E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine. Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun? Simţiţi bucurie în suflet?
În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însami. Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.
Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa: împreună luminaţi mai mult. Fiti candele aprinse, fiti Lumina!
L-am cautat si am scormonit dupa Dumnezeu de cand ma stiu, timp de mai multe vieti, de la inceputul existentei. Odata, l-am vazut langa o stea indeparata, asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca, desi era o mare distanta, nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit vreme indelungata si, in cele din urma, am ajuns la acea stea, dar Dumnezeu se mutase pe o alta. Lucrurile au decurs in felul acesta timp de secole.
Provocarea era atat de mare incat am sperat chiar si atunci cand mi se parea ca am ramas fara speranta.. Trebuia sa il gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de indoielnica, atat de misterioasa, atat de incantatoare, incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in telul mult urmarit.
Spre surpriza mea, intr-o zi am ajuns la o casa de pe o stea foarte indepartata, care avea o mica tablita in fata ei, pe care scria “Aici locuieste Dumnezeu”. Bucuria mea era fara de margini. In sfasit eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit catre treptele casei, foarte multe trepte, care duceau inspre usa. Insa, pe masura ce ma apropiam, pas cu pas, mi s-a strecurat deodata o teama in suflet. Chair in momentul in care eram gata sa bat la usa, m-am simtit paralizat de o frica cum nu mai cunoscusem pana atunci, nu o mai gandisem pana atunci, nu o mai visasem pana atunci.
Frica mea era: “Daca aceasta casa este cu adevarat a lui Dumnezeu, ce voi mai face dupa ce il voi intalni?”
Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea, iar a-l intalni ar fi echivalat cu o sinucidere. Si, apoi, ce voi face impreuna cu el? Lucrurile acestea nu imi venisera in minte pana atunci. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea, adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.
Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, in liniste, cu miscari lente, am pasit inapoi, speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva sa deschisa usa si sa imi spuna: “Unde te duci? Sunt aici, vino inauntru!” Dupa ce am coborat scara, am alergat cum n-am mai alergat vreodata in viata mea si, de atunci continui sa il caut pe Dumnezeu, indreptandu-ma in toate directiile, dar ocolind casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu ca acea casa trebuie sa fie ocolita. Asa ca, imi continui cautarea, ma bucur din inima de calatorie, de neincetatul meu pelerinaj.
Tu esti in globul de cristal
Ce-mi arata drumul catre mal,
Cand ma pierd in lumea mea…si-as vrea
Sa inving tristetea grea.
Nevazuta, dar te simt..
Te ignor, dar nu pot sa ma mint.
Esti in ceea ce respir, esti tu
Firul ce ma leaga de miracolul din zori,
Cand din vis usor cobori, in tot ce ating in jurul meu..
Chipul tau il vad mereu in gand.
Esti orice, oricum, oricand.
Tu- asteptarea din amurg,
Cand secundele incet se scurg,
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mana ta.
Tu esti ideea de intens,
Cautarii mele-i dai un sens,
Un motiv ca sa incerc mai mult.
Tu esti vocea ce-o ascult,
Esti chemarea de demult
Ce ma face sa nu-mi apartin – nu mai sunt eu!
Nu mai e nimic al meu, estï tu..
Nu pleca, nu spune nu…
Ai venit.. De ce?
Ai uitat ceva sau poate
Vrei sa-mi spui pentru ce
Ai sa lasi in urma toate
Cate-au fost intre noi?
Sa-ncerci sa mai gasesti vreun rost,
Vreun motiv sa amani ce e
De acum definitiv?
Ia un loc, il mai ai..
Pan’ la miezul noptii este
Timp destul sa mai stai.
Poate vrei sa trecem peste
Inhibari si tristeti cu iz de gari
Sau poate-acum vrei sa uiti
Ce putin mai este pana pleci la drum…
Mai ramai putin, te rog..
Este cea din urma seara,
Efemera ca un nor..
Vraja n-o lasa sa piara!
Lasa-ti parul sa-l alint,
Sa-mi insire-n mana salbe,
Zbor de vise ce nu mint
In plutiri de aripi albe.
Mai lasa-mi-te-o zi…
Te mai vreau si azi,
Ca o ploaie de lumina,
Peste trup sa-mi cazi
Si-ntr-o liniste deplina
Sa colind ceru-n ochii tai
Si stropi de stea ce vin
Sa-i prind, cand vei fi departe
Dorul sa-mi alin.
Sa nu spui nimic!
Nu-i nevoie de cuvinte.
Mai adormi un pic,
Sa-mi ramai asa in minte.
S-a facut prea tarziu ca sa mai pleci
Si trenul tau a trecut..
Neimplinit ramana
Astazi rostul sau.
Mai ramai putin, te rog!
Este cea din urma seara.
Efemera ca un nor,
Vraja n-o lasa sa piara!
Lasa-ti parul sa-l alint,
Sa-mi insire-n mana salbe,
Zbor de vise ce nu mint
In plutiri de aripi albe.
Mai lasa-mi-te-o zi…
Este o zi a inceputurilor, a noului- noi idei, noi cunostinte, noi initiative’n lumea afacerilor, inceperea unor proiecte ambitioase, a unui job nou, a unui curs – eventual unul de perfectionare.
Astazi puteti incerca revendicari referitoare la salariu, negocieri pentru vinderea unei idei sau a unui produs, preluarea unei functii noi, solicitarea unui rol, participarea la competitii de orice fel, ba chiar o plimbare, o calatorie, o expeditie- reala sau virtuala.
E ziua creativitatii si a originalitatii, prin urmare o zi excelenta atat pentru a sadi un pom, o planta, cat si pentru a sadi seminte – ale iubirii, compasiunii, pacii, iertarii..
Aceasta e ziua deschizatorilor de drumuri, a conducatorului de oameni innascut, a carmaciului.
Ambitia si nazuinta spre succes sunt cuvintele-cheie azi. Inceputul este esential, asadar, nu uitati, incepeti ziua neaparat prin a aprinde Lumina – in voi si in ceilalti.
Fiecare zi e inceputul unei noi vieti. Oricine, daca’si doreste cu adevarat, poate lua viata de la capat, poate incepe o noua viata, lasand in trecut toate greselile, regretele, nefericirea si nesabuinta si poate trai noua viata care i se ofera cu fiece zi. Viata merita traita daca traiesti pentru ceea ce merita. Sa’ncercam, asadar, sa nu luam hotarari care ne depasesc, ci sa ne promitem, in schimb, ca fiecare zi va fi inceputul unei noi vieti si sa cautam sa traim fiecare zi, fiecare ora, fiecare clipa ca si cum doar atat ne’ar mai fi ramas.
“Iubeste-ma cand o merit cel mai putin; atunci am nevoie cel mai mult.”
Woke this morning feeling strange..
Dreamt that you were going away.
Maybe we are traveling at different times,
A lonely spirit that sometimes collide.
I don’t want to hold this fear anymore,
I want to leave the past behind,
I don’t want to hold this pain anymore,
I want to trust what i begun.
Did i sleep well last night?
I seem to read for hours on end..
A settled mind lets you sleep,
I tossed and turned but couldn’t weep.
I don’t want to hold this fear anymore,
I want to leave the past behind,
I don’t want to hold this pain anymore,
I want to trust what i begun!
I don’t want to hold this fear anymore,
I want to leave the past behind,
I don’t want to hold this pain anymore,
I want to trust in your love!
Omul, in totalitatea lui, este androgin, avand in sufletul sau atat aspecte feminine, cat si aspecte masculine – aspecte ce se cer contopite printr-un ritual alchimic, un fel de nunta alchimica. A nu se confunda androginismul cu hermafroditismul! – Caracterul androgin se refera la nivelul psihic, corpul mentinandu-si sexul, desi constiinta nu se mai identifica cu el. Faptul de a fi barbat nu-i altceva decat identificarea cu polul masculin al sufletului, partea feminina alunecand automat intr-un con de umbra. A fi femeie inseamna, corespunzator, exact opusul: identificarea cu polul feminin al sufletului, polul masculin ducand existenta de umbra. Sarcina noastra este tocmai constientizarea Umbrei noastre si impacarea cu ea. Paradoxal, cautam sa gasim ceea ce credem ca ne lipseste, pe calea ocolita a exteriorului, desi ceea ce cautam se afla mereu in noi, in interiorul nostru. Procedam, de fapt, asemenea ochiului. – OCHIUL POATE VEDEA, DAR NU SE VEDE PE SINE INSUSI, pentru asta avand nevoie de CALEA OCOLITA a PROIECTIEI pe suprafata unei OGLINZI. In aceeasi situatie ne aflam si noi, oamenii: barbatul poate deveni constient de partea feminina a sufletului sau prin PROIECTIA asupra unei femei CONCRETE si, viceversa, femeia poate deveni constienta de partea masculina a sufletului sau prin PROIECTIA asupra unui barbat CONCRET.
Relatiile se bazeaza si ele pe rezonanta. Astfel ca, impartind UMBRA in 2 STRATURI – unul SUPERIOR, respectiv partile acelea care se afla in apropierea suprafetei si care asteapta sa fie identificate, prelucrate si constientizate si celelalt INFERIOR sau PROFUND, respectiv partile din noi care ne ingrozesc si de care ne este prea teama pentru a le identifica, prelucra si constientiza, vom descoperi ca, iubirea si ura nu sunt, de fapt, decat fetele aceleiasi monede. Cum asta? – Intalnind un om care traieste un aspect din partea superioara a Umbrei mele, prin rezonanta, ma pot indragosti de EL, EL referindu-se atat la un om, cat si la propriul strat al Umbrei, omul de care m-am indragostit fiind tocmai exteriorizarea acelor aspecte din mine care asteapta sa fie identificate, prelucrate si constientizate. Astfel ca, vorbim de IUBIRE atunci cand un alt om ne reflecta acele parti din noi pe care am dori sa le constientizam si vorbim de URA atunci cand cineva, POSIBIL CHIAR ACEEASI PERSOANA, ne reflecta unul sau mai multe aspecte ale Umbrei noastre, pe care n-am vrea deloc sa le manifestam, implicit sa le constientizam. Paradoxal, raportul nostru cu propriul inconstient este intotdeauna ambivalent – ne atrage si ne este si teama de el, la fel de ambivalent fiind si raportul cu partenerul nostru, care nu-i altceva decat expresia fizica, manifestata a inconstientului nostru: il iubim si il uram, vrem sa-l posedam in intregime si vrem si sa ne desprindem de el, il gasim minunat si il gasim si oribil si tot asa. Prin toate frecusurile unei relatii de parteneriat nu facem decat sa ne prelucram mereu propria Umbra. Asa se explica de ce contrariile se atrag si de ce, culmea, se potrivesc cu atat mai bine, cu cat contrariile sunt mai mari: pentru ca FIECARE TRAIESTE UMBRA PRIN INTERMEDIUL PARTENERULUI SAU. Pe de alta parte, parteneriatele dintre oamenii foarte asemanatori, fiind mai putin provocatoare, sunt si mai comode, dar nici nu aduc foarte multe in evolutia personala, uneori fiind de-a dreptul plictisitoare. Pentru ca, ce poate fi provocator in faptul ca doi oameni se gasesc minunati unul pe altul si-si proiecteaza umbra comuna asupra restului lumii inconjuratoare, pe care apoi, cu gratie, il evita impreuna? Frecusurile sunt rodnice prin faptul ca, prelucrandu-ne Umbra prin intermediul celuilalt ne apropiem unii de altii. Si, ideal ar fi ca, la sfarsitul unei relatii, fie ca vorbim de despartire prin trecerea in nefiinta a partenerului, fie ca vorbim de divort/separare, sa se afle doi oameni care au devenit fiecare intreg in sine sau macar au devenit mai sanatosi fiindca au reusit sa lumineze partile inconstiente ale sufletelor lor, constientizandu-le. Un parteneriat isi atinge telul numai atunci cand nu mai este NEVOIE de celalalt. Si de abia de aici incolo putem vorbi de IUBIRE. Asta nu se prea intelege, ori se intelege la nivel mental si prea putin sau deloc la nivel de suflet. Si am sa incerc o comparatie acum, care, probabil, pentru multi va parea cel putin ciudata: a intelege la nivel mental fara a intelege si la nivel de suflet e similar cu a fi crestin-ortodox nepracticant. Sau ateu nepracticant. Sau musulman nepracticant.. Si imi amintesc acum o intamplare adevarata, hazlie si cu mai multe talcuri – cu care o sa si inchei, cand un musulman a fost invitat la masa de catre o familie de crestini si, printre feluritele preparate culinare, s-a nimerit ca gazda sa prepare si chiftelute. Vadit impresionat de mirosul imbietor al chiftelutelor realizate de gazda, musulmanul a intrebat din ce fel de carne sunt realizate si, afland ca sunt dintr-un mix de carne de porc si vita, a servit nonsalant, sub privirile uimite ale gazdelor, o chiftea pe care apoi a taiat-o in doua, zicand: “Jumatate porc, jumatate vita. – Jumatatea cu porc o dam la o parte, pe cea cu vita o mancam, INSHALLAH!”
Zaceam pe jos, in camera intunecata.. – ca in sicriu, cu picioarele goale, indreptate catre Usa Inchisa. Somnul ma poseda cu sete, cu dorinta, cu cruzime.. Si usa se deschidea cadentat, lovindu-mi picioarele goale. – Tipam, insa imi doream sa ma doara.
Un barbat escalda fereastra si se aseza tiptil pe sofaua veche. -Il stiam pe barbatul asta!- Nu-mi placea, iar prezenta lui, in aceeasi incapere cu mine, ma sufoca. Nu cred ca stia ca sunt si eu, acolo, in Incaperea Intunericului. Astepta o femeie – o intalnire secreta! Femeia aparu la scurt timp, umpland camera cu prezenta ei sexuala. Fustita ei, de tull roz, zvacnea in intunericul camerei. – “O fustita ingenua pe o femeie vinovata.” Probabil ascutimea gandului judecator o facu sa-mi simta prezenta!? Privirea ei dispretuitoare penetra intunericul, asa cum Somnul ma penetra pe mine. Abia atunci mi-am simtit trupul – umflat si descompus, infasurat in zdrente. De undeva, din interiorul meu, as fi incercat un zambet amuzat, daca nu mi-as fi simtit amaraciunea. In schimb, am incercat un fel de toleranta.. si le-am permis sa ramana acolo, cu mine, in Incaperea Intunericului. Intunericul ma ajuta sa nu-i vad, de aceea le-am cerut doar sa nu-i aud. Dupa care m-am incolacit iar in mine si imprejurul meu si i-am permis Somnului sa ma posede cu aceeasi cruzime si sete de mai inainte, insa el ma sufoca acum. Era deasupra mea si in mine.. Si eu eram in el! Hm, cata vreme tanjisem dupa o uniune alchimica.. si acum, ca o aveam, ma zbateam sa ies din ea! Scanceam ca un copil ranit si ma strangeam si mai tare in mine si imprejurul meu, fara sa inteleg ca tocmai asta ii dadea Somnului atata putere asupra mea. Si usa se deschidea si imi lovea iar picioarele goale. Nu mai simteam durerea. O amorteala ciudata pusese stapanire pe mine si miscarile mele devenisera dans intr-un acvariu fara apa. Cuvintele ieseau din mine, se zbateau un timp la gura mea si apoi se izbeau cu forta de pereti: “Nu vreau sa va aud! Nu vreau sa va aud, in rest faceti ce vreti!” Fustita roz zvacni in intuneric: “Hai sa plecam de-aici! Acum!” - Avea atata putere asupra lui!
Si cate cineva tot deschidea usa aia, lovindu-mi picioarele.. Dar asta a fost inainte! Acum sunt in alta camera, unde Lumina si Intunericul aproape ca se confunda. Zac, tot pe jos, aruncata pe o plapuma veche. Simt ca mai e cineva acolo, cu mine, cand, din aparatul vechi de radio, aud vocea Barbatului – altul decat cel din Incaperea Intunericului! Imaginea lui imi atinge retina si-i deslusesc, cu greu, costumul de clown si masca portocalie de pe chip. Cu mine vorbeste?! Ce Dar? Pentru mine?!? – “E un Dar Capcana.”, anunta Povestitorul. Si eu sorb cu nesat din micuta sticluta primita in dar. Licoarea e buna si ma imbata. Are culoarea zmeurei coapte si eu mai sorb o inghititura si ma mir ca sticla nu se goleste.. si, parca, nici nu mai pare atat de mica!?! Si apoi dansez… – in alt acvariu fara apa. Pana aud Vocile si ma trantesc iar pe podeaua invelita de plapuma veche. “E Camera de Trecere si Barbatul este o persoana foarte importanta si cu multi bani..”, anunta Povestitorul.
Da, Usa e descuiata si mai exista si o alta, in locul Ferestrei. Recunosc Vocile de Dincolo si-mi doresc sa devin invizibila. Imi e atat de bine singura, cu mine insami! Si Somnul ma penetreaza cu atata forta si dorinta, incat mi-e imposibil sa ma impotrivesc!
Cele doua copile care-mi traverseaza camera, ma trezesc cu chicotitul lor. Ma intind cu greu dupa Licoarea Zmeurie. “Ce bei acolo?”, ma intreaba una din ele. – “Otrava”, raspund amuzata, insa simt nevoia sa fiu prevazatoare si anunt: “Daca ma veti gasi moarta, sa stiti ca din cauza asta am murit!” – Copilele nu par deloc ingrijorate, ci chicotesc vadit amuzate: “Uite-te la tine!”, imi zice una dintre ele, in timp ce cealalta ma apuca de hainele ce atarna largi pe mine: “Cine ti-a facut asta?” Inteleg atunci ca Somnul imi face asta si scancesc iar, ca un copil indurerat.
Si Somnul ma patrunde cu mai multa sete. Imi loveste carnea, imi sfasie sufletul, imi zdrentuieste mintea!.. Puterea i-a mai scazut, se simte neputincios, insa se zbate in mine si imprejurul meu, ca o pasare ranita. Vreau sa plang, insa nu reusesc decat sa scancesc si adorm, posedata de el.
“Inca un Dar!”, ma trezeste vocea Povestitorului. – “Alt Dar? Cate Daruri trebuie sa mai primesc?”, se zbate un gand in mine, acoperind vocea Povestitorului. Nu reusesc sa deslusesc decat ultimele cuvinte: “…Fiii Maharajahului!”
Ma uit la pachetul din fata mea si deslusesc o colivie. “Mai ai o colivie Dincolo!”, imi amintesc Gandurile, “Ai hranit Pasarea?” – O iau la fuga, ingrozita ca Pasarea mea ar fi putut fi deja moarta de foame. O caut prin toate Incaperile si, dupa un Timp, jumatatea unui Timp sau Timpuri, descopar, fericita, ca traieste. Colivia ei avea doua nivele, iar ea sedea pe cel de sus. Deschid cu grija cealalta colivie – cea primita in dar – si dau drumul usor, in colivia veche, Animalului. Descopar cu uimire si scarba ca nu-i decat un Vierme – urias si hidos! Privesc din nou Colivia primita in dar si observ ceva minuscul, zbatandu-se pe podeaua ei: un pui de Pasare – ranit, tremurand, agonizand.. “Trebuie sa ceri ajutor, nu mai e Timp..”, sopteste un gand..si o iau la fuga, plangand.
“Fiii Maharajahului..”, anunta Povestitorul si eu ma simt imbratisata de un copil frumos, imbracat in haine lungi, regale. – Nu”mi amintesc sa-l fi cunoscut, insa bucuria lui sincera si imbratisarea calda imi dau de inteles altceva. Si atunci il vad pe El: celalalt fiu al Maharajahului – Fiul cel Mare. Privirea lui patrunzatoare e ca o profetire pentru sufletul meu si-i recunosc zambetul timid. Somnul se zbate, agatandu-se neputincios de mine. – Simt ca nu mai are nicio putere asupra mea si ma simt in siguranta: STIU ca sunt protejata! Si zambesc asa, fericita, pret de un Timp, Timpuri ori jumatatea unui Timp..
Vocea Povestitorului se aude din nou, amintindu’mi de puiul de pasare ranit, iar eu ma trezesc in genunchi, langa cele doua Colivii, implorand ajutorul. Vindecatorul imi arata colivia primita in dar si observ ca puiul se transformase in cea mai frumoasa si neobisnuita Pasare vazuta vreodata. Aripile ei, desfacute larg, de un rosu-caramiziu stralucitor, pareau petalele unei flori.. – “..Pasarea Floare”, razbatu pana la mine vocea Povestitorului. – Pentru ea ma rugam. Ceream sa fie vindecata. Imploram sa fie salvata. Povestitorul deja anuntase ca Pasarea Floare trebuie sa moara si nimeni nu mai avea voie sa schimbe Povestea. Parea ca toti acceptasera asta si Resemnarea zambea trimfatoare de pe chipurile lor. “Niciodata nu mi-a placut personajul asta – Resemnarea!”, tipa un gand prin mine. Si cad, din nou, in genunchi, incercand sa induplec Inimi. Din stanga, cu un pas in fata mea, Fiul cel Mic al Maharajahului ma priveste cu tristete si neputinta in ochi. Plangand si implorand, caut o mana de care sa ma agat.. Si atunci simt mana lui.. – Din spatele meu, ca un zid protector, Fiul cel Mare al Maharajahului parea ca nu ma priveste, ci doar ma simte. Ma agat, cu disperare, de mana lui intinsa si ma ridic. Caldura imbratisarii lui si moliciunea mainii lui drepte, asezata pe sufletul meu, ma linistesc si imi dau putere. “Pe tine te poate proteja, insa Pasarea Floare trebuie sa moara!!!”, anunta Vindecatorul, indepartandu-se. Iar vocea Povestitorului completa: “Nu-i era permis sa le salveze pe amandoua si el alesese sa salveze Fata.” – “Povestea asta se cere schimbata”, se razvrati un alt gand in mine, “..si doar tu poti s-o faci!” M-am smuls din bratele Fiului cel Mare si am alergat dupa Vindecator, dar el a repetat cu glasul stins: “Nu e permis. Pasarea trebuie sa moara pana maine..” – “Pana maine?? Pana maine??? Cata cruzime exista in voi??Pana maine?? Cine a hotarat asta???”, m-am razvratit eu, cutremurata de atata Resemnare – “Povestitorul..”, se auzi un alt Gand din mine..
M-am surprins cerand o arma – eram hotarata sa curm chiar eu agonia Pasarii Floare, din moment ce nimeni nu indraznea s-o vindece. – “Nici asta nu e permis. Pasarea Floare trebuie sa agonizeze pana maine, cand va muri. Asa-i Povestea si noi n-o putem schimba.”, imi explica Vindecatorul, dand din cap neputincios. Toata furia, scarba si neputinta mea le-am revarsat atunci asupra lui. – Am tipat, l-am jignit, l-am implorat din nou.. si iar am tipat si l-am jignit..
In cele din urma, am plecat, aruncandu-i 3 bancnote mici – asta era tot ce valora el, nimic mai mult!
De undeva de sus si din spate, ma priveam pe mine, indepartandu-ma. – Eram alta femeie, aceeasi si totusi de nerecunoscut: mai frumoasa, mai puternica, mai hotarata si mai sigura de mine. Cu sufletul indurerat, insa dreapta ca o stanca, paseam inspre Aici. Somnul imi dadea tarcoale, tanjind inca dupa mine. – Intelesese ca nu mai are nicio putere asupra mea. Cerul era de un albastru clar si limpede.
“Numai ea putea intelege atat de bine Pasarea Floare.”, se auzi vocea Povestitorului.
Am pasit triumfatoare in Aici.
Povestea Pasarii Floare era insasi povestea mea. Si eu hotarasem s-o schimb. – Toate Povestile pot fi schimbate, indiferent de ce spune Povestitorul!
Scancetul de copil ranit s’a eliberat in plans.. si lacrimile tasneau direct din sufletul meu gaurit. Si ce daca imi simteam carnea intinata? Si ce daca imi simteam sufletul terfelit? Aici pot vindeca Pasarea Floare.
Si am scris. Scrisul a fost terapia mea pentru Pasarea Floare.
De Dincolo, Vantul imi aduce vocea Povestitorului: “Si astfel, Pasarea Floare a fost vindecata si eliberata.”
Nu mai exista Incaperea Intunericului, nici Colivii, nici Masti, nici Neputinta, nici Resemnare.. – “Desi Somnul inca mai tanjeste dupa Fata, el stie ca nu mai are aceeasi putere asupra ei. Pana si Usa a fost eliberata de dorinta carnii. Copilele inca mai zburda prin Camera de Trecere, chicotind amuzate, sub privirea intelegatoare a Fiului cel Mic al Maharajahului.”
“Fiul cel Mare? – Fiul cel Mare urmareste fericit zborul Pasarii Floare. Mana lui, moale si calda, inca se mai odihneste, acolo.. – pe sufletul curajos al Fetei care a indraznit sa schimbe, pentru totdeauna, Lumea Povestilor.”
Nebunul, victorios peste duşmanii săi, se simte arogant, puternic, chiar şi răzbunător. Există pasiuni fierbinţi în el, cele pe care le-a trezit şi pe care nu le poate controla. Continuandu-si drumul, zareste in departare o fata luptandu-se cu un leu. Aleargand s-o salveze, el ajunge exact la timp pentru a vedea cum fata – uşor, dar ferm – inchide gura leului! De fapt, fiara, care părea atat de sălbatica şi feroce, este acum complet la comanda ei.
Uimit, Nebunul întreabă: “Cum ai făcut asta?” Cu mana-n coama leului, ea răspunde: “I-am cerut leului să facă acest lucru, şi a făcut-o.”
“Dar-dar…”, balbaia Nebunul, confuz, “..dar de ce ar vrea să te asculte?” In acel moment, fata priveste-n ochii Nebunului si el vede în ea caldura, blândeţe si o inimă atât de mare, încât generozitatea ei pare la fel de vasta ca dorinţa lui de a înţelege. Şi atunci, Nebunul înţelege exact de ce leul a făcut-o. Si isi doreste si el sa se conecteze la acea minunata energie interioara.
Cu toate acestea, există încă un lucru pe care Nebunul nu-l intelege. “Dar..”, spune el, cu un glas mai moale acum, “..de ce doresti să fii in compania unei fiare?”
“Pentru că el, de asemenea, este umplut cu o energie minunată”, spune fata. “Este salbatic si feroce, dar acestea doua – salbaticia si ferocitatea lui – pot fi păstrate, ca un foc într-un cămin. Ştiam că daca el se va lasa ghidat de mine, amandoi am putea fi incalziti.”
“Si ele..”, a adăugat ea, “..sunt pasiunile noastre. Lasă-le să o ia razna şi vor face pagube.. Insa putem, cu blândete si hotarare, sa constientizam şi sa ghidam aceste pasiuni. În acest fel, putem obtine mult mai mult de pe urma lor, iar ele sa fie oricum hranite. “
Furia Nebunului fusese domolita si el, mai luminat acum, plecă. Stia că, nu numai leul fusese domesticit in această zi, de pura si inocenta putere a unei fete.
O simpla data din calendar imparte timpul tot atat cat un graunte de nisip imparte deşertul. Sfarsitul si Inceputul, cuprinse amandoua intr-o singura clipa – o clipa a Des-Facerii si a Facerii, a Vechiului si a Noului deopotriva, a Mortii si a ( Re ) Nasterii. Trecut si Viitor cuprinse in Prezent, Ieri si Maine in Azi si Acum. O clipa a Iertarii si a Sperantei. Si in aceasta Clipa, cand Cerurile se deschid, aleg sa iert Trecutul si sa binecuvantez Prezentul si Viitorul. Imi cer iertare tuturor celor ce le-am gresit, ii iert pe cei ce mi-au gresit, il iert si pe Dumnezeu si ma iert si pe mine.
Imi aduc aminte cand, intr-o noapte, am urcat pe un munte din mine si am urlat, am plans si am vorbit cu un Inger Albastru si cu Dumnezeu. M-am certat atunci cu El, pentru prima oara. Da, am indraznit sa ma cert cu El ! Iar voua, celor care inca mai credeti ca a fost pacat ce am facut eu, va spun acum ce mi-a spus si mie Ingerul Albastru cand, la randu-mi, am fost roasa de indoiala ca ar fi pacat ce fac eu, dar hotarata si determinata sa ma cert si sa ma lupt cu El: “Nu, nu e pacat ce faci tu! Atunci cand te lupti cu Cel care te-a invatat sa lupti, Acesta n-o sa se simta jignit, fiindca doar asa poti invata cum sa te lupti! Continua ce ai inceput! Ridica-te si arata ca lupta ta are un rost, pentru ca ai stiut sa strabati Calea Inevitabilului. Unii navigheaza pe ea, dar naufragiaza, altii sunt tarati spre locuri ce nu le erau destinate. Dar tu o infrunti cu demnitate, ai stiut sa tii carma corabiei si incerci sa transformi durerea in lucrare.”
Mi-am facut datoria fata de Dumnezeu, fiindca am acceptat provocarea si onoarea de a lupta cu El. Inaintea acelei nopti cand urcat-am pe acel munte din mine, El imi spusese mereu: MERGI INAINTE! Dar eu nu L-am ascultat. De ce? – Pentru ca, asa cum fiecare dintre noi o face, eu imi hotarasem soarta: voiam sa fiu Ceva si sa fiu cu Cineva, imi dorisem NuStiuCe, iar uneori nu aveam nicio nazuinta decat aceea de a sta pana la sfarsitul zilelor mele. Ma obisnuisem asa si nu ma mai infiora Taina Sfanta a Vietii. Si atunci ce s-o fi gandit Dumnezeu: nu vrea sa mearga? Atunci se va satura stand! – Abia atunci I-am inteles mesajul.
Si am luptat cu El. Asa cum am luptat cu femeile si cu barbatii pe care i-am iubit in viata, intelegand ca lupta asta este binecuvantarea si inaltarea mea. Am profitat de nenorocirile care m-au lovit si mi-am facut datoria fata de Dumnezeu, aratandu-I ca sunt in stare sa-i implinesc porunca de A MERGE. Chiar in cele mai grele imprejurari mi-am continuat drumul. In viata sunt clipe in care Domnul ne cere sa-I dam ascultare si sunt clipe in care El vrea sa ne incerce vointa si ne provoaca sa-L intelegem. Si eu L-am inteles doar cand zidurile ce ma inconjurau erau la pamant: cazand, ele mi-au deschis ochii si am putut vedea de ce sunt in stare. Am incetat sa meditez asupra vietii si am inceput s-o traiesc. De atunci incoace tot strig sa fiu auzita: Lasati-ma sa cad! – Cea care voi deveni ma va prinde.
E Clipa Iertarii, Doamne si am sa-Ti marturisesc o lunga lista de pacate si greseli: Am fost slaba, fiindca mi-am nesocotit puterile, am fost ingaduitoare atunci cand ar fi trebuit sa fiu aspra, nu m-am invrednicit sa iau hotarari de teama sa nu gresesc, m-am resemnat prea degraba si am hulit atunci cand trebuia sa-Ti multumesc.. Totusi, Doamne, am o lista la fel de lunga cu pacatele si greselile savarsite de Tine fata de mine: M-ai facut sa sufar fara masura, mi-ai incurcat cararile vietii si asprimea Ta aproape ca m-a facut sa uit Iubirea. In tot acest timp m-am luptat cu Tine si Tu nu apreciezi demnitatea luptei mele. Daca vei compara cele doua liste, vei vedea ca-mi esti dator. Dar, pentru ca azi e o zi a Iertarii, Tu ma ierti, precum Te iert si eu, ca sa ne putem continua drumul impreuna.
La hotarul dintre ani, doar un indemn am pentru mine , pentru toti: MERGI INAINTE! Si ai incredere ca daca vei cadea, cel/cea care vei deveni, te va prinde.
( Multumesc, DoamneDoamne! Multumesc, Blue! Multumesc, Paulo Coelho! Multumesc tuturor celor prin intermediul carora mi-a vorbit Dumnezeu! Si-mi multumesc si mie ca am inteles si ca merg inainte! )
Vorbeam deunazi cu un amic despre dragoste si relatii de dragoste. Parea nefericit ca nu-si gaseste Sufletul Pereche, ca n-o gaseste pe Aceea. Chiar m-a intrebat la un moment dat, cu un tipat mut in cuvinte: “Unde gresesc? Cer atat de mult?”. Discutia cu el m-a inspirat sa scriu acest articol. Recunosc ca nu excelez in domeniul asta, insa sunt macar atat de isteata incat sa recunosc un alt prilej de a vorbi cu mine insami sub pretextul unei conversatii cu altcineva. Ce e frumos cand vine vorba de dragoste e ca toti putem fi deopotriva elev si profesor, in orice moment al vietii noastre, dragostea fiind, de fapt, adevaratul maestru. Asadar, pentru amicul meu, pentru mine si pentru toti ceilalti care au uitat cum..
Toti avem diverse scenarii inconstiente ce actioneaza pe cand asteptam, uneori tanjind disperati, la portile dragostei. Toti spunem ca vrem dragoste, dar, sa fim sinceri si sa recunoastem: se mai aud si alte voci! E o schizofrenie, mascata bine, in fiecare dintre noi si fiecare voce, ce se aude din fundal, are un mesaj foarte diferit de vocea care ni se pare ca ne conduce. Asa ca, atunci cand ne intrebam de ce ne-a ocolit dragostea, este al naibii de important sa fim nemilosi de sinceri cu noi insine. Chiar daca nu suntem intotdeauna constienti de modul in care apasam pe butoane si invartim manivelele, adevarul gol-golut e ca noi suntem arhitectii propriilor vieti. Cu cat vom recunoaste mai repede acest lucru, cu atat mai repede vom obtine ceea ce ne dorim din adancul sufletului. Apoi, mai e ideea, conform careia, nimic nu-ti poate aduce mai repede dragostea decat dezvoltarea propriei capacitati de a iubi. A deveni constient ca fiecare persoana, moment si experienta constituie o ocazie de a cunoaste dragostea care ne leaga pe toti este ca o urare de bun venit adresat formei particulare de dragoste romantica pe care o cautam.
Fiindca atunci cand ne manifestam cu iubire, cand dam dovada de amabilitate, pretuire, generozitate, atentie, blandete, cand celebram miracolele vietii, suntem irezistibili, sa recunoastem! Devenim raze de bucurie si nu numai ca oamenii sunt atrasi de noi, dar primim si nenumarate oferte de iubire. Fiindca, dupa cum frumos graia cineva, asa cum apa isi cauta nivelul, dragostea isi cauta adancimea. Daca, dimpotriva, suntem fitosi si nu acceptam nimic mai prejos decat cavaleri pe cai albi si printese in trasuri trase de sase sau doisprezece cai, atunci zavoram tocmai canalul prin care am putea atrage dragostea in viata noastra.
Aratandu-ne morocanosi si vesnic nemultumiti sau plini de amaraciune si negativisti, repetand fraze de genul: “Toata lumea are o relatie, numai eu nu voi avea niciodata!”, nu facem decat sa ne acrim pe zi ce trece si sa ne ofilim inlauntrul nostru. Invatand sa recunoastem miracolul dragostei in fiecare moment, cu timpul, se va petrece ceva uluitor: vom observa cum asemenea momente ne schimba spectaculos – o vorba frumoasa ne insenineaza ziua, o incurajare ne face sa ne simtim mai puternici si ne reda increderea pierduta, un compliment extraordinar ne face sa ne creasca inima si o mana alintatoare ne linisteste temerile.
Iubirea e o actiune, nu e ceva static pentru care suntem doar niste receptori pasivi. Musai sa si oferim! Culmea, cei mai multi dintre noi ne concentram asupra dragostei pe care vrem s-o primim si foarte rar sau niciodata asupra dragostei pe care putem s-o oferim! Asadar, daca suntem disperati si ne intrebam de ce nu ne-a batut dragostea la usa pana acum sau daca ne dam seama ca ne afundam in amaraciune, cel mai bun lucru de facut e sa mergem sa batem la usa cuiva si sa oferim dragoste. Si imediat dragostea dupa care tanjim va incepe sa vina catre noi, de fapt, va fi sosit deja. Sa incepem sa observam si sa recunoastem toate momente minunate, cat de marunte, ni s-ar oferi – si ni se ofera mereu, gratis! – si sa le lasam sa ne influenteze. Ele, cele mici, ne vor pregati pentru cele mari. Fiindca a primi putina dragoste este trambulina de pe care ne putem lua avantul catre marea dragoste ce ne va implini cu adevarat. In fiecare clipa se petrece un miracol, trebuie doar sa ne antrenam pentru a-l observa. Fiecare ocazie pe care o traim este o ocazie pentru a ne dezvolta propria capacitate de a iubi- fie ca receptor, fie ca emitator. Orice loc, persoana, lucru, animal sau experienta careia noi ii oferim dragostea noastra isi sporeste capacitatea de a iubi. Astfel, contribuim si noi, in mod activ, la miracolul dragostei, exersand, totodata, pentru intalnirea cu Sufletul nostru Pereche.
Si mai e ceva: sa avem grija si sa nu uitam sa ne aratam exact asa cum suntem cu adevarat. Fiindca adevaratul nostru Eu este cel care are nevoie sa fie iubit – el e ranit si vulnerabil, nu e sigur ca arata destul de bine ori crede ca nu-i prea destept, cultivat, interesant ori charismatic, se teme ca n-are o slujba indeajuns de buna pentru o invitatie la restaurant s.a.m.d. Oricare ne-ar fi nesigurantele si temerile, ele fac parte din noi, din frumusetea noastra ca persoane unice, asa ca sa nu ne mai ascundem adevaratul chip. A ne indragosti nu e o competitie in care sa ne intrecem cu altcineva, ci o sansa de a ne scoate in sfarsit la lumina adevaratul Eu, de a intra in atentia cuiva a carui bucurie va fi sa ne iubeasca, sa ne respecte si sa ne pretuiasca Sinele autentic, necamuflat. Nimic nu e mai pretios, mai demn de iubit, mai atragator sau mai interesant decat sa intalnim o fiinta umana autentica. Si sa nu uitam sa ascultam si sa intrebam. Sa ascultam e un risc, fiindca putem descoperi nu numai ce ne place, ci si lucruri care ne-ar putea deranja. A asculta e un act de iubire care spune ca ne aflam acolo ca sa primim orice va vrea sa ne dezvaluie acea persoana – un fapt, un secret, o atitudine, un vis – , chiar daca ne va deranja. Si ca riscam sa fim deschisi, dispusi sa fim informati, speriati, incantati, fermecati sau schimbati. Ca suntem dispusi sa ascultam acel om dezvaluindu-se, oricum s-ar dovedi ca este el. A intreba inseamna a asculta la puterea a zecea, fiindca punand intrebari nu numai ca ne exercitam curiozitatea, ci ne asumam si un mare risc – riscul de a fi dezamagiti. Cand intrebam spunem, de fapt, ca suntem dispusi sa cunoastem omul acela nu doar ca fantezie a noastra, ci asa cum este el in realitate. Dragostea adevarata se bazeaza pe cunoastere adevarata. Cand punem intrebari cu curaj, demonstram ca suntem dispusi sa cunoastem persoana in intregime, cu defecte si calitati, aratand, de asemenea, ca putem infrunta lucrurile dificile dintr-o posibila relatie viitoare si ca nu avem tendinta de a le evita. Ne facem disponibili emotional, de aceea a intreba inseamna a iubi in cel mai inalt grad.
Ar mai fi multe de povestit si de intrebat in privinta dragostei, insa nu mi-am propus sa plictisesc pe nimeni. Pentru restul intrebarilor dinlauntrul nostru voi spune doar atat: “Ai rabdare cu tot ce e nerezolvat in inima ta si… incearca sa iubesti intrebarile insele… Nu cauta raspunsuri, care nu pot sa-ti fie date pentru ca n-ai putea sa le traiesti… Traieste acum intrebarile. Poate ca apoi, treptat, pe neobservate, vei trai… in raspuns.” ( Rainer Maria Rilke )
Un om este fugarit de un tigru fioros. Tigrul aproape ca l-a prins si vrea sa-l sfasie. Omul sare intr-o prapastie. In ultima clipa, el se prinde de o radacina, la doi metri sub buza prapastiei, dar aceasta incepe incet-incet sa se rupa. Deasupra lui, tigrul fioros; sub el, haul care se casca si moartea sigura. Langa el, pe un coltisor de stanca, o floare. Omul se apleaca spre ea, o miroase si spune: “Doamne, ce frumos miroase!”
Tocmai marturiseam astazi unui prieten ca nu am mai scris de mult timp. N-am mai putut, n-am mai simtit.. Nici aici, nici in alta parte. Si uite ca o fac acum, de parca era nevoie de aceasta marturisire pentru a debloca ceva, acolo, in mine. Asta’mi aminteste de o povestire zen legata de soarta…dar asta va fi subiectul unei alte postari. In articolul asta am sa scriu despre altceva. Am avut mai multe discutii interesante astazi si- sincronicitate sau nu -am primit si un mail foarte frumos. El va face subiectul acestei postari. Este un poem minunat atribuit lui Charlie Chaplin si vreau sa vi-l impartasesc si voua. – “In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca, in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit. Si atunci am putut sa ma linistesc. Astazi, stiu ca aceasta se numeste STIMA DE SINE. In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele. Astazi, stiu ca aceasta se numeste SUNT EU INSUMI. In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla contribuie la dezvoltarea mea personala. Astazi, stiu ca aceasta se numeste MATURITATE. In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul.. Astazi, stiu ca aceasta se numeste RESPECT. In ziua cand m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic.. – persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism. Astazi, stiu ca aceasta se numeste IUBIRE DE SINE. In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat megaproiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu. Astazi, stiu ca aceasta se numeste SIMPLIFICARE. In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat. Astazi am descoperit ca aceasta se numeste INTELEPCIUNE. In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma mai preocup de viitor. Astazi, traiesc presentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile. Si aceasta se numeste PLENITUDINE. In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios. Si toate acestea inseamna SA STII SA TRAIESTI CU ADEVARAT.”
