Scrisoare catre Dumnezeu – O altfel de rugaciune

“Draga Dumnezeu,

Iti multumesc ca ai venit. Ai ales la fix momentul, ca nu ma simteam bine deloc. Cand m-am trezit din somn, mi-am adus aminte ca am nouazeci de ani si-am intors capul spre fereastra sa ma uit la zapada.
Si deodata am inteles c-ai sa vii. Era dimineata. Eram singur pe Pamant. Era atat de devreme, incat pana si pasarile dormeau, daramite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care tragea la aghioase, pe cand tu te munceai sa aduci zorile. Nu parea sa-ti iasa din prima, dar te straduiai. Cerul palise. Tu umpleai vazduhul de alb, de gri, de azuriu, inviorand lumea. Nu te opreai o secunda. Si-n clipa aceea am inteles care era diferenta dintre noi si tine: tu esti un tip infatigabil! Pus pe munca fara intrerupere. Caruia nu-i este niciodata lehamite. Ziua vreti, uite ziua! Noapte? Uite noapte! Si primavara! Si iarna! Si uite-o pe Peggy Blue! Si uite-l si pe Oscar! Si pe Tanti Roz! Asta zic si eu sanatate de fier!
Mi-am dat imediat seama ca venisesi. Si ca-mi dezvaluiai secretul, marele tau secret: priveste lumea in fiecare zi ca si cum ai vedea-o pentru intaia oara.
Urmandu-ti asadar sfatul, m-am straduit sa-l pun in aplicare. Contempland lumina, culorile, copacii, pasarile, animalele. Simteam cum aerul imi patrunde in nari facandu-ma sa respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Frematam de o bucurie necuprinsa si pura. Aceea de a exista. O bucurie care ma fermeca.
Iti multumesc, draga Dumnezeu, ca ai facut asta pentru mine. Era ca si cum m-ai fi luat de mana si m-ai fi dus in miezul tainei ca sa o cuprind cu mintea. Iti multumesc.
Pe maine. Te pup,
Oscar”

din cartea: “Oscar si Tanti Roz”, Eric-Emmanuel Schmitt

Veniti de luati Lumina! – HRISTOS A INVIAT!

Intr-un moment in care Ierusalimul, aflat sub ocupatie romana, statea pe un butoi de pulbere, Iisus din Nazareth vorbea multimilor din ce in ce mai numeroase despre Calea Binelui si Adevarului.

“Veniti de luati lumina!”

Lumina – atat de necesara iluminarii drumului intunecat pe care oamenii mergeau orbeste – era, in fapt, lumina pentru intunericul mintilor lor. Oamenii il ascultau si incepeau sa inteleaga, aceasta neconvenind lui Caiafa si acolitilor lui.

In cea din urma noapte, la cina luata impreuna cu discipolii sai, Iisus l-a imbratisat pe Iuda, care la randu-i l-a imbratisat si sarutat, si i-a zis: “Du-te si fa ce ai de facut!” Si Iuda a plecat.

In noaptea aceea Iisus s-a rugat intr-un fel in care n-o mai facuse pana atunci: “Tata, daca-i posibil, ia de la mine acest pocal al suferintei. Nu voia mea faca-se, ci voia Ta, Tata!” Pe frunte, picaturile de sudoare s-au transformat in sange ( simptom atribuit de medicina terorii fizice absolute! )

“Tata, nu voia mea sa se faca, ci voia Ta!” – Cerea curaj si sprijin, hotarat fiind sa nu cedeze. Era un om luminat si intelesese la ce risc se expunea cand isi acceptase Calea. Stia ca profetii nu traiesc mult. Stia ce o sa se intample dupa..

Insa hotararea fusese luata! Daca dorea, putea in orice clipa sa renunte, sa se retraga si sa-si salveze viata. Totusi nu a facut-o.

“Du-te si fa ce ai de facut!”, asa-l indemnase pe Iuda. Iisus STIA.

Sa fi stiut oare Iisus tocmai pentru ca el gandise totul? – Te face sa te indoiesti ca un om iluminat asa cum era Iisus n-ar fi stiut, nu-i asa? Fiindca, sa recunoastem, nimic n-ar mai fi fost azi, asa cum este, fara tradarea lui Iuda. Mai devreme sau mai tarziu, Iisus si-ar fi riscat oricum viata, din pricina celor propovaduite de El, insa fara prea mare folos- mort, atat trupeste, cat si in spirit, numele Lui nu ar fi rezistat vremurilor, pana azi.. Pe de alta parte, sacrificarea in numele Adevarului si al Binelui, tortura cruda si crucificarea publica.. Regretul si cainta maselor.. Invierea.. – E adevarat ca pentru asta avea nevoie de foarte mult curaj si determinare, credinta si incredere in ceea ce avea sa faptuiasca si…un prieten- Iuda. Pentru ca da, fara Iuda, tot ce s-a intamplat atunci nu ar fi fost posibil!

“Du-te si fa ce ai de facut!”

Altfel, totul ar fi fost zadarnic – noi n-am mai fi crezut si in prezent in Spiritul lui Iisus, Sarbatoarea Sfintelor Pasti n-ar mai fi existat, iar azi nu ne-am mai fi bucurat auzind chemarea sfanta: “Veniti de luati Lumina!”

Pe drumul spre Golgota, cu crucea in spate, Iisus ii spune Mariei: “Vezi, mama, am innoit toate lucrurile!!!” Fiindca Iisus spusese ca poate distruge Templul si il poate reface in trei zile.. – Vechea credinta,Templul.. – l-a daramat prin sacrificiul sau, prin atitudinea de acceptare resemnata, asteptata chiar, a sortii, precum si prin sfidarea realitatii mortii. Fiindca tocmai aceasta atitudine a sa i-a facut pe toti sa exclame: “Da, acesta este Fiul lui Dumnezeu! Acesta este Mesia!”

“Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac!”

L-am mai fi urmat noi, oare, daca-n schimb ne-ar fi blestemat?

“Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac..”

Iisus a murit trupeste, insa invataturile si pildele lui, precum si dorinta Lui de Bine au inviat. Si invie an dupa an, in mintile si sufletele oamenilor! Spiritul sau va dainui atata timp cat noi vom trai si-L vom pretui.

Veniti de luati Lumina! – HRISTOS A INVIAT!

Iisus si Iuda

In urma cu cateva secole, un celebru artist a fost angajat pentru a picta interiorul catedralei dintr-un oras sicilian. Subiectul lucrarii era viata lui Hristos. Vreme de multi ani, maestrul a lucrat fara incetare si, in cele din urma, lucrarea era gata, cu exceptia a doua importante portrete: cel al lui Iisus copil si cel al lui Iuda. Pictorul a cautat peste tot, in lungul si in latul Siciliei, modelele potrivite pentru aceste esentiale portrete.
Intr-o zi, in vreme ce se plimba prin oras, atentia i-a fost atrasa de cativa copii ce se jucau in strada. Printre ei, era un baiat de 12 ani, a carui fata l-a tulburat pana in strafundul sufletului. Inaintea lui se afla o imagine coplesitoare a puritatii, dar si a puterii de a elibera oamenii de suferinte si amagiri. A luat copilul cu el la catedrala si, timp de cateva saptamani, zi de zi, baiatul a stat nemiscat pana cand portretul lui Iisus copil a fost desavarsit.
Pictorul nu reusea insa sa gaseasca nici un barbat ale carui trasaturi sa redea cat mai expresiv infatisarea lui Iuda. A ajuns chiar pana acolo incat sa ofere o mare recompensa acelui om care ar fi putut sa ii ofere modelul unei figuri incarcate de toate pacatele omenirii. Nu s-a resemnat nici o clipa si a continuat sa umble de colo colo, prin satele si catunele italiene. Cautarile lui au durat saptamani, luni, ani..
Dupa mult timp, pe cand isi ineca amarul in bautura intr-o taverna, a fost surprins de o aparitie infioratoare. Un barbat cu o fata inspaimantatore, plina de zbarcituri si cicatrici, a pasit pragul carciumii si a inceput sa se milogeasca pentru un pahar cu vin. Fata lui parea sa fie o oglinda a tuturor viciilor umane. Traversat de o bucurie fara margini, artistul l-a apucat de brat pe cersetor si l-a indemnat: “Vino cu mine si iti voi cat vin doresti!”
Zi si noapte, pictorul nu si-a scapat din ochi modelul si a lucrat febril la finalizarea capodoperei sale. Pe masura ce inainta in munca, s-a petrecut insa o transformare profunda in atitudinea barbatului ce ii statea in fata. O stranie tensiune a pus stapanire peste el si i-a indepartat expresia indobitocita si resemnata pe masuta ce isi atintea cu neliniste si oroare ochii injectati peste portretul sau ce incepea sa capete contur.
Intr-o seara, nemairezistand atmsferei incordate din biserica, artistul si-a pierdut rabdarea si a intrebat: “Ce se intampla cu tine, omule? Ce anume te face sa suferi atat de crunt?”
Barbatul si-a ingropat fata in palme oftand din greu. Dupa un timp, si-a ridicat capul, dandu-si la iveala lacrimile:

“Maestre, nu iti mai amintesti de mine? Cu multi ani in urma, m-ai ales drept model pentru portretul lui Iisus copil!”

In cautarea lui Dumnezeu

L-am cautat si am scormonit dupa Dumnezeu de cand ma stiu, timp de mai multe vieti, de la inceputul existentei. Odata, l-am vazut langa o stea indeparata, asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca, desi era o mare distanta, nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit vreme indelungata si, in cele din urma, am ajuns la acea stea, dar Dumnezeu se mutase pe o alta. Lucrurile au decurs in felul acesta timp de secole.
Provocarea era atat de mare incat am sperat chiar si atunci cand mi se parea ca am ramas fara speranta.. Trebuia sa il gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de indoielnica, atat de misterioasa, atat de incantatoare, incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in telul mult urmarit.
Spre surpriza mea, intr-o zi am ajuns la o casa de pe o stea foarte indepartata, care avea o mica tablita in fata ei, pe care scria “Aici locuieste Dumnezeu”. Bucuria mea era fara de margini. In sfasit eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit catre treptele casei, foarte multe trepte, care duceau inspre usa. Insa, pe masura ce ma apropiam, pas cu pas, mi s-a strecurat deodata o teama in suflet. Chair in momentul in care eram gata sa bat la usa, m-am simtit paralizat de o frica cum nu mai cunoscusem pana atunci, nu o mai gandisem pana atunci, nu o mai visasem pana atunci.
Frica mea era: “Daca aceasta casa este cu adevarat a lui Dumnezeu, ce voi mai face dupa ce il voi intalni?”
Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea, iar a-l intalni ar fi echivalat cu o sinucidere. Si, apoi, ce voi face impreuna cu el? Lucrurile acestea nu imi venisera in minte pana atunci. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea, adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.
Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, in liniste, cu miscari lente, am pasit inapoi, speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva sa deschisa usa si sa imi spuna: “Unde te duci? Sunt aici, vino inauntru!” Dupa ce am coborat scara, am alergat cum n-am mai alergat vreodata in viata mea si, de atunci continui sa il caut pe Dumnezeu, indreptandu-ma in toate directiile, dar ocolind casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu ca acea casa trebuie sa fie ocolita. Asa ca, imi continui cautarea, ma bucur din inima de calatorie, de neincetatul meu pelerinaj.

O poveste de Rabindranath Tagore

Cine este Mesia ?

In cel mai indepartat si mai inaccesibil varf de munte din lume, se inalta o modesta si totodata semeata manastire, asemanata de unii cu un cuib solitar de vulturi. Daca monahii erau extrem de piosi, simtind cumva o apropiere aproape fizica de Dumnezeu, ucenicii acceptati erau insufletiti de o mare nazuinta de a se infrupta din severele daruri ale dumnezeirii. Cantarile inaltate din mijlocul manastirii se prindeau de inimile oamenilor ca niste aripi de ingeri, indemnandu-i sa mediteze si sa isi gaseasca impacarea in rugaciuni.
Intr-o zi, insa, asa cum Adam si Eva au cazut prada ispitei din Eden, lucrurile au inceput sa se schimbe… Din ce in ce mai putini tineri se chinuiau sa ia drumul potecii abrupte ducand catre sfantul loc, tot mai putini oameni incercau sa isi gaseasca acolo impacarea sufleteasca. Calugarii au devenit, pe masura ce trecea timpul, tot mai tristi si mai lipsiti de sclipirea propavaduirii. In cele din urma, staretul, in cautare de sfat si indrumare, s-a hotarat sa apeleze la intelepciunea unui om sfant.
Inteleptul si binecuvantatul om a ascultat cu atentie pasurile staretului si a intrebat: “Oare nu cumva din cauza pacatelor, manastirea voastra a ajuns sa nu mai fie cautata de oameni?”
“Daca avem vreo greseala, aceasta este cea a ignorantei.”, i-a raspuns inalt veghetorul acelui loc.
“Pacatul ignorantei?”, s-a mirat sfantul om. “De ce ati fi voi ignoranti?”
Vestitul om al lui Dumnezeu s-a cufundat in meditatie si post, si, dupa cateva zile, a gasit solutia. El i-a zis abatelui: “Cu adevarat sunteti necunoscatori! In mijlocul vostru, nestiut si ndezvaluit de nimic, se afla insusi Mesia! El este insa deghizat in hainele si vorbele simple ale vietii voastre de calugari..” Acestea fiind spuse, preacuviosul om s-a cufundat intr-o reflectie si rugaciune din care nu putea fi tulburat vreme de luni de zile…
“Mesia ?”, s-a intrebat abatele. “Cine dintre noi ar putea fi Mesia? Sa fie calugarul bucatar, sau contabilul asezamantului nostru? O fi clopotarul ori gradinarul?”
“Cine sa fie? Cine o fi oare? Cu totii avem defecte, pacate si greseli. Nu trebuie, oare, sa fie Mesia perfect? Dar, poate ca pacatele si greselile lui nu sunt, de fapt , decat o parte din felul sau de a se deghiza si a se ascunde de noi… Cine sa fie? Care o fi oare?”
Staretul i-a adunat laolalta in biserica pe toti calugarii si le-a marturisit vorbele spuse de omul cel sfant.
“Unul dintre noi sa fie Mesia? Nu se poate! E imposibil!”
Persoana care le daduse aceasta sugestie era insa prea respectata pentru a i se pune la indoiala spusele.
“Sa fie vecinul meu Mesia? Probabil ca asa este. Dar cine ar putea fi? Care dintre frati? Cine dintre noi?”
Fiecare dintre calugari putea fi Mesia, iar aceasta fiinta intrupata de Dumnezeu era cu siguranta acolo, intre zidurile manastirii. Neavand cum sa afle care dintre ei era Mesia, calugarii au inceput a se purta unul cu celalt cu un neasemuit respect . “Nu se stie de unde sare iepurele” , isi spuneau ei, “daca unul dintre noi este Mesia, trebuie sa ii arat cat de cuvincios si credincios sunt.”

Nu a trecut mult timp pana cand manastirea a devenit din nou un izvor de sfintenie si credinta aducatoare de bucurie. In curand, ucenicii si-au facut intr-un foarte mare numar aparitia la portile sfantului locas, si oameni din toata lumea s-au asezat in cozi nesfarsite, asteptand binecuvantarea sfintilor calugari. Inca o data, manastirea era strabatuta de spiritul iubirii.

Fiecare om isi poarta propria-i cruce

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin, isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte, inainte de a merge la culcare, el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte, a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus: “Ai curaj, intra si schimba-ti povara!” . Omul a deschis cu sfiiciune usa, a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile, toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai, si-a ales o cruce de marime mijlocie.. dar, cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prieten de-al sau, a asezat-o inapoi.
In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu, si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi. Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

Paulo Coehlo

Mergi inainte!

O simpla data din calendar imparte timpul tot atat cat un graunte de nisip imparte deşertul. Sfarsitul si Inceputul, cuprinse amandoua intr-o singura clipa – o clipa a Des-Facerii si a Facerii, a Vechiului si a Noului deopotriva, a Mortii si a (  Re ) Nasterii. Trecut si Viitor cuprinse in Prezent, Ieri si Maine in Azi si Acum. O clipa a Iertarii si a Sperantei. Si in aceasta Clipa, cand Cerurile se deschid, aleg sa iert Trecutul si sa binecuvantez Prezentul si Viitorul. Imi cer iertare tuturor celor ce le-am gresit, ii iert pe cei ce mi-au gresit, il iert si pe Dumnezeu si ma iert si pe mine.

Imi aduc aminte cand, intr-o noapte, am urcat pe un munte din mine si am urlat, am plans si am vorbit cu un Inger Albastru si cu Dumnezeu. M-am certat atunci cu El, pentru prima oara. Da, am indraznit sa ma cert cu El ! Iar voua, celor care inca mai credeti ca a fost pacat ce am facut eu, va spun acum ce mi-a spus si mie Ingerul Albastru cand, la randu-mi, am fost  roasa de indoiala ca ar fi pacat ce fac eu, dar hotarata si determinata sa ma cert si sa ma lupt cu El: “Nu, nu e pacat ce faci tu! Atunci cand te lupti cu Cel care te-a invatat sa lupti, Acesta n-o sa se simta jignit, fiindca doar asa poti invata cum sa te lupti! Continua ce ai inceput! Ridica-te si arata ca lupta ta are un rost, pentru ca ai stiut sa strabati Calea Inevitabilului. Unii navigheaza pe ea, dar naufragiaza, altii sunt tarati spre locuri ce nu le erau destinate. Dar tu o infrunti cu demnitate, ai stiut sa tii carma corabiei si incerci sa transformi durerea in lucrare.”

Mi-am facut datoria fata de Dumnezeu, fiindca am acceptat provocarea si onoarea de a lupta cu El. Inaintea acelei nopti cand urcat-am pe acel munte din mine, El imi spusese mereu: MERGI INAINTE! Dar eu nu L-am ascultat. De ce? – Pentru ca, asa cum fiecare dintre noi o face, eu imi hotarasem soarta: voiam sa fiu Ceva si sa fiu cu Cineva, imi dorisem NuStiuCe, iar uneori nu aveam nicio nazuinta decat aceea de a sta pana la sfarsitul zilelor mele. Ma obisnuisem asa si nu ma mai infiora Taina Sfanta a Vietii. Si atunci ce s-o fi gandit Dumnezeu: nu vrea sa mearga? Atunci se va satura stand! – Abia atunci I-am inteles mesajul.

Si am luptat cu El. Asa cum am luptat cu femeile si cu barbatii pe care i-am iubit in viata, intelegand ca lupta asta este binecuvantarea si inaltarea mea. Am profitat de nenorocirile care m-au lovit si mi-am facut datoria fata de Dumnezeu, aratandu-I ca sunt in stare sa-i implinesc porunca de A MERGE. Chiar in cele mai grele imprejurari mi-am continuat drumul. In viata sunt clipe in care Domnul ne cere sa-I dam ascultare si sunt clipe in care El vrea sa ne incerce vointa si ne provoaca sa-L intelegem. Si eu L-am inteles doar cand zidurile ce ma inconjurau erau la pamant: cazand, ele mi-au deschis ochii si am putut vedea de ce sunt in stare. Am incetat sa meditez asupra vietii si am inceput s-o traiesc. De atunci incoace tot strig sa fiu auzita: Lasati-ma sa cad! – Cea care voi deveni ma va prinde.

E Clipa Iertarii, Doamne si am sa-Ti marturisesc o lunga lista de pacate si greseli: Am fost slaba, fiindca mi-am nesocotit puterile, am fost ingaduitoare atunci cand ar fi trebuit sa fiu aspra, nu m-am invrednicit sa iau hotarari de teama sa nu gresesc, m-am resemnat prea degraba si am hulit atunci cand trebuia sa-Ti multumesc.. Totusi, Doamne, am o lista la fel de lunga cu pacatele si greselile savarsite de Tine fata de mine: M-ai facut sa sufar fara masura, mi-ai incurcat cararile vietii si asprimea Ta aproape ca m-a facut sa uit Iubirea. In tot acest timp m-am luptat cu Tine si Tu nu apreciezi demnitatea luptei mele. Daca vei compara cele doua liste, vei vedea ca-mi esti dator. Dar, pentru ca azi e o zi a Iertarii, Tu ma ierti, precum Te iert si eu, ca sa ne putem continua drumul impreuna.

La hotarul dintre ani, doar un indemn am pentru mine , pentru toti: MERGI INAINTE! Si ai incredere ca daca vei cadea, cel/cea care vei deveni, te va prinde.

( Multumesc, DoamneDoamne! Multumesc, Blue! Multumesc, Paulo Coelho! Multumesc tuturor celor prin intermediul carora mi-a vorbit Dumnezeu! Si-mi multumesc si mie ca am inteles si ca merg inainte! )

Cana Vishuddha

  Cana este pictata manual cu simboluri esoterice pentru purificarea si energizarea bauturilor, precum si pentru o mai buna comunicare cu ceilalti, albastrul-turcoaz fiind culoarea Vishuddhei ( chakra 5 ).

Simboluri: Shi Ka Sei Ki, Cho Ku Rei, Om, Zonar, Hart, Shanti, Tripla Spirala, Triskelion, Quincunx, Antahkarana cu 3 brate, Ochiul Atotvazator

Gratie simbolurilor pictate pe cana, aceasta poate fi si un extraordinar talisman ambiental.

Cana Pagi Cerah

Cana este pictata manual cu simboluri esoterice pentru a putea fi folosita in purificarea si energizarea bauturilor, fiind, totodata, un puternic talisman ambiental.

Numele canii nu e ales intamplator, “pagi cerah” insemnand, in indoneziana, dimineti insorite. Ceea ce va doresc si voua.

Cana AGAPI

  Cana este pictata manual si e un extraordinar remediu feng-shui de dragoste, rosu si alb fiind culorile dragostei in feng-shui.

Numele canii nu e ales intamplator, AGAPI insemnand, in limba greaca, DRAGOSTE. Ceea ce va doresc si voua. 

Tablou – remediu feng-shui pentru dragoste

  Dimensiune: aprox.50/40 cm

Odata, ca niciodata..

Puterea cuvintelor

Priveste, zambeste, atinge..

Schimbarea

Terapie prin muzica – Bio Music 6 in 1

Suntem Dumnezeii realitatii noastre ( 2 )

Suntem Dumnezeii realitatii noastre ( 1 )

Poti sa-ti vindeci viata

Secretul