Cuvantul MAGIE provine, dupa unii, din grecescul MAGOS (Mag) si MAGEIA (Magie). In limbile vechiului Orient, MOG, MEGH, Magh inseamna preot, intelept si totodata perfect, de unde deriva MAGHDIM, echivalent pentru intelepciune inalta. Dupa alte ipoteze, termenul MAGIE ar proveni din accadianul IMGA, ce desemna notiunea de preot. In asiriana, IMGA devine MAGA,fara a i se afecta sensul initial. Etimologia comparata prezentata, ne reveleaza asadar ca MAGIA constituie ansamblul cunostintelor posedate odinioara de catre magi, preoti, filozofi. Magii erau preotii intelepciunii antice, filozofi dedicati studiului Universului. Magii se abtineau sa’l explice pe Dumnezeu – numindul’l INEFABILUL – si ca atare gravasera pe frontispiciul templelor inscriptia: „Sunt tot ceea ce este, tot ceea ce a fost, tot ceea ce va fi si nimeni nu poate ridica vălul meu.” Un mare ocultist – Jacob Bohme- defineste MAGIA ca fiind „in sine decat o vointa si aceasta vointa e marele mister al oricarei minuni si al oricarui secret si ea se opereaza prin puterea dorintei in fiinta. Acesta e caracterul esential al Magiei, ea reprezinta expresia unei vointe. Ea poate aplica aceasta vointa pt supunerea fie a fiintelor naturale, a geniilor, a demonilor sau a spiritelor, fie a fortelor naturale, in primul caz fiind vorba de Magia propriu-zisa, in al doilea de stiinta oculta.” In limba romana, cuvantul MAGIE a patruns destul de tarziu. Initial, magul n’avea intelesul de persoana care se ocupa cu practici magice(vrajitoresti), ci de cititor in stele, de om invatat. Insa datorita influentei limbii franceze, cuvantul MAGIE a primit un sens mai larg, apoi capatand un sens sinonim cu farmecul si incantarea, fiind sinonim cu VRAJA, preferat celui de MAGIE.

Anunțuri