Cufarul Monicai

Daruiesc visul acestei frumoase povesti de dragoste, tuturor barbatior din viata mea, inclusiv celor care nu mai sunt in planul fizic, fie ca ei au jucat un singur rol, cateva dintre ele sau pe toate la un loc (bunic, tata, frate, profesor, maestru, prieten sau dusman, iubit), precum si barbatului meu interior. 😉 Toti au fost si inca mai sunt, intr’un fel sau altul, Maestrii mei! – Pentru ca dragostea ramane. Doar oamenii se schimba. Pentru asta si pentru toate celelalte, MULTUMESC!!!

Un baiat si o fata se’ndragostisera nebuneste unul de altul. Si s’au hotarat sa se logodeasca. Si cum logodnicii isi fac mereu daruri si baiatul din povestea asta a dorit sa’i faca un dar iubitei lui. Insa baiatul era sarac- singura lui avere era un ceas pe care’l mostenise de la bunicul lui. Cu gandul la parul lung si frumos al iubitei lui, s’a hotarat sa vanda ceasul si sa’i cumpere o agrafa frumoasa de aur. Nici fata nu avea bani pentru darul de logodna. Dar cum si ea isi dorea nespus de mult sa’i ofere iubitului ei un dar, s’a dus la pravalia celui mai mare negustor din partea locului si si’a vandut parul. Cu banii obtinuti, ea a cumparat un lant de aur pentru ceasul iubitului ei. Cand s’au intalnit, in ziua solemna a logodnei lor, ea i’a daruit lantul pentru un ceas pe care el nu’l mai avea, iar el i’a daruit agrafa pentru parul care nu mai exista. ( P. Coelho )

 

Cu regretul ca n’am putut sa ofer iubitilor din viata mea tot atata cat i’a oferit fata din poveste iubitului ei, le daruiesc acum visul acestei frumoase povesti de dragoste. Pentru ca dragostea ramane. Doar oamenii se schimba.

Anunțuri