Mie imi place in cutiuta cu miracole, asa ca iata o noua povestire.

Mana sus cine a facut facultatea in Bucuresti si apoi a decis sa ramana in urbe, ca daca se intoarce in provincie, nu are niciun viitor! Mana sus cine a facut tranzitia de la costurile statului in Regie la sumele astronomice ale inchirierii unei garsoniere sau apartament cu doua camere. Asa… voi astia, stiti cum sta treaba. Pentru ceilalti spun doar ca-i naspa, si pana iti gasesti job-ul ideal pare ca totul e impotriva ta. Banii la limita sau mai mult ioc. Drept pentru care ma trezesc ca urc in tramvai fara bilet. Diferenta fata de acum si prima luna de facultate e ca intelesesem ca totul se plateste. Cat merg 8 statii prin efractie cu tramvaiul 5 care vine din Pipera, am timp sa povestesc de inceputul prieteniei mele cu RATB-ul…

Pe atunci foloseam exclusiv linia lui 16 care avea si traseul in cerc pe la Sf. Vineri. Prima data nu mi-am luat bilet ca n-am gasit la timp ghiseul unde se vindeau, venea 16’le si nu stiam cat va dura pana apare urmatorul, nu se cadea sa intarzii la facultate chiar din prima zi. Am urcat si gata.  Nu stiu ce-a fost in mintea mea, dar am mers relax pana la Unirii. Seara cand ma intorceam de la cursuri era inchis la bilete. Am mers fara nicio mustrare de constiinta. A doua zi cred cred ca mi-am luat un bilet, dar am uitat sa-l compostez. Seara nu avea rost ca nu umblau controlorii… In urmatoarea perioada am fost convinsa ca treaba asta cu cei care iti cer biletele la control e doar un mit urban. Realmente am mers fara niciun stres si nici nu intelegeam de ce se agita unii sa-si ia abonament sau bilet. Pur si simplu am experimentat sa vad cat tine. Fix cand se implinea o luna de zile de cand practicam sportul asta, s-a intamplat fatalitatea: biletul dvs., va rog! Teoriile mele s-au spulberat intr-o clipa. Nu aveam de ce sa mint sau sa ma milogesc, m-am declarat in ilegalitate si am scos buletinul sa le dau datele. Stiti cat a fost amenda? Exact cat pretul abonamentului pe o luna, nici mai mult nici mai putin, drept pentru care mi s-a parut foarte corect ce mi s-a intamplat. A doua zi mi-am facut abonament. Si am incercat pe cat posibil sa nu mai circul ilegal daca nu era cazul.
Tot in cadrul prieteniei mele cu RATB-ul intra si exercitiile de dezvoltare a intuitiei. Cum pe atunci nu umblau in ‘uniformele’ care azi ii dau de gol, incercam sa-mi dau seama dinainte care si cati sunt. E adevarat ca simtul asta de detectare a controlorilor se ascute considerabil cand nu ai bilet, dar eu m-am antrenat treptat, calm, cu abonamentul in buzunar. Un alt moment important al relatiei mele cu transportul bucurestean in comun a fost prin anul doi de facultate cand in camin am facut cunostinta cu niste misionari crestini. Baptisti per total, nu le zic pocaiti ca lumea a inghitit etichetarea asta in mod eronat. Eram cu unul intr-o zi si dupa ce urcam in 601 sa ne duca spre centru, vad ca scoate un snop de bilete si le composteaza dintr-un foc. Il privesc nedumerita, ii reamintesc ca eu am abonament si il intreb de ce a compostat atatea bilete.
– Aveam o datorie la RATB.
– What?!!
… ca am mers fara bilet saptamana trecuta!
Il privesc si mai nedumerita, mai sa ma intreb daca nu cumva cititul Bibliei dauneaza grav sanatatii mentale… noroc ca isi continua explicatia:
– Uite, eu iau toate lucrurile ca fiind de la Dumnezeu. Si cand a trebuit sa urc fara bilet, i-am promis ca o sa compostez data viitoare ce am consumat atunci, cu rugamintea ca El sa ma ajute sa nu primesc amenda. Trebuia sa ma tin de cuvant.
–  Aha, si functioneaza?
– De fiecare data.
– Pai si ce nevoie are El sa-i returnezi biletul? Nu mai bine aprindeai o lumanare la biserica, in contu’?…
– Trecand peste faptul ca noi nu aprindem lumanari, asta nu compensa paguba facuta RATB-ului: era ca si cum L-as fi facut partas la ilegalitatea mea.
– Tu crezi ca  orice e ilegal e automat si pacat?!!
– Dumnezeu n-ar fi lasat  o lege daca…
– Ma lasi?…
Si l-am lasat.. eu pe el, si el pe mine, dar povestea am tinut-o minte si chiar daca n-am recunoscut, in adancul meu i-am apreciat atitudinea.

Mda, amintirile studentiei. Recurente intotdeauna in perioadele dificile de dupa facultate cand incerci sa-ti iei viata in maini si simti ca e aproape imposibil. Ca acum. Am ramas fara niciun ban, chiar n-am avut cu ce lua bilet, ca daca aveam luam metroul sa ajung in 20 minute, nu intr-o ora cat fac pe suprafata. Tramvaiul e aproape gol, sunt pe la mijloc, vad vreo trei oameni in fata si mai zaresc inca doi in spate. Chiar nu-mi place sa merg fara bilet, dar n-am avut de ales. Iar ultimul lucru care lipseste moralului meu si asa la pamant e un moment de ala penibil cu controlorii care ti se adreseaza cel putin ca unui recidivist. Asta daca nu esti tigan. Pe aia ii lasa intotdeauna in pace si-si varsa naduful pe cei ‘mici’. Iar daca ai bafta sa fie o controloare si nu un controlor, ala esti!
Mai am cinci statii.  Ghinion. De pe refugiu, patru fiorosi urca drept pe usa din fata. Mai urca doi la mijloc si e clar ca au mai urcat cativa prin spate din moment vorbesc intre ei de la un capat la celalalt al vagonului. Controlori toti. Foarte controlori. In viata mea n-am vazut atatia la un loc, probabil e depoul aproape sau schimba tura… Poate doar merg o statie si nu se apuca de controlat bilete… Poate… Nu, deja unul dintre ei verifica abonamentul unei doamne si ceilalti se deplaseaza spre restul de calatori. Suntem oricum mai putini decat ei. Habar n-am ce-o sa le zic afara de faptul ca n-am un ban. Nici de bilet, nici de spaga, nici de amenda. Nici macar chef sa le explic ceva nu am. Chiar nu merit faza asta. Si Tu stii asta! Da, recunosc, am si falsificat odata pe cand stateam inca in camin un abonament RATB sa-i prelungesc valabilitatea.. OK, doua sau trei, ca a iesit foarte credibil si am mai avut cereri… da’ acum… Nu-mi fa o asemenea faza. Te rog! O sa-Ti compostez un bilet cu prima ocazie, dar fa cumva sa scap!!

Ce sa scap? trei controlori sunt deja langa scaunul meu. Sunt langa scaunul meu, dar trec mai departe fara sa schiteze macar un gest. Trece si urmatorul. Aud in spate cum cere biletul cuiva. Probabil m-am facut mica si nu ma mai vede nimeni. Ma uit la scaun, proportia e aceeasi, dimensiunile mele nu s-au schimbat. OK, atunci am devenit invizibila printr-un miracol. Misc un ochi si ma zaresc prin fereastra… Probabil invizibila pentru ei. Cred ca nici nu mai respir de emotie. Inca o statie. Gloata coboara. Eu mai am de mers, dar nu mai am nicio problema: sunt in legalitate.

…Peste cateva zile am compostat cele mai dragute 3 bilete RATB din viata mea: unul pentru calatoria in curs, unul datoria la RATB si cu unul I-am facut Lui cinste! 🙂
Aaaaa, esti sigura de asta?
Foarte! De ce?
Dumnezeu inseamna Sfanta Treime, ar fi trebuit sa-i faci cinste cu  bilete pentru TREI persoane…
–  Aaaaa…  Ma lasi?!!

by ciripry

Anunțuri