Cutiuta cu miracole, ep. 4…

Mai jos de 5?

Pe asta nu voiam s-o povestesc curand… Dar pentru ca mi s-a atras atentia ca miracolele povestite pana acum nu sunt chiar miracole, ci interventii destul de comune ale Divinului, lucru cu care sunt total de acord, ma conformez.

Sunt fumatoare. Nu neaparat in stricta cauzalitate, am si o dantura destul de sensibila. Din cand in cand, ma mai dor maselele. In general, cand vine noaptea. Din cand in cand, ma trezesc ca nu mai am tigari. Ghici cand? Tot noaptea. Si s-a intamplat odata, ca cele doua momente  – durerea de masea si lipsa tigarilor – sa coincida. Ei, nu era chiar noapte – in jur de ora 23.00, si stiu exact ca era pe ca 29 noiembrie pentru ca a doua zi  era Sf. Andrei si urma sa plec intr-un pelerinaj la Pestera din Dobrogea. Ies val vartej din casa cu directia unei farmacii Sensiblue care pe atunci inca mai avea bunul obicei sa functioneze non-stop.
Era pe o strada paralela de blocul meu, ajung in mai putin de 5 minute, imi iau Nurofen, apoi o cotesc pe inca o straduta si ajung la chioscul din capatul blocului de unde imi iau de obicei tigarile nocturne. Cer si o Fanta la jumate’ ocazie cu care raman datoare 50 bani.
-Nicio problema, vecina, maine seara! – ma incurajeaza vanzatoarea.
-Multumesc. Vanzare buna!
O iau spre scara blocului si din cate imi sesizeaza vederea periferica inca vreo 2 omuleti de-ai zonei presupun, asteapta sa-si ia bere la chiosc in urma mea. Blocul are 3 scari, eu stau la ultima ca distanta de chiosc, in cateva secunde intru pe aleea din fata intrarii. Ajung la usa, intru in casa scarilor, fac stanga si cum liftul ramasese unde l-am lasat cu 7 minute in urma, urc in el. Din urma insa pare sa mai vina cineva dupa zgomotul usii. Trag doar usa exterioara, nu si pe cele doua glisante din interior, asteptand sa apara si vecinul. Chestie de bun simt, blocul are un singur lift la 10 etaje si mie una nu-mi place sa o stearga cineva din fata mea cu lift cu tot. Asadar astept. Usa din dreapta holului se deschide si vad un individ cum intra, vede liftul in care eu astept cuminte (usa exterioara era cu un geam transparent pe mijloc) si are o secunda de ezitare. Probabil amabilitatea e un lucru rar. In fine, urca si el.
– Mai jos de 5? Intreb eu inainte de a apasa butonul
– Nu.
Urcam. Eu in dreapta, el in stanga.
Un etaj, doua, trei… Individul face un pas, se apropie de usa si ma trezesc ca o deschide fix intre etaje. Raman perplecsa, privind betonul din fata, prima idee care imi vine in cap e de fapt o senzatie… de cripta. Individul m-a cuprins deja cu mana dreapta pe dupa gat, cred ca imi zice sa nu tip. Imi mai ia o fractiune de secunda sa realizez ce mi se intampla cu adevarat. Am nevoie de un miracol.. tocmai de la Dumnezeul cu care ma cert de cativa ani, drept pentru care primele mele ganduri nu sunt “Doamne ajuta!”, sau “Ajutor, Doamne!”, ci “Nu pot sa cred ca-mi faci una ca asta!!!”
Nu am timp sa gandesc macar, gatul mi-e prins ca intr-o menghina, il vad cum impinge usa la loc si apasa butonul de parter. Betonul criptei dispare, parca respir, incep sa sper. Daca ma scoate din lift voi avea timp de reactie jos. Dar ce vrea omul asta?!
– Nu am niciun ban la mine, ingaim eu incercand sa nu-mi tremure vocea si sperand totusi ca obiectivul e jaful si nu violul.
– Nu despre asta e vorba, zice el dupa o secunda de tacere (ori perplecsitate).
Ciudat, vorbeste civilizat si undeva in strafundurile vocii simt o nuanta de respect
. Probabil aberez de frica.
“Nu este corect. Vrei sa scapi de toate raspunsurile pe care mi le datorezi!!!…

Am nevoie de un miracol! Gandurile gonesc cu viteza luminii, timpul parca s-a dilatat si liftul coboara cu incetinitorul. “Mai bine un caine viu, decat un leu mort!” imi vine in cap o fraza citita de curand. Dorin!!! Doriiiiin!!!!  Ma trezesc ca urlu in gand catre toate lumile vazute si nevazute cu tinta spre un maestru a carui carte o citisem cu 2 saptamani in urma …caruia ii luasem un interviu si care nici macar nu ma convinsese ca ar fi mare branza la acel moment. Inca nu credeam ori stiam toate cate zicea el in carte, dar pur si simplu asta mi-a venit in cap in timp ce ma codeam cum sa-i zic lui Dumnezeu ca sa ma ajute fara sa-mi sifonez orgoliul. Parter.
– Sa nu-mi faci vreo figura ca-ti iau gatul, imi sopteste atacatorul meu la iesirea din lift. Ma taraste pe langa apartamentele de la parter spre usa de iesire. Abia acolo e holul si usa cu interfon. Oh, nu: becul de la intrare e stins, desi mai devreme functiona.
Ma tine in continuare cu dreapta de dupa gat si trasa spre el. Mana stanga o are in buzunar. Am trei secunde sa ma impac cu Dumnezeu. Intelege ca nu-mi poti face una ca asta! Ma apleaca odata cu mana dreapta cu care apasa butonul de deschidere a usii. Haul negru se deschide in fata mea odata cu usa si presupunerea ca afara il mai asteapta cineva, altfel nu-mi explic de ce am iesit din lift. Doamne-Dumnezeule, FA ceva! Ma las in continuare in jos si ies din stransoare. Spontan, de ma surprind si eu!
– Ajutoooor! urlu eu relativ tare desi stiu ca nimeni nu se va baga, chiar daca ma aude. Cred ca e primul ajutor din viata mea, spus nu numai cu voce tare, dar si la nivel de gand.
Mana stanga a individului sare din buzunar spre zona rinichilor mei, in timp ce antebratul lui drept  imi aterizeaza pe gura. Ma dezechilibrez, ma duc pe spate cu mainile fandand prin aer, dar ceva ma ajuta sa sfidez gravitatia si revin vertical, la tanc cat sa-i intrezaresc privirea terifiata si modul cum o zbugheste pe usa lasandu-ma balta.
Realmente raman cu gura cascata privind cum o coteste in goana pe alee si dispare in noapte. Usa se inchide singura si parca tot cu incetinitorul.
OK, ce-a fost asta?!! Tremur. O iau spre lift, descopar cu uimire ca in mana dreapta am in continuare Fanta la jumate’. Ajung in casa. Imi iau o moaca neutra in caz ca dau nas in nas cu frate-miu care e in interior; din fericire e la TV, asa ca ma trantesc pe un scaun in bucatarie si gandesc. Gandesc. Si fumez. Revad cripta din lift, dar mai ales faza finala de la iesirea din bloc. Omul ala a fugit speriat. Nu cred ca de la tipatul meu. Si nici macar nu mi-a facut nimic. Aaaa, ce ciudate au fost toate miscarile alea… Cum de mi-a dat prin cap sa ma las in jos si sa ies pe dedesubt de sub bratul lui? Si de ce nu a lovit cu dreapta? Rememorez in gand miscarile. La un moment dat ma ridic si incerc sa le reconstitui dinamica. Nu inteleg cum de m-am lasat atat pe spate si n-am cazut. Ah, a coincis cu momentul cand el m-a lovit in rinichi si  asta a franat caderea cumva. Ar fi putut sa preia controlul, dar a fugit mancand pamantul. Ii revad chipul in semiintuneric. Stranie imagine. Reiau momentul de cateva ori cu senzatia clara ca-mi scapa ceva. Frica a lasat de mult loc fascinatiei de a intelege. Pfu, ce intamplare! Am scapat, dar cum am scapat? Mai ma misc de cateva ori si hotarasc sa incetez pentru ca incepe sa ma doara spatele si mi-am cam sucit gatul. Maseaua nu ma mai doare de mult, evident. Mai ca ma pufneste rasul: patesc ca in bancul cu politistii si reconstituirea… adica scap la momentul atacului, dar ma faultez la reconstituire.
Aiurea, e adrenalina care se duce si incep sa simt ceea ce n-am simtit atunci. Ma duc in baie sa ma privesc in oglinda. Fata e ok, nicio zgarietura, desi imi simt buza usor umflata; ochii mei frumosi sunt fiorosi si inca scot scantei, ridic bluza dar nu reusesc sa-mi vad prea bine salele, drept pentru care ma catar pe cada si ma privesc in oglinda. O taietura superficiala, oblica, de cativa mm:
– Dumnezeule,  pare ca fost un cutit!
Dar lama s-a oprit undeva intre cer si pamant…
Epilog 1
N-am mai ajuns a doua zi in pelerinaj la pestera Sf. Andrei, desi mi-l platisem. N-am mai ajuns nici pana azi… Cateva zile am tot rumegat intamplarea sau la fel de bine se poate spune ca intamplarea m-a rumegat pe mine. Scapasem, dar eram revoltata ca mi s-a intamplat asa ceva. M-am bucurat ca am scapat, m-a fascinat acel final neelucidat, dar nu i-am putut multumi lui Dumnezeu pentru ca El ma bagase in acea poveste al carui sens nu l-am priceput mai deloc.
O vreme am mers pe scari, o vreme n-am mai urcat cu altcineva in lift chiar daca era ziua in amiaza mare si oamenii deloc fiorosi… O vreme am facut faza aia urata cu inchis usa in nas la altii si urcat singura (uneori ma strambam in oglinda: “Acum esti multumit ca ma comport ca o tampita?”) si dupa inca o vreme… mi-a trecut.

Epilog 2
Tin minte ca pe 4 dec m-am dus la Dorin. Culmea, programarea o facusem chiar in dupa amiaza zilei cu “intamplarea din lift”, dar aveam altele care ma ardeau si care voiam sa-mi fie lamurite de maestru, nu asta… In fine, oricum a fost si aia o intalnire cu peripetii, m-am dus bou si-am venit vaca sau invers… dar cert e ca la un moment dat am facut referire la faza cu liftul (nu i-am spus niciodata ca m-am apucat sa urlu dupa el prin astral)  si am intrebat spasit:
-Ai idee daca ar trebui sa ma mut de acolo?
– Lasa, ca aluia nu-i mai trebuie! veni imediat replica lui Dorin, deloc explicatoare.
– Stiam eu! m-am trezit ca raspund zambind.

by ciripry

Anunțuri