Archive for Iulie, 2010


DE CE?


DE CE?

Pentru ca am fost curioasa.
Pentru ca mi-am dorit sa stiu, sa ating, sa verific, sa simt. Sa ma indoiesc si sa caut. Sa intreb si deopotriva sa nu intreb. Sa merg si sa ma intorc. Sa ma invart in cerc. Sa urlu si sa o iau de la cap.  Sa ma pierd si sa ma regasesc.
Sa nu stiu zbura pentru a iubi aripile.
Sa nu pot merge pe apa pentru a nu calca valurile in picioare.

De ce?
Uneori pentru a putea alege, alteori pentru ca nu aveam de ales. Pentru razboi si pace, lumina si intuneric, haz si necaz. Pentru extreme si echilibru. Sens, non-sens si…contra-sens.

De ce?
Ca sa ma ascund intre vise, si sa joc v-ati-ascunselea cu realitatea.
Ca sa caut iubirea. Ca s-o gasesc… ori sa n-o gasesc.

De ce?
Pentru a ajunge sa cunosc toate culorile acestei lumi.

De ce?
Pentru ca merit…
Pentru ca Sunt.

Ganduri despre ganduri


V-ati observat vreodata gandurile? ..succesiunea lor, repeziciunea cu care se succed? V-ati surprins baletand pe poante de la un gand la altul, sarind peste unele, alergand dupa altele, ignorand, punctand, prinzand ori abia atingand un gand in goana lui? Ati observat cu cata viteza trecem de la un gand la altul? Gandim o culoare – albastru, sa zicem. Imediat se face conexiunea cu tot ce cunosti sau presupui a fi albastru – cerul, apa, hanoracul de la tata.. 🙂  Incepi sa observi obiectele albastre din jurul tau, le cauti pe celelalte – in camera, in ganduri.. Gandurile se succed cu repeziciune: albastru, cer, mare, nisip, plaja, vacanta… Ai inceput intr-un sens si ai ajuns in altul. Nici n-ai timp sa procesezi, sa asimilezi, sa constientizezi ori sa asterni pe hartie! Pana gandul devine cuvant, tu deja le-ai pierdut pe celelalte care veneau, ai pierdut sensul ideii initiale ori ai schimbat directia. – Oare cate ganduri se pierd pana s-ajungi sa le pui in cuvinte, in fraze, in povesti..? Ati observat ca ideile bune vin cel mai adesea cand ne gasim in imposibilitatea de a le inregistra ori de a le scrie? De cate ori nu mi s-a-ntamplat sa m-atinga scanteierea de geniu in toiul noptii, de exemplu! 🙂 Sar din pat, aprind lumina, caut o foaie si un pix si, cand s-astern pe hartie, gata, nu mai e, a disparut! De parca la vederea foii albe scanteierile de geniu se inhiba! Se poate ca foile mele albe sa le sperie?! Ori lumina artificiala?! Pixul?- Asa ca, atunci cand s-a’ntamplat sa ma mai atinga scanteierea aceea de geniu,, n-am mai aprins lumina si am insfacat rapid telefonul mobil. Si ghiciti ce? – N-a prea functionat nici asa. Hotarat lucru, desi ma viziteaza uneori, sclipirile de geniu au favoritii lor! 🙂 De cate ori nu mi s-a-ntamplat, de pilda, sa-ncep o idee si sa termin cu alta!- Cati dintre voi ati patit-o? – Ah, gandurile! In capul meu parca-s mai multe voci si fiecare se zbate, parca, sa-mi atraga atentia: tipa, urla, uneori se cearta intre ele, alteori le aud razand – isi rad, probabil, de mine! 🙂 E ca o competitie. Si eu asist, neputincioasa de cele mai multe ori, la competitia, zbaterea si  lamentarile lor, la certurile si argumentele lor. Unele se sustin, altele se combat.. Parca ar fi o lupta continua pentru suprematie. A cui suprematie? A mea? Ma revendica, adica? 🙂 Pai atunci si reversul e posibil: pot, la randu-mi, sa le revendic, nu? Ori poate-i numai o iluzie?! Chiar asa, gandurile apartin oamenilor sau oamenii apartin gandurilor? Si oare gandurile au si ele dorinte si frici? Independente de ale noastre? Sau ele doar le oglindesc, le reflecta pe ale noastre? Gandurile ne reflecta pe noi sau noi reflectam gandurile? In orice caz, postul asta-i dovada elocventa a faptului ca, iata, gandurile se succed cu o repeziciune uimitoare si ca, pornind de la o idee, poti lesne ajunge sa-nchei cu alta, precum si a faptului ca, desi te ating, sclipirile de geniu te parasesc la fel de repede si cu aceeasi cruzime, chiar si in fata calculatorului. Oare de ce genialitatea nu-i molipsitoare sau ereditara? O sa ma gandesc la asta acum, inainte sa adorm. Cu telefonul mobil sub perna – in eventualitatea ca vreo sclipire de geniu m-ar onora, de data asta, cu o vizita mai lunga. 🙂


Cufarul Monicai

 

 A fost odata un om care o viata intreaga a incercat sa mearga pe sarma. Si dupa multa truda a reusit. Atunci a luat sarma si a plecat la targ. A legat sarma dintr-o parte intr-alta a targului si a inceput sa mearga pe ea. Dar sarma era veche si s-a rupt. Omul a cazut si atunci a spus: O viata intreaga inveti ca sa ajungi cineva.. si cand crezi ca ai terminat, iar trebuie sa inveti. Uite si eu, acum.. am cazut, mi-am rupt piciorul si cand s-o insanatosi, iar trebuie sa invat sa merg pe sarma. Si daca mereu inveti, cand te opresti, tot nimic nu esti. Si atunci iti aduci aminte ca ai uitat sa fii copil ! De ce? – Fiindca invatai ! 

( Catalin Bursaci )

 

 Lasati’ma sa cad, cea care voi deveni, ma va ridica!

 

Art painting



  Pentru cei care-i cunosc puterile, in afara faptului ca este o podoaba fascinanta, Perla este si un pretios ajutor in bolile sufletesti, trupesti ori psihice. Purtand aceasta podoaba, oamenii devin capabili de transformari de sine spectaculoase. Pe plan mental, ea inlatura ideile preconcepute si obiceiurile care tind sa devina manii. Este recomandata atunci cand apar blocaje emotionale si comportamente repetitive si necontrolate, ea deschizand drum libertatii interioare. Perla ajuta persoana purtatoare sa se desprinda de rau, dar intr-o maniera foarte stranie, ea absorbind energia negativa si  apoi retransmitand-o ca un bumerang, obligand la o confruntare dureroasa,dar salvatoare, cu propria negativitate. Este eficace si in depasirea sau acceptarea starilor de izolare sau a momentelor de solitudine. Dura si totodata sensibila, Perla unifica energiile mintii si pe cele ale sentimentelor, fiind folosita cu succes si in tratamentul melancolicilor Pudra de perla purtata pe corp revitalizeaza punctele energetice esentiale ale organismului. Datorita ascendentei sale marine in rezonanta cu cea celesta-lunara, purtatorul de Perle este capabil sa inteleaga mult mai usor efectele exercitate de satelitul natural al Pamantului asupra sa, deoarece Perla concentreaza si echilibreaza aceste forte. Ea mai poate fi utila in starile de cancer si in cele precanceroase, in problemele de stomac, in problemele intestinale si in ulcere. Datorita substantelor care stau la baza formarii ei- calciu, minerale, proteine- Perla e de mare ajutor in cazul lipsei de calciu, al demineralizarii, al neasimilarii proteinelor. Si pentru ca nasterea ei echivaleaza, in fapt, cu incercarea de a elimina un corp strain, Perla ajuta la inlaturarea toxinelor si vindecarea bolilor microbiene. Ajuta la corectarea relatiilor psihice fata de parinti (in special fata de mama), in cazurile de dezechilibru psihic, dezvolta spiritul de initiativa, intareste forta vitala si capacitatea sexuala. Efectul sau se resimte cel mai bine prin chakra de baza, a inimii si (sub)ombilicala. Corecteaza functionarea pancreasului si ajuta la asimilarea substantelor nutritive. Se poate folosi atat ca pandantiv, cat si ca brosa sau colier. Sub forma de elixir se foloseste pt masaj sau pentru imbaiere. In caz de ulcere stomacale, dar si in suferinte ale suprarenalelor se recomanda pulberea de Perle. Purtata de nativii zodiilor duale ( Gemeni, Pesti, Rac, Balanta ), Perla le tempereaza si le unifica acestora tendintele contrarii. De asemenea, e de ajutor pentru cei nascuti in semne de pamant (Taur, Fecioara, Capricorn ) pentru ca acestia au tendinta de incremenire in scheme comportamentale, sentimentale etc.. din care Perla-i elibereaza.

De 4 x i-pod!


Cutiuta cu miracole, ep. 5

Promit sa nu mai scriu kilometric. :p
Acu vreo 3 ani. La un moment dat imi doresc un i-pod. Puteam merge la magazin sa-l cumpar, ori macar sa scanez net’ul sa vad ofertele. Ei, ti-ai gasit: mi-am dorit si atat! I-am zis Lui, de fapt: Doamne, vreau si eu un i-pod. Nu cred ca au trecut 3 luni, mai mult ca sigur ca uitasem de acea cerere, ca n-ar fi fost prima oara cand ‘comandam’ si uitam… si apare dragutul de i-pod, un Apple alb, dreptunghiular. Cam tot pe atunci o prietena de-a mea imi spusese si ea ca vrea o jucarie de genu’ asta. Si cand l-am primit eu pe i-pod’ul alb dragut dreptunghiular am zis: multumesc, Doamne, o sa-l share’uiesc cu prietena mea ca ei inca nu i-ai dat unul. Fericita ca aveam un i-pod nu mi-a mai trebuit neaparat sa-l si folosesc. A stat mai mult la ea. Plec la un moment dat vreo saptamana in vacanta sau delegatie, nu mai stiu. Cer i-pod’ul de la amica mea si in sfarsit petrec ceva mai mult timp cu el in urechi. Mi-am dat seama, la intoarcere, ca as vrea sa-l mai tin. Nu stabilisem algoritmul de proprietate comuna – cat sa stea la mine si cat la ea. Dar i l-as fi returnat si ei, l-as fi pastrat si eu. Din nou indraznesc si zic: nu se poate sa imi mai dai un i-pod? Nu trece mult si primesc unul: singura problema era ca avea melodiile presetate si nu puteam umbla la el.  Zic: of, multumesc mult, dar vreau unul pe care sa pun eu muzica ce-mi place mie. Pe ala l-am facut cadou mai departe ca sa circule energia cadoului in Univers :p (am eu o teorie ca atunci cand primesti un obiect pe care nu-l iubesti suficient, trebuie sa-i dai drumul in circulatie pana se intoarce in forma perfecta pe care o pastrezi).  Mai trec vreo doua luni, vine si i-pod-ul nr. 3: model avansat, mai mic, patratel si cu clips de agatat. Ideal!! M-am jucat o vreme cu el. Pe primul i-l dadusem de tot prietenei co-proprietare. Mai trec vreo 2 luni, mai primesc un i-pod digital cu display si touchscreen! Yoopi, zic, pe ala cu clips il tin doar pentru mers pe strada…  cu asta nou ma joc acasa.

Au trebuit sa apara inca doua i-pod’uri (presetate, neinteresante) ca sa-mi pun problema ca, poate, initial mi-am dorit prea mult sau prea tare si am zis “Multumesc mult, NU mai e nevoie!”.
Cumva, explicatia, decriptarea si caderea din poveste a venit la un curs de spiritualitate unde nu stiu cum se nimereste ca profesorul incepe sa povesteasca o intamplare similara cu a mea, si zice: exista oameni care au o varsta astrala mare sau o anume putere interioara in determinarea unor lucruri si nu trebuie sa profite de aceasta in mod abuziv. M-am facut mica, mica in banca, am recunoscut in sinea mea ca mai bine nu aflam Legea, pentru ca de acum incolo trebuia sa o si respect… si e mai dragut sa crezi ca ti le da Dumnezeu din diverse considerente decat ca urmare a unor reactii cuantice.
Am facut cadou si i-pod’ul cu clips pastrandu-l doar pe cel cu display… Si de atunci am realizat ca in ciuda goanei mele dupa explicatii, e mai frumos sa crezi decat sa stii. Nu, nu am decodificat algoritmul miracolelor, nici nu mai cred ca e posibil. Doar am ramas la granita care imi permite ca din cand in cand sa fac pasul spre poveste….

P.S. Cand ii cer Lui chestii, nu popularizez la cei din jur, ca un apropos –  simtiti-va sa imi faceti cadouri!  Nu, e jocul meu mistic cu Dumnezeu si Universul… Si feedback-ul e mai fascinant in sine decat ca obiectiv 😉

%d blogeri au apreciat asta: