Cutiuta cu miracole, ep. 5

Promit sa nu mai scriu kilometric. :p
Acu vreo 3 ani. La un moment dat imi doresc un i-pod. Puteam merge la magazin sa-l cumpar, ori macar sa scanez net’ul sa vad ofertele. Ei, ti-ai gasit: mi-am dorit si atat! I-am zis Lui, de fapt: Doamne, vreau si eu un i-pod. Nu cred ca au trecut 3 luni, mai mult ca sigur ca uitasem de acea cerere, ca n-ar fi fost prima oara cand ‘comandam’ si uitam… si apare dragutul de i-pod, un Apple alb, dreptunghiular. Cam tot pe atunci o prietena de-a mea imi spusese si ea ca vrea o jucarie de genu’ asta. Si cand l-am primit eu pe i-pod’ul alb dragut dreptunghiular am zis: multumesc, Doamne, o sa-l share’uiesc cu prietena mea ca ei inca nu i-ai dat unul. Fericita ca aveam un i-pod nu mi-a mai trebuit neaparat sa-l si folosesc. A stat mai mult la ea. Plec la un moment dat vreo saptamana in vacanta sau delegatie, nu mai stiu. Cer i-pod’ul de la amica mea si in sfarsit petrec ceva mai mult timp cu el in urechi. Mi-am dat seama, la intoarcere, ca as vrea sa-l mai tin. Nu stabilisem algoritmul de proprietate comuna – cat sa stea la mine si cat la ea. Dar i l-as fi returnat si ei, l-as fi pastrat si eu. Din nou indraznesc si zic: nu se poate sa imi mai dai un i-pod? Nu trece mult si primesc unul: singura problema era ca avea melodiile presetate si nu puteam umbla la el.  Zic: of, multumesc mult, dar vreau unul pe care sa pun eu muzica ce-mi place mie. Pe ala l-am facut cadou mai departe ca sa circule energia cadoului in Univers :p (am eu o teorie ca atunci cand primesti un obiect pe care nu-l iubesti suficient, trebuie sa-i dai drumul in circulatie pana se intoarce in forma perfecta pe care o pastrezi).  Mai trec vreo doua luni, vine si i-pod-ul nr. 3: model avansat, mai mic, patratel si cu clips de agatat. Ideal!! M-am jucat o vreme cu el. Pe primul i-l dadusem de tot prietenei co-proprietare. Mai trec vreo 2 luni, mai primesc un i-pod digital cu display si touchscreen! Yoopi, zic, pe ala cu clips il tin doar pentru mers pe strada…  cu asta nou ma joc acasa.

Au trebuit sa apara inca doua i-pod’uri (presetate, neinteresante) ca sa-mi pun problema ca, poate, initial mi-am dorit prea mult sau prea tare si am zis “Multumesc mult, NU mai e nevoie!”.
Cumva, explicatia, decriptarea si caderea din poveste a venit la un curs de spiritualitate unde nu stiu cum se nimereste ca profesorul incepe sa povesteasca o intamplare similara cu a mea, si zice: exista oameni care au o varsta astrala mare sau o anume putere interioara in determinarea unor lucruri si nu trebuie sa profite de aceasta in mod abuziv. M-am facut mica, mica in banca, am recunoscut in sinea mea ca mai bine nu aflam Legea, pentru ca de acum incolo trebuia sa o si respect… si e mai dragut sa crezi ca ti le da Dumnezeu din diverse considerente decat ca urmare a unor reactii cuantice.
Am facut cadou si i-pod’ul cu clips pastrandu-l doar pe cel cu display… Si de atunci am realizat ca in ciuda goanei mele dupa explicatii, e mai frumos sa crezi decat sa stii. Nu, nu am decodificat algoritmul miracolelor, nici nu mai cred ca e posibil. Doar am ramas la granita care imi permite ca din cand in cand sa fac pasul spre poveste….

P.S. Cand ii cer Lui chestii, nu popularizez la cei din jur, ca un apropos –  simtiti-va sa imi faceti cadouri!  Nu, e jocul meu mistic cu Dumnezeu si Universul… Si feedback-ul e mai fascinant in sine decat ca obiectiv 😉

Anunțuri