Un om a gasit odata un cocon. Dupa un timp a aparut o mica deschizatura’n cocon, iar omul a stat si a privit cum fluturele s’a luptat cateva ore pt a’si scoate trupul prin acea mica spartura. Apoi, parca nu mai facea niciun progres – parea ca a facut tot ce a putut si nu reusea sa mearga mai departe. Atunci, omul s’a decis sa ajute fluturele. A luat o foarfeca si a marit gaura din cocon, flluturele putand astfel sa iasa la suprafata cu usurinta. Insa avea un trupusor umflat si aripioarele sfrijite. Omul a continuat sa priveasca, asteptand ca, din clipa’n clipa, aripile sa se intinda si sa creasca pt a sprijini trupusorul umflat care, credea el, se va micsora in timp. Nu s’a’ntamplat nimic din toate astea! Iar bietul fluture si’a petrecut restul vietii sale efemere tarandu’si trupusorul umflat si aripile nedezvoltate. Niciodata n’a putut sa zboare. Omul, in bunatatea si graba sa, n’a’nteles ca acel cocon inchis si lupta fluturelui pt a iesi din el, reprezentau modul in care Divinitatea forta fluidele din trupusorul fluturelui sa treaca in aripi, pt a le face mai puternice si gata de zbor, de indata ce fluturele si’ar fi dobandit libertatea. UNEORI LUPTA ESTE EXACT CEEA CE AVEM NEVOIE IN VIATA. Daca ne’ar fi permis sa trecem prin viata fara niciun obstacol, acest lucru ne’ar schilodi. N’am mai fi atat de puternici pe cat ne este dat sa fim. N’am mai putea zbura niciodata! Sa ne amintim ca exista o vorba inteleapta care spune ca ceea ce nu ne omoara, ne intareste. (autor necunoscut)

Anunțuri