Darul

In intunericul camerei, m-am trezit intrebandu-ma care este darul meu, cand in ureche am prins un murmur. Nu reusesc sa deslusesc decat:

„…fiecare lucru are valoarea lui. Incearca s-o sesizezi, s-o asimilezi si apoi s-o reversi si asupra celorlalti..”

Ce-i asta? Aproape ca-mi simt fizic nedumerirea, cand inteleg ca eu caut, dar nu prea stiu bine ce, ca vreau sa am, sa posed, ca vreau sa ofer si sa primesc, dar nu stiu cum.. Inchid ochii, incerc sa ma detasez de tot si sa-mi dau seama daca o iau razna sau chiar am auzit vocea aia.

– Multi oameni spun ca nu stiu care sunt darurile lor, cand de fapt le neaga.

– Ce se intampla? Cine vorbeste? CINE ESTI?

– Gandeste-te la mine ca la un fel de mentor spiritual. Te voi ajuta.

E ceva ce depaseste intelegerea mea si totusi am senzatia bizara ca raspunsurile sunt la indemana, dar nu le pot prinde. Oare am luat-o razna sau..?

– Iti inteleg nedumerirea. Nu, n-ai luat-o razna. De fapt, ceea ce se petrece reprezinta un alt mod de a privi lucrurile. Continua sa privesti prin aceste deghizari intunecate si vino sa imbratisezi aripile care flutura in usa fricii tale! Vei afla acolo o alta usa – una care duce direct spre sufletul tau, spre inima ta.

Reusind sa depasesc socul initial, am recunoscut in asta semnul pe care il asteptam. Treptat,  intunericul se dizolva in lumina si o pace profunda pune stapanire pe mine.

– Singura problema pe care se pare c-o ai in a-ti recunoaste darul este ca el nu se potriveste cu imaginea pe care ti-ai facut-o despre ce ar trebui sa insemne un dar. Tu ai darul extraordinar de a asculta..

– Eu?? He, he, nici vorba, te inseli!

– Bine, sa presupunem ca ma insel. Totusi oamenii vin la tine cu cu problemele vietii lor si pleaca mai fericiti, mai usurati si mai impacati.

– Hm, mi-ar placea sa cred asta!

– Asculta, cei din jur iti spun ca le place sa fie in preajma ta?

– Aaa, pai..nu stiu…poate. unii dintre ei..

– Oamenii simt ca le dai forta, simt ca prezenta ta are un efect inaltator asupra lor..

– Multumesc, mi-as dori sa fie asa, insa..

– Insa tu nu pricepi. Nu vezi nimic deosebit in asta, asa ca nu poti intelege ca e vorba de un Dar. Si continui sa-ti cauti darul in afara propriei tale experiente. Si atunci ti se intampla sa gandesti asa: „Hm, poate ca ar trebui sa mai fac niste cursuri ca sa devin terapeut!” – Dar ai deja cateva diplome! Ai deja toata instruirea necesara. Iar aici nici nu-i vorba de instruire, nu e vorba de a-ti schimba cariera, profesia..

– Dar despre ce-i vorba? Care-i problema?

– Problema e ca darul te priveste fix in fata, iar tu refuzi sa-l vezi. Ai impresia ca darul inseamna A FACE, cand el e UN FEL DE A FI care vine in mod natural, fara niciun efort si care iti aduce bucurie si tie, si celorlati, deopotriva. Tu nu vezi esenta. Nu conteaza ce faci. Nu ai nevoie de un rol sau de o pozitie speciala. Daca incepi sa cauti rolul nu faci decat sa dai darul la o parte. Inseamna sa spui ca acest dar nu-i la nivelul asteptarilor tale si ca nu-ti e de ajutor.

– Pai chiar asa mi se intampla sa simt! Eu de ce nu pot avea un dar adevarat asa cum au altii? Ce-i in neregula cu mine?

– Daca ai incepe sa-ti oferi tie insati aceeasi iubire si pretuire pe care o oferi celorlalti, intreaga ta viata s-ar schimba. Doar pentru ca ai incepe sa ai incredere in darul tau. Cum crezi tu ca Universul te poate sprijini, atata timp cat tu nu-ti pretuiesti darul si nu ai incredere in el?

– Adica multe din darurile mele raman necunoscute, deoarece nu se potrivesc cu imaginea mea  despre cum trebuie sa arate un dar, asta spui?

– Da, tu iti desconsideri darurile si le dai la o parte, comparandu-le cu ale celorlalti. Si uneori ti se intampla sa le  invidiezi celorlalti darurile, ai prefera sa le ai pe ale lor, in locul celor pe care le ai tu. Iarta-ma, dar e atat de prosteasca atitudinea asta si atat de inutila!

M-am simtit atat de rusinata, incat n-am mai putut articula nimic.

– Renunta la rusine. Rusinea iti spune ca esti rea, iar acest lucru nu-i adevarat. Renunta la a mai judeca: pe tine insati, pe altii.. Fiecare rau provine din judecatile tale si fiecare diavol provine din proiectia rusinii tale. Invata sa nu te mai blamezi si sa te ierti. Darul iertarii pe care ti-l vei da tie insati se va extinde si asupra celorlalti, doar incearca! Si accepta-ti darurile fara sa te mai simti vreodata rusinata!

– O sa ma gandesc la asta.. Asadar, crezi ca unul dintre darurile mele e acela de a asculta?!?

– Da. Si ai si darul de  vindeca prin cuvant- scris sau/si vorbit.

– Daca-i asa, voi vorbi si voi scrie daca voi avea un public numeros si voi castiga cel putin o suma care sa-mi asigure traiul zilnic, pentru inceput.

– Inca o amanare. Iarasi opui rezistenta..

– Prin ce opun rezistenta? Si ce daca mai aman inca un pic? Doar un timp, pana-mi voi forma un public cat de cat numeros, astfel incat sa..

– Inca un sacrificiu si un chin autoimpus! Cum crezi tu ca vei incepe sa-ti accepti si sa-ti valorifici darurile, daca nu faci primul pas ca sa pornesti?

– Si ce sa fac acum, sa incep sa strig in gura mare despre ceea ce s-ar presupune ca-s darurile mele? Sa fac parada cu ele?

– Nicidecum, dar exerseaza-le! Exerseaza in fiecare zi, in timp ce inveti, evoluezi si ti le cultivi. Asuma-ti riscuri mici, apoi riscuri mai mari, din ce in ce mai mari.Vorbeste unui public redus si castiga-i increderea, apoi, fara sa faci nimic deosebit, publicul se va mari. Si sa nu-ti fie teama sa fii ucenic.

– Ah, nu, de asta chiar nu-mi e teama! Sunt momente cand tanjesc sa invat lucruri noi.

– Pe de alta parte, nu poti fi un vesnic ucenic. Vine un moment cand e necesar ca elevul sa-si lase profesorul in urma, sa plece, sa-si urmeze drumul.

– Dar nu trebuie oare pastrat un echilibru? Nu suntem noi, oare, deopotriva, elevi si profesori?

– Desigur, dar renunta la imaginile pe care ti le-ai format despre asta, despre tot. Pentru ca darurile sa se manifeste, e necesar sa renunti la modul in care crezi ca ele se vor manifesta. Si nu uita: indiferent cat de importanta vei deveni, nu vei sti niciodata cine va fi atins de opera ta si cine se va indeparta. Totusi, nu te gandi la cine-ti primeste darurile si la cine nu le primeste. Nimeni nu vorbeste tuturor. Unii isi impart darul cu un auditoriu format din cativa oameni, altii cu cateva milioane. Indiferent de publicul tau, tu da-l, fara sa te mai gandesti la rezultate, fara sa astepti ceva in schimb. Energia celor ce-l vor primi va trece prin ei si se va intoarce la tine. Astfel ciclul va fi complet, iar tu, draga mea, vei simti pretuire.

– Multumesc. Pentru tot. Imi spui si cine esti?

– Considera-ma unul dintre darurile tale. Stii acum ca pretul miracolului nu-i deloc mare. Trebuie doar sa renunti la ceea ce crezi ca stii. Daca paharul e plin, la ce sa mai torni?

The Gift

Am recunoscut intelepciunea unei vechi parabole asiatice. Adancita in mine insami, hotarasem sa ascult, sa inteleg, sa urmez si sa sorb din prea adanca intelepciune si, mai ales, sa rastorn paharul plin de vanitatea cunoasterii mele de pana atunci. Hotarat lucru, nu fusese o fantezie. Nici o nebunie. Ci o invitatie la experienta, o invitatie de a participa, fara teama, la miracolul continuu al vietii. – Invitatia darului meu.

The Gift

Anunțuri