Chiar mai deunazi discutam cu cineva pe tema religiei si a credintei oamenilor. Noi, oamenii, avem nevoie de chestii materiale, palpabile, in care sa credem. Ia-le oamenilor intruchiparea materiala a divinitatii si le vei lua totul, ii vei arunca intr-un hau al nesigurantei din care nu vor scapa decat tot agatandu-se de ceva material. Omului ii e greu sa creada in lucruri pe care ochiul omenesc nu e construit sa le vada; si asa a fost construita religia, un fel de ambasada a divinitatii in plan uman. Remarcabila replica „Povestile nasc biserici.”! In film se vorbeste despre aceste reprezentari, despre nevoia de miracol a omului, despre haosul care se produce cand lucrurile pe care le credeai sigure pana mai ieri, incontestabile, iti sunt smulse cu brutalitate si infirmate. ( vezi starea nevrotica a femeii mai in varsta, infarctul psihologului si cat de satisfacut este unul dintre personaje cand, dupa ce i se spune ca totul a fost o poveste, respira aerul „realitatii” – o „realitate” construita pentru ca mintea umana sa o poata suporta..)

De ce mi’a placut filmul The Man From Earth? – Pentru ca:

– este unul din acele filme care arata ca se pot face filme extraordinare si fara bugete de zeci sau sute de milioane de $.
– prezinta o ipoteza nemiloasa, necrutatoare fata de tot ceea ce reprezinta istoria lumii, iar modul in care se reuseste sa fie pus in evidenta este, fara indoiala, de nota 10.
– coloana sonora si reactiile personajelor sunt absolut uimitoare, totul este jucat si pus in practica exceptional.
– nu am crezut niciodata ca un film in care toata actiunea se desfasoara intr-o camera si in jurul casei poate fi atat de fascinant si interesant.
– iti tine atentia captata in fiecare secunda, simti ca esti acolo, cu ei si participi la actiune.
– ideea in sine, faptul ca da peste cap multe din principiile de baza ale vietii asa cum o stim noi.
– nu te plictiseste in nici un moment datorita replicilor inteligent alese.

Nu mai ştiu exact cine a spus că o carte cu adevărat bună nu spune nimic nou, îţi spune ceea ce ştii deja. Cam aşa e şi cu filmele. – O discuţie filosofică este filosofică tocmai pentru că nu are concluzie, rămâne întotdeauna deschisă şi fără concluzii „revelatoare”. Asadar, daca’ti place sa fii facut sa gandesti, sa simti cum patrunzi in ideea prezentata de autor (care apropos, e geniala, din punctul meu de vedere!) si efectiv sa’ti pui mintea la contributie, atunci acest film te va acapara, garantat. In opinia mea, The Man From Earth e un film de nota 10 plus! – merita vazut, cu precizarea ca FILMUL NU NEAGA EXISTENTA DIVINULUI, ci doar incearca sa ne ia o falsa craca a realitatii de sub picioare.

Anunțuri