E al doilea post in doua zile. De obicei nu am norocul de a ma simti inspirata sa scriu mai mult de o data pe luna. – Inspiratia ma viziteaza, de regula, cam o data la cateva luni. Au fost si perioade in care a ales sa ma viziteze o data la cativa ani si am urat’o pentru asta. Insa acum aproape c’am iertat’o, de aceea’mi vine mai usor sa marturisesc c’a fost o rautate din partea’mi s’o acuz ca nu ma viziteaza, pentru ca ma viziteaza.. Insa, fie am eu probleme de downloading, fie de materializare si concretete in asternerea gandurilor pe un suport material, cert e ca, de cele mai multe ori, cuvintele’mi raman agatate de buze, de minte, de suflet, de ochi, de mana mea dreapta.. ba chiar si de cea stanga! ..suspendate intre Aici si Acolo, ca’ntr’o spanzuratoare stricata si care, desi tanjind dupa eliberare, isi cersesc demn ghilotina. E un fel de „n’am incotro” atat de constient incat pare neconstientizat. Astfel ca, printr’o inexplicabila conjunctura, se intampla deseori ca subiectele despre care scriu sa ma aleaga pe mine si nu viceversa. Pe unele le’am asternut pe filele albe din mintea mea si inca ma mai asteapta acolo. Nu par a sti ce se va intampla cu ele, ce soarta le este harazita, asa cum nici eu nu pare ca stiu.. E un mister in asta si o incertitudine atat de frumoasa incat pare dureroasa. Cine poate sti cu siguranta cum e menit sa fie: sa ramana scrise adanc in tine, inlauntrul tau precum si’n atmosfera ta, ori scoase la lumina si aratate lumii? E hilar ca se intampla cu gandurile cum se’ntampla si cu oamenii, cateodata: multi dintre cei ce nu au nimic demn de mentionat si ar fi de preferat sa ramana tacuti, n’o fac, iar cei pe care am dori sa’i auzim mai des, au invatat sa taca desi au atatea metafore ascunse inlauntrul lor. Am invatat sa’mi tac si eu metaforele si a ajuns sa’mi placa asta mai mult decat as fi sperat ori intentionat. E un fel de putere ascunsa pe care alegi sa n’o imparasesti cu oricine.. – simti ca vrei s’o taci doar pentru ca poti, apoi ajungi sa te obisnuiesti cu asta atat de mult incat esti tentat sa afisezi superficialitatea ca forma de exprimare. E si o doza de superioritate in asta, dar cu care te’ai impacat, incat acum o imbratisezi pana la contopire. E si o tristete mascata, o frustrare spoita, o durere deopotriva sadica si masochista, o rautate cu iz de fronda.. Oamenii nu mai par rai cand sunt intelesi, nu mai sunt rai cand nu’i mai doare..!

Oare cu care ochi se percepe mai bine lumina – cu dreptul sau cu stangul?

Anunțuri