Cu trei zile’n urma, am reascultat Tumbalalaika, pe care n’o mai auzisem din copilarie…si, de atunci, e pe repeat, alaturi de Olei’ul lu’Katamadze. Si’o s’o ascult pana cand o s’ajung la STPTN ( saturatie temporara pe termen nelimitat ). Reascultand’o, mi’am amintit de ma tante Eliza, pe care’o amuza sa scandalizeze familia, invatand copila inocenta care eram p’atunci, sa rosteasca „porcarii jidanesti”. 🙂 Si copila, respectiv eu, se contrazicea cu ea, spunandu’i ca aia nu’i jidaneasca, ci germana. 🙂

Peste ani, am aflat ca idis’ul e cam 80 % germana si 20 % aramaico-ebraica, cu influente de origine slavă, dar şi elemente romanice. Totusi, ramane intrebarea: De unde stia ma tante Eliza idis? – Musai sa ma reapuc de scormonit trecutul si sa continui cercetarile genealogice incepute’n facultate. 😉

Pan’atunci… ¸¸.•*¨*•♫♪ shpiel balalaika,
tum balalaika – freylach zol zayn! 🙂

Am gasit si o “traducere” poetizata ( ideea’i acolo! ):

Un tânăr se frământă, se hotarăşte cu greu,
Bine ar fi, sau poate-ar fi rău
Să-i spună ei dragostea sa,
O va primi? Nu o va vrea?

Tum bala, tum bala, tum balalaika,
Cântă în ploaie cei doi iubiţi
Tum balalaika – fiţi fericiţi

Fecioară, fecioară, fecioară de rouă,
Ce creşte, ce creşte, dacă nu plouă?
Ce arde, ce arde, ce arde mocnit,
Ce poate plânge la infinit?

Doar piatra în munte poate să crească
Fără ca ploaia să o hrănească.
Iubirea, doar dansa, arde mocnit,
Inima plânge la infinit.

¸¸.•*¨*•♫♪

Vartianta 1:

¸¸.•*¨*•♫♪

Varianta 2:

Anunțuri