Alergăm. Ne grăbim. Nu avem timp.

Ceasuri, telefoane, taxiuri, mailuri.

Mintea, corpul și sufletul în locuri diferite.

Alergăm și ne ofticăm că nu putem să le cuprindem pe toate.

Zilele, cifre sau numere în calendar.

Nopțile, somn pe furate, ziua de mâine planificată în vise alb-negru.

Alergăm. Caracatițe avide să apuce totul și indignate că scapă tot…

Ne lipim ca ventuzele de idei mărețe: job, bani, vacanța planificată din vreme. Ne mirăm că au trecut.
Ceai, cafea, îmbrățișări, pe repede înainte.

Propoziții în loc de povești.

Mâncare în loc de cină.
Gânduri întrerupte de știrile care vomită din televizor.

Alergăm, roboței încadrați perfect în sistem.

Cum? A mai trecut un an? Ce e aia “un an”? A, e chestia aia împărțită în trimestre de rate, impozite, contracte.

Locuințe în loc de case.
Sms-uri din trafic.

Alergăm. Pârtieeee: ne grăbim!


STOP! Vreau timp, vreau să privesc în ochi, vreau să spun, nu să las de înțeles, vreau să îmi spui – nu ai venit în viaţa mea ca să te ghicesc, vreau lumânări parfumate și mere verzi, vreau sa văd, nu să fac poze, vreau să simt, nu să bănuiesc, vreau întâmplarea, nu comunicatul de presă.

Vreau să respir! Vreau ce știu că pot să am. Vreau să știi că poți avea.

Andra Gavril – Buzunarul de la piept

*•.¸¸♫¸¸.•*¨*•♪~ *•.¸¸

Anunțuri