Granatul este piatra lunii ianuarie aproape în fiecare tradiţie sau cultură. Granatul roşu, strălucitor este piatra care reprezintă luna ianuarie în tradiţiile evreieşti, romane, arabe, poloneze şi ruseşti. În tradiţia hindusă veche, piatra preţioasă pentru luna ianuarie era „piatra şarpelui”, dar aceasta era o piatră care nu fusese văzută de nimeni. Se crede că aceasta avea o culoare roşu-rubiniu sau neagră.

collage

Semnificatia cuvantului „granatum” este „samanta„, deoarece se aseamana cu semintele de rodii (grenadine). Bijutierii egipteni foloseau granatul inca din anul 3100 i.C., iar spre sfarsitul secolului al IX-lea mai mult de jumatate din bijuteriile vandute in magazinele de specialitate erau din diferite tipuri de granat. Atractia granatului se datora varietatii sale de culori, cu exceptia albastrului.  

Granatul simbolizeaza constanta, prietenia eterna si increderea, iar din punct de vedere astrologic, este piatra zodiei Varsatorului si a celor cu ascendent in Sagetator. Potrivit unor stravechi credinte, granatul vindeca hemoragiile, bolile inflamatorii si pune capat maniei si certurilor. Asezata sub perna,  alunga cosmarurile si spiritele rele.

Granatul este si piatra zilei de marti  (impreuna cu toate pietrele de culoare rosie)si piatra specifica chakrei MULADHARA (2), dar si a Swadistanei (1) si a Anahatei (4).

Rosul este culoarea pasiunii,dedicata zilei de marti, energiei si pasiunii. Este si culoarea sangelui ce palpita in vene, sustinand energia si esenta omului. Rosul te poate pune in alerta: avertizeaza asupra pericolului sau te sileste sa te opresti brusc. Foloseste cristale rosii cand simti ca o chestiune te pasioneaza foarte mult sau cand te ocupi de lucruri de o importanta capitala.;)

Guvernate de Marte, cristalele rosii maresc energia la cote maxime. Dau chef de viata, inspira la initiativa si imbie individul spre actiune, miscare, schimbare. Dau curaj si pasiune, fac omul sa actioneze chiar si in acele planuri la care nu ar fi indraznit sa spere.

Pietrele rosii sunt recomandate pentru atingerea oricaror scopuri patronate de Marte: performante in sport, sex, curaj, energie fizica, afirmare, implinirea dorintelor proprii, succes, indrazneala, victorie in conflicte si competitii, suprematie, lupta. Sunt pietre care il fac pe purtator sa se evidentieze, sa se manifeste cu personalitate, sa atinga puterea, deci sunt pentru cei care vor sa devina primii in tot ce fac: sefi, directori, sportivi. Atrag succesul in domenii caracterizate de concurenta si lupta pentru afirmare. Amplifica si imbunatatesc viata sexuala, sporind pasiunea erotica. Femeile pot purta pietre rosii pentru a avea succes in relatiile cu barbatii, iar barbatii pentru a avea succes in fata adversarilor. Protejeaza impotriva atacurilor fizice si psihice, a ranilor, a violentei si agresivitatii sub orice forma, a greselilor din impulsivitate sau graba, a accidentelor. Mesajul lor este:  fii curajos, actioneaza, lupta, fii primul!

Traditional, granatul se ofera la aniversarea a 2, 6 (impreuna cu ametistul) si 18 ani de la casatorie (impreuna cu opal si ochi de tigru). Este piatra celor nascuti in anii Dragonului si a celor nascuti sub influenta cifrei 2.

collage

Piatra a angajamentului total, a devotamentului, a dragostei, a stabilitatii si ordinii
Aduce putere, rezistenta, protectie, vindecare, afectiune, compasiune, caldura, succes in afaceri, abundenta, succes, popularitate, prietenie, respect, magnetism
Ajuta la atingerea scopurilor, la depasirea complexelor de inferioritate, la rememorarea viselor
Protejeaza sotiile, mamele, familia
Mareste spiritul de initiativa, respectul de sine, inteligenta, imaginatia, ambitia, increderea, creativitatea, vointa, spiritul de responsabilitate
Trebuie purtat in perioade de tristete si mari suferinte sau in perioade de negociere
Mareste efectele celorlalte cristale alaturi de care este purtat
Pune in legatura cu vietile anterioare
Bun pentru meditatie si rugaciune
Favorizeaza relatiile, cooperarea
Scade anxietatea, depresia, stressul exemanelor sau competitiilor
Atrage succesul in afaceri
Piatra a fertilitatii, a sanatatii, a energiei
Daca este oferita cadou, este simbol al fericirii, iubirii si fidelitatii
Protejeaza impotriva accidentelor care au la baza pierderi de sange


Sanatate: puternic rol protector asupra sanatatii, intareste, purifica si vitalizeaza organismul, benefic in caz de infertilitate, intoxicari, hipotensiune, anemie, inflamatii, hemoragii, pietre la rinichi, operatii chirurgicale, benefic pentru sistemul circulator, inima, piele, plamani, hormoni, ficat, rinichi, hemoglobina, globule albe, coloana vertebrala, splina, tiroida, stimulent sexual, echilibreaza menstruatia. (Sursa: acvaria)

Anunțuri