Category: arhangheli




Cufarul Monicai

 

 

Era iarnă, iar el ratacea singur și obosit. Amintiri înghețate și gânduri rupte în mintea lui.. Apoi ea a venit în visul sau.. A venit ca un vis..

– Asta’i imposibil , nu se poate intampla! – Ar fi jurat ca nu mai exista ingeri si zane..

„Crede’mă, sunt reală!”, a auzit o voce. „Sunt reală.”, repeta ea, iar el ii recunoscu vocea.

Ce este în neregulă cu mine? Unde’i cel care obisnuiam să fiu? – Cu mult timp în urmă, acest băiat puternic n’ar fi renuntat..

„Oh, haide acum, te’ai rătăcit..”

Unde sunt? Și cum de știe ea că m’am rătăcit?

„Nu mai e timp..”, sopti ea.

..și băiatul ridică ochii lui albaștri catre cer:

– INGERE, tu ești?

..si cazu înapoi in obsesiile sale, înapoi la confesiunile sale:

– Ce este acea lumină și de ce este încă deasupra capului meu?- Ar trebui să vorbesc cu ea, sau ar trebui să plec?

– „Nu, nu, nu mă lăsa!”
– Să nu te las?
– „Dragostea mea, vino cu mine!”
– Dar nici nu te cunosc..

Aproape tremurând, băiatul cu greu putea uita.. – Dacă ea e reală, atunci el n’o poate pierde din nou:

– Te rog, dă’mi un semn!- strigă băiatul. Dă’mi un semn, te rog!!!

A așteptat plângand.. Apoi, cu ochii strălucind ca luna de pe cer, sopti:

INGERE, sunt al tau!

Până la sfârșitul acestei nopti binecuvantate,
până la sfârșitul acestei vieți crude,
ca și cum am renăscut,
pierdut și îndragostit,
găseste’mă și te voi găsi!!!

..m’ai găsit și te’am găsit, în sfârșit…

Se trezi cu fata la pămant. Cu mâinile, in noroi, scrisese o singură frază:

 

Pentru totdeauna al tau.

 

(by Mone)

Cufarul Monicai

 

It was winter, he wandered lonely and tired
frozen memories and broken thoughts in his mind
and then she came, in his dreams..
and then she came, like a dream..

“That’s impossible, can’t be happening at all”
No more angels and no more fairies, he’d sworn..
“Believe me, I am real”, heard a voice
“Believe me, I am real”, he knew that voice

“What is wrong with me? Where’s the one I used to be?”
Long ago, this strong boy would never give in.
“Oh, come on now, you’re lost” -Where I am?
-And how she knows I’m lost? – “there’s no time.”

and then the boy raised his blue eyes:

“ANGEL, is that you?”

back to his obsessions, back to his confessions, he went:

“What is that light and why’s still over my head?”
“Should I talk to her or should I go away?”

-No, no, do not leave me!” – Do not leave you?
-My love, just come with me” – I don’t know you..

Almost trembling the boy could hardly forget
if she’ s real then he cannot lose her again:

“Please, give me a sign!”, the boy cried
“Please, give me a sign!”

..waited crying
and then with eyes bright as the moon:

“ANGEL, I’m all yours!”

Till the end of this Goodnight
till the end of this cruel life
as if we are reborn
wasted and in love
find me and I’ll find you!!!

..you found me and I found you, at last…

He woke up with the ground touching his face
with his hands on the mud, writing one phrase:

Forever yours.

 

 


Motto:

„De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.” (Marcu 11:24)

„Dacă doi dintre voi se voi învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19 )

“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.

Nu uita sa'ti pui o dorinta! - Nani bun!

Nu uita sa’ti pui o dorinta! – Nani bun!

Rugaciune la Crai Nou

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Tanjesc sa m’odihnesc intr’o imbratisare..

Fereste’ma de tot ce’i rău si fa’ma tare,

Ca vremurile grele sa nu ma copleseasca.

 

Dă-mi vară fără de sfârșit,

Doamne, de frig imi este teamă!

Simt că îmbătrânesc, de buna seama,

Ma striga timpul care a sosit.

 

Cum sufletul se vindeca acum,

Si eu crescut’am mare prin durere,

Doamne, fac tot ce pot, tot ce imi sta’n putere,

Pentru a fi un om mai bun.

 

Cu a mea conștiință, rogu’te, fii bland,

Fiindcă, vezi tu, nu’i vina mea!

Asa m’au invatat sa fac, candva..

Si sa ma simt culpabila oricand.

 

Opreste lectiile amare,

Asigura odihna îngerilor mei,

Copiii tai suntem si eu, si ei!

Si lipsa noastra, oare, nu te doare?

 

Promit, voi fi în drum spre casă,

Odată ce’l gasesti pe Cel Sortit,

Fiindca iubirea’i lucru sfant, nu e gresit!

Si, Doamne, cat e de frumoasa!

 

Asa ca, Doamne, rugaminte mare:

Sa faci dorinta mea sa se’mplineasca!

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Ca sa ma odihnesc si eu intr’o imbratisare!

(mone)

 

 


L-am cautat si am scormonit dupa Dumnezeu de cand ma stiu, timp de mai multe vieti, de la inceputul existentei. Odata, l-am vazut langa o stea indeparata, asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca, desi era o mare distanta, nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit vreme indelungata si, in cele din urma, am ajuns la acea stea, dar Dumnezeu se mutase pe o alta. Lucrurile au decurs in felul acesta timp de secole.
Provocarea era atat de mare incat am sperat chiar si atunci cand mi se parea ca am ramas fara speranta.. Trebuia sa il gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de indoielnica, atat de misterioasa, atat de incantatoare, incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in telul mult urmarit.
Spre surpriza mea, intr-o zi am ajuns la o casa de pe o stea foarte indepartata, care avea o mica tablita in fata ei, pe care scria „Aici locuieste Dumnezeu”. Bucuria mea era fara de margini. In sfasit eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit catre treptele casei, foarte multe trepte, care duceau inspre usa. Insa, pe masura ce ma apropiam, pas cu pas, mi s-a strecurat deodata o teama in suflet. Chair in momentul in care eram gata sa bat la usa, m-am simtit paralizat de o frica cum nu mai cunoscusem pana atunci, nu o mai gandisem pana atunci, nu o mai visasem pana atunci.
Frica mea era: „Daca aceasta casa este cu adevarat a lui Dumnezeu, ce voi mai face dupa ce il voi intalni?”
Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea, iar a-l intalni ar fi echivalat cu o sinucidere. Si, apoi, ce voi face impreuna cu el? Lucrurile acestea nu imi venisera in minte pana atunci. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea, adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.
Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, in liniste, cu miscari lente, am pasit inapoi, speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva sa deschisa usa si sa imi spuna: „Unde te duci? Sunt aici, vino inauntru!” Dupa ce am coborat scara, am alergat cum n-am mai alergat vreodata in viata mea si, de atunci continui sa il caut pe Dumnezeu, indreptandu-ma in toate directiile, dar ocolind casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu ca acea casa trebuie sa fie ocolita. Asa ca, imi continui cautarea, ma bucur din inima de calatorie, de neincetatul meu pelerinaj.

O poveste de Rabindranath Tagore

%d blogeri au apreciat asta: