Category: simbolistica



Cufarul Monicai

Sărbătoarea Tuturor Sfinților (în latină Sollemnitas Omnium Sanctorum, în franceză Toussaint, în spaniolă Día de Todos Los Santos, în germană Allerheiligen, în maghiară Mindenszentek, de la care derivă toponimul transilvan Mesentea), cunoscută și ca Luminația, este o sărbătoare creștină în care sunt sărbătoriți toți sfinții. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană cele protestante, sărbătoarea se ține în ziua de 1 noiembrie[1] din calendarul gregorian.

În bisericile orientale, anume cele ortodoxe și cele greco-catolice, prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților[2][3], echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean. În zonele de interferență apuseană credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Luminația în seara zilei de 1 noiembrie. (Sursa: wikipedia)

Luminația (cum mai este numită Ziua morților) a fost adoptată și în Transilvania, indiferent de confesiunea religioasă a locuitorilor (greco-catolici, romano-catolici, ortodocși, protestanți). La început era sărbătorită pe 2 noiembrie, prima zi a lunii fiind Sărbătoarea Tuturor Sfinților, însă, cu timpul, credincioșii au început să o sărbătorească cu o zi mai devreme, în seara zilei de 1 noiembrie, simultan cu Ziua Tuturor Sfinților. Ziua de 1 noiembrie a devenit astfel o zi de pomenire a morților. În această zi, creștinii își cinstesc și îngrijesc mormintele și amintirile celor trecuți la cele veșnice. (Sursa: wikipedia)

Ziua Mortilor este ziua în care se pomenesc morţii, ziua în care gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie către cei dragi care au trecut în nefiinţă. Ea este celebrată în foarte multe ţări creştine din lume. Credincioşii merg special la biserică şi la cimitir, curăţă mormintele şi le înfrumuseţează cu flori, în amintirea celor care cândva i-au însoţit pe drumul vieţii. În noaptea de 1 noiembrie, fiecare mormânt devine un mic altar al luminii. Mii şi mii de lumânări sunt aprinse în memoria celor trecuţi în eternitate. Se spune că de Ziua Mortilor porţile Tărâmului de Dincolo se deschid iar morţii vin să-i viziteze pe cei vii.

1 Noiembrie: Sf. Cosma si Damian (Vracevul)

Numita si Vracevul (adica �a vindeca� din slavona), sarbatoarea sfintilor Cosma si Damian (doctorii fara arginti intalniti in calendarul traditional si in luna iulie) este importanta pentru tamaduirea bolilor.

 

Reclame

Ia’mi memoria și ia’mi durerea,
Asa cum o sticlă goală prinde ploaia..
Și vindeca..

Ia’mi trecutul și ia’mi păcatele,
Asa cum o panza goală prinde vântul..
Și vindeca..

Și spune-mi ceva care sa dăinuie..

Ia’mi inima și ia’mă de mână,
Asa cum oceanul curata nisipurile murdare..
Și vindeca..

Și spune-mi ceva care sa dureze..

 


Shiva Ratri - Noaptea lui Shiva

 

Noaptea care precede Luna Noua (noaptea de dinainte de Luna Noua) este sarbatorita in traditia spirituala orientala sub numele de Shiva Ratri, fiind „o noapte a transcendentei divine, iar daca ne angrenam in activitati spirituale, cum ar fi yoga sau meditatia, putem obtine rezultate exceptionale care sa echivaleze cu rezultatele obtinute in urma unui an de practica spirituala asidua.

Pe parcursul acestui moment astral, este bine sa avem o alimentatie usoara, sa reducem ritmul activitatilor zilnice, si sa incercam sa ne orientam catre interior, fiind constienti ca aceasta noapte este deosebit de eficienta pentru practica meditatiei, ea oferindu-ne ocazia sa realizam astfel, importante progrese spirituale.

Datorită manifestării puternice a liberului arbitru şi a stării de neutralitate, practic în această perioadă orice stare, trăire, emoţie sau sentiment este mult amplificată, dar ATENŢIE, orientarea spre bine sau spre rău depinde în foarte mare măsură de noi.
Din această cauză trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce ne dorim şi ceea ce mentalizăm, pentru că şansele de împlinire sunt mai mari decât în alte perioade.
Este foarte important să fim perfect conştienţi de aspiraţiile noastre şi să evităm excesele de orice fel, să fim responsabili de hotărârile pe care le luăm, să ascultăm vocea inimii, să fim atenţi la semnele şi sincronicităţile care apar în viaţa noastră deoarece este un moment în care se poate manifesta tainicul transfer al voinţei individuale în Voinţa lui Dumnezeu. (Sursa: adanima.org)

 

Shiva Ratri - Noaptea lui Shiva


Termenul sanscrit SHIVARATRI are mai multe semnificaţii. „RATRI” înseamnă „noapte”. SHIVARATRI este astfel „Noaptea lui SHIVA”. Simbolic, cuvântul RATRI este derivat din rădăcina verbală sanscrită RA, care înseamnă „a da”. Esoteric, se atribuie astfel nopţii sensul de dătătoare a fericirii, păcii şi beatitudinii nepieritoare, care transcende aspectele efemere ale manifestării. SHIVARATRI mai înseamnă şi „noaptea revărsării Graţiei Divine” şi este momentul în care putem simţi cu cea mai mare uşurinţă Graţia şi iubirea infinită a lui SHIVA.

SHIVARTRI este o zi foarte favorabilă din punct de vedere spiritual. Ea este cea de-a 14-a zi a ciclului lunar, moment în care luna este aproape cu totul ascunsă. După momentul de Lună Plină, Luna pierde în fiecare zi câte a 16-a parte din strălucirea sa. Astfel, ea descreşte până în momentul de SHIVARATRI când manifestă doar a 16-a parte din puterea sa. În astrologia hindusă mintea individuală (MANAS) este intim asociată cu Luna. CHANDRA, îngerul tainic guvernator al Lunii, este totodată şi divinitatea care guvernează mintea (MANAS). Momentul de Lună Nouă poate fi asociat prin urmare cu acea stare a minţii în care fluctuaţiile şi capriciile ei sunt mult reduse, putând fi suspendate cu uşurinţă şi controlate prin disciplină spirituală. În această noapte sfântă (SHIVARATRI), nouă ne rămâne doar o mică parte a minţii de controlat, iar acest control poate fi realizat prin focalizarea intensă a atenţiei asupra gloriei nepieritoare a lui Dumnezeu.

Diferitele tradiţii şi obiceiuri legate de  SHIVARATRI sunt urmate cu rigurozitate de adoratorii lui SHIVA. Majoritatea îşi purifică fiinţa, pentru ca astfel să atragă mai uşor Graţia lui SHIVA, prin post sau regimuri cu fructe şi lapte. Devoţii cred cu tărie că în această noapte sacră cel care îl venerează sincer şi plin de dăruire pe SHIVA este absolvit de greşelile sale şi eliberat din ciclul morţii şi renaşterii.

Se consideră că realizarea cu rigurozitate şi dăruire a ritualurilor de SHIVARATRI ajută devotul să controleze în fiinţa sa cele două tendinţe – RAJAS GUNA (acţiuni pasionale, pline de dorinţe) şi TAMAS GUNA (inerţia). Rugăciunile sincere şi meditaţiile realizate de aspirant în această zi fac ca impurităţi ca pofta, furia, gelozia să fie sublimate. Renunţarea la somn în această noapte face ca lenea să fie îndepărtată.

SHIVARATRI este considerată deosebit de favorabilă în special femeilor. În timp ce femeile căsătorite se roagă pentru soţilor lor, fetele necăsătorite îl invocă pe SHIVA, considerat soţul ideal, pentru a le trimite un soţ bun, prin care El să se manifeste în viaţa lor.

Yoghinii întâmpină această grandioasă sărbătoare ca pe o excepţională şansă spirituală. De aceea postesc întreaga zi şi veghează toată noaptea, meditând intens cu mantra-ele lui Shiva (Laya yoga). Cei neiniţiaţi meditează simplu rostindu-i numele neîntrerupt, transfiguraţi, cântă plini de fervoare imnuri de slavă care îi sunt închinate ori adoră faimosul simbol, Shiva Lingam şi aspiră cu dragoste, din toată inima către Paramashiva, care este, în realitate, nimeni altul decât Dumnezeu Tatăl.

Toată această noapte este o rugă continuă către SHIVA, manifestată prin imnuri şi cântece devoţionale (Shiva Mahimna Stotra – Pushpadanta, Shiva Tandava Stotra – Ravana) sau prin tăcere sacră şi meditaţie. Prima masa după post este tot o ofrandă consacrată lui SHIVA.

Shivaratri, această noapte profund misterioasă şi sacră soseşte în curând. Să urmărim cu toţii să o trăim şi noi ca pe unul dintre cele mai importante evenimente spirituale ale vieţii noastre. Să ne amintim măcar în fiecare clipă a acestei nopţi că ţelul nostru esenţial în această existenţă este realizarea ACUM şi AICI a lui Dumnezeu Tatăl şi, plini de dragoste, să ne apropiem cu inimile înflăcărate de Shiva. Să urcăm, însufleţiţi de o aspiraţie gigantică, pe culmea muntelui sfânt Kailasa – care se află permanent în interiorul nostru, la nivelul centrului coronar (Sahasrara) – să trăim cât mai profund şi plenar prezenţa tainică a lui Shiva în noi înşine, ca pe propriul nostru Sine Nemuritor – Atman – ce pătrunde neîncetat tot Macrocosmosul.

În acea zi să ne amintim tot timpul că o viaţă trăită în perfecţiunea Adevărului Divin extatic are astfel o forţă colosală. Fiecare făptură umană este un microcosmos care reproduce în miniatură Macrocosmosul.

Om Namah Shivaya

 


Una dintre cele mai sfinte nopţi spirituale ale anului se apropie şi dacă vom fi pregătiţi cum se cuvine, ne poate transforma profund şi definitiv, prin graţia cea tainică a lui Shiva. Dacă vom fi pregătiţi, vom primi multe daruri divine în cea mai înălţătoare sărbătoare a anului. Avem cu toţii această minunată posibilitate, care aşteaptă doar să se manifeste din plin în noi. Se află deci în puterea noastră să alegem AICI şi ACUM această miraculoasă şansă. Aşadar, să aspirăm din toate puterile pentru ca această noapte să ne apropie cât mai mult de Shiva, Marele Mântuitor Divin. În fond, nu este descoperirea plenară a lui Dumnezeu chiar scopul venirii noastre pe această planetă? În această noapte sfântă putem face din mintea noastră un altar închinat lui Dumnezeu, iar atunci toate celelalte gânduri vor deveni în mod firesc nesemnificative.

Să nu uităm, de asemeni, că noaptea de Shivaratri înseamnă în primul rând bucurie sublimă, divină. Viaţa spirituală autentică este înainte de toate plină de efervescenţă. Cu cât iradiem în jurul nostru mai multă bucurie şi fericire, cu atât dovedim că ne aflăm mai aproape de nesecata Sursă Supremă a Beatitudinii.

SHIVARATRI este un moment privilegiat care ne arată că puritatea inimii şi a minţii, ruga sinceră, plină de fervoare, devotamentul, iubirea necondiţionată, renunţarea ne apropie de Dumnezeu, ne ajută să devenim una cu El.

 

Să uităm în această noapte toate grijile inerente vieţii, toate suferinţele trecute sau prezente. Dacă vom posti, ne va ajuta foarte mult să simţim extazul comuniunii tainice cu SHIVA cel omniprezent. În această noapte să ne gândim clipă de clipă la Shiva cel tainic şi numai la Shiva. În această noapte, celui sau celei care va cere, SHIVA îi va da.

 

Fie ca în această noapte graţia supremă a lui Shiva să se reverse asupra noastră şi să ne umple pentru totdeauna întreaga fiinţă. (Sursa: yogaesoteric. net)

 

Shiva Ratri - Noaptea lui Shiva

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În ciclul Lunar există un moment foarte important, evidenţiat mai ales în tradiţia astrologică orientală, care arată că înainte cu două zile (48 de ore) de Luna Plină  influenţa acestui astru este deosebit de benefică asupra planetei noastre. Este o zi privilegiată, fiind denumită ziua frumuseţii şi armoniei universale (denumirea orientală este de Tripura Sundari simbolizând Marea Putere Cosmică a frumuseţii şi iubirii divine).
Este ziua în care simţul măsurii şi al armoniei, bunul simţ, sunt mult mai uşor accesibile fiecărei fiinţe umane. Este ziua în care putem să ne temperăm pornirile şi ambiţiile egoiste prin conştientizarea adevăratelor noastre aspiraţii, fiind o zi pe care merită să o consacrăm iubirii, artei, frumuseţii, acţiunilor pline de dăruire.
Rezultatul observaţiilor din această perioadă arată că ziua de Tripura Sundari este o zi eficientă pentru a ne implica în acţiuni de mare anvergură, dar care sunt în armonie cu aspiraţiile noastre sufleteşti, o zi în care se pot remedia multe probleme existente în plan relaţional, o zi ce amplifică creativitatea, inspiraţiile artistice, exprimarea sentimentelor şi a trăirilor (o zi ideală pentru a evoca momentul magic al începutului unei relaţii afective, de a ne lăsa inspiraţi de chemarea inimii, de a ne urma intuiţiile, de a depăşi pragmatismul mental – ce adeseori este o piedică importantă în armonizarea sprituală a unei relaţii de cuplu).

Dacă există o cale spirituală în care sentimentul sacrului şi adoraţia celor divine au dorit să dea forme concrete scopului către care năzuiesc, atunci aceasta este spiritualitatea orientală. Aspectul divin care ajută aspirantul să realizeze transmutarea de la forme materiale grosiere la forme subtile de manifestare este numit Tripura Sundari, „Frumoasa celor trei lumi”. Prin adorarea constantă a lui Tripura Sundari, fiinţa umană descoperă o formă diversă de exprimare a misiunii sale spirituale de eliberare din domeniul tenebrelor, intuind noi modalităţi pentru ieşirea din învălmăşala aparent inexplicabilă a labirintului iluziei ce conduce omul prin coridoarele sale până când, cu ajutorul lui Tripura Sundari, el va putea ajunge în „centru”, adică la cunoaşterea ultimă a Adevărului care îi va revela scânteia divină sau spiritul nemuritor Atman.

Tripura Sundari

Adorarea lui Tripura Sundari se realizează total, într-o stare de dăruire completă, transfigurator, întrezărind prin aceasta prezenţa inefabilă şi profund extatică a Divinului:

„O, Doamne Dumnezeule
Fie ca viaţa mea să ţi-o consacru Ţie
Fie ca dragostea mea să se îndrepte cu veneraţie doar către Tine
Fie ca inima mea plină de iubire să se reverse numai către Tine
Fie ca mâinile mele să muncească neîncetat pentru Tine
Fie ca sufletul meu să se unească cu Tine
Fie ca trupul meu să-ţi aparţină doar Ţie
Fie ca toată fiinţa mea să devină instrumentul voinţei Tale”.

 

tripurasundari-mantra

Tripura se poate traduce prin “cea care cuprinde cele trei cetăţi”, “oraşele” sau “cetăţile” fiind o metaforă, deoarece în realitate ele se referă la cele “trei lumi” sau sfere gigantice ale Creaţiei lui Dumnezeu, care sunt: lumea fizică, lumea subtilă (astrală) şi lumea cauzală.

Datorită omologării perfecte dintre structura microcosmosului uman şi cea a Macrocosmosului, aceste “trei cetăţi” pot fi asociate, respectiv, celor trei corpuri sau învelişuri principale ale fiinţei umane: corpul fizic, corpul astral şi corpul cauzal. Dintr-o altă perspectivă, semnificaţia este aceea a suveranităţii zeiţei asupra domeniilor materiei, energiei şi gândului la nivelul întregii Creaţii. În plus, această manifestare grandioasă a Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari se referă, în baza unei perfecte analogii, şi la cele trei stări fundamentale de conştiinţă ale fiinţei umane: starea de veghe, starea de somn cu vise şi starea de somn profund fără vise, care sunt simbolizate în tradiţia tantrică prin lumina focului, a Lunii şi a Soarelui.

Prin urmare, Tripura Sundari reprezintă acea gigantică şi strălucitoare sferă de conştiinţă divină care pătrunde domeniul tuturor experienţelor din cele trei lumi ale Creaţiei dar care, în acelaşi timp, le transcende în totalitate. Primul “oraş-cetate” al zeiţei este considerat, aşa după cum am menţionat anterior, ca fiind starea de veghe, în care fiinţa umană experimentează diferite senzaţii şi trăiri prin intermediul celor cinci simţuri principale ale sale; în acest caz, tradiţia tantrică afirmă că localizarea conştiinţei individuale este la nivelul ochiului drept sau în zona frunţii, între sprâncene. Al doilea “oraş-cetate” al zeiţei îl reprezintă starea de somn cu vise, asociată cu nivelul lui vishuddha chakra, în care conştiinţa individuală se află centrată în minte. Al treilea “oraş-cetate” este sugerat de starea de somn profund fără vise, asociată cu nivelul lui anahata chakra, în care conştiinţa individuală fuzionează cu natura ei divină esenţială. Fiind zeiţa suverană a acestor trei stări principale de conştiinţă, Tripura Sundari reprezintă în acelaşi timp cea de-a patra stare de conştiinţă (turiya), care le transcende pe celelalte şi care este asociată stării de extaz divin (samadhi) şi eliberării spirituale.

Bala-tripura-sundari-devi

Tripura Sundari mai este cunoscută şi sub numele de Lalita sau “cea care se joacă”. Tradiţia spirituală hindusă afirmă că întreaga Creaţie reprezintă jocul plin de frumuseţe şi de încântare al Mamei Divine. În ceea ce ne priveşte, ca fiinţe umane nu suntem decât individualităţi pasagere în acest joc gigantic al Mamei şi, pentru a ne elibera de iluzia lui, trebuie să înţelegem care este, de fapt, sursa primordială a energiei şi puterii care “mişcă” întreaga Creaţie. Suferinţele noastre nu reprezintă decât iluzii, fiind o urmare directă a cunoaşterii false ce izvorăşte din ignoranţă şi din manifestarea ego-ului. Aspectul este relativ simplu: deoarece noi tindem cu încăpăţânare să avem controlul asupra fericirii sau să o deţinem din punctul de vedere al unui sine fals şi separat (ego-ul), ne despărţim practic atunci de adevărata beatitudine spirituală, care este universală. Ca o imagine fidelă şi pură a adevăratei fericiri, Lalita ne arată modalitatea de a ieşi din eroarea noastră, ceea ce nu înseamnă că trebuie să negăm fericirea, ci că trebuie să o descoperim în noi înşine. Practic, Lalita ne trezeşte sufletul receptiv la fericirea divină care impregnează orice lucru. Lalita mai este cunoscută şi ca zeitatea care prezidează Sri Chakra, adică marea yantra sau “model energetic” care fundamentează întregul macrocosmos şi care provine din sunetul subtil universal, care este pranava. Lalita este considerată cea mai frumoasă dintre toate zeităţile şi reprezintă fericirea extatică supremă, ca sursă a oricăror alte percepţii minunate. Tradiţia ne spune că ea îşi are sălaşul pe vârful Muntelui Meru (aşa-numitul “munte cosmic”, asociat lui sushumna nadi în structura subtilă a fiinţei umane), susţinând şi conducând mişcarea întregului univers. Ea reprezintă, de asemenea, iubirea divină nesfârşită care constituie de fapt forţa centrală şi esenţială ce motivează existenţa Macrocosmosului şi care, totodată, este impulsul originar către eliberarea spirituală din profunzimile inimii noastre.

Tradiţia tantrică prezintă simbolurile sub trei aspecte: aspectul grosier, aspectul subtil şi aspectul suprem. În ceea ce o priveşte pe Lalita, forma sa grosieră este simbolizată prin imaginea zeiţei cu patru braţe; forma sa subtilă reprezintă yantra sa, iar forma supremă a sa reprezintă mantra sa specifică. Toate cele trei aspecte laolaltă o definesc în totalitate. O metodă prin care Lalita poate fi adorată şi prin care ea răspunde fulgerător este puja. Acest termen este tradus de obicei ca practică rituală. Există mai multe forme de puja, pornind de la ritualurile zilnice, ritualuri ce se realizează pentru încărcarea anumitor obiecte simbolice, ritualuri realizate ca ceremonii în festivaluri sau ritualuri realizate în funcţie de conjuncturile astrologice favorabile, ca de exemplu în momentul eclipselor lunare sau intrarea soarelui într-o constelaţie siderală, continuând cu ritualuri de grup sau ritualuri realizate în cuplu.

Tripura Sundari mai este cunoscută, de asemenea, sub numele de Rajarajeshvari sau “guvernatoarea întregii Creaţii”, deoarece ea este cea care emite “ordinele de guvernare” a Macrocosmosului şi de aceea este foarte important să ne raportăm mai mereu la Sundari şi să-i invocăm graţia atunci când ne hotărâm să luăm o decizie importantă în viaţă. Cu toate acestea, ordinele ei nu sunt bazate pe o autoritate samavolnică, ci ele respectă întru totul liberul arbitru al oricărei fiinţe, fiind impregnate de o iubire divină nelimitată. Prin urmare, tot ceea ce avem de făcut pentru a-i obţine graţia este să ne deschidem inimile cu sinceritate faţă de iubirea pe care ea ne-o oferă în mod necondiţionat.

Pentru a-i înţelege cât mai bine modurile de acţiune şi manifestare, este însă necesar să eliminăm în mod gradat toate dorinţele noastre egoiste şi să iubim transfigurator tot ceea ce ne înconjoară. Din perspectiva profund spirituală a tradiţiei tantrice, frumuseţea şi fericirea extatică reprezintă energia fundamentală a existenţei, iar “jocul” este însăşi natura oricărei manifestări. Cunoscând aceasta, calea spre eliberarea de ataşamente şi spre dobândirea adevăratei fericiri şi împliniri în viaţă devine mult mai uşoară. Această “cheie spirituală” reprezintă, de fapt, o parte a cunoaşterii pe care ne-o împărtăşeşte Marea Putere Cosmică Tripura Sundari.

Pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt Bune, Frumoase şi Adevărate; doar oamenilor, unele lucruri le par drepte, iar altele nu.

Dintotdeauna, înţelepţii au susţinut că frumosul există înainte de toate ca principiu, el revărsând din preaplinul său dumnezeiesc în întreaga creaţie armonia, binele şi adevărul, într-o tainică şi necontenită curgere. Ecourile înţelepciunii străvechi răsună încă în memoria omenirii, căci, rând pe rând, toate şcolile de autentică învăţătură spirituală i-au transmis făclia urmaşilor, reînnodând astfel firul tradiţiei primordiale, pentru ca promisiunea enigmatică a nemuririi să nu se piardă.

Această învăţătură a fost mereu adaptată condiţiilor specifice fiecărei epoci. În concepţia orientală, puterea perfecţiunii dumnezeieşti şi a frumuseţii, Tripura Sundari, Frumoasa celor Trei Lumi, este considerată făptuitoarea celor cinci acte cosmice fundamentale: Creaţia (Srsti), Menţinerea (Sthiti), Resorbţia (Samhara), Ocultarea (Tirodhana) şi Revelarea (Anugraha). Puterea dumnezeiască a triadei, Tripura Sundari, este imanentă în orice treime şi, totodată, transcende şi susţine toate triadele (cele trei lumi: fizică, astrală şi cauzală; cele trei stări condiţionate: veghe, vis şi somn profund; cele trei tendinţe ale naturii (guna): sattva – puritate, rajas – expansiune şi pasionalitate, tamas – inerţie şi ignoranţă; cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent şi viitor, etc.)

Dincolo de orice teoretizări şi încercări de definire, înţelepţii tuturor timpurilor au urmărit dintotdeauna atingerea frumosului interior, acea desăvârşire ideală dusă până la sfinţenie, care permite omului să simtă intens şi profund frumosul, pentru ca să trăiască frumos.

În viziunea tantrică, din perspectiva principiilor universale, se ştie că principiul feminin reprezintă manifestarea lui Dumnezeu sub aspectul numelor şi al formelor, pe când principiul masculin semnifică aspectul transcendent şi lipsit de atribute al Divinităţii. De aceea, natura feminină a fost întotdeauna asociată cu frumuseţea, însă în legătură cu aceasta, în noi înşine poate să apară întrebarea firească: unde se găseşte, de fapt, suprema frumuseţe? Învăţăturile tantrice ne îndeamnă să căutăm această frumuseţe în interiorul nostru, deoarece frumuseţea exterioară nu poate decât să reflecte doar pentru câteva clipe inefabila frumuseţe interioară, care transcende toate formele. Sundari înseamnă, din punct de vedere literar, “frumuseţe”, iar adorarea acestei Mari Puteri Cosmice nu reprezintă altceva decât a urma, practic, calea frumuseţii şi a fericirii extatice prin Manifestare, către Absolutul Divin.

La nivelul concepţiei obişnuite, noi ne închipuim frumuseţea ca fiind ceva care implică perfecţiunea şi armonia formelor şi aparenţelor vizibile, cum ar fi o femeie foarte frumoasă sau o floare superbă. Cu toate acestea, indiferent cât de frumoase ar fi, dacă vom analiza cu mai multă atenţie vom descoperi la ele anumite aspecte care sunt mai puţin reuşite şi prezintă anumite imperfecţiuni. În plus, ca o consecinţă directă a experienţei de viaţă pe care o avem, ştim că oricât de mare ar fi frumuseţea unei anumite forme, ea va sfârşi prin a decade şi chiar a dispărea, uneori chiar foarte repede. Aceasta se petrece deoarece forma poate întruchipa o anumită perioadă de timp o frumuseţe uluitoare, dar cu toate acestea frumuseţea este şi înseamnă cu mult mai mult decât orice formă. La nivel suprem, adevărata frumuseţe este eternă şi ea doar se reflectă în anumite proporţii în formele schimbătoare ale lucrurilor şi fiinţelor din Manifestare.

Din această perspectivă, Tripura Sundari nu reprezintă numai frumuseţea formei, ci ea este însăşi frumuseţea indescriptibilă a percepţiei perfecţiunii divine. Din acest motiv, frumuseţea nu trebuie să fie niciodată considerată inerentă obiectelor, deoarece ea apare din desfăşurarea luminii conştiinţei divine care iradiază din fiecare lucru. Întrucât Conştiinţa supremă a lui Dumnezeu este nesfârşită şi eternă, frumuseţea este şi ea eternă, deci nu dispare niciodată, ci doar se revelează în mod diferit, într-o multitudine de forme. Din această cauză, puterea de transfigurare (sau, cu alte cuvinte, puterea de a vedea sublimul acolo unde alţii nu percep nimic sau văd chiar contrariul) reprezintă un atribut esenţial în garantarea succesului sadhana-ei sau practicii spirituale tantrice.

Înţelepciunea taoistă oferă şi ea o perspectivă profund spirituală asupra frumuseţii, binelui şi adevărului divin, într-o formulare care ne permite să intuim subtila savoare a metaforelor:

Viziunea omenească a frumosului ca frumos e urâciune,
Iar simţirea omenească a binelui ca bine e răutate.
În sânul adevărului însă, văzutul şi nevăzutul iau naştere unul din celălalt,
Unitatea şi multiplicitatea se împlinesc reciproc,
Micul şi marele îşi dau măsura unul celuilalt,
Susul şi josul se oglindesc unul în altul,
Tăcerea şi cuvântul lucrează în armonie, iar
Începutul şi sfârşitul se urmează unul pe altul.
De aceea, înţeleptul rămâne deasupra acestui joc al aparenţelor.
Fiinţa lui iradiază învăţătură tainică ce se află dincolo de cuvinte.
El se înscrie firesc şi armonios în curgerea lucrurilor şi fiinţelor,
Susţinându-le pe toate fără să ceară răsplată.
Îşi face aşa cum trebuie lucrarea, dar nu-i pune preţ,
Detaşându-se complet de toate fructele acţiunilor sale.
Tocmai pentru că nu se leagă în nici un fel de lucrul astfel făcut,
Nimeni nu i-l poate lua vreodată
.”
(fragment din „Tao Te King”)

Înţelepţii orientali şi unii filosofi susţin că frumosul există ca idee modulată printr-o energie specifică încă înainte de a se manifesta concret în tot ceea ce ne înconjoară, în natură sau în artă, aici sau în alte planuri sau lumi. Frumosul este întotdeauna sesizat în cadrul relaţiei dintre cel ce percepe (subiectul cunoscător) şi obiectul perceput. Frumosul, independent de realitatea sa, este reprezentarea în conştiinţa omului a proprietăţilor şi caracteristicilor apreciate ca adevărate, armonioase, bune şi înălţătoare ale obiectului, realităţii sau fiinţei considerate ca atare. Sesizând plenar şi apreciind ceea ce este frumos, fiinţa umană va vibra la unison cu adevărul, armonia şi tainele care se află dincolo de suportul concret al acestuia şi, astfel, va transfera prin rezonanţă în propria sa fiinţă adevărul, armonia şi binele care sunt percepute ca atare în afara sa. Datorită acestui proces inefabil, complex, fiinţa umană care conştientizează frumosul va vibra instantaneu la unison cu energiile subtile benefice, obiective, armonioase din sfera de forţă a frumosului, adevărului şi binelui cosmic.

La nivel fizic, frumosul manifestat ca formă este expresia sublimă, armonioasă, benefică, obiectivă (adevărată), creatoare, dătătoare de fericire a unei necesităţi,  care reflectă indirect ideea de ordine, adevăr, echilibru, structurare simetrică, evoluţie, spiritualizare. În expresia lui imediată şi uimitoare, ca splendoare, ca strălucire exuberantă sau discretă, frumosul este adevăr, bine şi armonie. Din această perspectivă, sentimentul frumosului ar putea fi considerat drept conştientizarea perfecţiunii, atracţia misterioasă sau chemarea către intuirea sau realizarea plenară a virtualităţilor desăvârşitului. Sentimentul frumosului este, în esenţa sa, o stare spontană de încântare, un palpit ideal în preajma acestui absolut.

Pentru a rezona în mod gradat şi inefabil cu această euforică stare de percepţie a frumosului, este însă necesar să eliminăm orice concepţii deformate, prejudecăţi sau idei penibile despre ceea ce cunoaştem sau putem evoca prin intermediul memoriei noastre. Cu alte cuvinte, este absolut necesară o “curăţare metodică” a mentalului nostru, pentru a permite astfel reflectarea glorioasă şi magnifică a luminii Sinelui Etern la orice nivel al Creaţiei, de la banalul fir de iarbă şi până la imensitatea galaxiilor fizice sau astrale. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, reziduurile gândurilor şi emoţiilor noastre vor obstrucţiona, precum o peliculă întunecată, frumuseţea divină subtilă ce transpare din fiecare formă care ne înconjoară, chiar dacă noi suntem capabili să percepem în mod clar caracteristicile fizice ale acestor forme.

La modul esenţial vorbind, Tripura Sundari reprezintă frumuseţea supremă a percepţiei pure care apare atunci când suntem capabili să vedem întreaga manifestare în noi înşine şi întreaga natură ca o reflectare directă a realităţii conştiinţei lui Dumnezeu.

Marea Putere Cosmică Tripura Sundari poate fi vizualizată în timpul meditaţiei ca o zeitate a cărei formă este  “mai strălucitoare decât a milioane de sori”, iar la nivelul creştetului ea poartă o semilună (care uneori este redată ca fiind formată chiar din părul zeiţei). Tripura Sundari este înfăţişată cu patru braţe, ţinând în două dintre ele un vas pentru zahărul candel şi cinci săgeţi împletite din flori, iar în celelalte două mâini ţine un laţ şi un cârlig. Ea este reprezentată goală sau purtînd un veşmânt fin de culoare roşie şi purtînd diverse ornamente minunate (brăţări la glezne şi la mâini, cercei, inele, lănţişoare etc.). Frumuseţea ei este orbitoare, iar chipul şi corpul îi sunt foarte tinere. Zeiţa este reprezentată de cele mai multe ori ca fiind aşezată pe un pat care îl semnifică pe marele zeu Sadashiva ce stă aplecat peste cele patru forme ale lui, Brahma, Vishnu, Rudra şi Maheshvara (aceştia ţinând locul celor patru picioare ale patului).

Tripura Sundari

Culoarea roşie strălucitoare în care este reprezentată Marea Putere Cosmică Tripura Sundari semnifică starea ei de fericire extatică, cunoaşterea ei iluminatoare şi totală, precum şi compasiunea ei nemărginită pentru toate fiinţele Creaţiei. Semnificaţia simbolică ce este atribuită obiectelor pe care ea le ţine în mâini este următoarea: vasul pentru zahărul candel reprezintă mintea, iar săgeţile împletite din flori simbolizează cele patru simţuri, care prin graţia zeiţei devin tot atâtea “porţi” de manifestare a unei copleşitoare fericiri.

Metaforic vorbind, Tripura Sundari ne “vânează” cu săgeţile încântării şi ale fericirii, revelându-ne astfel toate formele Creaţiei ca aspecte ale naturii noastre divine interioare, care este plină de beatitudinea nesfârşită a extazului suprem. Laţul pe care îl poartă în cea de-a treia mână semnifică abilitatea de a-şi atrage adoratorii sinceri şi devotaţi prin intermediul frumuseţii ei orbitoare. Cârligul din ultima mână reprezintă mijlocul prin care ea retează orice ataşament faţă de aparenţele iluzorii ale lumii înconjurătoare.

Tripura Sundari

Cele cinci forme ale lui Shiva pe care este aşezată Sundari sunt numite, de fapt, “cele cinci cadavre”, deoarece ele sunt absolut inerte fără energia pe care ea le-o infuzează. Din punct de vedere subtil, aceste cinci forme simbolizează cele cinci elemente (mahabhuta) din Manifestare şi cele cinci feluri de activităţi principale ale lui Shiva (creaţie, menţinere, distrugere, ocultare şi graţie). Astfel, Brahma semnifică elementul pământului (prithivi mahabhuta) şi activitatea de creaţie. Vishnu este elementul apei (apas mahabhuta) şi activitatea de menţinere şi suport a ceea ce e fost deja creat. Rudra semnifică elementul focului (agni mahabhuta) şi activitatea de distrugere şi transformare. Maheshvara simbolizează elementul aerului (vayu mahabhuta) şi ignoranţa faţă de origini sau, altfel spus, activitatea lui Shiva de ocultare sau tăinuire a naturii sale esenţiale, pentru a permite astfel Sri Yantra ului sau Creaţiei să se manifeste în conştiinţa Lui infinită. Sadashiva reprezintă al cincilea şi cel mai subtil dintre elemente, care este eterul (akasha mahabhuta); el simbolizează, de asemenea, graţia lui Shiva, care ne eliberează din lanţurile grele ale iluziei Manifestării şi ne oferă capacitatea de a o transcende în totalitate.

Yantra Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari

Yantra Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari

Bindu, sau punctual central din Sri Yantra reprezintă „focarul de putere” în care întregul univers este proiectat într-o formă condensată, prin care se realizează punerea în inefabilă rezonanţă a microcosmosului fiinţei adoratorului cu anumite aspecte sau energii specifice lui Tripura Sundari. Ea sălăşluieşte ca spirit gigantic universal în bindu, în centrul centrului lui Sri Yantra, dar care, fiind ocultat, nu este reprezentat. Din acest punct pornesc toate firele de forţă ale creaţiei.

Sri Yantra are un nucleu format din nouă triunghiuri, care reprezintă proiecţia la nivelul pământului a ciclului complet al Eneadei forţelor dumnezeieşti. Diagrama exprimă treimea forţelor divine ale Emanaţiei universale, Echilibrului menţinător şi Resorbţiei cosmice. Astfel, chipul treimic al divinului se reflectă în creaţie în conformitate cu principiul analogiei, Apele de Sus (Cerul) oglindindu-se în Apele de Jos (Pământul). Avem astfel patru perechi de triunghiuri complementare, dintre care cele cu vârful în jos reprezintă energiile Manifestării, descendente, „feminine”, Yin, iar triunghiurile cu vârful în sus corespund energiilor Resorbţiei, ascendente, „masculine”, Yang, în vreme ce în centrul diagramei se află triunghiul unic al energiilor divine supreme. Nevăzută, decada guvernează totul prin focarul punctual al triunghiului din centru, adevărat resort al transcendenţei.

Celelalte părţi ce compun yantra – petalele, liniile din yantra – sunt în mod normal aranjate în cercuri concentrice (mandalas) şi simbolizează fiecare în parte un atribut al Zeiţei. În Sri Yantra sunt prezente 111 aspecte. Ea poate fi asociată cu simbolismul corpului uman unde există de asemeni rapoarte foarte exacte între diferitele părţi ale corpului, unele cu altele. Astfel, pe Tripura Sundari o putem vedea ca pe o zeiţă Macrocosmică care se identifică perfect până la cele mai mici detalii cu fiinţa umană, privită ca Microcosmos.

Pătratul sau bhupura reprezintă energia pământului. Acesta este reprezentat ca o suprafaţă ce împrejmuieşte ca nişte ziduri toate elementele componente ale yantra-ei. Cele trei linii ale lui bhupura din Sri Yantra reprezintă fiecare în parte un aspect al lui Tripura Sundari. În linia exterioară sunt reprezentate opt lumi protectoare (lokapalas), spiritele gardiene ale direcţiilor principale şi cele ale direcţiilor intermediare. În linia de mijloc sunt reprezentate opt Siddhi Shaktis reprezentând lumea simţurilor. În linia interioară sunt opt shaktis reprezentând controlul asupra tendinţelor inferioare.

Sri Yantra reprezintă în mod analogic un întreg univers aflat sau în expansiune sau în resorbţie. Ea trebuie contemplată în mod activ, percepînd sensul analogic, subtil, adică fie ca reprezentând mişcarea cosmică a lui Tripura Sundari care, din centrul ei se extinde de jur împrejur creînd astfel universul, fie realizăm o adorare a Sa plecînd de la exterior pentru a ajunge în final către centrul acesteia unde se află esenţa spirituală ultimă a lui Tripura Sundari. Aspirantul care o adoră pe Tripura Sundari va înţelege foarte curând tot acest proces subtil, cosmic.

 

Sursa: YogaEsoteric.net

 

 

 

 

 

TANTRA YOGA – Realizare YANTRA VIE A LUI SUNDARI

 

 

 

 


Cum să-ţi întrupezi dorinţele: Metoda lui Neville

 

Prelegeri rare din cariera lui Neville Goddard
 
„Dacă este ceva în această seară ce ai vrea cu adevărat pe lumea asta, atunci experimentează în imaginaţie ce ai experimenta în carne şi oase de ţi-ai fi realizat deja scopul şi apoi astupă-ţi urechile şi acoperă-ţi ochii la toate cele care neagă realitatea asumpţiei tale.” – Neville, 1948Compilate de Dr. Joe Vitale

 

 

Neville Goddard (1905­-1972)

Neville Goddard
(1905­-1972)


Buna seara, acesta-i sufletul meu,
Curge peste oameni mereu
Ca fanfara ce cânta-un vals onduleu,
Vreau să dau mai mult decât pot să cer,
Aşa sunt eu. ¸¸.•♫♪

 

 

 

 


Terapia Spirituala

de

Constantin Gheorghita

„Există, în ţară, la ora actuală mii sau chiar sute de mii de persoane care
cunosc modul de a folosi energiile. Fie că sunt practicanţi Reiki, fie
radiestezişti, bioenergoterapeuţi sau practicanţi QiGong. Lor, şi nu numai, le
dedic această lucrare în speranţa că informaţiile cuprinse în ea îi vor ajuta
atât pe ei, cât şi pe cei din jurul lor. De asemenea, se doreşte a fi o carte
utilă atât terapeuţilor, cât şi practicanţilor, sau celor neiniţiaţi.

Am încercat să fac o structurare a tipurilor de magie sau a genurilor de atac
psi larg răspândite şi să ofer cititorului soluţii la fiecare dintre ele, acestea
fiind pentru diferite niveluri, pornind de la cel de terapeut până la cel de
începător, pentru că fiecare poate face câte ceva spre binele lui sau al celorlalţi.

Voi prezenta în capitolele ce urmează informaţii şi soluţii practice la problemele legate de magie. Am folosit pentru partea practică informaţii din Reiki, radiestezie, autocontrol şi creştinism.  Am descris metode din fiecare practică de mai sus, cititorul putând să lucreze cu cea pe care o cunoaşte sau, în funcţie de fiecare, le poate combina, ceea ce eu consider ca fiind mult mai efficient.”

Constantin Gheorghita

http://bibliocult.ucoz.ro/_ld/0/57_Constantin-Gheo.pdf



Lumina Sufletului

de

Luule Viilma

https://www.scribd.com/doc/98864071/Lumina-Sufletului-Luule-Viilma

Cufarul Monicai

Alunga raul din tine

de

 

Luule Viilma

 

http://www.scribd.com/doc/74753637/Luule-Viilma-Alungă-răul-din-tine

 

Cufarul Monicai


 


 

,,Sfântul“ Procoavă – sfânt care nu se regăseşte decât în imaginarul colectiv

 

Cufarul Monicai

Prima sa zi a lunii lui Brumărel (Octombrie) era consacrată, pe vremuri, unui sfânt care nu se regăseşte decât în imaginarul colectiv, e vorba de ,,Sfântul “ Procoavă. Creştinii ortodocşi mai serbează în zilele lunii octombrie Acoperământul Maicii Domnului; dacă nu am şti că altădată acoperământul sau capacul sicriului se numea pocriş sau procovăţ, am crede că nu a existat nici o legătură între sărbătoarea populară şi cea creştină. Adevărul este că, timp de veacuri, a avut loc un mixaj continuu între fondul precreştin şi creştin, semnificaţia sărbătorii de pe 1 octombrie rezumându-se, în cele din urmă, la importanţa pe care o aveau feluritele acoperitori (procoveţe) pentru oameni, în special pentru femei.

De altfel, mai peste tot în spaţiul românesc sărbătoarea Procoavelor era socotită una a femeilor. Despre originalul sfânt Procoavă se credea că Dumnezeu l-a sfinţit printre primii, dându-i sarcina de a …acoperi pământul cu un prim strat de zăpadă (mai degrabă, de brumă!); tocmai de aceea, fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau cu mare evlavie de ziua sa pentru a le … acoperi capul cu păr, devenind, după credinţa lor, mai plăcute flăcăilor care îndeobşte nu le băgau mai deloc în seamă ! Speranţa nemărturisită a acestor fete era că astfel se vor mărita mai curând, înţelegând acum mai bine de ce fetele aşteptau cu atâta nerăbdare ziua ,,sfântului” Procoavă!

Deoarece esenţa sărbătorii de duminică rezidă în rugăciunile fetelor de a avea un păr bogat şi frumos, amintim, în continuare, cum era perceput părul, mai ales cel al femeii, în comunităţile arhaice.

Primul lucru care trebuie spus e că a existat o mare grijă pentru păr, această grijă izvorând din convingerea omului de pe vremuri că întreaga sa putere se află în părul de pe cap sau în cel al bărbii. Astfel, se considera că părul rămâne în legătură cu trupul chiar şi după ce a fost tăiat, de aici interdicţia categorică de a arunca părul, acesta trebuind neapărat să fie ars; o cauză a acestei interdicţii venea şi din faptul că o vrăjitoare ar fi putut face mult rău având asupra ei numai câteva şuviţe din părul cuiva. Pe de altă parte, grija pentru păr reieşea şi dinspre asemănarea acestuia cu iarba socotită un fel de PĂR AL PĂMÂNTULUI, putându-ne imagina câtă grijă arătau ierbii populaţiile de agricultori şi crescători de animale.

În plan social, părul lung era un însemn al puterii, tăierea sa semnificând sacrificiul sau capitularea. Părul fetelor mici, atunci când tuns prima oară, era pus într-o baligă sau la rădăcina unui pom, crezându-se că procedând aşa va creşte lung şi frumos! Fetele care vroiau să le crească părul mai repede foloseau la spălatul capului cânepă şi frunze de nuc furate; cele care doreau să le crească părul cât mai lung trebuiau să-l ungă cu untură de arici, în vreme ce, pentru a nu le cădea părul, fetele nu trebuiau să-şi pună pe caciulă de băiat sau să mănânce desletite.

În sfârşit, femeile nu aveau dreptul de a purta păr scurt, unora ca acestea interzicându-li-se intrarea în biserică; despre femeia măritată văzută cu părul despletit se spunea că ,,trage o moarte pentru bărbatul ei”!

Aceasta era sărbătoarea lui Procoavă, ,,sfântul” care se îndura adesea de rugăciunule fetelor, dându-le un păr cât mai frumos, ajutându-le astfel să-şi găsească ursitul un pic mai devreme! (Sursa: .traditionalromanesc.ro)


Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Cuv. Roman Melodul (calendar ortodox)

La 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului (Pocrov, Pocroava, Sf. Pocroavă, Procoavele) marchează intrarea în anotimpul rece. Conform folcloristului Ion Ghinoiu, acum începe să se acopere pământul de zăpadă, iar fetele doresc să primească şi ele un acoperământ pe cap (basmaua), ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată. Pentru bunul mers al vieţii Sfântului Procoavă, fetele i se închina pentru a le acoperi şi lor capul cu belşugul părului şi pentru a le ajuta să se mărite. Femeile postesc ca Domnul să ţină lumea, să nu ne prăpădească. Această zi se mai ţine pentru vite, ca să ne acopere Maica Domnului şi să ne păzească de toate primejdiile.

 

Ziua Internațională a Muzicii ¸¸.•♫♪

 

 

Cufarul Monicai

Ziua internaţională a Muzicii este celebrată în fiecare an la începutul lunii octombrie. Sărbătoarea a fost proclamată de UNESCO în anul 1975.

Propunerea de a avea o ‘Zi Internaţională a Muzicii’ a venit de la renumitul violonist şi dirijor Yehudi Menuhin, susţinut şi de Boris Yarutsowski, preşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii. Cei doi au trimis o scrisoare deschisă Consiliului, în anul 1974, în care au cerut o zi specială în numele muzicii.

Intenţia zilei este de a încuraja artele muzicale, aplicarea idealurilor UNESCO de pace şi dezvoltare a culturilor, precum şi promovarea Consiliului Internaţional al Muzicii şi a organizaţiilor internaţionale membre UNESCO.

 

♪ •♭·.·´¯`·.·♩ •♬La multi ani, André Rieu!♪ •♭·.·´¯`·.·♩ •♬

 

Cufarul Monicai - Andre Rieu

Pe vremuri, intr-un orasel, oamenii se adunau seara sa faca muzica. Aveau saxofonist, baterist, violonist.. – in general oameni in varsta. Se strangeau laolalta pentru placerea de a fi impreuna si pentru a impartasi bucuria de a face muzica, chiar daca n-o faceau foarte bine. Pana cand, intr-o zi, au decis sa aduca un dirijor nou. Noul dirijor, plin de ambitie si autoritar, le-a spus ca trebuie sa pregateasca un concert extraordinar si a inceput sa elimine din vechii muzicanti, in locul lor angajand muzicieni profesionisti. Concertul a avut loc, numele lor au ajuns in ziar, asa ca au hotarat sa se mute intr-un oras mai mare si sa cante acolo. Dar unora dintre cei mai in varsta li s-au umplut ochii de lacrimi si au spus: “Era atat de minunat pe timpuri, cand faceam lucrurile gresit, dar ne bucuram de ele.”

Exact atunci, cumva ca o a doua sansa, la Maastricht, in Olanda, intr-o familie de muzicieni, vine pe lume micutul Andre. Andre Rieu. Era in prima zi a lui octombrie 1949. Si visul lui era sa adune oamenii laolalta pentru placerea de a fi impreuna si pentru a impartasi bucuria muzicii. Incepe sa studieze vioara la varsta de 5 ani, iar 38 de ani mai tarziu sustine primul spectacol impreuna cu orchestra infiintata de el. Insa abia peste inca sase ani incepe nebunia, odata cu albumul “Strauss&Co”, piesa The Second Waltz ( Waltz No.2 from Jazz Suite No.2 by Dmitri Shostakovich ), urcand repede pe primul loc in topul Hit 1oo, este piesa care il va consacra le nivel mondial. Andre este invitat sa tina concerte in toata Olanda, apoi in alte tari, pe alte continente. Muzica lui nu se adreseaza elitelor, spectacolele lui nefiind considerate concerte de muzica clasica, lipsind formalismul, eticheta si scrobeala impuse, in general, de astfel de evenimente. La spectacolele lui vin atat oameni in frac si cu papion la gat, cat si oameni in tricou sau pulover. La spectacolele lui se danseaza, se rade, se canta, el si orchestra reusind sa transmita atata bucurie, incat e imposibil sa nu vrei sa mai retraiesti momentul. Cine a trait asta o data, stie ce spun – nu se mai satura niciodata, e iremediabil vrajit. Andre creeaza dependenta fara a fi in niciun fel nociv. Visul sau s-a implinit: el a reusit sa redea oamenilor placerea de a fi impreuna si a impartasi bucuria muzicii pe care o interpreteaza. (https://cufarulmonicai.wordpress.com/2011/10/01/la-multi-ani-andre-rieu/)

 


Ziua Internațională a Persoanelor în Vârstă

 

Puţini oameni ştiu să fie bătrâni. – La Rochefoucauld

Cufarul Monicai

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie.Cu această ocazie, Thoraya Ahmed Obaid, Directorul Executiv al Fondului ONU pentru Populație ne reamintește cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul proverb „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”. (Sursa: wikipedia)

Cufarul Monicai

 

Ziua Internațională a Medicului

1 octombrie - Ziua Internațională a Medicului

1 octombrie – Ziua Internațională a Medicului

Ziua Mondială a Arhitecturii si Ziua Mondială a Habitatului

 

Arhitectura este sculptură locuită. – Constantin Brancusi
Antoni Gaudi- Casa Batillo. Barcelona, Spain

Antoni Gaudi- Casa Batillo. Barcelona, Spain

(https://www.facebook.com/media/set/?set=a.733880103345660.1073741866.551493691584303&type=3)

In tarile in care Ziua Internationala a Arhitecturii este sarbatorita odata cu Ziua Habitatului, se aduc in discutie si formele de adapost sau dreptul oricarui om de a locui intr-un asezamant decent.

 

 

Ziua scafandrului român

 

1 octombrie - Ziua scafandrului român

1 octombrie – Ziua scafandrului român

Astăzi este sărbătorită Ziua Scafandrului Român. De asemenea, tot astăzi, se împlinesc 38 de ani de la înfiinţarea Centrului de Scafandri Constanţa, prima unitate de Scafandri din România.

 

Tot pe 1 octombrie se sarbatoresc:


Cipru: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1960)
Nigeria: Ziua națională.Aniversarea proclamării independenței (1960)
China: Ziua națională. Aniversarea fondării Republicii Populare Chineze (1949)

 

 

 

 


Cufarul Monicai - Octombrie

 

Pentru că în această lună începe să cadă bruma, în tradiţia populară, lunii octombrie i se spune Brumărel. Despre luna lui Brumărel, în tradiţia populară se cunosc mai multe aspecte. Astfel, anul care urmează va fi roditor dacă frunzele pomilor se îngălbenesc şi cad în octombrie. Se mai spune că va fi vânt puternic în decembrie, dacă plouă mult în octombrie, de asemenea, va fi timp frumos în ianuarie dacă e multă brumă sau chiar zăpadă în brumărel. Dacă în noaptea de Sâmedru, oile se culcă grămadă în ciopor, va fi iarnă grea, iar dacă oile dorm răsfirate, se aşteptă o iarnă blândă, iar dacă nucii şi gutuii sunt încărcaţi, e semn de iarnă grea. În această perioadă încep pregătirile pentru iarnă, ţăranii fiind preocupaţi, în special, de treburile gospodăriei.

După folcloristul Ion Ghinoiu, prima săptămână a lui „Brumărel” se cheamă Săptămâna lui Procoavă, după numele sfântului care acoperă ogoarele cu zăpadă, pentru ca pământul să aibă destulă apă când se desprimăvărează, holdele să aibă spic bogat şi grădinile să fie rodnice. Săptămâna a doua este Săptămâna Satului, cea în care preocupările sunt pentru gospodărie. Cea de-a treia săptămână este numită Săptămâna Lucinului, de la numele zeului protector al lupilor. Ultima săptămâna a lunii portă numele Săptămâna Sâmedrului şi este săptămâna în care se sărbătoreşte Sfântul Mucenic Dimitrie – „Sâmedru”.

Perioada cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie, când se aşteptă o încălzire trecătoare a timpului, este numită Vara lui Mioi, ne spune Ion Ghinoiu, în „Zile şi Mituri. Calendarul ţăranului român”. Pentru că acum se obişnuia să se slobozească arieţii (berbecii) în turmele de oi, pentru reproducere, aceste zile se numeau şi „Nunta oilor” sau „Năpustitul berbecilor”. Dumnezeu se îndura de rugămintea unui cărăuş sărac, Mioi, ca să-i dea şi lui un pic de vărai, să-şi poată treiera grâul. De cade ghinda înainte de Sânt-Mihai, iarna se pune curând. (Sursa: petrutapop.ro)

 

 

Cine’i nascut in octombrie? – Hai sus, hai sus, hai sus! 🙂

 

Cine'i nascut in octombrie? - Hai sus, hai sus, hai sus! :)

Cine’i nascut in octombrie? – Hai sus, hai sus, hai sus! 🙂

 

Floarea lunii octombrie : Galbeneaua

Calendula, denumirea latina a Galbenelei provine din acelasi termen latin ca si cuvantul calendar, intrucat aceasta floare infloreste pe parcursul unei lungi perioade de timp. Galbeneaua este numita in limba engleza si “marigold” (“aurul Mariei”), intrucat, potrivit legendei, Fecioara Maria purta la san aceasta floare.

Cufarul Monicai - Octombrie

Se spune ca florile de galbenele te pot apara contra vrajitoriilor.

Daca visezi galbenele, florile de aur iti prezic ca vei castiga in curand o mare suma de bani.

In Wales, se credea ca atunci cand se deschid la ora 7 dimineata, florile de galbenele anunta o zi ploioasa. In aceeasi regiune, se credea ca oricine culege sau sau priveste o galbenea risca sa se molipseasca de darul betiei.

In Mexic, galbeneaua este poreclita “floarea mortii” deoarece, conform unei traditii, ea se iveste din sangele bastinasilor ucisi de invadatorii spanioli. Cu ocazia “zilei mortilor” din Mexic, florile de galbenele sunt folosite pentru a impodobi pietrele funerare.

In limbajul victorian al florilor, galbeneaua are, deopotriva, o buna si o proasta reputatie, purtand in special semnificatia de grija, disperare si parere de rau. Ea este un simbol al angoasei mentale , fiind asociata si cu dragostea neimpartasita, durerea sufleteasca si furia.

Copacii lunii octombrie sunt artarul , scorusul de munte si castanul. (Sursa: diane.ro)

 

Pietrele lunii octombrie: opalul si turmalina

Opalul, supranumit “Piatra lui Cupidon” sau “Piatra Sperantei”, aflat sub guvernarea Lunii si sacru pentru toate divinitatile Selenei, este inzestrat cu darul de a inspira pasiunea si dragostea, si acela de a stimula exprimarea emotionala.

Cufarul Monicai

Opalul este o gema unica, caracterizata de splendide jocuri de culori, putand releva o mare bogatie de nuante atunci cand este privit in lumina sau este amplasat pe un fundal negru. Cele mai populate varietati ale acestei pietre sunt cunoscute prin culorile stralucitoare asemeni unor confeti ivite pe un tonalitate de negru sau alb. In timp ce este pozitionata diferit, culorile se schimba, trecand prin toate nuantele curcubeului, un joc de nuante datorat difractiei luminii in structura cristalina sferica.

Datorita proprietatii de a reactiona fata de caldura, exista credinta ca opalul ar putea prezice aparitia unei boli. De fapt, temperatura crescuta a corpului omenesc ii indeparteaza stralucirea, dandu-i un aspect mat si sters. De asemeni, se spune ca atunci cand nu este purtat de cineva nascut in luna octombrie, opalul sfarseste, mai devreme sau mai tarziu, prin a se crapa.

Potrivit unor superstitii, opalul ajuta la realizarea conexiunii dintre constient si subconstient si are capacitatea de a da stralucire aurei. Se spune ca alina afectiunile gatului (opalul albastru), invigoreaza sexualitatea sau relatiile sexuale (opalul de foc mexican), vindeca si elibereaza traumele emotionale transmise din vietile anterioare (opalul de Oregon), sau amplifica impulsurile si comportamentele negative (opalul alb).

 

Turmalina este formata din cristale hexagonale, prismatice, cu o sectiune striata pe lungime, si poate fi intalnit in culori precum albastru, verde, roz, rosu, galben, castaniu, negru si in doua ori trei culori.

Cufarul Monicai

Turmalina este piatra dragostei sincere si un simbol al vitalitatii. Unii oameni o poarta ca talisman pentru a atrage un iubit/o iubita, a imprastia frica si a-si echilibra aura. Totodata, se zice ca reduce mania, gelozia si sentimentul de nesiguranta.

Turmalina verde este vestita pentru proprietatea de a atrage banii si succesul , in timp ce acea roz este utilizata pentru indepartarea temerilor, protejarea aurei fata de negativism si inducerea unui simtamant de pace si calm. (diane.ro – corectat si preluat)

Opalul şi turmalina sunt, de obicei, atribuite lunii octombrie. Totuşi, tradiţiile evreieşti, romane, arabe şi poloneze consideră acvamarinul ca fiind piatra simbolică. Cultura rusească consideră luna octombrie fiind stăpânită de beril. Tradiţia străveche hindusă consideră coralul ca fiind piatra lunii. (Sursa: http://monecamino.wordpress.com/2014/10/01/pietrele-lunii-octombrie-opalul-si-turmalina/)

 

Cine'i nascut in octombrie? - Hai sus, hai sus, hai sus! ;)

Cine’i nascut in octombrie? – Hai sus, hai sus, hai sus! 😉


Recomandare carte:

Sistemul autoreglarii campurilor. Diagnosticarea karmei

de

S.N.LAZAREV

Ne putem oare vindeca fără să înghiţim medicamente şi fără să ne operăm? Poate fi prelungită viaţa omului? Cât? Şi mai ales cum? Sunt răspunzătoare numai genele de transmitere a informaţiei ereditare? Ce trebuie să facem pentru a aduce pe lume copii sănătoşi, feriţi de boli şi nenorociri? Care este regimul alimentar şi comportamentul gravidei în timpul sarcinii? Care sunt cauzele sterilităţii şi cum pot fi eliminate acestea? Cum pot deveni copiii noştri mai cuminţi şi mai silitori la învăţătură? Ne paşte într-adevăr „sfârşitul lumii”? Există vrăji şi blesteme? Cum ne putem apăra împotriva lor? Cum ne putem schimba soarta în bine? Ştim să ne hrănim?

http://www.slideshare.net/cristalexpin/lazarev-diagnosticareakarmei


Recomandare carte:

 

Vindecarea arborelui genealogic

 

de

 

Dr. Kenneth McAll

https://www.uploady.com/#!/download/T~2VOBJmXhg/k_SBNTHgkDeEVZ3y

 

Cufarul Monicai



MOTTO: Realism şi încredere. Sunt vesel, dar mă tratez. Râd cu poftă, autentic. Vitalitate. Energie. Oamenilor nu le mai place să râdă: suntem prea săraci ca să mai zâmbim, aud adeseori. Ce motive avem să râdem, nu vedeţi cât este de greu, ar spune alții?! Suntem deranjaţi când cineva râde lângă noi. Teama de penibil, timiditate, frică, invidie. Ne încurcăm de momente în care suntem stânjeniţi. Ne este jenă să râdem. Aşadar veselia altora ne încurcă teribil. Să nu uităm să zâmbim! Şi pentru noi, şi cu cei din jurul nostru. Greutăţi, necazuri, probleme au fost şi vor mai fi. Aşa e viaţa, aşa e lumea. Îndrăznesc zilnic să zâmbesc, să-mi ofer o porție de bine.ierom. Hrisostom Filipescu

 

 

Mooji: Acest mesaj este scris pe hartie igienica. Trebuie sa fi fost tare urgent, sau asa ceva!  😀

 

 


Ritualuri la Crai Nou - Cufarul Monicai

In aproape toate traditiile si culturile lumii, luna noua a inspirat credinte si ritualuri legate de noi inceputuri, schimbari ale vremii si destinului oamenilor, precum si farmece, ori vraji destinate a intoarce norocul, a avea parte de dragoste, bani sau sanatate. Luna noua este vremea insamantarii, plantarii, inceperii unei povesti de dragoste, initierii unei afaceri sau calatorii, taierii unghiilor si parului (pentru a creste mai bine si mai frumos).

Cufarul Monicai

Musai sa ai bani in buzunare atunci cand este Luna Noua. Daca ai niste monede asupra ta, este bine sa le invarti intre degete, fara a le scoate din buzunare. In acest fel, banii vor veni peste tine gramada in urmatoarea luna sau iti va fi implinita o dorinta pe care ti-o pui in timp ce intorci in buzunar monedele. Se mai crede ca, daca’i arati Craiului Nou portofelul, curand vei avea de doua ori mai multi bani in el.

In unele parti ale lumii, se crede ca daca iti pui o dorinta intr-o noapte cu luna noua, ea ti se va implini pana la urmatoarea luna noua.

Este bine sa te tunzi sau sa’ti tai parul in timpul Craiului Nou, la lumina acestuia, dar niciodata intr-o seara sau noapte de vineri.

Predictiile meteo populare din Europa sustin ca daca Luna Noua pica intr-o zi de sambata (cum e cazul celei de astazi, din semnul Leului!), urmeaza 20 de zile de ploi si vant, daca se arata duminica, se anticipeaza ploi torentiale pana la sfarsitul lunii. Cele mai puternice furtuni si uragane se intampla timp de trei zile dupa o Luna Noua.

 

Cufarul Monicai

Ritualuri la Crai Nou:

Intr-un ritual traditional al indragostitilor, trebuie sa te uiti la luna plina peste umarul drept, sa faci trei pasi inapoi si sa rostesti urmatoarea incantatie:

„Luna noua, luna noua, adevarata si stralucitoare,
Daca voi avea un iubit, lasa-ma sa-l vad in vis.
Daca ma voi casatori tarziu, fa o pasare sa tipe,
De ma voi casatori curand, fa o vaca sa mugeasca;
Daca nu ma voi casatori niciodata, lasa-ma s-aud bataie de ciocan.”

In Irlanda, unele fete practicau un ritual in cadrul caruia indreptau un cutit spre Luna Noua, invocau Sfanta Treime, si apoi spuneau:

“Luna noua, luna noua, te salut!
Prin toate virtutile tale,
Lasa-ma sa vad pe cine voi iubi.”
Dupa aceea, mergeau acasa, ferm convinse ca barbatul cu care se vor casatori le va apare in vis in acea noapte.

Potrivit unei superstitii din Devonshire, fetele, imediat ce vedeau prima luna noua de dupa mijlocul verii, mergeau pana la o bariera, se intorceau cu spatele la ea si rosteau urmatoarele cuvinte magice:

“Te chem, luna noua, te chem!
Te rog, luna buna, sa imi dezvalui
In aceasta noapte cine va fi adevarata mea dragoste,
Cum arata el, si ce poarta,
Si ce face in tot timpul anului!”

Intr’o credinta americana, atunci cand zaresti luna noua, trebuie sa te opresti din mers, sa te apleci, si sa iei niste praf de sub pantoful stang, pe care sa il pui intr-un saculet de carpa. Daca asezi acel saculet sub perna, tot ceea ce vei visa va deveni realitate.

Perioada de trei zile dupa ce Luna Noua se arata pe cer este folosita in farmece si vraji pentru frumusete, sanatate, o noua slujba, noi inceputuri, si pentru a scapa de niste lucruri care te supara in viata. De asemenea, cu aceasta ocazie, se contracareaza vrajile facute asupra noastra, ele fiind redirectionate spre cei care le-au pus la cale.

Farmec de dragoste sau implinire a unei dorinte practicat de adeptii Wicca:

Intr’o noapte cu Luna Noua, scrie pe o bucata de hartie ceea ce iti doresti. Aprinde o lumanare si uita-te la dansul flacarilor ei intr-o camera intunecata. Inchide-ti ochii si vizualizeaza ca dorinta ta se implineste. Priveste la luna, cere-i sa iti transforme dorinta in realitate, si apoi multumeste’i. Dupa aceea, arde hartia pe care ti-ai scris dorinta la flacara lumanarii. Trebuie sa repeti acest ritual vreme de 12 nopti consecutive dupa noaptea cu luna noua.

In credinta populara romaneasca, atunci cand este Luna Noua:

– nu se face nunta
– nu se pun clostile pe oua
– nu trebuie sa te muti intr-o alta casa
– se face liturghie pentru noroc, sanatate si trai bun
– se cara gunoiul pe camp pentru a se reinnoi pamantul
– nu se face curatenie in casa
– trebuie sa te feresti de lupi daca pleci la drum
– nu e bine sa se mearga la moara, pentru ca omul sa nu fie pocit, sa nu sa se imbolnaveasca si chiar sa moara

Atunci cand vezi intaia oara Craiul Nou, sa sari in sus si sa zici:

„Crai nou,crai nou!
Sanatos m-ai gasit,
Sanatos sa ma lasi!”

Daca ai in buzunar un banut de argint, este bine sa spui:

“Crai nou, crai nou!
Cu bani m-ai gasit,
Cu bani sa ma lasi”
Dupa acest descantec, se arunca spre luna cu o bucata de paine. (Sursa: diane.ro)

 

Cufarul Monicai

 

Luna nouă reprezintă un moment când Luna are o influență minimă asupra energiei telurice deci și asupra oamenilor. Astfel este bine ca fie în ziua când apare acest fenomen sau, dacă din motive obiective nu putem, cât timp luna este în creștere putem să facem lucrurile necesare pentru a ne schimba viața în mai bine.

Atunci când este Lună Nouă putem să facem o serie de ritualuri simple iar mai jos o să vă prezentăm o parte din ele:

 

1. Purificarea de Lună Nouă

 

Trebuie să facem purificarea casei în fiecare lună pentru a avea un spațiu sigur  în care să locuim. Purificările se pot face cu ajutorul Bețelor Parfumate de Salvie Albă, Cedru, Pure House sau Copal. O altă metodă de purificare este cu ajutorul Agiasmei Mici sau Mari și cu fumigații cu Tămâie împreună cu rugăciuni puternice către Divinitate.

O ultimă metodă este purificarea cu ajutorul Bolului Tibetan. Bolul Tibetan se poate folosi pentru a purifica un spațiu  dacă îl vom folosi în sensul acelor de ceasornic pentru a disipa energia negativă. Pentru a purifica o locuință trebuie să începem întotdeauna de la ușa principală spre peretele din dreapta noastră, apoi toate camerele până ne întoarcem înapoi la punctul din care am plecat.

 

 

2. Lista de dorințe

 

Atunci când este Luna Nouă trebuie să facem o listă de dorințe care să se îndeplinească până la următoarea fază de Lună Nouă. Atunci când îl scriem trebuie să ne exprimăm dorința într-un mod IMPERATIV PREZENT, adică deja să vedem ca împlinită respectivă. De exemplu NU trebuie să scriem ”Să fiu fericit/ă” ci ”SUNT FERICIT/Ă”. La următoarea Lună Nouă va trebui să luăm lista de dorințe și să tăiem ce s-a îndeplinit și rescriem ce nu. Vechiul Bilet de Dorințe se va arde și mulțumim Divinității pentru ajutorul acordat.

 

3. Plicuri cu bani

 

Trebuie să luam un plic de culoare portocalie sau roșie în care trebuie să punem o amuletă de prosperitate (Bani, Pepite, Mâna Milosteniei). Apoi trebuie să adăugăm o sumă de bani în fiecare zi, minim un leu maxim zece lei. Apoi cu o zi înainte de următoarea Lună Nouă 10 % dăm unui sărac sau la o Biserică drept mulțumire Divinității, iar cu restul trebuie să investim în noi: fie un obiect pe care îl dorim, fie o prajitură sau o ieșire la un restaurant, ceva care să ne aducă bucurie. Nu vom cheltui însă toții banii ci vom păstra fie 1 leu fie 10 peste care vom adăuga alți bani în următoarea perioadă.

 

Acestea sunt trei dintre cele mai importante ritualuri care se fac fie într-o zi în care apare Luna Nouă sau maxim 24 de ore dinstanță de acest moment. Puteți face însă orice alt ritual sau rugăciune care creează o energie, o vibrație nouă, deoarece acest moment asta reprezintă Creația. Astăzi vom face ritualurile pentru a avea parte de noroc în afacere sau pentru sporirea prosperității, acum este momentul pentru a aduce o energie benefică în casă sau pentru a lega rațele mandarine pentru a ne găsi perechea potrivită. Este un moment al începuturilor noi, al drumurilor și a ușilor care trebuie să ni se deschidă, dar mai mult despre aceste ritualuri în articolele următoare. (Sursa: Magick Harmony)

 

 

Si, nu’n ultimul rand, nu uitati de Rugaciunea la Crai Nou (by MonE), pe care o gasiti AICI.

 

Spor! 😉

 

Cufarul Monicai

 

 


Cufarul Monicai prezinta:

Povestea de luni

 

Cufarul Monicai

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată.

Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.

La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

– Bine, las’ că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.

Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.

– Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!

Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!

Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.

 

Hans Christian Andersen – Prinţesa şi bobul de mazăre


Sasa no ha sara-sara
Nokiba ni yureru
Ohoshi-sama kira-kira
Kingin sunago
Goshiki no tanzaku
watashi ga kaita
Ohoshi-sama kirakira
sora kara miteiru.¸¸.•♫♪

Frunzele de bambus foşnesc,
tremurând pe cornişe.
Stelele sclipesc
pe firele de nisip aurii şi argintii.
Fâşiile de hârtie în cinci culori
le-am scris deja.
Stelele sclipesc
ne privesc din cer.¸¸.•♫♪

7 iulie – Tanabata (“Seara celor 7”/Festivalul Stelelor), sarbatoare japoneza dedicata intalnirii stelelor si iubitilor Orihime (Vega) si Hikoboshi (Altair).

七夕、Tanabata Festival

Potrivit legendei, Calea Lactee – un rau format din stele care strabate cerul, i-a separat pe cei doi indragostiti, Orihime si Hikoboshi, inlesnindu-le sa se intalneasca doar odata pe an, in cea de-a saptea zi a celei de-a saptea luni.

Tanabata este un festival japonez care se organizează anual pe data de 7 iulie. Originea lui provine dintr-o legendă chinezească: povestea de dragoste a doua stele, Orihime și Hikoboshi, despărțite de Amanogawa (Calea Lactee).

 

Tentei, regele cerurilor, avea o fiică, Orihime (Vega). Acesta iubea foarte mult hainele țesute de fiica lui, iar prințesa țesea de zor ca să-i facă pe plac tatălui său. Totuși, de la o vreme, Orihime era tristă că, lucrând zi de zi, nu avea cum să întâlnească pe cineva sau să se îndrăgostească.

Tentei, văzând că fiica lui se topește pe zi ce trece, i-a propus o întâlnire cu Hikoboshi (Altair), un păstor care locuia în partea cealaltă a Căii Lactee). Aceștia se îndrăgostesc la prima vedere, iar regele, văzând cât de fericită este fiica lui, le-a permis să se căsătorească deși Hikoboshi era de condiție modestă.

După ce tinerii îndrăgostiți s-au căsătorit, aceștia au început să-și neglijeze treburile: ea nu mai țesea haine pentru împărăția tatălui ei, iar el nu mai avea grijă de turmele de vaci. Mânios, regele i-a despărțit de-a lungul Căii Lactee și le-a interzis să se mai vadă. Însă Orihime nu mai lucra, ci plângea zilnic de dorul soțului ei. Tentei, mișcat de lacrimile fiicei sale, le-a permis să se vadă o singură dată pe an, în a șaptea zi din a șaptea lună, doar dacă ea termina de țesut hainele pentru împărăție.

Prima întâlnire a lor a fost sortită eșecului: Orihime a realizat că nu poate traversa Calea Lactee (numită și Râul Ceresc) întrucât nu era niciun pod. A plâns atât de mult încât un stol de coțofene au venit și i-au promis că îi vor face un pod din aripile lor ca să poată traversa râul. Astfel, cei doi îndrăgostiți au putut să se revadă, timp de 24 de ore. Totuși, dacă plouă, coțofenele nu pot veni iar ce doi îndrăgostiți vor trebui să aștepte până anul viitor pentru a se putea întâlni.

 

七夕、Tanabata Festival. Time to wish upon the stars☆ Nu uita: O SINGURA DORINTA, numai una! ;)

七夕、Tanabata Festival. Time to wish upon the stars☆
Nu uita: O SINGURA DORINTA, numai una! 😉

În această zi japonezii se îmbracă în yukata, împodobesc pomii (bambus) cu decorațiuni și asistă la artificii. Un obicei comun în această zi este ca fiecare să scrie câte o dorință pe o bucată de hârtie colorată (tanzaku) și s-o atârne în pomul dorințelor (un bambus decorat).

Trebuie scrisă doar o dorință, mai multe aduc ghinion. Dacă va ploua în ziua festivalului, dorința nu se va împlini întrucât nici cei doi îndrăgostiți nu se pot revedea. De aceea japonezii se roagă să fie vreme frumoasă ca Orihime și Hikoboshi să se poată revedea. La miezul nopții sau a doua zi, dorințele se ard sau sunt puse să plutească pe un râu.

 

 

 

七夕、Tanabata Festival. Time to wish upon the stars☆

七夕、Tanabata Festival. Time to wish upon the stars☆

 

 

 


"The Performance" by Jeff Faust

 

O poveste turceasca spune ca a fost odata o vrabiuta care, atunci cand tunetul vestea furtuna, se culca pe pamant si-si ridica piciorusele spre cer.


– De ce faci asta, a intrebat-o vulpea?
– Ca sa ocrotesc pamantul, care adaposteste atatea vietuitoare! a raspuns vrabiuta. Iti dai seama ce s-ar intampla daca s-ar prabusi cerul? Asa ca ridic picioarele ca sa-l sprijin.
– Si crezi ca poti sa sprijini cerul asta urias cu piciorusele tale prapadite?!

– Fiecare cu cerul lui, a spus vrabiuta.

 

(Cercul Mincinosilor, de Jean-Claude Carriere – Povesti filozofice din toata lumea)


 

OM SHREEM
OM HREEM SHREEM HREEM KLEEM SHREEM KLEEM VITTESWARAAYA NAMAHA

Mantra Kuber este formata din bija mantra: SHREEM pentru Lakshmi (iubire, frumusete, sanatate, prosperitate), HREEM pentru Marea Zeita/Soare (iluminare/risipirea iluziiilor), KLEEM pentru Kama/Krishna (dragostea și Împlinirea dorințelor) și Vitteswaraay (Kubera).

Pentru succes garantat, se recomanda cel puțin o mala (108 repetari) din aceasta mantra, în fiecare zi, cantata/incantata cu voce tare, ori recitata/incantata in gand (AJAPA = repetiție mentală continua pe tot parcursul zilei).

 

 

Lord Kuber/Zeul Kuber este considerat a fi stăpânul (zeul) bogățiilor și averilor, în hinduism. Kuber este de multe ori numit „Trezorierul zeilor”. Se spune ca daca zeul este mulțumit de tine, va deschide noi căi si oportunitati de a face avere. Despre Kuber se crede, de asemenea, că este capetenia Yakshas‘urilor (ființe sălbatice). Yakshas‘urile sunt atât umane, cât și demonice și sunt responsabile pentru securitatea comorilor ascunse sub pământul muntilor Himalaya.

 

Zeul Kuber - Cufarul Monicai

 

Kubera Yantra

Kubera Yantra este folosita ca un instrument pentru a atrage energia cosmică a prosperitatii, acumularea de bogății si abundența. Ea deschide drumurile pentru noi surse de venit. Yantra Kuber este astfel configurata, incat fiecare sir de numere adunate sa aiba ca total numarul 72 (7+2=9), aceasta fiind considerata a fi o configuratie mistica pentru a atrage succesul financiar, prosperitatea si abundenta.

Cultul Kuber Yantra este indicatorul pentru oportunitati excelente în afaceri, carieră și profesie, precum și pentru creșterea venitului personal, propsperitate și abundență.

YANTRA – in limba sanscrita, termenul inseamna „suport exterior“ sau „instrument“ secret de comuniune telepatica si legatura spirituala prin rezonanta. YANTRA este o diagrama geometrica simpla, in care sunt sintetizate simbolic caracteristicile esentiale ale unei anumite mari sfere de forta si constiinta (o Mare Putere Cosmica, o Zeitate, o energie divina din Macrocosmos). Ea este utilizata in vederea unei consonante telepatice spirituale, pentru a realiza fuziunea cu realitatea acelei sfere de forta, fiind un simbol esential al divinelor sale caracteristici, al puterilor sau al anumitor aspecte fundamentale ale acesteia.

Yantrele sunt transpuneri lineare sau geometrice, bidimensionale sau tridimensionale prin intermediul cărora accedem la sursa esenţială a manifestării unui aspect din această creaţie.

Pătratul sau bhupura reprezintă energia pământului. Acesta este reprezentat ca o suprafaţă ce împrejmuieşte ca nişte ziduri toate elementele componente ale yantrei.

În matematică, un pătrat magic de ordinul n este o aranjare de n² numere într-un pătrat, în așa fel încât toate numerele n din aceeași coloană, rând sau diagonală să dea adunate aceeași constantă. Un pătrat magic normal conține întregii de la 1 la n². (wikipedia)

Yantra poate fi încărcată cu mantra sau bija mantra reprezentării respective, pentru a deveni eficientă.

 

O YANTRA poate fi folosita ca un veritabil aducator de noroc, „porte-bonheur“, pe o distanta de 15 m in jurul acesteia. 😉

 

kubera-yantra

 

%d blogeri au apreciat asta: