Tag Archive: Acum



Motto: Oamenii urasc adevarul. Din fericire, adevarului nu’i pasa.  (Larry Winger)

Cufarul Monicai

Anumite persoane simt o atractie irezistibila fata de postura de victima. Nu, nu le compatimesc deloc, nici nu ma scuz pentru alegerea mea de a NU empatiza cu asta! Ci, din contra, imi repugna! Sunt 100% contra victimizare! Si cred ca victimizarea naste calaii, nu viceversa! Fara victima NU exista calau. Prin urmare, victima poarta pacatul amandurora! Vorba aceea: „Hotul cu un pacat si pagubasul cu noua.” – De acord ca viata te poate pune in fata unor provocari inimaginabile. Si nimeni, dar absolut nimeni nu stie cat poate indura un om! Dar acele provocari sunt de fapt lectii pe care se presupune sa le inveti. Si prima lectie a oricarei provocari este tocmai aceea de a invata sa alegi. Si a alege ce rol sa joci tu in provocarea aia, face tot deliciul vietii! – A alege e o forma de putere cu care tu te investesti pe tine. Iar daca un om alege sa joace rolul victimei, atunci e vina lui si numai a lui, este alegerea lui si mi se pare absolut normal sa suporte consecintele acestei alegeri. Ca o face din prostie, sau din slabiciune, asta’i deja alta discutie. Unii, clar, o fac din comoditate – e modul lor de a renunta la orice responsabilitate, forma lor de a se alinta (una tampita, daca ma intrebati pe mine!), de a cersi atentia care le lipseste (si mai tampit!). Sa nu mai fim tampiti, zic!

George Rosu

George Rosu

Mnoh, e mai comod sa te plangi decat sa faci, efectiv, ceva! E chiar confortabil! – Ai putea sa te revolti, sa nu mai accepti rahaturi. De ce nu o faci? Cati oameni cunosti care tac si inghit orice rahat, cu capul plecat, de parca ar fi vreo scofala in victimizare? Ca sa nu mai zic ca unii confunda victimizarea cu martirizarea. Ei, bine, ghici, ce? – Nu’i deloc acelasi lucru! – DEOSEBIREA DINTRE VICTIMA SI MARTIR consta in faptul ca martirul se sacrifica pentru o cauza nobila, in timp ce victima se consuma mai mult din neputinta, ori comoditate. Martirul isi apara cauza, asumandu-si cu demnitate suferinta personala. Sacrificiul poate ca smulge aprecieri, dar recompensa suprema este mai degraba in folosul celorlalti. „Faca’se Voia Ta!„, in traducere libera, inseamna „Accept.” Iar acceptarea nu’i totuna cu resemnarea, oameni buni! DIFERENTA MAJORA DINTRE ACCEPTARE SI RESEMNARE este una de vibratie. Resemnarea este o vibratie joasa de neputinta si frustrare in fata unui destin implacabil, creat inconstient, iar acceptarea este o vibratie inalta de armonie si pace, in acord cu Planul Divin. Got it? – Bun, atunci arata’mi ca ai inteles prin a te opri din vaicarelile inutile, ACUM. – „Stii, dar…” – Niciun „dar”, arata’mi c’ai inteles prin a te opri acum din vaicareli si prin a’ti asuma partea ta de vina, care, by the way, e cea mai mare, chiar daca unii ar fi tentati sa spuna ca e fifty-fifty. E foarte adevarat ca’i mai usor sa arati cu degetul decat sa-ti asumi partea ta de vina dintr-o situatie. Doar ca, procedand astfel, te amagesti, te sabotezi si’ti profetesti, chiar nu’ti dai seama? In realitate, sunt prea putine situatiile in care tu sa n’ai niciun cuvant de spus, ori in care intamplarea sa joace un rol determinant. Noi toti, deopotriva barbati si femei, suportam consecintele alegerilor noastre, chiar n’ai inteles? Iar „suferinta este necesara pana realizezi ca nu’i necesara„, asa ca, ce ar fi sa intelegi acum asta si sa te scutesti de suferinte ulterioare? – Nu vrei? Iti place sa te vaicaresti, sa’ti plangi de mila, sa permiti calaului sa te tortureze, te complaci in starea asta mizerabil de confortabila? – Atunci, ramai aici, e numai alegerea ta!

Cufarul Monicai

Fiecare este liber să decida cum va supravietui. Nimeni nu poate decide in locul altcuiva. Ne putem ascunde capul in nisip, putem spune ca nu’i nimic de facut si ca nu se va schimba nimic, totusi oamenii nu pot fi vindecati daca nu’si schimbă modul de gandire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana o vreme, sa’ti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie (tocmai am facut’o!), sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu si un pic de interes. Insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Iar cine s’a obisnuit sa traiasca vaicarindu’se, luand totul de’a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit, iubita..), nenoroc si soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste. Cu cat mai repede iti vei intelege si asuma greselile, cu atat mai repede te vei vindeca. – By the way, ce faci daca nu’ti convine ca’n gradina ta creste un copac otravitor? – Gandeste’te la asta! Spor! 😉

Cufarul Monicai

 

 

Reclame

Cafea cu gust de schimbare


Ziceam aici ca oamenii nu pot fi vindecaţi dacă nu-şi schimbă modul de gândire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana, sa iti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie, sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu, interes.. insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Cine s-a obişnuit să trăiască luând totul de-a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit..), nenoroc, soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste.

Poate vrei sa schimbi ceva AZI, ACUM, in loc sa te vaicaresti si/sau sa vociferezi acuzator la adresa altora. INCEPE CU TINE! Incepe prin a te cunoaste si intelege pe tine! Lasa’i pe ceilalti deocamdata, oricum nu poti sa te schimbi tu in locul lor si cum ai putea sa’i cunosti si sa’i intelegi pe ei daca tu cu tine n’ai prea reusit asta?

Incepe cu chestiile marunte. Incepe, de exemplu, prin a’ti schimba tabieturile: in loc ( sau macar inainte! ) sa citesti horoscopul la cafea sau analiza numerologica a zilei ( da, chiar inainte de a o citi si pe cea facuta de mine aici!) si sa vezi ce ti’au prezis zeii, numerele si astrele azi, in loc sa LIKE’uiesti poze cu pisici/fete/baieti/rahaturi politice, apocaliptice si de alt gen, inainte chiar de a te plange ca a iesit cafeaua prea amara sau prea dulce, inainte sa te plangi de gerul de afara, aerul prea uscat din casa, mizeria din bucatarie, de pe scara si din fata blocului, gunoaiele ( de orice fel ) din orasul tau si din tara ta „de rahat”, in loc sa injuri politica/politicienii, viata grea, soarta si oamenii care te persecuta, inainte de a’ti juca rolul ( asumat sau nu, constient sau nu ) de victima si napastuit al sortii, incepe prin a schimba ceva la tine, ACUM, azi! Continua maine si poimaine. Si nu te opri decat pentru a privi: in trecut ( ca sa nu uiti de unde ai plecat! ), in prezent ( ca sa vezi ce ai realizat pana acum si cum realizarile tale interioare se manifesta in realizarile exterioare ) si in viitor ( ca sa vezi ce mai ai de facut! ). Nu cred ca s’ar presupune sa te opresti vreodata mai mult decat pentru a poposi, a te odihni, deoarece’i un proces de drum lung! E varianta mai optimista a povestii omului care invata sa mearga pe sarma ( pe care, by the way, o gasesti aici ) Nu’i musai s’o citesti acum, incepe prin a citi „Familia schizofrenogena” AICI. O sa descoperi ca se vorbeste despre MINE si despre TINE, deopotriva despre noi TOTI: la nivel personal/individual, familial, de natie si popor – la nivel de OM. Citeste cu sufletul!

Nu tre’sa dai LIKE postarii ca sa te desconspiri ca ai citit – desi s’ar putea sa simti nevoia unui SHARE ( ca impartasire, nu ca acuzare! ) in urma lecturii. Numa’citeste! Stiu ca e lung articolul pe care ti’l recomand si mai stiu ca noi suferim de BTSCMP (boala textelor scurte cu multe poze ), insa citeste: cu sete sau/si pe indelete, oprindu’te din cand in cand pentru a digera, a identifica, a constientiza, a plange sau a te infuria. Apoi, lasa’ti ragazul de a procesa toata informatia, pune’o’n decantorul fiintei tale si vezi ce’i de facut mai departe.

Iti urez o duminica revelatoare!

Aberez, deci exist :)


Lucifer se traduce prin “Cel care aduce Lumina”. De unde “Luminosul”, “Luminatul”, “Iluminatul”.. Putem astfel presupune ca Lucifer a fost un Iluminat, primul iluminat dupa Dumnezeu Tatal, cel care a adus oamenilor Cunoasterea, cel care a indraznit, primul care a indraznit sa se razvrateasca impotriva necunoasterii. Iar lipsa cunoasterii imi suna ca lipsa Luminii, desi, posibil, si ca o lipsa a Intunericului. Sau neconstientizarea ambelor. Prin lipsa intelegand inconstienta, neconstientizarea. Dupa Biblia lui Enoh, ingerii cazuti au adus pamantenilor cunoasterea. Atunci de unde rolul atat de ingrat atribuit lui Lucifer? – Nimeni si nimic nu ne spune ca Lucifer si acolitii sai ar fi adus cunoasterea ca arma si nu doar ca instrument. Sau ma’nsel eu? Oare nu cumva totul e o doar o chestiune de interpretare? Oare nu se urmarea/se urmareste inca incadrarea cunoasterii la capitolul hule, tocmai pentru a ne mentine intr’o stare de perpetua somnolenta, prostie, inconstienta, nesiguranta, frica? Si Josul si Susul sunt supuse evolutiei, nu? Pentru ca “si demonii se vor lumina, si ei sunt chemati”. Atunci transcederea dualitatii se va face cand ne vom detasa de ideea impartirii in cele doua tabere: Sus-Jos, Intuneric-Lumina, Rau-Bine, Demon-Inger.. – Conteaza, oare, de care parte a baricadei suntem sau conteaza, de fapt, unde ajungem? E mai importanta calea decat destinatia? Pai atunci pilda Fiului Ratacitor?!? Oare nu ne transmite aceasta pilda ca’i mai laudabil sa te ridici de Jos, decat din Median sau Sus, in (mai) Sus? (hm, “mai laudabil”.. – alta programare!?) Nu suntem noi toti, si cei de Sus si cei de Jos, fiii Tatalui? Si nu evolueaza si El, oare, odata cu noi? La fel ca Pinocchio care, schimbandu’si soarta, o schimba si pe a creatorului sau, papusarul?

…………………………………………………..

(idei crete)

…………………………………………………..

Universuri paralele – n dimensiuni, n posibilitati, n insusiri, n proiectii.. Suma tuturor insusirilor/aptitudinilor mele se afla’n stare latenta acum, aici, in mine. Sub aceasta carcasa de carne, cat si impreuna cu ea, ma regasesc eu – cea a n posibilitatilor, a n insusirilor/aptitudinilor.. Eu, cea cu n proiectii. Si in acest univers, in aceasta dimensiune, cuprind Totul, cuprind n’ul acesta, n’ul insusirilor/aptitudinilor mele, eu avand toate acestea, avand Totul aici, acum, desi cele mai multe in stare latenta si doar unele exprimate. Eu-Aici creeaza Eu-Acolo in n dimensiuni, in n universuri paralele, n-Eu cu n aptitudini/insusiri/variante/posibilitati. Si viceversa. As putea zice astfel despre mine ca’s omniprezenta, ubicua – prin scanteia divina ce se regaseste’n mine, cea care face Totul interconectabil. Eu-Aici sunt doar o proiectie a mea, niciodata exprimata’n totalitate. Faptul ca eu exist Aici, inseamna ca eu exist si Acolo, in acelasi timp – prin toate proiectiile mele, in toate timpurile Timpului si’n toate universurile/dimensiunile. Asta face ca eu, cea a n proiectiilor, sa fiu chiar Dumnezeu nemanifestat sau manifestat doar in aspecte/proiectii, niciodata manifestat in totalitate, fiind astfel doar o proiectie a Lui, un Dumnezeu inferior, o copie, o clona a Lui, El fiind arhetipul, modelul originar, iar noi, oamenii, clone de Dumnezeu, clonele Creatorului – placa de baza+microprocesor, avand toata informatia modelului originar, pe care, insa, o folosim independent de El, dupa liberul arbitru al fiecaruia. Aberez? – Posibil. Dar scuzabil prin faptul ca’s limitata – nu in potential, ci’n exprimare/manifestare. Si, chiar, ce anume ne limiteaza? ce anume ne face sa fim limitati? – frica, timpul, spatiul, conditia preacceptata, programarea, inconstienta, blazarea, Dumnezeu.., CE?? Suntem noi cu adevarat constienti atunci cand credem despre noi ca suntem constienti? Ori doar constientizam o fateta a intregului, o proiectie? Si oare constiinta nu’i ea doar un aspect limitativ, o proiectie 3d a supraconstiintei?

Orele


„Dear Leonard,

to look life in the face, always, to look life in the face and to know it for what it is. At last to know it, to love it for what it is, and then, to put it away. Leonard, always the years between us, always the years. Always the love. Always the hours.”

Virginia Woolf

Cât de des în viaţă, ceea ce trebuie să faci astăzi, lasi pentru ziua de mâine?

Nu uita ca timpul trece si, uneori, numai câteva ore sunt suficiente pentru a face ca totul sa fie diferit.

Fa astăzi ceea ce trebuie să faci, uita de ziua de mâine, trăieste clipa prezenta, traieste astăzi, ACUM.

Cel ce’si preţuieste viaţa are grijă si de cel mai mic detaliu al existentei sale. Cine apreciază viaţa trebuie să recunoască faptul că în prezent isi construieşte existenţa.

Si…nu uita ca toti putem oferi – din grădina de trandafiri a fiinţei noastre.

Pasarea Floare


Motto:

„Oamenii spirituali visează la pasărea Phoenix; păsările, mai practice, visează mălai.” 🙂

Zaceam pe jos, in camera intunecata.. – ca in sicriu, cu picioarele goale, indreptate catre Usa Inchisa. Somnul ma poseda cu sete, cu dorinta, cu cruzime.. Si usa se deschidea cadentat, lovindu-mi picioarele goale. – Tipam, insa imi doream sa ma doara.

Un barbat escalda fereastra si se aseza tiptil pe sofaua veche. -Il stiam pe barbatul asta!- Nu-mi placea, iar prezenta lui, in aceeasi incapere cu mine, ma sufoca. Nu cred ca stia ca sunt si eu, acolo, in Incaperea Intunericului.  Astepta o femeie – o intalnire secreta! Femeia aparu la scurt timp, umpland camera cu prezenta ei sexuala. Fustita ei, de tull roz, zvacnea in intunericul camerei. – „O fustita ingenua pe o femeie vinovata.” – Probabil ascutimea gandului judecator o facu sa-mi simta prezenta!? Privirea ei dispretuitoare penetra intunericul, asa cum Somnul ma penetra pe mine. Abia atunci mi-am simtit trupul – umflat si descompus, infasurat in zdrente. De undeva, din interiorul meu, as fi incercat un zambet amuzat, daca nu mi-as fi simtit amaraciunea. In schimb, am incercat un fel de toleranta.. si le-am permis sa ramana acolo, cu mine, in Incaperea Intunericului. Intunericul ma ajuta sa nu-i vad, de aceea le-am cerut doar sa nu-i aud. Dupa care m-am incolacit iar in mine si imprejurul meu si i-am permis Somnului sa ma posede cu aceeasi cruzime si sete de mai inainte, insa el ma sufoca acum. Era deasupra mea si in mine.. Si eu eram in el! – Hm, cata vreme tanjisem dupa o uniune alchimica.. si acum, ca o aveam, ma zbateam sa ies din ea! – Scanceam ca un copil ranit si ma strangeam si mai tare in mine si imprejurul meu, fara sa inteleg ca tocmai asta ii dadea Somnului atata putere asupra mea. Si usa se deschidea si imi lovea iar picioarele goale. Nu mai simteam durerea. O amorteala ciudata pusese stapanire pe mine si miscarile mele devenisera dans intr-un acvariu fara apa. Cuvintele ieseau din mine, se zbateau un timp la gura mea, dupa care se izbeau, cu forta, de pereti: „Nu vreau sa va aud!!! Nu vreau sa va aud, in rest faceti ce vreti!” Fustita roz zvacni in intuneric: „Hai sa plecam de-aici! Acum!” –  Avea atata putere asupra lui!

Si cate cineva tot deschidea usa aia, lovindu-mi picioarele.. Dar asta a fost inainte! Acum sunt in alta camera, unde Lumina si Intunericul aproape ca se confunda. Zac, tot pe jos, aruncata pe o plapuma veche. Simt ca mai e cineva acolo, cu mine, cand, din vechiul aparat de radio, aud vocea Barbatului – altul decat cel din Incaperea Intunericului! Imaginea lui imi atinge retina si-i deslusesc, cu greu, costumul de clown si masca portocalie de pe chip. Cu mine vorbeste?! Ce Dar? Pentru mine?!? – „E un Dar Capcana.”, anunta Povestitorul. Si eu sorb, cu nesat, din micuta sticluta primita in dar. Licoarea e buna si ma imbata. Are culoarea zmeurei coapte si eu mai sorb o inghititura si privesc uimita sticla ce nu se goleste.. si care, parca, nici nu mai pare atat de mica!?! Si apoi dansez… – in alt acvariu fara apa. Pana aud Vocile si ma trantesc iar pe podeaua invelita de plapuma veche. „E  Camera de Trecere si Barbatul este o persoana foarte importanta si cu multi bani..”, anunta Povestitorul.

Da, Usa e descuiata si mai exista si o alta, in locul Ferestrei. Recunosc Vocile de Dincolo si-mi doresc sa devin invizibila. Imi e atat de bine singura, cu mine insami! Si Somnul ma penetreaza cu atata forta si dorinta, incat mi-e imposibil sa ma impotrivesc!

Cele doua copile care-mi traverseaza camera, ma trezesc cu chicotitul lor. Ma intind cu greu dupa Licoarea Zmeurie. „Ce bei acolo?”, ma intreaba una dintre ele. – „Otrava”, raspund amuzata.. si, brusc, simt nevoia sa fiu prevazatoare si anunt: „Daca ma veti gasi moarta, sa stiti ca din cauza asta am murit!” – Copilele nu par deloc ingrijorate, ci chicotesc vadit amuzate: „Uite-te la tine!”, imi zice una dintre ele, in timp ce cealalta ma apuca de hainele ce atarna largi pe mine: „Cine ti-a facut asta?” Inteleg atunci ca Somnul imi face asta… si scancesc iar, ca un copil indurerat.

Si Somnul ma patrunde cu mai multa sete. Imi loveste carnea, imi sfasie sufletul, imi zdrentuieste mintea!.. Puterea i-a mai scazut si, pentru ca se simte neputincios, se zbate in mine si imprejurul meu, ca o pasare ranita. Vreau sa plang, insa nu reusesc decat sa scancesc si adorm, posedata de el.

„Inca un Dar!”, ma trezeste vocea Povestitorului. – „Alt Dar? Cate Daruri mai primesc?!”, se zbate un gand in mine, acoperind vocea Povestitorului. Nu reusesc sa deslusesc decat ultimele cuvinte: „…Fiii Maharajahului!”

Ma uit la pachetul din fata mea si deslusesc o colivie. – „Mai ai o colivie Dincolo!”, imi amintesc Gandurile, „Ai hranit Pasarea?” – O iau la fuga, ingrozita ca Pasarea mea ar fi putut fi putut muri de foame. O caut prin toate Incaperile si, dupa un Timp, jumatatea unui Timp sau Timpuri, descopar, fericita, ca traieste. Colivia ei avea doua nivele, iar ea sedea pe cel de sus. Deschid cu grija cealalta colivie – cea primita in dar – si dau drumul usor, in colivia veche, Animalului. Descopar cu uimire si scarba ca nu-i decat un Vierme – urias si hidos! Privesc, din nou, Colivia primita in dar si observ ceva minuscul, zbatandu-se pe podeaua ei: un pui de Pasare – ranit, tremurand, agonizand.. – „Trebuie sa ceri ajutor, nu mai e Timp..”, sopteste un gand..si o iau la fuga, plangand.

„- Fiii Maharajahului..”, anunta Povestitorul si eu ma simt imbratisata de un copil frumos, imbracat in haine lungi, regale. – Nu”mi amintesc sa-l fi cunoscut, insa bucuria lui sincera si imbratisarea calda imi dau de inteles altceva. Si atunci il vad pe El, celalalt fiu al Maharajahului – Fiul cel Mare. Privirea lui, patrunzatoare, e ca o profetire pentru sufletul meu… si-i recunosc zambetul timid. Somnul se zbate, agatandu-se neputincios de mine, dar eu simt ca nu mai are nicio putere asupra mea. – Ma simt in siguranta: STIU ca sunt protejata! Si zambesc asa, fericita, pret de un Timp, Timpuri ori jumatatea unui Timp..

Vocea Povestitorului se aude din nou, amintindu’mi de puiul ranit, iar eu ma trezesc in genunchi, langa cele doua Colivii, implorand ajutorul. Vindecatorul imi arata colivia pe care o primisem in dar – puiul se transformase in cea mai frumoasa si neobisnuita Pasare vazuta vreodata!!! Aripile ei, desfacute larg, de un rosu-caramiziu stralucitor, pareau petalele unei flori.. – „..Pasarea Floare”, razbatu pana la mine vocea Povestitorului. – Pentru ea ma rugam. Ceream sa fie vindecata. Imploram sa fie salvata. Povestitorul deja anuntase ca Pasarea Floare trebuie sa moara si nimeni nu mai avea voie sa schimbe Povestea. Parea ca toti acceptasera asta si Resemnarea zambea trimfatoare de pe chipurile lor. – „Niciodata nu mi-a placut personajul asta, Resemnarea!”, se agita un gand prin mine. Si cad, din nou, in genunchi, incercand sa induplec Inimi. Din stanga, cu un pas in fata mea, Fiul cel Mic al Maharajahului ma priveste cu tristete si neputinta in ochi. Plangand si implorand, caut o mana de care sa ma agat.. Si atunci simt mana lui.. – Din spatele meu, ca un zid protector, Fiul cel Mare al Maharajahului parea ca nu ma priveste, ci doar ma simte. Ma agat, cu disperare, de mana lui intinsa si ma ridic. Caldura imbratisarii lui si moliciunea mainii lui drepte, asezata pe sufletul meu, ma linistesc si imi dau putere. – „Pe tine te poate proteja, insa Pasarea Floare trebuie sa moara!!!”, anunta Vindecatorul, indepartandu-se. Iar vocea Povestitorului completa: „Nu-i era permis sa le salveze pe amandoua si el alesese sa salveze Fata.” – „Povestea asta se cere schimbata”, se razvrati un alt gand in mine, „..si doar tu poti s-o faci!” M-am smuls din bratele Fiului cel Mare si am alergat dupa Vindecator, dar el a repetat cu glasul stins: „Nu e permis.. Pasarea trebuie sa moara pana maine..” – „Pana maine?? Pana maine??? Cata cruzime exista in voi?? Pana maine?!? Cine a hotarat asta???”, m-am razvratit eu, cutremurata si scarbita de atata Resemnare. – „Povestitorul..”, raspunse un alt Gand din mine..

M-am surprins cerand o arma – eram hotarata sa curm chiar eu agonia Pasarii Floare, din moment ce nimeni nu indraznea s-o vindece. – „Nici asta nu este permis. Pasarea Floare trebuie sa agonizeze pana maine, cand va muri. Asa-i Povestea si noi n-o putem schimba.”, imi explica Vindecatorul, dand din cap neputincios. Toata furia, scarba si neputinta mea le-am revarsat atunci asupra lui. – Am tipat, l-am jignit, l-am implorat din nou.. si iar am tipat…si l-am jignit…

In cele din urma, am plecat, aruncandu-i 3 bancnote mici: „Asta-i tot ce valorezi tu, Vindecatorule, nimic mai mult!”

De undeva, de sus si din spate, ma priveam pe mine, indepartandu-ma. – Eram alta femeie, aceeasi si totusi de nerecunoscut: mai frumoasa, mai puternica, mai hotarata si mai sigura de mine. Cu sufletul indurerat, insa dreapta ca o stanca, paseam inspre Aici. Somnul inca imi dadea tarcoale, tanjind, dupa mine. – Hm, intelesese ca nu mai are nicio putere asupra mea, dar tot nu renunta. Cerul era de un albastru clar si limpede.

„Numai ea putea intelege atat de bine Pasarea Floare.”, se auzi vocea Povestitorului.

Am pasit triumfatoare in Aici.

Povestea Pasarii Floare era insasi povestea mea. Si eu hotarasem s-o schimb. – Toate Povestile pot fi schimbate, indiferent ce spune Povestitorul!

Scancetul de copil ranit s’a eliberat in plans.. si lacrimile tasneau direct din sufletul meu gaurit. – Si ce daca imi simteam carnea intinata? Si ce daca imi simteam sufletul terfelit? AICI pot vindeca Pasarea Floare.

Si am scris. – Scrisul se transformase in terapie si Pasarea Floare incepea sa se vindece.

De Dincolo, Vantul imi aduce vocea Povestitorului: „Si astfel, Pasarea Floare a fost vindecata si eliberata.”

Nu mai exista Incaperea Intunericului, nici Colivii, nici Masti, nici Neputinta, nici Resemnare.. – „Desi Somnul inca mai tanjeste dupa Fata, el stie ca nu mai are aceeasi putere asupra ei. Pana si Usa a fost eliberata de dorinta carnii. Copilele inca mai zburda prin Camera de Trecere, chicotind amuzate, sub privirea intelegatoare a Fiului cel Mic al Maharajahului.”

„Fiul cel Mare? – Fiul cel Mare urmareste fericit zborul Pasarii Floare. Mana lui, moale si calda, inca se mai odihneste, protectoare, acolo… – pe sufletul curajos al Fetei care a indraznit sa schimbe, pentru totdeauna, Lumea Povestilor.”

( by mone )

%d blogeri au apreciat asta: