Tag Archive: cochilie


Perla


 Perla este o podoaba fascinanta. Cu atat mai fascinanta, cu cat ea nu apartine universului mineral, ci lumii vii, alta decat a omului. Nascuta din truda scoicii de a inlatura un graunte de nisip ce patrunde  in cochilia ei, Perla este simbolul hazardului si al rabdarii. Pentru a inlatura grauntele de nisip, scoica il inveleste in straturi fine si succesive de sidef. Dupa ani de truda, apare Perla. Cu cat ramane mai mult timp nedescoperita in adancul apelor, cu atat sideful Perlei este mai gros si reflexele sale sunt mai puternice. Inchisa in scoica aflata in adancul apelor, greu accesibila fiind, Perla reprezinta simbolul cunoasterii ascunse. Si, pentru ca nicio Perla nu seamana cu alta, ea este si simbolul originalitatii, al individualitatii. Perla se aseamana foarte mult cu omul. Nascuta din durerea scoicii care incearca sa inlature grauntele de nisip, Perla e si simbolul suferintei creatoare, al existentei umane in general.


 Din inaltul Cerului, Luna priveste catre Pamant. Vede rautatea noastra, suferintele noastre si, cand acestea i se par de nesuportat, incepe sa planga. Cazute peste ape, lacrimile ei sunt prinse de scoici in cochilia lor si, in noptile cu Luna Plina, din aceste lacrimi, se nasc Perlele. Din cand in cand, in anumite nopti,  nestiute de nimeni, scoicile se deschid si urca la suprafata pentru a lasa Perlele sa primeasca din nou lumina Lunii. Astfel, cu fiecare urcare, Perlele devin mai stralucitoare si mai pretioase.

%d blogeri au apreciat asta: