Tag Archive: Constanta



 


 

,,Sfântul“ Procoavă – sfânt care nu se regăseşte decât în imaginarul colectiv

 

Cufarul Monicai

Prima sa zi a lunii lui Brumărel (Octombrie) era consacrată, pe vremuri, unui sfânt care nu se regăseşte decât în imaginarul colectiv, e vorba de ,,Sfântul “ Procoavă. Creştinii ortodocşi mai serbează în zilele lunii octombrie Acoperământul Maicii Domnului; dacă nu am şti că altădată acoperământul sau capacul sicriului se numea pocriş sau procovăţ, am crede că nu a existat nici o legătură între sărbătoarea populară şi cea creştină. Adevărul este că, timp de veacuri, a avut loc un mixaj continuu între fondul precreştin şi creştin, semnificaţia sărbătorii de pe 1 octombrie rezumându-se, în cele din urmă, la importanţa pe care o aveau feluritele acoperitori (procoveţe) pentru oameni, în special pentru femei.

De altfel, mai peste tot în spaţiul românesc sărbătoarea Procoavelor era socotită una a femeilor. Despre originalul sfânt Procoavă se credea că Dumnezeu l-a sfinţit printre primii, dându-i sarcina de a …acoperi pământul cu un prim strat de zăpadă (mai degrabă, de brumă!); tocmai de aceea, fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau cu mare evlavie de ziua sa pentru a le … acoperi capul cu păr, devenind, după credinţa lor, mai plăcute flăcăilor care îndeobşte nu le băgau mai deloc în seamă ! Speranţa nemărturisită a acestor fete era că astfel se vor mărita mai curând, înţelegând acum mai bine de ce fetele aşteptau cu atâta nerăbdare ziua ,,sfântului” Procoavă!

Deoarece esenţa sărbătorii de duminică rezidă în rugăciunile fetelor de a avea un păr bogat şi frumos, amintim, în continuare, cum era perceput părul, mai ales cel al femeii, în comunităţile arhaice.

Primul lucru care trebuie spus e că a existat o mare grijă pentru păr, această grijă izvorând din convingerea omului de pe vremuri că întreaga sa putere se află în părul de pe cap sau în cel al bărbii. Astfel, se considera că părul rămâne în legătură cu trupul chiar şi după ce a fost tăiat, de aici interdicţia categorică de a arunca părul, acesta trebuind neapărat să fie ars; o cauză a acestei interdicţii venea şi din faptul că o vrăjitoare ar fi putut face mult rău având asupra ei numai câteva şuviţe din părul cuiva. Pe de altă parte, grija pentru păr reieşea şi dinspre asemănarea acestuia cu iarba socotită un fel de PĂR AL PĂMÂNTULUI, putându-ne imagina câtă grijă arătau ierbii populaţiile de agricultori şi crescători de animale.

În plan social, părul lung era un însemn al puterii, tăierea sa semnificând sacrificiul sau capitularea. Părul fetelor mici, atunci când tuns prima oară, era pus într-o baligă sau la rădăcina unui pom, crezându-se că procedând aşa va creşte lung şi frumos! Fetele care vroiau să le crească părul mai repede foloseau la spălatul capului cânepă şi frunze de nuc furate; cele care doreau să le crească părul cât mai lung trebuiau să-l ungă cu untură de arici, în vreme ce, pentru a nu le cădea părul, fetele nu trebuiau să-şi pună pe caciulă de băiat sau să mănânce desletite.

În sfârşit, femeile nu aveau dreptul de a purta păr scurt, unora ca acestea interzicându-li-se intrarea în biserică; despre femeia măritată văzută cu părul despletit se spunea că ,,trage o moarte pentru bărbatul ei”!

Aceasta era sărbătoarea lui Procoavă, ,,sfântul” care se îndura adesea de rugăciunule fetelor, dându-le un păr cât mai frumos, ajutându-le astfel să-şi găsească ursitul un pic mai devreme! (Sursa: .traditionalromanesc.ro)


Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Cuv. Roman Melodul (calendar ortodox)

La 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului (Pocrov, Pocroava, Sf. Pocroavă, Procoavele) marchează intrarea în anotimpul rece. Conform folcloristului Ion Ghinoiu, acum începe să se acopere pământul de zăpadă, iar fetele doresc să primească şi ele un acoperământ pe cap (basmaua), ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată. Pentru bunul mers al vieţii Sfântului Procoavă, fetele i se închina pentru a le acoperi şi lor capul cu belşugul părului şi pentru a le ajuta să se mărite. Femeile postesc ca Domnul să ţină lumea, să nu ne prăpădească. Această zi se mai ţine pentru vite, ca să ne acopere Maica Domnului şi să ne păzească de toate primejdiile.

 

Ziua Internațională a Muzicii ¸¸.•♫♪

 

 

Cufarul Monicai

Ziua internaţională a Muzicii este celebrată în fiecare an la începutul lunii octombrie. Sărbătoarea a fost proclamată de UNESCO în anul 1975.

Propunerea de a avea o ‘Zi Internaţională a Muzicii’ a venit de la renumitul violonist şi dirijor Yehudi Menuhin, susţinut şi de Boris Yarutsowski, preşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii. Cei doi au trimis o scrisoare deschisă Consiliului, în anul 1974, în care au cerut o zi specială în numele muzicii.

Intenţia zilei este de a încuraja artele muzicale, aplicarea idealurilor UNESCO de pace şi dezvoltare a culturilor, precum şi promovarea Consiliului Internaţional al Muzicii şi a organizaţiilor internaţionale membre UNESCO.

 

♪ •♭·.·´¯`·.·♩ •♬La multi ani, André Rieu!♪ •♭·.·´¯`·.·♩ •♬

 

Cufarul Monicai - Andre Rieu

Pe vremuri, intr-un orasel, oamenii se adunau seara sa faca muzica. Aveau saxofonist, baterist, violonist.. – in general oameni in varsta. Se strangeau laolalta pentru placerea de a fi impreuna si pentru a impartasi bucuria de a face muzica, chiar daca n-o faceau foarte bine. Pana cand, intr-o zi, au decis sa aduca un dirijor nou. Noul dirijor, plin de ambitie si autoritar, le-a spus ca trebuie sa pregateasca un concert extraordinar si a inceput sa elimine din vechii muzicanti, in locul lor angajand muzicieni profesionisti. Concertul a avut loc, numele lor au ajuns in ziar, asa ca au hotarat sa se mute intr-un oras mai mare si sa cante acolo. Dar unora dintre cei mai in varsta li s-au umplut ochii de lacrimi si au spus: “Era atat de minunat pe timpuri, cand faceam lucrurile gresit, dar ne bucuram de ele.”

Exact atunci, cumva ca o a doua sansa, la Maastricht, in Olanda, intr-o familie de muzicieni, vine pe lume micutul Andre. Andre Rieu. Era in prima zi a lui octombrie 1949. Si visul lui era sa adune oamenii laolalta pentru placerea de a fi impreuna si pentru a impartasi bucuria muzicii. Incepe sa studieze vioara la varsta de 5 ani, iar 38 de ani mai tarziu sustine primul spectacol impreuna cu orchestra infiintata de el. Insa abia peste inca sase ani incepe nebunia, odata cu albumul “Strauss&Co”, piesa The Second Waltz ( Waltz No.2 from Jazz Suite No.2 by Dmitri Shostakovich ), urcand repede pe primul loc in topul Hit 1oo, este piesa care il va consacra le nivel mondial. Andre este invitat sa tina concerte in toata Olanda, apoi in alte tari, pe alte continente. Muzica lui nu se adreseaza elitelor, spectacolele lui nefiind considerate concerte de muzica clasica, lipsind formalismul, eticheta si scrobeala impuse, in general, de astfel de evenimente. La spectacolele lui vin atat oameni in frac si cu papion la gat, cat si oameni in tricou sau pulover. La spectacolele lui se danseaza, se rade, se canta, el si orchestra reusind sa transmita atata bucurie, incat e imposibil sa nu vrei sa mai retraiesti momentul. Cine a trait asta o data, stie ce spun – nu se mai satura niciodata, e iremediabil vrajit. Andre creeaza dependenta fara a fi in niciun fel nociv. Visul sau s-a implinit: el a reusit sa redea oamenilor placerea de a fi impreuna si a impartasi bucuria muzicii pe care o interpreteaza. (https://cufarulmonicai.wordpress.com/2011/10/01/la-multi-ani-andre-rieu/)

 


Ziua Internațională a Persoanelor în Vârstă

 

Puţini oameni ştiu să fie bătrâni. – La Rochefoucauld

Cufarul Monicai

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie.Cu această ocazie, Thoraya Ahmed Obaid, Directorul Executiv al Fondului ONU pentru Populație ne reamintește cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul proverb „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”. (Sursa: wikipedia)

Cufarul Monicai

 

Ziua Internațională a Medicului

1 octombrie - Ziua Internațională a Medicului

1 octombrie – Ziua Internațională a Medicului

Ziua Mondială a Arhitecturii si Ziua Mondială a Habitatului

 

Arhitectura este sculptură locuită. – Constantin Brancusi
Antoni Gaudi- Casa Batillo. Barcelona, Spain

Antoni Gaudi- Casa Batillo. Barcelona, Spain

(https://www.facebook.com/media/set/?set=a.733880103345660.1073741866.551493691584303&type=3)

In tarile in care Ziua Internationala a Arhitecturii este sarbatorita odata cu Ziua Habitatului, se aduc in discutie si formele de adapost sau dreptul oricarui om de a locui intr-un asezamant decent.

 

 

Ziua scafandrului român

 

1 octombrie - Ziua scafandrului român

1 octombrie – Ziua scafandrului român

Astăzi este sărbătorită Ziua Scafandrului Român. De asemenea, tot astăzi, se împlinesc 38 de ani de la înfiinţarea Centrului de Scafandri Constanţa, prima unitate de Scafandri din România.

 

Tot pe 1 octombrie se sarbatoresc:


Cipru: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1960)
Nigeria: Ziua națională.Aniversarea proclamării independenței (1960)
China: Ziua națională. Aniversarea fondării Republicii Populare Chineze (1949)

 

 

 

 


Moto: Ştiu că mărturisirile prea sincere par scandaloase. Mulţi s-au învăţat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar când le spui prea direct ce ai de spus. Nu le convine. Preferă să audă totul ca prin vată. Atunci rămân liberi să reacţioneze cum vor, inclusiv să se comporte ca şi când n-ar fi auzit.

Octavian Paler

 

Citeam intr’un articol al unui autor care se vrea a fi educator de barbati, ca respectul este unul din cei mai importanti factori cand vine vorba de “jocul seductiei” (De acord si, subliniez: UNUL.) ..si ca femeile sunt atrase doar de barbati pe care’i respecta. Adevarat, insa aici e de povestit mai mult. Si da, sunt convinsa ca reciproca’i valabila. Totusi, eu am invatat sa ma feresc de a cadea in pacatul generalizarii, pentru ca nu toti suntem construiti la fel, iar ideea mea despre respect poa’sa nu se pupe (mereu) cu a ta, in sensul c’a mea poa’sa fie mai pretentioasa! 😛 Bunaoara, eu NU ma pot indragosti de un barbat pe care nu’l respect. Totusi, desi respect barbatii care au coloana vertebrala, nu’s atrasa (in felul acela) de toti cei care au coloana vertebrala la ei. 🙂 De asemenea, imi place cand intalnesc un barbat care stie sa fie atent cu o femeie, in general (si cu mine, in special!), un barbat care’mi deschide portiera la masina (din afara, sau macar dinauntrul ei), care’mi intinde mana sa m’ajute sa cobor (nu, baieti, nu’s o persoana cu dizabilitati! ), care e grijuliu si preocupat ca la teatru eu sa stau pe locul cu cea mai buna vizibilitate catre scena, sau care e gata sa’mi cedeze locul lui pentru ca pe al meu scrie fatidicul (pentru unii!) numar 13, totusi n’am sa’l prefer pe acela NUMAI pentru asta. In alegerea partenerului sunt atatea aspecte de luat in seama, tot atatea pe cat de serioasa iti doresti sa fie relatia aia. De aceea am zis ca nu se poate generaliza, tot de aceea am zis ca’i mult de povestit. Si nu, nu mi’am propus sa te invat intr’un articol (sau mai multe) cum sa fii THE ONE’ul celei dupa care tanjesti. ( Pentru asta exista consultatiile particulare si te poti programa la o discutie provocatoare, pe adresa de mail afisata’n sectiunea Contact a Cufarului. 😀 )

Despre ce vreau, totusi, sa scriu azi? – Despre un fapt observat din ce in ce mai des si anume, cum reusesc unii barbati, in ciuda locului unic ravnit, sa cada in ridicol/penibil si sa’si asigure, in cel mai bun caz, un locsor caldut in friendzone’ul vreunei femei, ori poate nici acolo. De fapt nu, n’am sa scriu azi despre asta, ci doar o sa trag un semnal de alarma pe tema asta. Si o sa fac asta pe marginea unei intamplari reale, un exemplu concret de „ASA NU”.

Exista acest tip pe care’l cunosc si despre IQ’ul caruia am o parere excelenta. Sau aveam?! – Ca’s oarecum confuza’n lumina ultimelor evenimente. 😛  Si tipul asta intalneste o tipa aratoasa, cu un IQ cel putin pe masura amicului meu si’n plus, dotata cu un jemenfiche’ism bine jucat/interpretat si cu o disponibilitate sexuala afisata’ntr’un mod voit si vadit exagerat. Si uite cum, peste noapte, tipul care avea intotdeauna replicile inteligente la el, in prezenta tipei, o da’n penibile cu pretentii de replici amuzante, confirmand cumva veridicitatea bancului cu neuronu’stingher – ce faci, ba, aicea sus? hai jos, ca acolo’i toata distractia!  Mnoh, acum pe bune, eu ma stiu o tipa ingaduitoare si toleranta, in ciuda faptului ca’s „a sarcastic bitch” cand e cazul (si acum e cazul!), si cred despre mine ca pot sa accept orice variatie, fie ea si hormonala, mai putin in cazul in care variatia asta hormonala te face sa fii (de’a dreptul sa fii, nu doar sa pari! ) taNpit. De aceea (si pentru ca’mi pasa de amicul meu macar atat cat sa’mi doresc sa’mpiedic, ori barem s’ameliorez caderea lui constanta in penibil!), intreb si eu: cum e posibil ca aceleasi variatii hormonale care’i transforma pe unii (si repet, pe unii!) barbati in taNpiti, sa nu afecteze IQ’ul celorlalti? Ce factor declansator face ca toti neuronii unora sa coboare la parter, in timp ce ai celorlalti (cazurile, mdeh, fericite, zic!) sa se incapataneze obsesiv sa ramana la etaj? Pentru ca, da, cunosc si barbati carora nurii unei femei nu le dauneaza grav IQ’ului. Pe unii i’am cunoscut personal, in timp ce unora doar le’am citit corespondenta, cu admiratie, cum e cazul pretiosului Jules Renard. 🙂 Iata cum suna, bunaoara, scrisoarea lui catre actrita Jeanne Granier:

„Frumoasa prietena,

Mi se scrie ca toata lumea era la picioarele matale, deunazi, la familia M.

Esti adorabila ca le’ai facut aceasta placere. In ceea ce ma priveste, nu’ti mai multumesc. Am gasit ceva mai bun: te visez noaptea! Te’am visat noaptea trecuta si te asigur ca a fost delicios, chiar si pentru tine.

Dupa ce am aratat aceste randuri sotiei mele, semnez cu multa tandrete, al matale…” 🙂

 

Nici nu mai are importanta ce a urmat, dupa cum nu e relevant nici ce a fost inainte. – Jules Renard a gasit (la mansarda, vezi bine, si nu la parter!) termenii deliciosi prin care sa comunice, fara riscul de a cadea in penibil, incomensurabilul.

 

monE

314931_2232416005177_1425612110_n

Propunere ilustrata de George Rosu 🙂


„Scrie!”, imi zice cineva. – „Scopurile notate pe hârtie pot transforma dorinţele în imperative, imposibilităţile în posibilităţi, visele în planuri, planurile în realitate. Nu gândi pur şi simplu, scrie! „Dacă primeşti o hârtie gata liniată, scrie pe verso.”, imi zice altul, malitios. Asa ca, „l’am întrebat pe Ring Lardner alaltăieri cum îşi scrie nuvelele, şi mi-a spus că scrie câteva cuvinte sau expresii împrăştiate pe o foaie de hârtie şi apoi se întoarce şi umple spaţiile.” – Ha, ce tare, nu ma gandisem la asta! Imi place ideea, cre’ca asa o sa scriu, daca o sa scriu.. ca e greu al naibii! – „A scrie este uşor. Tot ce trebuie să faci este să iei o foaie albă de hârtie şi s-o priveşti până când îţi ies broboane de sânge pe frunte.” – Ei, hai.. pana aici, te rog, fara sange, ca eu mi’s mai sensibiloasa asea…si ma inmoi imediat cum vad sange, da? Uite, mi’am luat foaia alba (virtuala) de hartie, o privesc…si o tot privesc…si… – o mai privesc mult? 😀  – „scrie cateva cuvinte sau expresii..” – Ok, scriu cuvinte.. fara noima, da? sa vedem ce o iesi.. de unde plec si unde oi ajunge. 🙂

Poate, daca ne’am vizita mai des inlauntrurile, am vedea ca, de fapt, toti avem dreptate si toti rostim adevarul: fiecare pe al lui. Chestie de perspectiva. (Cum ma descurc pan’aici? :P) – Azi, pe la 10, ma duc in vizita la Georgescu. Cica face asta niste clatite, de te lingi pe deste: cu gem de gutui. Sau de caise. Ori de prune? Homemade, in orice caz. Soata lui o sa’mi faca si’o cafeluta – cu caimac! – .. mai schimbam o impresie, doua, trei…imi zice cum e cu aia, cu ailalta..si.. „Da, dom’le, AI DREPTATE! daaaa, cat adevar! 🙂 Bate de doispce. Imi inhat hainuta din cuier si ma reped pan’la Lenucika: „Privet!”- ii pup eu aerul uscat al obrazului, da’ea insista sa ne’mbratisam: stie ca nu’mi plac dulcegariile, de aceea m’asteapta cu o placinturica din aia cu pui si legume, de ma da pe spate. Aseaza si o bere blonda langa ea, cica aluneca mai bine. La ea aluneca, eu mai presar sare peste coca aburinda si sorb din paharul cu limonada.. Am tot zis c’o sa’i cer reteta, insa tot uit.. Uneori, uita si ea ca eu nu stiu a grai moldoveneste, asa ca’mi zambeste, dulshe, in ruseste. Orologiul bate deja orele doua..trei..patru…si pe la opt, coboara cu mine – sa ma conduca, cica! – si sa mai cumpere bere din aia blonda, de la pravalia din colt, ca iar s’a apucat de fumat si azi e sambata, mai fumeaza si maine, iar de luni, gata cu tigarile, ca tutunul strica obrazul, il zbarceste si’l ingalbeneste. „Tu stii ca eu nu te cunosteam si deja te placeam? – Te vedeam in fiecare dimineata, treceam una pe langa alta si eu, de fiecare data, gandeam acelasi gand: E asa luminoasa fata asta! ..si asa frumoasa! Bine, mi’au placut si bijuteriile tale, desi tu stii ca eu nu port.. – Esti frumoasa!” E zece pana ma convinge ea pe mine ca’s frumoasa si pana decide cate beri si ce tigari. Si azi vroiam s’ajung si la Constanta, sa gust un ghiudem tataresc, dupa care sa ma reped oleaca si prin Ceru’eNspe, ca sa’i arat kurti’ul cel nou (creatie proprie!), Tatalui. De parca l’ar interesa.. 🙂 Dar, lasa, mai e timp..si maine e o zi.. – altadata! Timpul, cica, nu exista, da’ceasul isi tot ticaie orele, minutele, secundele..

Imi inchin perna, cum faceam in copilarie si, dintr’un colt de amintire, imi zambeste Zana. Chiar, am cunoscut o fata-zanuta care stie sa scrie! Scrie fain, nu ca mine, da’acum nu mai stiu nimic de ea, decat ca exista.. Ne’am cam pierdut.. – Serbetul se topeste in apa rece, cu degetul desenez in aburul de pe pahar.. Deasupra mea, dudul batran isi vantura frunzele si’si rostogoleste dudele, omizile.. Fluturele se zbate’n crisalida si totul incremeneste pentru o clipa, clipe, ori jumatatea unei clipe.. De la mansarda, Adevarul isi flutura batistele brodate: „Sunt tot eu, numai voi ma tot vedeti altul, altfel..” Apele astea par a se misca in alt fel.. nu ca valurile apei neagre a lui Tomis.- „..i se mai spune si Tomita!” Aberez. 🙂 – Somnul ma’nhata si m’arunca’ntr’un vis cu animale fantastice, munti si gropi in care eu mereu cad si mereu ma sperii, crezand ca nimeni nu ma va scoate d’acolo.. Insa dimineata, cand ma trezesc, sunt tot aici, vezi bine! „Ce visezi sa strangi in brate!” – „..deci nu mai zice asa, ca nu se stie ce mai visez si’n noaptea asta! – „Sa ma visezi pe mine!” – Ba tu pe mine! Sau, stii ce? Nu ma visa deloc. Sa nu cumva sa’ndraznesti sa ma visezi, ca o sa te indragostesti de mine si o sa’ti treaca greu, o sa te bosumfli pe mine, o sa te superi de’a dreptul, eu o sa stiu ca d’aia ma ataci cu limba’ti ascutita, apoi o sa ma urasti si o sa suferi ca blegul: pentru ca eu stiu si tot nu fac ceva in sensul asta.. – „Tu chiar nu ai inima?” – Nu, nu am! ..si fac un rahat, da, nu fac nimic altceva in sensul asta! Dar fac in celalalt! Intotdeauna intr’un alt sens.. – altul decat cel profetit, asteptat.. Si n’o sa ma poti uita asa usor, nu te mai umfla atat in pene, nici macar nu’s penele tale, sunt pene de imprumut, cu ele nu poti zbura, te poti doar impauna, ha, impana! – „O sa te doara.. Mai impiedica’te si tu!” – Ei si ce, macar de m’ar durea, ar insemna ca simt ceva…o sa vezi, o sa’mi trimiti taceri si muzici cu titluri sugestive si metafore ratacite’n versuri…si o sa vrei ca eu sa le inteleg. Insa eu n’o s’o fac, numa’asa, de’a naibii, pentru ca vreau sa’mi vorbesti cu vorbele tale, pentru ca’s rea…si pentru ca pot! Si o sa ne mai chinuim asa, o vreme…doua vremi, poate chiar trei…pana o sa incepi sa intelegi ca vremea asta nu e acum. Da’nici maine nu stim daca va fi. Ieri a fost ceva. Intotdeauna ieri si, posibil, maine. Niciodata azi. Si o sa te acresti. Dar cred ca o sa’ti treaca. Adica o sa’ti treaca sigur, numa’ca acreala e posibil sa ramana…macar o vreme, asa, ca o amintire de demult. Sa nu uiti ca si noi am inceput fara sa intentionam nimic mai mult decat un experiment! De fapt, eu am inceput asa, tu doar ai acceptat.. si eu ti’am multumit: pentru ca existai ca si cum ma asteptai pe mine… si pentru ca erai deschis la orice ti’as fi propus. Iti amintesti ce ne mai dureau inimile si tu’mi spuneai ca e din cauza ca se deschid: „Neantrenate, iubito..” Cred ca exact asa ai spus: „iubito”, nu „iubita mea”… – iti dai seama? – A fost ca o profetire. Ti’ai profetit sa ma pierzi inainte chiar de a ma avea, vezi bine! Musai sa fii mai atent cu vorbele, cu gandurile, Profetule! 😉  Ma faceai sa rad, asta’mi lipseste! Parca iti facusei o misiune din a ma face sa rad: „Daca tot o sa te razgandesti, hai atunci sa planificam si botezul…” 😛 Dormi? – „As dormi daca m’ai lasa..” – Si te’am lasat.

La stana tot nu’mi place. Behaielile ma indispun, desi mieii au asa, un nustiuce, o inocenta… Casul nu mi’a placut niciodata. Am urcat in copilariile mele, pe munti si am cutreierat vai si pajisti inverzite, doar pentru o bucata de cas. Si cand mi’a fost oferita, am inteles ca nu’mi place. Da’stii tu casul ala de la gurile puilor de vrabii? Ei, ala’i altceva: e poezie, e copilarie, pruncie..! Cui ai dat melodia mea? Melodia noastra.. cui ai dat’o? – „Ce visezi sa..” – Si daca o sa te visez pe tine?

Cufarul Monicai

Inimile s’au deschis: fiecare intr’alta poveste. Desi, uneori, noaptea, cand nu visez grozavii si gropi, parca te’as simti cutreierandu’mi visele…asa, intr’o doara! Pastoresti, Pastorule… – „Sunt cioban!” – Esti, poti sa nu mai fi? – „Nu ma deschid eu in fata oricui, ca sa stii.. M’am deschis in fata ta!” – Teama de intimitate si o oglinda…reflexia! – Esti un bleg. – „Nu d’asta plangeam, nu fi bleaga! S’a’ntamplat ceva in timpul zborului aluia…si melodia aia…” – M’ai aubelizat definitiv. 🙂 „Stii ce imi place la tine? Ca esti la fel ca mine: si eu as fi cautat pana as fi gasit, nu m’as fi resemnat asa usor. Nu’mi place personajul asta, Resemnarea! – „Dar tu stii ce’mi place la tine? – TU imi placi la tine!” – Hehe, suna prea bine, desi nu esti original deloc, da’deloc, ca sa stii! – „Hai, vino’n brate..” – Nani bun? – „Nani bun, Monica..”

(by mone)

daca mi’ar mai ramane
un ultim sarut de dat,
ti l’as darui tie
si l’as lasa sa tremure pe buzele tale
pentru eternitate..

daca mi’ar ramane
un singur rasarit de soare,
ti l’as darui tie,
ca soarele sa rasara in ochii tai
cand te trezesti dimineata alaturi de mine..

aceasta iubire
ne duce departe, impreuna.. pentru totdeauna,
ca o dulce renuntare, ca o magie..
asa suna toate cantecele in suflet..

%d blogeri au apreciat asta: