Tag Archive: constientizare


Aberez, deci exist :)


Lucifer se traduce prin “Cel care aduce Lumina”. De unde “Luminosul”, “Luminatul”, “Iluminatul”.. Putem astfel presupune ca Lucifer a fost un Iluminat, primul iluminat dupa Dumnezeu Tatal, cel care a adus oamenilor Cunoasterea, cel care a indraznit, primul care a indraznit sa se razvrateasca impotriva necunoasterii. Iar lipsa cunoasterii imi suna ca lipsa Luminii, desi, posibil, si ca o lipsa a Intunericului. Sau neconstientizarea ambelor. Prin lipsa intelegand inconstienta, neconstientizarea. Dupa Biblia lui Enoh, ingerii cazuti au adus pamantenilor cunoasterea. Atunci de unde rolul atat de ingrat atribuit lui Lucifer? – Nimeni si nimic nu ne spune ca Lucifer si acolitii sai ar fi adus cunoasterea ca arma si nu doar ca instrument. Sau ma’nsel eu? Oare nu cumva totul e o doar o chestiune de interpretare? Oare nu se urmarea/se urmareste inca incadrarea cunoasterii la capitolul hule, tocmai pentru a ne mentine intr’o stare de perpetua somnolenta, prostie, inconstienta, nesiguranta, frica? Si Josul si Susul sunt supuse evolutiei, nu? Pentru ca “si demonii se vor lumina, si ei sunt chemati”. Atunci transcederea dualitatii se va face cand ne vom detasa de ideea impartirii in cele doua tabere: Sus-Jos, Intuneric-Lumina, Rau-Bine, Demon-Inger.. – Conteaza, oare, de care parte a baricadei suntem sau conteaza, de fapt, unde ajungem? E mai importanta calea decat destinatia? Pai atunci pilda Fiului Ratacitor?!? Oare nu ne transmite aceasta pilda ca’i mai laudabil sa te ridici de Jos, decat din Median sau Sus, in (mai) Sus? (hm, “mai laudabil”.. – alta programare!?) Nu suntem noi toti, si cei de Sus si cei de Jos, fiii Tatalui? Si nu evolueaza si El, oare, odata cu noi? La fel ca Pinocchio care, schimbandu’si soarta, o schimba si pe a creatorului sau, papusarul?

…………………………………………………..

(idei crete)

…………………………………………………..

Universuri paralele – n dimensiuni, n posibilitati, n insusiri, n proiectii.. Suma tuturor insusirilor/aptitudinilor mele se afla’n stare latenta acum, aici, in mine. Sub aceasta carcasa de carne, cat si impreuna cu ea, ma regasesc eu – cea a n posibilitatilor, a n insusirilor/aptitudinilor.. Eu, cea cu n proiectii. Si in acest univers, in aceasta dimensiune, cuprind Totul, cuprind n’ul acesta, n’ul insusirilor/aptitudinilor mele, eu avand toate acestea, avand Totul aici, acum, desi cele mai multe in stare latenta si doar unele exprimate. Eu-Aici creeaza Eu-Acolo in n dimensiuni, in n universuri paralele, n-Eu cu n aptitudini/insusiri/variante/posibilitati. Si viceversa. As putea zice astfel despre mine ca’s omniprezenta, ubicua – prin scanteia divina ce se regaseste’n mine, cea care face Totul interconectabil. Eu-Aici sunt doar o proiectie a mea, niciodata exprimata’n totalitate. Faptul ca eu exist Aici, inseamna ca eu exist si Acolo, in acelasi timp – prin toate proiectiile mele, in toate timpurile Timpului si’n toate universurile/dimensiunile. Asta face ca eu, cea a n proiectiilor, sa fiu chiar Dumnezeu nemanifestat sau manifestat doar in aspecte/proiectii, niciodata manifestat in totalitate, fiind astfel doar o proiectie a Lui, un Dumnezeu inferior, o copie, o clona a Lui, El fiind arhetipul, modelul originar, iar noi, oamenii, clone de Dumnezeu, clonele Creatorului – placa de baza+microprocesor, avand toata informatia modelului originar, pe care, insa, o folosim independent de El, dupa liberul arbitru al fiecaruia. Aberez? – Posibil. Dar scuzabil prin faptul ca’s limitata – nu in potential, ci’n exprimare/manifestare. Si, chiar, ce anume ne limiteaza? ce anume ne face sa fim limitati? – frica, timpul, spatiul, conditia preacceptata, programarea, inconstienta, blazarea, Dumnezeu.., CE?? Suntem noi cu adevarat constienti atunci cand credem despre noi ca suntem constienti? Ori doar constientizam o fateta a intregului, o proiectie? Si oare constiinta nu’i ea doar un aspect limitativ, o proiectie 3d a supraconstiintei?

Reclame

Ganduri despre ganduri


V-ati observat vreodata gandurile? ..succesiunea lor, repeziciunea cu care se succed? V-ati surprins baletand pe poante de la un gand la altul, sarind peste unele, alergand dupa altele, ignorand, punctand, prinzand ori abia atingand un gand in goana lui? Ati observat cu cata viteza trecem de la un gand la altul? Gandim o culoare – albastru, sa zicem. Imediat se face conexiunea cu tot ce cunosti sau presupui a fi albastru – cerul, apa, hanoracul de la tata.. 🙂  Incepi sa observi obiectele albastre din jurul tau, le cauti pe celelalte – in camera, in ganduri.. Gandurile se succed cu repeziciune: albastru, cer, mare, nisip, plaja, vacanta… Ai inceput intr-un sens si ai ajuns in altul. Nici n-ai timp sa procesezi, sa asimilezi, sa constientizezi ori sa asterni pe hartie! Pana gandul devine cuvant, tu deja le-ai pierdut pe celelalte care veneau, ai pierdut sensul ideii initiale ori ai schimbat directia. – Oare cate ganduri se pierd pana s-ajungi sa le pui in cuvinte, in fraze, in povesti..? Ati observat ca ideile bune vin cel mai adesea cand ne gasim in imposibilitatea de a le inregistra ori de a le scrie? De cate ori nu mi s-a-ntamplat sa m-atinga scanteierea de geniu in toiul noptii, de exemplu! 🙂 Sar din pat, aprind lumina, caut o foaie si un pix si, cand s-astern pe hartie, gata, nu mai e, a disparut! De parca la vederea foii albe scanteierile de geniu se inhiba! Se poate ca foile mele albe sa le sperie?! Ori lumina artificiala?! Pixul?- Asa ca, atunci cand s-a’ntamplat sa ma mai atinga scanteierea aceea de geniu,, n-am mai aprins lumina si am insfacat rapid telefonul mobil. Si ghiciti ce? – N-a prea functionat nici asa. Hotarat lucru, desi ma viziteaza uneori, sclipirile de geniu au favoritii lor! 🙂 De cate ori nu mi s-a-ntamplat, de pilda, sa-ncep o idee si sa termin cu alta!- Cati dintre voi ati patit-o? – Ah, gandurile! In capul meu parca-s mai multe voci si fiecare se zbate, parca, sa-mi atraga atentia: tipa, urla, uneori se cearta intre ele, alteori le aud razand – isi rad, probabil, de mine! 🙂 E ca o competitie. Si eu asist, neputincioasa de cele mai multe ori, la competitia, zbaterea si  lamentarile lor, la certurile si argumentele lor. Unele se sustin, altele se combat.. Parca ar fi o lupta continua pentru suprematie. A cui suprematie? A mea? Ma revendica, adica? 🙂 Pai atunci si reversul e posibil: pot, la randu-mi, sa le revendic, nu? Ori poate-i numai o iluzie?! Chiar asa, gandurile apartin oamenilor sau oamenii apartin gandurilor? Si oare gandurile au si ele dorinte si frici? Independente de ale noastre? Sau ele doar le oglindesc, le reflecta pe ale noastre? Gandurile ne reflecta pe noi sau noi reflectam gandurile? In orice caz, postul asta-i dovada elocventa a faptului ca, iata, gandurile se succed cu o repeziciune uimitoare si ca, pornind de la o idee, poti lesne ajunge sa-nchei cu alta, precum si a faptului ca, desi te ating, sclipirile de geniu te parasesc la fel de repede si cu aceeasi cruzime, chiar si in fata calculatorului. Oare de ce genialitatea nu-i molipsitoare sau ereditara? O sa ma gandesc la asta acum, inainte sa adorm. Cu telefonul mobil sub perna – in eventualitatea ca vreo sclipire de geniu m-ar onora, de data asta, cu o vizita mai lunga. 🙂

Intrebari


De ce ni se mai intampla sa simtim nevoia, cand stim deja ca trebuie sa ne plasam undeva dincolo de ea, mai presus de ea? poate pentru ca am cuprins intelegerea asta numai cu mintea, nu si cu sufletul? De ce mai simtim nevoia de nevoie? de ce simtim nevoia de a ajuta, de exemplu? de ce, cand stii ca nu e sanatos sa fumezi, totusi continui s-o faci?-  Poate pentru ca a sti nu-i totuna cu a constientiza.. !

%d blogeri au apreciat asta: