Tag Archive: constiinta



 

Cufarul Monicai

1. Trezeste-te odata cu soarele ca sa te rogi. Roaga-te singur. Roaga-te des. Marele Spirit te va ajuta, trebuie doar sa ii vorbesti…

2. Fii tolerant cu cei care, undeva pe drumul lor, s-au ratacit… Ignoranta, trufia, mania, gelozia si lacomia izvorasc dintr-un suflet pierdut. Roaga-te pentru cei pierduti, pentru a gasi indrumare.

3. Cauta-te pe tine – prin tine. Nu le permite celorlalti sa croiasca ei drumul pentru tine. Este drumul tau si doar al tau. Altii pot merge pe drumul tau alaturi de tine, insa nimeni nu poate merge pe el pentru tine.

4. Trateaza oaspetii care pasesc pragul casei tale cu multa atentie. Serveste-le cea mai buna mancare, ofera-le cel mai bun pat si trateaza-i cu respect si onoare.

5. Nu lua ceea ce nu este al tau indiferent ca este de la o persoana, o comunitate, din salbaticie sau dintr-o alta cultura. Nici nu a fost castigat, nici nu ti-a fost daruit. Nu este al tau.

6. Respecta tot ceea ce exista pe acest pamant indiferent ca vorbim de oameni, plante sau de orice este viu.

7. Onoreaza gandurile, dorintele si cuvintele celorlalti oameni. Nu intrerupe niciodata pe altcineva, nu rade de el si nici nu-i imita comportamentul in batjocura.

8. Niciodata nu-i vorbi pe altii de rau. Energia negativa pe care o arunci in univers se va multiplica atunci cand se va intoarce la tine.

9. Toti oamenii fac greseli. Si toate greselile pot fi iertate.

10. Gandurile rele cauzeaza boli ale mintii, ale trupului si ale spiritului. Practica optimismul.

11. Natura nu este PENTRU noi, este o PARTE din noi. Toti facem parte din familia planetara.

12. Copiii sunt semintele viitorului nostru. Planteaza dragoste in inimile lor, uda aceste seminte cu intelepciune si lectii de viata. Cand au crescut, da-le spatiu ca sa creasca.

13. Evita sa ranesti inimile celorlalti. Otrava durerii se va intoarce la tine.

14. Fii sincer intotdeauna. Onestitatea este testul constiintei tale in acest univers.

15.Fii echilibrat si mentine-te astfel. Sinele tau Mental, Spiritual, Emotional si Fizic – toate acestea trebuie sa fie puternice, pure si sanatoase. Ai grija de corpul tau si tine-l activ pentru a intari mintea. Imbogateste-te spiritual pentru a vindeca bolile emotionale.

16. Ia decizii constiente cu privire la cine vei fi si la cum vei reactiona. Fii responsabil pentru propriile actiuni.

17. Respecta intimitatea si spatiul personal al celorlalti. Nu atinge proprietatea personala a celorlalti – in special obiectele sacre si religioase. Asa ceva este interzis.

18. Fii devotat in primul rand fata de tine insuti. Nu ii poti hrani si ajuta pe ceilalti daca nu te poti hrani si ajuta pe tine mai intai.

19. Respecta credintele religioase ale celorlalti. Nu iti impune propriile convingeri asupra lor.

20. Impartaseste-ti norocul si ceea ce ai cu ceilalti.

Sursa: http://www.scribd.com/doc/219168408/Codul-Etic-Al-Amerindienilor#scribd

Cufarul Monicai

Anunțuri

În ciclul Lunar există un moment foarte important, evidenţiat mai ales în tradiţia astrologică orientală, care arată că înainte cu două zile (48 de ore) de Luna Plină  influenţa acestui astru este deosebit de benefică asupra planetei noastre. Este o zi privilegiată, fiind denumită ziua frumuseţii şi armoniei universale (denumirea orientală este de Tripura Sundari simbolizând Marea Putere Cosmică a frumuseţii şi iubirii divine).
Este ziua în care simţul măsurii şi al armoniei, bunul simţ, sunt mult mai uşor accesibile fiecărei fiinţe umane. Este ziua în care putem să ne temperăm pornirile şi ambiţiile egoiste prin conştientizarea adevăratelor noastre aspiraţii, fiind o zi pe care merită să o consacrăm iubirii, artei, frumuseţii, acţiunilor pline de dăruire.
Rezultatul observaţiilor din această perioadă arată că ziua de Tripura Sundari este o zi eficientă pentru a ne implica în acţiuni de mare anvergură, dar care sunt în armonie cu aspiraţiile noastre sufleteşti, o zi în care se pot remedia multe probleme existente în plan relaţional, o zi ce amplifică creativitatea, inspiraţiile artistice, exprimarea sentimentelor şi a trăirilor (o zi ideală pentru a evoca momentul magic al începutului unei relaţii afective, de a ne lăsa inspiraţi de chemarea inimii, de a ne urma intuiţiile, de a depăşi pragmatismul mental – ce adeseori este o piedică importantă în armonizarea sprituală a unei relaţii de cuplu).

Dacă există o cale spirituală în care sentimentul sacrului şi adoraţia celor divine au dorit să dea forme concrete scopului către care năzuiesc, atunci aceasta este spiritualitatea orientală. Aspectul divin care ajută aspirantul să realizeze transmutarea de la forme materiale grosiere la forme subtile de manifestare este numit Tripura Sundari, „Frumoasa celor trei lumi”. Prin adorarea constantă a lui Tripura Sundari, fiinţa umană descoperă o formă diversă de exprimare a misiunii sale spirituale de eliberare din domeniul tenebrelor, intuind noi modalităţi pentru ieşirea din învălmăşala aparent inexplicabilă a labirintului iluziei ce conduce omul prin coridoarele sale până când, cu ajutorul lui Tripura Sundari, el va putea ajunge în „centru”, adică la cunoaşterea ultimă a Adevărului care îi va revela scânteia divină sau spiritul nemuritor Atman.

Tripura Sundari

Adorarea lui Tripura Sundari se realizează total, într-o stare de dăruire completă, transfigurator, întrezărind prin aceasta prezenţa inefabilă şi profund extatică a Divinului:

„O, Doamne Dumnezeule
Fie ca viaţa mea să ţi-o consacru Ţie
Fie ca dragostea mea să se îndrepte cu veneraţie doar către Tine
Fie ca inima mea plină de iubire să se reverse numai către Tine
Fie ca mâinile mele să muncească neîncetat pentru Tine
Fie ca sufletul meu să se unească cu Tine
Fie ca trupul meu să-ţi aparţină doar Ţie
Fie ca toată fiinţa mea să devină instrumentul voinţei Tale”.

 

tripurasundari-mantra

Tripura se poate traduce prin “cea care cuprinde cele trei cetăţi”, “oraşele” sau “cetăţile” fiind o metaforă, deoarece în realitate ele se referă la cele “trei lumi” sau sfere gigantice ale Creaţiei lui Dumnezeu, care sunt: lumea fizică, lumea subtilă (astrală) şi lumea cauzală.

Datorită omologării perfecte dintre structura microcosmosului uman şi cea a Macrocosmosului, aceste “trei cetăţi” pot fi asociate, respectiv, celor trei corpuri sau învelişuri principale ale fiinţei umane: corpul fizic, corpul astral şi corpul cauzal. Dintr-o altă perspectivă, semnificaţia este aceea a suveranităţii zeiţei asupra domeniilor materiei, energiei şi gândului la nivelul întregii Creaţii. În plus, această manifestare grandioasă a Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari se referă, în baza unei perfecte analogii, şi la cele trei stări fundamentale de conştiinţă ale fiinţei umane: starea de veghe, starea de somn cu vise şi starea de somn profund fără vise, care sunt simbolizate în tradiţia tantrică prin lumina focului, a Lunii şi a Soarelui.

Prin urmare, Tripura Sundari reprezintă acea gigantică şi strălucitoare sferă de conştiinţă divină care pătrunde domeniul tuturor experienţelor din cele trei lumi ale Creaţiei dar care, în acelaşi timp, le transcende în totalitate. Primul “oraş-cetate” al zeiţei este considerat, aşa după cum am menţionat anterior, ca fiind starea de veghe, în care fiinţa umană experimentează diferite senzaţii şi trăiri prin intermediul celor cinci simţuri principale ale sale; în acest caz, tradiţia tantrică afirmă că localizarea conştiinţei individuale este la nivelul ochiului drept sau în zona frunţii, între sprâncene. Al doilea “oraş-cetate” al zeiţei îl reprezintă starea de somn cu vise, asociată cu nivelul lui vishuddha chakra, în care conştiinţa individuală se află centrată în minte. Al treilea “oraş-cetate” este sugerat de starea de somn profund fără vise, asociată cu nivelul lui anahata chakra, în care conştiinţa individuală fuzionează cu natura ei divină esenţială. Fiind zeiţa suverană a acestor trei stări principale de conştiinţă, Tripura Sundari reprezintă în acelaşi timp cea de-a patra stare de conştiinţă (turiya), care le transcende pe celelalte şi care este asociată stării de extaz divin (samadhi) şi eliberării spirituale.

Bala-tripura-sundari-devi

Tripura Sundari mai este cunoscută şi sub numele de Lalita sau “cea care se joacă”. Tradiţia spirituală hindusă afirmă că întreaga Creaţie reprezintă jocul plin de frumuseţe şi de încântare al Mamei Divine. În ceea ce ne priveşte, ca fiinţe umane nu suntem decât individualităţi pasagere în acest joc gigantic al Mamei şi, pentru a ne elibera de iluzia lui, trebuie să înţelegem care este, de fapt, sursa primordială a energiei şi puterii care “mişcă” întreaga Creaţie. Suferinţele noastre nu reprezintă decât iluzii, fiind o urmare directă a cunoaşterii false ce izvorăşte din ignoranţă şi din manifestarea ego-ului. Aspectul este relativ simplu: deoarece noi tindem cu încăpăţânare să avem controlul asupra fericirii sau să o deţinem din punctul de vedere al unui sine fals şi separat (ego-ul), ne despărţim practic atunci de adevărata beatitudine spirituală, care este universală. Ca o imagine fidelă şi pură a adevăratei fericiri, Lalita ne arată modalitatea de a ieşi din eroarea noastră, ceea ce nu înseamnă că trebuie să negăm fericirea, ci că trebuie să o descoperim în noi înşine. Practic, Lalita ne trezeşte sufletul receptiv la fericirea divină care impregnează orice lucru. Lalita mai este cunoscută şi ca zeitatea care prezidează Sri Chakra, adică marea yantra sau “model energetic” care fundamentează întregul macrocosmos şi care provine din sunetul subtil universal, care este pranava. Lalita este considerată cea mai frumoasă dintre toate zeităţile şi reprezintă fericirea extatică supremă, ca sursă a oricăror alte percepţii minunate. Tradiţia ne spune că ea îşi are sălaşul pe vârful Muntelui Meru (aşa-numitul “munte cosmic”, asociat lui sushumna nadi în structura subtilă a fiinţei umane), susţinând şi conducând mişcarea întregului univers. Ea reprezintă, de asemenea, iubirea divină nesfârşită care constituie de fapt forţa centrală şi esenţială ce motivează existenţa Macrocosmosului şi care, totodată, este impulsul originar către eliberarea spirituală din profunzimile inimii noastre.

Tradiţia tantrică prezintă simbolurile sub trei aspecte: aspectul grosier, aspectul subtil şi aspectul suprem. În ceea ce o priveşte pe Lalita, forma sa grosieră este simbolizată prin imaginea zeiţei cu patru braţe; forma sa subtilă reprezintă yantra sa, iar forma supremă a sa reprezintă mantra sa specifică. Toate cele trei aspecte laolaltă o definesc în totalitate. O metodă prin care Lalita poate fi adorată şi prin care ea răspunde fulgerător este puja. Acest termen este tradus de obicei ca practică rituală. Există mai multe forme de puja, pornind de la ritualurile zilnice, ritualuri ce se realizează pentru încărcarea anumitor obiecte simbolice, ritualuri realizate ca ceremonii în festivaluri sau ritualuri realizate în funcţie de conjuncturile astrologice favorabile, ca de exemplu în momentul eclipselor lunare sau intrarea soarelui într-o constelaţie siderală, continuând cu ritualuri de grup sau ritualuri realizate în cuplu.

Tripura Sundari mai este cunoscută, de asemenea, sub numele de Rajarajeshvari sau “guvernatoarea întregii Creaţii”, deoarece ea este cea care emite “ordinele de guvernare” a Macrocosmosului şi de aceea este foarte important să ne raportăm mai mereu la Sundari şi să-i invocăm graţia atunci când ne hotărâm să luăm o decizie importantă în viaţă. Cu toate acestea, ordinele ei nu sunt bazate pe o autoritate samavolnică, ci ele respectă întru totul liberul arbitru al oricărei fiinţe, fiind impregnate de o iubire divină nelimitată. Prin urmare, tot ceea ce avem de făcut pentru a-i obţine graţia este să ne deschidem inimile cu sinceritate faţă de iubirea pe care ea ne-o oferă în mod necondiţionat.

Pentru a-i înţelege cât mai bine modurile de acţiune şi manifestare, este însă necesar să eliminăm în mod gradat toate dorinţele noastre egoiste şi să iubim transfigurator tot ceea ce ne înconjoară. Din perspectiva profund spirituală a tradiţiei tantrice, frumuseţea şi fericirea extatică reprezintă energia fundamentală a existenţei, iar “jocul” este însăşi natura oricărei manifestări. Cunoscând aceasta, calea spre eliberarea de ataşamente şi spre dobândirea adevăratei fericiri şi împliniri în viaţă devine mult mai uşoară. Această “cheie spirituală” reprezintă, de fapt, o parte a cunoaşterii pe care ne-o împărtăşeşte Marea Putere Cosmică Tripura Sundari.

Pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt Bune, Frumoase şi Adevărate; doar oamenilor, unele lucruri le par drepte, iar altele nu.

Dintotdeauna, înţelepţii au susţinut că frumosul există înainte de toate ca principiu, el revărsând din preaplinul său dumnezeiesc în întreaga creaţie armonia, binele şi adevărul, într-o tainică şi necontenită curgere. Ecourile înţelepciunii străvechi răsună încă în memoria omenirii, căci, rând pe rând, toate şcolile de autentică învăţătură spirituală i-au transmis făclia urmaşilor, reînnodând astfel firul tradiţiei primordiale, pentru ca promisiunea enigmatică a nemuririi să nu se piardă.

Această învăţătură a fost mereu adaptată condiţiilor specifice fiecărei epoci. În concepţia orientală, puterea perfecţiunii dumnezeieşti şi a frumuseţii, Tripura Sundari, Frumoasa celor Trei Lumi, este considerată făptuitoarea celor cinci acte cosmice fundamentale: Creaţia (Srsti), Menţinerea (Sthiti), Resorbţia (Samhara), Ocultarea (Tirodhana) şi Revelarea (Anugraha). Puterea dumnezeiască a triadei, Tripura Sundari, este imanentă în orice treime şi, totodată, transcende şi susţine toate triadele (cele trei lumi: fizică, astrală şi cauzală; cele trei stări condiţionate: veghe, vis şi somn profund; cele trei tendinţe ale naturii (guna): sattva – puritate, rajas – expansiune şi pasionalitate, tamas – inerţie şi ignoranţă; cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent şi viitor, etc.)

Dincolo de orice teoretizări şi încercări de definire, înţelepţii tuturor timpurilor au urmărit dintotdeauna atingerea frumosului interior, acea desăvârşire ideală dusă până la sfinţenie, care permite omului să simtă intens şi profund frumosul, pentru ca să trăiască frumos.

În viziunea tantrică, din perspectiva principiilor universale, se ştie că principiul feminin reprezintă manifestarea lui Dumnezeu sub aspectul numelor şi al formelor, pe când principiul masculin semnifică aspectul transcendent şi lipsit de atribute al Divinităţii. De aceea, natura feminină a fost întotdeauna asociată cu frumuseţea, însă în legătură cu aceasta, în noi înşine poate să apară întrebarea firească: unde se găseşte, de fapt, suprema frumuseţe? Învăţăturile tantrice ne îndeamnă să căutăm această frumuseţe în interiorul nostru, deoarece frumuseţea exterioară nu poate decât să reflecte doar pentru câteva clipe inefabila frumuseţe interioară, care transcende toate formele. Sundari înseamnă, din punct de vedere literar, “frumuseţe”, iar adorarea acestei Mari Puteri Cosmice nu reprezintă altceva decât a urma, practic, calea frumuseţii şi a fericirii extatice prin Manifestare, către Absolutul Divin.

La nivelul concepţiei obişnuite, noi ne închipuim frumuseţea ca fiind ceva care implică perfecţiunea şi armonia formelor şi aparenţelor vizibile, cum ar fi o femeie foarte frumoasă sau o floare superbă. Cu toate acestea, indiferent cât de frumoase ar fi, dacă vom analiza cu mai multă atenţie vom descoperi la ele anumite aspecte care sunt mai puţin reuşite şi prezintă anumite imperfecţiuni. În plus, ca o consecinţă directă a experienţei de viaţă pe care o avem, ştim că oricât de mare ar fi frumuseţea unei anumite forme, ea va sfârşi prin a decade şi chiar a dispărea, uneori chiar foarte repede. Aceasta se petrece deoarece forma poate întruchipa o anumită perioadă de timp o frumuseţe uluitoare, dar cu toate acestea frumuseţea este şi înseamnă cu mult mai mult decât orice formă. La nivel suprem, adevărata frumuseţe este eternă şi ea doar se reflectă în anumite proporţii în formele schimbătoare ale lucrurilor şi fiinţelor din Manifestare.

Din această perspectivă, Tripura Sundari nu reprezintă numai frumuseţea formei, ci ea este însăşi frumuseţea indescriptibilă a percepţiei perfecţiunii divine. Din acest motiv, frumuseţea nu trebuie să fie niciodată considerată inerentă obiectelor, deoarece ea apare din desfăşurarea luminii conştiinţei divine care iradiază din fiecare lucru. Întrucât Conştiinţa supremă a lui Dumnezeu este nesfârşită şi eternă, frumuseţea este şi ea eternă, deci nu dispare niciodată, ci doar se revelează în mod diferit, într-o multitudine de forme. Din această cauză, puterea de transfigurare (sau, cu alte cuvinte, puterea de a vedea sublimul acolo unde alţii nu percep nimic sau văd chiar contrariul) reprezintă un atribut esenţial în garantarea succesului sadhana-ei sau practicii spirituale tantrice.

Înţelepciunea taoistă oferă şi ea o perspectivă profund spirituală asupra frumuseţii, binelui şi adevărului divin, într-o formulare care ne permite să intuim subtila savoare a metaforelor:

Viziunea omenească a frumosului ca frumos e urâciune,
Iar simţirea omenească a binelui ca bine e răutate.
În sânul adevărului însă, văzutul şi nevăzutul iau naştere unul din celălalt,
Unitatea şi multiplicitatea se împlinesc reciproc,
Micul şi marele îşi dau măsura unul celuilalt,
Susul şi josul se oglindesc unul în altul,
Tăcerea şi cuvântul lucrează în armonie, iar
Începutul şi sfârşitul se urmează unul pe altul.
De aceea, înţeleptul rămâne deasupra acestui joc al aparenţelor.
Fiinţa lui iradiază învăţătură tainică ce se află dincolo de cuvinte.
El se înscrie firesc şi armonios în curgerea lucrurilor şi fiinţelor,
Susţinându-le pe toate fără să ceară răsplată.
Îşi face aşa cum trebuie lucrarea, dar nu-i pune preţ,
Detaşându-se complet de toate fructele acţiunilor sale.
Tocmai pentru că nu se leagă în nici un fel de lucrul astfel făcut,
Nimeni nu i-l poate lua vreodată
.”
(fragment din „Tao Te King”)

Înţelepţii orientali şi unii filosofi susţin că frumosul există ca idee modulată printr-o energie specifică încă înainte de a se manifesta concret în tot ceea ce ne înconjoară, în natură sau în artă, aici sau în alte planuri sau lumi. Frumosul este întotdeauna sesizat în cadrul relaţiei dintre cel ce percepe (subiectul cunoscător) şi obiectul perceput. Frumosul, independent de realitatea sa, este reprezentarea în conştiinţa omului a proprietăţilor şi caracteristicilor apreciate ca adevărate, armonioase, bune şi înălţătoare ale obiectului, realităţii sau fiinţei considerate ca atare. Sesizând plenar şi apreciind ceea ce este frumos, fiinţa umană va vibra la unison cu adevărul, armonia şi tainele care se află dincolo de suportul concret al acestuia şi, astfel, va transfera prin rezonanţă în propria sa fiinţă adevărul, armonia şi binele care sunt percepute ca atare în afara sa. Datorită acestui proces inefabil, complex, fiinţa umană care conştientizează frumosul va vibra instantaneu la unison cu energiile subtile benefice, obiective, armonioase din sfera de forţă a frumosului, adevărului şi binelui cosmic.

La nivel fizic, frumosul manifestat ca formă este expresia sublimă, armonioasă, benefică, obiectivă (adevărată), creatoare, dătătoare de fericire a unei necesităţi,  care reflectă indirect ideea de ordine, adevăr, echilibru, structurare simetrică, evoluţie, spiritualizare. În expresia lui imediată şi uimitoare, ca splendoare, ca strălucire exuberantă sau discretă, frumosul este adevăr, bine şi armonie. Din această perspectivă, sentimentul frumosului ar putea fi considerat drept conştientizarea perfecţiunii, atracţia misterioasă sau chemarea către intuirea sau realizarea plenară a virtualităţilor desăvârşitului. Sentimentul frumosului este, în esenţa sa, o stare spontană de încântare, un palpit ideal în preajma acestui absolut.

Pentru a rezona în mod gradat şi inefabil cu această euforică stare de percepţie a frumosului, este însă necesar să eliminăm orice concepţii deformate, prejudecăţi sau idei penibile despre ceea ce cunoaştem sau putem evoca prin intermediul memoriei noastre. Cu alte cuvinte, este absolut necesară o “curăţare metodică” a mentalului nostru, pentru a permite astfel reflectarea glorioasă şi magnifică a luminii Sinelui Etern la orice nivel al Creaţiei, de la banalul fir de iarbă şi până la imensitatea galaxiilor fizice sau astrale. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, reziduurile gândurilor şi emoţiilor noastre vor obstrucţiona, precum o peliculă întunecată, frumuseţea divină subtilă ce transpare din fiecare formă care ne înconjoară, chiar dacă noi suntem capabili să percepem în mod clar caracteristicile fizice ale acestor forme.

La modul esenţial vorbind, Tripura Sundari reprezintă frumuseţea supremă a percepţiei pure care apare atunci când suntem capabili să vedem întreaga manifestare în noi înşine şi întreaga natură ca o reflectare directă a realităţii conştiinţei lui Dumnezeu.

Marea Putere Cosmică Tripura Sundari poate fi vizualizată în timpul meditaţiei ca o zeitate a cărei formă este  “mai strălucitoare decât a milioane de sori”, iar la nivelul creştetului ea poartă o semilună (care uneori este redată ca fiind formată chiar din părul zeiţei). Tripura Sundari este înfăţişată cu patru braţe, ţinând în două dintre ele un vas pentru zahărul candel şi cinci săgeţi împletite din flori, iar în celelalte două mâini ţine un laţ şi un cârlig. Ea este reprezentată goală sau purtînd un veşmânt fin de culoare roşie şi purtînd diverse ornamente minunate (brăţări la glezne şi la mâini, cercei, inele, lănţişoare etc.). Frumuseţea ei este orbitoare, iar chipul şi corpul îi sunt foarte tinere. Zeiţa este reprezentată de cele mai multe ori ca fiind aşezată pe un pat care îl semnifică pe marele zeu Sadashiva ce stă aplecat peste cele patru forme ale lui, Brahma, Vishnu, Rudra şi Maheshvara (aceştia ţinând locul celor patru picioare ale patului).

Tripura Sundari

Culoarea roşie strălucitoare în care este reprezentată Marea Putere Cosmică Tripura Sundari semnifică starea ei de fericire extatică, cunoaşterea ei iluminatoare şi totală, precum şi compasiunea ei nemărginită pentru toate fiinţele Creaţiei. Semnificaţia simbolică ce este atribuită obiectelor pe care ea le ţine în mâini este următoarea: vasul pentru zahărul candel reprezintă mintea, iar săgeţile împletite din flori simbolizează cele patru simţuri, care prin graţia zeiţei devin tot atâtea “porţi” de manifestare a unei copleşitoare fericiri.

Metaforic vorbind, Tripura Sundari ne “vânează” cu săgeţile încântării şi ale fericirii, revelându-ne astfel toate formele Creaţiei ca aspecte ale naturii noastre divine interioare, care este plină de beatitudinea nesfârşită a extazului suprem. Laţul pe care îl poartă în cea de-a treia mână semnifică abilitatea de a-şi atrage adoratorii sinceri şi devotaţi prin intermediul frumuseţii ei orbitoare. Cârligul din ultima mână reprezintă mijlocul prin care ea retează orice ataşament faţă de aparenţele iluzorii ale lumii înconjurătoare.

Tripura Sundari

Cele cinci forme ale lui Shiva pe care este aşezată Sundari sunt numite, de fapt, “cele cinci cadavre”, deoarece ele sunt absolut inerte fără energia pe care ea le-o infuzează. Din punct de vedere subtil, aceste cinci forme simbolizează cele cinci elemente (mahabhuta) din Manifestare şi cele cinci feluri de activităţi principale ale lui Shiva (creaţie, menţinere, distrugere, ocultare şi graţie). Astfel, Brahma semnifică elementul pământului (prithivi mahabhuta) şi activitatea de creaţie. Vishnu este elementul apei (apas mahabhuta) şi activitatea de menţinere şi suport a ceea ce e fost deja creat. Rudra semnifică elementul focului (agni mahabhuta) şi activitatea de distrugere şi transformare. Maheshvara simbolizează elementul aerului (vayu mahabhuta) şi ignoranţa faţă de origini sau, altfel spus, activitatea lui Shiva de ocultare sau tăinuire a naturii sale esenţiale, pentru a permite astfel Sri Yantra ului sau Creaţiei să se manifeste în conştiinţa Lui infinită. Sadashiva reprezintă al cincilea şi cel mai subtil dintre elemente, care este eterul (akasha mahabhuta); el simbolizează, de asemenea, graţia lui Shiva, care ne eliberează din lanţurile grele ale iluziei Manifestării şi ne oferă capacitatea de a o transcende în totalitate.

Yantra Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari

Yantra Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari

Bindu, sau punctual central din Sri Yantra reprezintă „focarul de putere” în care întregul univers este proiectat într-o formă condensată, prin care se realizează punerea în inefabilă rezonanţă a microcosmosului fiinţei adoratorului cu anumite aspecte sau energii specifice lui Tripura Sundari. Ea sălăşluieşte ca spirit gigantic universal în bindu, în centrul centrului lui Sri Yantra, dar care, fiind ocultat, nu este reprezentat. Din acest punct pornesc toate firele de forţă ale creaţiei.

Sri Yantra are un nucleu format din nouă triunghiuri, care reprezintă proiecţia la nivelul pământului a ciclului complet al Eneadei forţelor dumnezeieşti. Diagrama exprimă treimea forţelor divine ale Emanaţiei universale, Echilibrului menţinător şi Resorbţiei cosmice. Astfel, chipul treimic al divinului se reflectă în creaţie în conformitate cu principiul analogiei, Apele de Sus (Cerul) oglindindu-se în Apele de Jos (Pământul). Avem astfel patru perechi de triunghiuri complementare, dintre care cele cu vârful în jos reprezintă energiile Manifestării, descendente, „feminine”, Yin, iar triunghiurile cu vârful în sus corespund energiilor Resorbţiei, ascendente, „masculine”, Yang, în vreme ce în centrul diagramei se află triunghiul unic al energiilor divine supreme. Nevăzută, decada guvernează totul prin focarul punctual al triunghiului din centru, adevărat resort al transcendenţei.

Celelalte părţi ce compun yantra – petalele, liniile din yantra – sunt în mod normal aranjate în cercuri concentrice (mandalas) şi simbolizează fiecare în parte un atribut al Zeiţei. În Sri Yantra sunt prezente 111 aspecte. Ea poate fi asociată cu simbolismul corpului uman unde există de asemeni rapoarte foarte exacte între diferitele părţi ale corpului, unele cu altele. Astfel, pe Tripura Sundari o putem vedea ca pe o zeiţă Macrocosmică care se identifică perfect până la cele mai mici detalii cu fiinţa umană, privită ca Microcosmos.

Pătratul sau bhupura reprezintă energia pământului. Acesta este reprezentat ca o suprafaţă ce împrejmuieşte ca nişte ziduri toate elementele componente ale yantra-ei. Cele trei linii ale lui bhupura din Sri Yantra reprezintă fiecare în parte un aspect al lui Tripura Sundari. În linia exterioară sunt reprezentate opt lumi protectoare (lokapalas), spiritele gardiene ale direcţiilor principale şi cele ale direcţiilor intermediare. În linia de mijloc sunt reprezentate opt Siddhi Shaktis reprezentând lumea simţurilor. În linia interioară sunt opt shaktis reprezentând controlul asupra tendinţelor inferioare.

Sri Yantra reprezintă în mod analogic un întreg univers aflat sau în expansiune sau în resorbţie. Ea trebuie contemplată în mod activ, percepînd sensul analogic, subtil, adică fie ca reprezentând mişcarea cosmică a lui Tripura Sundari care, din centrul ei se extinde de jur împrejur creînd astfel universul, fie realizăm o adorare a Sa plecînd de la exterior pentru a ajunge în final către centrul acesteia unde se află esenţa spirituală ultimă a lui Tripura Sundari. Aspirantul care o adoră pe Tripura Sundari va înţelege foarte curând tot acest proces subtil, cosmic.

 

Sursa: YogaEsoteric.net

 

 

 

 

 

TANTRA YOGA – Realizare YANTRA VIE A LUI SUNDARI

 

 

 

 


Motto:

„De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.” (Marcu 11:24)

„Dacă doi dintre voi se voi învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19 )

“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.

Nu uita sa'ti pui o dorinta! - Nani bun!

Nu uita sa’ti pui o dorinta! – Nani bun!

Rugaciune la Crai Nou

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Tanjesc sa m’odihnesc intr’o imbratisare..

Fereste’ma de tot ce’i rău si fa’ma tare,

Ca vremurile grele sa nu ma copleseasca.

 

Dă-mi vară fără de sfârșit,

Doamne, de frig imi este teamă!

Simt că îmbătrânesc, de buna seama,

Ma striga timpul care a sosit.

 

Cum sufletul se vindeca acum,

Si eu crescut’am mare prin durere,

Doamne, fac tot ce pot, tot ce imi sta’n putere,

Pentru a fi un om mai bun.

 

Cu a mea conștiință, rogu’te, fii bland,

Fiindcă, vezi tu, nu’i vina mea!

Asa m’au invatat sa fac, candva..

Si sa ma simt culpabila oricand.

 

Opreste lectiile amare,

Asigura odihna îngerilor mei,

Copiii tai suntem si eu, si ei!

Si lipsa noastra, oare, nu te doare?

 

Promit, voi fi în drum spre casă,

Odată ce’l gasesti pe Cel Sortit,

Fiindca iubirea’i lucru sfant, nu e gresit!

Si, Doamne, cat e de frumoasa!

 

Asa ca, Doamne, rugaminte mare:

Sa faci dorinta mea sa se’mplineasca!

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Ca sa ma odihnesc si eu intr’o imbratisare!

(mone)

 

 


9.12.2012=9+3 ( luna redusa la o cifra)+ 5 ( anul redus la o cifra )= 8

Vibratia zilei este 8.

O zi buna pt a va dovedi diplomatia, dar si pentru a va impune, cu tact, autoritatea.

E o zi a indeplinirii dorintelor materiale si a obtinerii de bogatie sau putere, daca asta va doriti. De asemenea, incercati ca astazi sa reglementati chestiuni banesti si sa sustineti organizatiile de ajutorare sau sa ajutati, concret, pe cineva. Daca azi se intampla sa fiti propusi pentru o functie, nu refuzati, insa cereti sfatul cuiva de incredere. Vizitati’va prietenii sau rudele, faceti corespondenta, curatenie.. – spalati’va masinile, rufele, constiinta, sufletele..

E o zi in care puteti fi usor imitat de altii, asadar fiti atenti la exemplul pe care il dati, la figura pe care’o faceti. Si, nu in ultimul rand, orice altceva ati alege sa faceti azi, urmati’va intuitia!

O zi faina !

P.S. – 8 culcat da simbolul infinitului. Acum, dupa ce ai terminat de lecturat analiza vibrationala a zilei, poate vei vrea sa’ncepi sa gandesti cu propria’ti minte. Prin urmare, poate vei vrea sa extrapolezi pornind de la ideea infinitului, pe care tocmai ti’am sugerat’o. 😉

Infinity_symbol.svg

Aberez, deci exist :)


Lucifer se traduce prin “Cel care aduce Lumina”. De unde “Luminosul”, “Luminatul”, “Iluminatul”.. Putem astfel presupune ca Lucifer a fost un Iluminat, primul iluminat dupa Dumnezeu Tatal, cel care a adus oamenilor Cunoasterea, cel care a indraznit, primul care a indraznit sa se razvrateasca impotriva necunoasterii. Iar lipsa cunoasterii imi suna ca lipsa Luminii, desi, posibil, si ca o lipsa a Intunericului. Sau neconstientizarea ambelor. Prin lipsa intelegand inconstienta, neconstientizarea. Dupa Biblia lui Enoh, ingerii cazuti au adus pamantenilor cunoasterea. Atunci de unde rolul atat de ingrat atribuit lui Lucifer? – Nimeni si nimic nu ne spune ca Lucifer si acolitii sai ar fi adus cunoasterea ca arma si nu doar ca instrument. Sau ma’nsel eu? Oare nu cumva totul e o doar o chestiune de interpretare? Oare nu se urmarea/se urmareste inca incadrarea cunoasterii la capitolul hule, tocmai pentru a ne mentine intr’o stare de perpetua somnolenta, prostie, inconstienta, nesiguranta, frica? Si Josul si Susul sunt supuse evolutiei, nu? Pentru ca “si demonii se vor lumina, si ei sunt chemati”. Atunci transcederea dualitatii se va face cand ne vom detasa de ideea impartirii in cele doua tabere: Sus-Jos, Intuneric-Lumina, Rau-Bine, Demon-Inger.. – Conteaza, oare, de care parte a baricadei suntem sau conteaza, de fapt, unde ajungem? E mai importanta calea decat destinatia? Pai atunci pilda Fiului Ratacitor?!? Oare nu ne transmite aceasta pilda ca’i mai laudabil sa te ridici de Jos, decat din Median sau Sus, in (mai) Sus? (hm, “mai laudabil”.. – alta programare!?) Nu suntem noi toti, si cei de Sus si cei de Jos, fiii Tatalui? Si nu evolueaza si El, oare, odata cu noi? La fel ca Pinocchio care, schimbandu’si soarta, o schimba si pe a creatorului sau, papusarul?

…………………………………………………..

(idei crete)

…………………………………………………..

Universuri paralele – n dimensiuni, n posibilitati, n insusiri, n proiectii.. Suma tuturor insusirilor/aptitudinilor mele se afla’n stare latenta acum, aici, in mine. Sub aceasta carcasa de carne, cat si impreuna cu ea, ma regasesc eu – cea a n posibilitatilor, a n insusirilor/aptitudinilor.. Eu, cea cu n proiectii. Si in acest univers, in aceasta dimensiune, cuprind Totul, cuprind n’ul acesta, n’ul insusirilor/aptitudinilor mele, eu avand toate acestea, avand Totul aici, acum, desi cele mai multe in stare latenta si doar unele exprimate. Eu-Aici creeaza Eu-Acolo in n dimensiuni, in n universuri paralele, n-Eu cu n aptitudini/insusiri/variante/posibilitati. Si viceversa. As putea zice astfel despre mine ca’s omniprezenta, ubicua – prin scanteia divina ce se regaseste’n mine, cea care face Totul interconectabil. Eu-Aici sunt doar o proiectie a mea, niciodata exprimata’n totalitate. Faptul ca eu exist Aici, inseamna ca eu exist si Acolo, in acelasi timp – prin toate proiectiile mele, in toate timpurile Timpului si’n toate universurile/dimensiunile. Asta face ca eu, cea a n proiectiilor, sa fiu chiar Dumnezeu nemanifestat sau manifestat doar in aspecte/proiectii, niciodata manifestat in totalitate, fiind astfel doar o proiectie a Lui, un Dumnezeu inferior, o copie, o clona a Lui, El fiind arhetipul, modelul originar, iar noi, oamenii, clone de Dumnezeu, clonele Creatorului – placa de baza+microprocesor, avand toata informatia modelului originar, pe care, insa, o folosim independent de El, dupa liberul arbitru al fiecaruia. Aberez? – Posibil. Dar scuzabil prin faptul ca’s limitata – nu in potential, ci’n exprimare/manifestare. Si, chiar, ce anume ne limiteaza? ce anume ne face sa fim limitati? – frica, timpul, spatiul, conditia preacceptata, programarea, inconstienta, blazarea, Dumnezeu.., CE?? Suntem noi cu adevarat constienti atunci cand credem despre noi ca suntem constienti? Ori doar constientizam o fateta a intregului, o proiectie? Si oare constiinta nu’i ea doar un aspect limitativ, o proiectie 3d a supraconstiintei?




Un om moare cu adevarat numai atunci cand amintirile noastre despre el mor si ele.  Cine mai traieste astazi: Einstein sau Teoriile lui? Leonardo sau Gioconda? Scriitorii sau gandurile lor asternute pe hartie si care asteapta sa reinvie prin simplul mecanism al cititului? Bunicii, tata sau amintirile mele despre ei? Constiinta noastra si trupul gazda dispar o data cu moartea. Doar ce facem – memorabil sau nu – ramane. – Ramane in mintile celor de dupa noi. Dupa moarte, omul ala traieste inca, in tine, in amintirile tale si, de acum, cel mai probabil, te va forta sa-l ajuti sa se salveze, va incerca sa iasa din tine, ca macar sub forma informationala, sub forma amintirilor sa mai traiasca un timp, timpuri ori jumatatea unui timp. Marcel Proust credea in memoria involuntara: o singura inghititura dintr-o madlena te poate purta inapoi, in copilarie, pe vremea cand toti care nu mai sunt astazi aici, inca mai traiau. Uite-i chicotind sub dudul batran, ori la umbra ciresului, la o cafeluta cu caimac si o dulceata de cirese amare, ori langa un pahar aburit de apa rece abia scoasa din fantana – pahar in care troneaza, maiestuoasa, o lingurita de argint, plina-ochi cu serbet de trandafiri. – Primul care s-a dus a fost bunicul. Pe el l-am iubit cel mai mult si, dupa ce el s-a dus, nimic n-a mai fost la fel. El tinuse fraiele familiei si, fara el, totul s-a destramat, de parca nimeni n-a mai stiut cum sa traiasca, unul cu celalalt, in lipsa lui. La cativa ani dupa el, s-a stins si bunica – i-a supravietuit ceva, avand in vedere cat de dependenta era de el! Acum s-a stins si tata.. – Sub dudul batran si sub ciresul parguit am sezut la priveghi, cu Moartea alaturi. N-a fost nici dulceata de cirese amare, nici serbet de trandafiri, iar cafeaua parca n-avea nici caimac, nici acelasi gust bun din amintirile mele. Nici apa din fantana nu mai era atat de buna si parca nici atat de rece, insa s-au depanat amintiri.. Mi-am amintit cand, copila fiind, ca sa-l determin sa alerge cu mine si sa ma antreneze, i-am cumparat din economiile mele o pereche de tenisi foarte frumosi, turcoaz. Si, dupa ce-mi lasase impresia ca nu l-a atins deloc gestul meu, l-am surprins probandu-i pe ascuns. Imi amintesc fastaceala lui cand s-a vazut descoperit. Nu i-am spus nimic atunci, dar am zambit, intelegand ca nu era numai ce dezvaluia a fi. N-a alergat niciodata cu mine, nu m-a antrenat si nici tenisii nu i-am mai vazut de atunci. Dar, mai tarziu, peste ani, am aflat ca incalta tenisii aia turcoaz la el la munca – o munca destul de periculoasa, la inaltime – considerandu-i un fel de amuleta-talisman, un portbonheur: atunci cand ii purta, nimic rau nu i se putea intampla.

%d blogeri au apreciat asta: