Tag Archive: dezvoltare personala



The master key system, de Charles F. Haanel (în românește a apărut tradusă sub două titluri diferite: Sistemul Maestrului și Cheia Împlinirii Dorințelor Tale – The Master Key System).

Lucrarea The Master Key System a fost publicată în 1912, când Haanel avea 46 de ani. A fost concepută sub forma unui curs specific New Thought, de dezvoltare mentală, succes financiar și menținerea sănătății personale. Cartea a beneficiat de o intensă promovare în revista de specialitate New Thought, „The Nautilus”. Până în 1933 au fost vândute peste 200 000 de exemplare în întreaga lume.

În original, The Master Key System conținea 24 de secțiuni sau module de studiu, fiind conceput pe principiul unui curs prin corespondență care dura 24 de săptămâni; fiecare dintre cele 24 de module (devenite ulterior capitolele cărții din cartea publicată în 1917) este constituit dintr-o parte teoretică și dintr-o parte dedicată exercițiilor practice și de meditație corespunzătoare și se încheie cu o pagină de “întrebări de lucru cu răspunsuri” destinate verificării și aprofundării cunoștințelor acumulate în respectivul modul. Autorul expedia cursanților săi câte un modul pe săptămână, iar la fiecare modul propriu-zis atașa și câte un text introductiv, care avea rolul de prezentare pe scurt a respectivului modul.

Alte patru secțiuni (capitole) au fost adăugate ulterior și nu sunt prezente în primele versiuni ale lucrării. Printre „punctele-cheie” ale sistemului lui Haanel se află ceea ce el numește legea concentrării, legea atracției și gândirea armonioasă și acțiunea. Haanel practica principiile financiare pe care le predica și era deja un om de afaceri de succes, deținând câteva companii comerciale importante.

Ideile fundamentale cuprinse în scrierile lui Haanel precum puterea gândirii pozitive, legea atracției, principiul cauzei și efectului, diferența dintre conștiința sărăciei și a bunăstării personale, unitatea dintre spiritul uman și cel Universal sau identitatea noțiunilor de Spirit și Conștiință Universală – au devenit între timp clasice și se regăsesc în toate scrierile recente ale autorilor actuali din sfera gândirii pozitive. Toți acești autori reprezintă nume clasice în literatura denumită și “motivațională”, “self-help” sau “self-improvement”.

În 1919, Napoleon Hill îi trimitea lui Haanel o scrisoare în care îi mulțumea pentru The Master Key System. Scria Hill, „Succesul meu actual și succesul care a încununat munca mea de președinte al Napoleon Hill Institute se datorează în mare măsură principiilor expuse în The Master-Key System”.

Haanel a fost citat în cartea-record de vânzări The Secret a Rhondei Byrne, publicată în 2007.

După aproape un secol de la publicarea primei ediții a operei “The Master Key System”, Charles F. Haanel a fost denumit “părintele dezvoltării personale”.

S-a afirmat că intenția lui Haanel a fost aceea de a limita accesul la informațiile din cartea sa de căpătâi, aceasta fiind destinată unui grup restrâns de inițiați. În realitate, cartea a beneficiat de o intensă publicitate încă de la primele ediții. (Sursa: wikipedia)

http://audiospiritual.com/pdf/Charles%20F.%20Haanel/RO/Charles%20F.%20Haanel%20-%20Sistemul%20Maestrului.pdf

Vizualizarea creativa


Imaginatia este mai importanta decat cunoasterea,
cunoasterea este limitata, imaginatia inconjoara lumea.

(Albert Einstein)

Tot ceea ce iti poti imagina este real.

(Pablo Picasso)

Vizualizarea creativa este o metoda care foloseste imaginatia pentru a obtine ceea ce ne dorim de la viata.

Are la baza un fenomen absolut natural pe care adesea il traim inconstient: reveria – visarea cu ochii deschisi, in stare de veghe si care consta in derularea libera a unor imagini atunci cand persoana se afla in stare de relaxare. Reveria are ca suport dorinte, sperante, nazuinte si este putin, sau deloc cenzurata rational, priveste frecvent relatiile interumane, este orientata afectiv si motivational si are efect de relaxare. Majoritatea oamenilor experimenteaza zilnic reveria, iar acest fenomen are loc spontan, durand de obicei intre 5 secunde si cateva minute. In practica vizualizarii insa, acest proces se realizeaza constient, cu scopul de a obtine rezultate specifice. Procesul vizualizarii este la prima vedere extrem de simplu: practicantul isi defineste un obiectiv pe care vrea sa-l atinga (ex. o relatie excelenta cu partenera sa). Apoi, in stare de relaxare, se proiecteaza in viitor, vizualizand cat mai clar posibil cum obiectivul sau este atins.

Imaginaţia reprezintă capacitatea de a crea o idee, o reprezentare mentală sau o senzaţie în legătură cu ceva anume si sta la baza activitatii creatoare a omului, ea aflandu-se la baza evolutiei intregii civilizatii umane, omul intai imaginand si apoi punand in practica. În vizualizarea creativă, folosim imaginaţia pentru a genera o imagine clară, o idee sau un sentiment care dorim să se manifeste în realitate. După aceea, continuam să ne concentram cu regularitate asupra acestora, oferindu-le energie pozitivă până când ele devin realitate obiectivă sau, cu alte cuvinte, până când realizam ceea ce ne-am imaginat. Obiectivul ales se poate afla pe orice nivel – fizic, emoţional, mental sau spiritual. Ne putem imagina într-o casă nouă, într-o relaţie plină de satisfacţii, având o senzaţie plină de calm şi seninătate sau ne putem îmbunătăţi memoria şi capacitatea de învăţare. Ne putem închipui descurcându-ne fără efort într-o situaţie dificilă sau ne putem vedea, pur şi simplu, ca o fiinţă radioasă, plină de energie vitală. Se poate lucra şi obţine rezultate la orice nivel, prin experienţă, urmand ca fiecare sa descopere care sunt imaginile şi tehnicile care i se potrivesc cel mai bine.

Mai mult despre vizualizarea creativa si imaginatia dirijata, aici: http://www.despresuflet.ro/forum/relaxare-f29/vizualizare-creativa-si-imaginatie-dirijata-t2029.html

%d blogeri au apreciat asta: