Tag Archive: el



Cred ca o sa fiu fericit doar atunci cand o sa incetez sa mai iubesc, zise un el, incercand un alt zambet.

Refuz sa fiu fericit, pana ce nu-mi trece dragostea asta pentru ea..„, citi o alta ea, in spatiile dintre cuvinte..

Eu cred ca el e fericit chiar acum, cu dragostea lui cu tot, doar ca’i posibil sa nu stie..„, gandi Altaea. – „Sa’ti dau o veste buna:„, incepu Altaea sa’i scrie, „poti fi fericit si fara ea, poti fi fericit chiar in deprimarea ta..” – „Degeaba insisti„, interveni Povestitorul, „nu intelegi ca nu poti trata o boala pe care n’ai depistat’o, ca nu poţi scăpa de gargaritele care ti’au papat plantele, daca nu esti constient de existenţa lor? Daca nici tu nu’ntelegi asta..” – „Ba’nteleg, cum as putea sa nu’nteleg cand am trait’o..?” – „Tocmai pentru c’ai trait’o.. – stii ca nu’i o chestiune de adaugare, ci de golire.. – Lasa’l sa se goleasca! Nu’ntelegi ca are nevoie de asta? Nu’ntelegi ca are nevoie sa se umple pana la refuz ca sa poata da, apoi, pe dinafara? Te tot incapatanezi sa’i faci pe ceilalti sa vada ce ai vazut tu.. Si daca n’ar vedea? Si daca n’ar intelege, ce? Tu vedeai cand iti aratau altii? Intelegeai atunci ceva din ce’ntelegi acum? Si ce’ntelegi acum, de unde stii ca’i real? de unde stii ca nu’i doar o iluzie – o alta Iluzie? tot asa cum tu esti o alta ea, Altaea, sau ai uitat ca asta e numele personajului pe care’l interpretezi acum? De unde stii ca nu mergi din iluzie’n iluzie si ca fiecare trezire nu’i decat intrarea intr’o alta iluzie? Uiti ca rolul pe care crezi ca l’am scris pentru tine, il poate interpreta oricine altcineva? Hm, ai tu certitudinea ca nu exista o alta actrita mai buna decat tine? Pana si rolul asta.. de unde stii ca nu’i o minciuna – o alta minciuna?” – „Pot s’aleg oricand sa joc un alt rol, daca ma enervezi! Ai uitat ca m’am mai razvratit impotriva ta? Ai uitat ca am schimbat candva Povestea? Ai uitat ca acum stiu ca toate povestile pot fi schimbate, indiferent de ceea ce povestesti tu? Ai uitat ca eu am fost cea care a schimbat pentru totdeauna Lumea Povestilor?” – „Hehe, chiar asa? Si cum stii ca n’a fost decat o alta iluzie? Esti sigura ca nu eu am scris si povestea aia, in care tu schimbai pentru totdeauna Lumea Povestilor?” – „Nu te cred! Nu’i adevarat, orice ai spune! Nu ai scris’o tu, pentru ca n’a fost scrisa decat dupa ce a fost Visul!” – „Exact ca toate celelalte: scrise sau facute, numai dupa ce au fost visate.. – mai intai ideea, gandul, visul.. – Fiecare obiect, fiecare creatie a fost mai intai un gand fara forma in mintea cuiva.. – ai uitat deja, Altaea?” – „Eu te’am creat pe tine, nu tu pe mine, Povestitorule! Tu esti un personaj in povestea mea, nu eu in a ta!” – „Oare? Hehe, ce a fost mai intai: oul sau gaina? – Asa’i ca’i greu de raspuns? – crezi ca stii, stii ce crezi.. :)” – „Tu esti plasmuirea mea, Povestitorule, nu existi cu adevarat!” – „Si tu, tu ce esti? Cine esti tu, Altaea? Esti tu numele tau, esti adevarata sau doar o plasmuire?” – „Nu discutam aici despre ce sunt si cine sunt eu, ci despre altceva..” – „Despre un el care crede ca nu’i fericit, da..” – „Da, si pentru ca asa crede, atunci asa este.. 😦” – „Tu esti cum crezi sau crezi cum esti, Altaea?” – „Inceteaza sa te mai joci asa cu cuvintele.. Nu’ntelegi ca acum discutam despre altcineva?” – „Altcineva, da.. – Intotdeauna altcineva, ca sa nu fim pusi in situatia de a discuta despre noi insine..” – „Tu de ce nu vorbesti niciodata despre tine?” – „Eu sunt Povestitorul, eu scriu Povestea..” – „...si povestea te de-scrie pe tine, mda..” – „Intocmai, Altaea draga! Nici nu’ti dai seama ce adevar ai rostit!” – „Acum mai ramane sa’mi spui ca tu ai fost cel care l’a rostit prin vorbele mele, prin mine – personajul tau.” – „N’am sa mai spun nimic acum.. CineEstiTu a inteles deja, desi’i posibil ca Altaea sa nu fi inteles inca..  Plec acum, s’a facut tarziu si mai am si alte povesti de scris..” – „Stai, inainte de a pleca, mai spune’mi atat: de ce e dragostea oarba?” – „Bine, iti voi spune.. – dar o sa ma crezi?” – „Nu stiu. Probabil, daca’mi va placea..” – „Voua, oamenilor, va plac povestile.. si nu puteti accepta decat o realitate pe care mintea voastra o poate suporta. De aceea, tie n’o sa’ti spun ca dragostea nu’i oarba.. in schimb, tu n’o sa’i spui lui ca nu are nevoie de cineva pentru a fi fericit, ne’am inteles? 🙂 ” – „Si cum o sa stie daca nu’i spun?” – „O sa stie.. In loc sa’i spui, incearca sa taci. – Ai uitat ca atunci cand doi oameni tac..” – „...inimile lor vorbesc, daaa! Multumesc, Povestitorule!” – „Cu drag. Am plecat, pe curand.. si nu uita de fluturi!” – „De fluturi?!? Stai, ce fluturi?” – „Fluturii.. Stii, povestea spune ca, pana s’ajunga’n stomac, fluturii se aseaza’ntotdeauna pe ochi. – De’asta se zice ca dragostea’i oarba. 😉” – „Asta eu am zis’o!” – „Nu, eu am zis’o, tu doar ma citai pe mine: eu sunt Povestitorul, tu esti Personajul, nu uita!” – „Ah, ce ma poti enerva! Staaai! Auzi, pot sa’i cant?” – „Lasa’l pe el sa cante, o face mai bine decat tine.. – tu doar taci! 😀” – „Nesuferitule! Bine, o sa tac… – in scris! :DMuzica, va rog!

Reclame

Ii explic ca pentru mine e o zi speciala. De cateva luni, joia a devenit o zi aparte. Ii mai spun ca, intr-un sir de zile obisnuite, una se poate deosebi radical de celelalte. Ca neobisnuitul, cand dureaza prea mult, isi pierde sensul. Cand te concentrezi prea mult asupra unui fapt, incepi sa crezi ca stii totul despre el. Iar cand socoti ca stii mai bine decat oricine ce-i cu faptul acela si ce insemnatate prezinta, te trezesti ca s-a schimbat. Ca nu mai e la fel ca la inceput.

……………………………………………………………………………………………………

E joi dupa-amiaza, ma simt bine, e un fapt mai presus decat toate celelalte intamplari ale acestei zile ce nu se mai sfarseste, singura zi din viata mea ce nu am pus-o in calcule, fiindca moartea are o durata, un ceas de moarte sau o eternitate e totuna, se apropie un an nou si, iata, am un motiv sa imi reiau cartea. Perfectiunea e numele de cod al sperantei.

Tudor Octavian

EL:
Daca ar fi s’aleg din toate,
Multe’s neadevarate..
Cred ca ai ramâne, ai ramâne numai tu..
Tu – cu temerile tale,
Când ma iei cu ele’n vale,
Bine ascuns într-un desuu..

EA:
Asta-i poezia toata,
Toata povestirea-nmiresmata,
Când cu degetul pe piept îmi scrii: “e joi”.

Aberez, deci exist :)


Lucifer se traduce prin “Cel care aduce Lumina”. De unde “Luminosul”, “Luminatul”, “Iluminatul”.. Putem astfel presupune ca Lucifer a fost un Iluminat, primul iluminat dupa Dumnezeu Tatal, cel care a adus oamenilor Cunoasterea, cel care a indraznit, primul care a indraznit sa se razvrateasca impotriva necunoasterii. Iar lipsa cunoasterii imi suna ca lipsa Luminii, desi, posibil, si ca o lipsa a Intunericului. Sau neconstientizarea ambelor. Prin lipsa intelegand inconstienta, neconstientizarea. Dupa Biblia lui Enoh, ingerii cazuti au adus pamantenilor cunoasterea. Atunci de unde rolul atat de ingrat atribuit lui Lucifer? – Nimeni si nimic nu ne spune ca Lucifer si acolitii sai ar fi adus cunoasterea ca arma si nu doar ca instrument. Sau ma’nsel eu? Oare nu cumva totul e o doar o chestiune de interpretare? Oare nu se urmarea/se urmareste inca incadrarea cunoasterii la capitolul hule, tocmai pentru a ne mentine intr’o stare de perpetua somnolenta, prostie, inconstienta, nesiguranta, frica? Si Josul si Susul sunt supuse evolutiei, nu? Pentru ca “si demonii se vor lumina, si ei sunt chemati”. Atunci transcederea dualitatii se va face cand ne vom detasa de ideea impartirii in cele doua tabere: Sus-Jos, Intuneric-Lumina, Rau-Bine, Demon-Inger.. – Conteaza, oare, de care parte a baricadei suntem sau conteaza, de fapt, unde ajungem? E mai importanta calea decat destinatia? Pai atunci pilda Fiului Ratacitor?!? Oare nu ne transmite aceasta pilda ca’i mai laudabil sa te ridici de Jos, decat din Median sau Sus, in (mai) Sus? (hm, “mai laudabil”.. – alta programare!?) Nu suntem noi toti, si cei de Sus si cei de Jos, fiii Tatalui? Si nu evolueaza si El, oare, odata cu noi? La fel ca Pinocchio care, schimbandu’si soarta, o schimba si pe a creatorului sau, papusarul?

…………………………………………………..

(idei crete)

…………………………………………………..

Universuri paralele – n dimensiuni, n posibilitati, n insusiri, n proiectii.. Suma tuturor insusirilor/aptitudinilor mele se afla’n stare latenta acum, aici, in mine. Sub aceasta carcasa de carne, cat si impreuna cu ea, ma regasesc eu – cea a n posibilitatilor, a n insusirilor/aptitudinilor.. Eu, cea cu n proiectii. Si in acest univers, in aceasta dimensiune, cuprind Totul, cuprind n’ul acesta, n’ul insusirilor/aptitudinilor mele, eu avand toate acestea, avand Totul aici, acum, desi cele mai multe in stare latenta si doar unele exprimate. Eu-Aici creeaza Eu-Acolo in n dimensiuni, in n universuri paralele, n-Eu cu n aptitudini/insusiri/variante/posibilitati. Si viceversa. As putea zice astfel despre mine ca’s omniprezenta, ubicua – prin scanteia divina ce se regaseste’n mine, cea care face Totul interconectabil. Eu-Aici sunt doar o proiectie a mea, niciodata exprimata’n totalitate. Faptul ca eu exist Aici, inseamna ca eu exist si Acolo, in acelasi timp – prin toate proiectiile mele, in toate timpurile Timpului si’n toate universurile/dimensiunile. Asta face ca eu, cea a n proiectiilor, sa fiu chiar Dumnezeu nemanifestat sau manifestat doar in aspecte/proiectii, niciodata manifestat in totalitate, fiind astfel doar o proiectie a Lui, un Dumnezeu inferior, o copie, o clona a Lui, El fiind arhetipul, modelul originar, iar noi, oamenii, clone de Dumnezeu, clonele Creatorului – placa de baza+microprocesor, avand toata informatia modelului originar, pe care, insa, o folosim independent de El, dupa liberul arbitru al fiecaruia. Aberez? – Posibil. Dar scuzabil prin faptul ca’s limitata – nu in potential, ci’n exprimare/manifestare. Si, chiar, ce anume ne limiteaza? ce anume ne face sa fim limitati? – frica, timpul, spatiul, conditia preacceptata, programarea, inconstienta, blazarea, Dumnezeu.., CE?? Suntem noi cu adevarat constienti atunci cand credem despre noi ca suntem constienti? Ori doar constientizam o fateta a intregului, o proiectie? Si oare constiinta nu’i ea doar un aspect limitativ, o proiectie 3d a supraconstiintei?

%d blogeri au apreciat asta: