Tag Archive: iarna



 

Cufarul Monicai

– Odată, demult… tare demult, pe când pământul nu era locuit numai de către oameni, spuse încet bătrânul, apoi duse stacana la gură, bău îndelung şi, înainte de a o pune din nou pe masă, îşi şterse mustăţile albe cu mâneca surtucului.

Sătenii se traseră mai aproape, pe bănci, gata să asculte. Crâşmarul azvârli cârpa cu care frecase tejgheaua de lemn într-un butoi cu apă murdară şi se apropie cu carafa de metal. Îi turnă bătrânului în stacană, îşi turnă şi lui într-un pocal de corn, ferecat în metal, apoi puse carafa lângă pumnii săi uriaşi şi aşteptă, la rândul său.

– Cum aşa?! îndrăzni o fetişcană, cu părul roşcat, strâns într-o cosiţă groasă, răsucită spre vârful capului.

– Uite-aşa! râse bătrânul. Ori poate că voi ăştia de la poalele muntelui sunteţi sălbatici din cei care cred că oamenii au stăpânit dintotdeauna pământurile şi că toate cele sunt basme de adormit copiii. Uite muntele ăsta…

Arătă cu mâna dreaptă către muntele uriaş din spatele său.

– …muntele ăsta nu a fost dintotdeauna aşa cum îl vedem noi astăzi. În cele vremi, despre care vorbesc, Golia avea două vârfuri, Taiţa şi Zăgan, iar în valea dintre ei trăia un popor de oameni mărunţi de statură, cu picioare mari şi păroase, care-şi spuneau Hobbiţi Heriofanţi. Iar undeva, către apus, atât de departe de aici, încât nici vârful muntelui ăsta nu se zăreşte, câtu-i el de înalt, era fluviul-fără-sfârşit, pe care se afla o insulă acoperită cu păduri. O insulă pe care trăiau balaurii-de-foc.

– Bine, dar oameni… oameni trăiau în vremurile alea de care vorbeşti? întrebă un bărbat înalt şi slab, cu mâinile bătucite de muncă.

– Oamenii au trăit pe pământ de multe evuri. Numai că niciodată nu au fost singuri, asta vreau să vă spun. Iar în vremurile vechi s-au petrecut lucruri de mirare. Sunteţi gata să ascultaţi o asemenea băsmuire?

Dădură cu toţii din cap, iar crâşmarul sorbi o gură din vinul negru şi tare.

– În vremile alea, începu moşneagul, cerul stătea mult mai aproape de pământ. Iar soarele şi luna nu erau aşa, două stele acolo pe cer, cum le vedem acum. Erau frate şi soră, copii ai unui împărat ce domnise odată peste ţinuturile îndepărtate de la marginea unei pustii fără de margine. Utu era numele lui, iar supuşii săi credeau că se coborâse din cer, într-un car de foc. Fusese un timp când acesta voise să-şi întindă marginile împărăţiei peste nisipurile arzătoare şi trimisese poruncă de supunere duhurilor-fără-trup. Apoi murise într-o cumplită bătălie cu acestea şi poporul lui se împrăştiase în cele patru vânturi. Iar fiul său, Enmerkar, şi sora sa, blânda Inanna, care moşteniseră de la el puterea de a străluci şi a alunga întunericul, au fugit înapoi în cer, ca să scape cu viaţă. Numai că unul a apucat-o spre răsărit, iar celălalt spre apus, hotărând să se întâlnească după ce vor fi ocolit pustia fără nume. Acolo, în cer, însă, pustia părea fără de sfârşit, iar ei au continuat să se caute, printre stele, dând ocol pământului, până în ziua de azi.

Băiatul dormea noaptea şi alerga pe cer câtu-i ziua de mare, în vreme ce Inanna se trezea atunci când pământul era acoperit de pătura groasă a nopţii şi păşea încetişor, pe deasupra lui, să nu-i trezească din somn pe cei osteniţi. De aceea, şi lumina ei era mai slabă şi mai fără de putere: pentru că avea milă de cei osteniţi.

Şi azi aşa… mâine-aşa… părea că nu le va fi scris să se mai găsească vreodată.

– Bine, dar ei se mai văd, câteodată, pe cerul dimineţii, îndrăzni o femeie, cu capul legat într-un ferpar negru. Uneori, stau îndelung deasupra Goliei şi parcă se uită unul la altul cu nespusă tristeţe.

– Chiar aşa şi este, zâmbi bătrânul. Uneori, ni se pare că s-au găsit şi că n-or să se mai despartă. Dar lumile în care-şi duc vieţile lor nesfârşite sunt tot atât de departe una de alta, pe cât este vârful muntelui vostru de cerul albastru. Ascultaţi…

Într-o zi, lui Enmerkar i se păru că o zăreşte de sus pe sora sa într-un târg de oameni ciudaţi, cu pielea aproape neagră, îmbrăcaţi în burnusuri albe şi călărind pe animale cu două cocoaşe. S-a coborât cât a putut de repede din cer, a luat chip de om şi s-a amestecat în mulţimea care dănţuia, cânta şi chiuia, într-o petrecere cum el nu văzuse până atunci. Unii îl îmbiau cu fructe mari şi zemoase, felurit colorate, alţii cu fripturi calde, cu pocaluri cu vin, mied şi alte băuturi ce te făceau să zâmbeşti fără să vrei şi să visezi încontinuu. Femei frumoase, cu feţele acoperite de marame, îl ademeneau spre corturi, în care luceau tainic luminiţe neştiute. Vraci sulemeniţi îl trăgeau de mână, să-i caute ursita în liniile palmei sau în boabele fermecate de porumb. Muzica izbucnea când sălbatică, când toropitoare de pretutindeni şi valuri grele de parfum se răspândeau în toate direcţiile, ameţindu-l.

Când fu aproape să se lase păgubaş şi să se întoarcă pe cărarea tainică pe care coborâse înapoi în cerul său, o mână de femeie ieşi dintr-un cort mare, îl apucă de braţ şi îl trase dincolo de draperie. Se smuci să scape, dar degetele subţiri îl cuprinseră într-o strânsoare de fier. Apoi, o văzu pe Inanna drept în faţa sa, aşezată pe un covor albastru, cu picioarele strânse sub ea şi cu ochii închişi. Se repezi într-acolo, dar mâinile îi trecură prin trupul de fum, iar el alunecă şi căzu dincolo de pernă. Trupul sorei sale se destrămă ca bătut de vânt, iar în locul său se închegă chipul unui zmeu înfiorător.

– Eu sunt duhul ce l-a înfrânt pe părintele tău, îi spuse el, cu voce ca de tunet, dar pentru ca victoria să fie completă, trebuie să vă ucid şi pe voi doi. Abia acum, după o mie de ani, am reuşit să te fac să cobori pe pământ, pentru ca să te pot prinde, dar răbdarea mea este fără sfârşit, Enmerkar. Vei fi robul meu până ce sora ta va coborî şi ea să te caute… şi atunci jignirea adusă duhurilor-fără-nume de către tatăl vostru Utu va fi fost şterasă, în sfârşit.

Apoi zmeul l-a cetluit, cât ai clipi din ochi, şi l-a azvârlit într-o prăpastie fără fund, în cel mai negru întuneric, la adăpostul unei stânci înalte, care marca sfârşitul lumii oamenilor.

Pentru că, am uitat să vă spun, atât timp cât avea înfăţişare de om şi umbla pe pământ, Enmerkar avea numai puterile unui simplu muritor.

Şi aşa a rămas cerul pustiu. Zilele erau mohorâte şi părea că stă să plouă tot timpul, încât începuseră să scoată capul din neştiutele borte ale lumii tot felul de jivine uitate, care intrau prin sate şi prăduiau nesmintite de nimeni. Pentru că bieţii oamenii aşteptau îngroziţi în case, în spatele uşilor zăvorâte, şi se rugau la toţi zeii lor uitaţi să-i apere de urgie. Dar zeii nu se mişcau din templele lor şi fiarele întunericului risipeau aşezare după aşezare, semănând groază şi moarte pretutindeni. Păsările încetaseră să cânte, iar izvoarele secaseră, lăsând ogoarele să se usuce şi să se pustiască. Iar grozăviile nu se potoleau decât noaptea, când blânda Inanna îşi desfăcea aripile de stele şi pornea să colinde cerurile în căutarea fratelui său.

– Ne-aducem aminte de vremurile acelea, dădu din cap crâşmarul şi mai turnă un strop de vin în stacană. Bătrânii cei din vechime ne povesteau cum că lumea începuse să moară de foame şi de sete, iar boala pielii-care-cade se înstăpânise pretutindeni. Încercau să o alunge cu fum de ardei iute, ba chiar dădeau foc la aşezări întregi, unde nu mai trăia nimeni, dar boala nici gând să se dea bătută.

– Era în vremea când apăruseră pricolicii, fonfăi un bătrân, aşezat mai în spate. Pricolicii au existat, nu cum zvonesc cei de azi cum că ar fi doar o poveste.

– Pricolicii au existat şi ei trăiesc şi azi, se arătă bătrânul de acord. În tainiţele ascunse sub munte sunt multe fiinţe din vremile de altădată, despre care au uitat până şi basmele. Dar ele sunt acolo şi aşteaptă un moment prielnic, ca să iasă la lumină şi să ia din nou lumea în stăpânire.

Bău o gură de vin şi-şi netezi mustaţa.

– Dar Soarele? Trebuie că a scăpat, de vreme ce îl vedem în fiecare zi! grăi apăsat un flăcăiandru care stătea lângă mâna dreaptă a bătrânului. Cum s-a întâmplat?

– S-a întâmplat că, printre oamenii de rând, care trăiesc doar cu frica zilei de mâine, se mai încurcă şi viteji din cei cărora nu le stă trupul şi mintea prea multă vreme într-un loc, fiindcă se sfârşesc de prea mult neastâmpăr. Şi, uite-aşa, într-o noapte pe când luna se pregătea să meargă la culcare, obosită de atâta căutare zadarnică, dinspre râul cel mare al Iordanului a apărut un călăreţ îmbrăcat în haine negre, cu o sabie ca o flacără, agăţată la şold. Şi, când s-a apropiat şi mai mult, oamenii ce se strângeau către ascunzătorile caselor, înainte să înceapă ziua, au văzut cu uimire cum calul şi-a adunat pe lângă corp o minunăţie de aripi din piele, coborând pe pământ din zborul asemenea unui vânt de miazănoapte. Voinicul era Geb-el-Eizis, arcaşul fără pereche ce păzea fântânile-cu-apă vie şi apă-moartă de pe celălalt tărâm, iar licornul pe care călărea se numea Kirin şi se spunea despre el că este unul dintre puţinele fiinţe cu adevărat nemuritoare.

Iar Geb a poposit peste cenuşa zilei, într-una din colibele rămase încă în picioare, a săgetat câteva jivine ce dădeau târcoale aşezării şi le-a povestit celor ce abia îşi mai târau zilele de azi pe mâine că a venit cu poruncă straşnică de la stăpânul său, Alb Împărat, domnitor peste tărâmul din nouri al fântânilor tămăduitoare, să afle ce s-a întâmplat cu soarele, deoarece fără lumina lui minunată puterea apei din fântâni se irosise cu totul.

Aflând de tărăşenia cu zmeul, le promise bieţilor oameni că o să-i scape de pacostea ce căzuse peste capetele lor şi o să împlinească, astfel, şi porunca domnului său. Aşa că, a doua zi, a pornit la drum, în căutarea acestuia. Dar până la marginea lumii, unde îl ascunsese pe Enmerkar, într-o bortă adâncă, sub stânca Jakkart, locul-duhurilor-fără-nume, era cale atât de lungă, încât cu toată iuţeala inorogului tot i-a trebuit lui Geb-el-Eizis să meargă un an încheiat. În vremea ceea, anul avea trei zile, fiecare având numele unei părţi a lumii: vara, toamna şi iarna. A avut de înfruntat şerpii cu două capete din Valea Marelui Sar, de pe coasta cealaltă a Goliei, furnicile-soldat de la marginea pustiului cu nisipuri zburătoare şi cumplitul vifor albastru din Ţara Gheţurilor Veşnice.

Dar a trecut cu bine prin toate şi a ajuns, în cele din urmă la stânca Jakkart, un deget uriaş de piatră, ridicat ameninţător către cer. Aici, zmeul se întrupase din nou într-un duh-fără-nume şi benchetuia de zor, alături de fraţii săi, sărbătorind victoria asupra fiului împăratului Utu şi punând la cale cum să facă să o prindă şi pe sora acestuia, Inanna. Din borta lor subpământeană, ieşeau la suprafaţă chiote de bucurie, lărmuială de muzici şi o duhoare insuportabilă, pentru că duhurile nu scoteau niciodată afară hoiturile celor ucişi înăuntru.

După ce s-a coborât din şa, voinicul Geb l-a trimis înapoi în văzduh pe Kirin, apoi a strâns toţi mărăcinii din jur, i-a grămădit la gura bortei şi le-a dat foc. A urmat o mare zarvă şi duhurile au dat buzna cu toate către ieşire. Numai că nu apuca niciunul să scape, că săgeţile iscusite ale arcaşului le şi ţintuiau de stâncă.

– Cum să înfigi o săgeată într-un duh?! se miră moşul cel fonfăit, cu pricolicii. Că duhul, de-aia e duh, are trup de umbră şi privire de foc. Asta o ştie şi un copil.

– Da, dar şi săgeţile lui Geb erau fermecate, nu degeaba era el slujitorul lui Alb Împărat, mustăci povestitorul. Mai vreţi s-auziţi urmarea au ba?

Femeile şi copiii din jurul mesei strigară la moş să tacă şi să-şi vadă de ale lui, dacă nu vrea să creadă. Iar crâşmarul puse din nou vin în cele două vase, după care ciocni cu povestitorul şi bău cu sete din al său.

– Apoi, într-o vânzoleală ca de vântoasă, ieşi şi duhul cel care îl înrobise pe Enmerkar. Se vede treaba că era vreun fel de căpetenie a lor, de-l lăsaseră mai la urmă.

Geb aruncă arcul şi săgeţile pe pământ. Nu-i mai erau de nici un folos – duhul se întinsese pe toată lungimea cerului, iar ziua se transformase de tot în înserare. Şi-a scos sabia cu luciri de flacără, pe supla Mitrhaib, cea care descăpăţânase multe fiare, jivine scârboase şi fiinţe venite pe lume din găurile fără fund ale bătrânului pământ. Dar duhul se învârtejea ca o pală de furtună în jurul lui, iar Mitrhaib nu reuşea să-l străpungă.

Atunci, Geb-el-Eizis a înfipt-o cu vârful în stâncă, de au sărit scânteile până la nori, şi i-a strigat arătării să ia formă de zmeu, dacă are curaj şi să se înfrunte cu el în luptă dreaptă.

O dată s-a întrupat duhul într-o lighioană scârboasă de zmeu, de atingea înălţimea stâncii Jakkart cu fruntea, şi s-au apucat de luptă. Se strângeau în braţe de le pârâiau oasele, apoi se izbeau de pământ, se ridicau şi o luau de la capăt.

Către prânz, îl prinse flăcăul bine pe zmeu, îl ridică de pe pământ şi izbi cu el, de-l îngropă până deasupra genunchilor. Zmeul se scutură, sări din groapă şi se luară iară la bătaie. Către înserare, reuşi zmeul să-l apuce pe om aşa fel încât izbi cu el şi-l îngropă până la brâu. Apoi, până să se desfacă acesta din strânsoarea pământului, înşfăcă sabia din stâncă şi i-o înfipse în umăr. Geb simţi că până aci i-a fost lui dat să trăiască. Se rugă, în gând, celor o-mie-şi-una-de-zei-fără-nume să-l mai lase în viaţă, până ce i-o lua capul zmeului, apoi se smuci cu toată puterea şi ţâşni afară din groapă. Îşi smulse paloşul din rană şi alergă cu el după zmeu. Dar acesta se prefăcu din nou în abur şi se lipi de vârful stâncii Jakkart, asemenea unui nor negru. Degeaba încercă voinicul să se caţere pe stâncă, rana din umăr îi sângera şi puterile începeau să-l lase.

Văzând că nu-l poate readuce pe pământ ca să-l înfrunte, Geb-el-Eizis o înfipse pe zvelta Mitrhaib cu vârful în pământ şi încercă să-şi lege rana de sub umăr cu o fâşie de pânză din cămaşa sa largă de in. Dar rana se dovedi prea adâncă şi continuă să sângereze prin legătură, secătuindu-i puterile. Şi cum sta aşa voinicul şi se chibzuia cum să reuşească să-l dea jos pe duh de pe stâncă, dinspre răsărit îşi făcu apariţia blânda Inanna, alungând umbrele viclene de pe faţa pământului şi poleind totul cu o lumină argintie.

– Ajută-mă, preafrumoasă fecioară a nopţilor, se rugă el, cu obidă, să îl pot da jos pe spurcatul de zmeu de pe vârful stâncii, ca să-l pot înfrânge şi să-l fac să spună unde l-a ascuns pe fratele tău Enmerkar pentru a-l putea elibera.

Cufarul Monicai
Şi luna se opri din mersu-i lin chiar deasupra stâncii Jakkart. Va să zică, duhul-fără-nume, întrupat în spurcăciunea de zmeu, era cel care-l răpise pe fratele ei iubit! Şi Inanna începu să murmure o melodie tristă, de taină, cu care o adormea mama ei, atunci când era numai o copiliţă fragedă, cu părul bălai şi privirile umede. Din toate tainiţele lumii, pe unde stăteau ascunşi, liliecii-vampir se scuturară de somn, îşi deschiseră aripile mute de piele şi se strânseră într-un stol uriaş, acoperind chipul alb al lunii. Apoi, ca la un semn, năvăliră cu toţii asupra duhului de abur şi începură să-l destrame cu loviturile lor repezi de aripi. Duhul răcni, de se cutremură pământul din străfunduri, şi-şi dădu drumul să alunece la vale. Iar când atinse pământul, se transformă din nou în zmeu.

Numai că tot acolo aştepta şi flăcăul, cu Mitrhaib cea iute şi focoasă, gata de luptă. O dată izbi Geb, sfârtecând aerul nopţii de la dreapta la stânga, şi căpăţâna zmeului se desprinse de trup şi se rostogoli în borta de sub stâncă. Trupul se zbătu de mai multe ori, izbind pielea tare a pământului şi umplând-o de sângele său vânăt, otrăvit.

Simţind că-şi pierde tot mai mult puterile, Geb făcu un semn cu Mitrhaib prin aer şi licornul se coborî din înalturi, lăsându-se chiar lângă stăpânul său. Acesta scoase din coburi frânghia de mătase, o legă de şa cu un capăt, apoi celălalt îl petrecu pe după mijlocul lui, şi îi spuse lui Kirin să îl lase, încet, la vale, prin borta întunecată.

Într-un târziu, atinse fundul gropii, se dezlegă şi merse o vreme prin întuneric, până când, după o ridicătură de pietre, zări o lumină palidă, galbenă, care înconjura trupul unui om. Se apropie şi-l dezlegă de toate curelele, îl săltă pe umărul sănătos şi se întoarse spre direcţia de unde venise. Şi, pe când se gândea că era posibil să nu mai găsească drumul înapoi, prin acel întuneric de smoală, ce să vezi? O dâră roşie, clipind fosforescent din loc în loc, îi arătă pe unde trebuia să o ia.

– Am ghicit! ţipă un copil tuns chilug, care stătea în poala mamei sale, chiar lângă cotul moşneagului. Era sângele lui, care îi cursese din umăr. Pesemne că luna îl vrăjise, ca să-l ajute să-i aducă fratele înapoi.

Moşul bău zdravăn din stacană şi o trânti de masa plină de urme de mâncare.

– Nu eşti chiar prost, feciorule. Ei, chiar aşa stăteau lucrurile. Şi când a ajuns la gura bortei, Geb a tras puternic de funie, iar licornul s-a înălţat spre cer, scoţându-i pe amândoi din adâncuri.

– Aha, făcu hangiul atotştiutor, de amu se cheamă că treaba-i simplă: luna a coborât din ceruri şi l-a adus la viaţă pe frăţâne-său, că de-aia îi zărim pe amândoi pe cer toată ziua şi toată noaptea. Apoi, se vede treaba că l-a vindecat şi pe Geb ăsta, că nu degeaba este ea luna de pe cer, apoi l-a luat de soţ şi l-a suit cu ei acolo, sus, pe boltă. L-o fi făcut vreo stea şi l-o fi pus la dreapta lor… Să-ţi mai pun, moşule, una de terminare?

– De pus, poţi să-mi pui, zâmbi bătrânul cu şiretenie, că ai zamă bună, dar povestea mea nu se termină chiar aşa.

– O fi murit făt-frumosul! spuse încet, cu vocea înecată în lacrimi, copilul.

– Inanna s-a scoborât din ceruri pe o scară de nori şi s-a aplecat deasupra lui Enmerkar, suflând peste el iubire frăţească. Şi s-a ridicat Soarele, strălucind, şi alungând blestematele de jivine ale întunericului în bortele lor tainice. Şi-a îmbrăţişat sora şi mult s-au bucurat cei doi de regăsire. Dar, când şi-au adus aminte de voinicul care făcuse posibil toate acestea, îl descoperiră mort, răsucit cu faţa în sus, cu tot sângele ieşit din el pe albul de argint risipit de lună în jur.

Şi aşa frumos arăta roşul sângelui pe albul sclipitor, că Inanna a izbucnit în lacrimi amare şi s-a aplecat către el. Şi unde cădeau acestea, albul se transforma în zăpadă rece, ca trupul voinicului. Iar din sângele lui prinseră să-şi ridice capetele nişte flori albe, minunate, ca nişte clopoţei, cărora de atunci oamenii le-au zis ghiocei, floarea-sângelui şi a lacrimilor.

Iar când au plecat înapoi, în cer, Soarele şi luna au luat cu ei trupul împietrit în moarte al voinicului Geb-el-Eizis, au mutat câteva stele din loc şi au făcut din ele un car, în care l-au suit, să le fie alături şi să-i însoţească pe vecie. Şi, de atunci, de câte ori ridică ochii spre cerul nopţii, oamenii văd Carul-Mare, ducând cu el pe Drumul Robilor, trupul singurului om ce a ajuns vreodată în cer şi a rămas acolo.

– E minunată povestea ta, spuse bătrânul cu pricolicii. Dar nu ne-ai spus de unde vii tu, povestaşule, că nu prea pari din părţile noastre. Şi, dacă tot te-ai pornit la un aşa drum lung, poate cauţi ceva… Pentru povestea asta frumoasă, o să încercăm să te ajutăm.

Moşneagul îşi netezi iar mustăţile stufoase. Se uită la lichidul din stacană, dar nu se mai atinse de el. Privi lung pe deasupra capetelor sătenilor, adunaţi sub acoperişul de crengi şi aşezaţi pe jos, în jurul lui, şi oftă. Scoase de sub poalele lungi ale surtucului două fire de lână, unul alb şi unul roşu, împletite cu meşteşug, şi le puse pe masă, alături de stacană.

Cufarul Monicai

– De când s-au fost petrecut toate cele ce v-am povestit, s-a scurs mult amar de timp. Multe s-au şters de pe faţa pământului, multe s-au născut în loc, doar două lucruri au rămas neschimbate: muntele Golia şi semnul acesta. A văzut careva dintre voi un armăsar alb, cu corn în frunte şi cu un şnur ca acesta prins de coamă?

Cei de faţă clătinară din cap.

– Dacă o să-l vedeţi vreodată… voi sau copiii copiilor voştri… să-l strigaţi pe nume, Kirin îl cheamă, şi să-i spuneţi că stăpânul său, Coriandru, sau Alb Împărat, cum îl mai ştie lumea, îl aşteaptă să se întoarcă. Pentru că, dacă şi-a pierdut cel mai bun prieten, pe Geb-el-Eizis cel cu părul bălai, nu vrea să-şi piardă şi pe cel mai credincios servitor pe care l-a avut vreodată. Aşa să-i spuneţi şi să-i daţi semnul acesta, să ştie cine-l caută. Şi să-mi ia urma, către Răsărit.

S-au despărţit, într-un fapt de seară.

De atunci, oamenii din satul acela uitat de lume, se adună la crâşmă, în fiecare an, atunci când zăpada începe să se topească şi primăvara îşi anunţă venirea prin clopoţeii florilor albe, iar luna cea sfioasă îşi arată obrazul bucălat în toată frumuseţea lui diafană, şi îşi spun unii altora povestea. Şi, pentru ca să nu uite semnul, flăcăii le dau fetelor două fire de lână împletite, unul alb şi unul roşu, aruncându-le ocheade şi ghiocei pe urme.

Iar bătrânii privesc către vârful Goliei, tot aşteptând să se coboare de pe creasta cuprinsă de neguri un licorn alb, cu aripi de poveste.

Povestea Soarelui şi a Lunii – Aurel Carasel

Cufarul Monicai

Anunțuri

Kimchi este o garnitura traditionala coreeana picanta, acra si sarata, preparata dintr-o mare varietate de legume fermentate, asezonate cu condimente si mirodenii.  Ingredientele comune includ varza chinezeasca, ridichi, usturoi, ardei rosu, ceapa verde, ghimbir, sare si zahar. Cele mai gustoase kimchi sunt stocate in temperatura camerei timp de aproximativ sase luni pentru a ajunge aroma completa. Kimchi se serveste alaturi de orice preparat, insa este, de asemenea, un ingredient principal in multe din preparatele coreene traditionale, cum ar fi tocana de kimchi (kimchi jjigae), supa de kimchi (kimchiguk ), orez prajit cu  kimchi (kimchi bokkeumbap), clatite cu kimchi (kimchijeon).

kimchi

Cea mai veche dovada scrisa a existenţei kimchi-ului nu provine din Coreea, ci din China si se afla intr-o carte ce contine o colecţie de poezii chineze, care a fost scrisa cu 2600- 3000 de ani in urma de Shi Jing. Această colecţie conţine poemul Xin Nan Shan, in care exista o strofă care spune: “un castravete crescut pe un damb al campului a fost murat si inchinat stramosilor”. Aceasta ceremonie religioasa fiind făcuta pentru longevitate si fericire. Poetul foloseşte caracterul coreean “jeo” sau caracterul mandarin ”ju” pentru  definirea kimchi.  Termenul ji , a fost folosit pana cand a fost adoptat termenul pre-modern chimchae  (care semnifica leguma murata). Acesta a trecut prin unele schimbari fonetice in perioada a Trei Regate din Coreea : chimchae > dimchae  > timchae. Cuvantul a fost apoi modificat in jimchi, ajungand in prezent la cuvantul kimchiMajoritatea coreenilor din timpul lui Shi Jing care au trait in regiunea manciuriana, credeau ca prin prepararea in acest mod a kimchi-ului, legumele isi pastrau vitaminele si mineralele atat de necesare in iernile lungi si reci din Manciuria.

kimchi-museum-58736

Prima inregistrare in ceea ce priveşte prepararea kimchi-ului in Coreea este timpul perioadei celor Trei Regate (57 î.Hr. – 668 d.Hr.) si mentioneaza ca “Poporul Goguryeo este bun la prepararea drojdiei de bere, malt, tarate si muraturi”. Acest lucru indică faptul ca produsele alimentare  fermentate erau utilizate pe scara larga în viaţa de zi cu zi. Insa scrierile din aceasta perioada nu menţioneaza despre condimente sau ingrediente.

Istoria Kimchi'ului

In timpul Dinastiei Goryeo (918-1392) au aparut inregistrari despre murarea legumelor. Primele menţiuni au fost făcute intr-o carte de medicina, numita “Hanyakgugeupbang”. Se pare că existau două tipuri de kimchi: “jangajji” (ridichi feliate si conservate in sos de soia) si “sunmu sogeumjeori” (ridichi conservate în saramura). In acea perioada legumele murate au inceput sa capete importanta ca alimente nu doar in lunile reci de iarna, ci in tot cursul anului.

In perioada Joseon dupa patrunderea in tara a legumelor straine, varza chinezeasca a inceput sa fie folosita ca ingredient principal pentru kimchi. Praful de ardei rosu a fost importat de catre Coreea din Japonia in secolul al 17-lea (după invazia japoneza din Coreea, in 1592), dar a fost nevoie de aproximativ 200 de ani, pana ce acesta a fost folosit in mod frecvent ca ingredient pentru kimchi. Astfel ardeiul rosu si piperul macinat au devenit rapid ingrediente populare. In zona rece, cea nordica, la prepararea kimchi-ului se folosea un pic de praf de ardei roşu si peste sarat. Iar in zona calda, cea sudica, se folosea mai mult praf de ardei rosu si sare. Se poate spune ca in perioada tarzie  a Joseon-ului, kimchi-ul a fost asociat de culoarea rosieFulgii de ardei iute uscat sunt principalul asezonator folosit astazi si sunt sursa iuţelii multor variante de kimchi.

pulmuone-kimchi-museum-f

La Curtea Regală din perioada Joseon se serveau de obicei trei tipuri de kimchi: kimchi din varza intreaga (jeotgukji), kimchi din ridiche taiata cuburi (kkakdugi) si  kimchi apos (dongchimi). Pentru ca jeotgukji kimchi din varza sa aibe un gust mai bun s-a adaugat si peste lasat la marinat in saramura (de exemplu hering in saramura).

Sunt doua tipuri de mancare servita la palat: normala (zilnica) si cea pentru banchet (servita numai in ocazii speciale cum ar fi: ceremonii, primirea unor oaspeti, casatorii regale).
Masa servita regelui se numeste “Soo Ra” iar prezentarea ei pe o masa micuta se numeste “Soo Ra Sang”.
In timpul micii prezentari “Soo Ra Sang” 12 feluri de manare diferite sunt servite. Acestea sunt: legume fierte, legume proaspete, mancare rece, o tocana specifica, mancare conservata, mancare uscata (un fel de paste), sos de peste, kimchi, Jeon Yoo Hwa, oua fierte, peste crud (sushi) si mancare calda gatita.
Pe langa aceste feluri de mancare se mai adauga si: doua feluri de orez fiert, 3 feluri de kimchi (Jutgookji, Songsongee, kimchi condimentat), doua feluri de supa (Tojang Jochi siJutgook Jochi), trei feluri de sosuri pentru paste, si mancare fiarta.
Drama “Dae Janggeum” ne arata diferite feluri de mancare servita la palat foarte rar vazute de locuitori si o varietate larga de bauturi traditionale printre care si Doo Gyeon Joo, Do Hwa Joo si Gook Hwa Joo (facute din crizantema).

Servirea mesei la Palat

O carte de bucate din acea perioada, Joseon massangsansik yorijebeop, explica modul cum se prepara jeotgukji:

Se taie varza si ridichea, care au fost bine spalate, in bucaţi mici si se sareaza. Apoi, se amesteca acestea cu ardei rosu iute tocat, usturoi, anglica (minari), frunze de mustar (gat) si cateva alge marine. Se fierbe pestele fermentat in apa şi se lasa sa se raceasca, dupa care se adauga la amestecul de vegetale. Se transfera compozitia obtinuta in vase de pamant (0nggi) inchise ermetic si se lasa la fermentat. Aceasta este, de fapt, baza prepararii actuale a kimchi-ului din zilele noastre, exceptand pestele fermentat.

Ingredientele principale pentru kimchi-ul apos (dongchimi) erau ridichile si apa, iar acest tip simplu de kimchi era foarte folosit la curtea regala Joseon pe post de garnitura, sau pentru a spori si imbunatati gustul mancarurilor.
Se spune ca penultimului rege al Joseon-ului, regele Gojong, îi placea sa consume la mesele din noptile de iarna taitei reci in zeama dongchimi amestecata cu putina zeama din carne de vita. Ca urmare, de atunci kimchi-ul apos a fost pregatit cu adaos de pere, care au fost folosite in mod exclusiv pentru taiteii reci.

Beneficii pentru sanatate:

  • <a>Kimchi</a>-ul este modalitatea de a conserva legumele prin procesul de fermentare si este recunoscut, pe plan mondial, ca fiind una dintre cele mai sanatoase preparate, fiind o sursa excelenta de probiotice prin continutul de Lactobacillus, o bacterie, cu efecte benefice pentru sanatate. De obicei, 1 g de Kimchi bine fermentat produce mai mult de 8 sute de milioane de lactobacili (de 4 ori mai multi lactobacili ca iaurtul!!!).  Acesti lactobacili accelera activitatea colonului, previn constipatia si inflamarea intestinelor.   Probioticele sunt indispensabile unui organism sanatos. Ajuta digestia, sustin imunitatea naturala a organsimului si contribuie la absorbtia nutrientilor, dar si a vitaminelor si mineralelor esentiale.
  • Consumul de kimchi ajuta foarte mult in lupta cu kilogramele in plus, datorita faptului ca este foarte sarac in calorii, cat si datorita continutului de Lactobacillus, care poate ajuta la controlul apetitului, prin scaderea nivelului de zahar din sange. De altfel si continutul de fibre al kimchi-ului da senzatia de satietate, iar ardeiul iute intensifica arderea caloriilor si stimuleaza metabolismul.  Coreea este recunoscuta ca avand o rata deosebit de redusa a obezitatii – 3.5%.
  • Kimchi imbunatateste circulatia arteriala si scade colesterolul, ceea ce-l include ca parte a unei diete sanatoase pentru inima. Cercetarile recente au demonstrat ca acest aliment are capacitatea de a reduce nivelul colesterolului atunci cand este consumat in fiecare zi. Usturoiul, ingredient cheie in prepararea kimchi-ului, este o mare sursa de alicina si seleniu. Alicina este un compus bine-cunoscut, care poate reduce nivelul de colesterol, ceea ce va ajuta la sansele de scăderea in curs de dezvoltare accidente vasculare cerebrale si atacurile de cord. Seleniul, un alt compus activ din usturoi, poate ajuta la reducerea colesterolului, prevenind depunerea acestuiapereților arterelor.
  • Cei doi compusi prezenti in usturoi, alicina si seleniul, ajuta totodata la curatarea ficatului si la prevenirea cancerului. De asemenea, ajuta la activarea enzimelor care duc la eliminarea toxinelor. Usturoiul este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai puternice remedii naturale cand vine vorba de raceli si bacterii. Alicina, un compus care se gaseste in usturoi, are proprietati antiinflamatorii si intareste imunitatea.
  • Kimchi are efecte benefice asupra sistemului gastro-intestinal si datorita ghimbirului, ingredient de baza la prepararea acestuia. Totodata, ghimbirul lupta impotriva celulelor care produc cancerul colorectal, dar si alte tipuri de cancere, amelioreaza artrita reumatoidala si este recomandat ca remediu pentru gripa si raceala. Potasiul, magneziul, cuprul, manganul si vitamina B6 sunt cele mai importante elemente nutritive prezente in ghimbir.
  • Utilizarea  ardeiului iute la prepararea kimchi‘ului, ii confera acestuia proprietati  anti-cancerigene. Ardeiul iute contine capsaicina, care are multa vitamina A si C. Vitamina C protejeaza celulele de oxidare si de boli, vitamina A apara ochii de deteriorarea cauzata de inaintarea in varsta, iar potasiul regleaza presiunea sanguina. Capsaicina apara si de artrita si alte boli inflamatorii. Nu in ultimul rand, unele studii au aratat ca ardeiul iute intensifica arderea caloriilor si stimuleaza metabolismul.
  • Consumul regulat de kimchi reduce sansele de a dezvolta anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de stomac, cu precadere datorita verzei fermentate. Odata fermentata, varza ofera preparatului puternici antioxidanti și flavonoizi si, de asemenea, devine o sursa bogata de glucozinolati, fitonutrienti esentiali in lupta impotriva cancerului.
  • Ridichiile sunt cunoscute a fi eficiente in prevenirea cancerului si ajuta la detoxifierea ficatului, a rinichilor si a intestinului subtire.
  • Kimchi are proprietati de incetinire a procesului de imbatranire a pielii, prin continutul de vitamina C, clorofila si β-caroten, care au rolul de a proteja celulele pielii.
<a>Kimchi</a> ajunge la maturitatea nutritionala dupa 2, 3 saptamani de fermentatie, la o temperatura cuprinsa intre 2 si 7 grade, majoritatea nutrientilor potentandu-se pana la sfarsitul procesului (vitaminele B1, B2, C, lactobacillus).

Marea diversitate a sortimentelor <a>Kimchi</a> este data de diversele ingrediente principale folosite, de regiuni sau anotimpuri.  Fiecare familie are, de asemenea, propria reteta transmisa din generatie in generatie.

Astfel, numarul sortimentelor de kimchi nu poate fi estimat cu exactitate, insa in Seul exista un muzeu dedicat kimchi-ului, care a atestat 187  de sortimete diferite de kimchi. Exista 25 de tipuri de kimchi cu varza chinezeasca, 62 cu ridichi albe coreene, 10 cu castravete, 54 cu alte legume, 5 cu fructe de mare si alte 21 cu diverse alte combinatii de ingrediente.

Gustul si aroma kimchi-ului sunt date de tipul ingredientelor, al asezonatorilor, de cantitatea de sare folosita in fiecare regiune.  Cele mai multe sortimente includ varza chinezeasca, ridiche alba coreeana, castravete, iar cele mai frecvente asezonari includ saramuri, fulgi de ardei iute, ceapa verde, praz, condimente, ghimbir, ridiche picanta tocata, usturoi, saeujeot (sos de creveţi), aekjeot (sos de peste).

SORTIMENTE DE KIMCHI IN FUNCTIE DE ZONE:

  • Kimchi-ul pregatit in zonele nordice a Coreei are de regula o consistenta apoasa, contine mai putina sare si mai putin ardei rosu iute si nu se folosesc pentru aszonare fruncte de mare din saramura.
  • Kimchi-ul preparat in zonele sudice, are in compozitie  sare, ardei iute si myeolchijeot (hamsii sau ansoa macerate in saramura) sau saeujeot (creveţi macerati in saramura), myeolchiaekjeot ( jeot sos de hamsii, similar cu sosul de peste utilizat in Asia de Sud, dar mai gros). Saeujeot  sau myeolchijeot nu se adauga la amestecul de condimente pentru kimchi, ci se fierb mai intai pentru reducerea mirosurilor, eliminarea grasimilor, apoi se amesteca cu un agent de ingrosare din orez sau amidon de grau. Aceasta tehnica a cunoscut insa o mare scadere in ultimii 40 de ani.
  • Kimchi preparat la Templu
    Budismul are o influenta puternica asupra vieții coreene, inclusiv pe plan alimentar. Potrivit doctrinei budiste stricte, oamenii trebuie sa manance numai legume și plante. Astfel, o importanta caracteristica a kimchi-ului preparat la templu  este gustul usor, deoarece calugarii nu folosesc pentru asezonare condimente aromate puternice și nici pasta de peste murat. In schimb, ei folosesc mai multe tipuri de ierburi, nuci de pin, susan salbatic, alune, dovleac, sucuri, faina, și cartofi fierti.

Temple Kimchi

  • Seoul – Provincia Kyonggi
    Kimchi-ul preparat in capitala și in regiunea înconjuratoare ofera o varietate de alimente și delicatese de lux, deoarece are diverse tipuri de produse agricole și de fructe de mare, fiind centrul de comert pentru al Coreei.
    Sortimente preparate: Insam (ginseng) Kimchi , Misam Kimchi , Hobak Mu-u (ridiche dovleac) Kimchi , Sunmu (nap) Kimchi , Chae Kimchi ,Baech’u Kimchi , Mu-u Kimchi , Bae Kimchi.
  • Provinciile Ch’ungch’ong de Nord si Sud
    Situata in mijlocul  Peninsulei Coreene, zona are  precipitaii moderate și sol bogat, producand cantitati mari de orez,  legume, ierburi salbatice si verdeturi. La prepararea kimchi-ului se folosesc mai putine condimente, gustul fiind usor si ponderat. Sortimente preparate: Gul Ggaktugi (stridii și ridichi feliate), Hobak (dovleac) Kimchi , Shigukch’i (spanac) Kimchi , Kaji (vinete) Kimchi , Bae Kimchi , Kimchi Sedum.
  • Provincia Kangwon
    Aceasta zona are o buna recolta de cereale și plante salbatice, precum și o industrie dezvoltata de fructe de mare și produse din peste prelucrate. Cele mai multe sortimente de kimchi se prepara in aceasta zona cu fructe de mare. Sortimente preparate:  Chanran (pasta de peste  și ridichi taiate) kimchi , Sikhae , Ojingeo Mu-u (calmar, ridiche) Kimchi.
  • Provinciile Cholla de Nord și de Sud Provinciile Cholla au cea mai bogata sursa naturala de produse alimentare, cum ar fi culturile agricole, pescuitul, și legumele salbatice. Cultura alimentelor aici a fost dezvoltata in decursul a mai multor generatii si aceasta zona a devenit patria gastronomiei traditionale a Coreei. In aceasta zona kimchi are un gust mai pregnant si mai picant decat in alte zone, deoarece este, in principal, asezonat cu crustacee murate și hamsii sarate. Sortimente preoparate: Baech’u Kimchi cu ansoa, Yak (medicament) Kimchi , Oi (castravete) Kimchi , Kaji Kimchi ,Goguma (tulpina cartofi dulci) kimchi , Goch’u Ip “ (frunze de ardei rosu) Kimchi , Dolgat (frunze de muștar) Kimchi , Goldulbagi (salata coreeana) Kimchi
  • Kyongsang – Provinciile Nord și de Sud – Situate de-a lungul coastelor de vest și sud, nord și sud, provinciile Kyongsang sunt abundente in diferite tipuri de fructe de mare. Sortimente de kimchi preparate: K’ongnip (frunze de fasole) Kimchi, Ggaet’ip (frunze de susan) Kimchi, Goguma (tulpina cartofi dulci) Kimchi , Uong (brusture) Kimchi, Myeolch’i Baech’u (varza cu ansoa) Kimchi, Manul Julgi (usturoi) Kimchi, Gaji (vinete) Kimchi , T’oran (Taro ridiche) Kimchi , Ssuggat (salata coreeana) Kimchi.
  • Insula Cheju
    Insula Cheju se afla pe varful de sud a Coreei si este cea mai mare insuls din Coreea. Zona este unica și distinctiva. Caracteristica geografica a insulei ii permite ss utilizeze produse bogate și variate fructe de mare pentru a face kimchi . Sortimente de kimchi: Jeonbok (abalone) kimchi , Haemul (fructe de mare) kimchi ,Nabak (pătrat ridichi tăiate) kimchi.
  • Provincia Hwanghae (Zona de Nord)
    Aceasta zona este cunoscuta pentru calitatea  buna a cerealelor, fructelor, și a diverselor tipuri de fructe de mare. Gustul kimchi-ului este foarte usor, iar localnicii au o reputație de a-l servi alaturi de multime de produse alimentare.
  • Provincia P’yongyang (Zona de Nord)
    Provincia P’yongyang are ierni reci și lung, iar oamenii de aici savureaza mancaruri făcute pe baza de din carne, fasole, mazare verde. Kimchi este ușoar și mai puțin sarat decat în alte zone. Sortimente preparate: Naengmyeon Kyeoul Baech’u (taitei reci de varza) Kimchi , Gabi (vinete) Kimchi , Dongch’imi (ridiche de apa)
  • Provincia Hamkyong (Zona de Nord)
    Kimchi din aceasta zona este usor, apos, și contine o varietate de ardei rosu mai iute decat alte zone.Acesta este, de asemenea, preparat cu  fructe de mare reprezentative din acesta zona. Sortimente preparate: Dongch’imi (ridichi de apa), Bae (alb) kimchi, Kongnamul (muguri de fasole) kimchi, Ssuk (pelin) Kimchi, provincia Hamkyung Daegu Ggaktugi (cod cu ridichi taiate).

SORTIMENTE KIMCHI IN FUNCTIE DE SEZON:

  • Primavara se folosesc foarte multe plante si legume proaspete pentru a prepara kimchi. Sortimentele de kimchi pregatite in acest sezon nu sunt fermentate (murate) si nu sunt preparate pentru a fi depozitate si pastrate o perioada lunga de timp, ele se consuma imediat dupa ce au fost pregatite.
  • Vara se folosesc cu precadere ridichile de vara si castravetii pentru prepararea kimchi-ului. Uneori se adauga peste  sau crustacee murate,  alaturi de un praf de ardei rosu iute.
  • Toamna se prepara Baechu kimchi (kimchi din varza chinezeasca) – intre foile sarate si netaiate din capatana verzei chinezesti se introduce un amestec de ingredinete (sok), care pot varia, in funcţie de regiuni si de conditiile climaterice.
  • Iarna sunt disponibile foarte multe sortimente de kimchi, deoarece sunt preparate la inceputul sezonului rece si depozitate in frigidere moderne pentru kimchi, care oferaun control foarte precis al temperaturii putand fi pastrate o perioada mai lunga de timp.Aceste frigidere inlocuiesc traditionalele vase de lut (onggi). Prepararea kimchi-ului pentru iarna se face in lunile noiembrie -decembrie. Baechu kimchi se prepara din varza chinezeasca (baechu) sarata si umpluta cu benzi subţiri de ridiche, patrunjel, nuci de pin, pere, castane, praf de ardei roşu, licheni mana, usturoi si ghimbir.

SORTIMENTE MODERNE DE KIMCHI :

  • Baechu-kimchi
    Acesta este pe departe cel mai popular sortiment de kimchi de iarna, umplutura fiind asezata intre straturile de frunze de varza sarate si netaiate. Acest kimchi variaza în funcţie de regiune, in zona sudica este mai picant, mai sarat si mai suculent decat in cea nordica.
    In zona de sud, se mai adauga la acest kimchi si suc (zeama) de fructe de mare puternic sarate si o pasta de orez lipicios peste toata varza.
Baechu-kimchi

Baechu-kimchi

  • Kkakdugi
    Desi ridichi sunt disponibile pe tot parcursul anului, ridichiile de iarna sunt mai dulci si mai ferme. Acesta este motivul pentru multe care multe sortimente de garnituri conservate sunt realizate din ridichi. Iar daca alaturi de ridichi se mai adauga frunze verzi de ridiche, frunze de mustar, ceapa verde sau frunze de varza, acest kimchi numit kkadugi va fi mult mai delicios. Creveţii marinaţi se recomanda a fi folositi in locul pastei de hamsii sau ansoa, deoarece pasta va da o culoare mai ichisa si un miros mai puternic. Pot si adaugate si stridii, insa va trebui consumat foarte repede intrucat stridiile se altereaza foarte usor.
Kkakdugi

Kkakdugi

  • Nabak-kimchi
    Pentru prepararea lui se foloseşte ridiche chinezeasca si varza. Cu cat este mai putin picant cu atat este mai bun la gust. Nu se recomanda pentru acest tip de kimchi folosirea pestelui fermentat (marinat). Este consumat pe tot parcursul anului. Sarea se va presara uniform peste varzaai ridichi iar celelalte ingrediente se vor toca marunt. De la ceapa verde se va folosi doar partea alba a cepei deoarece cea verde are un suc mai lipicios care poate influenta consistenta kimchi-ului. Minari (angelica) se va pune in kimchi cu o noapte inainte de servire.
Nabak Kimchi

Nabak Kimchi

  • Oi-sobagi (kimchi din castravete umplut)
    Cel mai popular kimchi in anotimpurile de primavara si vara, are o textura crocanta iar zeama este racoritoare. Oi-sobagi , castraveti fermentati cu alte legume, fermenteaza foarte repede , motiv pentru care se prepara in cantitati reduse. Pentru a pastra textura ferma a castravetelui, se vor face trei incizii cu cutitul, astfel incat umplutura nu va cadea, insa daca se pregateste o cantitate mai mare castravetii sunt recomandati a fi taiati in jumatati sau chiar sferturi pe lungime. Pentru un gust racoritor, nu se va folosi peste fermentat. Adaugarea de ridiche feliata intre randurile de catraveti va da un gust mai bun kimchi-ului. Castravetii vorEl va fi umpluti cu ceapa verde taiata marunt si fulgi de ardei iute rosu.
Oi-sobagi

Oi-sobagi

  • Yeolmu-kimchi (kimchi din ridiche de vara)
    Desi sunt subtiri si mici, ridichiile tinere de vara sunt una dintre cele mai comune legume pentru prepararea kimchi-ului in timpul sezonului de primavara si al celui de  vara. Preparat cu sau fara peste fermentat, combinat cu orez sau taitei, acest tip de kimchi constituie o delicatesa pentru zilele calcuroase de vara.
Yeolmu-kimchi

Yeolmu-kimchi

  • Bo-kimchi (kimchi invelit)
    Acest kimchi este traditional   atat in bucatariile orasului  Gaesong, cat si la nivel mational. Pentru ca este servit ca un pacheţel, ingredientele amestecate sunt invelite in frunze de varza, dupa care se pun la conservat intr-un recipient alb. Pentru ca este preparat din fructe de mare si legume slab condimentate, iar fermentarea se produce repede acest tip de kimchi se prepara, de regula, in cantitati foarte mici. Se serveste foarte des in ziua de Anul Nou.
Bo-kimchi

Bo-kimchi

  • Pa-kimchi (Kimchi din ceapa verde)
    Foarte popular in regiunea Jeolla-do, acest sortiment de kimchi este extrem de picat si are ca ingredient de baza ceapa verde foarte tanara, datorita gustului sau dulce. Peste ceapa se adauga praf de ardei roşu şi myeolchijeot (ansoa marinat) care-i va da un gust suficient de iute si sarat si se lasa la fermentat.
Pa-kimchi

Pa-kimchi

  • Got-kimchi (kimchi din frunze de muştar indian)
    Este un kimchi consumat pe post de garnitura, cel mai faimos  in regiunea Jeolla-do. Are un gust picant si o aroma amaruie datorita adaugarii unei cantitati mari de boia de ardei iute rosu, ceea ce sporeste pofta de mancare. Se folosesc frunze de mustar de culoare violet, cu gust si aroma pregnanta. Adaugarea myeolchijeot si a orezului lipicios va reduce gustul amar si picant. Se poate adauga, in funcţie de preferinta si ceapa verde. Se consuma la o luna de la preparare, iar daca i se adauga o cantitate suficienta de sare, poate fi pastrat pana primavara, chiar vara.
Got-Kimchi

Got-Kimchi

  • Dongchimi (kimchi apos de ridiche) 
    Acest kimchi reprezintă o combinaţie perfecta a gustului racoritor de para cu gustul dulce al ridichei. Este un kimchi mai zemos, preparat din ridichi albe intregi la care se adauga pere, asezonate cu ceapa verde, ardei iute, usturoi si ghimbir. Are un gust racoritor, de aceea este asociat adesea cu preparatele tipice de vara si merge bine cu taitei reci.

Dongchimi (동치미) is largely served during winter.

  • Chonggakmu-kimchi ( kimchi din ridichi „coada de cal”)
    Reţeta acestui kimchi variaza in functie de regiunea in care este preparata. In unele regiuni se adaugă mai mult sau mai puţin praf de ardei iute rosu, peşte sărat sau terci de orez.
    De exemplu, in Chungcheong-do, gustul sau este ajustat de creveti saraţi iar in Kyeongsang-do si Jeolla-do, pestele sarat este amestecat cu terciul de orez.

ponytail-kimchi

Mancarea traditionala de milenii a Coreei, avand in prezent pana la cateva sute de variatiuni, Kimchi este totodata una dintre cele 5 cele mai sanatoase mancaruri din lume, dupa clasamentul realizat de presigioasa revista „Health Magazine”.

Kimchi reprezinta insa mult mai mult decat atat, fiind un veritabil simbol, baza culturii gastronomice coreene. Similar cu Mc Donald’s Hamburger University, in Coreea a fost infiintat pana si un Institut de Studiu al Kimchi (in cadrul Universitatii din Pusan), pentru a urmari multiplele si incredibilele efecte ale sale asupra sanatatii.

În Coreea de Sud se consumă anual aproximativ 400 de tone de kimchi. 😉

Murăturile sunt alimente care prin procesul de fermentație, singure sau cu ajutorul Lactobacillus-ului plantarum, își scad pH-ul, își măresc aciditatea astfel putând fi conservate mai multe luni sau peste un an. În procesul de murare alimentele sunt scufundate în saramură sau într-o soluție de oțet.

În întreaga lume există o gamă largă de alimente care se murează de la legume, la pește până la carne și ciuperci dar în România în mod tradițional se păstrează la murat mai ales: gogonelele, castraveți, varză, conopidă, pepeni, sfeclă roșie, ciuperci și bureți iar în oțet în deosebi ardeii și gogoșarii. Pentru aromatizarea murăturilor se folosesc: mărar, crenguțe de vișin, ienibahar, usturoi, boabe de muștar, cuișoare, țelină, hrean, piper. Saramura după procesul de fermentare devină moare care este puternic aromată și acrișoară, în unele gospodării se consumă ca atare sau se folosește la înăcritul ciorbelor.

Reteta de baza pentru KIMCHI

Ingrediente:

– 0.5 kg varza

– 3 linguri sare

– > 1 lingura de miere, dupa gust

– 1 lingura usturoi pisat

– 1 lingura ghimbir dat pe razatoare

– 3 fire ceapa verde taiata marunt

– > 1 lingura de chilli pepper (sau pasta de chilli), dupa gust

– 1.5 litri apa.

Frunzele de varza se curata de cotoare, se presara foaie cu foaie cu sare (in total 2 linguri), se pun intr-un castron mare, si se adauga 1 litru de apa rece peste ele. Vasul se acopera cu o farfurie peste care se pune o greutate, pentru a ne asigura ca tot continutul este acoperit de lichid, si se lasa pana a doua zi.

In ziua urmatoare se spala bine fiecare frunza, pentru a nu pastra lichid sau sare pe ele, apoi se presara uniform cu urmatoarele ingrediente, cate o lingura din fiecare: sare, miere, usturoi, ghimbir, ceapa verde, chilli. Se pun toate intr-un borcan mare, se adauga o cana si jumatate de apa calduta, si se acopera gura acestuia cu o farfurie. Datorita procesului de fermentatie ce va urma, este recomandat ca borcanul sa nu fie inchis ermetic, cu capac, si sa avem grija sa nu fie foarte plin (sa lasam minimum 3 degete deasupra continutului, pentru a permite fermentatiei sa aiba loc, fara ca lichidul sa dea pe dinafara).

Dupa 2-3 zile Kimchi este gata si putem incepe sa-l consumam. Din acest moment va fi necesar sa fie depozitat intr-un loc racoros.

Sa nu uitam ca, asa cum am mentionat mai sus, Kimchi ajunge la maturitate din punct de vedere nutritional, abia dupa 2-3 saptamani de fermentatie, sub 7 grade Celsius, asa ca, pentru a beneficia de tot complexul sau de efecte, ideal ar fi sa ii permitem acest interval de timp pentru a-l consuma. (de pe net)

P.S. In 2013 n’am reusit s’o pun de un kimchi homemade, dar in 2014, musai s’o fac! 😉 – Kimchi, fighting! 😛 😀


Sunt asa zile, cand mi’i P.O.H.U.I. 🙂

O zanutza mi’a trimis melodia asta faina si mi’am adus aminte instantaneu de un schimb de replici citit ieri pe unul din wall’urile fb’istice prietene:

– hai ca m-a pocnit depresia de iarna
– Asta chiar ca nu exista…Ai inventat-o tu acum..:))

Mi’a placut atat de mult schimbul de replici, incat m’am adancit in ele si am descoperit un adevar paradoxal ( de fapt, l’am identificat si etichetat doar, pentru ca el exista de mult timp in mine! ): desi e posibil sa simti ceva asemanator depresiei, poti fi macar atat de constient incat sa stii ca starea aia se bazeaza ( exclusiv sau nu! ) pe ceva inventat de tine si, cu toate astea, sa decizi sa mai poposesti p’acolo un pic.. 🙂

P.S. simt tot ce simți acum.. sunt langă tine-acum 😉

Și iar e frig. Și iar-îi depresneac…
Și iară îi sfîrșit de lună și tu stai pe galeac
Dar ție ți-e P.O.H.U.I.
De toată lumea (care e)
Stresată de știri și despărțiri din seriale
De curve și gay, de macho-holtei și www cu fete goale
Așa de P.O.H.U.I.
De faptul că-s reduceri mari într-un butic cu țoale
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Cu căștile pe cap mergi singur pe drum.
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Și-ai vrea ca cineva să simtă tot ce simți acum.
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Cu căștile pe cap mergi singurel pe drum.
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Și-ai vrea ca cineva să fie lîngă tine-acum… lîngă tine-acum.
Acasă este niște borș ș-oleacă de smîntînă,
Ne v temu o venit factura la lumină.
Pornești televizorul, ca sunet de fundal,
Acolo trei deștepți discută ultimul scandal.
Dar ție ți-e P.O.H.U.I.
Tu ieși afară
Și pentru că e vînt aprinzi țigara-n scară,
Pui căștile și te gîndești pe cine vrei să vezi diseară.

Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Cu căștile pe cap mergi singur pe drum.
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Și-ai vrea ca cineva să simtă tot ce simți acum.
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Cu căștile pe cap mergi singurel pe drum.
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Și-ai vrea ca cineva să fie lîngă tine-acum… lîngă tine-acum.
Și sînt momente
Și chiar și zile
În care bei chiar dacă știi că iei pastile,
În care ciocolata distruge-orice dietă,
În care pe la 12 noaptea-ți place ceaiul cu cotlete,
În care vrei să dormi și luni și marți pîn’ pe la 9,
În care ai pantofi murdari chiar dacă nu mai plouă…
Sunt așa zile
Cînd ți-i P.O.H.U.I.
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Cu căștile pe cap mergi singur pe drum
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Și-ai vrea ca cineva să simtă tot ce simți acum
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Cu căștile pe cap mergi singurel pe drum
Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum
Și-ai vrea ca cineva să fie lîngă tine-acum… lîngă tine-acum.


“Draga Dumnezeu,

Iti multumesc ca ai venit. Ai ales la fix momentul, ca nu ma simteam bine deloc. Cand m-am trezit din somn, mi-am adus aminte ca am nouazeci de ani si-am intors capul spre fereastra sa ma uit la zapada.
Si deodata am inteles c-ai sa vii. Era dimineata. Eram singur pe Pamant. Era atat de devreme, incat pana si pasarile dormeau, daramite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care tragea la aghioase, pe cand tu te munceai sa aduci zorile. Nu parea sa-ti iasa din prima, dar te straduiai. Cerul palise. Tu umpleai vazduhul de alb, de gri, de azuriu, inviorand lumea. Nu te opreai o secunda. Si-n clipa aceea am inteles care era diferenta dintre noi si tine: tu esti un tip infatigabil! Pus pe munca fara intrerupere. Caruia nu-i este niciodata lehamite. Ziua vreti, uite ziua! Noapte? Uite noapte! Si primavara! Si iarna! Si uite-o pe Peggy Blue! Si uite-l si pe Oscar! Si pe Tanti Roz! Asta zic si eu sanatate de fier!
Mi-am dat imediat seama ca venisesi. Si ca-mi dezvaluiai secretul, marele tau secret: priveste lumea in fiecare zi ca si cum ai vedea-o pentru intaia oara.
Urmandu-ti asadar sfatul, m-am straduit sa-l pun in aplicare. Contempland lumina, culorile, copacii, pasarile, animalele. Simteam cum aerul imi patrunde in nari facandu-ma sa respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Frematam de o bucurie necuprinsa si pura. Aceea de a exista. O bucurie care ma fermeca.
Iti multumesc, draga Dumnezeu, ca ai facut asta pentru mine. Era ca si cum m-ai fi luat de mana si m-ai fi dus in miezul tainei ca sa o cuprind cu mintea. Iti multumesc.
Pe maine. Te pup,
Oscar”

din cartea: “Oscar si Tanti Roz”, Eric-Emmanuel Schmitt

Legenda Sfantului Gheorghe


  Sfantul Gheorghe este una dintre cele mai iubite sarbatori la romani, deoarece cu aceasta data reincepe un nou ciclu al vietii in natura. Cu aceasta ocazie reincep tot felul de purificari, avand drept scop acela de a indeparta pacatele si raul din viata. Dintre numeroasele legende cu privire la Sfantul Gheorghe– personificare a binelui care lupta si invinge fortele raului reprezentate de balaur- am ales-o pe cea care mie mi se pare ca fiind cea mai elocventa pentru romani: Se zice ca , vazand Dumnezeu ca neamul crestinesc  da cinste cuvenita celor doi sfinti mucenici-  Sfantul Gheorghe si Sfantul Dumitru- a pus ziua serbarii celui dintai in capul primaverii, iar a celui de al doilea la sfarsitul toamnei. Iar ca sa-i cinsteasca si El, i-a chemat si le-a zis: –Iaca de acum va incredintez voua cheile vremii si, la porunca mea, aveti sa inchideti, devreme ori mai tarziu, vremile omului, dupa cum Eu voi vedea purtarea oamenilor! Sfintii au primit cu multumire cheile si au plecat- unul in dreapta si celalalt in stanga. Iar de atunci, cand se aude glasul broastelor, Sfantul Gheorghe intinde mana, ia cheile din mana Sfantului Dumitru si inchide iarna cu o cheie, iar cu cealalta descuie primavara, deschizand astfel vremile bune, fiindca prin glasul broastei a primit veste si porunca de la Dumnezeu. Cand toate pasarile calatoare sunt duse de la noi, cand nu se mai vede pui de broasca pe afara si cand viscolul turbat se desprinde, scurtand si dezbracand codrii de hainele lor, tremurand, Sfantul Dumitru intinde mana si primeste cheile din mana Sfantului Gheorghe, apoi cu graba inchide vremea buna cu o cheie si cu cealalta descuie iarna. Astfel, cei doi sfinti poarta cheile la brau, ca nu cumva sa le fure cineva din usile vremii sa se joace cu vremea dupa bunul plac. Potrivit acestei legende, in credinta romanilor, Sfantul Gheorghe este cap de primavara- inverzind, inflorind natura si fiind semanatorul tuturor semintelor- tot asa cum Sfantul Dumitru este cap de iarna. De la Sfantul Gheorghe pana la Sfantul Dumitru e jumatate de an- jumatatea cea mai frumoasa, mai placuta si mai calduroasa, iar de la Sfantul Dumitru pana la Sfantul Gheorghe e cealalta jumatate a anului- cea mai friguroasa si mai neplacuta. Legat de sarbatoarea Sfantului Gheorghe, se zice ca cel ce doarme in aceasta zi va fi somnoros tot anul, iar cel ce alearga o bucata de drum dimineata, pana sa rasara soarele, acea fi sprinten tot anul. Se mai zice ca azi nu-i bine sa se dea ceva din casa, ca sa nu se dea si norocul, iar daca dimineata este roua multa si ceata este semn ca anul va fi bogat. Tot in aceasta zi baietii stropesc fetele cu apa neinceputa, iar urzicatul este o alta datina, spunandu-se ca  acela ce va fi urzicat va fi sprinten, indemanatic si harnic, iar cine nu, va fi lenes.

%d blogeri au apreciat asta: