Tag Archive: liniste


Vindecarea prin schimbare


Oamenii nu pot fi vindecaţi dacă nu-şi schimbă modul de gândire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana, sa iti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie, sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu, interes.. insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Cine s-a obişnuit să trăiască luând totul de-a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit..), nenoroc, soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste. Cu cât omul îşi va înţelege mai repede greşelile, cu atât mai repede se va vindeca. Insa pentru a înţelege, trebuie să gândească. Pentru a gândi are nevoie de linişte şi·de a fi singur cu el însuşi. (Si poti fi singur cu tine insuti, chiar si in prezenta cuiva!)

Civilizaţia se află la o răscruce, iar criza în care ne aflăm este un indiciu clar că va urma o cotitură radicală. Schimbarea e singurul lucru sigur si e necesara. Fiecare este liber să decidă cum va supravieţui. Nimeni nu poate decide in locul altcuiva. Ne putem ascunde capul în nisip, putem spune că iarăşi ne-am prostit şi că nu se va schimba nimic. Totuşi, schimbările din natură şi societate nu numai că sunt evidente, dar sunt şi palpabile, iar sănătatea tot mai precară a oamenilor este o dovadă în acest sens.

Reclame

L-am cautat si am scormonit dupa Dumnezeu de cand ma stiu, timp de mai multe vieti, de la inceputul existentei. Odata, l-am vazut langa o stea indeparata, asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca, desi era o mare distanta, nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit vreme indelungata si, in cele din urma, am ajuns la acea stea, dar Dumnezeu se mutase pe o alta. Lucrurile au decurs in felul acesta timp de secole.
Provocarea era atat de mare incat am sperat chiar si atunci cand mi se parea ca am ramas fara speranta.. Trebuia sa il gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de indoielnica, atat de misterioasa, atat de incantatoare, incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in telul mult urmarit.
Spre surpriza mea, intr-o zi am ajuns la o casa de pe o stea foarte indepartata, care avea o mica tablita in fata ei, pe care scria „Aici locuieste Dumnezeu”. Bucuria mea era fara de margini. In sfasit eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit catre treptele casei, foarte multe trepte, care duceau inspre usa. Insa, pe masura ce ma apropiam, pas cu pas, mi s-a strecurat deodata o teama in suflet. Chair in momentul in care eram gata sa bat la usa, m-am simtit paralizat de o frica cum nu mai cunoscusem pana atunci, nu o mai gandisem pana atunci, nu o mai visasem pana atunci.
Frica mea era: „Daca aceasta casa este cu adevarat a lui Dumnezeu, ce voi mai face dupa ce il voi intalni?”
Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea, iar a-l intalni ar fi echivalat cu o sinucidere. Si, apoi, ce voi face impreuna cu el? Lucrurile acestea nu imi venisera in minte pana atunci. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea, adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.
Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, in liniste, cu miscari lente, am pasit inapoi, speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva sa deschisa usa si sa imi spuna: „Unde te duci? Sunt aici, vino inauntru!” Dupa ce am coborat scara, am alergat cum n-am mai alergat vreodata in viata mea si, de atunci continui sa il caut pe Dumnezeu, indreptandu-ma in toate directiile, dar ocolind casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu ca acea casa trebuie sa fie ocolita. Asa ca, imi continui cautarea, ma bucur din inima de calatorie, de neincetatul meu pelerinaj.

O poveste de Rabindranath Tagore


In cel mai indepartat si mai inaccesibil varf de munte din lume, se inalta o modesta si totodata semeata manastire, asemanata de unii cu un cuib solitar de vulturi. Daca monahii erau extrem de piosi, simtind cumva o apropiere aproape fizica de Dumnezeu, ucenicii acceptati erau insufletiti de o mare nazuinta de a se infrupta din severele daruri ale dumnezeirii. Cantarile inaltate din mijlocul manastirii se prindeau de inimile oamenilor ca niste aripi de ingeri, indemnandu-i sa mediteze si sa isi gaseasca impacarea in rugaciuni.
Intr-o zi, insa, asa cum Adam si Eva au cazut prada ispitei din Eden, lucrurile au inceput sa se schimbe… Din ce in ce mai putini tineri se chinuiau sa ia drumul potecii abrupte ducand catre sfantul loc, tot mai putini oameni incercau sa isi gaseasca acolo impacarea sufleteasca. Calugarii au devenit, pe masura ce trecea timpul, tot mai tristi si mai lipsiti de sclipirea propavaduirii. In cele din urma, staretul, in cautare de sfat si indrumare, s-a hotarat sa apeleze la intelepciunea unui om sfant.
Inteleptul si binecuvantatul om a ascultat cu atentie pasurile staretului si a intrebat: „Oare nu cumva din cauza pacatelor, manastirea voastra a ajuns sa nu mai fie cautata de oameni?”
„Daca avem vreo greseala, aceasta este cea a ignorantei.”, i-a raspuns inalt veghetorul acelui loc.
„Pacatul ignorantei?”, s-a mirat sfantul om. „De ce ati fi voi ignoranti?”
Vestitul om al lui Dumnezeu s-a cufundat in meditatie si post, si, dupa cateva zile, a gasit solutia. El i-a zis abatelui: „Cu adevarat sunteti necunoscatori! In mijlocul vostru, nestiut si ndezvaluit de nimic, se afla insusi Mesia! El este insa deghizat in hainele si vorbele simple ale vietii voastre de calugari..” Acestea fiind spuse, preacuviosul om s-a cufundat intr-o reflectie si rugaciune din care nu putea fi tulburat vreme de luni de zile…
„Mesia ?”, s-a intrebat abatele. „Cine dintre noi ar putea fi Mesia? Sa fie calugarul bucatar, sau contabilul asezamantului nostru? O fi clopotarul ori gradinarul?”
„Cine sa fie? Cine o fi oare? Cu totii avem defecte, pacate si greseli. Nu trebuie, oare, sa fie Mesia perfect? Dar, poate ca pacatele si greselile lui nu sunt, de fapt , decat o parte din felul sau de a se deghiza si a se ascunde de noi… Cine sa fie? Care o fi oare?”
Staretul i-a adunat laolalta in biserica pe toti calugarii si le-a marturisit vorbele spuse de omul cel sfant.
„Unul dintre noi sa fie Mesia? Nu se poate! E imposibil!”
Persoana care le daduse aceasta sugestie era insa prea respectata pentru a i se pune la indoiala spusele.
„Sa fie vecinul meu Mesia? Probabil ca asa este. Dar cine ar putea fi? Care dintre frati? Cine dintre noi?”
Fiecare dintre calugari putea fi Mesia, iar aceasta fiinta intrupata de Dumnezeu era cu siguranta acolo, intre zidurile manastirii. Neavand cum sa afle care dintre ei era Mesia, calugarii au inceput a se purta unul cu celalt cu un neasemuit respect . „Nu se stie de unde sare iepurele” , isi spuneau ei, „daca unul dintre noi este Mesia, trebuie sa ii arat cat de cuvincios si credincios sunt.”

Nu a trecut mult timp pana cand manastirea a devenit din nou un izvor de sfintenie si credinta aducatoare de bucurie. In curand, ucenicii si-au facut intr-un foarte mare numar aparitia la portile sfantului locas, si oameni din toata lumea s-au asezat in cozi nesfarsite, asteptand binecuvantarea sfintilor calugari. Inca o data, manastirea era strabatuta de spiritul iubirii.

(autor necunoscut)


Ai venit.. De ce?
Ai uitat ceva sau poate
Vrei sa-mi spui pentru ce
Ai sa lasi in urma toate
Cate-au fost intre noi?
Sa-ncerci sa mai gasesti vreun rost,
Vreun motiv sa amani ce e
De acum definitiv?
Ia un loc, il mai ai..
Pan’ la miezul noptii este
Timp destul sa mai stai.
Poate vrei sa trecem peste
Inhibari si tristeti cu iz de gari
Sau poate-acum vrei sa uiti
Ce putin mai este pana pleci la drum…

Mai ramai putin, te rog..
Este cea din urma seara,
Efemera ca un nor..
Vraja n-o lasa sa piara!
Lasa-ti parul sa-l alint,
Sa-mi insire-n mana salbe,
Zbor de vise ce nu mint
In plutiri de aripi albe.
Mai lasa-mi-te-o zi…

Te mai vreau si azi,
Ca o ploaie de lumina,
Peste trup sa-mi cazi
Si-ntr-o liniste deplina
Sa colind ceru-n ochii tai
Si stropi de stea ce vin
Sa-i prind, cand vei fi departe
Dorul sa-mi alin.
Sa nu spui nimic!
Nu-i nevoie de cuvinte.
Mai adormi un pic,
Sa-mi ramai asa in minte.
S-a facut prea tarziu ca sa mai pleci
Si trenul tau a trecut..
Neimplinit ramana
Astazi rostul sau.

Mai ramai putin, te rog!
Este cea din urma seara.
Efemera ca un nor,
Vraja n-o lasa sa piara!
Lasa-ti parul sa-l alint,
Sa-mi insire-n mana salbe,
Zbor de vise ce nu mint
In plutiri de aripi albe.
Mai lasa-mi-te-o zi…

 


Vibratia zilei e 6.

Este o zi in care nu trebuie irosit nimic. Repartizati sarcinile, asumati’va responsabilitatile, planificati niste activitati de perfectionare pentru voi si/sau membrii familiei, intretineti relatii interumane armonioase, invatati, cititi, indragostiti’va, ingrijiti florile, lucrati in echipa, aplanati conflictele.

E o zi propice si pentru a primi sau a face propuneri de casatorie, pentru a studia arta, a cere sfatul in materie de moda, a face activitati culturale.

Pastrati’va zambetul, fiti multumiti si fericiti, indiferent ce faceti astazi, fie ca faceti cumparaturi, planuri sau dereticati bucataria.

O zi faina tuturor ! :)

Cat de departe sa-mi duc inima, ca sa nu se atinga de tine?
Si cat de departe sa-mi duc dragostea, ca sa nu se intoarca la mine?
Cat de departe sa colind pe pamant, fara liniste sau fara bine?
Oricat de departe as fugi tot n-ar fi prea departe.. – departe de tine..

Cat de departe? (cat de departe..)
Cat de departe? (cat de departe..)
Oricat de departe sa-mi duc dragostea..  – departe de tine..

Cat de departe? (cat de departe..)
Cat de departe? (cat de departe..)
Oricat de departe as fugii pe pamant, m’as intoarce la tine…

Si cat de departe sa-mi duc sufletul, sa nu-mi aminteasca de tine?
Si cat de adanc sa-mi ingrop inima ca sa nu se mai zbata in mine?
Marea intreaga n-ar putea scufunda, toata dragostea asta, stii bine..
Oricat de departe as fugi tot n’ar fi prea departe – departe de tine..

Cat de departe? (cat de departe..)
Cat de departe? (cat de departe..)
Cat de departe sa’mi duc dragostea departe de tine..?
Cat de departe? (muult…)
Cat de departe? (cat de departe…)
Oricat de departe as fugi pe pamant….m-as intoarce la tïne! 😉

 


Vibratia zilei e 7.

Astazi e mai indicat s’alegeti solitudinea, linistea, odihna, rugaciunea, meditatia..

Petreceti timp cu voi insiva. Faceti o baie relaxanta, cu sare de mare si cateva picaturi de ulei aromat- lavanda e recomandata pt relaxare. Aprindeti o lumanare si plasati’o pe marginea cazii, intindeti’va’n cada si meditati sau cititi o carte filosofica de calitate, ascultand o muzica relaxanta, terapeutica. Sunetele bolurilor cantatoare sunt ideale, ele curatand si purificand spatiul, echilibrand energiile, imprimand o senzatie de bine si liniste, o senzatie de pace profunda si armonie.

Evitati scandalurile si zvonurile azi. Clarificati’va problemele legate de familie, luati decizii pentru mai departe, faceti planuri de casatorie, consultati’va cu persoane de incredere, faceti cateva treburi casnice sau implicati’va in proiecte filozofice sau artistice, studiati fenomenele psihice sau adoptati un copil.. Insa, orice ati alege sa faceti, nu uitati ca sunteti importanti si tratati’va ca atare!

O zi faina. :)

 


Miracolul de la Pasarea

A fost o vreme’n viata mea cand, desi mintea’mi spunea ca nu’mi lipseste nimic (un job bun, un acoperis deasupra capului, prieteni..), sufletul nu era fericit. Tot in vremea aceea facusem un fel de ritual din a merge la fiecare sfarsit de saptamana, impreuna cu prietenii, pe la cate o manastire din vecinatatea Bucurestiului – Cernica, Pasarea, Caldarusani.. – pentru a da prinos saptamanii care trecea, pentru a ne ruga pentru cea care urma si pentru a mai iesi din prafuitul si aglomeratul Bucuresti, pentru a ne bucura ochii si a ne mai linisti sufletele. Dintre toate lacasele sfinte de pe langa Bucuresti, la Pasarea ma simteam eu cel mai bine. Chiliile varuite, cu muscate’n ferestre, parfumul Craiasei Noptii amestecat cu al teilor, soapta vantului printre frunze, cantecul pasarelelor, mirosul mobilelor vechi, scartaitul dusumelelor sub covoarele de iuta, blandetea maicutelor si gustul cozonacului servit de ele.. – toate acestea aduceau Pasarea atat de aproape de sufletul meu.

Miracolul de la Pasarea

In duminica aceea alesesem drumul Paserei pentru a afla o icoana despre care se spunea ca ar fi facatoare de minuni si, afland’o, sa’ngenunchez in fata ei si sa ma rog la Dumnezeu. Nu i’am cerut lui Dumnezeu sa m’ajute imediat, dar L’am rugat sa’mi dea semn pana voi parasi manastirea, doar ca sa stiu ca m’a auzit si sa’i astept, cu rabdare, ajutorul. Dupa ultima’nchinaciune, chiar inainte sa ies, dintr’unul din jilturile vechi, o maicuta varstnica, pe care n’o mai zarisem in niciuna dintre peregrinarile mele prin manastire, ma chema sa m’apropii:

„Vezi carticica de acolo? – ma’ntreba, aratand cu degetul inspre locul cu obiecte de vanzare. „Du’te si cumpar’o, apoi vino cu ea la mine.”

Uimirea’mi intrecea graba pasilor si inima’mi batea nebuneste. – De unde stia..?!? Si cine era misterioasa maicuta, care parea ca mi’a citit dorinta inimii si pe care n’o mai zarisem niciodata prin manastire??

Miracolul de la Pasarea

Am cumparat carticica* si, cu ea la piept, m’am apropiat de batrana maicuta, care parea ca motaie’n jiltul vechi. „Deschide’o la pagina [..], e o rugaciune acolo, s’o citesti in fiecare zi, dimineata si seara, si problema ta isi va gasi rezolvarea”, adauga ea, apoi inchise ochii, semn ca discutia se’ncheiase. I’am multumit, cu glasul tremurat de recunostinta si, dup’o ultima inchinaciune, am parasit manastirea.

In ziua aceea, Dumnezeu mi’a vorbit la Pasarea, cu glasul unei batrane maicute.

Piero della Francesca - Santa Monica

Piero della Francesca – Santa Monica

%d blogeri au apreciat asta: