Tag Archive: Lumea povestilor



Cred ca o sa fiu fericit doar atunci cand o sa incetez sa mai iubesc, zise un el, incercand un alt zambet.

Refuz sa fiu fericit, pana ce nu-mi trece dragostea asta pentru ea..„, citi o alta ea, in spatiile dintre cuvinte..

Eu cred ca el e fericit chiar acum, cu dragostea lui cu tot, doar ca’i posibil sa nu stie..„, gandi Altaea. – „Sa’ti dau o veste buna:„, incepu Altaea sa’i scrie, „poti fi fericit si fara ea, poti fi fericit chiar in deprimarea ta..” – „Degeaba insisti„, interveni Povestitorul, „nu intelegi ca nu poti trata o boala pe care n’ai depistat’o, ca nu poţi scăpa de gargaritele care ti’au papat plantele, daca nu esti constient de existenţa lor? Daca nici tu nu’ntelegi asta..” – „Ba’nteleg, cum as putea sa nu’nteleg cand am trait’o..?” – „Tocmai pentru c’ai trait’o.. – stii ca nu’i o chestiune de adaugare, ci de golire.. – Lasa’l sa se goleasca! Nu’ntelegi ca are nevoie de asta? Nu’ntelegi ca are nevoie sa se umple pana la refuz ca sa poata da, apoi, pe dinafara? Te tot incapatanezi sa’i faci pe ceilalti sa vada ce ai vazut tu.. Si daca n’ar vedea? Si daca n’ar intelege, ce? Tu vedeai cand iti aratau altii? Intelegeai atunci ceva din ce’ntelegi acum? Si ce’ntelegi acum, de unde stii ca’i real? de unde stii ca nu’i doar o iluzie – o alta Iluzie? tot asa cum tu esti o alta ea, Altaea, sau ai uitat ca asta e numele personajului pe care’l interpretezi acum? De unde stii ca nu mergi din iluzie’n iluzie si ca fiecare trezire nu’i decat intrarea intr’o alta iluzie? Uiti ca rolul pe care crezi ca l’am scris pentru tine, il poate interpreta oricine altcineva? Hm, ai tu certitudinea ca nu exista o alta actrita mai buna decat tine? Pana si rolul asta.. de unde stii ca nu’i o minciuna – o alta minciuna?” – „Pot s’aleg oricand sa joc un alt rol, daca ma enervezi! Ai uitat ca m’am mai razvratit impotriva ta? Ai uitat ca am schimbat candva Povestea? Ai uitat ca acum stiu ca toate povestile pot fi schimbate, indiferent de ceea ce povestesti tu? Ai uitat ca eu am fost cea care a schimbat pentru totdeauna Lumea Povestilor?” – „Hehe, chiar asa? Si cum stii ca n’a fost decat o alta iluzie? Esti sigura ca nu eu am scris si povestea aia, in care tu schimbai pentru totdeauna Lumea Povestilor?” – „Nu te cred! Nu’i adevarat, orice ai spune! Nu ai scris’o tu, pentru ca n’a fost scrisa decat dupa ce a fost Visul!” – „Exact ca toate celelalte: scrise sau facute, numai dupa ce au fost visate.. – mai intai ideea, gandul, visul.. – Fiecare obiect, fiecare creatie a fost mai intai un gand fara forma in mintea cuiva.. – ai uitat deja, Altaea?” – „Eu te’am creat pe tine, nu tu pe mine, Povestitorule! Tu esti un personaj in povestea mea, nu eu in a ta!” – „Oare? Hehe, ce a fost mai intai: oul sau gaina? – Asa’i ca’i greu de raspuns? – crezi ca stii, stii ce crezi.. :)” – „Tu esti plasmuirea mea, Povestitorule, nu existi cu adevarat!” – „Si tu, tu ce esti? Cine esti tu, Altaea? Esti tu numele tau, esti adevarata sau doar o plasmuire?” – „Nu discutam aici despre ce sunt si cine sunt eu, ci despre altceva..” – „Despre un el care crede ca nu’i fericit, da..” – „Da, si pentru ca asa crede, atunci asa este.. 😦” – „Tu esti cum crezi sau crezi cum esti, Altaea?” – „Inceteaza sa te mai joci asa cu cuvintele.. Nu’ntelegi ca acum discutam despre altcineva?” – „Altcineva, da.. – Intotdeauna altcineva, ca sa nu fim pusi in situatia de a discuta despre noi insine..” – „Tu de ce nu vorbesti niciodata despre tine?” – „Eu sunt Povestitorul, eu scriu Povestea..” – „...si povestea te de-scrie pe tine, mda..” – „Intocmai, Altaea draga! Nici nu’ti dai seama ce adevar ai rostit!” – „Acum mai ramane sa’mi spui ca tu ai fost cel care l’a rostit prin vorbele mele, prin mine – personajul tau.” – „N’am sa mai spun nimic acum.. CineEstiTu a inteles deja, desi’i posibil ca Altaea sa nu fi inteles inca..  Plec acum, s’a facut tarziu si mai am si alte povesti de scris..” – „Stai, inainte de a pleca, mai spune’mi atat: de ce e dragostea oarba?” – „Bine, iti voi spune.. – dar o sa ma crezi?” – „Nu stiu. Probabil, daca’mi va placea..” – „Voua, oamenilor, va plac povestile.. si nu puteti accepta decat o realitate pe care mintea voastra o poate suporta. De aceea, tie n’o sa’ti spun ca dragostea nu’i oarba.. in schimb, tu n’o sa’i spui lui ca nu are nevoie de cineva pentru a fi fericit, ne’am inteles? 🙂 ” – „Si cum o sa stie daca nu’i spun?” – „O sa stie.. In loc sa’i spui, incearca sa taci. – Ai uitat ca atunci cand doi oameni tac..” – „...inimile lor vorbesc, daaa! Multumesc, Povestitorule!” – „Cu drag. Am plecat, pe curand.. si nu uita de fluturi!” – „De fluturi?!? Stai, ce fluturi?” – „Fluturii.. Stii, povestea spune ca, pana s’ajunga’n stomac, fluturii se aseaza’ntotdeauna pe ochi. – De’asta se zice ca dragostea’i oarba. 😉” – „Asta eu am zis’o!” – „Nu, eu am zis’o, tu doar ma citai pe mine: eu sunt Povestitorul, tu esti Personajul, nu uita!” – „Ah, ce ma poti enerva! Staaai! Auzi, pot sa’i cant?” – „Lasa’l pe el sa cante, o face mai bine decat tine.. – tu doar taci! 😀” – „Nesuferitule! Bine, o sa tac… – in scris! :DMuzica, va rog!

Reclame

Pasarea Floare


Motto:

„Oamenii spirituali visează la pasărea Phoenix; păsările, mai practice, visează mălai.” 🙂

Zaceam pe jos, in camera intunecata.. – ca in sicriu, cu picioarele goale, indreptate catre Usa Inchisa. Somnul ma poseda cu sete, cu dorinta, cu cruzime.. Si usa se deschidea cadentat, lovindu-mi picioarele goale. – Tipam, insa imi doream sa ma doara.

Un barbat escalda fereastra si se aseza tiptil pe sofaua veche. -Il stiam pe barbatul asta!- Nu-mi placea, iar prezenta lui, in aceeasi incapere cu mine, ma sufoca. Nu cred ca stia ca sunt si eu, acolo, in Incaperea Intunericului.  Astepta o femeie – o intalnire secreta! Femeia aparu la scurt timp, umpland camera cu prezenta ei sexuala. Fustita ei, de tull roz, zvacnea in intunericul camerei. – „O fustita ingenua pe o femeie vinovata.” – Probabil ascutimea gandului judecator o facu sa-mi simta prezenta!? Privirea ei dispretuitoare penetra intunericul, asa cum Somnul ma penetra pe mine. Abia atunci mi-am simtit trupul – umflat si descompus, infasurat in zdrente. De undeva, din interiorul meu, as fi incercat un zambet amuzat, daca nu mi-as fi simtit amaraciunea. In schimb, am incercat un fel de toleranta.. si le-am permis sa ramana acolo, cu mine, in Incaperea Intunericului. Intunericul ma ajuta sa nu-i vad, de aceea le-am cerut doar sa nu-i aud. Dupa care m-am incolacit iar in mine si imprejurul meu si i-am permis Somnului sa ma posede cu aceeasi cruzime si sete de mai inainte, insa el ma sufoca acum. Era deasupra mea si in mine.. Si eu eram in el! – Hm, cata vreme tanjisem dupa o uniune alchimica.. si acum, ca o aveam, ma zbateam sa ies din ea! – Scanceam ca un copil ranit si ma strangeam si mai tare in mine si imprejurul meu, fara sa inteleg ca tocmai asta ii dadea Somnului atata putere asupra mea. Si usa se deschidea si imi lovea iar picioarele goale. Nu mai simteam durerea. O amorteala ciudata pusese stapanire pe mine si miscarile mele devenisera dans intr-un acvariu fara apa. Cuvintele ieseau din mine, se zbateau un timp la gura mea, dupa care se izbeau, cu forta, de pereti: „Nu vreau sa va aud!!! Nu vreau sa va aud, in rest faceti ce vreti!” Fustita roz zvacni in intuneric: „Hai sa plecam de-aici! Acum!” –  Avea atata putere asupra lui!

Si cate cineva tot deschidea usa aia, lovindu-mi picioarele.. Dar asta a fost inainte! Acum sunt in alta camera, unde Lumina si Intunericul aproape ca se confunda. Zac, tot pe jos, aruncata pe o plapuma veche. Simt ca mai e cineva acolo, cu mine, cand, din vechiul aparat de radio, aud vocea Barbatului – altul decat cel din Incaperea Intunericului! Imaginea lui imi atinge retina si-i deslusesc, cu greu, costumul de clown si masca portocalie de pe chip. Cu mine vorbeste?! Ce Dar? Pentru mine?!? – „E un Dar Capcana.”, anunta Povestitorul. Si eu sorb, cu nesat, din micuta sticluta primita in dar. Licoarea e buna si ma imbata. Are culoarea zmeurei coapte si eu mai sorb o inghititura si privesc uimita sticla ce nu se goleste.. si care, parca, nici nu mai pare atat de mica!?! Si apoi dansez… – in alt acvariu fara apa. Pana aud Vocile si ma trantesc iar pe podeaua invelita de plapuma veche. „E  Camera de Trecere si Barbatul este o persoana foarte importanta si cu multi bani..”, anunta Povestitorul.

Da, Usa e descuiata si mai exista si o alta, in locul Ferestrei. Recunosc Vocile de Dincolo si-mi doresc sa devin invizibila. Imi e atat de bine singura, cu mine insami! Si Somnul ma penetreaza cu atata forta si dorinta, incat mi-e imposibil sa ma impotrivesc!

Cele doua copile care-mi traverseaza camera, ma trezesc cu chicotitul lor. Ma intind cu greu dupa Licoarea Zmeurie. „Ce bei acolo?”, ma intreaba una dintre ele. – „Otrava”, raspund amuzata.. si, brusc, simt nevoia sa fiu prevazatoare si anunt: „Daca ma veti gasi moarta, sa stiti ca din cauza asta am murit!” – Copilele nu par deloc ingrijorate, ci chicotesc vadit amuzate: „Uite-te la tine!”, imi zice una dintre ele, in timp ce cealalta ma apuca de hainele ce atarna largi pe mine: „Cine ti-a facut asta?” Inteleg atunci ca Somnul imi face asta… si scancesc iar, ca un copil indurerat.

Si Somnul ma patrunde cu mai multa sete. Imi loveste carnea, imi sfasie sufletul, imi zdrentuieste mintea!.. Puterea i-a mai scazut si, pentru ca se simte neputincios, se zbate in mine si imprejurul meu, ca o pasare ranita. Vreau sa plang, insa nu reusesc decat sa scancesc si adorm, posedata de el.

„Inca un Dar!”, ma trezeste vocea Povestitorului. – „Alt Dar? Cate Daruri mai primesc?!”, se zbate un gand in mine, acoperind vocea Povestitorului. Nu reusesc sa deslusesc decat ultimele cuvinte: „…Fiii Maharajahului!”

Ma uit la pachetul din fata mea si deslusesc o colivie. – „Mai ai o colivie Dincolo!”, imi amintesc Gandurile, „Ai hranit Pasarea?” – O iau la fuga, ingrozita ca Pasarea mea ar fi putut fi putut muri de foame. O caut prin toate Incaperile si, dupa un Timp, jumatatea unui Timp sau Timpuri, descopar, fericita, ca traieste. Colivia ei avea doua nivele, iar ea sedea pe cel de sus. Deschid cu grija cealalta colivie – cea primita in dar – si dau drumul usor, in colivia veche, Animalului. Descopar cu uimire si scarba ca nu-i decat un Vierme – urias si hidos! Privesc, din nou, Colivia primita in dar si observ ceva minuscul, zbatandu-se pe podeaua ei: un pui de Pasare – ranit, tremurand, agonizand.. – „Trebuie sa ceri ajutor, nu mai e Timp..”, sopteste un gand..si o iau la fuga, plangand.

„- Fiii Maharajahului..”, anunta Povestitorul si eu ma simt imbratisata de un copil frumos, imbracat in haine lungi, regale. – Nu”mi amintesc sa-l fi cunoscut, insa bucuria lui sincera si imbratisarea calda imi dau de inteles altceva. Si atunci il vad pe El, celalalt fiu al Maharajahului – Fiul cel Mare. Privirea lui, patrunzatoare, e ca o profetire pentru sufletul meu… si-i recunosc zambetul timid. Somnul se zbate, agatandu-se neputincios de mine, dar eu simt ca nu mai are nicio putere asupra mea. – Ma simt in siguranta: STIU ca sunt protejata! Si zambesc asa, fericita, pret de un Timp, Timpuri ori jumatatea unui Timp..

Vocea Povestitorului se aude din nou, amintindu’mi de puiul ranit, iar eu ma trezesc in genunchi, langa cele doua Colivii, implorand ajutorul. Vindecatorul imi arata colivia pe care o primisem in dar – puiul se transformase in cea mai frumoasa si neobisnuita Pasare vazuta vreodata!!! Aripile ei, desfacute larg, de un rosu-caramiziu stralucitor, pareau petalele unei flori.. – „..Pasarea Floare”, razbatu pana la mine vocea Povestitorului. – Pentru ea ma rugam. Ceream sa fie vindecata. Imploram sa fie salvata. Povestitorul deja anuntase ca Pasarea Floare trebuie sa moara si nimeni nu mai avea voie sa schimbe Povestea. Parea ca toti acceptasera asta si Resemnarea zambea trimfatoare de pe chipurile lor. – „Niciodata nu mi-a placut personajul asta, Resemnarea!”, se agita un gand prin mine. Si cad, din nou, in genunchi, incercand sa induplec Inimi. Din stanga, cu un pas in fata mea, Fiul cel Mic al Maharajahului ma priveste cu tristete si neputinta in ochi. Plangand si implorand, caut o mana de care sa ma agat.. Si atunci simt mana lui.. – Din spatele meu, ca un zid protector, Fiul cel Mare al Maharajahului parea ca nu ma priveste, ci doar ma simte. Ma agat, cu disperare, de mana lui intinsa si ma ridic. Caldura imbratisarii lui si moliciunea mainii lui drepte, asezata pe sufletul meu, ma linistesc si imi dau putere. – „Pe tine te poate proteja, insa Pasarea Floare trebuie sa moara!!!”, anunta Vindecatorul, indepartandu-se. Iar vocea Povestitorului completa: „Nu-i era permis sa le salveze pe amandoua si el alesese sa salveze Fata.” – „Povestea asta se cere schimbata”, se razvrati un alt gand in mine, „..si doar tu poti s-o faci!” M-am smuls din bratele Fiului cel Mare si am alergat dupa Vindecator, dar el a repetat cu glasul stins: „Nu e permis.. Pasarea trebuie sa moara pana maine..” – „Pana maine?? Pana maine??? Cata cruzime exista in voi?? Pana maine?!? Cine a hotarat asta???”, m-am razvratit eu, cutremurata si scarbita de atata Resemnare. – „Povestitorul..”, raspunse un alt Gand din mine..

M-am surprins cerand o arma – eram hotarata sa curm chiar eu agonia Pasarii Floare, din moment ce nimeni nu indraznea s-o vindece. – „Nici asta nu este permis. Pasarea Floare trebuie sa agonizeze pana maine, cand va muri. Asa-i Povestea si noi n-o putem schimba.”, imi explica Vindecatorul, dand din cap neputincios. Toata furia, scarba si neputinta mea le-am revarsat atunci asupra lui. – Am tipat, l-am jignit, l-am implorat din nou.. si iar am tipat…si l-am jignit…

In cele din urma, am plecat, aruncandu-i 3 bancnote mici: „Asta-i tot ce valorezi tu, Vindecatorule, nimic mai mult!”

De undeva, de sus si din spate, ma priveam pe mine, indepartandu-ma. – Eram alta femeie, aceeasi si totusi de nerecunoscut: mai frumoasa, mai puternica, mai hotarata si mai sigura de mine. Cu sufletul indurerat, insa dreapta ca o stanca, paseam inspre Aici. Somnul inca imi dadea tarcoale, tanjind, dupa mine. – Hm, intelesese ca nu mai are nicio putere asupra mea, dar tot nu renunta. Cerul era de un albastru clar si limpede.

„Numai ea putea intelege atat de bine Pasarea Floare.”, se auzi vocea Povestitorului.

Am pasit triumfatoare in Aici.

Povestea Pasarii Floare era insasi povestea mea. Si eu hotarasem s-o schimb. – Toate Povestile pot fi schimbate, indiferent ce spune Povestitorul!

Scancetul de copil ranit s’a eliberat in plans.. si lacrimile tasneau direct din sufletul meu gaurit. – Si ce daca imi simteam carnea intinata? Si ce daca imi simteam sufletul terfelit? AICI pot vindeca Pasarea Floare.

Si am scris. – Scrisul se transformase in terapie si Pasarea Floare incepea sa se vindece.

De Dincolo, Vantul imi aduce vocea Povestitorului: „Si astfel, Pasarea Floare a fost vindecata si eliberata.”

Nu mai exista Incaperea Intunericului, nici Colivii, nici Masti, nici Neputinta, nici Resemnare.. – „Desi Somnul inca mai tanjeste dupa Fata, el stie ca nu mai are aceeasi putere asupra ei. Pana si Usa a fost eliberata de dorinta carnii. Copilele inca mai zburda prin Camera de Trecere, chicotind amuzate, sub privirea intelegatoare a Fiului cel Mic al Maharajahului.”

„Fiul cel Mare? – Fiul cel Mare urmareste fericit zborul Pasarii Floare. Mana lui, moale si calda, inca se mai odihneste, protectoare, acolo… – pe sufletul curajos al Fetei care a indraznit sa schimbe, pentru totdeauna, Lumea Povestilor.”

( by mone )

%d blogeri au apreciat asta: