Tag Archive: lumea



Motto: Trebuie să aleg: raman floare si mă ofilesc, sau mor și devin fruct.

                                               Gustave Thibon

Cufarul Monicai

Din timp in timp, schimb universul.. – aleg un altul, aleg să devin fruct.. Spre exemplu, azi sunt o pară..si las minunile s’aPARA. 🙂 Catre seara, aleg deja sa fiu o gramada de pere: pot fi PEREche, oPERE si capodoPERE, rePERE precum si a sufletului incăPERE. 🙂 Si, chiar inainte de marea ruPERE, inainte ca frunza toamnei sa ma acoPERE, cer inimii sa sPERE si Cerului sa ma aPERE, fiindca’am sa las lumea să mă descoPERE.  😉

(by Mone)

got my house.
it still keep the cold out.
got my chair
when my body can’t hold out.
got my hands
doin’ good like they supppose to,
showin’ my heart
to the folks that i’m close to.
got my eyes,
though they don’t see as far now,
i know more ‘bout how things
really are now . . .

i’m gonna take a deep breath.
i’m gonna hold my head up.
gonna put my shoulders back,
and look you straight in the eye.
i’m gonna flirt with somebody
as they walk by.
i’m gonna sing out . . .

i believe i have inside of me
everything that i need to live a bountiful life.
with all the love alive in me
i’ll stand as tall as the tallest tree.

and i’m
thankful for each day that i’m given,
both the easy and hard ones i’m livin’.
but most of all
i’m thankful for
loving who i really am.
i’m beautiful.
yes, i’m beautiful,
and i’m here.


Cufarul Monicai

În insula uneori locuită ce suntem,
sunt nopţi, şi deznoptări şi zori, când nu-i nevoie să murim.
Atunci ştim tot despre ce a fost şi despre ce va fi.
Lumea apare definitiv explicată,
ne umplem de seninătate, iar vorbele singure se traduc.

Apucăm şi înălţăm în mâni un pumn de ţărână. Cu blândeţe.
În el se cuprinde tot adevărul suportabil: conturul, voinţa şi limitele.
Atunci putem zice că suntem liberi,
cu pacea şi surâsul celui ce se recunoaşte,
revenit din periplul său în jurul lumii,
energizat, pentru că s-a nutrit cu suflet până în măduva lui.

Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viaţa e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.

 

Jose Saramago (1985)


“Draga Dumnezeu,

Iti multumesc ca ai venit. Ai ales la fix momentul, ca nu ma simteam bine deloc. Cand m-am trezit din somn, mi-am adus aminte ca am nouazeci de ani si-am intors capul spre fereastra sa ma uit la zapada.
Si deodata am inteles c-ai sa vii. Era dimineata. Eram singur pe Pamant. Era atat de devreme, incat pana si pasarile dormeau, daramite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care tragea la aghioase, pe cand tu te munceai sa aduci zorile. Nu parea sa-ti iasa din prima, dar te straduiai. Cerul palise. Tu umpleai vazduhul de alb, de gri, de azuriu, inviorand lumea. Nu te opreai o secunda. Si-n clipa aceea am inteles care era diferenta dintre noi si tine: tu esti un tip infatigabil! Pus pe munca fara intrerupere. Caruia nu-i este niciodata lehamite. Ziua vreti, uite ziua! Noapte? Uite noapte! Si primavara! Si iarna! Si uite-o pe Peggy Blue! Si uite-l si pe Oscar! Si pe Tanti Roz! Asta zic si eu sanatate de fier!
Mi-am dat imediat seama ca venisesi. Si ca-mi dezvaluiai secretul, marele tau secret: priveste lumea in fiecare zi ca si cum ai vedea-o pentru intaia oara.
Urmandu-ti asadar sfatul, m-am straduit sa-l pun in aplicare. Contempland lumina, culorile, copacii, pasarile, animalele. Simteam cum aerul imi patrunde in nari facandu-ma sa respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Frematam de o bucurie necuprinsa si pura. Aceea de a exista. O bucurie care ma fermeca.
Iti multumesc, draga Dumnezeu, ca ai facut asta pentru mine. Era ca si cum m-ai fi luat de mana si m-ai fi dus in miezul tainei ca sa o cuprind cu mintea. Iti multumesc.
Pe maine. Te pup,
Oscar”

din cartea: “Oscar si Tanti Roz”, Eric-Emmanuel Schmitt

TU


Tu esti in globul de cristal
Ce-mi arata drumul catre mal,
Cand ma pierd in lumea mea…si-as vrea
Sa inving tristetea grea.

Nevazuta, dar te simt..
Te ignor, dar nu pot sa ma mint.
Esti in ceea ce respir, esti tu
Firul ce ma leaga de miracolul din zori,
Cand din vis usor cobori, in tot ce ating in jurul meu..
Chipul tau il vad mereu in gand.
Esti orice, oricum, oricand.

Tu- asteptarea din amurg,
Cand secundele incet se scurg,
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mana ta.

Tu esti ideea de intens,
Cautarii mele-i dai un sens,
Un motiv ca sa incerc mai mult.

Tu esti vocea ce-o ascult,
Esti chemarea de demult
Ce ma face sa nu-mi apartin – nu mai sunt eu!
Nu mai e nimic al meu, estï tu..
Nu pleca, nu spune nu…

 

%d blogeri au apreciat asta: