Tag Archive: maine



Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

In cateva ore va veni un nou an, iar maine, vorbind despre azi, vom spune deja “anul trecut”. Pana la ora 23:59 este inca 2014– “anul acesta”, iar la miezul noptii incepe 2015 – Anul Nou.

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Doar o secunda separa un an de celalalt, asa cum un graunte de nisip imparte desertul. Pare ca parcurgem toate zilele anulului, doar pentru a ajunge la aceasta secunda, ce cuprinde Sfarsitul si Inceputul, Vechiul si Noul, Trecutul si Viitorul.. – Inceput, sfarsit şi de la capat: un alt inceput, un alt sfarsit…si tot asa, ca un ritual, ca o calatorie’n Spirala Timpului. Traim – parca din curiozitatea de a vedea ce se va mai intampla: in noi, cu noi si’n jurul nostru. Cumva stim ca nu exista capat si ca, dupa fiecare cotitura, exista ceva, mereu altceva.

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Inconstient, ne plac sfarsiturile pentru ca orice sfarsit inseamna un inceput. Iar noi ne spunem ca, intr’o buna zi, se va’ntampla ceva care sa schimbe totul, sa ne schimbe pe noi si sa ne faca sa incepem o viata noua. Nu stim ce anume se va intampla: o scrisoare, o intalnire, o veste, un miracol, o clipa, poate chiar secunda dintre ani, insa speram si asteptam, continuand, uneori, sa ramanem in vechile lucruri si’n vechile metafore.

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

O viata noua, un miracol – ce magie! Dar daca pentru a ajunge in magie ar fi necesar sa intindem o mana sau sa rostim un cuvant, oare am intinde mana, am rosti cuvantul?

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Mai toti obisnuim sa luam hotarari de Anul Nou, uitand ca, de fapt, in viata fiecarui om, fiecare zi e inceputul unui An Nou. Oricine, daca’si doreste cu adevarat, poate lua viata de la capat, poate incepe o noua viata, lasand in trecut toate greselile, regretele, nefericirea si nesabuinta si poate trai noua viata care i se ofera cu fiece zi.

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Viata merita traita daca traiesti pentru ceea ce merita. – Sa’ncercam, asadar, sa nu luam hotarari care ne depasesc, ci sa ne promitem, in schimb, ca fiecare zi va fi inceputul unei noi vieti si sa cautam sa traim fiecare zi, fiecare ora, fiecare clipa ca si cum doar atat ne’ar mai fi ramas.

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Un An Nou fericit!★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★

Intind mana inspre stele si rostesc cuvintele: MIRACOL, MAGIE, SANATATE, PACE, NOROC, PROSPERITATE, ABUNDENTA SI IUBIRE! – ˚˚ *★**★UN AN NOU FERICIT, TUTUROR! ˚˚ *★**★ 。* 。 ° 。 ° ˛˚˛ * _Π_____*。*˚ ˚ ˛ •˛•˚ */______/~\。˚ ˚ ˛ ˚ ˛ •˛• ˚ |田田|門| ˚˚ *★**★


Motto: Oamenii urasc adevarul. Din fericire, adevarului nu’i pasa.  (Larry Winger)

Cufarul Monicai

Anumite persoane simt o atractie irezistibila fata de postura de victima. Nu, nu le compatimesc deloc, nici nu ma scuz pentru alegerea mea de a NU empatiza cu asta! Ci, din contra, imi repugna! Sunt 100% contra victimizare! Si cred ca victimizarea naste calaii, nu viceversa! Fara victima NU exista calau. Prin urmare, victima poarta pacatul amandurora! Vorba aceea: „Hotul cu un pacat si pagubasul cu noua.” – De acord ca viata te poate pune in fata unor provocari inimaginabile. Si nimeni, dar absolut nimeni nu stie cat poate indura un om! Dar acele provocari sunt de fapt lectii pe care se presupune sa le inveti. Si prima lectie a oricarei provocari este tocmai aceea de a invata sa alegi. Si a alege ce rol sa joci tu in provocarea aia, face tot deliciul vietii! – A alege e o forma de putere cu care tu te investesti pe tine. Iar daca un om alege sa joace rolul victimei, atunci e vina lui si numai a lui, este alegerea lui si mi se pare absolut normal sa suporte consecintele acestei alegeri. Ca o face din prostie, sau din slabiciune, asta’i deja alta discutie. Unii, clar, o fac din comoditate – e modul lor de a renunta la orice responsabilitate, forma lor de a se alinta (una tampita, daca ma intrebati pe mine!), de a cersi atentia care le lipseste (si mai tampit!). Sa nu mai fim tampiti, zic!

George Rosu

George Rosu

Mnoh, e mai comod sa te plangi decat sa faci, efectiv, ceva! E chiar confortabil! – Ai putea sa te revolti, sa nu mai accepti rahaturi. De ce nu o faci? Cati oameni cunosti care tac si inghit orice rahat, cu capul plecat, de parca ar fi vreo scofala in victimizare? Ca sa nu mai zic ca unii confunda victimizarea cu martirizarea. Ei, bine, ghici, ce? – Nu’i deloc acelasi lucru! – DEOSEBIREA DINTRE VICTIMA SI MARTIR consta in faptul ca martirul se sacrifica pentru o cauza nobila, in timp ce victima se consuma mai mult din neputinta, ori comoditate. Martirul isi apara cauza, asumandu-si cu demnitate suferinta personala. Sacrificiul poate ca smulge aprecieri, dar recompensa suprema este mai degraba in folosul celorlalti. „Faca’se Voia Ta!„, in traducere libera, inseamna „Accept.” Iar acceptarea nu’i totuna cu resemnarea, oameni buni! DIFERENTA MAJORA DINTRE ACCEPTARE SI RESEMNARE este una de vibratie. Resemnarea este o vibratie joasa de neputinta si frustrare in fata unui destin implacabil, creat inconstient, iar acceptarea este o vibratie inalta de armonie si pace, in acord cu Planul Divin. Got it? – Bun, atunci arata’mi ca ai inteles prin a te opri din vaicarelile inutile, ACUM. – „Stii, dar…” – Niciun „dar”, arata’mi c’ai inteles prin a te opri acum din vaicareli si prin a’ti asuma partea ta de vina, care, by the way, e cea mai mare, chiar daca unii ar fi tentati sa spuna ca e fifty-fifty. E foarte adevarat ca’i mai usor sa arati cu degetul decat sa-ti asumi partea ta de vina dintr-o situatie. Doar ca, procedand astfel, te amagesti, te sabotezi si’ti profetesti, chiar nu’ti dai seama? In realitate, sunt prea putine situatiile in care tu sa n’ai niciun cuvant de spus, ori in care intamplarea sa joace un rol determinant. Noi toti, deopotriva barbati si femei, suportam consecintele alegerilor noastre, chiar n’ai inteles? Iar „suferinta este necesara pana realizezi ca nu’i necesara„, asa ca, ce ar fi sa intelegi acum asta si sa te scutesti de suferinte ulterioare? – Nu vrei? Iti place sa te vaicaresti, sa’ti plangi de mila, sa permiti calaului sa te tortureze, te complaci in starea asta mizerabil de confortabila? – Atunci, ramai aici, e numai alegerea ta!

Cufarul Monicai

Fiecare este liber să decida cum va supravietui. Nimeni nu poate decide in locul altcuiva. Ne putem ascunde capul in nisip, putem spune ca nu’i nimic de facut si ca nu se va schimba nimic, totusi oamenii nu pot fi vindecati daca nu’si schimbă modul de gandire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana o vreme, sa’ti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie (tocmai am facut’o!), sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu si un pic de interes. Insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Iar cine s’a obisnuit sa traiasca vaicarindu’se, luand totul de’a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit, iubita..), nenoroc si soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste. Cu cat mai repede iti vei intelege si asuma greselile, cu atat mai repede te vei vindeca. – By the way, ce faci daca nu’ti convine ca’n gradina ta creste un copac otravitor? – Gandeste’te la asta! Spor! 😉

Cufarul Monicai

 

 


– Ce-ar fi să-i scrii tu lui Dumnezeu, Oscar?
– Tocmai dumneata să-mi spui una ca asta, Tanti Roz, zău aşa?!
– Cum adică, tocmai eu?
– Credeam că eşti singura persoană care nu minte.
– Păi nu te mint deloc, Oscar.
– Atunci de ce-mi vorbeşti de Dumnezeu? M-au aiurit ai mei cu Moş Crăciun, gata, ajunge!
– Află de la mine, Oscar, că nu există nicio legătură între Dumnezeu şi Moş Crăciun.
– Ba da. E una şi-aceeaşi cacealma. Spălare de creier şi fraiereală cât cuprinde!
– Ascultă Oscar, poţi tu să-ţi închipui, fie şi numai o secundă, că eu, o fostă luptătoare de wrestling, cu o sută şaizeci de turnee câştigate la activ, dintre care patruzeci prin K.O., eu, Teroarea din Languedoc, aş putea să cred în Moş Crăciun?
– Nu.
– Află atunci, băiete, că deşi nu cred în Moş Crăciun, cred în Dumnezeu. Îţi jur, na!

Astfel pusă problema, fireşte, se schimbă totul.

– Fie. Dar de ce zici că ar trebui să-i scriu lui Dumnezeu?
– Ca să te simţi mai puţin singur.
– Păi cum să mă simt mai puţin singur cu cineva care nici măcar nu există?
– Fă-l tu să existe.

Se aplecă spre mine.

– De fiecare dată când ai să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Şi dacă te ţii tare, află de la mine, o să existe chiar de-adevăratelea. Şi asta o să-ţi facă bine.
– Şi despre ce-ai vrea să-i scriu?
– Despre orice. Despre gândurile tale, acelea pe care nu le spui nimănui, care devin apăsătoare, prind rădăcină, te împovărează, te imobilizează; acelea care, luând locul ideilor înnoitoare, te paralizează măcinându-te pe dinăuntru. Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în tine, ai să te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi şi rău mirositoare, Oscar,băiatule.
– O.K.
– Şi apoi, lui Dumnezeu poţi să-i ceri zilnic câte ceva. Da’ fii atent, un singur lucru pe zi! Unul singur.
– Nu-i mare lucru de capul lui Dumnezeu ăsta al dumitale, Tanti Roz. Aladin putea să ceară trei lucruri de la lampa fermecată.
– Vorbeşti tâmpenii, Oscar. Nu-i mai bine un lucru pe zi decât trei într-o viaţă întreagă?
– O.K. Şi zici că pot să-i cer orice? Jucării,bomboane, o maşină…
– Nu, Oscar. Dumnezeu nu-i ca Moş Crăciun. Lui nu poţi să-i ceri decât lucruri de-ale spiritului.
– De exemplu?
– De exemplu să-ţi dea curaj, răbdare,să-ţi deschidă mintea.
– Mda, pricep…
– Şi poţi, de asemenea, să-i ceri unele lucruri pentru ceilalţi.
– La regimul de o dorinţă pe zi doar n-ai vrea dumneata, Tanti Roz, să-l mai împart acuma şi cu alţii?
– Iată, acum ştii cum stau lucrurile.

În această primă scrisoare am încercat, dragă Dumnezeu, să-ţi descriu un pic viaţa mea aici, la spital, unde toţi mă privesc ca pe un obstacol în calea dezvoltării medicinei, şi aş vrea de asemenea să te întreb dacă am să mă vindec sau nu. N-ai decât să tai varianta inutilă.

Te pup. Pe mâine,

    Oscar.

P.S. Nu-ţi ştiu adresa, ce fac?

    ( Eric-Emmanuel Schmitt - Oscar şi Tanti Roz )

Alergăm


Alergăm. Ne grăbim. Nu avem timp.

Ceasuri, telefoane, taxiuri, mailuri.

Mintea, corpul și sufletul în locuri diferite.

Alergăm și ne ofticăm că nu putem să le cuprindem pe toate.

Zilele, cifre sau numere în calendar.

Nopțile, somn pe furate, ziua de mâine planificată în vise alb-negru.

Alergăm. Caracatițe avide să apuce totul și indignate că scapă tot…

Ne lipim ca ventuzele de idei mărețe: job, bani, vacanța planificată din vreme. Ne mirăm că au trecut.
Ceai, cafea, îmbrățișări, pe repede înainte.

Propoziții în loc de povești.

Mâncare în loc de cină.
Gânduri întrerupte de știrile care vomită din televizor.

Alergăm, roboței încadrați perfect în sistem.

Cum? A mai trecut un an? Ce e aia “un an”? A, e chestia aia împărțită în trimestre de rate, impozite, contracte.

Locuințe în loc de case.
Sms-uri din trafic.

Alergăm. Pârtieeee: ne grăbim!


STOP! Vreau timp, vreau să privesc în ochi, vreau să spun, nu să las de înțeles, vreau să îmi spui – nu ai venit în viaţa mea ca să te ghicesc, vreau lumânări parfumate și mere verzi, vreau sa văd, nu să fac poze, vreau să simt, nu să bănuiesc, vreau întâmplarea, nu comunicatul de presă.

Vreau să respir! Vreau ce știu că pot să am. Vreau să știi că poți avea.

Andra Gavril – Buzunarul de la piept

*•.¸¸♫¸¸.•*¨*•♪~ *•.¸¸

Cafea cu gust de schimbare


Ziceam aici ca oamenii nu pot fi vindecaţi dacă nu-şi schimbă modul de gândire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana, sa iti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie, sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu, interes.. insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Cine s-a obişnuit să trăiască luând totul de-a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit..), nenoroc, soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste.

Poate vrei sa schimbi ceva AZI, ACUM, in loc sa te vaicaresti si/sau sa vociferezi acuzator la adresa altora. INCEPE CU TINE! Incepe prin a te cunoaste si intelege pe tine! Lasa’i pe ceilalti deocamdata, oricum nu poti sa te schimbi tu in locul lor si cum ai putea sa’i cunosti si sa’i intelegi pe ei daca tu cu tine n’ai prea reusit asta?

Incepe cu chestiile marunte. Incepe, de exemplu, prin a’ti schimba tabieturile: in loc ( sau macar inainte! ) sa citesti horoscopul la cafea sau analiza numerologica a zilei ( da, chiar inainte de a o citi si pe cea facuta de mine aici!) si sa vezi ce ti’au prezis zeii, numerele si astrele azi, in loc sa LIKE’uiesti poze cu pisici/fete/baieti/rahaturi politice, apocaliptice si de alt gen, inainte chiar de a te plange ca a iesit cafeaua prea amara sau prea dulce, inainte sa te plangi de gerul de afara, aerul prea uscat din casa, mizeria din bucatarie, de pe scara si din fata blocului, gunoaiele ( de orice fel ) din orasul tau si din tara ta „de rahat”, in loc sa injuri politica/politicienii, viata grea, soarta si oamenii care te persecuta, inainte de a’ti juca rolul ( asumat sau nu, constient sau nu ) de victima si napastuit al sortii, incepe prin a schimba ceva la tine, ACUM, azi! Continua maine si poimaine. Si nu te opri decat pentru a privi: in trecut ( ca sa nu uiti de unde ai plecat! ), in prezent ( ca sa vezi ce ai realizat pana acum si cum realizarile tale interioare se manifesta in realizarile exterioare ) si in viitor ( ca sa vezi ce mai ai de facut! ). Nu cred ca s’ar presupune sa te opresti vreodata mai mult decat pentru a poposi, a te odihni, deoarece’i un proces de drum lung! E varianta mai optimista a povestii omului care invata sa mearga pe sarma ( pe care, by the way, o gasesti aici ) Nu’i musai s’o citesti acum, incepe prin a citi „Familia schizofrenogena” AICI. O sa descoperi ca se vorbeste despre MINE si despre TINE, deopotriva despre noi TOTI: la nivel personal/individual, familial, de natie si popor – la nivel de OM. Citeste cu sufletul!

Nu tre’sa dai LIKE postarii ca sa te desconspiri ca ai citit – desi s’ar putea sa simti nevoia unui SHARE ( ca impartasire, nu ca acuzare! ) in urma lecturii. Numa’citeste! Stiu ca e lung articolul pe care ti’l recomand si mai stiu ca noi suferim de BTSCMP (boala textelor scurte cu multe poze ), insa citeste: cu sete sau/si pe indelete, oprindu’te din cand in cand pentru a digera, a identifica, a constientiza, a plange sau a te infuria. Apoi, lasa’ti ragazul de a procesa toata informatia, pune’o’n decantorul fiintei tale si vezi ce’i de facut mai departe.

Iti urez o duminica revelatoare!


„Scrie!”, imi zice cineva. – „Scopurile notate pe hârtie pot transforma dorinţele în imperative, imposibilităţile în posibilităţi, visele în planuri, planurile în realitate. Nu gândi pur şi simplu, scrie! „Dacă primeşti o hârtie gata liniată, scrie pe verso.”, imi zice altul, malitios. Asa ca, „l’am întrebat pe Ring Lardner alaltăieri cum îşi scrie nuvelele, şi mi-a spus că scrie câteva cuvinte sau expresii împrăştiate pe o foaie de hârtie şi apoi se întoarce şi umple spaţiile.” – Ha, ce tare, nu ma gandisem la asta! Imi place ideea, cre’ca asa o sa scriu, daca o sa scriu.. ca e greu al naibii! – „A scrie este uşor. Tot ce trebuie să faci este să iei o foaie albă de hârtie şi s-o priveşti până când îţi ies broboane de sânge pe frunte.” – Ei, hai.. pana aici, te rog, fara sange, ca eu mi’s mai sensibiloasa asea…si ma inmoi imediat cum vad sange, da? Uite, mi’am luat foaia alba (virtuala) de hartie, o privesc…si o tot privesc…si… – o mai privesc mult? 😀  – „scrie cateva cuvinte sau expresii..” – Ok, scriu cuvinte.. fara noima, da? sa vedem ce o iesi.. de unde plec si unde oi ajunge. 🙂

Poate, daca ne’am vizita mai des inlauntrurile, am vedea ca, de fapt, toti avem dreptate si toti rostim adevarul: fiecare pe al lui. Chestie de perspectiva. (Cum ma descurc pan’aici? :P) – Azi, pe la 10, ma duc in vizita la Georgescu. Cica face asta niste clatite, de te lingi pe deste: cu gem de gutui. Sau de caise. Ori de prune? Homemade, in orice caz. Soata lui o sa’mi faca si’o cafeluta – cu caimac! – .. mai schimbam o impresie, doua, trei…imi zice cum e cu aia, cu ailalta..si.. „Da, dom’le, AI DREPTATE! daaaa, cat adevar! 🙂 Bate de doispce. Imi inhat hainuta din cuier si ma reped pan’la Lenucika: „Privet!”- ii pup eu aerul uscat al obrazului, da’ea insista sa ne’mbratisam: stie ca nu’mi plac dulcegariile, de aceea m’asteapta cu o placinturica din aia cu pui si legume, de ma da pe spate. Aseaza si o bere blonda langa ea, cica aluneca mai bine. La ea aluneca, eu mai presar sare peste coca aburinda si sorb din paharul cu limonada.. Am tot zis c’o sa’i cer reteta, insa tot uit.. Uneori, uita si ea ca eu nu stiu a grai moldoveneste, asa ca’mi zambeste, dulshe, in ruseste. Orologiul bate deja orele doua..trei..patru…si pe la opt, coboara cu mine – sa ma conduca, cica! – si sa mai cumpere bere din aia blonda, de la pravalia din colt, ca iar s’a apucat de fumat si azi e sambata, mai fumeaza si maine, iar de luni, gata cu tigarile, ca tutunul strica obrazul, il zbarceste si’l ingalbeneste. „Tu stii ca eu nu te cunosteam si deja te placeam? – Te vedeam in fiecare dimineata, treceam una pe langa alta si eu, de fiecare data, gandeam acelasi gand: E asa luminoasa fata asta! ..si asa frumoasa! Bine, mi’au placut si bijuteriile tale, desi tu stii ca eu nu port.. – Esti frumoasa!” E zece pana ma convinge ea pe mine ca’s frumoasa si pana decide cate beri si ce tigari. Si azi vroiam s’ajung si la Constanta, sa gust un ghiudem tataresc, dupa care sa ma reped oleaca si prin Ceru’eNspe, ca sa’i arat kurti’ul cel nou (creatie proprie!), Tatalui. De parca l’ar interesa.. 🙂 Dar, lasa, mai e timp..si maine e o zi.. – altadata! Timpul, cica, nu exista, da’ceasul isi tot ticaie orele, minutele, secundele..

Imi inchin perna, cum faceam in copilarie si, dintr’un colt de amintire, imi zambeste Zana. Chiar, am cunoscut o fata-zanuta care stie sa scrie! Scrie fain, nu ca mine, da’acum nu mai stiu nimic de ea, decat ca exista.. Ne’am cam pierdut.. – Serbetul se topeste in apa rece, cu degetul desenez in aburul de pe pahar.. Deasupra mea, dudul batran isi vantura frunzele si’si rostogoleste dudele, omizile.. Fluturele se zbate’n crisalida si totul incremeneste pentru o clipa, clipe, ori jumatatea unei clipe.. De la mansarda, Adevarul isi flutura batistele brodate: „Sunt tot eu, numai voi ma tot vedeti altul, altfel..” Apele astea par a se misca in alt fel.. nu ca valurile apei neagre a lui Tomis.- „..i se mai spune si Tomita!” Aberez. 🙂 – Somnul ma’nhata si m’arunca’ntr’un vis cu animale fantastice, munti si gropi in care eu mereu cad si mereu ma sperii, crezand ca nimeni nu ma va scoate d’acolo.. Insa dimineata, cand ma trezesc, sunt tot aici, vezi bine! „Ce visezi sa strangi in brate!” – „..deci nu mai zice asa, ca nu se stie ce mai visez si’n noaptea asta! – „Sa ma visezi pe mine!” – Ba tu pe mine! Sau, stii ce? Nu ma visa deloc. Sa nu cumva sa’ndraznesti sa ma visezi, ca o sa te indragostesti de mine si o sa’ti treaca greu, o sa te bosumfli pe mine, o sa te superi de’a dreptul, eu o sa stiu ca d’aia ma ataci cu limba’ti ascutita, apoi o sa ma urasti si o sa suferi ca blegul: pentru ca eu stiu si tot nu fac ceva in sensul asta.. – „Tu chiar nu ai inima?” – Nu, nu am! ..si fac un rahat, da, nu fac nimic altceva in sensul asta! Dar fac in celalalt! Intotdeauna intr’un alt sens.. – altul decat cel profetit, asteptat.. Si n’o sa ma poti uita asa usor, nu te mai umfla atat in pene, nici macar nu’s penele tale, sunt pene de imprumut, cu ele nu poti zbura, te poti doar impauna, ha, impana! – „O sa te doara.. Mai impiedica’te si tu!” – Ei si ce, macar de m’ar durea, ar insemna ca simt ceva…o sa vezi, o sa’mi trimiti taceri si muzici cu titluri sugestive si metafore ratacite’n versuri…si o sa vrei ca eu sa le inteleg. Insa eu n’o s’o fac, numa’asa, de’a naibii, pentru ca vreau sa’mi vorbesti cu vorbele tale, pentru ca’s rea…si pentru ca pot! Si o sa ne mai chinuim asa, o vreme…doua vremi, poate chiar trei…pana o sa incepi sa intelegi ca vremea asta nu e acum. Da’nici maine nu stim daca va fi. Ieri a fost ceva. Intotdeauna ieri si, posibil, maine. Niciodata azi. Si o sa te acresti. Dar cred ca o sa’ti treaca. Adica o sa’ti treaca sigur, numa’ca acreala e posibil sa ramana…macar o vreme, asa, ca o amintire de demult. Sa nu uiti ca si noi am inceput fara sa intentionam nimic mai mult decat un experiment! De fapt, eu am inceput asa, tu doar ai acceptat.. si eu ti’am multumit: pentru ca existai ca si cum ma asteptai pe mine… si pentru ca erai deschis la orice ti’as fi propus. Iti amintesti ce ne mai dureau inimile si tu’mi spuneai ca e din cauza ca se deschid: „Neantrenate, iubito..” Cred ca exact asa ai spus: „iubito”, nu „iubita mea”… – iti dai seama? – A fost ca o profetire. Ti’ai profetit sa ma pierzi inainte chiar de a ma avea, vezi bine! Musai sa fii mai atent cu vorbele, cu gandurile, Profetule! 😉  Ma faceai sa rad, asta’mi lipseste! Parca iti facusei o misiune din a ma face sa rad: „Daca tot o sa te razgandesti, hai atunci sa planificam si botezul…” 😛 Dormi? – „As dormi daca m’ai lasa..” – Si te’am lasat.

La stana tot nu’mi place. Behaielile ma indispun, desi mieii au asa, un nustiuce, o inocenta… Casul nu mi’a placut niciodata. Am urcat in copilariile mele, pe munti si am cutreierat vai si pajisti inverzite, doar pentru o bucata de cas. Si cand mi’a fost oferita, am inteles ca nu’mi place. Da’stii tu casul ala de la gurile puilor de vrabii? Ei, ala’i altceva: e poezie, e copilarie, pruncie..! Cui ai dat melodia mea? Melodia noastra.. cui ai dat’o? – „Ce visezi sa..” – Si daca o sa te visez pe tine?

Cufarul Monicai

Inimile s’au deschis: fiecare intr’alta poveste. Desi, uneori, noaptea, cand nu visez grozavii si gropi, parca te’as simti cutreierandu’mi visele…asa, intr’o doara! Pastoresti, Pastorule… – „Sunt cioban!” – Esti, poti sa nu mai fi? – „Nu ma deschid eu in fata oricui, ca sa stii.. M’am deschis in fata ta!” – Teama de intimitate si o oglinda…reflexia! – Esti un bleg. – „Nu d’asta plangeam, nu fi bleaga! S’a’ntamplat ceva in timpul zborului aluia…si melodia aia…” – M’ai aubelizat definitiv. 🙂 „Stii ce imi place la tine? Ca esti la fel ca mine: si eu as fi cautat pana as fi gasit, nu m’as fi resemnat asa usor. Nu’mi place personajul asta, Resemnarea! – „Dar tu stii ce’mi place la tine? – TU imi placi la tine!” – Hehe, suna prea bine, desi nu esti original deloc, da’deloc, ca sa stii! – „Hai, vino’n brate..” – Nani bun? – „Nani bun, Monica..”

(by mone)

daca mi’ar mai ramane
un ultim sarut de dat,
ti l’as darui tie
si l’as lasa sa tremure pe buzele tale
pentru eternitate..

daca mi’ar ramane
un singur rasarit de soare,
ti l’as darui tie,
ca soarele sa rasara in ochii tai
cand te trezesti dimineata alaturi de mine..

aceasta iubire
ne duce departe, impreuna.. pentru totdeauna,
ca o dulce renuntare, ca o magie..
asa suna toate cantecele in suflet..

Orele


„Dear Leonard,

to look life in the face, always, to look life in the face and to know it for what it is. At last to know it, to love it for what it is, and then, to put it away. Leonard, always the years between us, always the years. Always the love. Always the hours.”

Virginia Woolf

Cât de des în viaţă, ceea ce trebuie să faci astăzi, lasi pentru ziua de mâine?

Nu uita ca timpul trece si, uneori, numai câteva ore sunt suficiente pentru a face ca totul sa fie diferit.

Fa astăzi ceea ce trebuie să faci, uita de ziua de mâine, trăieste clipa prezenta, traieste astăzi, ACUM.

Cel ce’si preţuieste viaţa are grijă si de cel mai mic detaliu al existentei sale. Cine apreciază viaţa trebuie să recunoască faptul că în prezent isi construieşte existenţa.

Si…nu uita ca toti putem oferi – din grădina de trandafiri a fiinţei noastre.


%d blogeri au apreciat asta: