Tag Archive: mantre



Shiva Ratri - Noaptea lui Shiva

 

Noaptea care precede Luna Noua (noaptea de dinainte de Luna Noua) este sarbatorita in traditia spirituala orientala sub numele de Shiva Ratri, fiind „o noapte a transcendentei divine, iar daca ne angrenam in activitati spirituale, cum ar fi yoga sau meditatia, putem obtine rezultate exceptionale care sa echivaleze cu rezultatele obtinute in urma unui an de practica spirituala asidua.

Pe parcursul acestui moment astral, este bine sa avem o alimentatie usoara, sa reducem ritmul activitatilor zilnice, si sa incercam sa ne orientam catre interior, fiind constienti ca aceasta noapte este deosebit de eficienta pentru practica meditatiei, ea oferindu-ne ocazia sa realizam astfel, importante progrese spirituale.

Datorită manifestării puternice a liberului arbitru şi a stării de neutralitate, practic în această perioadă orice stare, trăire, emoţie sau sentiment este mult amplificată, dar ATENŢIE, orientarea spre bine sau spre rău depinde în foarte mare măsură de noi.
Din această cauză trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce ne dorim şi ceea ce mentalizăm, pentru că şansele de împlinire sunt mai mari decât în alte perioade.
Este foarte important să fim perfect conştienţi de aspiraţiile noastre şi să evităm excesele de orice fel, să fim responsabili de hotărârile pe care le luăm, să ascultăm vocea inimii, să fim atenţi la semnele şi sincronicităţile care apar în viaţa noastră deoarece este un moment în care se poate manifesta tainicul transfer al voinţei individuale în Voinţa lui Dumnezeu. (Sursa: adanima.org)

 

Shiva Ratri - Noaptea lui Shiva


Termenul sanscrit SHIVARATRI are mai multe semnificaţii. „RATRI” înseamnă „noapte”. SHIVARATRI este astfel „Noaptea lui SHIVA”. Simbolic, cuvântul RATRI este derivat din rădăcina verbală sanscrită RA, care înseamnă „a da”. Esoteric, se atribuie astfel nopţii sensul de dătătoare a fericirii, păcii şi beatitudinii nepieritoare, care transcende aspectele efemere ale manifestării. SHIVARATRI mai înseamnă şi „noaptea revărsării Graţiei Divine” şi este momentul în care putem simţi cu cea mai mare uşurinţă Graţia şi iubirea infinită a lui SHIVA.

SHIVARTRI este o zi foarte favorabilă din punct de vedere spiritual. Ea este cea de-a 14-a zi a ciclului lunar, moment în care luna este aproape cu totul ascunsă. După momentul de Lună Plină, Luna pierde în fiecare zi câte a 16-a parte din strălucirea sa. Astfel, ea descreşte până în momentul de SHIVARATRI când manifestă doar a 16-a parte din puterea sa. În astrologia hindusă mintea individuală (MANAS) este intim asociată cu Luna. CHANDRA, îngerul tainic guvernator al Lunii, este totodată şi divinitatea care guvernează mintea (MANAS). Momentul de Lună Nouă poate fi asociat prin urmare cu acea stare a minţii în care fluctuaţiile şi capriciile ei sunt mult reduse, putând fi suspendate cu uşurinţă şi controlate prin disciplină spirituală. În această noapte sfântă (SHIVARATRI), nouă ne rămâne doar o mică parte a minţii de controlat, iar acest control poate fi realizat prin focalizarea intensă a atenţiei asupra gloriei nepieritoare a lui Dumnezeu.

Diferitele tradiţii şi obiceiuri legate de  SHIVARATRI sunt urmate cu rigurozitate de adoratorii lui SHIVA. Majoritatea îşi purifică fiinţa, pentru ca astfel să atragă mai uşor Graţia lui SHIVA, prin post sau regimuri cu fructe şi lapte. Devoţii cred cu tărie că în această noapte sacră cel care îl venerează sincer şi plin de dăruire pe SHIVA este absolvit de greşelile sale şi eliberat din ciclul morţii şi renaşterii.

Se consideră că realizarea cu rigurozitate şi dăruire a ritualurilor de SHIVARATRI ajută devotul să controleze în fiinţa sa cele două tendinţe – RAJAS GUNA (acţiuni pasionale, pline de dorinţe) şi TAMAS GUNA (inerţia). Rugăciunile sincere şi meditaţiile realizate de aspirant în această zi fac ca impurităţi ca pofta, furia, gelozia să fie sublimate. Renunţarea la somn în această noapte face ca lenea să fie îndepărtată.

SHIVARATRI este considerată deosebit de favorabilă în special femeilor. În timp ce femeile căsătorite se roagă pentru soţilor lor, fetele necăsătorite îl invocă pe SHIVA, considerat soţul ideal, pentru a le trimite un soţ bun, prin care El să se manifeste în viaţa lor.

Yoghinii întâmpină această grandioasă sărbătoare ca pe o excepţională şansă spirituală. De aceea postesc întreaga zi şi veghează toată noaptea, meditând intens cu mantra-ele lui Shiva (Laya yoga). Cei neiniţiaţi meditează simplu rostindu-i numele neîntrerupt, transfiguraţi, cântă plini de fervoare imnuri de slavă care îi sunt închinate ori adoră faimosul simbol, Shiva Lingam şi aspiră cu dragoste, din toată inima către Paramashiva, care este, în realitate, nimeni altul decât Dumnezeu Tatăl.

Toată această noapte este o rugă continuă către SHIVA, manifestată prin imnuri şi cântece devoţionale (Shiva Mahimna Stotra – Pushpadanta, Shiva Tandava Stotra – Ravana) sau prin tăcere sacră şi meditaţie. Prima masa după post este tot o ofrandă consacrată lui SHIVA.

Shivaratri, această noapte profund misterioasă şi sacră soseşte în curând. Să urmărim cu toţii să o trăim şi noi ca pe unul dintre cele mai importante evenimente spirituale ale vieţii noastre. Să ne amintim măcar în fiecare clipă a acestei nopţi că ţelul nostru esenţial în această existenţă este realizarea ACUM şi AICI a lui Dumnezeu Tatăl şi, plini de dragoste, să ne apropiem cu inimile înflăcărate de Shiva. Să urcăm, însufleţiţi de o aspiraţie gigantică, pe culmea muntelui sfânt Kailasa – care se află permanent în interiorul nostru, la nivelul centrului coronar (Sahasrara) – să trăim cât mai profund şi plenar prezenţa tainică a lui Shiva în noi înşine, ca pe propriul nostru Sine Nemuritor – Atman – ce pătrunde neîncetat tot Macrocosmosul.

În acea zi să ne amintim tot timpul că o viaţă trăită în perfecţiunea Adevărului Divin extatic are astfel o forţă colosală. Fiecare făptură umană este un microcosmos care reproduce în miniatură Macrocosmosul.

Om Namah Shivaya

 


Una dintre cele mai sfinte nopţi spirituale ale anului se apropie şi dacă vom fi pregătiţi cum se cuvine, ne poate transforma profund şi definitiv, prin graţia cea tainică a lui Shiva. Dacă vom fi pregătiţi, vom primi multe daruri divine în cea mai înălţătoare sărbătoare a anului. Avem cu toţii această minunată posibilitate, care aşteaptă doar să se manifeste din plin în noi. Se află deci în puterea noastră să alegem AICI şi ACUM această miraculoasă şansă. Aşadar, să aspirăm din toate puterile pentru ca această noapte să ne apropie cât mai mult de Shiva, Marele Mântuitor Divin. În fond, nu este descoperirea plenară a lui Dumnezeu chiar scopul venirii noastre pe această planetă? În această noapte sfântă putem face din mintea noastră un altar închinat lui Dumnezeu, iar atunci toate celelalte gânduri vor deveni în mod firesc nesemnificative.

Să nu uităm, de asemeni, că noaptea de Shivaratri înseamnă în primul rând bucurie sublimă, divină. Viaţa spirituală autentică este înainte de toate plină de efervescenţă. Cu cât iradiem în jurul nostru mai multă bucurie şi fericire, cu atât dovedim că ne aflăm mai aproape de nesecata Sursă Supremă a Beatitudinii.

SHIVARATRI este un moment privilegiat care ne arată că puritatea inimii şi a minţii, ruga sinceră, plină de fervoare, devotamentul, iubirea necondiţionată, renunţarea ne apropie de Dumnezeu, ne ajută să devenim una cu El.

 

Să uităm în această noapte toate grijile inerente vieţii, toate suferinţele trecute sau prezente. Dacă vom posti, ne va ajuta foarte mult să simţim extazul comuniunii tainice cu SHIVA cel omniprezent. În această noapte să ne gândim clipă de clipă la Shiva cel tainic şi numai la Shiva. În această noapte, celui sau celei care va cere, SHIVA îi va da.

 

Fie ca în această noapte graţia supremă a lui Shiva să se reverse asupra noastră şi să ne umple pentru totdeauna întreaga fiinţă. (Sursa: yogaesoteric. net)

 

Shiva Ratri - Noaptea lui Shiva

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Obstacolele din viata noastra, dificultatile sau esecurile ne ajuta sa devenim, sa ne transformam si sa ne apropiem si mai mult de centrul fiintei noastre. Daca privim toate aceste lucruri ca pe niste provocari care ne fac mai puternici, mai curajosi si acceptam schimbarile, vom inceta sa mai fim captivii propriului mod de a gandi. Secretul e sa decizi ca vrei sa iti schimbi starea si solutiile vin automat. De cele mai multe ori, metodele prin care poti iesi din stari negative sunt simple si la indemana. O plimbare in natura, o imbratisare, un dans, un cantec, o vorba buna, iti pot schimba starea de spirit in foarte scurt timp. Se intampla, totusi, ca fiind inconjurat de mai multe provocari deodata, sa simti ca acestea te coplesesc. Vrei sa iesi de sub apasarea lor si simti ca stii cum sa o faci, dar parca un val al uitarii se asterne peste tot ce ai invatat si nu iti vine in minte solutia. Acesta e momentul când mantrele pot ajuta.

Vechi si tainuite, mantrele au fost cunoscute ca si instrumente cu o putere deosebita pe pamant. Au reprezentat legatura intre Dumnezeu, Univers si sufletele noastre. Mantra este un cuvânt de origine sanskrită, care îşi are originile în India antică. În mod literal, înţelesul său este de a „salva mintea de la suferinţă şi boală”. Puterea mantrei vine nu doar din cuvant , ci si din sunet. Fiecare silaba a mantrei a fost conceputa sa transimta o anumita vibratie. De aceea puterea ei este mult mai mare.

Mantra este energia concentrata intr-o vibratie a unui sunet – purtator a unei puteri anume, un cod, in care sunt incifrate cunostinte supreme. In scrierile stravechi, se mentioneaza ca fiecare litera a alfabetului sanscrit, avea o anumita proiectie localizata si o provenienta cosmica. Combinate intr-un mod deosebit, literele formau sunete, ce contineau un mesaj.

Vindecarea tibetană prin mantra reprezintă o formă puternică de vindecare, care datează încă din timpurile antice şi care este bazată pe filozofia Conceperii Interdependente ale tuturor Fenomenelor. Filozofia Conceperii Interdependente presupune faptul că toate fenomenele din Univers sunt strâns legate: nici un obiect, nici o persoană sau nici un eveniment nu pot exista izolat; fiecare acţiune, gând, sau eveniment are impact asupra tuturor celorlalte fenomene existente. Cu ajutorul unei conştientizări mai mari a Conceperii Interdependente, putem să devenim co-creatori ai propriei noastre realităţi şi să influenţăm aspecte importante ale vieţilor noastre, precum sănătatea. De asemenea, putem să aplicăm aceste metode pentru a vindeca dezechilibrele energetice, precum rănile accidentale şi bolile.

Mantrele pentru vindecare sunt extrem de versatile, putând fi utilizate în mai multe moduri, pe lângă aceste metode. Uneori, specialistul poate să intoneze mantrele în sine, alteori, pacientul poate să fie încurajat să asculte sunetul intonării mantrelor:

Sa Re Sa Sa, Sa Re Sa Sa, Sa Re Sa Sa, Sa Rung

Har Re Har Har, Har Re Har Har, Har Re Har Har, Har Rung..

Numită și Naad Mantra Antar, Sa Re Sa Sa Mantra este pe cât de simplu de intonat/cântat, pe atat de puternica si cu rezultate imediate. Se traduce prin: „Acea totalitate Infinit este aici, peste tot. Creativitatea lui Dumnezeu este aici, peste tot.”

SA este Infinitul, Dumnezeu. Conecteaza cu elementul Eter. Har este manifestarea și creativitatea lui Dumnezeu si conecteaza cu elementul de Pamant. „Ung” este un sunet de proiectare spre exterior, în infinit. Toate adversitățile se topesc in fața acestei mantre și, de asemenea, simpla ascultare a mantrei vă conectează cu propria capacitate de comunicare. Veți deveni mai înțelepti, iar pacea și prosperitatea vor intra in campurile voastre.

Te simti coplesit/coplesita? – Ridica’te cu aceasta mantra, pe cat de simpla, pe atat de puternica.

Nota: Repetarea unei mantre este esentiala pentru a se ajunge la rezultate. Pentru rezultate maxime mantra se repeta pina cand o auzim repetandu-se automat in mintea noastra. Pentru efecte scurte, in anumite situatii se recomanda repetarea mantrei de 108 ori (numarul 108 fiind un numar deosebit). Mantra functioneaza pe mai multe nivele: avem nivelul vibrational – prin sunetul ei si nivelul de constientizare prin cuvinte. Constientizarea se poate face nu doar prin rostire sau incantare, putem scrie sau desena mantra respectiva. In Tibet, pelerinii deseneaza mantrele pe bucati de ceramica sau pietre, meditand asupra mesajului, iar acest lucru le creste spiritualitatea la un grad foarte inalt.


%d blogeri au apreciat asta: