Tag Archive: noaptea



Cufarul Monicai prezinta:

Povestea de luni

 

Cufarul Monicai

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată.

Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.

La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

– Bine, las’ că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.

Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.

– Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!

Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!

Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.

 

Hans Christian Andersen – Prinţesa şi bobul de mazăre

Zumbărala ghioală


Motto:

Nopţile în care dormim sunt ca şi cum n-ar fi. În memoria noastră nu rămân decât acelea în care n-am închis ochii. Noapte înseamnă noapte albă.

Emil Cioran

Toata noaptea am scris. In gand. Am scris mult si frumos, cum nu cred c’am sa pot vreodata sa scriu cu litere, pe hartie. Am fost amuzanta, incisiva, rea de’a dreptul, dulce, incantatoare, fascinanta, dura, iertatoare, intelegatoare desi neinteleasa, geniala.. Am retrait momente, am urat si am iubit, am fost indiferenta, scarboasa si scarbita, am plans si am ras, am vorbit si am tacut, am iertat si am condamnat, am crezut ca inteleg… ca sa nu mai stiu nimic altceva decat faptul ca totul este o necunoscuta. Nu mai cred ca exista cunoastere, ci doar iluzia ei. Nici viata nu mai stiu ce este (daca’am stiut vreodata!), nici daca traiesc nu stiu. Poate ca doar visez ca traiesc. Poate ca totul e un vis si viata reala (daca exista asa ceva!) e mult mai urata decat visul asta, de aceea nu ma trezesc niciodata. Am trait candva (sau doar am avut senzatia ca traiesc) o forma de pacalire indusa a mintii (de catre altcineva, ori poate doar de catre mintea insasi!?), asa ca, mi se pare ca stiu despre ce vorbesc acum. Puteam s’o iau razna atunci, sa ratacesc de’a pururea’nlauntrul meu, intr’o lume care nu exista decat in mintea mea.. Dar cine mai stie daca nu cumva chiar asta s’a intamplat? – Exista vreo certitudine vreodata? Este ceva atat de adevarat incat sa nu mai vrei, nici sa mai simti ca nu mai e altceva de cercetat? – Si daca sunt numai o forma de gandire artificiala? Si daca’s numai o minte? O minte atasata la o inima.. – O minte care si’a creat propria reprezentare fizica, propria poveste – o poveste nici prea-prea, nici foarte-foarte, ci doar atat de confortabila cat sa poata fi suportata, fara a claca prea curand? Si o inima (ori numai reprezentarea ei fizica!?), tocmai pentru a nu exista riscul de a descoperi asta vreodata? Logica ( de fapt, ceea ce cred c’ar fi logica!) imi spune ca’i posibil, dar tot ea’mi spune si ca, daca ar fi ( fost ) asa, mi’as fi ales alta reprezentare, alte repere, alta poveste.. Dar daca tocmai aici e spilul? Daca se’ntampla chestii, independent de tine, de vointa si de dorintele tale, tocmai pentru a te face sa crezi ca existi de’adevaratelea? Daca’s numai un program in mintea cuiva? Daca’s numai o poveste care se scrie pe masura ce se intampla? Si daca’ nici minte nu sunt? Daca’s numai un gand devenit concept?

Am scris despre mine si despre oamenii care ma compun.Unii dintre ei, daca’au trait vreodata, nu mai traiesc acum decat in gandul meu. Ceilalti..

In eventualitatea ca niciodata n’am sa scriu despre acei unii si despre acei ceilalti, incerc un rezumat acum, ajutandu’ma de cuvintele sparge ale Ninei Cassian. De ce sparga? – Pentru ca’ti ofera iluzia ca intelegi limba, fara a intelege’o vreodata cu adevarat. Pentru ca si daca exista un dictionar de sparga, eu n’am cunostinta de el.

Poezie în limba spargă

În câmpul ce ițea de bruturează,
A cțipitat un ptruț, ce-i drept cam bumbarbac,
Dar zumbărala ghioală, încă trează,
A cropoțit aproape, în cordac:
Ce pisindreaua mea de brutușleagă,
Și șomoiogul meu cu zdrolociță,
Mi-ai bosfroholojit stroholojina!
Țichi-mi-ai sima simibleagă!

Morala: În lanțuri apa să se tragă!

Nota:

Limba spargă este o formă de expresie artistică, creată de poeta Nina Cassian. Din punct de vedere lingvistic nu este o limbă în adevăratul sens al cuvântului, ci este limba română în care o parte din substantive, verbe și adjective sunt înlocuite cu cuvinte inventate de poetă.

„Limba „spargă” am inventat-o în 1946 (am pomenit doar de avangardismul meu, de propensiunea mea structurală spre „joc”). Ion Barbu mi-a interzis să includ acele „exerciții” în volumul meu de debut. Mult mai târziu le-am publicat în volumele Loto-Poeme (1972), în Jocuri de vacanță (1983), însumând până la ora asta, circa o duzină de „sparguri”, ba pe unul l-am tradus și în „sparga” engleză…” – Nina Cassian


Cufarul Monicai

Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea asta.

Sa scriu, de pilda: ”Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer, dardaie astri albastri”.

Vantul noptii da roata pe cer si canta.

Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea asta

Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.

In asemenea nopti am tinut-o in brate,

Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.

Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.

Dar cum sa nu iubesc

Ochii mari cu care ma tintuia?

Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea asta.

Sa stiu ca nu mai e mea.

Sa simt ca am pierdut-o.

S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.

Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.

Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?

Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.

Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.

Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.

Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.

Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.

Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.

Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.

N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.

Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.

A altuia! A altuia va fi.

Cum era inainte a sarutarilor mele.

Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.

N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.

Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.

Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,

Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.

Chiar de-ar fi ultima durere pe care ea mi-o provoaca

Si acestea ultimele versuri pe care le scriu.

.

❤¸¸.•*¨*•❤

.

Pablo Neruda – Poemul 20


Moto: Ştiu că mărturisirile prea sincere par scandaloase. Mulţi s-au învăţat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar când le spui prea direct ce ai de spus. Nu le convine. Preferă să audă totul ca prin vată. Atunci rămân liberi să reacţioneze cum vor, inclusiv să se comporte ca şi când n-ar fi auzit.

Octavian Paler

 

Citeam intr’un articol al unui autor care se vrea a fi educator de barbati, ca respectul este unul din cei mai importanti factori cand vine vorba de “jocul seductiei” (De acord si, subliniez: UNUL.) ..si ca femeile sunt atrase doar de barbati pe care’i respecta. Adevarat, insa aici e de povestit mai mult. Si da, sunt convinsa ca reciproca’i valabila. Totusi, eu am invatat sa ma feresc de a cadea in pacatul generalizarii, pentru ca nu toti suntem construiti la fel, iar ideea mea despre respect poa’sa nu se pupe (mereu) cu a ta, in sensul c’a mea poa’sa fie mai pretentioasa! 😛 Bunaoara, eu NU ma pot indragosti de un barbat pe care nu’l respect. Totusi, desi respect barbatii care au coloana vertebrala, nu’s atrasa (in felul acela) de toti cei care au coloana vertebrala la ei. 🙂 De asemenea, imi place cand intalnesc un barbat care stie sa fie atent cu o femeie, in general (si cu mine, in special!), un barbat care’mi deschide portiera la masina (din afara, sau macar dinauntrul ei), care’mi intinde mana sa m’ajute sa cobor (nu, baieti, nu’s o persoana cu dizabilitati! ), care e grijuliu si preocupat ca la teatru eu sa stau pe locul cu cea mai buna vizibilitate catre scena, sau care e gata sa’mi cedeze locul lui pentru ca pe al meu scrie fatidicul (pentru unii!) numar 13, totusi n’am sa’l prefer pe acela NUMAI pentru asta. In alegerea partenerului sunt atatea aspecte de luat in seama, tot atatea pe cat de serioasa iti doresti sa fie relatia aia. De aceea am zis ca nu se poate generaliza, tot de aceea am zis ca’i mult de povestit. Si nu, nu mi’am propus sa te invat intr’un articol (sau mai multe) cum sa fii THE ONE’ul celei dupa care tanjesti. ( Pentru asta exista consultatiile particulare si te poti programa la o discutie provocatoare, pe adresa de mail afisata’n sectiunea Contact a Cufarului. 😀 )

Despre ce vreau, totusi, sa scriu azi? – Despre un fapt observat din ce in ce mai des si anume, cum reusesc unii barbati, in ciuda locului unic ravnit, sa cada in ridicol/penibil si sa’si asigure, in cel mai bun caz, un locsor caldut in friendzone’ul vreunei femei, ori poate nici acolo. De fapt nu, n’am sa scriu azi despre asta, ci doar o sa trag un semnal de alarma pe tema asta. Si o sa fac asta pe marginea unei intamplari reale, un exemplu concret de „ASA NU”.

Exista acest tip pe care’l cunosc si despre IQ’ul caruia am o parere excelenta. Sau aveam?! – Ca’s oarecum confuza’n lumina ultimelor evenimente. 😛  Si tipul asta intalneste o tipa aratoasa, cu un IQ cel putin pe masura amicului meu si’n plus, dotata cu un jemenfiche’ism bine jucat/interpretat si cu o disponibilitate sexuala afisata’ntr’un mod voit si vadit exagerat. Si uite cum, peste noapte, tipul care avea intotdeauna replicile inteligente la el, in prezenta tipei, o da’n penibile cu pretentii de replici amuzante, confirmand cumva veridicitatea bancului cu neuronu’stingher – ce faci, ba, aicea sus? hai jos, ca acolo’i toata distractia!  Mnoh, acum pe bune, eu ma stiu o tipa ingaduitoare si toleranta, in ciuda faptului ca’s „a sarcastic bitch” cand e cazul (si acum e cazul!), si cred despre mine ca pot sa accept orice variatie, fie ea si hormonala, mai putin in cazul in care variatia asta hormonala te face sa fii (de’a dreptul sa fii, nu doar sa pari! ) taNpit. De aceea (si pentru ca’mi pasa de amicul meu macar atat cat sa’mi doresc sa’mpiedic, ori barem s’ameliorez caderea lui constanta in penibil!), intreb si eu: cum e posibil ca aceleasi variatii hormonale care’i transforma pe unii (si repet, pe unii!) barbati in taNpiti, sa nu afecteze IQ’ul celorlalti? Ce factor declansator face ca toti neuronii unora sa coboare la parter, in timp ce ai celorlalti (cazurile, mdeh, fericite, zic!) sa se incapataneze obsesiv sa ramana la etaj? Pentru ca, da, cunosc si barbati carora nurii unei femei nu le dauneaza grav IQ’ului. Pe unii i’am cunoscut personal, in timp ce unora doar le’am citit corespondenta, cu admiratie, cum e cazul pretiosului Jules Renard. 🙂 Iata cum suna, bunaoara, scrisoarea lui catre actrita Jeanne Granier:

„Frumoasa prietena,

Mi se scrie ca toata lumea era la picioarele matale, deunazi, la familia M.

Esti adorabila ca le’ai facut aceasta placere. In ceea ce ma priveste, nu’ti mai multumesc. Am gasit ceva mai bun: te visez noaptea! Te’am visat noaptea trecuta si te asigur ca a fost delicios, chiar si pentru tine.

Dupa ce am aratat aceste randuri sotiei mele, semnez cu multa tandrete, al matale…” 🙂

 

Nici nu mai are importanta ce a urmat, dupa cum nu e relevant nici ce a fost inainte. – Jules Renard a gasit (la mansarda, vezi bine, si nu la parter!) termenii deliciosi prin care sa comunice, fara riscul de a cadea in penibil, incomensurabilul.

 

monE

314931_2232416005177_1425612110_n

Propunere ilustrata de George Rosu 🙂


Dintre toate ritualurile magice de San’Andrei mentionate de Dana aici, recunosc ca l’am ratatat p’ala cu 9 ceşcuţe cu apă.. iar p’ala cu acele l’am adaptat, tocmai pentru ca, instinctivo-intuitiva cum mi’s, am stiut ca’i voodoo ( chiar in lipsa cunoasterii pe care as poseda’o, cica, acum! ) astfel incat am intors cu talpa’n sus pantoful, am rostit vorbele cu gandul la baiat si…… m’am perpelit de insomnie toata noaptea :))

Totusi, de departe cea mai memorabila intamplare de Sfantul Andrei, ramane cea cu turta nedospita si sarata la maxim, facuta impreuna cu fetele ( micile vrajitoare ), la o petrecere in pijamale, special organizata in vederea implinirii ritualurilor. – Nu’mi amintesc cine mi’a adus apa in vis, insa dimineata, toate fetele erau tacute: ma visasera pe mine, aducandu’le cafele! :))))))

Adevarul e ca fac o cafea a naibii de buna! :)))

La multi ani frumosi tuturor sarbatoritilor zilei! 😉

P.S. Baieti, in noaptea asta, in loc de apa, se poate un Martini alb sec, cu muuuulte masline verzi inotand in el, va rog? – Multam fain! :))

Misterul feminitatii


Femeia este rară, Ea îngenunchează marile personalităţi masculine, Ea răstoarnă tronurile, Ea opreşte anii. Pielea sa este de marmură, iar cînd apare Una, Ea pune în impas întreaga lume…

Unde se duc fluviile, zăpezile, păsările singuratice
? Toate se scufundă în Femeie… Dar Ea este rară… Va trebui să fugim cînd o întîlnim, deoarece cînd iubeşte este implacabilă… Dar Ea este rară. Adevărata Femeie, cea care vine din noaptea Timpului, Femeia care ne-a fost dată de divin, aparţine în întregime de un univers diferit de cel al bărbatului. Ea luminează cealaltă extremitate a Creaţiei. Ea cunoaşte secretul apelor, al pietrelor, al plantelor şi al animalelor. Ea se uită fix la soare şi vede clar în noapte. Ea posedă cheile sănătăţii, ale relaxării, ale armoniilor materiei.

Ea este magiciana albă, feea cu aripile mari şi umede, cu ochii transparenţi, cea care aşteaptă bărbatul pentru a începe Paradisul terestru. Cînd Ea se dăruieşte Lui, într-un moment sacru, îi deschide prin calda obscuritate a pîntecelui ei poarta către o altă lume. Ea este izvorul virtuţilor: dorinţa pe care Ea o inspiră consumă excitarea. Scufundarea în Ea redă castitatea. Ea este sterilă pentru că Ea opreşte roata timpului. Ea readuce bărbatul în copilăria lui. Ea este cea care îl restituie muncii, îndatoririlor sale. Femeia adevărată este cea care face din bărbat mai mult decît este. Ea este suficientă pentru ca el să existe în plenitudine.

Bărbatul trebuie să treacă prin ea pentru a ajunge la fiinţa sa adevărată, şi chiar dacă el a ales alte asceze, o va întîlni din nou sub forme simbolice.

Descoperirea Femeii Adevărate este o graţie. Unirea cu Ea cere bunăvoinţa lui Dumnezeu… Acele întîlniri stranii! Ea apare brusc în trupul falselor femele, iar bărbatul favorizat care o vede începe să tremure de dorinţă şi de teamă. Apoi totul se va transforma, iar el va înceta să se mai joace cu el însuşi.

(Louis Pauwels – Conferinţă imaginară: „Femeia este rară”)


„Scrie!”, imi zice cineva. – „Scopurile notate pe hârtie pot transforma dorinţele în imperative, imposibilităţile în posibilităţi, visele în planuri, planurile în realitate. Nu gândi pur şi simplu, scrie! „Dacă primeşti o hârtie gata liniată, scrie pe verso.”, imi zice altul, malitios. Asa ca, „l’am întrebat pe Ring Lardner alaltăieri cum îşi scrie nuvelele, şi mi-a spus că scrie câteva cuvinte sau expresii împrăştiate pe o foaie de hârtie şi apoi se întoarce şi umple spaţiile.” – Ha, ce tare, nu ma gandisem la asta! Imi place ideea, cre’ca asa o sa scriu, daca o sa scriu.. ca e greu al naibii! – „A scrie este uşor. Tot ce trebuie să faci este să iei o foaie albă de hârtie şi s-o priveşti până când îţi ies broboane de sânge pe frunte.” – Ei, hai.. pana aici, te rog, fara sange, ca eu mi’s mai sensibiloasa asea…si ma inmoi imediat cum vad sange, da? Uite, mi’am luat foaia alba (virtuala) de hartie, o privesc…si o tot privesc…si… – o mai privesc mult? 😀  – „scrie cateva cuvinte sau expresii..” – Ok, scriu cuvinte.. fara noima, da? sa vedem ce o iesi.. de unde plec si unde oi ajunge. 🙂

Poate, daca ne’am vizita mai des inlauntrurile, am vedea ca, de fapt, toti avem dreptate si toti rostim adevarul: fiecare pe al lui. Chestie de perspectiva. (Cum ma descurc pan’aici? :P) – Azi, pe la 10, ma duc in vizita la Georgescu. Cica face asta niste clatite, de te lingi pe deste: cu gem de gutui. Sau de caise. Ori de prune? Homemade, in orice caz. Soata lui o sa’mi faca si’o cafeluta – cu caimac! – .. mai schimbam o impresie, doua, trei…imi zice cum e cu aia, cu ailalta..si.. „Da, dom’le, AI DREPTATE! daaaa, cat adevar! 🙂 Bate de doispce. Imi inhat hainuta din cuier si ma reped pan’la Lenucika: „Privet!”- ii pup eu aerul uscat al obrazului, da’ea insista sa ne’mbratisam: stie ca nu’mi plac dulcegariile, de aceea m’asteapta cu o placinturica din aia cu pui si legume, de ma da pe spate. Aseaza si o bere blonda langa ea, cica aluneca mai bine. La ea aluneca, eu mai presar sare peste coca aburinda si sorb din paharul cu limonada.. Am tot zis c’o sa’i cer reteta, insa tot uit.. Uneori, uita si ea ca eu nu stiu a grai moldoveneste, asa ca’mi zambeste, dulshe, in ruseste. Orologiul bate deja orele doua..trei..patru…si pe la opt, coboara cu mine – sa ma conduca, cica! – si sa mai cumpere bere din aia blonda, de la pravalia din colt, ca iar s’a apucat de fumat si azi e sambata, mai fumeaza si maine, iar de luni, gata cu tigarile, ca tutunul strica obrazul, il zbarceste si’l ingalbeneste. „Tu stii ca eu nu te cunosteam si deja te placeam? – Te vedeam in fiecare dimineata, treceam una pe langa alta si eu, de fiecare data, gandeam acelasi gand: E asa luminoasa fata asta! ..si asa frumoasa! Bine, mi’au placut si bijuteriile tale, desi tu stii ca eu nu port.. – Esti frumoasa!” E zece pana ma convinge ea pe mine ca’s frumoasa si pana decide cate beri si ce tigari. Si azi vroiam s’ajung si la Constanta, sa gust un ghiudem tataresc, dupa care sa ma reped oleaca si prin Ceru’eNspe, ca sa’i arat kurti’ul cel nou (creatie proprie!), Tatalui. De parca l’ar interesa.. 🙂 Dar, lasa, mai e timp..si maine e o zi.. – altadata! Timpul, cica, nu exista, da’ceasul isi tot ticaie orele, minutele, secundele..

Imi inchin perna, cum faceam in copilarie si, dintr’un colt de amintire, imi zambeste Zana. Chiar, am cunoscut o fata-zanuta care stie sa scrie! Scrie fain, nu ca mine, da’acum nu mai stiu nimic de ea, decat ca exista.. Ne’am cam pierdut.. – Serbetul se topeste in apa rece, cu degetul desenez in aburul de pe pahar.. Deasupra mea, dudul batran isi vantura frunzele si’si rostogoleste dudele, omizile.. Fluturele se zbate’n crisalida si totul incremeneste pentru o clipa, clipe, ori jumatatea unei clipe.. De la mansarda, Adevarul isi flutura batistele brodate: „Sunt tot eu, numai voi ma tot vedeti altul, altfel..” Apele astea par a se misca in alt fel.. nu ca valurile apei neagre a lui Tomis.- „..i se mai spune si Tomita!” Aberez. 🙂 – Somnul ma’nhata si m’arunca’ntr’un vis cu animale fantastice, munti si gropi in care eu mereu cad si mereu ma sperii, crezand ca nimeni nu ma va scoate d’acolo.. Insa dimineata, cand ma trezesc, sunt tot aici, vezi bine! „Ce visezi sa strangi in brate!” – „..deci nu mai zice asa, ca nu se stie ce mai visez si’n noaptea asta! – „Sa ma visezi pe mine!” – Ba tu pe mine! Sau, stii ce? Nu ma visa deloc. Sa nu cumva sa’ndraznesti sa ma visezi, ca o sa te indragostesti de mine si o sa’ti treaca greu, o sa te bosumfli pe mine, o sa te superi de’a dreptul, eu o sa stiu ca d’aia ma ataci cu limba’ti ascutita, apoi o sa ma urasti si o sa suferi ca blegul: pentru ca eu stiu si tot nu fac ceva in sensul asta.. – „Tu chiar nu ai inima?” – Nu, nu am! ..si fac un rahat, da, nu fac nimic altceva in sensul asta! Dar fac in celalalt! Intotdeauna intr’un alt sens.. – altul decat cel profetit, asteptat.. Si n’o sa ma poti uita asa usor, nu te mai umfla atat in pene, nici macar nu’s penele tale, sunt pene de imprumut, cu ele nu poti zbura, te poti doar impauna, ha, impana! – „O sa te doara.. Mai impiedica’te si tu!” – Ei si ce, macar de m’ar durea, ar insemna ca simt ceva…o sa vezi, o sa’mi trimiti taceri si muzici cu titluri sugestive si metafore ratacite’n versuri…si o sa vrei ca eu sa le inteleg. Insa eu n’o s’o fac, numa’asa, de’a naibii, pentru ca vreau sa’mi vorbesti cu vorbele tale, pentru ca’s rea…si pentru ca pot! Si o sa ne mai chinuim asa, o vreme…doua vremi, poate chiar trei…pana o sa incepi sa intelegi ca vremea asta nu e acum. Da’nici maine nu stim daca va fi. Ieri a fost ceva. Intotdeauna ieri si, posibil, maine. Niciodata azi. Si o sa te acresti. Dar cred ca o sa’ti treaca. Adica o sa’ti treaca sigur, numa’ca acreala e posibil sa ramana…macar o vreme, asa, ca o amintire de demult. Sa nu uiti ca si noi am inceput fara sa intentionam nimic mai mult decat un experiment! De fapt, eu am inceput asa, tu doar ai acceptat.. si eu ti’am multumit: pentru ca existai ca si cum ma asteptai pe mine… si pentru ca erai deschis la orice ti’as fi propus. Iti amintesti ce ne mai dureau inimile si tu’mi spuneai ca e din cauza ca se deschid: „Neantrenate, iubito..” Cred ca exact asa ai spus: „iubito”, nu „iubita mea”… – iti dai seama? – A fost ca o profetire. Ti’ai profetit sa ma pierzi inainte chiar de a ma avea, vezi bine! Musai sa fii mai atent cu vorbele, cu gandurile, Profetule! 😉  Ma faceai sa rad, asta’mi lipseste! Parca iti facusei o misiune din a ma face sa rad: „Daca tot o sa te razgandesti, hai atunci sa planificam si botezul…” 😛 Dormi? – „As dormi daca m’ai lasa..” – Si te’am lasat.

La stana tot nu’mi place. Behaielile ma indispun, desi mieii au asa, un nustiuce, o inocenta… Casul nu mi’a placut niciodata. Am urcat in copilariile mele, pe munti si am cutreierat vai si pajisti inverzite, doar pentru o bucata de cas. Si cand mi’a fost oferita, am inteles ca nu’mi place. Da’stii tu casul ala de la gurile puilor de vrabii? Ei, ala’i altceva: e poezie, e copilarie, pruncie..! Cui ai dat melodia mea? Melodia noastra.. cui ai dat’o? – „Ce visezi sa..” – Si daca o sa te visez pe tine?

Cufarul Monicai

Inimile s’au deschis: fiecare intr’alta poveste. Desi, uneori, noaptea, cand nu visez grozavii si gropi, parca te’as simti cutreierandu’mi visele…asa, intr’o doara! Pastoresti, Pastorule… – „Sunt cioban!” – Esti, poti sa nu mai fi? – „Nu ma deschid eu in fata oricui, ca sa stii.. M’am deschis in fata ta!” – Teama de intimitate si o oglinda…reflexia! – Esti un bleg. – „Nu d’asta plangeam, nu fi bleaga! S’a’ntamplat ceva in timpul zborului aluia…si melodia aia…” – M’ai aubelizat definitiv. 🙂 „Stii ce imi place la tine? Ca esti la fel ca mine: si eu as fi cautat pana as fi gasit, nu m’as fi resemnat asa usor. Nu’mi place personajul asta, Resemnarea! – „Dar tu stii ce’mi place la tine? – TU imi placi la tine!” – Hehe, suna prea bine, desi nu esti original deloc, da’deloc, ca sa stii! – „Hai, vino’n brate..” – Nani bun? – „Nani bun, Monica..”

(by mone)

daca mi’ar mai ramane
un ultim sarut de dat,
ti l’as darui tie
si l’as lasa sa tremure pe buzele tale
pentru eternitate..

daca mi’ar ramane
un singur rasarit de soare,
ti l’as darui tie,
ca soarele sa rasara in ochii tai
cand te trezesti dimineata alaturi de mine..

aceasta iubire
ne duce departe, impreuna.. pentru totdeauna,
ca o dulce renuntare, ca o magie..
asa suna toate cantecele in suflet..

%d blogeri au apreciat asta: