Tag Archive: odaia



In odaia mea de lemn

De mult nimeni nu mai vine..

Obosit s’astept un semn

C’ai sa te intorci la mine..

 

La fereastra am pus un stor,

Stelelele sa nu mai vada

Mersul tau prin dormitor,

Umbra ta iesind din cada.

 

Patul nu te’asteapta gol,

Trupul tau ca de papusa..

Ti’am lasat lumina’n hol,

Ca sa nu mai bati la usa.

 

Si de’ar fi sa treci pe drum

Ca’n atatea seri de vara,

Las’o urma de parfum

Sa ma amageasca iara!

 

Si de’ar fi sa vrei sa vii

Sa’mi adormi din nou pe umar,

Stau pe strada ce’o mai stii

La exact acelasi numar.

 

Patul nu te’asteapta gol,

Trupul tau ca de papusa..

Ti’am lasat lumina’n hol,

Ca sa nu mai bati la usa..¸¸.•♫♪

 

Muzica: Stefania Iacob
Versuri: Sorin Poclitaru

 

 

Reclame

Cufarul Monicai prezinta:

Povestea de luni

 

Cufarul Monicai

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată.

Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.

La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

– Bine, las’ că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.

Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.

– Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!

Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!

Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.

 

Hans Christian Andersen – Prinţesa şi bobul de mazăre

%d blogeri au apreciat asta: