Tag Archive: om



Cum să-ţi întrupezi dorinţele: Metoda lui Neville

 

Prelegeri rare din cariera lui Neville Goddard
 
„Dacă este ceva în această seară ce ai vrea cu adevărat pe lumea asta, atunci experimentează în imaginaţie ce ai experimenta în carne şi oase de ţi-ai fi realizat deja scopul şi apoi astupă-ţi urechile şi acoperă-ţi ochii la toate cele care neagă realitatea asumpţiei tale.” – Neville, 1948Compilate de Dr. Joe Vitale

 

 

Neville Goddard (1905­-1972)

Neville Goddard
(1905­-1972)

Anunțuri

Buna seara, acesta-i sufletul meu,
Curge peste oameni mereu
Ca fanfara ce cânta-un vals onduleu,
Vreau să dau mai mult decât pot să cer,
Aşa sunt eu. ¸¸.•♫♪

 

 

 

 


Recomandare carte:

Sistemul autoreglarii campurilor. Diagnosticarea karmei

de

S.N.LAZAREV

Ne putem oare vindeca fără să înghiţim medicamente şi fără să ne operăm? Poate fi prelungită viaţa omului? Cât? Şi mai ales cum? Sunt răspunzătoare numai genele de transmitere a informaţiei ereditare? Ce trebuie să facem pentru a aduce pe lume copii sănătoşi, feriţi de boli şi nenorociri? Care este regimul alimentar şi comportamentul gravidei în timpul sarcinii? Care sunt cauzele sterilităţii şi cum pot fi eliminate acestea? Cum pot deveni copiii noştri mai cuminţi şi mai silitori la învăţătură? Ne paşte într-adevăr „sfârşitul lumii”? Există vrăji şi blesteme? Cum ne putem apăra împotriva lor? Cum ne putem schimba soarta în bine? Ştim să ne hrănim?

http://www.slideshare.net/cristalexpin/lazarev-diagnosticareakarmei


Există un loc pe care doar tu îl poţi umple şi nimeni altcineva, există ceva ce ai tu de făcut şi nimeni altcineva nu poate face în locul tău.

Există un loc pe care doar tu îl poţi umple şi nimeni altcineva, există ceva ce ai tu de făcut şi nimeni altcineva nu poate face în locul tău.

 

Jocul Vieţii de Florence Scovel Shinn

 

Cufarul Monicai


Omul nu poate pierde decât ceea ce nu-i aparţine prin Drept Divin sau ceea ce nu este demn de el.

 

Niciun om nu este duşmanul tău, niciun om nu este prietenul tău, fiecare om este învăţătorul tău.

 

Florence Scovel Shinn

 

http://www.scribd.com/doc/27724761/Jocul-Vietii-Si-Cum-Sa-l-Joci-FLORANCE-SCOVEL-SHINN

 

 

Cufarul Monicai

 

Citate:

În curaj există geniu şi magie.

Cuvântul este bagheta ta magică.

Bogăţia este o problemă de conştiinţă.

Fiecare negare trebuie să fie urmată de o afirmaţie.

Inamicii fiecăruia sunt îndoielile, temerile, bănuielile.

O femeie poate primi doar ceea ce se vede pe sine primind.

Alege în această zi pe cine veţi sluji, teama sau credinţa.

Toate darurile sunt de la Dumnezeu, oamenii fiind mereu un canal.

Tu poţi stăpâni orice situaţie, dacă întâi te poţi stăpâni pe tine.

Regulile simple sunt: credinţă fără teamă, non-rezistenţă şi iubire.

Sentimentele rele, repetate şi întreţinute, sunt o cauză latentă de boală.

De îndată ce devenim conştienţi de bogăţie, darul acesta ni se face imediat.

Credinţa este elastică. Continuaţi să credeţi, până la sfârşitul demonstraţiei.

Omul găseşte întotdeauna, în calea sa, mesajul sau ghidul care-i este necesar.

Un cuvânt are puterea magică de a deschide o poartă sau de a străpunge o stâncă.

A-ţi iubi munca, a o face cu plăcere, aceasta deschide poarta secretă a succesului.

Bunăvoinţa produce o extraordinară aură protectoare în jurul celui care o transmite.

Nu există pierdere în Spiritul Divin, de aceea eu nu pot pierde ceea ce-mi aparţine.

Toate lucrurile importante au fost îndeplinite de oameni care au rămas fideli idealului lor.

Subconştientul, ca simplă putere nedirecţionată, duce la îndeplinire ordinele fără întrebări.

Iată secretul succesului: să ştii să prezinţi ceea ce te interesează într-o manieră captivantă.

Dacă devenim conştienţi de reuşită, aceasta ne este acordată; căci reuşita şi abundenţa sunt stări de spirit.

Nu pronunţa niciodată cuvinte exprimând limitarea sau sărăcia, căci „prin cuvintele tale te vei condamna”.

Nu există timp sau spaţiu în Mintea Divină, iar astfel, cuvântul atinge instantaneu destinaţia sa şi nu se întoarce gol.

După ce vom fi înţeles că tot ceea ce proiectăm se întoarce la noi, vom începe să ne temem de efectul bumerangurilor noastre.

Să-L vezi pe Dumnezeu pe fiecare chip şi să vezi binele în orice împrejurare; aceasta îţi va permite să fii stăpânul oricărei situaţii.

Totul este prea frumos şi va fi adevărat, totul este minunat şi se va întâmpla, totul este prea bun şi va dura, când aştepţi binele tău de la Dumnezeu.

Toate evenimentele vieţii tale reprezintă o idee care s-a cristalizat. Le-ai făcut să ţâşnească fie datorită fricii, fie datorită credinţei. Tu le-ai pregătit.

Potcoava sau piciorul iepurelui nu au putere, dar cuvântul rostit de femeie şi credinţa că îi aduc noroc creează aşteptări în mintea subconştientă şi atrag situaţia norocoasă.

Când omul se va vedea aşa cum îl vede Dumnezeu, el va redeveni o fiinţă radioasă, eternă, ignorând naşterea şi moartea, deoarece „Dumnezeu a creat omul după Chipul şi Asemănarea Sa”.

Numai în Biblie şi în basme se folosesc termenii „etern” şi „pentru totdeauna”. În absolut, omul este în afara timpului şi spaţiului. Binele său se transmite dintr-o eternitate în alta.

Norocul cel mai extraordinar, reuşita cea mai impevizibilă apare când te aştepţi mai puţin, pentru că, în acel moment, ai renunţat la orice voinţă personală şi marea lege a atracţiei a putut să acţioneze.

Abundenţa mea provine de la Dumnezeu. Eu posed punga magică a Spiritului, care nu poate fi goală. Când banul iese, el este imediat înlocuit. Prin efectul Graţiei şi prin mijloace perfecte, ea este plină ochi.

Dacă un om a contractat datorii sau dacă i se datorează bani, aceasta dovedeşte că, în subconştientul său, el crede în datorii. Această idee trebuie să fie neutralizată pentru a schimba această stare de fapte.

Cu cât eşti mai iritat, cu atât iritarea creşte; ea sfârşeşte prin a săpa un şanţ în creierul tău şi faţa ta va exprima continuu nemulţumirea. Vei fi evitat şi vei rata ocazia minunată care te pândeşte zilnic.

Într-adevăr, viaţa înseamnă vibraţii, ori atunci când vibraţiile noastre se acordă cu cele ale succesului, ale fericirii şi ale abundenţei, lucrurile care simbolizează aceste diferite stări de conştiinţă vin la noi de la sine.

Să nu oboseşti să fii atent la lucrurile frumoase; un contact invizibil se stabileşte astfel între ele şi tine. Mai devreme sau mai târziu, ele vor fi atrase în viaţa ta, cu condiţia să nu spui: „Sărmanul de mine! Este prea frumos să se realizeze vreodată!”.

Gândeşte-te la binecuvântările care aparent nu se pot realiza decât într-un viitor îndepărtat şi aşteaptă-te să se manifeste imediat, într-un mod neaşteptat, prin efectul Graţiei, pentru că Dumnezeu se serveşte de mijloace imprevizibile pentru a-şi împlini minunile.

Această lege a aşteptării încrezătoare se aplică chiar şi superstiţiilor. Dacă treci pe sub scară şi te aştepţi să-ţi poarte ghinion, aceasta se va realiza. Scara nu este de vină, dar contratimpul survine, pentru că te aştepţi la aceasta.

Să nu uităm că basmele provin din legendele antice persane, bazate pe Adevăr. Aladin şi lampa fermecată reprezintă puterea cuvântului. Ajunge ca Aladin să atingă lampa, pentru ca dorinţele sale să se îndeplinească. Ori, cuvântul tău este lampa ta.

Florence Scovel Shinn

Cufarul Monicai


Cufarul Monicai

 

 

Era iarnă, iar el ratacea singur și obosit. Amintiri înghețate și gânduri rupte în mintea lui.. Apoi ea a venit în visul sau.. A venit ca un vis..

– Asta’i imposibil , nu se poate intampla! – Ar fi jurat ca nu mai exista ingeri si zane..

„Crede’mă, sunt reală!”, a auzit o voce. „Sunt reală.”, repeta ea, iar el ii recunoscu vocea.

Ce este în neregulă cu mine? Unde’i cel care obisnuiam să fiu? – Cu mult timp în urmă, acest băiat puternic n’ar fi renuntat..

„Oh, haide acum, te’ai rătăcit..”

Unde sunt? Și cum de știe ea că m’am rătăcit?

„Nu mai e timp..”, sopti ea.

..și băiatul ridică ochii lui albaștri catre cer:

– INGERE, tu ești?

..si cazu înapoi in obsesiile sale, înapoi la confesiunile sale:

– Ce este acea lumină și de ce este încă deasupra capului meu?- Ar trebui să vorbesc cu ea, sau ar trebui să plec?

– „Nu, nu, nu mă lăsa!”
– Să nu te las?
– „Dragostea mea, vino cu mine!”
– Dar nici nu te cunosc..

Aproape tremurând, băiatul cu greu putea uita.. – Dacă ea e reală, atunci el n’o poate pierde din nou:

– Te rog, dă’mi un semn!- strigă băiatul. Dă’mi un semn, te rog!!!

A așteptat plângand.. Apoi, cu ochii strălucind ca luna de pe cer, sopti:

INGERE, sunt al tau!

Până la sfârșitul acestei nopti binecuvantate,
până la sfârșitul acestei vieți crude,
ca și cum am renăscut,
pierdut și îndragostit,
găseste’mă și te voi găsi!!!

..m’ai găsit și te’am găsit, în sfârșit…

Se trezi cu fata la pămant. Cu mâinile, in noroi, scrisese o singură frază:

 

Pentru totdeauna al tau.

 

(by Mone)

Cufarul Monicai

 

It was winter, he wandered lonely and tired
frozen memories and broken thoughts in his mind
and then she came, in his dreams..
and then she came, like a dream..

“That’s impossible, can’t be happening at all”
No more angels and no more fairies, he’d sworn..
“Believe me, I am real”, heard a voice
“Believe me, I am real”, he knew that voice

“What is wrong with me? Where’s the one I used to be?”
Long ago, this strong boy would never give in.
“Oh, come on now, you’re lost” -Where I am?
-And how she knows I’m lost? – “there’s no time.”

and then the boy raised his blue eyes:

“ANGEL, is that you?”

back to his obsessions, back to his confessions, he went:

“What is that light and why’s still over my head?”
“Should I talk to her or should I go away?”

-No, no, do not leave me!” – Do not leave you?
-My love, just come with me” – I don’t know you..

Almost trembling the boy could hardly forget
if she’ s real then he cannot lose her again:

“Please, give me a sign!”, the boy cried
“Please, give me a sign!”

..waited crying
and then with eyes bright as the moon:

“ANGEL, I’m all yours!”

Till the end of this Goodnight
till the end of this cruel life
as if we are reborn
wasted and in love
find me and I’ll find you!!!

..you found me and I found you, at last…

He woke up with the ground touching his face
with his hands on the mud, writing one phrase:

Forever yours.

 

 


Motto:

„De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.” (Marcu 11:24)

„Dacă doi dintre voi se voi învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19 )

“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.

Nu uita sa'ti pui o dorinta! - Nani bun!

Nu uita sa’ti pui o dorinta! – Nani bun!

Rugaciune la Crai Nou

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Tanjesc sa m’odihnesc intr’o imbratisare..

Fereste’ma de tot ce’i rău si fa’ma tare,

Ca vremurile grele sa nu ma copleseasca.

 

Dă-mi vară fără de sfârșit,

Doamne, de frig imi este teamă!

Simt că îmbătrânesc, de buna seama,

Ma striga timpul care a sosit.

 

Cum sufletul se vindeca acum,

Si eu crescut’am mare prin durere,

Doamne, fac tot ce pot, tot ce imi sta’n putere,

Pentru a fi un om mai bun.

 

Cu a mea conștiință, rogu’te, fii bland,

Fiindcă, vezi tu, nu’i vina mea!

Asa m’au invatat sa fac, candva..

Si sa ma simt culpabila oricand.

 

Opreste lectiile amare,

Asigura odihna îngerilor mei,

Copiii tai suntem si eu, si ei!

Si lipsa noastra, oare, nu te doare?

 

Promit, voi fi în drum spre casă,

Odată ce’l gasesti pe Cel Sortit,

Fiindca iubirea’i lucru sfant, nu e gresit!

Si, Doamne, cat e de frumoasa!

 

Asa ca, Doamne, rugaminte mare:

Sa faci dorinta mea sa se’mplineasca!

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Ca sa ma odihnesc si eu intr’o imbratisare!

(mone)

 

 


OLDBOY, varianta originala (coreeana), cea din 2003, nu remake’ul! – Un film despre care ori taci adanc pentru ca inca tipa’n tine, ori incerci sa vorbesti despre el, atata cat iti permit cuvintele sa evoci un film la superlativ.

„Razi, si lumea va rade cu tine. Plangi, si vei plange de unul singur” (primele versuri din poemul „Solitudine” de Ella Wheeler Wilcox). – Fie si numai pentru aceasta replica infiorator de realista si tot merita vazut. La Cannes le-a placut foarte mult si pe buna dreptate, pentru ca este o capodopera cinematografica. Pana si marele Tarantino s-a inclinat in fata acestei drama emotionale! Felul in care regizorul alege sa ne prezinte scenele de tortura este exact ceea ce’i trebuia unui astfel de film. Scenele tragice, dar si scenele violente fac parte dintr-un intreg. – Filmul este PERFECT asa cum este! Chiar nu inteleg nevoia de remake a unui film EXCEPTIONAL, PERFECT!!! – Un numar foarte mare de remake-uri dupa filme asiatice si-au croit drum in cinematografele din SUA in ultimii ani: Mirrors, The Lake House, One Missed Call, Red Eye, My sassy girl.. – Pacat ca aceste filme nu sunt apreciate la valorea lor adevarata decat atunci cand sunt refacute de americani.

In noiembrie 2008, după ce Universal confirmă că ar încerca să facă o adaptare Hallywood a filmului „Oldboy”, Min-sik Choi (interpretul lui Dae-su Oh) a admis in fata mai multor reporteri francezi că el a fost suparat pe Hollywood pentru utilizarea a ceea ce el a descris ca fiind tactici de joasă presiune faţă de cineaştii asiatici si europeni. Si iata c’a aparut si remake’ul (2013) dupa Oldboy (2003), care a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes din 2004, un film devenit cult pentru cinefili, care face parte din “Trilogia razbunarii” a regizorului sud-coreean Park Chan-Wook, alaturi de Sympathy for Mr.Vengeance (2002) si Sympathy for Lady Vengeance (2005).

Aigooooo, coreenii astia! 🙂 – „Oldboy” nu este un film coreean obisnuit, cel putin din punctul de vedere al vizionarilor mele anterioare. Cunoscand cinematografia asiatica mai mult din prisma filmelor si serialelor soft-romantice si a celor istorice, am fost fascinata de „Oldboy” (2003), un film atipic, dur, socant, paralizant, bulversant, emotionant, ravasitor, care incearca sa surprinda un motiv psihilogic foarte prezent in realitatea vietii: care sunt consecintele faptelor/vorbelor noastre?

Inspirat dintr-un celebru manga japonez, “Oldboy” este un film excepţional care confirmă faptul că cinematografia asiatică are un potenţial imens. Ceea ce începe ca o poveste aparent banală de sechestrare a unei persoane (Povestea unui tip care se imbata de ziua fiicei sale si este rapit si inchis, fara nici o explicatie, intr-o camera fara usi sau ferestre vreme de 15 ani, dupa care este eliberat, tot fara nici o explicatie, si care are la dispozitie cateva zile sa se razbune pe cei care i-au distrus viata.) se transformă într-o dramă (una dintre cele mai bune pe care le-am văzut!) despre răzbunare, tortură, suferinţă şi dragoste, care vă va ţine cu răsuflarea tăiată. Pe măsură ce se apropie de final, filmul devine din ce în ce mai bun şi mai imprevizibil.

Fiind un film cu un puternic impact psihologic, cu siguranta este greu de digerat pentru unii, tocmai pentru ca ridica o problema delicata (cel putin una!), pentru ca provoaca la extrapolarea subiectelor, pentru ca indeamna surd la toleranta, compasiune, empatie si, nu in ultimul rand, pentru ca din punct de vedere sexual (Oh, daaa, sex explicit intr’un film sud-coreean, aigo-aigooo! :P) e al naibii de incomod. Un film pentru barbatii care’s tati de fete. (Ah, as fi curioasa de reactiile pe care le poate trezi intr’un tata de fete!) Mi’e cam teama sa extrapolez acum subiectul din prisma copilei…totusi… – Tu ce ai face daca ai afla ca iubitul tau e si tatal tau biologic? Ce’ati face voi, tatilor de fete, daca ati trai ce traieste eroul filmului nostru: ati proceda ca el, ati renunta la relatie, ati…CE??

De ce sunt fascinata de Oldboy (2003):

– povestea se desfășoară într-un ritm perfect și revelațiile finale sunt atât de șocante, răzbunarea impusa perfect și în cea mai crudă și mai calculata maniera de prezentare.
– filmul întreabă cât de departe vechea maximă „Ignoranța este fericire.” se extinde într-adevăr.
– ne provoaca să reflectam asupra povestii și să participam la completarea narațiunii prin propria noastră subiectivitate.
– forțează publicul să gândească pentru el înșuși.
– scenariul este extrem de bine scris si cu surprize la fiecare minut, oferind privitorului sansa de a simpatiza si empatiza cu toate personajele. (Deși filmul are eroi și răufăcători, nimic nu este alb și negru și este evident că nici unul dintre personajele nu e liber de păcat sau de un anumit grad de vina, ca’n viata reala, de altfel! Este tocmai ceea ce dă filmului credibilitate.)
– filmarile sunt atipice, spectaculoase, cu o atenta grija pentru detalii.
– muzica este perfect integrata in poveste.
– decorurile sunt magistral alese.
– desi este catalogat de multi ca fiind un film cu multe scene de violenta fizica, violența emoțională este cea care într-adevăr pedepsește aici și ceea ce este mult mai probabil sa bantuie privitorul după vizionarea filmului. (Niciuna dintre scenele de actiune violenta nu e gratuita: acțiunea, desi violenta, face o declarație și are un scop.)
– in ciuda faptului ca este o poveste despre răzbunare si abunda’n violență, finalul este disperat – atat de fericit posibil cat povestea permite!
– povestea este sfasietoare, bulversanta, socanta, atipica, impresionanta, tulburatoare, intensa, emotionant, excelenta, geniala: nu are cum sa te lase indiferent, scenariul e ravasitor, iar maniera de filmare mai mult decat interesanta.
– finalul improbabil în complexitatea sa, nu este imposibil și, mai ales, nu este nemotivat! – (Cu siguranta, sentimentele noastre la decizia lui Oh Dae-su sunt confuze, ne lasa traumatizați în amorțeală, până’n momentul când, desigur, ne vom oferi un răspuns pentru noi înșine. Filmul se sfarseste si ne lasa cu incertitudinile noastre, permitand privitorului sa treaca totul prin sita propriei lui judecati. Oh Dae are un zâmbet strâmb în ultima scena. – Poate reflecta partea aceea din el care nu este afectat de hipnoza!? Sau, poate că este în sfârșit fericit, desi conștient de incorectitudinea iubirii lui pentru Mi -do, care are propriile implicații depravate? –  Nu există nicio îndoială că orice răspuns vine cu propriile sale distorsionari, lăsând privitorul într-o poziție incomodă, indiferent de rezultatul acestuia. In ciuda faptului ca este o poveste despre răzbunare si plina de violență, finalul este disperat – atat de fericit posibil cat povestea permite!)
– ideea de iubire este asociata cu mântuirea, acceptare, iertarea și posibilitatea de răscumpărare a pacatelor.
simbolistica: partea de Umbra, caracatita vie, furnicile..  (1.Oh a fost inchis timp de 15 ani, timp in care n’a luat contact cu nicio alta persoana. Pentru el, prezența unei alte persoane, faptul de a fi atat de aproape de cineva este ca o lovitură pentru toate simturile sale. Când el spune în restaurant „Vreau să mănânc ceva viu.”, el vrea să mănânce viața, nu alimente, pentru că el a fost îngropat în moarte timp de 15 ani. – By the way, scena cu caracatița mâncata de vie nu a fost o scena generata de calculator, ci a fost reala: patru caracatite au fost folosite în timpul realizarii acestei scene, iar actorul Choi Min-sik, fiind budist, a spus o rugăciune pentru fiecare dintre ele, inainte de a le manca. Ar mai fi de mentionat ceva: consumul de caracatițe vii (denumit sannakji (산낙지) în coreeană) este un obicei des intalnit acolo, caracatita fiind considerata o delicatesă în Asia de Est. Când regizorul Park Chan-wook a fost întrebat dacă i’a parut rău pentru ca actorul Choi Min-sik (care e budist!) a trebuit sa manance caracatitele, a declarat că i’a parut mai rău pentru caracatite. Iar când filmul a câștigat Marele Premiu la Cannes, regizorul a mulțumit celor patru caracatițe sacrificate, dupa ce a multumit actorilor și echipei de filmare. 2. Furnicile semnifică singurătatea visătorului, o aspirație catre apartenenta aparenta la un colectiv/grup/stup.)
replici:

Razi, si lumea va rade cu tine. Plangi, si vei plange de unul singur. (primele versuri din poemul SOLITUDINE de Ella Wheeler Wilcox)

Chiar dacă eu nu sunt mai mult decat un monstru, n’am dreptul sa trăiesc?

Fie ca este vorba o piatră sau un bob de nisip, in apa se scufunda la fel.

Televizorul este și ceas, și calendar. Este școala ta, casa ta, biserica ta, prietena ta… (Dae-su se masturbeaza privind un pop-star pe ecran) … si iubita ta. Dar … cântecul iubitei mele este prea scurt.

 Pot fi, oare, antrenamentele imaginare timp de 15 ani, puse in practica?

Vezi tu, ei spun că oamenii o zbârcesc, deoarece au prea multa imaginație. Deci, nu vă imaginați nimic si veți deveni curajosi ca dracu’. (Mesaj subliminal adresat spectatorului.)

Ceea CE eu sunt nu este important. DE CE este important.

Oameni foarte singuri pe care i-am întâlnit…toti au halucinații cu furnici, la un moment dat. (Furnicile traiesc in în colonii!).

Răzbunarea este bună pentru sanatatea ta, dar durerea te va găsi din nou.

„Eliberati-va, ca o gazelă din mâna vânătorului, și ca pasărea din lațul vînătorului,” (apare in film ca fiind din Proverbe 6:04, acestea fiind numerele-indiciu pentru Dae-su Oh, insa zicala este, de fapt din Proverbe 6:05).

Mi-do: Pentru ce să mă rog?

Dae-su Oh: Doamne-Dumnezeule, data viitoare ajutâ-mâ să întâlnesc un bărbat mai tânăr.

– spune povestea unui om consumat de nevoia de răzbunare, care descoperă în cele din urmă, ca el a fost închis de către un alt bărbat a cărui nevoie de razbunare nu e mai puțin consumanta si nici consumata de timp, totuși infinit mai diabolica.
– minunatul joc actoricesc (Dae-su Oh s’a lovit de’a binelea la cap, imediat după ce’a oprit’o pe Mi-do din lectura jurnalul său. Aceasta lovitura nu a fost o acțiune de scenariu. Cu toate acestea Hye-Jeong Kang (Mi-do) si’a pastrat calmul și a continuat cu replicile ei, iar partenerul ranit de’adevaratelea, de asemenea. Regizorul a marturisit, într-un interviu, că a păstrat și folosit această scenă, tocmai pentru valoarea ei comică și emoțională.)
– brutalitatea fizică sălbatica, prezentata doar pentru a ascunde o afecțiune psihologică mai îngrozitoare, îmbrățișând legătura de netăgăduit între minte și corp.
–  eroul este dezbrăcat strat după strat, până la totala goliciune a trupului, dar mai ales a sufletului.
– te face sa empatizezi cu personajul principal, sa te rogi sa nu cumva sa ajungi intr-o astfel de situatie maladiva, dar si sa’ti inchipui ce ai face tu daca ai trai asa ceva.
– puterea si profunzimea povestii te tine in sah atat de bine pana la finalul acela atat de bun, care ridica acest film la rangul de capodopera

Nu am nimic rau de spus despre „Oldboy”? – Nu. Filmul este, pur și simplu, o capodoperă a cinematografiei moderne, una care merită să fie urmărita de către un public larg și nu doar de catre fanii filmelor asiatice.

Full Movie: http://youtu.be/9Nlb101Ymq8

Cafea cu gust de schimbare


Ziceam aici ca oamenii nu pot fi vindecaţi dacă nu-şi schimbă modul de gândire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana, sa iti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie, sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu, interes.. insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Cine s-a obişnuit să trăiască luând totul de-a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit..), nenoroc, soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste.

Poate vrei sa schimbi ceva AZI, ACUM, in loc sa te vaicaresti si/sau sa vociferezi acuzator la adresa altora. INCEPE CU TINE! Incepe prin a te cunoaste si intelege pe tine! Lasa’i pe ceilalti deocamdata, oricum nu poti sa te schimbi tu in locul lor si cum ai putea sa’i cunosti si sa’i intelegi pe ei daca tu cu tine n’ai prea reusit asta?

Incepe cu chestiile marunte. Incepe, de exemplu, prin a’ti schimba tabieturile: in loc ( sau macar inainte! ) sa citesti horoscopul la cafea sau analiza numerologica a zilei ( da, chiar inainte de a o citi si pe cea facuta de mine aici!) si sa vezi ce ti’au prezis zeii, numerele si astrele azi, in loc sa LIKE’uiesti poze cu pisici/fete/baieti/rahaturi politice, apocaliptice si de alt gen, inainte chiar de a te plange ca a iesit cafeaua prea amara sau prea dulce, inainte sa te plangi de gerul de afara, aerul prea uscat din casa, mizeria din bucatarie, de pe scara si din fata blocului, gunoaiele ( de orice fel ) din orasul tau si din tara ta „de rahat”, in loc sa injuri politica/politicienii, viata grea, soarta si oamenii care te persecuta, inainte de a’ti juca rolul ( asumat sau nu, constient sau nu ) de victima si napastuit al sortii, incepe prin a schimba ceva la tine, ACUM, azi! Continua maine si poimaine. Si nu te opri decat pentru a privi: in trecut ( ca sa nu uiti de unde ai plecat! ), in prezent ( ca sa vezi ce ai realizat pana acum si cum realizarile tale interioare se manifesta in realizarile exterioare ) si in viitor ( ca sa vezi ce mai ai de facut! ). Nu cred ca s’ar presupune sa te opresti vreodata mai mult decat pentru a poposi, a te odihni, deoarece’i un proces de drum lung! E varianta mai optimista a povestii omului care invata sa mearga pe sarma ( pe care, by the way, o gasesti aici ) Nu’i musai s’o citesti acum, incepe prin a citi „Familia schizofrenogena” AICI. O sa descoperi ca se vorbeste despre MINE si despre TINE, deopotriva despre noi TOTI: la nivel personal/individual, familial, de natie si popor – la nivel de OM. Citeste cu sufletul!

Nu tre’sa dai LIKE postarii ca sa te desconspiri ca ai citit – desi s’ar putea sa simti nevoia unui SHARE ( ca impartasire, nu ca acuzare! ) in urma lecturii. Numa’citeste! Stiu ca e lung articolul pe care ti’l recomand si mai stiu ca noi suferim de BTSCMP (boala textelor scurte cu multe poze ), insa citeste: cu sete sau/si pe indelete, oprindu’te din cand in cand pentru a digera, a identifica, a constientiza, a plange sau a te infuria. Apoi, lasa’ti ragazul de a procesa toata informatia, pune’o’n decantorul fiintei tale si vezi ce’i de facut mai departe.

Iti urez o duminica revelatoare!


„De la fumători putem învăţa toleranţa. Încă n-am cunoscut vreunul care să se plângă de nefumători.” – Sandro Pertini

P.S. O alta perspectiva doar, nu mai putin adevarata decat celelalte. 🙂

Din sute de concepte și sute de premise,
Din mii de căi deschise din lista mea de vise,
Aleg să rămân singur, dar să rămân integru,
În punctul ce desparte segmentul alb și negru,
În punctul unde eu contez la fel ca tine,
Te las să fii cum ești și mă accepți pe mine.
Fanatic în credință, agnostic sau ateu,
Bărbat, copil, femeie…docil sau cu tupeu,
Cu pașaport albastru, sau simplu apatrid,
Cu mască de culoare sau fără de partid,
La gazdă sau…acasă, de la oraș sau sat,
Înalt și blond cu ochi albaștri, sau mai josuț, bronzat,
Sărac, bogat, șomer sau muncitor,
Un creator în sine sau fals și impostor,
Școlit sau fără carte, viteaz sau mai fricos,
Isteric sau ce rabdă cuțitul până la os,
Cu mâinile de aur sau puțintel pe dos,
Tăcut sau vorbăreț, urât sau mai frumos.
La 70 sau tineri,
Din punct md sau com,

Zâmbim și plângem liberi,
Sub denumirea OM!


E o zi de vibratie 3, prin urmare fiind o zi propice pentru: dezvoltarea capacitatilor proprii, gandire pozitiva, aderare la un grup, lucrul in grup, organizare de petreceri sau numai participarea la acestea, precum si lucrul in sectorul public, promovarea bunelor relatii interumane, lucruri legate de arta, jocuri si relaxare, expedierea manuscriselor, lectura.

O zi de vibratie 3 mai este propice si pentru deschiderea unui cont bancar, pentru cumpararea asigurarilor, pentru verificarea si consolidarea proprietatii, pentru cumpararea cadourilor, pentru desen, compozitii muzicale si comunicare, in special comunicare telefonica. De asemenea, cunoscand ca cifra 3 are in ea ceva sacru, putem extrapola, pornind de la tot ce stim ca inseamna trinitarul/Trinitatea – prezenta in atatea religii si cosmogonii. Regasim atatea lucruri trinitare prezente si in legenda, istorie, natura, nastere, viata, moarte- cele 3 stari ale materiei, cele 3 faze ale oricarui fenomen(inceput, mijloc, sfarsit), cele 3 regnuri, cele 3 varste ale vietii(tinerete, maturitate, batranete), cele 3 culori fundamentale etc… Iisus l’a’ntrebat de 3 ori pe Sf.Petru daca’l iubeste, de 3 ori s’a lepadat Petru de Iisus si tot de 3 ori a cazut Iisus pe drumul spre Golgota; lumea de dincolo e impartita in 3 teritorii: infern, paradis, purgatoriu; ingerul va trambita de 3 ori,
in mitologie gasim 3 Gratii, 3 Parce, 3 Harpii, 3 Gorgone, 3 Furii. Ocultismul ne arata 3 parti in om: corpul fizic, astral si cel mental. 3 e triunghiul, cele 3 puncte masonice. Cele 3 elemente nobile ale naturii sunt aerul, apa si focul. Si exemplele pot continua. Extrapolarea acestora ramane numai la alegerea si intelegerea noastra.

O zi faina tuturor ! 🙂

 


Vorbeam deunazi cu un amic despre dragoste si relatii de dragoste. Parea nefericit ca nu-si gaseste Sufletul Pereche, ca n-o gaseste pe Aceea. Chiar m-a intrebat la un moment dat, cu un tipat mut in cuvinte: „Unde gresesc? Cer atat de mult?”. Discutia cu el m-a inspirat sa scriu acest articol. Recunosc ca nu excelez in domeniul asta, insa sunt macar atat de isteata incat sa recunosc un alt prilej de a vorbi cu mine insami sub pretextul unei conversatii cu altcineva. Ce e frumos cand vine vorba de dragoste e ca toti putem fi deopotriva  elev si profesor, in orice moment al vietii noastre, dragostea fiind, de fapt, adevaratul maestru.  Asadar, pentru amicul meu, pentru mine si pentru toti ceilalti care au uitat cum..

Toti avem diverse scenarii inconstiente ce actioneaza pe cand asteptam, uneori tanjind disperati, la portile dragostei. Toti spunem ca vrem dragoste, dar, sa fim sinceri si  sa recunoastem: se mai aud si alte voci! E o schizofrenie, mascata bine, in fiecare dintre noi si fiecare voce, ce se aude din fundal, are un mesaj foarte diferit de vocea care ni se pare ca ne conduce. Asa ca, atunci cand ne intrebam de ce ne-a ocolit dragostea, este al naibii de important sa fim nemilosi de sinceri cu noi insine. Chiar daca nu suntem intotdeauna constienti de modul in care apasam pe butoane si invartim manivelele, adevarul gol-golut e ca noi suntem arhitectii propriilor vieti. Cu cat vom recunoaste mai repede acest lucru, cu atat mai repede vom obtine ceea ce ne dorim din adancul sufletului. Apoi, mai e ideea, conform careia, nimic nu-ti poate aduce mai repede dragostea decat dezvoltarea propriei capacitati de a iubi. A deveni constient ca fiecare persoana, moment si experienta constituie o ocazie de a cunoaste dragostea care ne leaga pe toti este ca o urare de bun venit adresat formei particulare de dragoste romantica pe care o cautam.

Fiindca atunci cand ne manifestam cu iubire, cand dam dovada de amabilitate, pretuire, generozitate, atentie, blandete, cand celebram miracolele vietii, suntem irezistibili, sa recunoastem! Devenim raze de bucurie si nu numai ca oamenii sunt atrasi de noi, dar primim si nenumarate oferte de iubire. Fiindca, dupa cum frumos graia cineva,  asa cum apa isi cauta nivelul, dragostea isi cauta adancimea. Daca, dimpotriva, suntem fitosi si nu acceptam nimic mai prejos decat cavaleri pe cai albi si printese in trasuri trase de sase sau doisprezece cai, atunci zavoram tocmai canalul prin care am putea atrage dragostea in viata noastra.

Aratandu-ne morocanosi si vesnic nemultumiti sau plini de amaraciune si negativisti, repetand fraze de genul: „Toata lumea are o relatie, numai eu nu voi avea niciodata!”, nu facem decat sa ne acrim pe zi ce trece si sa ne ofilim inlauntrul nostru. Invatand sa recunoastem miracolul dragostei in fiecare moment, cu timpul, se va petrece ceva uluitor: vom observa cum asemenea momente ne schimba spectaculos – o vorba frumoasa ne insenineaza ziua, o incurajare ne face sa ne simtim mai puternici si ne reda increderea pierduta, un compliment extraordinar ne face sa ne creasca inima si o mana alintatoare ne linisteste temerile.

Iubirea e o actiune, nu e ceva static pentru care suntem doar niste receptori pasivi. Musai sa si oferim! Culmea, cei mai multi dintre noi ne concentram asupra dragostei pe care vrem s-o primim si foarte rar sau niciodata asupra dragostei pe care putem s-o oferim! Asadar, daca suntem disperati si ne intrebam de ce nu ne-a batut dragostea la usa pana acum sau daca ne dam seama ca ne afundam in amaraciune, cel mai bun lucru de facut e sa mergem sa batem la usa cuiva si sa oferim dragoste. Si imediat dragostea dupa care tanjim va incepe sa vina catre noi, de fapt, va fi sosit deja. Sa incepem sa observam si sa recunoastem toate momente minunate, cat de marunte, ni s-ar oferi – si ni se ofera mereu, gratis! – si sa le lasam sa ne influenteze. Ele, cele mici, ne vor pregati pentru cele mari. Fiindca a primi putina dragoste este trambulina de pe care ne putem lua avantul catre marea dragoste ce ne va implini cu adevarat. In fiecare clipa se petrece un miracol, trebuie doar sa ne antrenam pentru a-l observa. Fiecare ocazie pe care o traim este o ocazie pentru a ne dezvolta propria capacitate de a iubi- fie ca receptor, fie ca emitator. Orice loc, persoana, lucru, animal sau experienta careia noi ii oferim dragostea noastra isi sporeste capacitatea de a iubi. Astfel, contribuim si noi, in mod activ, la miracolul dragostei, exersand, totodata,  pentru intalnirea cu Sufletul nostru Pereche.

Si mai e ceva: sa avem grija si sa nu uitam sa ne aratam exact asa cum suntem cu adevarat. Fiindca adevaratul nostru Eu este cel care are nevoie sa fie iubit – el e ranit si vulnerabil, nu e sigur ca arata destul de bine ori crede ca nu-i prea destept, cultivat, interesant ori charismatic, se teme ca n-are o slujba indeajuns de buna pentru o invitatie la restaurant s.a.m.d. Oricare ne-ar fi nesigurantele si temerile, ele  fac parte din noi, din frumusetea noastra ca persoane unice, asa ca sa nu ne mai ascundem adevaratul chip. A ne indragosti nu e o competitie in care sa ne intrecem cu altcineva, ci o sansa de a ne scoate in sfarsit la lumina adevaratul Eu, de a intra in atentia cuiva a carui bucurie va fi sa ne iubeasca, sa ne respecte si sa ne pretuiasca Sinele autentic, necamuflat. Nimic nu e mai pretios, mai demn de iubit, mai atragator sau mai interesant decat sa intalnim o fiinta umana autentica. Si sa nu uitam sa ascultam si sa intrebam. Sa ascultam e un risc, fiindca putem descoperi nu numai ce ne place, ci si lucruri care ne-ar putea deranja. A asculta e un act de iubire care spune ca ne aflam acolo ca sa primim orice va vrea sa ne dezvaluie acea persoana – un fapt, un secret, o atitudine, un vis – , chiar daca ne va  deranja. Si ca riscam sa fim deschisi, dispusi sa fim informati, speriati, incantati, fermecati sau schimbati. Ca suntem dispusi sa ascultam acel om dezvaluindu-se, oricum s-ar dovedi ca este el. A intreba inseamna a asculta la puterea a zecea, fiindca punand intrebari nu numai ca ne exercitam curiozitatea, ci ne asumam si un mare risc – riscul de a fi dezamagiti. Cand intrebam spunem, de fapt, ca suntem dispusi sa cunoastem omul acela nu doar ca fantezie a noastra, ci asa cum este el in realitate. Dragostea adevarata se bazeaza pe cunoastere adevarata. Cand punem intrebari cu curaj, demonstram ca suntem dispusi sa cunoastem persoana in intregime, cu defecte si calitati, aratand, de asemenea, ca putem infrunta lucrurile dificile dintr-o posibila relatie viitoare si ca nu avem tendinta de a le evita. Ne facem disponibili emotional, de aceea a intreba inseamna a iubi in cel mai inalt grad.

Ar mai fi multe de povestit si de intrebat in privinta dragostei, insa nu mi-am propus sa plictisesc pe nimeni. Pentru restul intrebarilor dinlauntrul nostru voi spune doar atat: „Ai rabdare cu tot ce e nerezolvat in inima ta si… incearca sa iubesti intrebarile insele… Nu cauta raspunsuri, care nu pot sa-ti fie date pentru ca n-ai putea sa le traiesti… Traieste acum intrebarile. Poate ca apoi, treptat, pe neobservate, vei trai… in raspuns.” ( Rainer Maria Rilke )



Cufarul MonicaiUn om este fugarit de un tigru fioros. Tigrul aproape ca l-a prins si vrea sa-l sfasie. Omul sare intr-o prapastie. In ultima clipa, el se prinde de o radacina, la doi metri sub buza prapastiei, dar aceasta incepe incet-incet sa se rupa. Deasupra lui, tigrul fioros; sub el, haul care se casca si moartea sigura. Langa el, pe un coltisor de stanca, o floare. Omul se apleaca spre ea, o miroase si spune: „Doamne, ce frumos miroase!”

(autor necunoscut)


Din an in an sosesc mereu la geam cu Moş Ajun. E ger cumplit, e drumul greu, da’i obicei strabun. Azi cu stramosii cant in cor colindul sfant si bun.- Tot moş era si’n vremea lor batranul Moş Craciun!- E praznic sfant si luminos in casa ta acum, ca astazi s’a nascut Hristos, e seara de Craciun! Si’acum te las, fii sanatos si vesel de Craciun! Dar nu uita: cand esti voios, române, sa fii bun! 🙂


Cufarul Monicai

 

 A fost odata un om care o viata intreaga a incercat sa mearga pe sarma. Si dupa multa truda a reusit. Atunci a luat sarma si a plecat la targ. A legat sarma dintr-o parte intr-alta a targului si a inceput sa mearga pe ea. Dar sarma era veche si s-a rupt. Omul a cazut si atunci a spus: O viata intreaga inveti ca sa ajungi cineva.. si cand crezi ca ai terminat, iar trebuie sa inveti. Uite si eu, acum.. am cazut, mi-am rupt piciorul si cand s-o insanatosi, iar trebuie sa invat sa merg pe sarma. Si daca mereu inveti, cand te opresti, tot nimic nu esti. Si atunci iti aduci aminte ca ai uitat sa fii copil ! De ce? – Fiindca invatai ! 

( Catalin Bursaci )

 

 Lasati’ma sa cad, cea care voi deveni, ma va ridica!

 

Mai jos de 5?


Cutiuta cu miracole, ep. 4…

Mai jos de 5?

Pe asta nu voiam s-o povestesc curand… Dar pentru ca mi s-a atras atentia ca miracolele povestite pana acum nu sunt chiar miracole, ci interventii destul de comune ale Divinului, lucru cu care sunt total de acord, ma conformez.

Sunt fumatoare. Nu neaparat in stricta cauzalitate, am si o dantura destul de sensibila. Din cand in cand, ma mai dor maselele. In general, cand vine noaptea. Din cand in cand, ma trezesc ca nu mai am tigari. Ghici cand? Tot noaptea. Si s-a intamplat odata, ca cele doua momente  – durerea de masea si lipsa tigarilor – sa coincida. Ei, nu era chiar noapte – in jur de ora 23.00, si stiu exact ca era pe ca 29 noiembrie pentru ca a doua zi  era Sf. Andrei si urma sa plec intr-un pelerinaj la Pestera din Dobrogea. Ies val vartej din casa cu directia unei farmacii Sensiblue care pe atunci inca mai avea bunul obicei sa functioneze non-stop.
Era pe o strada paralela de blocul meu, ajung in mai putin de 5 minute, imi iau Nurofen, apoi o cotesc pe inca o straduta si ajung la chioscul din capatul blocului de unde imi iau de obicei tigarile nocturne. Cer si o Fanta la jumate’ ocazie cu care raman datoare 50 bani.
-Nicio problema, vecina, maine seara! – ma incurajeaza vanzatoarea.
-Multumesc. Vanzare buna!
O iau spre scara blocului si din cate imi sesizeaza vederea periferica inca vreo 2 omuleti de-ai zonei presupun, asteapta sa-si ia bere la chiosc in urma mea. Blocul are 3 scari, eu stau la ultima ca distanta de chiosc, in cateva secunde intru pe aleea din fata intrarii. Ajung la usa, intru in casa scarilor, fac stanga si cum liftul ramasese unde l-am lasat cu 7 minute in urma, urc in el. Din urma insa pare sa mai vina cineva dupa zgomotul usii. Trag doar usa exterioara, nu si pe cele doua glisante din interior, asteptand sa apara si vecinul. Chestie de bun simt, blocul are un singur lift la 10 etaje si mie una nu-mi place sa o stearga cineva din fata mea cu lift cu tot. Asadar astept. Usa din dreapta holului se deschide si vad un individ cum intra, vede liftul in care eu astept cuminte (usa exterioara era cu un geam transparent pe mijloc) si are o secunda de ezitare. Probabil amabilitatea e un lucru rar. In fine, urca si el.
– Mai jos de 5? Intreb eu inainte de a apasa butonul
– Nu.
Urcam. Eu in dreapta, el in stanga.
Un etaj, doua, trei… Individul face un pas, se apropie de usa si ma trezesc ca o deschide fix intre etaje. Raman perplecsa, privind betonul din fata, prima idee care imi vine in cap e de fapt o senzatie… de cripta. Individul m-a cuprins deja cu mana dreapta pe dupa gat, cred ca imi zice sa nu tip. Imi mai ia o fractiune de secunda sa realizez ce mi se intampla cu adevarat. Am nevoie de un miracol.. tocmai de la Dumnezeul cu care ma cert de cativa ani, drept pentru care primele mele ganduri nu sunt “Doamne ajuta!”, sau “Ajutor, Doamne!”, ci “Nu pot sa cred ca-mi faci una ca asta!!!”
Nu am timp sa gandesc macar, gatul mi-e prins ca intr-o menghina, il vad cum impinge usa la loc si apasa butonul de parter. Betonul criptei dispare, parca respir, incep sa sper. Daca ma scoate din lift voi avea timp de reactie jos. Dar ce vrea omul asta?!
– Nu am niciun ban la mine, ingaim eu incercand sa nu-mi tremure vocea si sperand totusi ca obiectivul e jaful si nu violul.
– Nu despre asta e vorba, zice el dupa o secunda de tacere (ori perplecsitate).
Ciudat, vorbeste civilizat si undeva in strafundurile vocii simt o nuanta de respect
. Probabil aberez de frica.
“Nu este corect. Vrei sa scapi de toate raspunsurile pe care mi le datorezi!!!…

Am nevoie de un miracol! Gandurile gonesc cu viteza luminii, timpul parca s-a dilatat si liftul coboara cu incetinitorul. “Mai bine un caine viu, decat un leu mort!” imi vine in cap o fraza citita de curand. Dorin!!! Doriiiiin!!!!  Ma trezesc ca urlu in gand catre toate lumile vazute si nevazute cu tinta spre un maestru a carui carte o citisem cu 2 saptamani in urma …caruia ii luasem un interviu si care nici macar nu ma convinsese ca ar fi mare branza la acel moment. Inca nu credeam ori stiam toate cate zicea el in carte, dar pur si simplu asta mi-a venit in cap in timp ce ma codeam cum sa-i zic lui Dumnezeu ca sa ma ajute fara sa-mi sifonez orgoliul. Parter.
– Sa nu-mi faci vreo figura ca-ti iau gatul, imi sopteste atacatorul meu la iesirea din lift. Ma taraste pe langa apartamentele de la parter spre usa de iesire. Abia acolo e holul si usa cu interfon. Oh, nu: becul de la intrare e stins, desi mai devreme functiona.
Ma tine in continuare cu dreapta de dupa gat si trasa spre el. Mana stanga o are in buzunar. Am trei secunde sa ma impac cu Dumnezeu. Intelege ca nu-mi poti face una ca asta! Ma apleaca odata cu mana dreapta cu care apasa butonul de deschidere a usii. Haul negru se deschide in fata mea odata cu usa si presupunerea ca afara il mai asteapta cineva, altfel nu-mi explic de ce am iesit din lift. Doamne-Dumnezeule, FA ceva! Ma las in continuare in jos si ies din stransoare. Spontan, de ma surprind si eu!
– Ajutoooor! urlu eu relativ tare desi stiu ca nimeni nu se va baga, chiar daca ma aude. Cred ca e primul ajutor din viata mea, spus nu numai cu voce tare, dar si la nivel de gand.
Mana stanga a individului sare din buzunar spre zona rinichilor mei, in timp ce antebratul lui drept  imi aterizeaza pe gura. Ma dezechilibrez, ma duc pe spate cu mainile fandand prin aer, dar ceva ma ajuta sa sfidez gravitatia si revin vertical, la tanc cat sa-i intrezaresc privirea terifiata si modul cum o zbugheste pe usa lasandu-ma balta.
Realmente raman cu gura cascata privind cum o coteste in goana pe alee si dispare in noapte. Usa se inchide singura si parca tot cu incetinitorul.
OK, ce-a fost asta?!! Tremur. O iau spre lift, descopar cu uimire ca in mana dreapta am in continuare Fanta la jumate’. Ajung in casa. Imi iau o moaca neutra in caz ca dau nas in nas cu frate-miu care e in interior; din fericire e la TV, asa ca ma trantesc pe un scaun in bucatarie si gandesc. Gandesc. Si fumez. Revad cripta din lift, dar mai ales faza finala de la iesirea din bloc. Omul ala a fugit speriat. Nu cred ca de la tipatul meu. Si nici macar nu mi-a facut nimic. Aaaa, ce ciudate au fost toate miscarile alea… Cum de mi-a dat prin cap sa ma las in jos si sa ies pe dedesubt de sub bratul lui? Si de ce nu a lovit cu dreapta? Rememorez in gand miscarile. La un moment dat ma ridic si incerc sa le reconstitui dinamica. Nu inteleg cum de m-am lasat atat pe spate si n-am cazut. Ah, a coincis cu momentul cand el m-a lovit in rinichi si  asta a franat caderea cumva. Ar fi putut sa preia controlul, dar a fugit mancand pamantul. Ii revad chipul in semiintuneric. Stranie imagine. Reiau momentul de cateva ori cu senzatia clara ca-mi scapa ceva. Frica a lasat de mult loc fascinatiei de a intelege. Pfu, ce intamplare! Am scapat, dar cum am scapat? Mai ma misc de cateva ori si hotarasc sa incetez pentru ca incepe sa ma doara spatele si mi-am cam sucit gatul. Maseaua nu ma mai doare de mult, evident. Mai ca ma pufneste rasul: patesc ca in bancul cu politistii si reconstituirea… adica scap la momentul atacului, dar ma faultez la reconstituire.
Aiurea, e adrenalina care se duce si incep sa simt ceea ce n-am simtit atunci. Ma duc in baie sa ma privesc in oglinda. Fata e ok, nicio zgarietura, desi imi simt buza usor umflata; ochii mei frumosi sunt fiorosi si inca scot scantei, ridic bluza dar nu reusesc sa-mi vad prea bine salele, drept pentru care ma catar pe cada si ma privesc in oglinda. O taietura superficiala, oblica, de cativa mm:
– Dumnezeule,  pare ca fost un cutit!
Dar lama s-a oprit undeva intre cer si pamant…
Epilog 1
N-am mai ajuns a doua zi in pelerinaj la pestera Sf. Andrei, desi mi-l platisem. N-am mai ajuns nici pana azi… Cateva zile am tot rumegat intamplarea sau la fel de bine se poate spune ca intamplarea m-a rumegat pe mine. Scapasem, dar eram revoltata ca mi s-a intamplat asa ceva. M-am bucurat ca am scapat, m-a fascinat acel final neelucidat, dar nu i-am putut multumi lui Dumnezeu pentru ca El ma bagase in acea poveste al carui sens nu l-am priceput mai deloc.
O vreme am mers pe scari, o vreme n-am mai urcat cu altcineva in lift chiar daca era ziua in amiaza mare si oamenii deloc fiorosi… O vreme am facut faza aia urata cu inchis usa in nas la altii si urcat singura (uneori ma strambam in oglinda: “Acum esti multumit ca ma comport ca o tampita?”) si dupa inca o vreme… mi-a trecut.

Epilog 2
Tin minte ca pe 4 dec m-am dus la Dorin. Culmea, programarea o facusem chiar in dupa amiaza zilei cu “intamplarea din lift”, dar aveam altele care ma ardeau si care voiam sa-mi fie lamurite de maestru, nu asta… In fine, oricum a fost si aia o intalnire cu peripetii, m-am dus bou si-am venit vaca sau invers… dar cert e ca la un moment dat am facut referire la faza cu liftul (nu i-am spus niciodata ca m-am apucat sa urlu dupa el prin astral)  si am intrebat spasit:
-Ai idee daca ar trebui sa ma mut de acolo?
– Lasa, ca aluia nu-i mai trebuie! veni imediat replica lui Dorin, deloc explicatoare.
– Stiam eu! m-am trezit ca raspund zambind.

by ciripry

Maxima zilei


  Omul e dator sa gandeasca singur. – Prost, probabil, dar singur!


Candva m-am suparat pe Dumnezeu. Pe atunci nici nu-mi dadeam seama de asta si a durat o multime pana sa ma prind… Si tot candva i-am reprosat ca nu ma iubeste si daca e asa cum spune teoria – ca nu mai poate de dragul oamenilor – am nevoie de gesturi de afectiune si de dovezi din partea Lui. Si El a tot dat semne, iar eu am tot cerut…
Nu stiu cum se face, dar de fiecare data refuzam sa vad ca intamplarea salvatoare ori imbucuratoare era de la El. Apoi, dupa un timp, imi pica fisa si dupa inca un timp – foarte scurt 🙂 – uitam. Si iar ceream dovezi, si sprijin si te iubesc-uri cosmice. Mai si ofeream, din cand in cand, mici multumesc’uri. Dar asta cu “da-mi un semn, iar nu cred ca ma iubesti” a ramas constanta. Apoi, la un moment dat, a devenit conventia noastra. M-am dus tiptil la El si i-am zis: nu cred ca ma va vindeca cineva sau ceva de suspiciunea ca ai ceva cu mine, ca esti dubios, ai interese ascunse fata de omenire si bineinteles fata de persoana mea. Nu cred ca voi scapa de neincredere, pana nu voi fi cu Tine, Dincolo, bine merci. Asadar, iata ce-ti cer: dovedeste-mi continuu ca ma iubesti! Si fii constient ca nu-mi va fi niciodata de ajuns. Voi veni la Tine si ma voi smiorcai, ma voi lamenta, ma voi alinta. Tu m-ai creat si daca e asa precum spune dogma – ca le stii si le pricepi pe toate, intelegi resortul nesimtirii cu care fac o asemenea cerere. Sunt femeie!
Nu stiu ce-a gandit El atunci, dar cred ca a fost de acord. Mereu am ceva de cerut si in general imi da. De fapt, cred ca imi da intotdeauna, dar tot prin conventie a ramas ca eu sa nu fiu niciodata multumita cu ‘doar atat’.  Relatia cu Dumnezeu e un experiment continuu, mereu trebuie sa ridici standardul. Nu este adevarat ca nemultumitorului i se ia darul, am stiut sa multumesc si sa ofer la randul meu. Am stiut sa multumesc, dar nu sa ma multumesc: pentru miracole e intotdeauna loc. Si daca la Dumnezeu toate-s cu putinta, pas cu pas, trebuie sa incercam tot mai mult, imposibilul.  Ah, ca sa nu sune doar compulsiv: am cerut din ce in ce mai mult, dar am si dat din ce in ce mai mult. Desigur, nu la paritate: eu ca un om, El ca un Dumnezeu.

Dar, sa povestim.

Aceasta e colectia mea de miracole constientizate, cele de pe care indraznesc sa ridic voalul anonimatului fara sa ma expun ori sa-i las impresia ca a facut prea multe pentru mine.

Episodul 1, total aleatoriu: Cercelul pierdut

Eram pe la Unirii intr-o toamna frumoasa ce se incapatana sa nu lase ploii nicio sansa. Sa tot fie vreo 2 ani de atunci. Am intrat intr-un magazin de incaltaminte, nici nu mai stiu daca voiam ceva anume sau pur si simplu ‘scanam’ piata. Si vad o colectie de cizme inalte, foarte colorate. Nu foarte utile, ca nu erau de piele, doar frumoase. Din categoria ‘aproape pisi’. Deja pusesem ochii pe 2 nuante de albastru si un galben. Dupa 1 minut de extaz am redus alegerea intre albastru si turcoaz. Apoi: aaaa… nu poti sa-ti iei niste incaltari inutile cand da frigul, doar pentru ca sunt frumoase. – Da, dar sunt albastre si modelul chiar daca e inalt, nu e deloc vulgar, mi-am argumentat eu, in constiinta mea. Si ca un copil cuminte ce sunt – de pe vremea cand ma finantau parintii si nu voiam sa le fac mari cheltuieli – am plecat din magazin. A doua zi am povestit la toata lumea ce cizme faine am vazut. Pana la urma cineva mi-a spus, ‘du-te si cumpara-le, daca ti-au placut’. Cand ti se deschide sufletul la ceva, acel ceva e al tau. Uitasem. Zis si facut, dupa ce-am terminat programul am mers tinta la magazin. Eram acum si cu o prietena. Aveam geaca la mine, dar dupa cum spusesem,  era o toamna frumoasa si o tineam pe brat. Intram in magazin, iau cizmele si ma asez pe un scaun sa le probez. Geanta si geaca – langa mine. Cizmele turcoaz, perfecte. Le iau, le platesc etc, ajung seara acasa. Printre altele observ ca nu mai aveam decat un cercel in ureche. Fericirea noii achizitii s-a mai diminuat un pic de pierderea vechii achizitii. Am dat sa zic ca vreau cercelul inapoi, dar m-am oprit: tocmai primisem niste cizme minunate. Mi-era jena sa ma lamentez. Poate pentru echilibrul general era mai bine asa. Cred ca m-am mai gandit de vreo cateva ori cu jind la acei cercei din care ramasesem numai cu unul, dar… asta era.
Tragea de acum spre primavara si intr-o dimineatza, cu putin timp inainte de a iesi pe usa, m-am privit in oglinda, mi-am dat seama ca la tinuta mea, acei cercei erau potriviti: m-am dus spre caseta de bijuterii, am deschis-o, am gasit un cercel si apoi mi-am amintit ca pe al doilea nu am sa-l mai gasesc vreodata. Of, ce rau imi pare am gandit eu cu tot sufletul. Erau frumosi, erau amintire, primiti cadou de la cineva, erau ai mei. Sa ne intelegem: nu cred ca valorau mai mult de 5 lei, in bani. Erau din cauciuc negru si cu niste spirale albastre desenate, handmade din targurile pe care le gasesti vara prin Centrul Vechi, prin Vama, Costinesti sau Sighisoara… Dar erau ai mei. Si in clipa aia mi-i doream in urechile mele. Pe amandoi! Mi-am promis ca intr-o zi sa caut unii similari prin targ.  Dar chiar daca ar fi semanat, n-ar fi fost aceeasi…
Si am plecat spre birou. Habar n-am ce-am facut in ziua aceea, gandul mi-a fugit repede la altele. Seara am ajuns acasa si in timp ce scoteam geaca de blugi sa o pun in cuier, mi-am dat seama ca era aceeasi pe care o aveam si in ziua cand am cumparat cizmele turcoaz si-mi pierdusem cercelul. Ca manata din alta lume, am bagat mana in buzunarul interior al hainei. Apoi, cu doua degete am scos in cel mai natural mod cu putinta un cercel mic, de cauciuc, negru cu albastru. Timpul incremenise odata cu ranjetul larg ce s-a ivit pe fata mea. Deja stiam ca Universul imi returnase cercelul in mod miraculos. M-am dus totusi la caseta cu bijuterii sa mai verific o data daca celalalt cercel era acolo unde il lasasem de dimineatza si nu mi-l pusesem inconstient in buzunar. Da, era in cutia cu bijuterii.  Ranjeam in continuare, acum cu ambii cercei in mana. Am rememorat faza din toamna, din magazin, cand eu probam cizmele cu geaca pusa pe scaun langa mine. Nu, nicio lege a fizicii terestre nu ar fi dus la caderea cercelului din ureche in buzunar. Si mai ales nicio lege a fizicii terestre nu ar explica cum un lucru se implineste abia atunci cand doresti cu adevarat: in acea zi, de dimineatza, sufletul meu… cochetaria si alintul isi dorisera acei cercei.
OK, multumesc mult, dar sa nu Ti-o iei in cap. Nu e de ajuns. Mai vreau multe de la Tine. Si mai ales nu m-am prins cum de unele lucruri se implinesc si altele nu. Care-i mecanismul Miracolului. De ce nu depinde de cantitatea de entuziasm cu care-Ti cer in mod constient diverse. Si de ce pare mai eficienta tacerea smerita din granita inconstientului, care doar spera ca ceva va aseza imposibilul in normalitate.

Candva, demult, m-am suparat pe Dumnezeu. Candva imi va trece pe deplin. Pana atunci insa… “Indrazniti. Eu am biruit Lumea.”

P.S.: Multumesc, Monica, pentru idee, gazduire & stuff…

Recunostinta


Recunostinta e unul dintre cele mai magice instrumente care lucreaza pt noi. Ea „dezleaga plenitudinea vietii- dupa cum spunea cineva- ea transforma ceea ce avem in destul si chiar mai mult si tot ea e cea care da sens trecutului nostru, aduce pace prezentului si creeaza o viziune pt viitor.” Absorbiti de viata de zi cu zi- de griji, de probleme- am uitat sa ne mai oprim pt a aprecia cu adevarat ceea ce avem deja. Si nu, nu’i nimic gresit in a vrea mai mult, in a dori si a visa ceva mai maret, atata timp cat ne acordam ragazul de a recunoaste cat de minunata e deja viata noastra. Exista atatia oameni in lume care- daca ar putea schimba locul cu noi doar pentru o zi- ar trai o viata cu mult dincolo de ce si’au putut imagina vreodata. Viata noastra de zi cu zi ar fi realizarea celui mai indraznet vis al lor si inca mult mai mult decat atat. Ganditi’va cat de uimiti si recunoscatori s’ar simti ei in fiecare clipa pt lucrurile pe care noi le experimentam in fiecare zi- un acoperis deasupra capului, mancare, apa curata, un mediu inconjurator sigur.. O lege spirituala straveche spune ca, cu cat ai mai mult si esti recunoscator pt asta, cu atat mai mult ti se va da. Creati’va un obicei din a fi recunoscatori, faceti un ritual din asta si faceti’o zilnic. Si veti pune’n miscare aceasta lege. Fiti recunoscatori atat pt binele, cat si pt raul din viata voastra- si raul are rolul lui in evolutia voastra. Puteti sa va faceti un cadou plin de forta-nu atat cadoul in sine, cat ceea ce va produce in viata celui care’l foloseste- un JURNAL al RECUNOSTINTEI. Am si eu unul- l’am inceput cu ceva vreme’n urma pt a’mi reaminti ce norocoasa sunt. Nu costa mai mult decat pretul unui caiet si al unui pix, plus timpul petrecut pt exprimarea recunostintei. Si pt ca am vorbit despre recunostinta, imi exprim acum recunostinta pt existenta tuturor instrumentelor stravechi prin care putem explora multitudinea de posibilitati, pt magicul din viata mea, pt toti Oamenii de Ajutor, pt toti cei care’mi sunt alaturi in cautarea mea. Multumesc!

Marioneta si Sforarul


Evenimente ce s’au petrecut recent ma fac sa’mi doresc sa scriu despre asta. Si nu’i doar placerea de a vorbi singura si a vorbi unei multimi totodata. Cineva cu multa’ntelepciune zicea asa: „Nu invata un porc sa cante – tu iti pierzi vremea, iar pe porc il enervezi.” Si avea dreptate. Cati dintre noi, citind o carte, dupa ce o inchidem, gandim singuri? (Dar cati dintre noi CITIM?) Si totusi eu o sa spun ce am de zis, iar daca macar unui singur om îi va fi de folos, ma voi declara fericita.

Adevarul e ca noi nu vrem sa ne trezim. Trezirea’i a naibii de dureroasa. Ne e mult mai comod asa, trecand prin viata cu idei fixe, preconcepute, incremenite’n tipare, luate de’a gata, preluate fara o prealabila analiza. Ne’am obisnuit sa traim o viata mecanica, programata si conditionta. Am uitat cine suntem si de ce. Ne e mult mai comod asa – negam complacandu’ne’n situatii caldute si dand vina pe Soarta pentru esecurile noastre. Ne e teama sa ne pierdem falsele sensuri pentru ca fara ele ne’am simti dezorientati, pierduti. Fara sa ne gandim ca tocmai asta ne’ar duce la adevaratul nostru sens. Suntem marionete conduse de sfori. Dar cine’i Sforarul? Traim vremuri in care veneratia e mai importanta decat iubirea, biserica mai importanta decat omul de langa tine. Urâm in numele iubirii, asta’i tragedia! Sa nu credeti ca fac pe lupul moralist, eu insami am avut perioada mea de porcie, iar unele gesturi inca le mai fac intocmai unor gesturi reflexe – atat de greu e sa te dezveti de ele! Si tocmai motivul pentru care mai sunt p’aici, pe pamant, in trup, si nu plutind pe vreun norisor roz, e insasi faptul ca uneori ma mai porcesc. Dar ce ar fi daca ne’am transforma in loc sa ne’nchinam pur si simplu? Oare n’ar fi Dumnezeu – ala pe care’l tot invocam! – mai fericit sa’nvatam sa iubim, decat sa’l veneram pe EL? Crezi ca Dumnezeu, daca exista si indiferent de forma in care ar exista, te vrea o papusa condusa de sfori, o marioneta? Ori, poate, crezi ca EL este Sforarul?

%d blogeri au apreciat asta: