Tag Archive: Paste



Cufarul Monicai

ÎNVIEREA DOMNULUI, SFINTELE PAŞTI- 20 aprilie

– la trezire se atinge fierul (“dă sănătate”), nu se atinge sarea (“dă năduşeli”), se spală pe faţă cu apă proaspătă în care se pun bani de argint, ouă roşii, busuioc ca să fie curaţi, sănătoşi, frumoşi, drăgăstoşi şi bogaţi
– după slujba din biserică oamenii se salută cu “Hristos a înviat”, “Adevărat a înviat”
– se înconjoară casa cu lumânarea aprinsă de la biserică, ca să o protejeze de rele
– se binecuvântează oamenii la mormintele străbunilor şi se dau daruri de vase la tinerii căsătoriţi
– cei născuţi în Duminica Paştelui vor fi norocoşi
– cine moare merge în Rai („este deschis”)

 

 


Odată, demult, pe când zânele colindau pădurile şi piticii răscoleau măruntaiele pământului în căutarea pietrelor preţioase, pe când animalele vorbeau şi puii de lup se jucau cu mieii, trăia într-o căsuţă dărăpănată la marginea unui cătun, un olar împreună cu nevasta şi cei doi copii ai lui. Erau destul de săraci şi îşi duceau traiul doar de pe urma vase lor de lut pe care olarul le vindea la târgul din apropiere, într-una din zile, pe când se întorcea de la târg, numai ce zăreşte olarui într-un tufiş de la marginea pădurii un iepure ce se ascundea tremurând tot de frică.
Nu i-a fost prea greu să-l prindă şi să-l vâre în traistă, gândindu-se numai la friptura pe care avea să o facă din bietul iepuraş.
Ajuns acasă, îi dădu traista nevestei, poruncindu-i să gătească iepurele, iar el, ostenit de atâta drum, se trânti în pat şi adormi pe dată. Cei doi copilaşi, auzind porunca tatălui, se strecurară binişor şi priviră în traistă, de unde le străluciră doi ochişori speriaţi şi înlăcrimaţi. Din întuneric, iepuraşul îşi aştepta sfârşitul plângând, pentru că auzise şi el planul îngrozitor al olarului şi înţelesese despre ce era vorba. Doar v-am spus că pe atunci animalele înţelegeau limba oamenilor.
Copiilor li s-a făcut aşa o milă de bietul iepuraş, că abia au aşteptat ca mama lor să plece o clipă din bucătărie şi au înşfăcat iepurele, punând în locul lui un ştergar.
Au alergat cât au putut până la marginea pădurii, iar acolo au dat drumul micului urecheat, care a fugit mâncând pământul. Bineînţeles ca olarul a certat-o pe nevastă pentru că n-a avut grijă de iepure, iar în acea seară n-au mâncat friptură, ci urzici. Dar s-a întâmplat un lucru mult mai frumos. Mama iepuroaică a zvonit prin toată pădurea fapta cea bună a copiilor .
Despre ispravă a aflat şi Zâna Eastres, slujitoarea Primăverii.
Şi cum se apropia Sărbătoarea Primăverii, Zâna s-a gândit să-i răsplătească pe cei doi copii pentru salvarea iepuraşului şi a poruncit iepurilor să le ducă daruri . Astfel, copiii olarului au găsit într-o dimineaţă, frumos înşirate pe pervaz, alune, fructe uscate, ciuperci şi faguri de miere.
De atunci. în fiecare an, tot mai mulţi iepuraşi aduc daruri copiilor cuminţi, harnici si buni.
Cu timpul, sărbătoarea Primăverii s-a contopit cu cea a învierii Domnului Iisus Hristos. Despre olar şi copiii lui abia dacă-şi mai aminteşte cineva, zânele s-au pierdut în negura vremii, dar iepuraşii n-au uitat niciodată de îndatorirea lor de a aduce, de Paşte, tot felul de daruri copiilor.

( autor necunoscut )


Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin, isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte, inainte de a merge la culcare, el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte, a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus: „Ai curaj, intra si schimba-ti povara!” . Omul a deschis cu sfiiciune usa, a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile, toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai, si-a ales o cruce de marime mijlocie.. dar, cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prieten de-al sau, a asezat-o inapoi.
In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu, si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi. Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

Paulo Coehlo

%d blogeri au apreciat asta: