Tag Archive: putere



POSTUL – UN MIRACOL Detoxificarea corpului şi redobândirea unei sănătăţi perfecte

 

„Această carte a fost scrisă pentru dvs. Poate fi considerată paşaportul pentru o viaţă bună. Noi, nutriţioniştii profesionişti, am dat mâna într-o preocupare comună: un standard înalt al sănătăţii pentru toţi anii vieţii dvs. Alimentaţia ştiinţifică arată calea naturală ca singura cale de a dobândi un corp fără boli degenerative şi îmbătrânire prematură. Această carte vă învaţă cum să lucraţi cu natura şi nu împotriva ei. Medicii, dentiştii şi alţii care îngrijesc de cei bolnavi, încearcă să refacă ţesuturile degradate care prea adesea sunt distruse de tot. Mulţi dintre aceştia apreciază răspândirea acestui nou mesaj ştiinţific al unei alimentaţii sănătoase şi a metodelor pentru o sănătate de durată şi o vigoare tinerească la orice vârstă. Tocmai pentru a grăbi răspândirea acestui mesaj extraordinar a fost scrisă această carte. Declaraţiile din această carte sunt expuneri ale descoperirilor ştiinţifice, fapte cunoscute în fiziologie, metode biologice, terapeutice şi referinţe la unele scrieri mai vechi. Paul C. Bragg a practicat metodele naturale timp de mai bine de 70 de ani cu rezultate înalt binefăcătoare, fiind convins că acestea sunt sănătoase şi de o mare valoare pentru alţii, iar fiica sa Patricia Bragg lucrează împreună cu el în Cruciada Sănătăţii. Ei nu pretind că metodele expuse în această carte se potrivesc pentru oricine care se află într-o anumită situaţie şi nu îşi asumă nicio răspundere în privinţa opiniilor exprimate. Cartea de faţă nu oferă o cură de vindecare pentru anumite boli. Nu sunt indicate alimente sau diete pentru tratamentul unor boli specifice. Nu s-a intenţionat scrierea acestei cărţi spre a a fi folosită drept recomandare sau chiar reclamă pentru anumite produse alimentare. Paul C. Bragg şi Patricia Bragg îşi exprimă opiniile doar ca Educatori de Sănătate Publică, Nutriţioniştii profesionişti şi Profesori. Anumite persoane considerate experţi pot fi în dezacord cu anumite enunţuri din această carte în timp ce ar avea alte recomandări de nutriţie. Totuşi, acestea sunt pozitive bazându-se pe experienţa îndelungată a lui Paul C. Bragg şi Patricia Bragg, în domeniul sănătăţii umane.”

Cufarul Monicai

Citește în continuare

Anunțuri

Eric Pearl - Reconectarea

Eric Pearl – Reconectarea

„Ca să deveniţi vindecător, veţi lăsa tot ce nu vă e necesar – „lucrurile” care v-au folosit sau nu, de-a lungul timpului, dar care, cu siguranţă, nu vă mai folosesc acum – decât ca să vă întărească starea de ataşament. Ataşamentul înseamnă nevoie, iar nevoia înseamnă frică. Cum vi se pare „cuta” asta, pe pantalonul vechiului costum pe care îl purtăm? În parabolă, ne alăturăm lui Wo, care este pe cale să se întâlnească cu îngerul Bagajelor; îngerul a venit să vadă ce a ales Wo să ia cu el, în călătoria sa către noua energie, în prima valiză a lui Wo, îngerul găseşte îmbrăcăminte.

O grămadă de îmbrăcăminte. Sunt acolo haine pentru orice vreme, dar ele nu sunt aranjate într-un anume fel şi nici unul dintre articole nu se asortează cu celelalte. Se pare că Wo a împachetat, pur şi simplu, ce i-a venit la mână, pregătindu-se pentru orice ar putea să-l aştepte.

Cu alte cuvinte, Wo nu şi-a dat seama că, în interiorul lui, deja are deplinătatea pe care caută să o obţină de la lucrurile din afara lui. Şi-a adunat o amestecătură din toate obiectele ce se pot imagina. Obiectele astea includ toate instrumentele, ritualurile şi teoriile despre vindecare imaginabile, pe care a putut să pună mâna. Fiecare obiect pe care la pus în bagaj îi întăreşte conştiinţa că el, în sine, nu este suficient. Cu fiecare obiect pe care l-a luat, Wo şi-a cedat câte o părticică din puterea pe care o avea, impregnând-o, la nivel conceptual – şi în mod inconştient – în aceste articole.

Bagajul este o analogie atât de perfectă, căci el poate lua atâtea forme – asortat sau neasortat, simplu sau cu monogramă, Louis Vuitton sau American Tourister; într-o formă sau alta şi în cantităţi variabile – cu toţii avem bagaje, în alte forme, bagajul ne are pe noi. Aşa cum se arată în parabolă, „Metafora este onorarea nesiguranţei… Binecuvântat fie Omul care înţelege că nesiguranţa lui va fi rezolvată, pe măsură ce el înaintează pe cale – că pregătirile pe care le-a fă- cut înainte nu sunt necesare acum… Schimbările se vor vedea şi se vor rezolva, pe măsură ce vor apărea.” Nu pot să mă apuc să tratez toate semnificaţiile acestei parabole, aşa că daţi-mi voie să pătrund în sensul pe care ea l-ar putea avea pentru aceia dintre noi care încearcă să meargă pe calea vindecătorului. Nu mai este nevoie să aruncăm sare în patru colţuri, să ardem tămâie, sau să invocăm entităţi protectoare. Nu mai este nevoie să ne scuturăm mâinile de energie negativă – căci, de fapt, nu există energie negativă – în boluri cu apă sărată, nici să ne dăm cu sticle de alcool sau să purtăm amulete. Nu este nevoie să ne folosim mintea conştientă si să încercăm să determinăm ce anume „nu este în regulă” cu un om, ca să putem şti cum să îl „tratăm”. Acum, ne putem permite, pur şi simplu, să fim – să fim cu persoana respectivă şi „să înţelegem că toate dubiile ne vor fi spulberate”. Lecţia noastră este să învăţăm să fim. Libertatea de a fi vă va scoate de sub oprimarea lui a face. Aici se află sămânţa cunoaşterii care are capacitatea să vă ducă dincolo de toată cunoaşterea acestei lumi.”

Cufarul Monicai

 

https://fiituinsutimaa.files.wordpress.com/2014/04/eric-pearl-reconectarea1.pdf

 

 

„Cine se vindecă? Că tot veni vorba, ce înseamnă atunci când un pacient nu primeşte vindecarea la care se aştepta? A fost o vreme când mă învinovăţeam pentru ceea ce percepeam, la început, ca fiind eşecuri într-un sfârşit, am fost nevoit să accept că nu pot să fiu mai responsabil pentru absenţa unei vindecări clare, decât sunt pentru prezenţa uneia extrem de spectaculoase, Aşa că, ce înseamnă că o şedinţă de vindecare nu are rezultatele aşteptate? Problema nu e cu vindecarea, ci cu aşteptările. Obişnuiam să spun că nu toată lumea se vindecă.

 

Acum nu mai cred asta. Acum cred că toată lumea se vindecă – deşi nu neapărat în modul în care se aşteaptă să se întâmple acest lucru. Recunoscând că „vindecarea” înseamnă reconectarea cu perfecţiunea universului, ne dăm seama că universul ştie ce ne trebuie şi ce vom dobândi, ca rezultat a ceea ce am primit. Chestia este că ceea ce ne trebuie s-ar putea să nu corespundă întotdeauna cu ceea ce aşteptăm noi, sau cu ceea ce credem că vrem, Aşa cum vindecătorii trebuie să-şi accepte rolul de canale, la fel şi pacienţii trebuie să-şi accepte rolul de primitori. Treaba pacientului este, pur şi simplu, să se pună la dispoziţia energiilor vindecătoare şi apoi să accepte ceea ce aduc acestea. Şi este sigur că ele vor aduce ceva. Doar că ceea ce aduc s-ar putea să fie o surpriză. Să spunem că vine la voi un pacient cu un ulcer. Facilitaţi o şedinţă de vindecare – sau două, sau trei, dar ulcerul rămâne. Pacientul se simte frustrat, iar voi vă sim- ţiţi ca nişte rataţi, deşi ştiţi că nu ar trebui, pentru că, vorba aceea, nu sunteţi decât oameni. Dar după câteva luni, pacientul vă sună din nou. „Sunt bine”, vă spune el „Ulcerul s-a curăţat. Poate pentru că, după ce am fost la tine, am încetat să-mi mai fac atâtea griji şi m-am lăsat de băut şi de fumat – şi mă înţeleg mult mai bine cu soţia şi cu copiii…” Uneori, pacientul va atribui vindecarea oricăror altor factori, numai nu timpului pe care l-au petrecut cu voi, însă, la urma urmei, asta chiar nu contează! Astfel de oameni sunt atât de ataşaţi de rezultat – iar marea interferenţă, dacă există vreuna, este chiar acest ataşament. Ataşamentul este o legătură de constrângere, iar o constrângere retează curgerea a ceea ce v-ar plăcea să primiţi, „


 

 

 

 

 

Cufarul Monicai

 

Daniel Goleman – Inteligenţa emoţională

Într-un sens foarte real avem două minţi; una care gândeşte şi una care simte.

Daniel Goleman

http://ro.scribd.com/doc/59947455/Daniel-Goleman-Inteligen%C5%A3a-emo%C5%A3ional%C4%83#scribd


Cufarul Monicai

Astazi, Doamne, te rugam sa ne ajuti sa ne acceptam exact asa cum suntem, fara sa ne mai judecam. Ajuta-ne sa ne acceptam Mintea asa cum este, cu toate emotiile sale, cu toate sperantele si visele noastre, cu personalitatea ei, cu felul nostru unic de a fi. Ajuta-ne sa ne acceptam corpul asa cum este, cu toata frumusetea si perfectiunea lui. Ingaduie ca Iubirea noastra de Sine sa devina atat de puternica incatsa nu ne mai respingem niciodata, incat sa nu mai punem niciodata piedici in calea propriei noastre fericiri, a libertatii si a Iubirii noastre. Ajuta-ne Tata, sa ne amplificam Iubirea de Sine pana cand intregul vis in care traim se va transforma, pana cand teama si suferinta vor deveni Iubire si fericire. Ajuta-ne ca Iubirea de Sine sa devina atat de puternica incat sa dizolve toate minciunile in care am fost programati sa traim, care ne spun ca nu suntem suficient de buni, de puternici, de destepti, ca nu putem reusi. Ajuta-ne sa ne Iubim pe noi insine atat de mult incat sa nu mai ingaduim, sa nu mai fim nevoiti sa ne traim viata in functie de parerile celorlati. Ingaduie sa avem o incredere atat de mare in noi incat sa facem singuri alegerile pe care le preferam. Si orice am dori sa realizam sa o facem prin puterea iubirii de sine.

Incepand de astazi , ajuta-ne sa ne iubim pe noi insine suficient de mult pentru a nu mai permite nici un fel de circumstante care sa ni se impotriveasca. Ajuta-ne sa ne traim viata asa cum suntem, fara sa mai pretindem ca suntem altcineva, numai pentru a fi acceptati de catre cei din jur, caci stim acum cine suntem cu adevarat! Ingaduie sa ne bucuram prin puterea iubirii de sine de ceea ce vedem atunci cand ne reflectam in oglinda. Ajuta-ne sa simtim o iubire de sine atat de intensa incat sa ne bucuram intotdeauna de propria noastra prezenta.

Ajuta-ne sa ne iubim pe sine fara a ne mai judeca, caci judecata nu atrage dupa ea decat vinovatie si auto-acuzare, dorinta de a ne auto-pedepsi, care ne face sa pierdem perspectiva iubirii de sine. Amplifica vointa noastra de a ne ierta pe sine, chiar in acest moment. Purifica mintile noastre de otrava emotionala si de auto-acuzatii, astfel incat sa putem trai intr-o pace interioara si intr-o iubire perfecta. Ingaduie ca iubirea noastra de sine sa fie puterea care sa ne schimbe viata, transformind-o dintr-un iad intr-un rai. Ajuta-ne sa ne transformam prin intermediul acestei puteri fiecare relatie pe care o avem, incepand cu relatia cu noi insine. Ajuta-ne sa ne eliberam de conflictele cu cei din jur, sa fim fericiti, sa ne impartim timpul cu cei dragi si sa-i iertam pentru orice nedreptate ar comite-o fata de noi. Ajuta-ne sa ne iubim pe noi insine atat de mult incat sa-i putem ierta pe toti cei care au gresit vreodata fata de noi.
Da-ne curajul de a ne iubi neconditionat prietenii si familia, astfel incat relatiile noastre cu ei sa devina absolut pozitive si pline de iubire. Ajuta-ne sa cream noi canale de comunicare in relatiile noastre , sa iesim din lupta controlului , in care nu pot exista invingatori sau invinsi. Ajuta-ne sa lucram impreuna, ca o echipa, intr-un joc la iubirii, fericirii si armoniei. Fie ca prin gratia ta, relatia noastra cu familia si cu prietenii nostri sa aiba la baza respectul si bucuria, astfel incat sa nu mai simtim nevoia sa le spunem cum trebuie sa gandeasca si cum trebuie sa se comporte. Fie ca prin gratia ta, relatiile noastre sa devina sublime, astfel incat orice clipa pe care o petrecem alaturi de partenerul nostru/partenera noastra, sa devina o clipa de fericire.

Ajuta-ne sa ii acceptam pe cei din jur exact asa cum sunt, fara sa ii mai judecam, caci atunci cand ii respingem pe altii, noi ne respingem de fapt pe noi insine. Iar atunci cind ne respingem pe noi insine, noi Te respingem pe Tine, Doamne.

Ziua de astazi reprezinta un nou inceput. Ajuta-ne sa ne continuam Viata punand la temelia ei puterea Iubirii de Sine. Ajuta-ne sa ne bucuram de viata, de relatiile noastre, sa exploram viata, sa ne asumam riscuri, sa fim vii si sa nu mai traim cu teama de a iubi. Ingaduie sa ne deschidem inimile fata de iubire, care este dreptul nostru prin nastere. Ajuta-ne sa devenim Maestri ai Recunostintei, ai Generozitatii ai ai Iubirii, astfel incat sa ne putem bucura de intreaga Ta Creatie, acum si pururea. ✞ Amin. ✞

 

Arta de a iubi, Don Miguel Ruiz

 

Yaroslav Kurbanov

Yaroslav Kurbanov


Exista un exercitiu de recuperare a energiei pe care ai lasat’o’n evenimentele trecute si care se numeste Recapitulare (vezi cartea Taishei Abelar, Trecerea Vrajitorilor).

Ceea ce face recapitularea este sa’ti permita sa privesti in trecut si sa iti iei inapoi energia din sinele tau asa cum iti amintesti, din actiunile trecute. Asa ca inchizi ochii si vizualizezi activitatile tale intr’un mod sistematic. Cum faci asta? – Practic, faci o lista cu toti cei pe care i’ai cunoscut in viata ta, incepi si vizualizezi, incepind de astazi inapoi in timp (sau poti sa incepi cu evenmentele cele mai importante/traumatizante!), toate experientele care constituie viata ta, memoria a ceea ce esti, ceea ce te defineste ca persoana. Bineinteles ca asta include interactiunile tale cu familia si prietenii. Tot ceea ce este legat intrinsec de ceea ce esti tu, deoarece ai aceasta intersubiectivitate cu ei.

Lucrand cu lista, folosesti respiratia, deoarece ea este o metoda subtila de regenerare. Iti iei inapoi energia, vizualizezi si incepi …cu umarul drept. Vizualizezi scena in timp ce inspiri si iti muti capul spre umarul sting, iar apoi expiri tot ceea ce este strain tie, ceea ti s’a turnat verbal, fizic, in tine, tot ceea ce nu mai vrei, pentru ca oricum asta s’a intimplat in trecut. Dai totul afara pe expiratie…faci asta in timp ce misti capul de la stinga la dreapta si apoi aduci capul la centru. Si continui aceasta miscare de baleiere a scenelor pe care le doresti, in timp ce cureti. – Ceea ce faci, de fapt, este sa iti aduci inapoi energia prinsa acolo ca sa o poti folosi in prezent.

Spor! 😉

„Si unde se duce aceasta? Desigur ca trebuie sa fii atent unde o pui pentru ca de obicei se duce pe ego, intarindu-l, asa ca foloseste-o pentru a-ti intari corpul din vis, ca sa fii capabil sa ai acea extra energie necesara vederii a ceea ce este viata ta si ceea ce faci cu ea. Trebuie sa obtii control asupra existentei tale.
Recapitularea exista intr-un sens abstract, deoarece vrajitorii sint abstracti, atit de abstracti incit realizeaza ca corpurile noastre nu sint decit o idee. Noi nu mai sintem in pozitia de asamblare a factualitatii lumii in care sa credem ca avem corpuri fizice. Banca este aici, copacul acolo, nu. Noi am pus la indoiala aceste afirmatii si am vazut prin recapitulare ca aceste lucruri nu exista decit ca parte a unui aranjament. Ni s-a spus asta si corpurile noastre au raspuns la aceasta intelegere caci nu am avut alta alegere din moment ce ne-am nascut in interiorul acestuia.

Deci la un nivel abstract, ceea ce recapitularea face este sa construiasca o mica platforma pe care sa stam, deoarece atunci cind ne amintim trecutul intr-un mod energetic, stam in doua locuri in acelasi timp. Ne miscam de aici cu corpul din vis, pina acolo, unde se afla memoriile a ceea ce crezi tu ca esti sau cea ce a constituit lumea ta. Si poti vedea tipare ce se repeta. Ii poti auzi pe parintii tai spunindu-ti ce si cum sa vezi. Si deodata incepi sa vezi, dar ce vezi exact? Nu pe tine in lume ci aceasta alta fiinta, Vazatorul. Don Juan spunea ca Vazatorul se trezeste in tine. Iti activezi aceasta pozitie fantoma a punctului de asmablare pe care toti o avem, si acum o faci mai puternica, o folosesti odata pentru totdeauna. In cadrul culturii noastre nu ni se permite sa o folosim. Nici macar nu stim ca ea exista. Aceasta pozitie este activata, devine mai puternica si sintem capabili sa punem intrebari si sa zdrobim barierele perceptiei ce au fost puse in fata noastra prin grijile vietii cotidiene.” – Taisha Abelar

 

 

Conceptul de recapitulare a fortei vitale a cuiva este prezent in literatura publicata in Romania in mai multe variante (Carlos Castaneda , Taisha Abelar , Marcel Proust…).
Scopul/Intentia Recapitularii este de a readuce energia proprie (imobilizata in trecut in anumite evenimente care se tot intampla perpetuu in Realitatea Non-Ordinara, in memoria afectiva-involuntara a lui Marcel Proust), acasa – pentru a creste potentialul de actiune, de insanatosire, de traire a persoanei in cauza. Este un exercitiu de dizolvare constienta a string-urilor care ne golesc de energia proprie si a celor ce ne pompeaza in sistem energii straine. Este, in esenta , ELIBERAREA pas cu pas a persoanei in cauza , cat si a celorlalti participanti la situatia respectiva. Din din punct de vedere shamanic, orice situatie intamplata vreodata, se intampla perpetuu intr-un spatiu holografic atemporal. Energia pierduta sau blocata intr-o anumita situatie este inca disponibila , daca stii cum, si daca reusesti sa ajungi acolo unde se afla ea, pentru a o recupera. NIMIC NU SE PIERDE , NIMIC NU SE CASTIGA. TOTUL SE TRANSFORMA. Suna cunoscut?

In principal recapitularea fortei vitale ca exercitiu energetic eliberator de sine si de ceilalti implicati este magistral de simpla si de eficienta (desi cu unele limitari si inconveniente relative, pe care le vom trata separat, ulterior):

1. se pregateste persoana si spatiul in care urmeaza sa se desfasoare sesiunea de Recapitulare a Fortei Vitale: purificarea cu rugaciune, tamaie sau diverse arome, invocarea prezentei si a ajutorului spiritual-energetic al entitatilor binevoitoare persoanei in cauza: Divinitatea, Ingerul Pazitor, Ghidul Spiritual, etc. Pregatirea spatiului si a persoanei in cauza include si indepartarea surselor de zgomot si lumina (unele surse recomanda intunericul total, precum si incaperi special dedicate) si asigurarea faptului ca persoana nu va fi deranjata pe durata exercitiului.
2. se alege situatia ce va fi obiectul recapitularii: unele surse recomanda recapitularea sistematica, pornind de la momentul prezent catre trecut, a tuturor momentelor traite – aceasta recapitulare, desi foarte cuprinzatoare si eficienta, ia foarte mult timp si se poate dovedi nerecompensatorie in fazele initiale pentru cel in cauza. Alteori se recomanda recapitularea relatiei cu o anumita persoana, sau a unui anumit tip de relatii – de exemplu a relatiilor sexuale. Alteori, subiectul este pur si simplu „purtat” intuitiv catre o anumita situatie de catre ghidul sau spiritual.
Esentialul este ca persoana sa se transpuna cat mai total in acea situatie, sa o „traiasca”, nu doar sa o simuleze mental.
3. inspirarea propriei forte vitale lasate in acea situatie, persoana, loc. Pe fiecare inspiratie, se „trage” inapoi energia lasata in acea situatie. Se pot vizualiza sau nu string-urile ce leaga persoana de situatie. Se continua pana se simte ca e de ajuns.
3bis. expirarea energiilor straine: pe fiecare expiratie, se returneaza energiile straine de sine, inapoi persoanei, locului, situatiei. Se continua pana se simte ca e de ajuns.
Deci fiecare inspiratie aduce inapoi energia proprie, fiecare expiratie inapoiaza energiile celorlalti.
4.incheierea sesiunii de recapitulare se face multumind tuturor entitatilor care au ajutat si cu o rugaciune/miniceremonie de incheiere.

 

Acum trebuie sa subliniem unele aspecte relativ limitative ale recapitularii:

-Recapitularea se face pentru restaurarea puterii personale. Ea creste, incetul cu incetul, puterea personala a celui ce recapituleaza. Dar e un fapt ca uneori pentru recuperarea unor portiuni de suflet pierdut nu e suficienta recapitularea de unul singur. Ca si cum, sa zicem, cineva nu are maini, iar mainile sale se afla in fata lui, taiate, pe o masa. Persoana in cauza nu poate sa „puna mana” pe mainile sale si sa le aseze la locul lor. Cu dintii, nu ar fi o solutie viabila. Solutia viabila este ca o persoana care are maini (este completa) si stiinta de a face asta, sa ia acele maini, sa le puna la locul lor, sa sutureze ruptura, sa „coasa cu Lumina”, sa ajute pacientul sa se recupereze.

-In zilele noastre, regresiile hipnotice in trecut pentru des-facerea legaturilor si blocajelor energetice aparute in special in conditii traumatice, se face doar sub directa supraveghere a personalului calificat, in speta medici psihiatri sau psihologi cu competente verificate in acest domeniu. Retrairea in totalitate a unei traume este din nou traumatizanta, iar literatura consacrata regresiilor hipnotice contine multe exemple de suferinte imense retraite de pacient in scaunul hipnoterapeutului.
De aceea , se pare ca uneori, unele mecanisme de aparare ale sufletului nu permit accesarea de unul singur, prin recapitulare, a momentelor de ruptura de suflet, a momentelor intens traumatice.

De aceea , auto-recapitularea trebuie completata cu o recuperare a sufletului , facuta de o persoana capabila de a face aceasta. – (shamanism.nierika.ro)

 

Zikr


Cufarul Monicai

Sufitii cred toate religiile ne duc în același loc, că nu există decât un Dumnezeu, care locuieste Pretutindeni. Si există atât de multe moduri frumoase de a-L iubi. ❤

 

ZIKR (araba: dhikr = pomenire, pronuntare, invocare, aducere aminte – amintirea/pomenirea lui Dumnezeu/Allah) este o repetitie a „la illaha illa’llah” (nu exista alt dumnezeu decat Dumnezeu) dar adesea el va repeta doar „Allah” (Dumnezeu) stiind ca omul poate muri in orice moment si astfel dorind ca numele Lui sa fie mereu pe buzele si in inimile lor.

 

 

<<În lumea islamică, sufismul este cunoscut ca o anumită “cale”, bazată pe Coran şi pe practica profetică, având ca scop ultim dobândirea cunoaşterii iluminative.

Sufismul s-a născut prin secolul al VIII-lea, cuprinzând lumea islamică de la un capăt la altul, ca o reacţie împotriva dogmatismului pe cale să sufoce adevărata credinţă. Sufismul îşi propunea însufleţirea credinţei musulmane pe o cale (“tariqa”) suprasenzorială, prin experienţă, prin trăire directă, şi nu prin metode dogmatice, raţionale.

Calea mistică, “tariqa” presupune două dimensiuni: asceza şi iubirea totală şi neintermediată faţă de Allah.

Misticul Ibrahim Ibn Adham pune în evidenţă următoarele trei faze ale ascezei: “renunţarea la lume, renunţarea la bucuria de a şti că ai renunţat la lume, perceperea lipsei totale de importanţă a lumii.”>>

 

 

<Pomeniti-Ma pe Mine si o sa-Mi aduc aminte de voi.> 2:152

“Oricine rosteste de 100 de ori intr-o zi: La ilaha illallahu, wahdahu la sharika lahu, lahul-mulku wa lahul-hamdu, wa Huwa ‘ala kulli sha’in Qadir (nu exista alta divinitate in afara de Allah, si care nu are partener. El este Suveran si a Lui este lauda si El este Omnipotent), va avea rasplata eliberarii a zece sclavi, 100 de fapte bune ii vor fi inregistrate in contul sau, 100 din pacatele sale vor fi sterse, si va fi in siguranta fata de rau in acea zi pana seara; si nimeni nu va face mai multe fapte bune decat el, in afara de cel care a recitat mai des.”

“Cel mai bun mod de a-L pomeni pe Allah este sa spui: “La ilaha illa Allah” (Tirmidhi)

 

 

Cufarul Monicai


Binecuvântări. ❤


Cufarul Monicai

 „Vrăjitorii obişnuiau să spună că o recapitulare profundă ne permite nu numai să construim un pod sau o platformă energetică, dar de asemenea să şi acţionăm de pe aceasta, să luăm decizii bazate pe un punct de vedere diferit. Din acea perspectivă foarte precisă, putem avea o viziune limpede asupra propriei vieţi şi putem remarca toate întâmplările şi obiceiurile care rămâneau ascunse lumii noastre de toate zilele.

Vechiul nagual ne-a asigurat că este posibil să evităm sistemul de interpretări care se prefigurează înaintea noastră şi ne ţine captivi în constrângerile lui: un sistem care ne obligă să vedem lucrurile într-un mod particular, excluzând toate celelalte posibilităţi. Vrăjitorii au deschis în mod deliberat uşa altor posibilităţi, altor perspective, altor realităţi – unele dintre ele foarte diferite de realitatea vieţii cotidiene cu care ne-am obişnuit.”

 

 

Cufarul Monicai

 


În ciclul Lunar există un moment foarte important, evidenţiat mai ales în tradiţia astrologică orientală, care arată că înainte cu două zile (48 de ore) de Luna Plină  influenţa acestui astru este deosebit de benefică asupra planetei noastre. Este o zi privilegiată, fiind denumită ziua frumuseţii şi armoniei universale (denumirea orientală este de Tripura Sundari simbolizând Marea Putere Cosmică a frumuseţii şi iubirii divine).
Este ziua în care simţul măsurii şi al armoniei, bunul simţ, sunt mult mai uşor accesibile fiecărei fiinţe umane. Este ziua în care putem să ne temperăm pornirile şi ambiţiile egoiste prin conştientizarea adevăratelor noastre aspiraţii, fiind o zi pe care merită să o consacrăm iubirii, artei, frumuseţii, acţiunilor pline de dăruire.
Rezultatul observaţiilor din această perioadă arată că ziua de Tripura Sundari este o zi eficientă pentru a ne implica în acţiuni de mare anvergură, dar care sunt în armonie cu aspiraţiile noastre sufleteşti, o zi în care se pot remedia multe probleme existente în plan relaţional, o zi ce amplifică creativitatea, inspiraţiile artistice, exprimarea sentimentelor şi a trăirilor (o zi ideală pentru a evoca momentul magic al începutului unei relaţii afective, de a ne lăsa inspiraţi de chemarea inimii, de a ne urma intuiţiile, de a depăşi pragmatismul mental – ce adeseori este o piedică importantă în armonizarea sprituală a unei relaţii de cuplu).

Dacă există o cale spirituală în care sentimentul sacrului şi adoraţia celor divine au dorit să dea forme concrete scopului către care năzuiesc, atunci aceasta este spiritualitatea orientală. Aspectul divin care ajută aspirantul să realizeze transmutarea de la forme materiale grosiere la forme subtile de manifestare este numit Tripura Sundari, „Frumoasa celor trei lumi”. Prin adorarea constantă a lui Tripura Sundari, fiinţa umană descoperă o formă diversă de exprimare a misiunii sale spirituale de eliberare din domeniul tenebrelor, intuind noi modalităţi pentru ieşirea din învălmăşala aparent inexplicabilă a labirintului iluziei ce conduce omul prin coridoarele sale până când, cu ajutorul lui Tripura Sundari, el va putea ajunge în „centru”, adică la cunoaşterea ultimă a Adevărului care îi va revela scânteia divină sau spiritul nemuritor Atman.

Tripura Sundari

Adorarea lui Tripura Sundari se realizează total, într-o stare de dăruire completă, transfigurator, întrezărind prin aceasta prezenţa inefabilă şi profund extatică a Divinului:

„O, Doamne Dumnezeule
Fie ca viaţa mea să ţi-o consacru Ţie
Fie ca dragostea mea să se îndrepte cu veneraţie doar către Tine
Fie ca inima mea plină de iubire să se reverse numai către Tine
Fie ca mâinile mele să muncească neîncetat pentru Tine
Fie ca sufletul meu să se unească cu Tine
Fie ca trupul meu să-ţi aparţină doar Ţie
Fie ca toată fiinţa mea să devină instrumentul voinţei Tale”.

 

tripurasundari-mantra

Tripura se poate traduce prin “cea care cuprinde cele trei cetăţi”, “oraşele” sau “cetăţile” fiind o metaforă, deoarece în realitate ele se referă la cele “trei lumi” sau sfere gigantice ale Creaţiei lui Dumnezeu, care sunt: lumea fizică, lumea subtilă (astrală) şi lumea cauzală.

Datorită omologării perfecte dintre structura microcosmosului uman şi cea a Macrocosmosului, aceste “trei cetăţi” pot fi asociate, respectiv, celor trei corpuri sau învelişuri principale ale fiinţei umane: corpul fizic, corpul astral şi corpul cauzal. Dintr-o altă perspectivă, semnificaţia este aceea a suveranităţii zeiţei asupra domeniilor materiei, energiei şi gândului la nivelul întregii Creaţii. În plus, această manifestare grandioasă a Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari se referă, în baza unei perfecte analogii, şi la cele trei stări fundamentale de conştiinţă ale fiinţei umane: starea de veghe, starea de somn cu vise şi starea de somn profund fără vise, care sunt simbolizate în tradiţia tantrică prin lumina focului, a Lunii şi a Soarelui.

Prin urmare, Tripura Sundari reprezintă acea gigantică şi strălucitoare sferă de conştiinţă divină care pătrunde domeniul tuturor experienţelor din cele trei lumi ale Creaţiei dar care, în acelaşi timp, le transcende în totalitate. Primul “oraş-cetate” al zeiţei este considerat, aşa după cum am menţionat anterior, ca fiind starea de veghe, în care fiinţa umană experimentează diferite senzaţii şi trăiri prin intermediul celor cinci simţuri principale ale sale; în acest caz, tradiţia tantrică afirmă că localizarea conştiinţei individuale este la nivelul ochiului drept sau în zona frunţii, între sprâncene. Al doilea “oraş-cetate” al zeiţei îl reprezintă starea de somn cu vise, asociată cu nivelul lui vishuddha chakra, în care conştiinţa individuală se află centrată în minte. Al treilea “oraş-cetate” este sugerat de starea de somn profund fără vise, asociată cu nivelul lui anahata chakra, în care conştiinţa individuală fuzionează cu natura ei divină esenţială. Fiind zeiţa suverană a acestor trei stări principale de conştiinţă, Tripura Sundari reprezintă în acelaşi timp cea de-a patra stare de conştiinţă (turiya), care le transcende pe celelalte şi care este asociată stării de extaz divin (samadhi) şi eliberării spirituale.

Bala-tripura-sundari-devi

Tripura Sundari mai este cunoscută şi sub numele de Lalita sau “cea care se joacă”. Tradiţia spirituală hindusă afirmă că întreaga Creaţie reprezintă jocul plin de frumuseţe şi de încântare al Mamei Divine. În ceea ce ne priveşte, ca fiinţe umane nu suntem decât individualităţi pasagere în acest joc gigantic al Mamei şi, pentru a ne elibera de iluzia lui, trebuie să înţelegem care este, de fapt, sursa primordială a energiei şi puterii care “mişcă” întreaga Creaţie. Suferinţele noastre nu reprezintă decât iluzii, fiind o urmare directă a cunoaşterii false ce izvorăşte din ignoranţă şi din manifestarea ego-ului. Aspectul este relativ simplu: deoarece noi tindem cu încăpăţânare să avem controlul asupra fericirii sau să o deţinem din punctul de vedere al unui sine fals şi separat (ego-ul), ne despărţim practic atunci de adevărata beatitudine spirituală, care este universală. Ca o imagine fidelă şi pură a adevăratei fericiri, Lalita ne arată modalitatea de a ieşi din eroarea noastră, ceea ce nu înseamnă că trebuie să negăm fericirea, ci că trebuie să o descoperim în noi înşine. Practic, Lalita ne trezeşte sufletul receptiv la fericirea divină care impregnează orice lucru. Lalita mai este cunoscută şi ca zeitatea care prezidează Sri Chakra, adică marea yantra sau “model energetic” care fundamentează întregul macrocosmos şi care provine din sunetul subtil universal, care este pranava. Lalita este considerată cea mai frumoasă dintre toate zeităţile şi reprezintă fericirea extatică supremă, ca sursă a oricăror alte percepţii minunate. Tradiţia ne spune că ea îşi are sălaşul pe vârful Muntelui Meru (aşa-numitul “munte cosmic”, asociat lui sushumna nadi în structura subtilă a fiinţei umane), susţinând şi conducând mişcarea întregului univers. Ea reprezintă, de asemenea, iubirea divină nesfârşită care constituie de fapt forţa centrală şi esenţială ce motivează existenţa Macrocosmosului şi care, totodată, este impulsul originar către eliberarea spirituală din profunzimile inimii noastre.

Tradiţia tantrică prezintă simbolurile sub trei aspecte: aspectul grosier, aspectul subtil şi aspectul suprem. În ceea ce o priveşte pe Lalita, forma sa grosieră este simbolizată prin imaginea zeiţei cu patru braţe; forma sa subtilă reprezintă yantra sa, iar forma supremă a sa reprezintă mantra sa specifică. Toate cele trei aspecte laolaltă o definesc în totalitate. O metodă prin care Lalita poate fi adorată şi prin care ea răspunde fulgerător este puja. Acest termen este tradus de obicei ca practică rituală. Există mai multe forme de puja, pornind de la ritualurile zilnice, ritualuri ce se realizează pentru încărcarea anumitor obiecte simbolice, ritualuri realizate ca ceremonii în festivaluri sau ritualuri realizate în funcţie de conjuncturile astrologice favorabile, ca de exemplu în momentul eclipselor lunare sau intrarea soarelui într-o constelaţie siderală, continuând cu ritualuri de grup sau ritualuri realizate în cuplu.

Tripura Sundari mai este cunoscută, de asemenea, sub numele de Rajarajeshvari sau “guvernatoarea întregii Creaţii”, deoarece ea este cea care emite “ordinele de guvernare” a Macrocosmosului şi de aceea este foarte important să ne raportăm mai mereu la Sundari şi să-i invocăm graţia atunci când ne hotărâm să luăm o decizie importantă în viaţă. Cu toate acestea, ordinele ei nu sunt bazate pe o autoritate samavolnică, ci ele respectă întru totul liberul arbitru al oricărei fiinţe, fiind impregnate de o iubire divină nelimitată. Prin urmare, tot ceea ce avem de făcut pentru a-i obţine graţia este să ne deschidem inimile cu sinceritate faţă de iubirea pe care ea ne-o oferă în mod necondiţionat.

Pentru a-i înţelege cât mai bine modurile de acţiune şi manifestare, este însă necesar să eliminăm în mod gradat toate dorinţele noastre egoiste şi să iubim transfigurator tot ceea ce ne înconjoară. Din perspectiva profund spirituală a tradiţiei tantrice, frumuseţea şi fericirea extatică reprezintă energia fundamentală a existenţei, iar “jocul” este însăşi natura oricărei manifestări. Cunoscând aceasta, calea spre eliberarea de ataşamente şi spre dobândirea adevăratei fericiri şi împliniri în viaţă devine mult mai uşoară. Această “cheie spirituală” reprezintă, de fapt, o parte a cunoaşterii pe care ne-o împărtăşeşte Marea Putere Cosmică Tripura Sundari.

Pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt Bune, Frumoase şi Adevărate; doar oamenilor, unele lucruri le par drepte, iar altele nu.

Dintotdeauna, înţelepţii au susţinut că frumosul există înainte de toate ca principiu, el revărsând din preaplinul său dumnezeiesc în întreaga creaţie armonia, binele şi adevărul, într-o tainică şi necontenită curgere. Ecourile înţelepciunii străvechi răsună încă în memoria omenirii, căci, rând pe rând, toate şcolile de autentică învăţătură spirituală i-au transmis făclia urmaşilor, reînnodând astfel firul tradiţiei primordiale, pentru ca promisiunea enigmatică a nemuririi să nu se piardă.

Această învăţătură a fost mereu adaptată condiţiilor specifice fiecărei epoci. În concepţia orientală, puterea perfecţiunii dumnezeieşti şi a frumuseţii, Tripura Sundari, Frumoasa celor Trei Lumi, este considerată făptuitoarea celor cinci acte cosmice fundamentale: Creaţia (Srsti), Menţinerea (Sthiti), Resorbţia (Samhara), Ocultarea (Tirodhana) şi Revelarea (Anugraha). Puterea dumnezeiască a triadei, Tripura Sundari, este imanentă în orice treime şi, totodată, transcende şi susţine toate triadele (cele trei lumi: fizică, astrală şi cauzală; cele trei stări condiţionate: veghe, vis şi somn profund; cele trei tendinţe ale naturii (guna): sattva – puritate, rajas – expansiune şi pasionalitate, tamas – inerţie şi ignoranţă; cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent şi viitor, etc.)

Dincolo de orice teoretizări şi încercări de definire, înţelepţii tuturor timpurilor au urmărit dintotdeauna atingerea frumosului interior, acea desăvârşire ideală dusă până la sfinţenie, care permite omului să simtă intens şi profund frumosul, pentru ca să trăiască frumos.

În viziunea tantrică, din perspectiva principiilor universale, se ştie că principiul feminin reprezintă manifestarea lui Dumnezeu sub aspectul numelor şi al formelor, pe când principiul masculin semnifică aspectul transcendent şi lipsit de atribute al Divinităţii. De aceea, natura feminină a fost întotdeauna asociată cu frumuseţea, însă în legătură cu aceasta, în noi înşine poate să apară întrebarea firească: unde se găseşte, de fapt, suprema frumuseţe? Învăţăturile tantrice ne îndeamnă să căutăm această frumuseţe în interiorul nostru, deoarece frumuseţea exterioară nu poate decât să reflecte doar pentru câteva clipe inefabila frumuseţe interioară, care transcende toate formele. Sundari înseamnă, din punct de vedere literar, “frumuseţe”, iar adorarea acestei Mari Puteri Cosmice nu reprezintă altceva decât a urma, practic, calea frumuseţii şi a fericirii extatice prin Manifestare, către Absolutul Divin.

La nivelul concepţiei obişnuite, noi ne închipuim frumuseţea ca fiind ceva care implică perfecţiunea şi armonia formelor şi aparenţelor vizibile, cum ar fi o femeie foarte frumoasă sau o floare superbă. Cu toate acestea, indiferent cât de frumoase ar fi, dacă vom analiza cu mai multă atenţie vom descoperi la ele anumite aspecte care sunt mai puţin reuşite şi prezintă anumite imperfecţiuni. În plus, ca o consecinţă directă a experienţei de viaţă pe care o avem, ştim că oricât de mare ar fi frumuseţea unei anumite forme, ea va sfârşi prin a decade şi chiar a dispărea, uneori chiar foarte repede. Aceasta se petrece deoarece forma poate întruchipa o anumită perioadă de timp o frumuseţe uluitoare, dar cu toate acestea frumuseţea este şi înseamnă cu mult mai mult decât orice formă. La nivel suprem, adevărata frumuseţe este eternă şi ea doar se reflectă în anumite proporţii în formele schimbătoare ale lucrurilor şi fiinţelor din Manifestare.

Din această perspectivă, Tripura Sundari nu reprezintă numai frumuseţea formei, ci ea este însăşi frumuseţea indescriptibilă a percepţiei perfecţiunii divine. Din acest motiv, frumuseţea nu trebuie să fie niciodată considerată inerentă obiectelor, deoarece ea apare din desfăşurarea luminii conştiinţei divine care iradiază din fiecare lucru. Întrucât Conştiinţa supremă a lui Dumnezeu este nesfârşită şi eternă, frumuseţea este şi ea eternă, deci nu dispare niciodată, ci doar se revelează în mod diferit, într-o multitudine de forme. Din această cauză, puterea de transfigurare (sau, cu alte cuvinte, puterea de a vedea sublimul acolo unde alţii nu percep nimic sau văd chiar contrariul) reprezintă un atribut esenţial în garantarea succesului sadhana-ei sau practicii spirituale tantrice.

Înţelepciunea taoistă oferă şi ea o perspectivă profund spirituală asupra frumuseţii, binelui şi adevărului divin, într-o formulare care ne permite să intuim subtila savoare a metaforelor:

Viziunea omenească a frumosului ca frumos e urâciune,
Iar simţirea omenească a binelui ca bine e răutate.
În sânul adevărului însă, văzutul şi nevăzutul iau naştere unul din celălalt,
Unitatea şi multiplicitatea se împlinesc reciproc,
Micul şi marele îşi dau măsura unul celuilalt,
Susul şi josul se oglindesc unul în altul,
Tăcerea şi cuvântul lucrează în armonie, iar
Începutul şi sfârşitul se urmează unul pe altul.
De aceea, înţeleptul rămâne deasupra acestui joc al aparenţelor.
Fiinţa lui iradiază învăţătură tainică ce se află dincolo de cuvinte.
El se înscrie firesc şi armonios în curgerea lucrurilor şi fiinţelor,
Susţinându-le pe toate fără să ceară răsplată.
Îşi face aşa cum trebuie lucrarea, dar nu-i pune preţ,
Detaşându-se complet de toate fructele acţiunilor sale.
Tocmai pentru că nu se leagă în nici un fel de lucrul astfel făcut,
Nimeni nu i-l poate lua vreodată
.”
(fragment din „Tao Te King”)

Înţelepţii orientali şi unii filosofi susţin că frumosul există ca idee modulată printr-o energie specifică încă înainte de a se manifesta concret în tot ceea ce ne înconjoară, în natură sau în artă, aici sau în alte planuri sau lumi. Frumosul este întotdeauna sesizat în cadrul relaţiei dintre cel ce percepe (subiectul cunoscător) şi obiectul perceput. Frumosul, independent de realitatea sa, este reprezentarea în conştiinţa omului a proprietăţilor şi caracteristicilor apreciate ca adevărate, armonioase, bune şi înălţătoare ale obiectului, realităţii sau fiinţei considerate ca atare. Sesizând plenar şi apreciind ceea ce este frumos, fiinţa umană va vibra la unison cu adevărul, armonia şi tainele care se află dincolo de suportul concret al acestuia şi, astfel, va transfera prin rezonanţă în propria sa fiinţă adevărul, armonia şi binele care sunt percepute ca atare în afara sa. Datorită acestui proces inefabil, complex, fiinţa umană care conştientizează frumosul va vibra instantaneu la unison cu energiile subtile benefice, obiective, armonioase din sfera de forţă a frumosului, adevărului şi binelui cosmic.

La nivel fizic, frumosul manifestat ca formă este expresia sublimă, armonioasă, benefică, obiectivă (adevărată), creatoare, dătătoare de fericire a unei necesităţi,  care reflectă indirect ideea de ordine, adevăr, echilibru, structurare simetrică, evoluţie, spiritualizare. În expresia lui imediată şi uimitoare, ca splendoare, ca strălucire exuberantă sau discretă, frumosul este adevăr, bine şi armonie. Din această perspectivă, sentimentul frumosului ar putea fi considerat drept conştientizarea perfecţiunii, atracţia misterioasă sau chemarea către intuirea sau realizarea plenară a virtualităţilor desăvârşitului. Sentimentul frumosului este, în esenţa sa, o stare spontană de încântare, un palpit ideal în preajma acestui absolut.

Pentru a rezona în mod gradat şi inefabil cu această euforică stare de percepţie a frumosului, este însă necesar să eliminăm orice concepţii deformate, prejudecăţi sau idei penibile despre ceea ce cunoaştem sau putem evoca prin intermediul memoriei noastre. Cu alte cuvinte, este absolut necesară o “curăţare metodică” a mentalului nostru, pentru a permite astfel reflectarea glorioasă şi magnifică a luminii Sinelui Etern la orice nivel al Creaţiei, de la banalul fir de iarbă şi până la imensitatea galaxiilor fizice sau astrale. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, reziduurile gândurilor şi emoţiilor noastre vor obstrucţiona, precum o peliculă întunecată, frumuseţea divină subtilă ce transpare din fiecare formă care ne înconjoară, chiar dacă noi suntem capabili să percepem în mod clar caracteristicile fizice ale acestor forme.

La modul esenţial vorbind, Tripura Sundari reprezintă frumuseţea supremă a percepţiei pure care apare atunci când suntem capabili să vedem întreaga manifestare în noi înşine şi întreaga natură ca o reflectare directă a realităţii conştiinţei lui Dumnezeu.

Marea Putere Cosmică Tripura Sundari poate fi vizualizată în timpul meditaţiei ca o zeitate a cărei formă este  “mai strălucitoare decât a milioane de sori”, iar la nivelul creştetului ea poartă o semilună (care uneori este redată ca fiind formată chiar din părul zeiţei). Tripura Sundari este înfăţişată cu patru braţe, ţinând în două dintre ele un vas pentru zahărul candel şi cinci săgeţi împletite din flori, iar în celelalte două mâini ţine un laţ şi un cârlig. Ea este reprezentată goală sau purtînd un veşmânt fin de culoare roşie şi purtînd diverse ornamente minunate (brăţări la glezne şi la mâini, cercei, inele, lănţişoare etc.). Frumuseţea ei este orbitoare, iar chipul şi corpul îi sunt foarte tinere. Zeiţa este reprezentată de cele mai multe ori ca fiind aşezată pe un pat care îl semnifică pe marele zeu Sadashiva ce stă aplecat peste cele patru forme ale lui, Brahma, Vishnu, Rudra şi Maheshvara (aceştia ţinând locul celor patru picioare ale patului).

Tripura Sundari

Culoarea roşie strălucitoare în care este reprezentată Marea Putere Cosmică Tripura Sundari semnifică starea ei de fericire extatică, cunoaşterea ei iluminatoare şi totală, precum şi compasiunea ei nemărginită pentru toate fiinţele Creaţiei. Semnificaţia simbolică ce este atribuită obiectelor pe care ea le ţine în mâini este următoarea: vasul pentru zahărul candel reprezintă mintea, iar săgeţile împletite din flori simbolizează cele patru simţuri, care prin graţia zeiţei devin tot atâtea “porţi” de manifestare a unei copleşitoare fericiri.

Metaforic vorbind, Tripura Sundari ne “vânează” cu săgeţile încântării şi ale fericirii, revelându-ne astfel toate formele Creaţiei ca aspecte ale naturii noastre divine interioare, care este plină de beatitudinea nesfârşită a extazului suprem. Laţul pe care îl poartă în cea de-a treia mână semnifică abilitatea de a-şi atrage adoratorii sinceri şi devotaţi prin intermediul frumuseţii ei orbitoare. Cârligul din ultima mână reprezintă mijlocul prin care ea retează orice ataşament faţă de aparenţele iluzorii ale lumii înconjurătoare.

Tripura Sundari

Cele cinci forme ale lui Shiva pe care este aşezată Sundari sunt numite, de fapt, “cele cinci cadavre”, deoarece ele sunt absolut inerte fără energia pe care ea le-o infuzează. Din punct de vedere subtil, aceste cinci forme simbolizează cele cinci elemente (mahabhuta) din Manifestare şi cele cinci feluri de activităţi principale ale lui Shiva (creaţie, menţinere, distrugere, ocultare şi graţie). Astfel, Brahma semnifică elementul pământului (prithivi mahabhuta) şi activitatea de creaţie. Vishnu este elementul apei (apas mahabhuta) şi activitatea de menţinere şi suport a ceea ce e fost deja creat. Rudra semnifică elementul focului (agni mahabhuta) şi activitatea de distrugere şi transformare. Maheshvara simbolizează elementul aerului (vayu mahabhuta) şi ignoranţa faţă de origini sau, altfel spus, activitatea lui Shiva de ocultare sau tăinuire a naturii sale esenţiale, pentru a permite astfel Sri Yantra ului sau Creaţiei să se manifeste în conştiinţa Lui infinită. Sadashiva reprezintă al cincilea şi cel mai subtil dintre elemente, care este eterul (akasha mahabhuta); el simbolizează, de asemenea, graţia lui Shiva, care ne eliberează din lanţurile grele ale iluziei Manifestării şi ne oferă capacitatea de a o transcende în totalitate.

Yantra Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari

Yantra Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari

Bindu, sau punctual central din Sri Yantra reprezintă „focarul de putere” în care întregul univers este proiectat într-o formă condensată, prin care se realizează punerea în inefabilă rezonanţă a microcosmosului fiinţei adoratorului cu anumite aspecte sau energii specifice lui Tripura Sundari. Ea sălăşluieşte ca spirit gigantic universal în bindu, în centrul centrului lui Sri Yantra, dar care, fiind ocultat, nu este reprezentat. Din acest punct pornesc toate firele de forţă ale creaţiei.

Sri Yantra are un nucleu format din nouă triunghiuri, care reprezintă proiecţia la nivelul pământului a ciclului complet al Eneadei forţelor dumnezeieşti. Diagrama exprimă treimea forţelor divine ale Emanaţiei universale, Echilibrului menţinător şi Resorbţiei cosmice. Astfel, chipul treimic al divinului se reflectă în creaţie în conformitate cu principiul analogiei, Apele de Sus (Cerul) oglindindu-se în Apele de Jos (Pământul). Avem astfel patru perechi de triunghiuri complementare, dintre care cele cu vârful în jos reprezintă energiile Manifestării, descendente, „feminine”, Yin, iar triunghiurile cu vârful în sus corespund energiilor Resorbţiei, ascendente, „masculine”, Yang, în vreme ce în centrul diagramei se află triunghiul unic al energiilor divine supreme. Nevăzută, decada guvernează totul prin focarul punctual al triunghiului din centru, adevărat resort al transcendenţei.

Celelalte părţi ce compun yantra – petalele, liniile din yantra – sunt în mod normal aranjate în cercuri concentrice (mandalas) şi simbolizează fiecare în parte un atribut al Zeiţei. În Sri Yantra sunt prezente 111 aspecte. Ea poate fi asociată cu simbolismul corpului uman unde există de asemeni rapoarte foarte exacte între diferitele părţi ale corpului, unele cu altele. Astfel, pe Tripura Sundari o putem vedea ca pe o zeiţă Macrocosmică care se identifică perfect până la cele mai mici detalii cu fiinţa umană, privită ca Microcosmos.

Pătratul sau bhupura reprezintă energia pământului. Acesta este reprezentat ca o suprafaţă ce împrejmuieşte ca nişte ziduri toate elementele componente ale yantra-ei. Cele trei linii ale lui bhupura din Sri Yantra reprezintă fiecare în parte un aspect al lui Tripura Sundari. În linia exterioară sunt reprezentate opt lumi protectoare (lokapalas), spiritele gardiene ale direcţiilor principale şi cele ale direcţiilor intermediare. În linia de mijloc sunt reprezentate opt Siddhi Shaktis reprezentând lumea simţurilor. În linia interioară sunt opt shaktis reprezentând controlul asupra tendinţelor inferioare.

Sri Yantra reprezintă în mod analogic un întreg univers aflat sau în expansiune sau în resorbţie. Ea trebuie contemplată în mod activ, percepînd sensul analogic, subtil, adică fie ca reprezentând mişcarea cosmică a lui Tripura Sundari care, din centrul ei se extinde de jur împrejur creînd astfel universul, fie realizăm o adorare a Sa plecînd de la exterior pentru a ajunge în final către centrul acesteia unde se află esenţa spirituală ultimă a lui Tripura Sundari. Aspirantul care o adoră pe Tripura Sundari va înţelege foarte curând tot acest proces subtil, cosmic.

 

Sursa: YogaEsoteric.net

 

 

 

 

 

TANTRA YOGA – Realizare YANTRA VIE A LUI SUNDARI

 

 

 

 


Cum să-ţi întrupezi dorinţele: Metoda lui Neville

 

Prelegeri rare din cariera lui Neville Goddard
 
„Dacă este ceva în această seară ce ai vrea cu adevărat pe lumea asta, atunci experimentează în imaginaţie ce ai experimenta în carne şi oase de ţi-ai fi realizat deja scopul şi apoi astupă-ţi urechile şi acoperă-ţi ochii la toate cele care neagă realitatea asumpţiei tale.” – Neville, 1948Compilate de Dr. Joe Vitale

 

 

Neville Goddard (1905­-1972)

Neville Goddard
(1905­-1972)


Terapia Spirituala

de

Constantin Gheorghita

„Există, în ţară, la ora actuală mii sau chiar sute de mii de persoane care
cunosc modul de a folosi energiile. Fie că sunt practicanţi Reiki, fie
radiestezişti, bioenergoterapeuţi sau practicanţi QiGong. Lor, şi nu numai, le
dedic această lucrare în speranţa că informaţiile cuprinse în ea îi vor ajuta
atât pe ei, cât şi pe cei din jurul lor. De asemenea, se doreşte a fi o carte
utilă atât terapeuţilor, cât şi practicanţilor, sau celor neiniţiaţi.

Am încercat să fac o structurare a tipurilor de magie sau a genurilor de atac
psi larg răspândite şi să ofer cititorului soluţii la fiecare dintre ele, acestea
fiind pentru diferite niveluri, pornind de la cel de terapeut până la cel de
începător, pentru că fiecare poate face câte ceva spre binele lui sau al celorlalţi.

Voi prezenta în capitolele ce urmează informaţii şi soluţii practice la problemele legate de magie. Am folosit pentru partea practică informaţii din Reiki, radiestezie, autocontrol şi creştinism.  Am descris metode din fiecare practică de mai sus, cititorul putând să lucreze cu cea pe care o cunoaşte sau, în funcţie de fiecare, le poate combina, ceea ce eu consider ca fiind mult mai efficient.”

Constantin Gheorghita

http://bibliocult.ucoz.ro/_ld/0/57_Constantin-Gheo.pdf


Există un loc pe care doar tu îl poţi umple şi nimeni altcineva, există ceva ce ai tu de făcut şi nimeni altcineva nu poate face în locul tău.

Există un loc pe care doar tu îl poţi umple şi nimeni altcineva, există ceva ce ai tu de făcut şi nimeni altcineva nu poate face în locul tău.

 

Jocul Vieţii de Florence Scovel Shinn

 

Cufarul Monicai


Omul nu poate pierde decât ceea ce nu-i aparţine prin Drept Divin sau ceea ce nu este demn de el.

 

Niciun om nu este duşmanul tău, niciun om nu este prietenul tău, fiecare om este învăţătorul tău.

 

Florence Scovel Shinn

 

http://www.scribd.com/doc/27724761/Jocul-Vietii-Si-Cum-Sa-l-Joci-FLORANCE-SCOVEL-SHINN

 

 

Cufarul Monicai

 

Citate:

În curaj există geniu şi magie.

Cuvântul este bagheta ta magică.

Bogăţia este o problemă de conştiinţă.

Fiecare negare trebuie să fie urmată de o afirmaţie.

Inamicii fiecăruia sunt îndoielile, temerile, bănuielile.

O femeie poate primi doar ceea ce se vede pe sine primind.

Alege în această zi pe cine veţi sluji, teama sau credinţa.

Toate darurile sunt de la Dumnezeu, oamenii fiind mereu un canal.

Tu poţi stăpâni orice situaţie, dacă întâi te poţi stăpâni pe tine.

Regulile simple sunt: credinţă fără teamă, non-rezistenţă şi iubire.

Sentimentele rele, repetate şi întreţinute, sunt o cauză latentă de boală.

De îndată ce devenim conştienţi de bogăţie, darul acesta ni se face imediat.

Credinţa este elastică. Continuaţi să credeţi, până la sfârşitul demonstraţiei.

Omul găseşte întotdeauna, în calea sa, mesajul sau ghidul care-i este necesar.

Un cuvânt are puterea magică de a deschide o poartă sau de a străpunge o stâncă.

A-ţi iubi munca, a o face cu plăcere, aceasta deschide poarta secretă a succesului.

Bunăvoinţa produce o extraordinară aură protectoare în jurul celui care o transmite.

Nu există pierdere în Spiritul Divin, de aceea eu nu pot pierde ceea ce-mi aparţine.

Toate lucrurile importante au fost îndeplinite de oameni care au rămas fideli idealului lor.

Subconştientul, ca simplă putere nedirecţionată, duce la îndeplinire ordinele fără întrebări.

Iată secretul succesului: să ştii să prezinţi ceea ce te interesează într-o manieră captivantă.

Dacă devenim conştienţi de reuşită, aceasta ne este acordată; căci reuşita şi abundenţa sunt stări de spirit.

Nu pronunţa niciodată cuvinte exprimând limitarea sau sărăcia, căci „prin cuvintele tale te vei condamna”.

Nu există timp sau spaţiu în Mintea Divină, iar astfel, cuvântul atinge instantaneu destinaţia sa şi nu se întoarce gol.

După ce vom fi înţeles că tot ceea ce proiectăm se întoarce la noi, vom începe să ne temem de efectul bumerangurilor noastre.

Să-L vezi pe Dumnezeu pe fiecare chip şi să vezi binele în orice împrejurare; aceasta îţi va permite să fii stăpânul oricărei situaţii.

Totul este prea frumos şi va fi adevărat, totul este minunat şi se va întâmpla, totul este prea bun şi va dura, când aştepţi binele tău de la Dumnezeu.

Toate evenimentele vieţii tale reprezintă o idee care s-a cristalizat. Le-ai făcut să ţâşnească fie datorită fricii, fie datorită credinţei. Tu le-ai pregătit.

Potcoava sau piciorul iepurelui nu au putere, dar cuvântul rostit de femeie şi credinţa că îi aduc noroc creează aşteptări în mintea subconştientă şi atrag situaţia norocoasă.

Când omul se va vedea aşa cum îl vede Dumnezeu, el va redeveni o fiinţă radioasă, eternă, ignorând naşterea şi moartea, deoarece „Dumnezeu a creat omul după Chipul şi Asemănarea Sa”.

Numai în Biblie şi în basme se folosesc termenii „etern” şi „pentru totdeauna”. În absolut, omul este în afara timpului şi spaţiului. Binele său se transmite dintr-o eternitate în alta.

Norocul cel mai extraordinar, reuşita cea mai impevizibilă apare când te aştepţi mai puţin, pentru că, în acel moment, ai renunţat la orice voinţă personală şi marea lege a atracţiei a putut să acţioneze.

Abundenţa mea provine de la Dumnezeu. Eu posed punga magică a Spiritului, care nu poate fi goală. Când banul iese, el este imediat înlocuit. Prin efectul Graţiei şi prin mijloace perfecte, ea este plină ochi.

Dacă un om a contractat datorii sau dacă i se datorează bani, aceasta dovedeşte că, în subconştientul său, el crede în datorii. Această idee trebuie să fie neutralizată pentru a schimba această stare de fapte.

Cu cât eşti mai iritat, cu atât iritarea creşte; ea sfârşeşte prin a săpa un şanţ în creierul tău şi faţa ta va exprima continuu nemulţumirea. Vei fi evitat şi vei rata ocazia minunată care te pândeşte zilnic.

Într-adevăr, viaţa înseamnă vibraţii, ori atunci când vibraţiile noastre se acordă cu cele ale succesului, ale fericirii şi ale abundenţei, lucrurile care simbolizează aceste diferite stări de conştiinţă vin la noi de la sine.

Să nu oboseşti să fii atent la lucrurile frumoase; un contact invizibil se stabileşte astfel între ele şi tine. Mai devreme sau mai târziu, ele vor fi atrase în viaţa ta, cu condiţia să nu spui: „Sărmanul de mine! Este prea frumos să se realizeze vreodată!”.

Gândeşte-te la binecuvântările care aparent nu se pot realiza decât într-un viitor îndepărtat şi aşteaptă-te să se manifeste imediat, într-un mod neaşteptat, prin efectul Graţiei, pentru că Dumnezeu se serveşte de mijloace imprevizibile pentru a-şi împlini minunile.

Această lege a aşteptării încrezătoare se aplică chiar şi superstiţiilor. Dacă treci pe sub scară şi te aştepţi să-ţi poarte ghinion, aceasta se va realiza. Scara nu este de vină, dar contratimpul survine, pentru că te aştepţi la aceasta.

Să nu uităm că basmele provin din legendele antice persane, bazate pe Adevăr. Aladin şi lampa fermecată reprezintă puterea cuvântului. Ajunge ca Aladin să atingă lampa, pentru ca dorinţele sale să se îndeplinească. Ori, cuvântul tău este lampa ta.

Florence Scovel Shinn

Cufarul Monicai


Motto: Oamenii urasc adevarul. Din fericire, adevarului nu’i pasa.  (Larry Winger)

Cufarul Monicai

Anumite persoane simt o atractie irezistibila fata de postura de victima. Nu, nu le compatimesc deloc, nici nu ma scuz pentru alegerea mea de a NU empatiza cu asta! Ci, din contra, imi repugna! Sunt 100% contra victimizare! Si cred ca victimizarea naste calaii, nu viceversa! Fara victima NU exista calau. Prin urmare, victima poarta pacatul amandurora! Vorba aceea: „Hotul cu un pacat si pagubasul cu noua.” – De acord ca viata te poate pune in fata unor provocari inimaginabile. Si nimeni, dar absolut nimeni nu stie cat poate indura un om! Dar acele provocari sunt de fapt lectii pe care se presupune sa le inveti. Si prima lectie a oricarei provocari este tocmai aceea de a invata sa alegi. Si a alege ce rol sa joci tu in provocarea aia, face tot deliciul vietii! – A alege e o forma de putere cu care tu te investesti pe tine. Iar daca un om alege sa joace rolul victimei, atunci e vina lui si numai a lui, este alegerea lui si mi se pare absolut normal sa suporte consecintele acestei alegeri. Ca o face din prostie, sau din slabiciune, asta’i deja alta discutie. Unii, clar, o fac din comoditate – e modul lor de a renunta la orice responsabilitate, forma lor de a se alinta (una tampita, daca ma intrebati pe mine!), de a cersi atentia care le lipseste (si mai tampit!). Sa nu mai fim tampiti, zic!

George Rosu

George Rosu

Mnoh, e mai comod sa te plangi decat sa faci, efectiv, ceva! E chiar confortabil! – Ai putea sa te revolti, sa nu mai accepti rahaturi. De ce nu o faci? Cati oameni cunosti care tac si inghit orice rahat, cu capul plecat, de parca ar fi vreo scofala in victimizare? Ca sa nu mai zic ca unii confunda victimizarea cu martirizarea. Ei, bine, ghici, ce? – Nu’i deloc acelasi lucru! – DEOSEBIREA DINTRE VICTIMA SI MARTIR consta in faptul ca martirul se sacrifica pentru o cauza nobila, in timp ce victima se consuma mai mult din neputinta, ori comoditate. Martirul isi apara cauza, asumandu-si cu demnitate suferinta personala. Sacrificiul poate ca smulge aprecieri, dar recompensa suprema este mai degraba in folosul celorlalti. „Faca’se Voia Ta!„, in traducere libera, inseamna „Accept.” Iar acceptarea nu’i totuna cu resemnarea, oameni buni! DIFERENTA MAJORA DINTRE ACCEPTARE SI RESEMNARE este una de vibratie. Resemnarea este o vibratie joasa de neputinta si frustrare in fata unui destin implacabil, creat inconstient, iar acceptarea este o vibratie inalta de armonie si pace, in acord cu Planul Divin. Got it? – Bun, atunci arata’mi ca ai inteles prin a te opri din vaicarelile inutile, ACUM. – „Stii, dar…” – Niciun „dar”, arata’mi c’ai inteles prin a te opri acum din vaicareli si prin a’ti asuma partea ta de vina, care, by the way, e cea mai mare, chiar daca unii ar fi tentati sa spuna ca e fifty-fifty. E foarte adevarat ca’i mai usor sa arati cu degetul decat sa-ti asumi partea ta de vina dintr-o situatie. Doar ca, procedand astfel, te amagesti, te sabotezi si’ti profetesti, chiar nu’ti dai seama? In realitate, sunt prea putine situatiile in care tu sa n’ai niciun cuvant de spus, ori in care intamplarea sa joace un rol determinant. Noi toti, deopotriva barbati si femei, suportam consecintele alegerilor noastre, chiar n’ai inteles? Iar „suferinta este necesara pana realizezi ca nu’i necesara„, asa ca, ce ar fi sa intelegi acum asta si sa te scutesti de suferinte ulterioare? – Nu vrei? Iti place sa te vaicaresti, sa’ti plangi de mila, sa permiti calaului sa te tortureze, te complaci in starea asta mizerabil de confortabila? – Atunci, ramai aici, e numai alegerea ta!

Cufarul Monicai

Fiecare este liber să decida cum va supravietui. Nimeni nu poate decide in locul altcuiva. Ne putem ascunde capul in nisip, putem spune ca nu’i nimic de facut si ca nu se va schimba nimic, totusi oamenii nu pot fi vindecati daca nu’si schimbă modul de gandire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana o vreme, sa’ti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie (tocmai am facut’o!), sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu si un pic de interes. Insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Iar cine s’a obisnuit sa traiasca vaicarindu’se, luand totul de’a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit, iubita..), nenoroc si soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste. Cu cat mai repede iti vei intelege si asuma greselile, cu atat mai repede te vei vindeca. – By the way, ce faci daca nu’ti convine ca’n gradina ta creste un copac otravitor? – Gandeste’te la asta! Spor! 😉

Cufarul Monicai

 

 


 

Cufarul Monicai

– Odată, demult… tare demult, pe când pământul nu era locuit numai de către oameni, spuse încet bătrânul, apoi duse stacana la gură, bău îndelung şi, înainte de a o pune din nou pe masă, îşi şterse mustăţile albe cu mâneca surtucului.

Sătenii se traseră mai aproape, pe bănci, gata să asculte. Crâşmarul azvârli cârpa cu care frecase tejgheaua de lemn într-un butoi cu apă murdară şi se apropie cu carafa de metal. Îi turnă bătrânului în stacană, îşi turnă şi lui într-un pocal de corn, ferecat în metal, apoi puse carafa lângă pumnii săi uriaşi şi aşteptă, la rândul său.

– Cum aşa?! îndrăzni o fetişcană, cu părul roşcat, strâns într-o cosiţă groasă, răsucită spre vârful capului.

– Uite-aşa! râse bătrânul. Ori poate că voi ăştia de la poalele muntelui sunteţi sălbatici din cei care cred că oamenii au stăpânit dintotdeauna pământurile şi că toate cele sunt basme de adormit copiii. Uite muntele ăsta…

Arătă cu mâna dreaptă către muntele uriaş din spatele său.

– …muntele ăsta nu a fost dintotdeauna aşa cum îl vedem noi astăzi. În cele vremi, despre care vorbesc, Golia avea două vârfuri, Taiţa şi Zăgan, iar în valea dintre ei trăia un popor de oameni mărunţi de statură, cu picioare mari şi păroase, care-şi spuneau Hobbiţi Heriofanţi. Iar undeva, către apus, atât de departe de aici, încât nici vârful muntelui ăsta nu se zăreşte, câtu-i el de înalt, era fluviul-fără-sfârşit, pe care se afla o insulă acoperită cu păduri. O insulă pe care trăiau balaurii-de-foc.

– Bine, dar oameni… oameni trăiau în vremurile alea de care vorbeşti? întrebă un bărbat înalt şi slab, cu mâinile bătucite de muncă.

– Oamenii au trăit pe pământ de multe evuri. Numai că niciodată nu au fost singuri, asta vreau să vă spun. Iar în vremurile vechi s-au petrecut lucruri de mirare. Sunteţi gata să ascultaţi o asemenea băsmuire?

Dădură cu toţii din cap, iar crâşmarul sorbi o gură din vinul negru şi tare.

– În vremile alea, începu moşneagul, cerul stătea mult mai aproape de pământ. Iar soarele şi luna nu erau aşa, două stele acolo pe cer, cum le vedem acum. Erau frate şi soră, copii ai unui împărat ce domnise odată peste ţinuturile îndepărtate de la marginea unei pustii fără de margine. Utu era numele lui, iar supuşii săi credeau că se coborâse din cer, într-un car de foc. Fusese un timp când acesta voise să-şi întindă marginile împărăţiei peste nisipurile arzătoare şi trimisese poruncă de supunere duhurilor-fără-trup. Apoi murise într-o cumplită bătălie cu acestea şi poporul lui se împrăştiase în cele patru vânturi. Iar fiul său, Enmerkar, şi sora sa, blânda Inanna, care moşteniseră de la el puterea de a străluci şi a alunga întunericul, au fugit înapoi în cer, ca să scape cu viaţă. Numai că unul a apucat-o spre răsărit, iar celălalt spre apus, hotărând să se întâlnească după ce vor fi ocolit pustia fără nume. Acolo, în cer, însă, pustia părea fără de sfârşit, iar ei au continuat să se caute, printre stele, dând ocol pământului, până în ziua de azi.

Băiatul dormea noaptea şi alerga pe cer câtu-i ziua de mare, în vreme ce Inanna se trezea atunci când pământul era acoperit de pătura groasă a nopţii şi păşea încetişor, pe deasupra lui, să nu-i trezească din somn pe cei osteniţi. De aceea, şi lumina ei era mai slabă şi mai fără de putere: pentru că avea milă de cei osteniţi.

Şi azi aşa… mâine-aşa… părea că nu le va fi scris să se mai găsească vreodată.

– Bine, dar ei se mai văd, câteodată, pe cerul dimineţii, îndrăzni o femeie, cu capul legat într-un ferpar negru. Uneori, stau îndelung deasupra Goliei şi parcă se uită unul la altul cu nespusă tristeţe.

– Chiar aşa şi este, zâmbi bătrânul. Uneori, ni se pare că s-au găsit şi că n-or să se mai despartă. Dar lumile în care-şi duc vieţile lor nesfârşite sunt tot atât de departe una de alta, pe cât este vârful muntelui vostru de cerul albastru. Ascultaţi…

Într-o zi, lui Enmerkar i se păru că o zăreşte de sus pe sora sa într-un târg de oameni ciudaţi, cu pielea aproape neagră, îmbrăcaţi în burnusuri albe şi călărind pe animale cu două cocoaşe. S-a coborât cât a putut de repede din cer, a luat chip de om şi s-a amestecat în mulţimea care dănţuia, cânta şi chiuia, într-o petrecere cum el nu văzuse până atunci. Unii îl îmbiau cu fructe mari şi zemoase, felurit colorate, alţii cu fripturi calde, cu pocaluri cu vin, mied şi alte băuturi ce te făceau să zâmbeşti fără să vrei şi să visezi încontinuu. Femei frumoase, cu feţele acoperite de marame, îl ademeneau spre corturi, în care luceau tainic luminiţe neştiute. Vraci sulemeniţi îl trăgeau de mână, să-i caute ursita în liniile palmei sau în boabele fermecate de porumb. Muzica izbucnea când sălbatică, când toropitoare de pretutindeni şi valuri grele de parfum se răspândeau în toate direcţiile, ameţindu-l.

Când fu aproape să se lase păgubaş şi să se întoarcă pe cărarea tainică pe care coborâse înapoi în cerul său, o mână de femeie ieşi dintr-un cort mare, îl apucă de braţ şi îl trase dincolo de draperie. Se smuci să scape, dar degetele subţiri îl cuprinseră într-o strânsoare de fier. Apoi, o văzu pe Inanna drept în faţa sa, aşezată pe un covor albastru, cu picioarele strânse sub ea şi cu ochii închişi. Se repezi într-acolo, dar mâinile îi trecură prin trupul de fum, iar el alunecă şi căzu dincolo de pernă. Trupul sorei sale se destrămă ca bătut de vânt, iar în locul său se închegă chipul unui zmeu înfiorător.

– Eu sunt duhul ce l-a înfrânt pe părintele tău, îi spuse el, cu voce ca de tunet, dar pentru ca victoria să fie completă, trebuie să vă ucid şi pe voi doi. Abia acum, după o mie de ani, am reuşit să te fac să cobori pe pământ, pentru ca să te pot prinde, dar răbdarea mea este fără sfârşit, Enmerkar. Vei fi robul meu până ce sora ta va coborî şi ea să te caute… şi atunci jignirea adusă duhurilor-fără-nume de către tatăl vostru Utu va fi fost şterasă, în sfârşit.

Apoi zmeul l-a cetluit, cât ai clipi din ochi, şi l-a azvârlit într-o prăpastie fără fund, în cel mai negru întuneric, la adăpostul unei stânci înalte, care marca sfârşitul lumii oamenilor.

Pentru că, am uitat să vă spun, atât timp cât avea înfăţişare de om şi umbla pe pământ, Enmerkar avea numai puterile unui simplu muritor.

Şi aşa a rămas cerul pustiu. Zilele erau mohorâte şi părea că stă să plouă tot timpul, încât începuseră să scoată capul din neştiutele borte ale lumii tot felul de jivine uitate, care intrau prin sate şi prăduiau nesmintite de nimeni. Pentru că bieţii oamenii aşteptau îngroziţi în case, în spatele uşilor zăvorâte, şi se rugau la toţi zeii lor uitaţi să-i apere de urgie. Dar zeii nu se mişcau din templele lor şi fiarele întunericului risipeau aşezare după aşezare, semănând groază şi moarte pretutindeni. Păsările încetaseră să cânte, iar izvoarele secaseră, lăsând ogoarele să se usuce şi să se pustiască. Iar grozăviile nu se potoleau decât noaptea, când blânda Inanna îşi desfăcea aripile de stele şi pornea să colinde cerurile în căutarea fratelui său.

– Ne-aducem aminte de vremurile acelea, dădu din cap crâşmarul şi mai turnă un strop de vin în stacană. Bătrânii cei din vechime ne povesteau cum că lumea începuse să moară de foame şi de sete, iar boala pielii-care-cade se înstăpânise pretutindeni. Încercau să o alunge cu fum de ardei iute, ba chiar dădeau foc la aşezări întregi, unde nu mai trăia nimeni, dar boala nici gând să se dea bătută.

– Era în vremea când apăruseră pricolicii, fonfăi un bătrân, aşezat mai în spate. Pricolicii au existat, nu cum zvonesc cei de azi cum că ar fi doar o poveste.

– Pricolicii au existat şi ei trăiesc şi azi, se arătă bătrânul de acord. În tainiţele ascunse sub munte sunt multe fiinţe din vremile de altădată, despre care au uitat până şi basmele. Dar ele sunt acolo şi aşteaptă un moment prielnic, ca să iasă la lumină şi să ia din nou lumea în stăpânire.

Bău o gură de vin şi-şi netezi mustaţa.

– Dar Soarele? Trebuie că a scăpat, de vreme ce îl vedem în fiecare zi! grăi apăsat un flăcăiandru care stătea lângă mâna dreaptă a bătrânului. Cum s-a întâmplat?

– S-a întâmplat că, printre oamenii de rând, care trăiesc doar cu frica zilei de mâine, se mai încurcă şi viteji din cei cărora nu le stă trupul şi mintea prea multă vreme într-un loc, fiindcă se sfârşesc de prea mult neastâmpăr. Şi, uite-aşa, într-o noapte pe când luna se pregătea să meargă la culcare, obosită de atâta căutare zadarnică, dinspre râul cel mare al Iordanului a apărut un călăreţ îmbrăcat în haine negre, cu o sabie ca o flacără, agăţată la şold. Şi, când s-a apropiat şi mai mult, oamenii ce se strângeau către ascunzătorile caselor, înainte să înceapă ziua, au văzut cu uimire cum calul şi-a adunat pe lângă corp o minunăţie de aripi din piele, coborând pe pământ din zborul asemenea unui vânt de miazănoapte. Voinicul era Geb-el-Eizis, arcaşul fără pereche ce păzea fântânile-cu-apă vie şi apă-moartă de pe celălalt tărâm, iar licornul pe care călărea se numea Kirin şi se spunea despre el că este unul dintre puţinele fiinţe cu adevărat nemuritoare.

Iar Geb a poposit peste cenuşa zilei, într-una din colibele rămase încă în picioare, a săgetat câteva jivine ce dădeau târcoale aşezării şi le-a povestit celor ce abia îşi mai târau zilele de azi pe mâine că a venit cu poruncă straşnică de la stăpânul său, Alb Împărat, domnitor peste tărâmul din nouri al fântânilor tămăduitoare, să afle ce s-a întâmplat cu soarele, deoarece fără lumina lui minunată puterea apei din fântâni se irosise cu totul.

Aflând de tărăşenia cu zmeul, le promise bieţilor oameni că o să-i scape de pacostea ce căzuse peste capetele lor şi o să împlinească, astfel, şi porunca domnului său. Aşa că, a doua zi, a pornit la drum, în căutarea acestuia. Dar până la marginea lumii, unde îl ascunsese pe Enmerkar, într-o bortă adâncă, sub stânca Jakkart, locul-duhurilor-fără-nume, era cale atât de lungă, încât cu toată iuţeala inorogului tot i-a trebuit lui Geb-el-Eizis să meargă un an încheiat. În vremea ceea, anul avea trei zile, fiecare având numele unei părţi a lumii: vara, toamna şi iarna. A avut de înfruntat şerpii cu două capete din Valea Marelui Sar, de pe coasta cealaltă a Goliei, furnicile-soldat de la marginea pustiului cu nisipuri zburătoare şi cumplitul vifor albastru din Ţara Gheţurilor Veşnice.

Dar a trecut cu bine prin toate şi a ajuns, în cele din urmă la stânca Jakkart, un deget uriaş de piatră, ridicat ameninţător către cer. Aici, zmeul se întrupase din nou într-un duh-fără-nume şi benchetuia de zor, alături de fraţii săi, sărbătorind victoria asupra fiului împăratului Utu şi punând la cale cum să facă să o prindă şi pe sora acestuia, Inanna. Din borta lor subpământeană, ieşeau la suprafaţă chiote de bucurie, lărmuială de muzici şi o duhoare insuportabilă, pentru că duhurile nu scoteau niciodată afară hoiturile celor ucişi înăuntru.

După ce s-a coborât din şa, voinicul Geb l-a trimis înapoi în văzduh pe Kirin, apoi a strâns toţi mărăcinii din jur, i-a grămădit la gura bortei şi le-a dat foc. A urmat o mare zarvă şi duhurile au dat buzna cu toate către ieşire. Numai că nu apuca niciunul să scape, că săgeţile iscusite ale arcaşului le şi ţintuiau de stâncă.

– Cum să înfigi o săgeată într-un duh?! se miră moşul cel fonfăit, cu pricolicii. Că duhul, de-aia e duh, are trup de umbră şi privire de foc. Asta o ştie şi un copil.

– Da, dar şi săgeţile lui Geb erau fermecate, nu degeaba era el slujitorul lui Alb Împărat, mustăci povestitorul. Mai vreţi s-auziţi urmarea au ba?

Femeile şi copiii din jurul mesei strigară la moş să tacă şi să-şi vadă de ale lui, dacă nu vrea să creadă. Iar crâşmarul puse din nou vin în cele două vase, după care ciocni cu povestitorul şi bău cu sete din al său.

– Apoi, într-o vânzoleală ca de vântoasă, ieşi şi duhul cel care îl înrobise pe Enmerkar. Se vede treaba că era vreun fel de căpetenie a lor, de-l lăsaseră mai la urmă.

Geb aruncă arcul şi săgeţile pe pământ. Nu-i mai erau de nici un folos – duhul se întinsese pe toată lungimea cerului, iar ziua se transformase de tot în înserare. Şi-a scos sabia cu luciri de flacără, pe supla Mitrhaib, cea care descăpăţânase multe fiare, jivine scârboase şi fiinţe venite pe lume din găurile fără fund ale bătrânului pământ. Dar duhul se învârtejea ca o pală de furtună în jurul lui, iar Mitrhaib nu reuşea să-l străpungă.

Atunci, Geb-el-Eizis a înfipt-o cu vârful în stâncă, de au sărit scânteile până la nori, şi i-a strigat arătării să ia formă de zmeu, dacă are curaj şi să se înfrunte cu el în luptă dreaptă.

O dată s-a întrupat duhul într-o lighioană scârboasă de zmeu, de atingea înălţimea stâncii Jakkart cu fruntea, şi s-au apucat de luptă. Se strângeau în braţe de le pârâiau oasele, apoi se izbeau de pământ, se ridicau şi o luau de la capăt.

Către prânz, îl prinse flăcăul bine pe zmeu, îl ridică de pe pământ şi izbi cu el, de-l îngropă până deasupra genunchilor. Zmeul se scutură, sări din groapă şi se luară iară la bătaie. Către înserare, reuşi zmeul să-l apuce pe om aşa fel încât izbi cu el şi-l îngropă până la brâu. Apoi, până să se desfacă acesta din strânsoarea pământului, înşfăcă sabia din stâncă şi i-o înfipse în umăr. Geb simţi că până aci i-a fost lui dat să trăiască. Se rugă, în gând, celor o-mie-şi-una-de-zei-fără-nume să-l mai lase în viaţă, până ce i-o lua capul zmeului, apoi se smuci cu toată puterea şi ţâşni afară din groapă. Îşi smulse paloşul din rană şi alergă cu el după zmeu. Dar acesta se prefăcu din nou în abur şi se lipi de vârful stâncii Jakkart, asemenea unui nor negru. Degeaba încercă voinicul să se caţere pe stâncă, rana din umăr îi sângera şi puterile începeau să-l lase.

Văzând că nu-l poate readuce pe pământ ca să-l înfrunte, Geb-el-Eizis o înfipse pe zvelta Mitrhaib cu vârful în pământ şi încercă să-şi lege rana de sub umăr cu o fâşie de pânză din cămaşa sa largă de in. Dar rana se dovedi prea adâncă şi continuă să sângereze prin legătură, secătuindu-i puterile. Şi cum sta aşa voinicul şi se chibzuia cum să reuşească să-l dea jos pe duh de pe stâncă, dinspre răsărit îşi făcu apariţia blânda Inanna, alungând umbrele viclene de pe faţa pământului şi poleind totul cu o lumină argintie.

– Ajută-mă, preafrumoasă fecioară a nopţilor, se rugă el, cu obidă, să îl pot da jos pe spurcatul de zmeu de pe vârful stâncii, ca să-l pot înfrânge şi să-l fac să spună unde l-a ascuns pe fratele tău Enmerkar pentru a-l putea elibera.

Cufarul Monicai
Şi luna se opri din mersu-i lin chiar deasupra stâncii Jakkart. Va să zică, duhul-fără-nume, întrupat în spurcăciunea de zmeu, era cel care-l răpise pe fratele ei iubit! Şi Inanna începu să murmure o melodie tristă, de taină, cu care o adormea mama ei, atunci când era numai o copiliţă fragedă, cu părul bălai şi privirile umede. Din toate tainiţele lumii, pe unde stăteau ascunşi, liliecii-vampir se scuturară de somn, îşi deschiseră aripile mute de piele şi se strânseră într-un stol uriaş, acoperind chipul alb al lunii. Apoi, ca la un semn, năvăliră cu toţii asupra duhului de abur şi începură să-l destrame cu loviturile lor repezi de aripi. Duhul răcni, de se cutremură pământul din străfunduri, şi-şi dădu drumul să alunece la vale. Iar când atinse pământul, se transformă din nou în zmeu.

Numai că tot acolo aştepta şi flăcăul, cu Mitrhaib cea iute şi focoasă, gata de luptă. O dată izbi Geb, sfârtecând aerul nopţii de la dreapta la stânga, şi căpăţâna zmeului se desprinse de trup şi se rostogoli în borta de sub stâncă. Trupul se zbătu de mai multe ori, izbind pielea tare a pământului şi umplând-o de sângele său vânăt, otrăvit.

Simţind că-şi pierde tot mai mult puterile, Geb făcu un semn cu Mitrhaib prin aer şi licornul se coborî din înalturi, lăsându-se chiar lângă stăpânul său. Acesta scoase din coburi frânghia de mătase, o legă de şa cu un capăt, apoi celălalt îl petrecu pe după mijlocul lui, şi îi spuse lui Kirin să îl lase, încet, la vale, prin borta întunecată.

Într-un târziu, atinse fundul gropii, se dezlegă şi merse o vreme prin întuneric, până când, după o ridicătură de pietre, zări o lumină palidă, galbenă, care înconjura trupul unui om. Se apropie şi-l dezlegă de toate curelele, îl săltă pe umărul sănătos şi se întoarse spre direcţia de unde venise. Şi, pe când se gândea că era posibil să nu mai găsească drumul înapoi, prin acel întuneric de smoală, ce să vezi? O dâră roşie, clipind fosforescent din loc în loc, îi arătă pe unde trebuia să o ia.

– Am ghicit! ţipă un copil tuns chilug, care stătea în poala mamei sale, chiar lângă cotul moşneagului. Era sângele lui, care îi cursese din umăr. Pesemne că luna îl vrăjise, ca să-l ajute să-i aducă fratele înapoi.

Moşul bău zdravăn din stacană şi o trânti de masa plină de urme de mâncare.

– Nu eşti chiar prost, feciorule. Ei, chiar aşa stăteau lucrurile. Şi când a ajuns la gura bortei, Geb a tras puternic de funie, iar licornul s-a înălţat spre cer, scoţându-i pe amândoi din adâncuri.

– Aha, făcu hangiul atotştiutor, de amu se cheamă că treaba-i simplă: luna a coborât din ceruri şi l-a adus la viaţă pe frăţâne-său, că de-aia îi zărim pe amândoi pe cer toată ziua şi toată noaptea. Apoi, se vede treaba că l-a vindecat şi pe Geb ăsta, că nu degeaba este ea luna de pe cer, apoi l-a luat de soţ şi l-a suit cu ei acolo, sus, pe boltă. L-o fi făcut vreo stea şi l-o fi pus la dreapta lor… Să-ţi mai pun, moşule, una de terminare?

– De pus, poţi să-mi pui, zâmbi bătrânul cu şiretenie, că ai zamă bună, dar povestea mea nu se termină chiar aşa.

– O fi murit făt-frumosul! spuse încet, cu vocea înecată în lacrimi, copilul.

– Inanna s-a scoborât din ceruri pe o scară de nori şi s-a aplecat deasupra lui Enmerkar, suflând peste el iubire frăţească. Şi s-a ridicat Soarele, strălucind, şi alungând blestematele de jivine ale întunericului în bortele lor tainice. Şi-a îmbrăţişat sora şi mult s-au bucurat cei doi de regăsire. Dar, când şi-au adus aminte de voinicul care făcuse posibil toate acestea, îl descoperiră mort, răsucit cu faţa în sus, cu tot sângele ieşit din el pe albul de argint risipit de lună în jur.

Şi aşa frumos arăta roşul sângelui pe albul sclipitor, că Inanna a izbucnit în lacrimi amare şi s-a aplecat către el. Şi unde cădeau acestea, albul se transforma în zăpadă rece, ca trupul voinicului. Iar din sângele lui prinseră să-şi ridice capetele nişte flori albe, minunate, ca nişte clopoţei, cărora de atunci oamenii le-au zis ghiocei, floarea-sângelui şi a lacrimilor.

Iar când au plecat înapoi, în cer, Soarele şi luna au luat cu ei trupul împietrit în moarte al voinicului Geb-el-Eizis, au mutat câteva stele din loc şi au făcut din ele un car, în care l-au suit, să le fie alături şi să-i însoţească pe vecie. Şi, de atunci, de câte ori ridică ochii spre cerul nopţii, oamenii văd Carul-Mare, ducând cu el pe Drumul Robilor, trupul singurului om ce a ajuns vreodată în cer şi a rămas acolo.

– E minunată povestea ta, spuse bătrânul cu pricolicii. Dar nu ne-ai spus de unde vii tu, povestaşule, că nu prea pari din părţile noastre. Şi, dacă tot te-ai pornit la un aşa drum lung, poate cauţi ceva… Pentru povestea asta frumoasă, o să încercăm să te ajutăm.

Moşneagul îşi netezi iar mustăţile stufoase. Se uită la lichidul din stacană, dar nu se mai atinse de el. Privi lung pe deasupra capetelor sătenilor, adunaţi sub acoperişul de crengi şi aşezaţi pe jos, în jurul lui, şi oftă. Scoase de sub poalele lungi ale surtucului două fire de lână, unul alb şi unul roşu, împletite cu meşteşug, şi le puse pe masă, alături de stacană.

Cufarul Monicai

– De când s-au fost petrecut toate cele ce v-am povestit, s-a scurs mult amar de timp. Multe s-au şters de pe faţa pământului, multe s-au născut în loc, doar două lucruri au rămas neschimbate: muntele Golia şi semnul acesta. A văzut careva dintre voi un armăsar alb, cu corn în frunte şi cu un şnur ca acesta prins de coamă?

Cei de faţă clătinară din cap.

– Dacă o să-l vedeţi vreodată… voi sau copiii copiilor voştri… să-l strigaţi pe nume, Kirin îl cheamă, şi să-i spuneţi că stăpânul său, Coriandru, sau Alb Împărat, cum îl mai ştie lumea, îl aşteaptă să se întoarcă. Pentru că, dacă şi-a pierdut cel mai bun prieten, pe Geb-el-Eizis cel cu părul bălai, nu vrea să-şi piardă şi pe cel mai credincios servitor pe care l-a avut vreodată. Aşa să-i spuneţi şi să-i daţi semnul acesta, să ştie cine-l caută. Şi să-mi ia urma, către Răsărit.

S-au despărţit, într-un fapt de seară.

De atunci, oamenii din satul acela uitat de lume, se adună la crâşmă, în fiecare an, atunci când zăpada începe să se topească şi primăvara îşi anunţă venirea prin clopoţeii florilor albe, iar luna cea sfioasă îşi arată obrazul bucălat în toată frumuseţea lui diafană, şi îşi spun unii altora povestea. Şi, pentru ca să nu uite semnul, flăcăii le dau fetelor două fire de lână împletite, unul alb şi unul roşu, aruncându-le ocheade şi ghiocei pe urme.

Iar bătrânii privesc către vârful Goliei, tot aşteptând să se coboare de pe creasta cuprinsă de neguri un licorn alb, cu aripi de poveste.

Povestea Soarelui şi a Lunii – Aurel Carasel

Cufarul Monicai


Motto:

„De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.” (Marcu 11:24)

„Dacă doi dintre voi se voi învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19 )

“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.

Nu uita sa'ti pui o dorinta! - Nani bun!

Nu uita sa’ti pui o dorinta! – Nani bun!

Rugaciune la Crai Nou

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Tanjesc sa m’odihnesc intr’o imbratisare..

Fereste’ma de tot ce’i rău si fa’ma tare,

Ca vremurile grele sa nu ma copleseasca.

 

Dă-mi vară fără de sfârșit,

Doamne, de frig imi este teamă!

Simt că îmbătrânesc, de buna seama,

Ma striga timpul care a sosit.

 

Cum sufletul se vindeca acum,

Si eu crescut’am mare prin durere,

Doamne, fac tot ce pot, tot ce imi sta’n putere,

Pentru a fi un om mai bun.

 

Cu a mea conștiință, rogu’te, fii bland,

Fiindcă, vezi tu, nu’i vina mea!

Asa m’au invatat sa fac, candva..

Si sa ma simt culpabila oricand.

 

Opreste lectiile amare,

Asigura odihna îngerilor mei,

Copiii tai suntem si eu, si ei!

Si lipsa noastra, oare, nu te doare?

 

Promit, voi fi în drum spre casă,

Odată ce’l gasesti pe Cel Sortit,

Fiindca iubirea’i lucru sfant, nu e gresit!

Si, Doamne, cat e de frumoasa!

 

Asa ca, Doamne, rugaminte mare:

Sa faci dorinta mea sa se’mplineasca!

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Ca sa ma odihnesc si eu intr’o imbratisare!

(mone)

 

 

Energia si magia parului


Despre parul femeii si puterea lui ascunsa

Din cele mai vechi timpuri, parul a fost nu doar un atu si o componenta de baza a frumusetii feminine, ci si o sursa si un indicator al nivelului de energie vitala si forta interioara a unei femei. Parul era tratat cu o atentie si o dragoste deosebita, la toate popoarele lumii. Orice femeie era invatata, din frageda copilarie, ca parul ei reprezinta o adevarata comoara. De exemplu, cu ajutorul  parului lung se atragea sporul casei, se putea vindeca un copil sau fermeca un barbat!

Energia si magia parului

Energia si magia parului

Cu timpul, cunoasterea mistica despre puterera parului uman a fost aproape in intregime pierduta.
In zilele noastre nicio femeie nu-i mai daruieste barbatului iubit, o suvita din parul ei, pentru ca acesta sa o poarte in dreptul inimii, amintindu-si  de iubita, atunci cand distanta ii desparte, nu mai face pendul din inelul de casatorie atarnat de un fir de par, atunci cand vrea sa afle raspunsuri despre cei dragi si nu-si mai alege peria sau pieptenele de par, cu aceeasi grija cu care o faceau altadata, strabunicile noastre . Totusi, la nivel intuitiv, orice femeie stie si simte in adancul fiintei sale, cat de important este parul ei. Și aici nu e vorba doar de frumusete.
Firele de par sunt un fel de “antene” naturale ale organismului nostru, prin care circula energii vitale atat inspre corp, cat si dinspre el. Parul poate povesti despre noi multe – cat de bine ne simtim, in ce stare sunt organele noastre interne , cum functioneaza sistemul  hormonal – detaliu extrem de important pentru buna functionare a corpului feminin. Parul arata si nivelul nostru de feminitate, fiind o sursa de conectare la energia Universului, de tip Yin. Orice schimbare sufera parul nostru, de-a lungul timpului, aceasta  va modifica, intr-un mod subtil si nevazut, si cursul destinului nostru ca femei. De aceea, daca vrem schimbari rapide in viata noastra, un coafor profesionist si cu experienta  ne va sfatui  intotdeauna sa incepem prin a ne schimba tunsoarea, coafura sau macar culoarea parului.

A taia parul intotdeauna va avea semnificatia de a face un pas in directia unei schimbari importante in viata.

A taia parul intotdeauna va avea semnificatia de a face un pas in directia unei schimbari importante in viata.

A taia parul intotdeauna va avea semnificatia de a face un pas in directia unei schimbari importante in viata. Este un fel de semnal catre Univers, ca sufletul nostru doreste o schimbare. In vechime, isi taiau parul de bunavoie, doar persoanele aflate intr-o situatie extrema de boala sau stres, urmand sfatul din Vechiul Testament de a se dezice de par , aruncand pe el tot raul, de a se curata de pacat si a renaste spiritual. De exemplu, femeile captive in razboi isi radeau capul pentru purificare, de asemenea si leprosii (Levitic 14:8).
Altfel, parul unei femei niciodata nu se tundea scurt, deoarece la nivel subtil ar fi fost echivalent cu deconectarea acesteia de la sursa de energie vitala. Din punct de vedere energetic, situatia e neschimbata si in zilele noastre. O femeie care opteaza pentru o tunsoare scurta, intr-un fel sau altul, isi afecteaza una dintre sursele de vitalitate – este important sa stim acest lucru.
Lungimea ideala a parului feminin este pana in dreptul vertebrei T10 (trebuie sa acopere sternul si omoplatii)
Pentru o femeie, un par ingrijit mai reflecta si ordinea din capul ei. De aceea, nu sunt deloc intamplatoare vechile ritualuri, prin care aceasta  isi peria, indelung si minutios, parul inainte de culcare, indepartand cu ajutorul pieptenului sau al periei, orice energie sau emotie negativa, acumulata de-a lungul zilei, relaxandu-si in acest fel trupul, mintea si sufletul. Nu mai e nevoie sa demonstrez nimanui, sper, cat de important este pentru o femeie sa atinga starea de relaxare, dupa o zi grea – indiferent daca se pregateste pentru somn, pentru meditatie si rugaciune,  sau pentru a face dragoste cu sotul ei.

Odinioara  se transmitea din mama in fiica, obiceiul de a purta parul cat mai lung cu putinta. Avand grija de acesta, femeia indeplinea o asceza si toate problemele ei, eliminate prin firele de par, puteau fi astfel indepartate.

Odinioara se transmitea din mama in fiica, obiceiul de a purta parul cat mai lung cu putinta. Avand grija de acesta, femeia indeplinea o asceza si toate problemele ei, eliminate prin firele de par, puteau fi astfel indepartate.

Odinioara  se transmitea din mama in fiica, obiceiul de a purta parul cat mai lung cu putinta. Avand grija de acesta, femeia indeplinea o asceza si toate problemele ei, eliminate prin firele de par, puteau fi astfel indepartate. Pe cand, taindu-si parul scurt, ea isi lasa captive toate problemele, in interior.
Hindusii considerau ca parul este lacasul energiei feminine, Shakti. De aceea nimanui nu ii era permis sa atinga parul unei femei, cu exceptia sotului si a tatalui acesteia.
Și dacii, si slavii, dar si majoritatea popoarelor nordului aveau aceleasi reguli nescrise, atunci cand venea vorba despre par. Simbolul frumusetii si al sanatatii feminine era reprezentat de cosita lunga, stralucitoare, impletita in trei, de grosimea incheieturii.
Femeile maritate erau invatate, ca toata energia si bunastarea caminului este depozitata in parul lor. Nu intamplator, in timpul invaziilor, barbarii cautau sa o captureze mai intai pe sotia conducatorului advers si sa-i taie parul, intr-un ritual menit sa-l sece de puteri pe sotul ei, ba char si intreaga cetate sau tinut pe care acesta, impreuna cu consoarta, le stapanea.
Tot traditia de mii de ani, la mai multe popoare ale lumii, cere ca fetitele sa poarte de mici parul impletit intr-o singura coada, din 3 suvite, ceea ce semnifica  unirea trupului, mintii si a spiritului, intr-un tot intreg. Cosita urma linia coloanei vertebrale, considerandu-se ca toate puterile Ceresti benefice, coborate prin parul copilei se transfera catre coloana, umpland  corpul, mintea si spiritul acesteia de o energie vitala de origine divina,  pregatind-o pentru viitoarea ei  misiune de sotie si mama.
Inainte de maritis, parul fetei se despletea si se reimpletea in doua cosite. Una era pentru a ramane conectata la puterea si glasul lui Dumnezeu si a neamului propriu, cealalta – pentru a auzi vocea neamului celui ursit,  impartind soarta cu el, sustinandu-l din punct de vedere energetic. In timpul sarcinii, Femeia acumula prin par  forte suplimentare – de data asta nu pentru sot, ci pentru ea si viitorul copil.
Cu atat mai drastica era interdictia de a scurta parul in timpul graviditatii – pentru a nu-l priva de sustinere energetica, pe copilul inca nenascut.
Parul femeilor maritate, spre deosebire de cel al fetelor tinere, era intotdeauna acoperit – pentru ca puterea lui sa fie canalizata doar catre familie, dar si pentru a nu aduce in casa invidia straina, rautatea si alte energii negative, din exterior. Foarte rar o femeie se incumeta sa poarte parul despletit, intr-un loc public, deoarece se considera ca o astfel e risipire a energiei  personale nu poate ramane fara consecinte. Majoritatea femeilor erau foarte atente la acest aspect – si anume, de a-si pastra la nivel optim, incarcatura energetica, specific feminina.
Mai mult decat atat, purtatul parului la vedere era o considerat o declaratie nerostita a femeii, de disponibilitate sexuala. Pentru o femeie maritata era o mare rusine sa fie vazuta in public cu parul descoperit si despletit, putand fi catalogata drept usuratica. Doar in fata sotului  femeia isi desfacea parul, permitandu-i acestuia sa se conecteze la sursa ei tainica de energie si feminitate. In restul timpului, parul era strans in coc sau impletit.
La fel cum misiunea dintotdeauna a barbatului este  de a-si proteja familia de orice agresiune fizica exterioara – tot asa misiunea spirituala a femeii (aflata in sfera ocultului, neputand  fi vazuta cu ochiul liber sau pipaita cu mainile) – este dintotdeauna de a proteja casa si pe cei dragi, de orice agresiune energetica, de priviri nedorite si ostile, de orice necazuri, intrate accidental sau intentionat in caminul conjugal.

Despre parul femeii si puterea lui ascunsa
Mai exista o categorie speciala de femei, care puteau purta parul despletit, fara sa fie judecate pentru asta –acestea erau dansatoarele ritualice, preotesele, heterele – pe scurt, femeile cu initieri si functii speciale, care isi foloseau podoaba capilara ca pe un instrument de lucru si de influenta a persoanelor sau evenimentelor, lor insa nefiindu-le permis sa aiba o familie. Dar ele cunosteau si ritualuri speciale de curatare, dupa ce apareau in fata multimilor cu parul lasat liber. Preotesele din templele  Afroditei purtau de asemenea, parul foarte lung. Se considera ca acesta le ajuta sa nu se epuizeze din punct de vedere energetic, in timpul apropierii fizice de un barbat, restabilindu-le rapid echilibrul interior.

Magic Hair
O alta categorie de femei care purtau parul lung si despletit era cea a vrajitoarelor si doftoroaielor (vindecatoarele) Motivul era conectarea cat mai puternica la energiile stihiilor (elementali), cu care acestea lucrau. La inceputul oricarui ritual de invocare, acestea se roteau indelung, cu bratele ridicate in sus, cu parul despletit, formand astfel un vortex energretic, prin care se puteau conecta la fortele Naturii.

Energia si magia parului
Bineinteles ca multe dintre femeile contemporane, vesnic grabite si avand cu totul alte valori si etaloane decat stra-strabunicile lor, vor considera majoritatea obiceiurilor mai sus mentionate, drept simple superstitii, depasite si inutile .

"I have magic hair that glows when I sing!"

„I have magic hair that glows when I sing!”

Totusi, nu va grabiti cu concluziile. Daca simtiti ca sufletul va rezoneaza macar cu o mica parte din cele citite, incercati, macar pentru o perioada limitata de timp, in calitate  de experiment,  sa tineti cont de cateva sugestii (va asigur ca nu veti regreta!) :
– Nu va tundeti niciodata inaintea unor evenimente importante din viata voastra, pentru a nu modifica cursul lor;
– Monitorizati, in permanenta, starea parului vostru, alocand timp macar o data pe zi, de preferat seara, unei perieri  temeinice, fara graba. In timpul pieptanatului puteti si chiar trebuie sa rostiti mental afirmatii pozitive cu privire la viitor, sau va puteti ruga.
– Din timp in timp, prindeti-va parul in coada sau impletiti-l, macar in zilele cand aveti nevoie de energie suplimentara. Este foarte util sa va prindeti sau sa va acoperiti parul, atunci cand mergeti in locuri aglomerate si incarcate negativ din punct de vedere energetic – in piete, in mari centre comerciale, dar mai ales la spital sau la cimitir.
– Se considera ca parul strans intr-un coc „jos” dezvolta  doua virtuti  importante pentru o femeie – smerenia si ascultarea. O „coada de cal” sau un coc prinse in crestet ii confera rezistenta fizica si psihica, sporindu-i puterile.
– Atunci cand parul cade, este foarte important si chiar necesar sa lucram cu Neamul, cu arborele genealogic, constientizand problemele si blocajele pe acest subiect. Pentru ca una dintre functiile subtile ale parului este sa ne hraneasca si cu energiile neamului. Pentru o femeie, caderea parului indica de cele mai multe ori probleme nerezolvate cu barbatii din neam – cu fratii, fiii,bunicii,sotul  sau cu tatal.
– Sa va purtati cu parul vostru si sa-l ingrijiti, ca si cum acesta ar fi un Dar nepretuit, ce v-a fost transmis de catre stramosi si care trebuie pastrat si transmis intact mai departe.
– Sa tineti minte ca regenerandu-va parul si protejandu-l permanent,  atrageti sporul si abundenta in casele voastre.
– Daca aveti in permanenta un tonus vital scazut si va simtiti stoarse de vlaga, lasati-va  parul sa creasca!
– Daca vreti sa va dezvoltati intuitia – lasati-va parul sa creasca!
– Daca vreti sa aflati raspuns la o intrebare, legata de casa sau de cei dragi, sau sa primiti un semn, formulati intrebarea in timp ce va pieptanati, impletiti parul in cosita si mergeti la culcare. Dimineata despletiti-l si mergeti sa va faceti treburile zilnice. Raspunsul va veni.
–  Și cel mai important lucru: nu uitati ca, printr-o simpla fluturare a minunatelor voastre plete, puteti sadi in sufletul cuiva, Iubirea!

Sursa: atelierezoetno

Incantatie Tămaduitoare

Floare strălucești,
Luminezi mereu,
Timpul să-l întorci,
Să-mi dai ce-a fost al meu..

Vindecă, te rog!
Să m-ajuți la greu,
Soarta să o schimbi,
Să-mi dai ce-a fost al meu,

Ce-a fost al meu…


Granatul este piatra lunii ianuarie aproape în fiecare tradiţie sau cultură. Granatul roşu, strălucitor este piatra care reprezintă luna ianuarie în tradiţiile evreieşti, romane, arabe, poloneze şi ruseşti. În tradiţia hindusă veche, piatra preţioasă pentru luna ianuarie era „piatra şarpelui”, dar aceasta era o piatră care nu fusese văzută de nimeni. Se crede că aceasta avea o culoare roşu-rubiniu sau neagră.

collage

Semnificatia cuvantului „granatum” este „samanta„, deoarece se aseamana cu semintele de rodii (grenadine). Bijutierii egipteni foloseau granatul inca din anul 3100 i.C., iar spre sfarsitul secolului al IX-lea mai mult de jumatate din bijuteriile vandute in magazinele de specialitate erau din diferite tipuri de granat. Atractia granatului se datora varietatii sale de culori, cu exceptia albastrului.  

Granatul simbolizeaza constanta, prietenia eterna si increderea, iar din punct de vedere astrologic, este piatra zodiei Varsatorului si a celor cu ascendent in Sagetator. Potrivit unor stravechi credinte, granatul vindeca hemoragiile, bolile inflamatorii si pune capat maniei si certurilor. Asezata sub perna,  alunga cosmarurile si spiritele rele.

Granatul este si piatra zilei de marti  (impreuna cu toate pietrele de culoare rosie)si piatra specifica chakrei MULADHARA (2), dar si a Swadistanei (1) si a Anahatei (4).

Rosul este culoarea pasiunii,dedicata zilei de marti, energiei si pasiunii. Este si culoarea sangelui ce palpita in vene, sustinand energia si esenta omului. Rosul te poate pune in alerta: avertizeaza asupra pericolului sau te sileste sa te opresti brusc. Foloseste cristale rosii cand simti ca o chestiune te pasioneaza foarte mult sau cand te ocupi de lucruri de o importanta capitala.;)

Guvernate de Marte, cristalele rosii maresc energia la cote maxime. Dau chef de viata, inspira la initiativa si imbie individul spre actiune, miscare, schimbare. Dau curaj si pasiune, fac omul sa actioneze chiar si in acele planuri la care nu ar fi indraznit sa spere.

Pietrele rosii sunt recomandate pentru atingerea oricaror scopuri patronate de Marte: performante in sport, sex, curaj, energie fizica, afirmare, implinirea dorintelor proprii, succes, indrazneala, victorie in conflicte si competitii, suprematie, lupta. Sunt pietre care il fac pe purtator sa se evidentieze, sa se manifeste cu personalitate, sa atinga puterea, deci sunt pentru cei care vor sa devina primii in tot ce fac: sefi, directori, sportivi. Atrag succesul in domenii caracterizate de concurenta si lupta pentru afirmare. Amplifica si imbunatatesc viata sexuala, sporind pasiunea erotica. Femeile pot purta pietre rosii pentru a avea succes in relatiile cu barbatii, iar barbatii pentru a avea succes in fata adversarilor. Protejeaza impotriva atacurilor fizice si psihice, a ranilor, a violentei si agresivitatii sub orice forma, a greselilor din impulsivitate sau graba, a accidentelor. Mesajul lor este:  fii curajos, actioneaza, lupta, fii primul!

Traditional, granatul se ofera la aniversarea a 2, 6 (impreuna cu ametistul) si 18 ani de la casatorie (impreuna cu opal si ochi de tigru). Este piatra celor nascuti in anii Dragonului si a celor nascuti sub influenta cifrei 2.

collage

Piatra a angajamentului total, a devotamentului, a dragostei, a stabilitatii si ordinii
Aduce putere, rezistenta, protectie, vindecare, afectiune, compasiune, caldura, succes in afaceri, abundenta, succes, popularitate, prietenie, respect, magnetism
Ajuta la atingerea scopurilor, la depasirea complexelor de inferioritate, la rememorarea viselor
Protejeaza sotiile, mamele, familia
Mareste spiritul de initiativa, respectul de sine, inteligenta, imaginatia, ambitia, increderea, creativitatea, vointa, spiritul de responsabilitate
Trebuie purtat in perioade de tristete si mari suferinte sau in perioade de negociere
Mareste efectele celorlalte cristale alaturi de care este purtat
Pune in legatura cu vietile anterioare
Bun pentru meditatie si rugaciune
Favorizeaza relatiile, cooperarea
Scade anxietatea, depresia, stressul exemanelor sau competitiilor
Atrage succesul in afaceri
Piatra a fertilitatii, a sanatatii, a energiei
Daca este oferita cadou, este simbol al fericirii, iubirii si fidelitatii
Protejeaza impotriva accidentelor care au la baza pierderi de sange


Sanatate: puternic rol protector asupra sanatatii, intareste, purifica si vitalizeaza organismul, benefic in caz de infertilitate, intoxicari, hipotensiune, anemie, inflamatii, hemoragii, pietre la rinichi, operatii chirurgicale, benefic pentru sistemul circulator, inima, piele, plamani, hormoni, ficat, rinichi, hemoglobina, globule albe, coloana vertebrala, splina, tiroida, stimulent sexual, echilibreaza menstruatia. (Sursa: acvaria)


Obstacolele din viata noastra, dificultatile sau esecurile ne ajuta sa devenim, sa ne transformam si sa ne apropiem si mai mult de centrul fiintei noastre. Daca privim toate aceste lucruri ca pe niste provocari care ne fac mai puternici, mai curajosi si acceptam schimbarile, vom inceta sa mai fim captivii propriului mod de a gandi. Secretul e sa decizi ca vrei sa iti schimbi starea si solutiile vin automat. De cele mai multe ori, metodele prin care poti iesi din stari negative sunt simple si la indemana. O plimbare in natura, o imbratisare, un dans, un cantec, o vorba buna, iti pot schimba starea de spirit in foarte scurt timp. Se intampla, totusi, ca fiind inconjurat de mai multe provocari deodata, sa simti ca acestea te coplesesc. Vrei sa iesi de sub apasarea lor si simti ca stii cum sa o faci, dar parca un val al uitarii se asterne peste tot ce ai invatat si nu iti vine in minte solutia. Acesta e momentul când mantrele pot ajuta.

Vechi si tainuite, mantrele au fost cunoscute ca si instrumente cu o putere deosebita pe pamant. Au reprezentat legatura intre Dumnezeu, Univers si sufletele noastre. Mantra este un cuvânt de origine sanskrită, care îşi are originile în India antică. În mod literal, înţelesul său este de a „salva mintea de la suferinţă şi boală”. Puterea mantrei vine nu doar din cuvant , ci si din sunet. Fiecare silaba a mantrei a fost conceputa sa transimta o anumita vibratie. De aceea puterea ei este mult mai mare.

Mantra este energia concentrata intr-o vibratie a unui sunet – purtator a unei puteri anume, un cod, in care sunt incifrate cunostinte supreme. In scrierile stravechi, se mentioneaza ca fiecare litera a alfabetului sanscrit, avea o anumita proiectie localizata si o provenienta cosmica. Combinate intr-un mod deosebit, literele formau sunete, ce contineau un mesaj.

Vindecarea tibetană prin mantra reprezintă o formă puternică de vindecare, care datează încă din timpurile antice şi care este bazată pe filozofia Conceperii Interdependente ale tuturor Fenomenelor. Filozofia Conceperii Interdependente presupune faptul că toate fenomenele din Univers sunt strâns legate: nici un obiect, nici o persoană sau nici un eveniment nu pot exista izolat; fiecare acţiune, gând, sau eveniment are impact asupra tuturor celorlalte fenomene existente. Cu ajutorul unei conştientizări mai mari a Conceperii Interdependente, putem să devenim co-creatori ai propriei noastre realităţi şi să influenţăm aspecte importante ale vieţilor noastre, precum sănătatea. De asemenea, putem să aplicăm aceste metode pentru a vindeca dezechilibrele energetice, precum rănile accidentale şi bolile.

Mantrele pentru vindecare sunt extrem de versatile, putând fi utilizate în mai multe moduri, pe lângă aceste metode. Uneori, specialistul poate să intoneze mantrele în sine, alteori, pacientul poate să fie încurajat să asculte sunetul intonării mantrelor:

Sa Re Sa Sa, Sa Re Sa Sa, Sa Re Sa Sa, Sa Rung

Har Re Har Har, Har Re Har Har, Har Re Har Har, Har Rung..

Numită și Naad Mantra Antar, Sa Re Sa Sa Mantra este pe cât de simplu de intonat/cântat, pe atat de puternica si cu rezultate imediate. Se traduce prin: „Acea totalitate Infinit este aici, peste tot. Creativitatea lui Dumnezeu este aici, peste tot.”

SA este Infinitul, Dumnezeu. Conecteaza cu elementul Eter. Har este manifestarea și creativitatea lui Dumnezeu si conecteaza cu elementul de Pamant. „Ung” este un sunet de proiectare spre exterior, în infinit. Toate adversitățile se topesc in fața acestei mantre și, de asemenea, simpla ascultare a mantrei vă conectează cu propria capacitate de comunicare. Veți deveni mai înțelepti, iar pacea și prosperitatea vor intra in campurile voastre.

Te simti coplesit/coplesita? – Ridica’te cu aceasta mantra, pe cat de simpla, pe atat de puternica.

Nota: Repetarea unei mantre este esentiala pentru a se ajunge la rezultate. Pentru rezultate maxime mantra se repeta pina cand o auzim repetandu-se automat in mintea noastra. Pentru efecte scurte, in anumite situatii se recomanda repetarea mantrei de 108 ori (numarul 108 fiind un numar deosebit). Mantra functioneaza pe mai multe nivele: avem nivelul vibrational – prin sunetul ei si nivelul de constientizare prin cuvinte. Constientizarea se poate face nu doar prin rostire sau incantare, putem scrie sau desena mantra respectiva. In Tibet, pelerinii deseneaza mantrele pe bucati de ceramica sau pietre, meditand asupra mesajului, iar acest lucru le creste spiritualitatea la un grad foarte inalt.


9.12.2012=9+3 ( luna redusa la o cifra)+ 5 ( anul redus la o cifra )= 8

Vibratia zilei este 8.

O zi buna pt a va dovedi diplomatia, dar si pentru a va impune, cu tact, autoritatea.

E o zi a indeplinirii dorintelor materiale si a obtinerii de bogatie sau putere, daca asta va doriti. De asemenea, incercati ca astazi sa reglementati chestiuni banesti si sa sustineti organizatiile de ajutorare sau sa ajutati, concret, pe cineva. Daca azi se intampla sa fiti propusi pentru o functie, nu refuzati, insa cereti sfatul cuiva de incredere. Vizitati’va prietenii sau rudele, faceti corespondenta, curatenie.. – spalati’va masinile, rufele, constiinta, sufletele..

E o zi in care puteti fi usor imitat de altii, asadar fiti atenti la exemplul pe care il dati, la figura pe care’o faceti. Si, nu in ultimul rand, orice altceva ati alege sa faceti azi, urmati’va intuitia!

O zi faina !

P.S. – 8 culcat da simbolul infinitului. Acum, dupa ce ai terminat de lecturat analiza vibrationala a zilei, poate vei vrea sa’ncepi sa gandesti cu propria’ti minte. Prin urmare, poate vei vrea sa extrapolezi pornind de la ideea infinitului, pe care tocmai ti’am sugerat’o. 😉

Infinity_symbol.svg


E al doilea post in doua zile. De obicei nu am norocul de a ma simti inspirata sa scriu mai mult de o data pe luna. – Inspiratia ma viziteaza, de regula, cam o data la cateva luni. Au fost si perioade in care a ales sa ma viziteze o data la cativa ani si am urat’o pentru asta. Insa acum aproape c’am iertat’o, de aceea’mi vine mai usor sa marturisesc c’a fost o rautate din partea’mi s’o acuz ca nu ma viziteaza, pentru ca ma viziteaza.. Insa, fie am eu probleme de downloading, fie de materializare si concretete in asternerea gandurilor pe un suport material, cert e ca, de cele mai multe ori, cuvintele’mi raman agatate de buze, de minte, de suflet, de ochi, de mana mea dreapta.. ba chiar si de cea stanga! ..suspendate intre Aici si Acolo, ca’ntr’o spanzuratoare stricata si care, desi tanjind dupa eliberare, isi cersesc demn ghilotina. E un fel de „n’am incotro” atat de constient incat pare neconstientizat. Astfel ca, printr’o inexplicabila conjunctura, se intampla deseori ca subiectele despre care scriu sa ma aleaga pe mine si nu viceversa. Pe unele le’am asternut pe filele albe din mintea mea si inca ma mai asteapta acolo. Nu par a sti ce se va intampla cu ele, ce soarta le este harazita, asa cum nici eu nu pare ca stiu.. E un mister in asta si o incertitudine atat de frumoasa incat pare dureroasa. Cine poate sti cu siguranta cum e menit sa fie: sa ramana scrise adanc in tine, inlauntrul tau precum si’n atmosfera ta, ori scoase la lumina si aratate lumii? E hilar ca se intampla cu gandurile cum se’ntampla si cu oamenii, cateodata: multi dintre cei ce nu au nimic demn de mentionat si ar fi de preferat sa ramana tacuti, n’o fac, iar cei pe care am dori sa’i auzim mai des, au invatat sa taca desi au atatea metafore ascunse inlauntrul lor. Am invatat sa’mi tac si eu metaforele si a ajuns sa’mi placa asta mai mult decat as fi sperat ori intentionat. E un fel de putere ascunsa pe care alegi sa n’o imparasesti cu oricine.. – simti ca vrei s’o taci doar pentru ca poti, apoi ajungi sa te obisnuiesti cu asta atat de mult incat esti tentat sa afisezi superficialitatea ca forma de exprimare. E si o doza de superioritate in asta, dar cu care te’ai impacat, incat acum o imbratisezi pana la contopire. E si o tristete mascata, o frustrare spoita, o durere deopotriva sadica si masochista, o rautate cu iz de fronda.. Oamenii nu mai par rai cand sunt intelesi, nu mai sunt rai cand nu’i mai doare..!

Oare cu care ochi se percepe mai bine lumina – cu dreptul sau cu stangul?


Inainte de toate, tin sa precizez ca nu am ajuns INCA – sunt o optimista si incerc sa raman asa! 😀 – la performanta de a spune in doar cateva cuvinte chestiile ( inteligente si de bun simt, de altfel! ) pe care vreau sa le spun. Adica, am abilitatea de a surprinde esenta, nu si de a o prezenta in doar cateva cuvinte. Asa cum am si dreptul de a tacea, nu si abilitatea de a o face. 🙂 Inca. 🙂 Iar daca nu as fi o comoda, as putea scrie, fara probleme, romane, in niciun caz rezumate si telegrame – rezumatele si telegramele sunt pentru mine de citit si extrapolat, nicidecum de scris – un bun prilej de a’mi exersa abilitatea de a gandi si filozofa! 🙂 Sunt o comentatoare si o DespicaFirul. Uite, de exemplu, cate fraze mi-au trebuit pentru a spune asta! 🙂 De ce am facut aceasta introducere? De ce am tinut sa mentionez asta? – Poate ca o avertizare pentru cititor ca eu pot sa scriu ( si sa vorbesc!) muuuult ( si bine, sper! ) despre…nimic. Nu e cazul acum, cand am o tema, ba inca una atat de provocatoare! Ah, unde’s vremurile alea cand a vorbi fara a spune nimic se considera a fi arta!?:) Of, ada sacramental, traiesc intr’o epoca absolut nepotrivita abilitatilor mele. Si asta’mi ocupa tot timpul. 😛 Sunt o handicapata pentru vremurile astea, ceea ce nu’i chiar rau, as zice eu…macar pentru ca ma provoaca sa invat sa ma adaptez cumva, sa traiesc in ciuda tuturor aversiunilor mediului. 😛 Da’ de unde, mai degraba s’adapteaza timpurile la mine! Da’hai sa vedem daca pot sa traiesc si sa fiu fericita ( asa handicapata cum sunt! ), nu doar sa traiesc/supravietuiesc si atat! Sa vedem daca „nu’i rau” inseamna neaparat si ca’i bine…si mai ales de ce. 😉 N’am pretentia ca’s prima care abordeaza subiectul, totusi parca as avea o alta perspectiva, de aceea cre’ca’mi si consum energia aberand despre.. 😉 Mdeh, nu ca nu mi’ar placea sa trezesc spiritele adormite si programate, insa’ncerc sa N’AM ASTEptari.. Pe scurt, N’amAste’ ( ca tot e in trend sa saluti asa in vremurile astea, ce conteaza ca poate nici nu’ntelegi semnificatia ori si daca o’ntelegi, ca asta nu te face automat mai spiritual, cel mult caraghios! – nah, c’am spus’o, huh! 😀 ) asadar, lectura placuta si N’amAste’ ! …ceea ce va doresc si voua! 😉

Principiul Handicapului spune ca un mascul (da, un mascul…da’cin’te’mpiedica sa extrapolezi?) care are un handicap și reușește sa traiasca, devine mai atragator pentru sexul opus decat un mascul fara acea problema. Ca, prin faptul ca a demonstrat ca a reușit sa supraviețuiasca, iși dovedește puterea. Semnalul pe care il transmite sexului opus este cel de putere: „Am gene puternice, alege’ma pe mine!”- Iti suna cunoscut? 🙂 Dupa emiterea acestui principiu, Amotz Zahavi, ajutat de soția sa Avishag Zahavi, a interpretat aceasta teorie pentru domeniul biologiei. Mai precis, ei au explicat de ce gazelele (gazela lui Thomson), atunci cand sunt atacate de un leu, nu fug instantaneu, nu se ascund, ci reacționeaza, in prima faza, printr’un salt inalt in aer și prin foarte mult zgomot. Asta DUPA ce se uita FIX in ochii lui. 😉 By the way, acum e momentul cand dau si o altfel de interpretare – una mai flatanta, of course! – apelativului „gazelo” 😉 Aparent, gazela se expune unui pericol iminent, fiindca pare ca pierde timp prețios. In realitate, ea’i transmite leului un semnal: SUNT PUTERNICA, IMI PERMIT SA PIERD clipele astea in loc s’o iau la sanatoasa cat ma tin picioarele desi’s o buna alergatoare, mai Leule ( unele gazele folosesc chiar apelativul reducator/castrator „mai baietica” :P) si daca ne’am apuca amandoi s’alergam, am cheltui inutil energie.. crezi ca’ti permiți tu, mai Leutule, sa consumi atata energie pen’ca’n final sa nici NU ma prinzi?

(Obstacolele sunt precum animalele sălbatice. Le e frică de tine dar vor blufa. Dacă observă că ţi-e frică de ele, vor sări pe tine, dar dacă te uiţi direct în ochii lor, vor dispărea brusc din peisaj. – Orison Swett Marden )

Si uite cum, cacialma sau nu, spre stupefacția unora, care s’ar putea’ntreba de ce ar trebui s-o creadă leul pe gazela, in realitate se’ntamplă exact asta: leul chiar o crede. Pai da, leul asta, nu’i chiar un fraier cum s’ar putea crede, instinctiv stie cata energie isi permite sa risipeasca – ii place vanatoarea, insa vanatoarea de animale slabe, pentru vanarea carora tre’sa faca un efort minim, sa consume cat mai puțina energie. Cam asa’i si’n…tenis 🙂 – intotdeauna sunt preferate si vor fi vanate numai exemplarele slabe, pentru care nu trebuie consumata prea multa energie (mai ales daca ne gandim ca leul iese la vanatoare de…foame, cand rezervele sale energetice sunt mici) și care musai să fie victime sigure…ori care macar sa dea impresia ca s’ar impiedica la un moment dat, nu’i asa? 🙂 Cam cati vanatori cunoastem care nici nu s’ar apuca de vanat daca n’ar avea siguranta ca ar impusca ceva? Unii dintre ei sunt atat de comozi incat chiar isi intreaba prada direct: Ai macar dorinta de a te impiedica sau nu, ca sa stiu..? :)) Ce poate fi mai fermecator d’atat, acum pe bune! 😛

Ah, da’sa nu uit de exemplul clasic, ala cu coada paunului.. Cu cat un paun are coada ( hehe, barbatii -unii, nu toti! aia care ma citesc 😛 – inca se’ntreaba daca m’am gandit la penis si marimea lui, femeile STIU deja ca nu m’am gandit numa’la asta!) mai lunga, cica, el e mai dorit de femele, ba mai mult, paunitele cu care se imperecheaza depun mai multe oua decat cele care se imperecheaza cu masculi cu cozi mai…modeste. Ei, na.. cum asa, de ce? Pai, conform aceluiasi Principiu al Handicapului, cica.. Adica dac’un paun are coada foarte lunga, el este expus pradatorilor mai mult decat cei cu coada scurta. Ba mai mult, el consuma (ce? – energie, of, course!), cica, mai mult pentru mentinerea acestei podoabe, ba inca mai are si probleme la ( hehe!) zbor. Totusi, prin coada aceea lunga, el comunica femelelor ca’n ciuda acestor handicapuri, el e in viata, deci genele lui sunt foarte bune, prin urmare, merita sa fie tatal unor pui.

Hm, ce’o fi, domnilor, in capul paunitelor si al gazelelor astora, zau asa! Acum, mnoh, daca as vrea sa fiu absolut sincera, atunci as zice ca nu pot decat sa presupun ce se petrece’n capsorul paunitei si in cel al gazelei, asta presupunand ca se si petrece ceva acolo! 🙂 Insa’n mod sigur, fie ca vorbim despre paunite, gazele sau despre noi, doamnelor si domnisoarelor, e vorba de un stimul, domnilor! Si inca de unul puternic. Cel putin unul. Stimuli care sa reflecte clar acest Principiu al Handicapului, de la aspect exterior, bani, succes, pana la subtilitati afective & other stuff. Abilitatea de a comunica poate fi un stimul al naibii de puternic – e deja stiut ca barbatii care comunica mai bine ceva, indiferent ce, ar fi cei preferati de femei. Daca nu comunici si mai ales daca nu comunici CLAR ceva, nu esti inteles. Daca nu esti inteles, slabe sanse sa primesti ce’ti doresti. Bine, exista posibilitatea sa nu primesti ce’ti doresti, nici daca te exprimi foarte clar. :)) Insa’ti vor fi apreciate si recunoscute, in mod sigur, curajul si abilitatea de a te exprima clar. Poti macar sa speri la asta! 😛 Si apoi, se stie, gusturile nu se discuta, deci ai oricum mai multe sanse atunci cand comunici decat atunci cand n’o faci. (Atentie, si mojicia poate fi un exemplu de comunicare clara, totusi nu e deloc flatanta si nici n’am auzit ca ea sa dea roade in atragerea unui partener/unei partenere ori sa se afle pe lista cuiva de preferinte. Desi, mnoh, si ciobanii au consoarte, da’ma gandesc ca poate stiu ei – instinctiv cre’ca stiu! – ca nu te adresezi consoartei cum te adresezi mioarei. 😛 ) Bineinteles ca ambii reprezentati ai speciei noastre reactioneaza la semnale, nu numai femeile. Probabil diferenta e facuta de faptul ca femeile sunt mai subtile, accepta semnale mai variate si mai bizare, decat si’ar putea inchipui barbatii. Slava Domnului ca oamenii sunt suficient de diversi incat fiecare sac sa’si gaseasca peticul potrivit!

Revenind la Principiul Handicapului, exista si o teorie ce deriva sau completeaza cumva acest principiu: Teoria Semnalelor Costisitoare, care zice ca ne irosim energia in diverse manifestari, mai mult sau mai putin folositoare, tocmai pentru a da celor din jur nişte semnale care sa ne demonstreze puterea. Sa zicem ca un anume domn isi umple casa, constant, cu diverse personaje reprezentative pentru nu’sh ce nisa ( nici nu conteaza ) si, pe langa ca face asta – inconstient sau nu! – ca sa impresioneze in general, bineinteles ca o face si ca sa impresioneze o anume doamna sau domnisoara (ori mai multe). Si, culmea, asta poa’sa functioneze cu anumiti oameni, in anumite cercuri, pe termen restrans, ba chiar si pe termen relativ lung, ceea ce, firesc, ii da aripi personajului nostru masculin si’i intareste convingerea in puterea lui (despre ce anume putere vorbim? poate despre puterea de influenta?!) Totusi, iata ca, la un moment dat, omul nostru cunoaste o femeie care, desi la inceput poate parea incantata de aceasta aura de influenta, dupa un timp da semne de plictiseala. Doamna si’ar dori sa petreaca mai mult timp singura cu domnul, tanjeste dupa clipe de intimitate cu omul pe care’l iubeste si e firesc sa fie asa. Adica, mnoh, socializarea asta continua poate fi placuta mai ales daca si cand esti musafir in casa cuiva, decat atunci cand esti gazda zi de zi si’ti mai si raman, seara de seara, mormane de vase de spalat. 🙂 Dar chiar si fara mormanul de vase nespalate – presupunand ca domnul se ocupa singur de asta ori ca exista o menajera – si tot tanjesti dupa momente de intimitate cu barbatul tau, nu? Si atunci incep discutiile.. Doamna nemultumita i se confeseaza domnului, acestuia i se pare ca va pierde din puterea aurei create ori poate socializarea asta continua a devenit pentru el un mod de viata la care nu vrea sa renunte din nu’sh ce motive doar de el stiute, doamna se simte neinteleasa, ba inca’ncepe sa se ingrijoreze: ca poate barbatului ei nu’i (mai) face prea mare placere sa’si petreaca timp doar in compania ei, poate ca domnul are o problema de intimitate, poate e altceva..samd. Cert e ca nu se ajunge la niciun consens si cuplul se desparte. Apoi tanjesc, ca prostii, unul dupa celalalt. Sau nu. Poa’sa fie o problema de comunicare proasta intre ei, poa’sa fie altceva.., eu n’am vrut decat sa exemplific cam cat de costisitoare pot fi Semnalele Costisitoare necompatibile, prost intelese si prost manageriate. Ideea domnului despre Semnale Costisitoare nu se pupa deloc cu a doamnei, mdeh! Ceea ce pe altii’i impresioneaza, nu’i neaparat sa ma impresioneze si pe mine. Ideea ta despre Principiul Handicapului, de fapt despre reprezentarea acestuia, poa’sa nu se pupe cu a mea. Zicea cineva ca’n cazul relaţiilor totul se termină când se termină şi Semnalele Costisitoare. Adevarat si fals. Totusi semnalele astea costisitoare au un rol bine definit in relatie: Semnalele tale Costisitoare reprezinta certitudinea mea ca tu, partenerul meu, nu ti’ai pierdut interesul fata de mine si fata de aceasta relatie si viceversa, Semnalele mele Costisitoare te incredinteaza pe tine ca mie inca’mi pasa, ca inca’mi dau osteneala, astfel incat amandoi sa simtim ca nu ne risipim aiurea. Reprezinta, daca vrei, feedbackul ca partenerii inca mai sunt interesati unul de altul, ca ambii isi dau osteneala. Asta daca vorbim si de Semnale Costisitoare care’s compatibile. Ca daca nu’s, n’as prea paria ca putem sa le compatibilizam noi. Desi incercari cica ar mai fi fost, totusi parerea unanima ar fi ca’n incercarea asta Semnalele alea Costisitoare ar fi PREA costisitoare si ca, macar unul dintre parteneri daca nu ambii, e foarte posibil sa acumuleze frustrari pe termen lung, in ciuda oricarui sentiment altruist. Iar cum altruismul omenesc , in opinia mea, nu exista decat ca mit.. Mai degraba as repeta de ce nu cred in altruism.. – Pentru ca nu exista, simplu! Orice face omu’ face dintr’o nevoie a lui, indiferent care ar fi aia, indiferent ca’i constienta sau inconstienta. Constientizata sau nu, nevoia de a face bine e tot o nevoie si mascheaza alte nevoi, cu cat mai adanci, cu atat mai negate ori prost intelese. Asa ca fugi si cerceteaza’ti, de exemplu, nevoia de a’i ajuta pe altii. Iti garantez ca daca esti sincer cu tine insuti o sa descoperi ca pana si credinta „fac bine, voi primi bine”, ascunde o nevoie – NEVOIA ta de a primi binele – de la mine, de la altul, de la Dumnezeu, Divinitate, Univers.. iar daca sapi mai adanc, poate mai dai si de altele ingropate p’acolo. 😉

V’am pupat, am nevoi, da’ N’amAste’! 🙂

%d blogeri au apreciat asta: