Tag Archive: raspuns



Cred ca o sa fiu fericit doar atunci cand o sa incetez sa mai iubesc, zise un el, incercand un alt zambet.

Refuz sa fiu fericit, pana ce nu-mi trece dragostea asta pentru ea..„, citi o alta ea, in spatiile dintre cuvinte..

Eu cred ca el e fericit chiar acum, cu dragostea lui cu tot, doar ca’i posibil sa nu stie..„, gandi Altaea. – „Sa’ti dau o veste buna:„, incepu Altaea sa’i scrie, „poti fi fericit si fara ea, poti fi fericit chiar in deprimarea ta..” – „Degeaba insisti„, interveni Povestitorul, „nu intelegi ca nu poti trata o boala pe care n’ai depistat’o, ca nu poţi scăpa de gargaritele care ti’au papat plantele, daca nu esti constient de existenţa lor? Daca nici tu nu’ntelegi asta..” – „Ba’nteleg, cum as putea sa nu’nteleg cand am trait’o..?” – „Tocmai pentru c’ai trait’o.. – stii ca nu’i o chestiune de adaugare, ci de golire.. – Lasa’l sa se goleasca! Nu’ntelegi ca are nevoie de asta? Nu’ntelegi ca are nevoie sa se umple pana la refuz ca sa poata da, apoi, pe dinafara? Te tot incapatanezi sa’i faci pe ceilalti sa vada ce ai vazut tu.. Si daca n’ar vedea? Si daca n’ar intelege, ce? Tu vedeai cand iti aratau altii? Intelegeai atunci ceva din ce’ntelegi acum? Si ce’ntelegi acum, de unde stii ca’i real? de unde stii ca nu’i doar o iluzie – o alta Iluzie? tot asa cum tu esti o alta ea, Altaea, sau ai uitat ca asta e numele personajului pe care’l interpretezi acum? De unde stii ca nu mergi din iluzie’n iluzie si ca fiecare trezire nu’i decat intrarea intr’o alta iluzie? Uiti ca rolul pe care crezi ca l’am scris pentru tine, il poate interpreta oricine altcineva? Hm, ai tu certitudinea ca nu exista o alta actrita mai buna decat tine? Pana si rolul asta.. de unde stii ca nu’i o minciuna – o alta minciuna?” – „Pot s’aleg oricand sa joc un alt rol, daca ma enervezi! Ai uitat ca m’am mai razvratit impotriva ta? Ai uitat ca am schimbat candva Povestea? Ai uitat ca acum stiu ca toate povestile pot fi schimbate, indiferent de ceea ce povestesti tu? Ai uitat ca eu am fost cea care a schimbat pentru totdeauna Lumea Povestilor?” – „Hehe, chiar asa? Si cum stii ca n’a fost decat o alta iluzie? Esti sigura ca nu eu am scris si povestea aia, in care tu schimbai pentru totdeauna Lumea Povestilor?” – „Nu te cred! Nu’i adevarat, orice ai spune! Nu ai scris’o tu, pentru ca n’a fost scrisa decat dupa ce a fost Visul!” – „Exact ca toate celelalte: scrise sau facute, numai dupa ce au fost visate.. – mai intai ideea, gandul, visul.. – Fiecare obiect, fiecare creatie a fost mai intai un gand fara forma in mintea cuiva.. – ai uitat deja, Altaea?” – „Eu te’am creat pe tine, nu tu pe mine, Povestitorule! Tu esti un personaj in povestea mea, nu eu in a ta!” – „Oare? Hehe, ce a fost mai intai: oul sau gaina? – Asa’i ca’i greu de raspuns? – crezi ca stii, stii ce crezi.. :)” – „Tu esti plasmuirea mea, Povestitorule, nu existi cu adevarat!” – „Si tu, tu ce esti? Cine esti tu, Altaea? Esti tu numele tau, esti adevarata sau doar o plasmuire?” – „Nu discutam aici despre ce sunt si cine sunt eu, ci despre altceva..” – „Despre un el care crede ca nu’i fericit, da..” – „Da, si pentru ca asa crede, atunci asa este.. 😦” – „Tu esti cum crezi sau crezi cum esti, Altaea?” – „Inceteaza sa te mai joci asa cu cuvintele.. Nu’ntelegi ca acum discutam despre altcineva?” – „Altcineva, da.. – Intotdeauna altcineva, ca sa nu fim pusi in situatia de a discuta despre noi insine..” – „Tu de ce nu vorbesti niciodata despre tine?” – „Eu sunt Povestitorul, eu scriu Povestea..” – „...si povestea te de-scrie pe tine, mda..” – „Intocmai, Altaea draga! Nici nu’ti dai seama ce adevar ai rostit!” – „Acum mai ramane sa’mi spui ca tu ai fost cel care l’a rostit prin vorbele mele, prin mine – personajul tau.” – „N’am sa mai spun nimic acum.. CineEstiTu a inteles deja, desi’i posibil ca Altaea sa nu fi inteles inca..  Plec acum, s’a facut tarziu si mai am si alte povesti de scris..” – „Stai, inainte de a pleca, mai spune’mi atat: de ce e dragostea oarba?” – „Bine, iti voi spune.. – dar o sa ma crezi?” – „Nu stiu. Probabil, daca’mi va placea..” – „Voua, oamenilor, va plac povestile.. si nu puteti accepta decat o realitate pe care mintea voastra o poate suporta. De aceea, tie n’o sa’ti spun ca dragostea nu’i oarba.. in schimb, tu n’o sa’i spui lui ca nu are nevoie de cineva pentru a fi fericit, ne’am inteles? 🙂 ” – „Si cum o sa stie daca nu’i spun?” – „O sa stie.. In loc sa’i spui, incearca sa taci. – Ai uitat ca atunci cand doi oameni tac..” – „...inimile lor vorbesc, daaa! Multumesc, Povestitorule!” – „Cu drag. Am plecat, pe curand.. si nu uita de fluturi!” – „De fluturi?!? Stai, ce fluturi?” – „Fluturii.. Stii, povestea spune ca, pana s’ajunga’n stomac, fluturii se aseaza’ntotdeauna pe ochi. – De’asta se zice ca dragostea’i oarba. 😉” – „Asta eu am zis’o!” – „Nu, eu am zis’o, tu doar ma citai pe mine: eu sunt Povestitorul, tu esti Personajul, nu uita!” – „Ah, ce ma poti enerva! Staaai! Auzi, pot sa’i cant?” – „Lasa’l pe el sa cante, o face mai bine decat tine.. – tu doar taci! 😀” – „Nesuferitule! Bine, o sa tac… – in scris! :DMuzica, va rog!


Azi, dupa examen, palavrageam cu niste colege si, inevitabil, am pus’o si de’o barfa mica. Subiectul barfei- o persoana care tocmai facuse dovada- in opinia noastra- unei inconsecvente in sustinerea unor opinii. Recunosc ca, tocmai cand ne amuzam mai tare, un gand fulgerator si cinic mi’a amintit zicala: „Rade ciob de oala sparta”. Da’l’am gonit iute si am continuat sa ma amuz. Acasa, in documentarea mea pentru portofoliul la sociologie, m’am impiedicat de aceasta povestioara zen, pe care musai sa v’o’mpartasesc (asa, ca o mea culpa). Cica un maestru zen a fost intrebat odata de ce e vegetarian si acesta a raspuns: „Fiindca vacile tipa mai tare decat morcovii.” – „Dar v’am vazut ieri mancand carne la masa la care am fost invitati!”, obiecta cineva. – „Aceasta deoarece gazda era vie, iar vaca moarta!”, replica maestrul. Morala: Nu exista raspunsuri stereotipe. Nu exista decat raspunsuri adecvate, oportune, juste. Aleluia!


Miracolul de la Pasarea

A fost o vreme’n viata mea cand, desi mintea’mi spunea ca nu’mi lipseste nimic (un job bun, un acoperis deasupra capului, prieteni..), sufletul nu era fericit. Tot in vremea aceea facusem un fel de ritual din a merge la fiecare sfarsit de saptamana, impreuna cu prietenii, pe la cate o manastire din vecinatatea Bucurestiului – Cernica, Pasarea, Caldarusani.. – pentru a da prinos saptamanii care trecea, pentru a ne ruga pentru cea care urma si pentru a mai iesi din prafuitul si aglomeratul Bucuresti, pentru a ne bucura ochii si a ne mai linisti sufletele. Dintre toate lacasele sfinte de pe langa Bucuresti, la Pasarea ma simteam eu cel mai bine. Chiliile varuite, cu muscate’n ferestre, parfumul Craiasei Noptii amestecat cu al teilor, soapta vantului printre frunze, cantecul pasarelelor, mirosul mobilelor vechi, scartaitul dusumelelor sub covoarele de iuta, blandetea maicutelor si gustul cozonacului servit de ele.. – toate acestea aduceau Pasarea atat de aproape de sufletul meu.

Miracolul de la Pasarea

In duminica aceea alesesem drumul Paserei pentru a afla o icoana despre care se spunea ca ar fi facatoare de minuni si, afland’o, sa’ngenunchez in fata ei si sa ma rog la Dumnezeu. Nu i’am cerut lui Dumnezeu sa m’ajute imediat, dar L’am rugat sa’mi dea semn pana voi parasi manastirea, doar ca sa stiu ca m’a auzit si sa’i astept, cu rabdare, ajutorul. Dupa ultima’nchinaciune, chiar inainte sa ies, dintr’unul din jilturile vechi, o maicuta varstnica, pe care n’o mai zarisem in niciuna dintre peregrinarile mele prin manastire, ma chema sa m’apropii:

„Vezi carticica de acolo? – ma’ntreba, aratand cu degetul inspre locul cu obiecte de vanzare. „Du’te si cumpar’o, apoi vino cu ea la mine.”

Uimirea’mi intrecea graba pasilor si inima’mi batea nebuneste. – De unde stia..?!? Si cine era misterioasa maicuta, care parea ca mi’a citit dorinta inimii si pe care n’o mai zarisem niciodata prin manastire??

Miracolul de la Pasarea

Am cumparat carticica* si, cu ea la piept, m’am apropiat de batrana maicuta, care parea ca motaie’n jiltul vechi. „Deschide’o la pagina [..], e o rugaciune acolo, s’o citesti in fiecare zi, dimineata si seara, si problema ta isi va gasi rezolvarea”, adauga ea, apoi inchise ochii, semn ca discutia se’ncheiase. I’am multumit, cu glasul tremurat de recunostinta si, dup’o ultima inchinaciune, am parasit manastirea.

In ziua aceea, Dumnezeu mi’a vorbit la Pasarea, cu glasul unei batrane maicute.

Piero della Francesca - Santa Monica

Piero della Francesca – Santa Monica

%d blogeri au apreciat asta: