Tag Archive: scris



Cufarul Monicai

*Hemografie (subst.) – Cuvânt creat de Nichita Stănescu în volumul Respirări: „ştiinţa pe care eu am creat‑o este atât de subtilă încât uneori se confundă cu firescul. Ea se numeşte hemografie , adică scrierea cu tine însuţi. […] Hemografia este o ştiinţă tânără. […] Hemografia este abstractă şi practică totodată. Te scrii pe tine pe dinăuntrul sufletului tău mai întâi, ca să poţi pe urmă să scrii pe dinafară sufletele altora.”

I
A venit îngerul şi mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de ştiinţă şi tu până acum nu ai inventat nimic!
Cum să nu; am inventat; numai că ştiinţa pe care eu am creat-o este atât de subtilă, încât uneori se confundă cu firescul. Ea se numeşte hemografia, adică scrierea cu tine însuţi.

II

Această scriere încearcă să oprească în loc ceea ce nu poate fi oprit niciodată în loc; starea fericirii, adică. Speranţa secretă a celui care există, adică Pricina secretă de a exista a celui care există, adică.

III

Hemografia este o ştiinţă tânără. Ea are numai vârsta umanităţii. Ea are numai vârsta celui care se scrie pe sine. Strămoşii ei sunt în viitor. Din această pricină, ea pare stângace când de fapt este plânsă, şi pare sângerândă, când de fapt este numai roşie.

IV

Cel mai mare hemograf nu s-a născut încă, dar făcând calculul trist că se împlinesc 90 de ani de când Eminescu nu a mai scris real, cred că în acest an el se va naşte din nou de la început. Mă gândesc că dacă unei femei îi trebuie 9 luni ca să producă miracolul existenţei, 90 de ani îi trebuie ţării ca să-l renască pe el. Eu am venit pe lumea limbii româneşti ca să-l vestesc.

V

El va fi neasemuit de frumos şi toată fiinţa lui, chiar şi trupul lui vor fi o neasemuită vorbire. Se vor usca lacrimile femeilor părăsite, iar îndrăgostiţii vor vedea păsări cu gâtul uimitor de lung întretăind soarele la amurg.

VI

El însuşi nu va fi foarte fericit, dar toată fiinţa lui va revărsa un fel de fericire a vorbirii, încât toate tinerele fete, auzindu-l, îi vor purta cuvintele la ureche ca pe un cercel de diamant.

VII

Chiar nici tinerii bărbaţi nu vor avea timp să-l invidieze, fiind deodată şi de tot preocupaţi să-l iubească.
El nu va trăi foarte mult, încât ultimul lui chip văzut va fi un chip de bărbat tânăr.
El nu va scrie multe cărţi, dar cuvintele lui vor fi nesfârşite.
El nu se va înălţa la ceruri fiind confundabil cu ele.
Va bea vin, va plânge în hohote, va râde din inimă.

VIII

El n-o să-şi aducă aminte de mine, pentru că aşa este cuviincios.
El îşi va aduce aminte numai de o fiinţă foarte frumoasă şi care târziu şi altă dată va urma să se nască.

IX

Hemografia este abstractă şi practică totodată. Te scrii pe tine pe dinăuntrul sufletului tău mai întâi, ca să poţi la urmă să scrii pe dinafară sufletele altora.

X

Îngerul se uită posomorât la mine:
Eu aş fi vrut să fac din tine un om, iar nu un înger.
De ce mă dezamăgeşti?

XI

Trece în fugă un copil şi se opreşte brusc. Se uită lung la noi şi ne spune: Mă, voi nu vreţi un măr, că mie nu-mi mai este foame de el!

 

Nichita Stănescu


8d53be0b7c7f371872a9a9364097adf5

   Creativitatea și scrierea sunt strâns legate. Nu, nu vorbesc despre „creative writing” – tipul imaginativ de scriere, ci vorbesc despre scris – scrisul acela care aprinde creativitatea. 🙂 Dacă esti cu adevărat o persoană creativă, fără îndoială o mulțime de idei înoată în capul tau, cel putin la un moment dat. Poate că te trezești de dimineată deja plin(ă) de ganduri, incăt simti cum ziua deja te copleseste. Acesta este momentul in care intervine (sau ar trebui sa intervina!) scrisul. 😉


Recent, am dat peste un site foarte fain, numit 750 Words (750 de cuvinte). Luând ideea de de la „The Artist’s Way”, acest site iti oferă un loc privat pentru a tine un jurnal, pentru a scrie în fiecare dimineață cate trei pagini, care pot fi despre orice și tot ceea ce’ti vine în cap. 🙂 Da, este vorba despre TOT ceea ce’ti trece prin cap, și nu se vrea ca randurile sa fie editate sau cenzurate în niciun fel. Ideea este să poți obține astfel obiceiul de a scrie trei pagini pe zi, obicei care’ti va limpezi mintea și te va ajuta sa obții idei coerente pentru tot restul zilei.

.

3b200e59eda2e523b9fe9e8837190d64


Daca vrei sa’ncerci si tu, foloseste exercitiul ca o modalitate de a gândi cu voce tare, fără a fi nevoie    să’ți faci griji despre ideile pe jumătate formate, tangente aleatoare, chestii private… și toate celelalte lucruri din mintea noastră, pe care le filtrăm de multe ori înainte de a le exprima cu voce tare ori inainte de a le scrie.

    Gandeste’te la asta ca la un foarte util instrument de a te debloca, ori ca la un instrument menit sa te ajute sa scapi de o stare de spirit cam „putreda”.

de74b44a2bb2c34f1e8dc2fdb2dbc5f6

  

   Te poti sprijini pe gandul ca a scrie inseamna arta de a amesteca literele. Pana la urma, scrisul este o forma de Magie a Literelor! 😉


Fa o vraja, rosteste un descantec, inainte sau in timp ce amesteci literele in cuvinte, cuvintele in propozitii, propozitiile in fraze, frazele in pagini, paginile in carti…

   Presara si un pic de Praf de Stele, asa..! Mmmm…miroase deja a poveste?!? 🙂

  

   Spor! 😉

P.S. Nu exista agonie mai mare ca aceea de a purta in interiorul tau o poveste nespusa.

Pasarea Floare


Motto:

„Oamenii spirituali visează la pasărea Phoenix; păsările, mai practice, visează mălai.” 🙂

Zaceam pe jos, in camera intunecata.. – ca in sicriu, cu picioarele goale, indreptate catre Usa Inchisa. Somnul ma poseda cu sete, cu dorinta, cu cruzime.. Si usa se deschidea cadentat, lovindu-mi picioarele goale. – Tipam, insa imi doream sa ma doara.

Un barbat escalda fereastra si se aseza tiptil pe sofaua veche. -Il stiam pe barbatul asta!- Nu-mi placea, iar prezenta lui, in aceeasi incapere cu mine, ma sufoca. Nu cred ca stia ca sunt si eu, acolo, in Incaperea Intunericului.  Astepta o femeie – o intalnire secreta! Femeia aparu la scurt timp, umpland camera cu prezenta ei sexuala. Fustita ei, de tull roz, zvacnea in intunericul camerei. – „O fustita ingenua pe o femeie vinovata.” – Probabil ascutimea gandului judecator o facu sa-mi simta prezenta!? Privirea ei dispretuitoare penetra intunericul, asa cum Somnul ma penetra pe mine. Abia atunci mi-am simtit trupul – umflat si descompus, infasurat in zdrente. De undeva, din interiorul meu, as fi incercat un zambet amuzat, daca nu mi-as fi simtit amaraciunea. In schimb, am incercat un fel de toleranta.. si le-am permis sa ramana acolo, cu mine, in Incaperea Intunericului. Intunericul ma ajuta sa nu-i vad, de aceea le-am cerut doar sa nu-i aud. Dupa care m-am incolacit iar in mine si imprejurul meu si i-am permis Somnului sa ma posede cu aceeasi cruzime si sete de mai inainte, insa el ma sufoca acum. Era deasupra mea si in mine.. Si eu eram in el! – Hm, cata vreme tanjisem dupa o uniune alchimica.. si acum, ca o aveam, ma zbateam sa ies din ea! – Scanceam ca un copil ranit si ma strangeam si mai tare in mine si imprejurul meu, fara sa inteleg ca tocmai asta ii dadea Somnului atata putere asupra mea. Si usa se deschidea si imi lovea iar picioarele goale. Nu mai simteam durerea. O amorteala ciudata pusese stapanire pe mine si miscarile mele devenisera dans intr-un acvariu fara apa. Cuvintele ieseau din mine, se zbateau un timp la gura mea, dupa care se izbeau, cu forta, de pereti: „Nu vreau sa va aud!!! Nu vreau sa va aud, in rest faceti ce vreti!” Fustita roz zvacni in intuneric: „Hai sa plecam de-aici! Acum!” –  Avea atata putere asupra lui!

Si cate cineva tot deschidea usa aia, lovindu-mi picioarele.. Dar asta a fost inainte! Acum sunt in alta camera, unde Lumina si Intunericul aproape ca se confunda. Zac, tot pe jos, aruncata pe o plapuma veche. Simt ca mai e cineva acolo, cu mine, cand, din vechiul aparat de radio, aud vocea Barbatului – altul decat cel din Incaperea Intunericului! Imaginea lui imi atinge retina si-i deslusesc, cu greu, costumul de clown si masca portocalie de pe chip. Cu mine vorbeste?! Ce Dar? Pentru mine?!? – „E un Dar Capcana.”, anunta Povestitorul. Si eu sorb, cu nesat, din micuta sticluta primita in dar. Licoarea e buna si ma imbata. Are culoarea zmeurei coapte si eu mai sorb o inghititura si privesc uimita sticla ce nu se goleste.. si care, parca, nici nu mai pare atat de mica!?! Si apoi dansez… – in alt acvariu fara apa. Pana aud Vocile si ma trantesc iar pe podeaua invelita de plapuma veche. „E  Camera de Trecere si Barbatul este o persoana foarte importanta si cu multi bani..”, anunta Povestitorul.

Da, Usa e descuiata si mai exista si o alta, in locul Ferestrei. Recunosc Vocile de Dincolo si-mi doresc sa devin invizibila. Imi e atat de bine singura, cu mine insami! Si Somnul ma penetreaza cu atata forta si dorinta, incat mi-e imposibil sa ma impotrivesc!

Cele doua copile care-mi traverseaza camera, ma trezesc cu chicotitul lor. Ma intind cu greu dupa Licoarea Zmeurie. „Ce bei acolo?”, ma intreaba una dintre ele. – „Otrava”, raspund amuzata.. si, brusc, simt nevoia sa fiu prevazatoare si anunt: „Daca ma veti gasi moarta, sa stiti ca din cauza asta am murit!” – Copilele nu par deloc ingrijorate, ci chicotesc vadit amuzate: „Uite-te la tine!”, imi zice una dintre ele, in timp ce cealalta ma apuca de hainele ce atarna largi pe mine: „Cine ti-a facut asta?” Inteleg atunci ca Somnul imi face asta… si scancesc iar, ca un copil indurerat.

Si Somnul ma patrunde cu mai multa sete. Imi loveste carnea, imi sfasie sufletul, imi zdrentuieste mintea!.. Puterea i-a mai scazut si, pentru ca se simte neputincios, se zbate in mine si imprejurul meu, ca o pasare ranita. Vreau sa plang, insa nu reusesc decat sa scancesc si adorm, posedata de el.

„Inca un Dar!”, ma trezeste vocea Povestitorului. – „Alt Dar? Cate Daruri mai primesc?!”, se zbate un gand in mine, acoperind vocea Povestitorului. Nu reusesc sa deslusesc decat ultimele cuvinte: „…Fiii Maharajahului!”

Ma uit la pachetul din fata mea si deslusesc o colivie. – „Mai ai o colivie Dincolo!”, imi amintesc Gandurile, „Ai hranit Pasarea?” – O iau la fuga, ingrozita ca Pasarea mea ar fi putut fi putut muri de foame. O caut prin toate Incaperile si, dupa un Timp, jumatatea unui Timp sau Timpuri, descopar, fericita, ca traieste. Colivia ei avea doua nivele, iar ea sedea pe cel de sus. Deschid cu grija cealalta colivie – cea primita in dar – si dau drumul usor, in colivia veche, Animalului. Descopar cu uimire si scarba ca nu-i decat un Vierme – urias si hidos! Privesc, din nou, Colivia primita in dar si observ ceva minuscul, zbatandu-se pe podeaua ei: un pui de Pasare – ranit, tremurand, agonizand.. – „Trebuie sa ceri ajutor, nu mai e Timp..”, sopteste un gand..si o iau la fuga, plangand.

„- Fiii Maharajahului..”, anunta Povestitorul si eu ma simt imbratisata de un copil frumos, imbracat in haine lungi, regale. – Nu”mi amintesc sa-l fi cunoscut, insa bucuria lui sincera si imbratisarea calda imi dau de inteles altceva. Si atunci il vad pe El, celalalt fiu al Maharajahului – Fiul cel Mare. Privirea lui, patrunzatoare, e ca o profetire pentru sufletul meu… si-i recunosc zambetul timid. Somnul se zbate, agatandu-se neputincios de mine, dar eu simt ca nu mai are nicio putere asupra mea. – Ma simt in siguranta: STIU ca sunt protejata! Si zambesc asa, fericita, pret de un Timp, Timpuri ori jumatatea unui Timp..

Vocea Povestitorului se aude din nou, amintindu’mi de puiul ranit, iar eu ma trezesc in genunchi, langa cele doua Colivii, implorand ajutorul. Vindecatorul imi arata colivia pe care o primisem in dar – puiul se transformase in cea mai frumoasa si neobisnuita Pasare vazuta vreodata!!! Aripile ei, desfacute larg, de un rosu-caramiziu stralucitor, pareau petalele unei flori.. – „..Pasarea Floare”, razbatu pana la mine vocea Povestitorului. – Pentru ea ma rugam. Ceream sa fie vindecata. Imploram sa fie salvata. Povestitorul deja anuntase ca Pasarea Floare trebuie sa moara si nimeni nu mai avea voie sa schimbe Povestea. Parea ca toti acceptasera asta si Resemnarea zambea trimfatoare de pe chipurile lor. – „Niciodata nu mi-a placut personajul asta, Resemnarea!”, se agita un gand prin mine. Si cad, din nou, in genunchi, incercand sa induplec Inimi. Din stanga, cu un pas in fata mea, Fiul cel Mic al Maharajahului ma priveste cu tristete si neputinta in ochi. Plangand si implorand, caut o mana de care sa ma agat.. Si atunci simt mana lui.. – Din spatele meu, ca un zid protector, Fiul cel Mare al Maharajahului parea ca nu ma priveste, ci doar ma simte. Ma agat, cu disperare, de mana lui intinsa si ma ridic. Caldura imbratisarii lui si moliciunea mainii lui drepte, asezata pe sufletul meu, ma linistesc si imi dau putere. – „Pe tine te poate proteja, insa Pasarea Floare trebuie sa moara!!!”, anunta Vindecatorul, indepartandu-se. Iar vocea Povestitorului completa: „Nu-i era permis sa le salveze pe amandoua si el alesese sa salveze Fata.” – „Povestea asta se cere schimbata”, se razvrati un alt gand in mine, „..si doar tu poti s-o faci!” M-am smuls din bratele Fiului cel Mare si am alergat dupa Vindecator, dar el a repetat cu glasul stins: „Nu e permis.. Pasarea trebuie sa moara pana maine..” – „Pana maine?? Pana maine??? Cata cruzime exista in voi?? Pana maine?!? Cine a hotarat asta???”, m-am razvratit eu, cutremurata si scarbita de atata Resemnare. – „Povestitorul..”, raspunse un alt Gand din mine..

M-am surprins cerand o arma – eram hotarata sa curm chiar eu agonia Pasarii Floare, din moment ce nimeni nu indraznea s-o vindece. – „Nici asta nu este permis. Pasarea Floare trebuie sa agonizeze pana maine, cand va muri. Asa-i Povestea si noi n-o putem schimba.”, imi explica Vindecatorul, dand din cap neputincios. Toata furia, scarba si neputinta mea le-am revarsat atunci asupra lui. – Am tipat, l-am jignit, l-am implorat din nou.. si iar am tipat…si l-am jignit…

In cele din urma, am plecat, aruncandu-i 3 bancnote mici: „Asta-i tot ce valorezi tu, Vindecatorule, nimic mai mult!”

De undeva, de sus si din spate, ma priveam pe mine, indepartandu-ma. – Eram alta femeie, aceeasi si totusi de nerecunoscut: mai frumoasa, mai puternica, mai hotarata si mai sigura de mine. Cu sufletul indurerat, insa dreapta ca o stanca, paseam inspre Aici. Somnul inca imi dadea tarcoale, tanjind, dupa mine. – Hm, intelesese ca nu mai are nicio putere asupra mea, dar tot nu renunta. Cerul era de un albastru clar si limpede.

„Numai ea putea intelege atat de bine Pasarea Floare.”, se auzi vocea Povestitorului.

Am pasit triumfatoare in Aici.

Povestea Pasarii Floare era insasi povestea mea. Si eu hotarasem s-o schimb. – Toate Povestile pot fi schimbate, indiferent ce spune Povestitorul!

Scancetul de copil ranit s’a eliberat in plans.. si lacrimile tasneau direct din sufletul meu gaurit. – Si ce daca imi simteam carnea intinata? Si ce daca imi simteam sufletul terfelit? AICI pot vindeca Pasarea Floare.

Si am scris. – Scrisul se transformase in terapie si Pasarea Floare incepea sa se vindece.

De Dincolo, Vantul imi aduce vocea Povestitorului: „Si astfel, Pasarea Floare a fost vindecata si eliberata.”

Nu mai exista Incaperea Intunericului, nici Colivii, nici Masti, nici Neputinta, nici Resemnare.. – „Desi Somnul inca mai tanjeste dupa Fata, el stie ca nu mai are aceeasi putere asupra ei. Pana si Usa a fost eliberata de dorinta carnii. Copilele inca mai zburda prin Camera de Trecere, chicotind amuzate, sub privirea intelegatoare a Fiului cel Mic al Maharajahului.”

„Fiul cel Mare? – Fiul cel Mare urmareste fericit zborul Pasarii Floare. Mana lui, moale si calda, inca se mai odihneste, protectoare, acolo… – pe sufletul curajos al Fetei care a indraznit sa schimbe, pentru totdeauna, Lumea Povestilor.”

( by mone )


Darul

In intunericul camerei, m-am trezit intrebandu-ma care este darul meu, cand in ureche am prins un murmur. Nu reusesc sa deslusesc decat:

„…fiecare lucru are valoarea lui. Incearca s-o sesizezi, s-o asimilezi si apoi s-o reversi si asupra celorlalti..”

Ce-i asta? Aproape ca-mi simt fizic nedumerirea, cand inteleg ca eu caut, dar nu prea stiu bine ce, ca vreau sa am, sa posed, ca vreau sa ofer si sa primesc, dar nu stiu cum.. Inchid ochii, incerc sa ma detasez de tot si sa-mi dau seama daca o iau razna sau chiar am auzit vocea aia.

– Multi oameni spun ca nu stiu care sunt darurile lor, cand de fapt le neaga.

– Ce se intampla? Cine vorbeste? CINE ESTI?

– Gandeste-te la mine ca la un fel de mentor spiritual. Te voi ajuta.

E ceva ce depaseste intelegerea mea si totusi am senzatia bizara ca raspunsurile sunt la indemana, dar nu le pot prinde. Oare am luat-o razna sau..?

– Iti inteleg nedumerirea. Nu, n-ai luat-o razna. De fapt, ceea ce se petrece reprezinta un alt mod de a privi lucrurile. Continua sa privesti prin aceste deghizari intunecate si vino sa imbratisezi aripile care flutura in usa fricii tale! Vei afla acolo o alta usa – una care duce direct spre sufletul tau, spre inima ta.

Reusind sa depasesc socul initial, am recunoscut in asta semnul pe care il asteptam. Treptat,  intunericul se dizolva in lumina si o pace profunda pune stapanire pe mine.

– Singura problema pe care se pare c-o ai in a-ti recunoaste darul este ca el nu se potriveste cu imaginea pe care ti-ai facut-o despre ce ar trebui sa insemne un dar. Tu ai darul extraordinar de a asculta..

– Eu?? He, he, nici vorba, te inseli!

– Bine, sa presupunem ca ma insel. Totusi oamenii vin la tine cu cu problemele vietii lor si pleaca mai fericiti, mai usurati si mai impacati.

– Hm, mi-ar placea sa cred asta!

– Asculta, cei din jur iti spun ca le place sa fie in preajma ta?

– Aaa, pai..nu stiu…poate. unii dintre ei..

– Oamenii simt ca le dai forta, simt ca prezenta ta are un efect inaltator asupra lor..

– Multumesc, mi-as dori sa fie asa, insa..

– Insa tu nu pricepi. Nu vezi nimic deosebit in asta, asa ca nu poti intelege ca e vorba de un Dar. Si continui sa-ti cauti darul in afara propriei tale experiente. Si atunci ti se intampla sa gandesti asa: „Hm, poate ca ar trebui sa mai fac niste cursuri ca sa devin terapeut!” – Dar ai deja cateva diplome! Ai deja toata instruirea necesara. Iar aici nici nu-i vorba de instruire, nu e vorba de a-ti schimba cariera, profesia..

– Dar despre ce-i vorba? Care-i problema?

– Problema e ca darul te priveste fix in fata, iar tu refuzi sa-l vezi. Ai impresia ca darul inseamna A FACE, cand el e UN FEL DE A FI care vine in mod natural, fara niciun efort si care iti aduce bucurie si tie, si celorlati, deopotriva. Tu nu vezi esenta. Nu conteaza ce faci. Nu ai nevoie de un rol sau de o pozitie speciala. Daca incepi sa cauti rolul nu faci decat sa dai darul la o parte. Inseamna sa spui ca acest dar nu-i la nivelul asteptarilor tale si ca nu-ti e de ajutor.

– Pai chiar asa mi se intampla sa simt! Eu de ce nu pot avea un dar adevarat asa cum au altii? Ce-i in neregula cu mine?

– Daca ai incepe sa-ti oferi tie insati aceeasi iubire si pretuire pe care o oferi celorlalti, intreaga ta viata s-ar schimba. Doar pentru ca ai incepe sa ai incredere in darul tau. Cum crezi tu ca Universul te poate sprijini, atata timp cat tu nu-ti pretuiesti darul si nu ai incredere in el?

– Adica multe din darurile mele raman necunoscute, deoarece nu se potrivesc cu imaginea mea  despre cum trebuie sa arate un dar, asta spui?

– Da, tu iti desconsideri darurile si le dai la o parte, comparandu-le cu ale celorlalti. Si uneori ti se intampla sa le  invidiezi celorlalti darurile, ai prefera sa le ai pe ale lor, in locul celor pe care le ai tu. Iarta-ma, dar e atat de prosteasca atitudinea asta si atat de inutila!

M-am simtit atat de rusinata, incat n-am mai putut articula nimic.

– Renunta la rusine. Rusinea iti spune ca esti rea, iar acest lucru nu-i adevarat. Renunta la a mai judeca: pe tine insati, pe altii.. Fiecare rau provine din judecatile tale si fiecare diavol provine din proiectia rusinii tale. Invata sa nu te mai blamezi si sa te ierti. Darul iertarii pe care ti-l vei da tie insati se va extinde si asupra celorlalti, doar incearca! Si accepta-ti darurile fara sa te mai simti vreodata rusinata!

– O sa ma gandesc la asta.. Asadar, crezi ca unul dintre darurile mele e acela de a asculta?!?

– Da. Si ai si darul de  vindeca prin cuvant- scris sau/si vorbit.

– Daca-i asa, voi vorbi si voi scrie daca voi avea un public numeros si voi castiga cel putin o suma care sa-mi asigure traiul zilnic, pentru inceput.

– Inca o amanare. Iarasi opui rezistenta..

– Prin ce opun rezistenta? Si ce daca mai aman inca un pic? Doar un timp, pana-mi voi forma un public cat de cat numeros, astfel incat sa..

– Inca un sacrificiu si un chin autoimpus! Cum crezi tu ca vei incepe sa-ti accepti si sa-ti valorifici darurile, daca nu faci primul pas ca sa pornesti?

– Si ce sa fac acum, sa incep sa strig in gura mare despre ceea ce s-ar presupune ca-s darurile mele? Sa fac parada cu ele?

– Nicidecum, dar exerseaza-le! Exerseaza in fiecare zi, in timp ce inveti, evoluezi si ti le cultivi. Asuma-ti riscuri mici, apoi riscuri mai mari, din ce in ce mai mari.Vorbeste unui public redus si castiga-i increderea, apoi, fara sa faci nimic deosebit, publicul se va mari. Si sa nu-ti fie teama sa fii ucenic.

– Ah, nu, de asta chiar nu-mi e teama! Sunt momente cand tanjesc sa invat lucruri noi.

– Pe de alta parte, nu poti fi un vesnic ucenic. Vine un moment cand e necesar ca elevul sa-si lase profesorul in urma, sa plece, sa-si urmeze drumul.

– Dar nu trebuie oare pastrat un echilibru? Nu suntem noi, oare, deopotriva, elevi si profesori?

– Desigur, dar renunta la imaginile pe care ti le-ai format despre asta, despre tot. Pentru ca darurile sa se manifeste, e necesar sa renunti la modul in care crezi ca ele se vor manifesta. Si nu uita: indiferent cat de importanta vei deveni, nu vei sti niciodata cine va fi atins de opera ta si cine se va indeparta. Totusi, nu te gandi la cine-ti primeste darurile si la cine nu le primeste. Nimeni nu vorbeste tuturor. Unii isi impart darul cu un auditoriu format din cativa oameni, altii cu cateva milioane. Indiferent de publicul tau, tu da-l, fara sa te mai gandesti la rezultate, fara sa astepti ceva in schimb. Energia celor ce-l vor primi va trece prin ei si se va intoarce la tine. Astfel ciclul va fi complet, iar tu, draga mea, vei simti pretuire.

– Multumesc. Pentru tot. Imi spui si cine esti?

– Considera-ma unul dintre darurile tale. Stii acum ca pretul miracolului nu-i deloc mare. Trebuie doar sa renunti la ceea ce crezi ca stii. Daca paharul e plin, la ce sa mai torni?

The Gift

Am recunoscut intelepciunea unei vechi parabole asiatice. Adancita in mine insami, hotarasem sa ascult, sa inteleg, sa urmez si sa sorb din prea adanca intelepciune si, mai ales, sa rastorn paharul plin de vanitatea cunoasterii mele de pana atunci. Hotarat lucru, nu fusese o fantezie. Nici o nebunie. Ci o invitatie la experienta, o invitatie de a participa, fara teama, la miracolul continuu al vietii. – Invitatia darului meu.

The Gift

%d blogeri au apreciat asta: