Tag Archive: seara



Cufarul Monicai prezinta:

Povestea de luni

 

Cufarul Monicai

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată.

Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.

La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

– Bine, las’ că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.

Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.

– Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!

Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!

Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.

 

Hans Christian Andersen – Prinţesa şi bobul de mazăre


Motto: Trebuie să aleg: raman floare si mă ofilesc, sau mor și devin fruct.

                                               Gustave Thibon

Cufarul Monicai

Din timp in timp, schimb universul.. – aleg un altul, aleg să devin fruct.. Spre exemplu, azi sunt o pară..si las minunile s’aPARA. 🙂 Catre seara, aleg deja sa fiu o gramada de pere: pot fi PEREche, oPERE si capodoPERE, rePERE precum si a sufletului incăPERE. 🙂 Si, chiar inainte de marea ruPERE, inainte ca frunza toamnei sa ma acoPERE, cer inimii sa sPERE si Cerului sa ma aPERE, fiindca’am sa las lumea să mă descoPERE.  😉

(by Mone)

got my house.
it still keep the cold out.
got my chair
when my body can’t hold out.
got my hands
doin’ good like they supppose to,
showin’ my heart
to the folks that i’m close to.
got my eyes,
though they don’t see as far now,
i know more ‘bout how things
really are now . . .

i’m gonna take a deep breath.
i’m gonna hold my head up.
gonna put my shoulders back,
and look you straight in the eye.
i’m gonna flirt with somebody
as they walk by.
i’m gonna sing out . . .

i believe i have inside of me
everything that i need to live a bountiful life.
with all the love alive in me
i’ll stand as tall as the tallest tree.

and i’m
thankful for each day that i’m given,
both the easy and hard ones i’m livin’.
but most of all
i’m thankful for
loving who i really am.
i’m beautiful.
yes, i’m beautiful,
and i’m here.


Dans la apusul soarelui

Odată, demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreună cu un tânăr indian care-i era şi călăuză.
În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea sa se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie pe care o cânta încet.
Tânărul care dansa şi cânta cu faţa spre soarele ce se stingea, era o privelişte care-l umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi, îl întrebă pe ghidul său: „Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l împlineşti în fiecare seară”?
„O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi iubita mea am compus acest cântec împreună. Când suntem departe unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe unul de celalalt, cântăm şi dansăm împreună”. (autor necunoscut)

Când apune soarele, tu cu cine dansezi?


Ai venit.. De ce?
Ai uitat ceva sau poate
Vrei sa-mi spui pentru ce
Ai sa lasi in urma toate
Cate-au fost intre noi?
Sa-ncerci sa mai gasesti vreun rost,
Vreun motiv sa amani ce e
De acum definitiv?
Ia un loc, il mai ai..
Pan’ la miezul noptii este
Timp destul sa mai stai.
Poate vrei sa trecem peste
Inhibari si tristeti cu iz de gari
Sau poate-acum vrei sa uiti
Ce putin mai este pana pleci la drum…

Mai ramai putin, te rog..
Este cea din urma seara,
Efemera ca un nor..
Vraja n-o lasa sa piara!
Lasa-ti parul sa-l alint,
Sa-mi insire-n mana salbe,
Zbor de vise ce nu mint
In plutiri de aripi albe.
Mai lasa-mi-te-o zi…

Te mai vreau si azi,
Ca o ploaie de lumina,
Peste trup sa-mi cazi
Si-ntr-o liniste deplina
Sa colind ceru-n ochii tai
Si stropi de stea ce vin
Sa-i prind, cand vei fi departe
Dorul sa-mi alin.
Sa nu spui nimic!
Nu-i nevoie de cuvinte.
Mai adormi un pic,
Sa-mi ramai asa in minte.
S-a facut prea tarziu ca sa mai pleci
Si trenul tau a trecut..
Neimplinit ramana
Astazi rostul sau.

Mai ramai putin, te rog!
Este cea din urma seara.
Efemera ca un nor,
Vraja n-o lasa sa piara!
Lasa-ti parul sa-l alint,
Sa-mi insire-n mana salbe,
Zbor de vise ce nu mint
In plutiri de aripi albe.
Mai lasa-mi-te-o zi…

 


Undeva, in aceasta lume, acum multa vreme, exista un un lagar de detinuti. Toti detinutii erau subnutriti, deoarece conducatorii lagarului si gardienii furau din ratii sau le vindeau. Moartea prin inanitie devenise ceva obisnuit in toate baracile lagarului, mai putin intr-una: Baraca 27. Detinutii de aici nu aratau nici pe departe atat de istoviti si infometati ca ceilalti detinuti ai lagarului, ci, din contra, aveau o stare relativ buna de sanatate, un tonus ridicat si nici munca silnica la care erau supusi zilnic nu reusise sa-i doboare. Cand gardienii lagarului au observat diferenta, au tinut o vreme baraca sub observatie, insa nu au remarcat numic neobisnuit. In cele din urma, comandantul lagarului a dat ordin ca detinutii din Baraca 27 sa fie adusi, pe rand, la comandament, pentru a li se smulge declaratii cu privire la acest fapt suspect. Dupa zile si zile de interogatoriu si tortura, comandantul lagarului nu a reusit sa afle nimic neobisnuit, asa ca, i-a trimis in baraca lor si a hotarat sa-i urmareasca personal. A doua zi, pe biroul sau, langa cererea de demisie, se afla si raportul investigatiei: „In fiecare zi, dimineata, la pranz si seara, detinutii din Baraca 27 se aseaza toti in cerc si isi imagineaza ca au in fata lor cel mai bun meniu din cate pot exista. Imita faptul ca mananca si beau, agita lingurile in gamele, mesteca aerul si sorb cu nesat din canile goale, pana se satura. Apoi isi imagineaza ca se invelesc cu paturi pufoase si calduroase, iar pana se da stingerea, adorm toti, zambind.” (autor necunoscut)

%d blogeri au apreciat asta: