Tag Archive: semn



In odaia mea de lemn

De mult nimeni nu mai vine..

Obosit s’astept un semn

C’ai sa te intorci la mine..

 

La fereastra am pus un stor,

Stelelele sa nu mai vada

Mersul tau prin dormitor,

Umbra ta iesind din cada.

 

Patul nu te’asteapta gol,

Trupul tau ca de papusa..

Ti’am lasat lumina’n hol,

Ca sa nu mai bati la usa.

 

Si de’ar fi sa treci pe drum

Ca’n atatea seri de vara,

Las’o urma de parfum

Sa ma amageasca iara!

 

Si de’ar fi sa vrei sa vii

Sa’mi adormi din nou pe umar,

Stau pe strada ce’o mai stii

La exact acelasi numar.

 

Patul nu te’asteapta gol,

Trupul tau ca de papusa..

Ti’am lasat lumina’n hol,

Ca sa nu mai bati la usa..¸¸.•♫♪

 

Muzica: Stefania Iacob
Versuri: Sorin Poclitaru

 

 

Reclame

Cufarul Monicai

 

 

Era iarnă, iar el ratacea singur și obosit. Amintiri înghețate și gânduri rupte în mintea lui.. Apoi ea a venit în visul sau.. A venit ca un vis..

– Asta’i imposibil , nu se poate intampla! – Ar fi jurat ca nu mai exista ingeri si zane..

„Crede’mă, sunt reală!”, a auzit o voce. „Sunt reală.”, repeta ea, iar el ii recunoscu vocea.

Ce este în neregulă cu mine? Unde’i cel care obisnuiam să fiu? – Cu mult timp în urmă, acest băiat puternic n’ar fi renuntat..

„Oh, haide acum, te’ai rătăcit..”

Unde sunt? Și cum de știe ea că m’am rătăcit?

„Nu mai e timp..”, sopti ea.

..și băiatul ridică ochii lui albaștri catre cer:

– INGERE, tu ești?

..si cazu înapoi in obsesiile sale, înapoi la confesiunile sale:

– Ce este acea lumină și de ce este încă deasupra capului meu?- Ar trebui să vorbesc cu ea, sau ar trebui să plec?

– „Nu, nu, nu mă lăsa!”
– Să nu te las?
– „Dragostea mea, vino cu mine!”
– Dar nici nu te cunosc..

Aproape tremurând, băiatul cu greu putea uita.. – Dacă ea e reală, atunci el n’o poate pierde din nou:

– Te rog, dă’mi un semn!- strigă băiatul. Dă’mi un semn, te rog!!!

A așteptat plângand.. Apoi, cu ochii strălucind ca luna de pe cer, sopti:

INGERE, sunt al tau!

Până la sfârșitul acestei nopti binecuvantate,
până la sfârșitul acestei vieți crude,
ca și cum am renăscut,
pierdut și îndragostit,
găseste’mă și te voi găsi!!!

..m’ai găsit și te’am găsit, în sfârșit…

Se trezi cu fata la pămant. Cu mâinile, in noroi, scrisese o singură frază:

 

Pentru totdeauna al tau.

 

(by Mone)

Cufarul Monicai

 

It was winter, he wandered lonely and tired
frozen memories and broken thoughts in his mind
and then she came, in his dreams..
and then she came, like a dream..

“That’s impossible, can’t be happening at all”
No more angels and no more fairies, he’d sworn..
“Believe me, I am real”, heard a voice
“Believe me, I am real”, he knew that voice

“What is wrong with me? Where’s the one I used to be?”
Long ago, this strong boy would never give in.
“Oh, come on now, you’re lost” -Where I am?
-And how she knows I’m lost? – “there’s no time.”

and then the boy raised his blue eyes:

“ANGEL, is that you?”

back to his obsessions, back to his confessions, he went:

“What is that light and why’s still over my head?”
“Should I talk to her or should I go away?”

-No, no, do not leave me!” – Do not leave you?
-My love, just come with me” – I don’t know you..

Almost trembling the boy could hardly forget
if she’ s real then he cannot lose her again:

“Please, give me a sign!”, the boy cried
“Please, give me a sign!”

..waited crying
and then with eyes bright as the moon:

“ANGEL, I’m all yours!”

Till the end of this Goodnight
till the end of this cruel life
as if we are reborn
wasted and in love
find me and I’ll find you!!!

..you found me and I found you, at last…

He woke up with the ground touching his face
with his hands on the mud, writing one phrase:

Forever yours.

 

 


Miracolul de la Pasarea

A fost o vreme’n viata mea cand, desi mintea’mi spunea ca nu’mi lipseste nimic (un job bun, un acoperis deasupra capului, prieteni..), sufletul nu era fericit. Tot in vremea aceea facusem un fel de ritual din a merge la fiecare sfarsit de saptamana, impreuna cu prietenii, pe la cate o manastire din vecinatatea Bucurestiului – Cernica, Pasarea, Caldarusani.. – pentru a da prinos saptamanii care trecea, pentru a ne ruga pentru cea care urma si pentru a mai iesi din prafuitul si aglomeratul Bucuresti, pentru a ne bucura ochii si a ne mai linisti sufletele. Dintre toate lacasele sfinte de pe langa Bucuresti, la Pasarea ma simteam eu cel mai bine. Chiliile varuite, cu muscate’n ferestre, parfumul Craiasei Noptii amestecat cu al teilor, soapta vantului printre frunze, cantecul pasarelelor, mirosul mobilelor vechi, scartaitul dusumelelor sub covoarele de iuta, blandetea maicutelor si gustul cozonacului servit de ele.. – toate acestea aduceau Pasarea atat de aproape de sufletul meu.

Miracolul de la Pasarea

In duminica aceea alesesem drumul Paserei pentru a afla o icoana despre care se spunea ca ar fi facatoare de minuni si, afland’o, sa’ngenunchez in fata ei si sa ma rog la Dumnezeu. Nu i’am cerut lui Dumnezeu sa m’ajute imediat, dar L’am rugat sa’mi dea semn pana voi parasi manastirea, doar ca sa stiu ca m’a auzit si sa’i astept, cu rabdare, ajutorul. Dupa ultima’nchinaciune, chiar inainte sa ies, dintr’unul din jilturile vechi, o maicuta varstnica, pe care n’o mai zarisem in niciuna dintre peregrinarile mele prin manastire, ma chema sa m’apropii:

„Vezi carticica de acolo? – ma’ntreba, aratand cu degetul inspre locul cu obiecte de vanzare. „Du’te si cumpar’o, apoi vino cu ea la mine.”

Uimirea’mi intrecea graba pasilor si inima’mi batea nebuneste. – De unde stia..?!? Si cine era misterioasa maicuta, care parea ca mi’a citit dorinta inimii si pe care n’o mai zarisem niciodata prin manastire??

Miracolul de la Pasarea

Am cumparat carticica* si, cu ea la piept, m’am apropiat de batrana maicuta, care parea ca motaie’n jiltul vechi. „Deschide’o la pagina [..], e o rugaciune acolo, s’o citesti in fiecare zi, dimineata si seara, si problema ta isi va gasi rezolvarea”, adauga ea, apoi inchise ochii, semn ca discutia se’ncheiase. I’am multumit, cu glasul tremurat de recunostinta si, dup’o ultima inchinaciune, am parasit manastirea.

In ziua aceea, Dumnezeu mi’a vorbit la Pasarea, cu glasul unei batrane maicute.

Piero della Francesca - Santa Monica

Piero della Francesca – Santa Monica

%d blogeri au apreciat asta: