Tag Archive: spiritualitate


Omul de pe Pamant


Chiar mai deunazi discutam cu cineva pe tema religiei si a credintei oamenilor. Noi, oamenii, avem nevoie de chestii materiale, palpabile, in care sa credem. Ia-le oamenilor intruchiparea materiala a divinitatii si le vei lua totul, ii vei arunca intr-un hau al nesigurantei din care nu vor scapa decat tot agatandu-se de ceva material. Omului ii e greu sa creada in lucruri pe care ochiul omenesc nu e construit sa le vada; si asa a fost construita religia, un fel de ambasada a divinitatii in plan uman. Remarcabila replica „Povestile nasc biserici.”! In film se vorbeste despre aceste reprezentari, despre nevoia de miracol a omului, despre haosul care se produce cand lucrurile pe care le credeai sigure pana mai ieri, incontestabile, iti sunt smulse cu brutalitate si infirmate. ( vezi starea nevrotica a femeii mai in varsta, infarctul psihologului si cat de satisfacut este unul dintre personaje cand, dupa ce i se spune ca totul a fost o poveste, respira aerul „realitatii” – o „realitate” construita pentru ca mintea umana sa o poata suporta..)

De ce mi’a placut filmul The Man From Earth? – Pentru ca:

– este unul din acele filme care arata ca se pot face filme extraordinare si fara bugete de zeci sau sute de milioane de $.
– prezinta o ipoteza nemiloasa, necrutatoare fata de tot ceea ce reprezinta istoria lumii, iar modul in care se reuseste sa fie pus in evidenta este, fara indoiala, de nota 10.
– coloana sonora si reactiile personajelor sunt absolut uimitoare, totul este jucat si pus in practica exceptional.
– nu am crezut niciodata ca un film in care toata actiunea se desfasoara intr-o camera si in jurul casei poate fi atat de fascinant si interesant.
– iti tine atentia captata in fiecare secunda, simti ca esti acolo, cu ei si participi la actiune.
– ideea in sine, faptul ca da peste cap multe din principiile de baza ale vietii asa cum o stim noi.
– nu te plictiseste in nici un moment datorita replicilor inteligent alese.

Nu mai ştiu exact cine a spus că o carte cu adevărat bună nu spune nimic nou, îţi spune ceea ce ştii deja. Cam aşa e şi cu filmele. – O discuţie filosofică este filosofică tocmai pentru că nu are concluzie, rămâne întotdeauna deschisă şi fără concluzii „revelatoare”. Asadar, daca’ti place sa fii facut sa gandesti, sa simti cum patrunzi in ideea prezentata de autor (care apropos, e geniala, din punctul meu de vedere!) si efectiv sa’ti pui mintea la contributie, atunci acest film te va acapara, garantat. In opinia mea, The Man From Earth e un film de nota 10 plus! – merita vazut, cu precizarea ca FILMUL NU NEAGA EXISTENTA DIVINULUI, ci doar incearca sa ne ia o falsa craca a realitatii de sub picioare.

Reclame

L-am cautat si am scormonit dupa Dumnezeu de cand ma stiu, timp de mai multe vieti, de la inceputul existentei. Odata, l-am vazut langa o stea indeparata, asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca, desi era o mare distanta, nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit vreme indelungata si, in cele din urma, am ajuns la acea stea, dar Dumnezeu se mutase pe o alta. Lucrurile au decurs in felul acesta timp de secole.
Provocarea era atat de mare incat am sperat chiar si atunci cand mi se parea ca am ramas fara speranta.. Trebuia sa il gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de indoielnica, atat de misterioasa, atat de incantatoare, incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in telul mult urmarit.
Spre surpriza mea, intr-o zi am ajuns la o casa de pe o stea foarte indepartata, care avea o mica tablita in fata ei, pe care scria „Aici locuieste Dumnezeu”. Bucuria mea era fara de margini. In sfasit eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit catre treptele casei, foarte multe trepte, care duceau inspre usa. Insa, pe masura ce ma apropiam, pas cu pas, mi s-a strecurat deodata o teama in suflet. Chair in momentul in care eram gata sa bat la usa, m-am simtit paralizat de o frica cum nu mai cunoscusem pana atunci, nu o mai gandisem pana atunci, nu o mai visasem pana atunci.
Frica mea era: „Daca aceasta casa este cu adevarat a lui Dumnezeu, ce voi mai face dupa ce il voi intalni?”
Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea, iar a-l intalni ar fi echivalat cu o sinucidere. Si, apoi, ce voi face impreuna cu el? Lucrurile acestea nu imi venisera in minte pana atunci. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea, adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.
Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, in liniste, cu miscari lente, am pasit inapoi, speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva sa deschisa usa si sa imi spuna: „Unde te duci? Sunt aici, vino inauntru!” Dupa ce am coborat scara, am alergat cum n-am mai alergat vreodata in viata mea si, de atunci continui sa il caut pe Dumnezeu, indreptandu-ma in toate directiile, dar ocolind casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu ca acea casa trebuie sa fie ocolita. Asa ca, imi continui cautarea, ma bucur din inima de calatorie, de neincetatul meu pelerinaj.

O poveste de Rabindranath Tagore

Creativitatea


Creativitatea se refera la caliatea pe care o imprimam muncii noastre. Ea reprezinta o atitudine, o viziune interioara, un mod de a privi lucrurile..

Nu oricine poate fi un pictor – si de altfel, nici nu’i necesar. Daca toti oamenii ar fi pictori, aceasta lume ar fi extrem de urata; ar fi foarte dificil de trait in ea. La fel, nu oricine poate fi un dansator si, de altfel, nici nu’i necesar. In schimb, toata lumea poate fi creativa. Orice ati face, faceti cu bucurie, cu iubire. Daca veti actiona astfel, si nu doar din motive economice, veti actiona intr-un mod creator.

Daca simtiti ca o activitate creste din fiinta voastra, ajutandu-va sa cresteti la randul vostru, ea este cu siguranta o activitate spirituala, creativa, divina.

Cu cat veti deveni mai creativi, cu atat mai divini veti deveni. Toate religiile lumii au afirmat ca Dumnezeu este un creator. Nu stiu daca el a fost sau nu creatorul acestei lumi, dar stiu cu siguranta un lucru: cu cat veti deveni mai creativi, cu atat veti fi mai divini.

Cand creativitatea voastra va ajunge la apogeu, cand intreaga voastra viata va deveni creativa, veti deveni una cu Dumnezeu. Probabil ca el a fost intr-adevar creatorul, fiindca oamenii care au fost extrem de creativi au fost cei mai apropiati de el.

Experienta creativitatii inseamna patrundere in lumea misterului. Tehnicile, expertizele si cunoasterea nu reprezinta altceva decat niste instrumente; adevaratul secret al creativitatii consta in abandonarea de sine in fata energiei care alimenteaza intreaga creatie. Aceasta energie nu are forma, nici structura, dar toate formele si structurile s-au nascut din ea.

Nu conteaza forma particulara pe care o imbraca creativitatea – poate fi vorba de pictura, de muzica, de ingrijirea unei gradini sau de gatirea unei mese. Ceea ce conteaza este sa fii deschis la ceea ce doreste sa se exprime prin tine. Retineti: noi nu posedam creatiile noastre. Acestea nu ne apartin. Adevarata creativitate se naste din fuziunea noastra cu divinul, cu principiul mistic si incognoscibil. Ea reprezinta deopotriva o bucurie a creatorului si o binecuvantare pentru ceilalti.

Iubiti tot ceea ce faceti. Atunci cand actionati, fiti meditativi, indiferent cat de marunta vi se pare actiunea voastra !

( Osho )




  • Unul dintre cei mai populari zei ai vechilor romani era Bacchus, zeul vitei-de-vie. Jumatate om, jumatate zeu, Bacchus se simtea mai apropiat de oameni. Lor le-a oferit in dar secretul fabricarii vinului, iar oamenii il cinsteau cum se cuvine, in lungi petreceri, mai ales la inceput de toamna, cand zeul se intorcea pe pamant, pt degustarea primului vin al anului. Se spune ca, intotdeauna, zeul venea sa petreaca alaturi de oameni, dar, pt asta, oamenii trebuiau sa respecte o dorinta anume a zeului- sa bea doar din cupe de ametist, deoarece ametistul amintea zeului de o poveste de dragoste, sfarsita tragic din vina lui si a excesului de vin. Demult, Bacchus fusese indragostit de o frumoasa nimfa , pe nume Amethyste. Dar. pt ca nimfa nu-l iubea si l-a respins, zeul- ametit de vin si dornic de razbunare- a prefacut-o in stanca. Nemaiputand apoi schimba nimic, cu toata puterea lui zeiasca, Bacchus, cuprins de regrete, si-a spart cupa de vin de stanca si si-a promis sa nu mai bea niciodata pana la uitarea de sine. Stanca a capatat atunci culoarea violet-rubinie a vinului. Atinse de ea, alte pietre se transformau si ele, pe loc, in ametiste. Cum termenul grec amethystos inseamna cel-ce-nu-e-beat, a bea din cupe taiate in ametist echivala cu a ramane mereu lucid, a nu bea, de fapt, peste masura.  Povestea ametistului trimite la cumpatare, piatra fiind intotdeauna asociata cu dreapta masura, cu refuzul excesului. In simbolismul culorilor, violetul este chiar simbolul luciditatii, al moderatiei, al faptelor gandite, nu dictate de impuls, fiind lumina interioara care alunga gandurile negative. Piatra de ametist simbolizeaza claritatea spirituala si intelepciunea, puterea de a ramane lucid in fata tentatiilor vietii. In Evul Mediu, ametistul era purtat de inalta ierarhie a Bisericii Catolice, pt a le aminti acestora ca betia puterii e la fel de periculoasa ca si cea data de vin. In plus, purtarea unui inel cu ametist semnifica umilinta si modestia, virtuti crestine prin excelenta. Renuntarea la orgoliu si supunerea fata de o autoritate- a carei suprema ipostaza e Dumnezeu- reprezinta un alt inteles simbolic al ametistului. El mai simbolizeaza altruismul, sacrificiul in favoarea altora si jertfirea eu-lui. Fiind pus in relatie cu cea de-a 7a chakra- sanctuarul spiritului si poarta intelesurilor superioare- virtutile ametistului se leaga de semnificatiile lui de ordin spiritual si religios. In plan mental, favorizeaza capacitatea intuitiva si meditatia ce are ca scop apropierea de Dumnezeu. Deschide caile pt intelegerea lucrarii divine si stimuleaza devotiunea religiosa. Pastrand limpede gandirea,ea ofera o judecata sanatoasa si echilibrata. Faciliteaza meditatia, temperand excesele si tendintele extreme, dar pastrand intacta capacitatea de sacrificiu a sinelui pt ceilalti sau pt apropierea de divinitate. Favorizeaza, de asemenea, perceptia extrasenzoriala, insufla o viziune mai larga asupra vietii, schimba conceptiile invechite, gratie energiei transformatoare aflata-n ea. Mai e recomandat pt intelegerea mesajelor pe care omul le primeste in vise si- plasat sub perna- alunga insomnia. Pe plan fizic, ametistul e utilizat ca purificator, eliberand organismul de energii negative si facilitand renuntarea la placerile care creeaza dependenta ( alcool, tutun etc. ) Piatra de ametist trebuie purtata sau plasata in medii in care exista persoane dezagreabile, care irita sau provoaca teama, deoarece densitatea foarte ridicata a vibratiilor ei actioneaza ca un perete protector, neutralizand energiile negative. Utilizat, in general, pt calmarea stressului si a nervozitatii, nu trebuie oferit persoanelor hiperactive, ori autistilor si schizofrenicilor. Ca zodie, e recomandat nativilor dotati cu talent si capacitatea de a reusi ce-si propun, dar lipsiti de perseverenta- Rac, Pesti-, dar si semnelor care tind sa vada viata-ntr-o lumina prea concreta- Capricorn, Fecioara.

Marioneta si Sforarul


Evenimente ce s’au petrecut recent ma fac sa’mi doresc sa scriu despre asta. Si nu’i doar placerea de a vorbi singura si a vorbi unei multimi totodata. Cineva cu multa’ntelepciune zicea asa: „Nu invata un porc sa cante – tu iti pierzi vremea, iar pe porc il enervezi.” Si avea dreptate. Cati dintre noi, citind o carte, dupa ce o inchidem, gandim singuri? (Dar cati dintre noi CITIM?) Si totusi eu o sa spun ce am de zis, iar daca macar unui singur om îi va fi de folos, ma voi declara fericita.

Adevarul e ca noi nu vrem sa ne trezim. Trezirea’i a naibii de dureroasa. Ne e mult mai comod asa, trecand prin viata cu idei fixe, preconcepute, incremenite’n tipare, luate de’a gata, preluate fara o prealabila analiza. Ne’am obisnuit sa traim o viata mecanica, programata si conditionta. Am uitat cine suntem si de ce. Ne e mult mai comod asa – negam complacandu’ne’n situatii caldute si dand vina pe Soarta pentru esecurile noastre. Ne e teama sa ne pierdem falsele sensuri pentru ca fara ele ne’am simti dezorientati, pierduti. Fara sa ne gandim ca tocmai asta ne’ar duce la adevaratul nostru sens. Suntem marionete conduse de sfori. Dar cine’i Sforarul? Traim vremuri in care veneratia e mai importanta decat iubirea, biserica mai importanta decat omul de langa tine. Urâm in numele iubirii, asta’i tragedia! Sa nu credeti ca fac pe lupul moralist, eu insami am avut perioada mea de porcie, iar unele gesturi inca le mai fac intocmai unor gesturi reflexe – atat de greu e sa te dezveti de ele! Si tocmai motivul pentru care mai sunt p’aici, pe pamant, in trup, si nu plutind pe vreun norisor roz, e insasi faptul ca uneori ma mai porcesc. Dar ce ar fi daca ne’am transforma in loc sa ne’nchinam pur si simplu? Oare n’ar fi Dumnezeu – ala pe care’l tot invocam! – mai fericit sa’nvatam sa iubim, decat sa’l veneram pe EL? Crezi ca Dumnezeu, daca exista si indiferent de forma in care ar exista, te vrea o papusa condusa de sfori, o marioneta? Ori, poate, crezi ca EL este Sforarul?

%d blogeri au apreciat asta: