Tag Archive: tata



OLDBOY, varianta originala (coreeana), cea din 2003, nu remake’ul! – Un film despre care ori taci adanc pentru ca inca tipa’n tine, ori incerci sa vorbesti despre el, atata cat iti permit cuvintele sa evoci un film la superlativ.

„Razi, si lumea va rade cu tine. Plangi, si vei plange de unul singur” (primele versuri din poemul „Solitudine” de Ella Wheeler Wilcox). – Fie si numai pentru aceasta replica infiorator de realista si tot merita vazut. La Cannes le-a placut foarte mult si pe buna dreptate, pentru ca este o capodopera cinematografica. Pana si marele Tarantino s-a inclinat in fata acestei drama emotionale! Felul in care regizorul alege sa ne prezinte scenele de tortura este exact ceea ce’i trebuia unui astfel de film. Scenele tragice, dar si scenele violente fac parte dintr-un intreg. – Filmul este PERFECT asa cum este! Chiar nu inteleg nevoia de remake a unui film EXCEPTIONAL, PERFECT!!! – Un numar foarte mare de remake-uri dupa filme asiatice si-au croit drum in cinematografele din SUA in ultimii ani: Mirrors, The Lake House, One Missed Call, Red Eye, My sassy girl.. – Pacat ca aceste filme nu sunt apreciate la valorea lor adevarata decat atunci cand sunt refacute de americani.

In noiembrie 2008, după ce Universal confirmă că ar încerca să facă o adaptare Hallywood a filmului „Oldboy”, Min-sik Choi (interpretul lui Dae-su Oh) a admis in fata mai multor reporteri francezi că el a fost suparat pe Hollywood pentru utilizarea a ceea ce el a descris ca fiind tactici de joasă presiune faţă de cineaştii asiatici si europeni. Si iata c’a aparut si remake’ul (2013) dupa Oldboy (2003), care a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes din 2004, un film devenit cult pentru cinefili, care face parte din “Trilogia razbunarii” a regizorului sud-coreean Park Chan-Wook, alaturi de Sympathy for Mr.Vengeance (2002) si Sympathy for Lady Vengeance (2005).

Aigooooo, coreenii astia! 🙂 – „Oldboy” nu este un film coreean obisnuit, cel putin din punctul de vedere al vizionarilor mele anterioare. Cunoscand cinematografia asiatica mai mult din prisma filmelor si serialelor soft-romantice si a celor istorice, am fost fascinata de „Oldboy” (2003), un film atipic, dur, socant, paralizant, bulversant, emotionant, ravasitor, care incearca sa surprinda un motiv psihilogic foarte prezent in realitatea vietii: care sunt consecintele faptelor/vorbelor noastre?

Inspirat dintr-un celebru manga japonez, “Oldboy” este un film excepţional care confirmă faptul că cinematografia asiatică are un potenţial imens. Ceea ce începe ca o poveste aparent banală de sechestrare a unei persoane (Povestea unui tip care se imbata de ziua fiicei sale si este rapit si inchis, fara nici o explicatie, intr-o camera fara usi sau ferestre vreme de 15 ani, dupa care este eliberat, tot fara nici o explicatie, si care are la dispozitie cateva zile sa se razbune pe cei care i-au distrus viata.) se transformă într-o dramă (una dintre cele mai bune pe care le-am văzut!) despre răzbunare, tortură, suferinţă şi dragoste, care vă va ţine cu răsuflarea tăiată. Pe măsură ce se apropie de final, filmul devine din ce în ce mai bun şi mai imprevizibil.

Fiind un film cu un puternic impact psihologic, cu siguranta este greu de digerat pentru unii, tocmai pentru ca ridica o problema delicata (cel putin una!), pentru ca provoaca la extrapolarea subiectelor, pentru ca indeamna surd la toleranta, compasiune, empatie si, nu in ultimul rand, pentru ca din punct de vedere sexual (Oh, daaa, sex explicit intr’un film sud-coreean, aigo-aigooo! :P) e al naibii de incomod. Un film pentru barbatii care’s tati de fete. (Ah, as fi curioasa de reactiile pe care le poate trezi intr’un tata de fete!) Mi’e cam teama sa extrapolez acum subiectul din prisma copilei…totusi… – Tu ce ai face daca ai afla ca iubitul tau e si tatal tau biologic? Ce’ati face voi, tatilor de fete, daca ati trai ce traieste eroul filmului nostru: ati proceda ca el, ati renunta la relatie, ati…CE??

De ce sunt fascinata de Oldboy (2003):

– povestea se desfășoară într-un ritm perfect și revelațiile finale sunt atât de șocante, răzbunarea impusa perfect și în cea mai crudă și mai calculata maniera de prezentare.
– filmul întreabă cât de departe vechea maximă „Ignoranța este fericire.” se extinde într-adevăr.
– ne provoaca să reflectam asupra povestii și să participam la completarea narațiunii prin propria noastră subiectivitate.
– forțează publicul să gândească pentru el înșuși.
– scenariul este extrem de bine scris si cu surprize la fiecare minut, oferind privitorului sansa de a simpatiza si empatiza cu toate personajele. (Deși filmul are eroi și răufăcători, nimic nu este alb și negru și este evident că nici unul dintre personajele nu e liber de păcat sau de un anumit grad de vina, ca’n viata reala, de altfel! Este tocmai ceea ce dă filmului credibilitate.)
– filmarile sunt atipice, spectaculoase, cu o atenta grija pentru detalii.
– muzica este perfect integrata in poveste.
– decorurile sunt magistral alese.
– desi este catalogat de multi ca fiind un film cu multe scene de violenta fizica, violența emoțională este cea care într-adevăr pedepsește aici și ceea ce este mult mai probabil sa bantuie privitorul după vizionarea filmului. (Niciuna dintre scenele de actiune violenta nu e gratuita: acțiunea, desi violenta, face o declarație și are un scop.)
– in ciuda faptului ca este o poveste despre răzbunare si abunda’n violență, finalul este disperat – atat de fericit posibil cat povestea permite!
– povestea este sfasietoare, bulversanta, socanta, atipica, impresionanta, tulburatoare, intensa, emotionant, excelenta, geniala: nu are cum sa te lase indiferent, scenariul e ravasitor, iar maniera de filmare mai mult decat interesanta.
– finalul improbabil în complexitatea sa, nu este imposibil și, mai ales, nu este nemotivat! – (Cu siguranta, sentimentele noastre la decizia lui Oh Dae-su sunt confuze, ne lasa traumatizați în amorțeală, până’n momentul când, desigur, ne vom oferi un răspuns pentru noi înșine. Filmul se sfarseste si ne lasa cu incertitudinile noastre, permitand privitorului sa treaca totul prin sita propriei lui judecati. Oh Dae are un zâmbet strâmb în ultima scena. – Poate reflecta partea aceea din el care nu este afectat de hipnoza!? Sau, poate că este în sfârșit fericit, desi conștient de incorectitudinea iubirii lui pentru Mi -do, care are propriile implicații depravate? –  Nu există nicio îndoială că orice răspuns vine cu propriile sale distorsionari, lăsând privitorul într-o poziție incomodă, indiferent de rezultatul acestuia. In ciuda faptului ca este o poveste despre răzbunare si plina de violență, finalul este disperat – atat de fericit posibil cat povestea permite!)
– ideea de iubire este asociata cu mântuirea, acceptare, iertarea și posibilitatea de răscumpărare a pacatelor.
simbolistica: partea de Umbra, caracatita vie, furnicile..  (1.Oh a fost inchis timp de 15 ani, timp in care n’a luat contact cu nicio alta persoana. Pentru el, prezența unei alte persoane, faptul de a fi atat de aproape de cineva este ca o lovitură pentru toate simturile sale. Când el spune în restaurant „Vreau să mănânc ceva viu.”, el vrea să mănânce viața, nu alimente, pentru că el a fost îngropat în moarte timp de 15 ani. – By the way, scena cu caracatița mâncata de vie nu a fost o scena generata de calculator, ci a fost reala: patru caracatite au fost folosite în timpul realizarii acestei scene, iar actorul Choi Min-sik, fiind budist, a spus o rugăciune pentru fiecare dintre ele, inainte de a le manca. Ar mai fi de mentionat ceva: consumul de caracatițe vii (denumit sannakji (산낙지) în coreeană) este un obicei des intalnit acolo, caracatita fiind considerata o delicatesă în Asia de Est. Când regizorul Park Chan-wook a fost întrebat dacă i’a parut rău pentru ca actorul Choi Min-sik (care e budist!) a trebuit sa manance caracatitele, a declarat că i’a parut mai rău pentru caracatite. Iar când filmul a câștigat Marele Premiu la Cannes, regizorul a mulțumit celor patru caracatițe sacrificate, dupa ce a multumit actorilor și echipei de filmare. 2. Furnicile semnifică singurătatea visătorului, o aspirație catre apartenenta aparenta la un colectiv/grup/stup.)
replici:

Razi, si lumea va rade cu tine. Plangi, si vei plange de unul singur. (primele versuri din poemul SOLITUDINE de Ella Wheeler Wilcox)

Chiar dacă eu nu sunt mai mult decat un monstru, n’am dreptul sa trăiesc?

Fie ca este vorba o piatră sau un bob de nisip, in apa se scufunda la fel.

Televizorul este și ceas, și calendar. Este școala ta, casa ta, biserica ta, prietena ta… (Dae-su se masturbeaza privind un pop-star pe ecran) … si iubita ta. Dar … cântecul iubitei mele este prea scurt.

 Pot fi, oare, antrenamentele imaginare timp de 15 ani, puse in practica?

Vezi tu, ei spun că oamenii o zbârcesc, deoarece au prea multa imaginație. Deci, nu vă imaginați nimic si veți deveni curajosi ca dracu’. (Mesaj subliminal adresat spectatorului.)

Ceea CE eu sunt nu este important. DE CE este important.

Oameni foarte singuri pe care i-am întâlnit…toti au halucinații cu furnici, la un moment dat. (Furnicile traiesc in în colonii!).

Răzbunarea este bună pentru sanatatea ta, dar durerea te va găsi din nou.

„Eliberati-va, ca o gazelă din mâna vânătorului, și ca pasărea din lațul vînătorului,” (apare in film ca fiind din Proverbe 6:04, acestea fiind numerele-indiciu pentru Dae-su Oh, insa zicala este, de fapt din Proverbe 6:05).

Mi-do: Pentru ce să mă rog?

Dae-su Oh: Doamne-Dumnezeule, data viitoare ajutâ-mâ să întâlnesc un bărbat mai tânăr.

– spune povestea unui om consumat de nevoia de răzbunare, care descoperă în cele din urmă, ca el a fost închis de către un alt bărbat a cărui nevoie de razbunare nu e mai puțin consumanta si nici consumata de timp, totuși infinit mai diabolica.
– minunatul joc actoricesc (Dae-su Oh s’a lovit de’a binelea la cap, imediat după ce’a oprit’o pe Mi-do din lectura jurnalul său. Aceasta lovitura nu a fost o acțiune de scenariu. Cu toate acestea Hye-Jeong Kang (Mi-do) si’a pastrat calmul și a continuat cu replicile ei, iar partenerul ranit de’adevaratelea, de asemenea. Regizorul a marturisit, într-un interviu, că a păstrat și folosit această scenă, tocmai pentru valoarea ei comică și emoțională.)
– brutalitatea fizică sălbatica, prezentata doar pentru a ascunde o afecțiune psihologică mai îngrozitoare, îmbrățișând legătura de netăgăduit între minte și corp.
–  eroul este dezbrăcat strat după strat, până la totala goliciune a trupului, dar mai ales a sufletului.
– te face sa empatizezi cu personajul principal, sa te rogi sa nu cumva sa ajungi intr-o astfel de situatie maladiva, dar si sa’ti inchipui ce ai face tu daca ai trai asa ceva.
– puterea si profunzimea povestii te tine in sah atat de bine pana la finalul acela atat de bun, care ridica acest film la rangul de capodopera

Nu am nimic rau de spus despre „Oldboy”? – Nu. Filmul este, pur și simplu, o capodoperă a cinematografiei moderne, una care merită să fie urmărita de către un public larg și nu doar de catre fanii filmelor asiatice.

Full Movie: http://youtu.be/9Nlb101Ymq8

Anunțuri

Cafea cu gust de schimbare


Ziceam aici ca oamenii nu pot fi vindecaţi dacă nu-şi schimbă modul de gândire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana, sa iti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie, sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu, interes.. insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Cine s-a obişnuit să trăiască luând totul de-a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit..), nenoroc, soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste.

Poate vrei sa schimbi ceva AZI, ACUM, in loc sa te vaicaresti si/sau sa vociferezi acuzator la adresa altora. INCEPE CU TINE! Incepe prin a te cunoaste si intelege pe tine! Lasa’i pe ceilalti deocamdata, oricum nu poti sa te schimbi tu in locul lor si cum ai putea sa’i cunosti si sa’i intelegi pe ei daca tu cu tine n’ai prea reusit asta?

Incepe cu chestiile marunte. Incepe, de exemplu, prin a’ti schimba tabieturile: in loc ( sau macar inainte! ) sa citesti horoscopul la cafea sau analiza numerologica a zilei ( da, chiar inainte de a o citi si pe cea facuta de mine aici!) si sa vezi ce ti’au prezis zeii, numerele si astrele azi, in loc sa LIKE’uiesti poze cu pisici/fete/baieti/rahaturi politice, apocaliptice si de alt gen, inainte chiar de a te plange ca a iesit cafeaua prea amara sau prea dulce, inainte sa te plangi de gerul de afara, aerul prea uscat din casa, mizeria din bucatarie, de pe scara si din fata blocului, gunoaiele ( de orice fel ) din orasul tau si din tara ta „de rahat”, in loc sa injuri politica/politicienii, viata grea, soarta si oamenii care te persecuta, inainte de a’ti juca rolul ( asumat sau nu, constient sau nu ) de victima si napastuit al sortii, incepe prin a schimba ceva la tine, ACUM, azi! Continua maine si poimaine. Si nu te opri decat pentru a privi: in trecut ( ca sa nu uiti de unde ai plecat! ), in prezent ( ca sa vezi ce ai realizat pana acum si cum realizarile tale interioare se manifesta in realizarile exterioare ) si in viitor ( ca sa vezi ce mai ai de facut! ). Nu cred ca s’ar presupune sa te opresti vreodata mai mult decat pentru a poposi, a te odihni, deoarece’i un proces de drum lung! E varianta mai optimista a povestii omului care invata sa mearga pe sarma ( pe care, by the way, o gasesti aici ) Nu’i musai s’o citesti acum, incepe prin a citi „Familia schizofrenogena” AICI. O sa descoperi ca se vorbeste despre MINE si despre TINE, deopotriva despre noi TOTI: la nivel personal/individual, familial, de natie si popor – la nivel de OM. Citeste cu sufletul!

Nu tre’sa dai LIKE postarii ca sa te desconspiri ca ai citit – desi s’ar putea sa simti nevoia unui SHARE ( ca impartasire, nu ca acuzare! ) in urma lecturii. Numa’citeste! Stiu ca e lung articolul pe care ti’l recomand si mai stiu ca noi suferim de BTSCMP (boala textelor scurte cu multe poze ), insa citeste: cu sete sau/si pe indelete, oprindu’te din cand in cand pentru a digera, a identifica, a constientiza, a plange sau a te infuria. Apoi, lasa’ti ragazul de a procesa toata informatia, pune’o’n decantorul fiintei tale si vezi ce’i de facut mai departe.

Iti urez o duminica revelatoare!

Omul de pe Pamant


Chiar mai deunazi discutam cu cineva pe tema religiei si a credintei oamenilor. Noi, oamenii, avem nevoie de chestii materiale, palpabile, in care sa credem. Ia-le oamenilor intruchiparea materiala a divinitatii si le vei lua totul, ii vei arunca intr-un hau al nesigurantei din care nu vor scapa decat tot agatandu-se de ceva material. Omului ii e greu sa creada in lucruri pe care ochiul omenesc nu e construit sa le vada; si asa a fost construita religia, un fel de ambasada a divinitatii in plan uman. Remarcabila replica „Povestile nasc biserici.”! In film se vorbeste despre aceste reprezentari, despre nevoia de miracol a omului, despre haosul care se produce cand lucrurile pe care le credeai sigure pana mai ieri, incontestabile, iti sunt smulse cu brutalitate si infirmate. ( vezi starea nevrotica a femeii mai in varsta, infarctul psihologului si cat de satisfacut este unul dintre personaje cand, dupa ce i se spune ca totul a fost o poveste, respira aerul „realitatii” – o „realitate” construita pentru ca mintea umana sa o poata suporta..)

De ce mi’a placut filmul The Man From Earth? – Pentru ca:

– este unul din acele filme care arata ca se pot face filme extraordinare si fara bugete de zeci sau sute de milioane de $.
– prezinta o ipoteza nemiloasa, necrutatoare fata de tot ceea ce reprezinta istoria lumii, iar modul in care se reuseste sa fie pus in evidenta este, fara indoiala, de nota 10.
– coloana sonora si reactiile personajelor sunt absolut uimitoare, totul este jucat si pus in practica exceptional.
– nu am crezut niciodata ca un film in care toata actiunea se desfasoara intr-o camera si in jurul casei poate fi atat de fascinant si interesant.
– iti tine atentia captata in fiecare secunda, simti ca esti acolo, cu ei si participi la actiune.
– ideea in sine, faptul ca da peste cap multe din principiile de baza ale vietii asa cum o stim noi.
– nu te plictiseste in nici un moment datorita replicilor inteligent alese.

Nu mai ştiu exact cine a spus că o carte cu adevărat bună nu spune nimic nou, îţi spune ceea ce ştii deja. Cam aşa e şi cu filmele. – O discuţie filosofică este filosofică tocmai pentru că nu are concluzie, rămâne întotdeauna deschisă şi fără concluzii „revelatoare”. Asadar, daca’ti place sa fii facut sa gandesti, sa simti cum patrunzi in ideea prezentata de autor (care apropos, e geniala, din punctul meu de vedere!) si efectiv sa’ti pui mintea la contributie, atunci acest film te va acapara, garantat. In opinia mea, The Man From Earth e un film de nota 10 plus! – merita vazut, cu precizarea ca FILMUL NU NEAGA EXISTENTA DIVINULUI, ci doar incearca sa ne ia o falsa craca a realitatii de sub picioare.

Vindecarea prin schimbare


Oamenii nu pot fi vindecaţi dacă nu-şi schimbă modul de gândire şi de reprezentare. Eu pot sa te tin de mana, sa iti sprijin capul pe umar in plansul tau, pot iti dau o sugestie, sa’ti ofer niste repere, o farama din timpul meu, interes.. insa nu ma pot schimba eu in locul tau. – Fiecare trebuie să acţioneze singur. Cine s-a obişnuit să trăiască luând totul de-a gata si sa dea vina pe viata, Dumnezeu, Univers, ceilalti (politicieni, mama, tata, iubit..), nenoroc, soarta, va astepta mult si bine ca vindecarea sa se produca si viata sa ia forma pe care el o doreste. Cu cât omul îşi va înţelege mai repede greşelile, cu atât mai repede se va vindeca. Insa pentru a înţelege, trebuie să gândească. Pentru a gândi are nevoie de linişte şi·de a fi singur cu el însuşi. (Si poti fi singur cu tine insuti, chiar si in prezenta cuiva!)

Civilizaţia se află la o răscruce, iar criza în care ne aflăm este un indiciu clar că va urma o cotitură radicală. Schimbarea e singurul lucru sigur si e necesara. Fiecare este liber să decidă cum va supravieţui. Nimeni nu poate decide in locul altcuiva. Ne putem ascunde capul în nisip, putem spune că iarăşi ne-am prostit şi că nu se va schimba nimic. Totuşi, schimbările din natură şi societate nu numai că sunt evidente, dar sunt şi palpabile, iar sănătatea tot mai precară a oamenilor este o dovadă în acest sens.

Vrabiuta



Un om moare cu adevarat numai atunci cand amintirile noastre despre el mor si ele.  Cine mai traieste astazi: Einstein sau Teoriile lui? Leonardo sau Gioconda? Scriitorii sau gandurile lor asternute pe hartie si care asteapta sa reinvie prin simplul mecanism al cititului? Bunicii, tata sau amintirile mele despre ei? Constiinta noastra si trupul gazda dispar o data cu moartea. Doar ce facem – memorabil sau nu – ramane. – Ramane in mintile celor de dupa noi. Dupa moarte, omul ala traieste inca, in tine, in amintirile tale si, de acum, cel mai probabil, te va forta sa-l ajuti sa se salveze, va incerca sa iasa din tine, ca macar sub forma informationala, sub forma amintirilor sa mai traiasca un timp, timpuri ori jumatatea unui timp. Marcel Proust credea in memoria involuntara: o singura inghititura dintr-o madlena te poate purta inapoi, in copilarie, pe vremea cand toti care nu mai sunt astazi aici, inca mai traiau. Uite-i chicotind sub dudul batran, ori la umbra ciresului, la o cafeluta cu caimac si o dulceata de cirese amare, ori langa un pahar aburit de apa rece abia scoasa din fantana – pahar in care troneaza, maiestuoasa, o lingurita de argint, plina-ochi cu serbet de trandafiri. – Primul care s-a dus a fost bunicul. Pe el l-am iubit cel mai mult si, dupa ce el s-a dus, nimic n-a mai fost la fel. El tinuse fraiele familiei si, fara el, totul s-a destramat, de parca nimeni n-a mai stiut cum sa traiasca, unul cu celalalt, in lipsa lui. La cativa ani dupa el, s-a stins si bunica – i-a supravietuit ceva, avand in vedere cat de dependenta era de el! Acum s-a stins si tata.. – Sub dudul batran si sub ciresul parguit am sezut la priveghi, cu Moartea alaturi. N-a fost nici dulceata de cirese amare, nici serbet de trandafiri, iar cafeaua parca n-avea nici caimac, nici acelasi gust bun din amintirile mele. Nici apa din fantana nu mai era atat de buna si parca nici atat de rece, insa s-au depanat amintiri.. Mi-am amintit cand, copila fiind, ca sa-l determin sa alerge cu mine si sa ma antreneze, i-am cumparat din economiile mele o pereche de tenisi foarte frumosi, turcoaz. Si, dupa ce-mi lasase impresia ca nu l-a atins deloc gestul meu, l-am surprins probandu-i pe ascuns. Imi amintesc fastaceala lui cand s-a vazut descoperit. Nu i-am spus nimic atunci, dar am zambit, intelegand ca nu era numai ce dezvaluia a fi. N-a alergat niciodata cu mine, nu m-a antrenat si nici tenisii nu i-am mai vazut de atunci. Dar, mai tarziu, peste ani, am aflat ca incalta tenisii aia turcoaz la el la munca – o munca destul de periculoasa, la inaltime – considerandu-i un fel de amuleta-talisman, un portbonheur: atunci cand ii purta, nimic rau nu i se putea intampla.


Miracolul din parc Motto: ”Miracolele se intampla in jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arata drumul, ingerii insista sa fie auziti, dar noi, fiindca suntem invatati ca exista formule si reguli pentru a ajunge pana la Dumnezeu nu luam seama la nimic din toate astea. Nu pricepem ca El se afla oriunde il lasam sa intre.” – Paolo Coelho

Cred ca bunica a fost prima care mi’a povestit. Apoi mi’au confirmat pe rand: mama, tata, bunicul.. Eu eram prea micuta ca sa’mi amintesc.. Sa fi’mplinit, probabil, o luna cand ai mei m’au asezat frumos in landou si m’au scos la plimbare prin parc. Tata, fericit si mandru, probabil, pentru ca avea un bebe, se juca facand vant landoului, apoi ajungandu’l din urma’l impingea iar si tot asa, pana cand…landoul s’a poticnit de’o piatra si s’a rasturnat. Eu, bebelusa de’atunci, sa fi planat cateva secunde prin aer- timp in care toata lumea incremenise: mama, tata, oamenii din parc care vazusera scena- pana cand, am aterizat pe o perna care, sfidand orice lege cunoscuta a fizicii, aterizase inaintea mea pe asfaltul parcului. Nu, n’am patit nimic- multumesc la DoamneDoamne pentru asta!- poate doar sa fi plans un pic, speriata de experienta neasteptata a zborului si de zdruncinatura aterizarii. Desi unii mai rautaciosi, cunoscand patania, ma tachineaza si acum zicand ca, poate de la acea intamplare sunt eu azi asa, mai „paranormala” 🙂

%d blogeri au apreciat asta: