Tag Archive: viziune


Creativitatea


Creativitatea se refera la caliatea pe care o imprimam muncii noastre. Ea reprezinta o atitudine, o viziune interioara, un mod de a privi lucrurile..

Nu oricine poate fi un pictor – si de altfel, nici nu’i necesar. Daca toti oamenii ar fi pictori, aceasta lume ar fi extrem de urata; ar fi foarte dificil de trait in ea. La fel, nu oricine poate fi un dansator si, de altfel, nici nu’i necesar. In schimb, toata lumea poate fi creativa. Orice ati face, faceti cu bucurie, cu iubire. Daca veti actiona astfel, si nu doar din motive economice, veti actiona intr-un mod creator.

Daca simtiti ca o activitate creste din fiinta voastra, ajutandu-va sa cresteti la randul vostru, ea este cu siguranta o activitate spirituala, creativa, divina.

Cu cat veti deveni mai creativi, cu atat mai divini veti deveni. Toate religiile lumii au afirmat ca Dumnezeu este un creator. Nu stiu daca el a fost sau nu creatorul acestei lumi, dar stiu cu siguranta un lucru: cu cat veti deveni mai creativi, cu atat veti fi mai divini.

Cand creativitatea voastra va ajunge la apogeu, cand intreaga voastra viata va deveni creativa, veti deveni una cu Dumnezeu. Probabil ca el a fost intr-adevar creatorul, fiindca oamenii care au fost extrem de creativi au fost cei mai apropiati de el.

Experienta creativitatii inseamna patrundere in lumea misterului. Tehnicile, expertizele si cunoasterea nu reprezinta altceva decat niste instrumente; adevaratul secret al creativitatii consta in abandonarea de sine in fata energiei care alimenteaza intreaga creatie. Aceasta energie nu are forma, nici structura, dar toate formele si structurile s-au nascut din ea.

Nu conteaza forma particulara pe care o imbraca creativitatea – poate fi vorba de pictura, de muzica, de ingrijirea unei gradini sau de gatirea unei mese. Ceea ce conteaza este sa fii deschis la ceea ce doreste sa se exprime prin tine. Retineti: noi nu posedam creatiile noastre. Acestea nu ne apartin. Adevarata creativitate se naste din fuziunea noastra cu divinul, cu principiul mistic si incognoscibil. Ea reprezinta deopotriva o bucurie a creatorului si o binecuvantare pentru ceilalti.

Iubiti tot ceea ce faceti. Atunci cand actionati, fiti meditativi, indiferent cat de marunta vi se pare actiunea voastra !

( Osho )


  • Unul dintre cei mai populari zei ai vechilor romani era Bacchus, zeul vitei-de-vie. Jumatate om, jumatate zeu, Bacchus se simtea mai apropiat de oameni. Lor le-a oferit in dar secretul fabricarii vinului, iar oamenii il cinsteau cum se cuvine, in lungi petreceri, mai ales la inceput de toamna, cand zeul se intorcea pe pamant, pt degustarea primului vin al anului. Se spune ca, intotdeauna, zeul venea sa petreaca alaturi de oameni, dar, pt asta, oamenii trebuiau sa respecte o dorinta anume a zeului- sa bea doar din cupe de ametist, deoarece ametistul amintea zeului de o poveste de dragoste, sfarsita tragic din vina lui si a excesului de vin. Demult, Bacchus fusese indragostit de o frumoasa nimfa , pe nume Amethyste. Dar. pt ca nimfa nu-l iubea si l-a respins, zeul- ametit de vin si dornic de razbunare- a prefacut-o in stanca. Nemaiputand apoi schimba nimic, cu toata puterea lui zeiasca, Bacchus, cuprins de regrete, si-a spart cupa de vin de stanca si si-a promis sa nu mai bea niciodata pana la uitarea de sine. Stanca a capatat atunci culoarea violet-rubinie a vinului. Atinse de ea, alte pietre se transformau si ele, pe loc, in ametiste. Cum termenul grec amethystos inseamna cel-ce-nu-e-beat, a bea din cupe taiate in ametist echivala cu a ramane mereu lucid, a nu bea, de fapt, peste masura.  Povestea ametistului trimite la cumpatare, piatra fiind intotdeauna asociata cu dreapta masura, cu refuzul excesului. In simbolismul culorilor, violetul este chiar simbolul luciditatii, al moderatiei, al faptelor gandite, nu dictate de impuls, fiind lumina interioara care alunga gandurile negative. Piatra de ametist simbolizeaza claritatea spirituala si intelepciunea, puterea de a ramane lucid in fata tentatiilor vietii. In Evul Mediu, ametistul era purtat de inalta ierarhie a Bisericii Catolice, pt a le aminti acestora ca betia puterii e la fel de periculoasa ca si cea data de vin. In plus, purtarea unui inel cu ametist semnifica umilinta si modestia, virtuti crestine prin excelenta. Renuntarea la orgoliu si supunerea fata de o autoritate- a carei suprema ipostaza e Dumnezeu- reprezinta un alt inteles simbolic al ametistului. El mai simbolizeaza altruismul, sacrificiul in favoarea altora si jertfirea eu-lui. Fiind pus in relatie cu cea de-a 7a chakra- sanctuarul spiritului si poarta intelesurilor superioare- virtutile ametistului se leaga de semnificatiile lui de ordin spiritual si religios. In plan mental, favorizeaza capacitatea intuitiva si meditatia ce are ca scop apropierea de Dumnezeu. Deschide caile pt intelegerea lucrarii divine si stimuleaza devotiunea religiosa. Pastrand limpede gandirea,ea ofera o judecata sanatoasa si echilibrata. Faciliteaza meditatia, temperand excesele si tendintele extreme, dar pastrand intacta capacitatea de sacrificiu a sinelui pt ceilalti sau pt apropierea de divinitate. Favorizeaza, de asemenea, perceptia extrasenzoriala, insufla o viziune mai larga asupra vietii, schimba conceptiile invechite, gratie energiei transformatoare aflata-n ea. Mai e recomandat pt intelegerea mesajelor pe care omul le primeste in vise si- plasat sub perna- alunga insomnia. Pe plan fizic, ametistul e utilizat ca purificator, eliberand organismul de energii negative si facilitand renuntarea la placerile care creeaza dependenta ( alcool, tutun etc. ) Piatra de ametist trebuie purtata sau plasata in medii in care exista persoane dezagreabile, care irita sau provoaca teama, deoarece densitatea foarte ridicata a vibratiilor ei actioneaza ca un perete protector, neutralizand energiile negative. Utilizat, in general, pt calmarea stressului si a nervozitatii, nu trebuie oferit persoanelor hiperactive, ori autistilor si schizofrenicilor. Ca zodie, e recomandat nativilor dotati cu talent si capacitatea de a reusi ce-si propun, dar lipsiti de perseverenta- Rac, Pesti-, dar si semnelor care tind sa vada viata-ntr-o lumina prea concreta- Capricorn, Fecioara.
%d blogeri au apreciat asta: