Tag Archive: vocea



Cufarul Monicai

 

 

Era iarnă, iar el ratacea singur și obosit. Amintiri înghețate și gânduri rupte în mintea lui.. Apoi ea a venit în visul sau.. A venit ca un vis..

– Asta’i imposibil , nu se poate intampla! – Ar fi jurat ca nu mai exista ingeri si zane..

„Crede’mă, sunt reală!”, a auzit o voce. „Sunt reală.”, repeta ea, iar el ii recunoscu vocea.

Ce este în neregulă cu mine? Unde’i cel care obisnuiam să fiu? – Cu mult timp în urmă, acest băiat puternic n’ar fi renuntat..

„Oh, haide acum, te’ai rătăcit..”

Unde sunt? Și cum de știe ea că m’am rătăcit?

„Nu mai e timp..”, sopti ea.

..și băiatul ridică ochii lui albaștri catre cer:

– INGERE, tu ești?

..si cazu înapoi in obsesiile sale, înapoi la confesiunile sale:

– Ce este acea lumină și de ce este încă deasupra capului meu?- Ar trebui să vorbesc cu ea, sau ar trebui să plec?

– „Nu, nu, nu mă lăsa!”
– Să nu te las?
– „Dragostea mea, vino cu mine!”
– Dar nici nu te cunosc..

Aproape tremurând, băiatul cu greu putea uita.. – Dacă ea e reală, atunci el n’o poate pierde din nou:

– Te rog, dă’mi un semn!- strigă băiatul. Dă’mi un semn, te rog!!!

A așteptat plângand.. Apoi, cu ochii strălucind ca luna de pe cer, sopti:

INGERE, sunt al tau!

Până la sfârșitul acestei nopti binecuvantate,
până la sfârșitul acestei vieți crude,
ca și cum am renăscut,
pierdut și îndragostit,
găseste’mă și te voi găsi!!!

..m’ai găsit și te’am găsit, în sfârșit…

Se trezi cu fata la pămant. Cu mâinile, in noroi, scrisese o singură frază:

 

Pentru totdeauna al tau.

 

(by Mone)

Cufarul Monicai

 

It was winter, he wandered lonely and tired
frozen memories and broken thoughts in his mind
and then she came, in his dreams..
and then she came, like a dream..

“That’s impossible, can’t be happening at all”
No more angels and no more fairies, he’d sworn..
“Believe me, I am real”, heard a voice
“Believe me, I am real”, he knew that voice

“What is wrong with me? Where’s the one I used to be?”
Long ago, this strong boy would never give in.
“Oh, come on now, you’re lost” -Where I am?
-And how she knows I’m lost? – “there’s no time.”

and then the boy raised his blue eyes:

“ANGEL, is that you?”

back to his obsessions, back to his confessions, he went:

“What is that light and why’s still over my head?”
“Should I talk to her or should I go away?”

-No, no, do not leave me!” – Do not leave you?
-My love, just come with me” – I don’t know you..

Almost trembling the boy could hardly forget
if she’ s real then he cannot lose her again:

“Please, give me a sign!”, the boy cried
“Please, give me a sign!”

..waited crying
and then with eyes bright as the moon:

“ANGEL, I’m all yours!”

Till the end of this Goodnight
till the end of this cruel life
as if we are reborn
wasted and in love
find me and I’ll find you!!!

..you found me and I found you, at last…

He woke up with the ground touching his face
with his hands on the mud, writing one phrase:

Forever yours.

 

 


Cufarul Monicai

Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea asta.

Sa scriu, de pilda: ”Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer, dardaie astri albastri”.

Vantul noptii da roata pe cer si canta.

Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea asta

Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.

In asemenea nopti am tinut-o in brate,

Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.

Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.

Dar cum sa nu iubesc

Ochii mari cu care ma tintuia?

Pot scrie cele mai triste versuri in noaptea asta.

Sa stiu ca nu mai e mea.

Sa simt ca am pierdut-o.

S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.

Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.

Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?

Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.

Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.

Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.

Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.

Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.

Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.

Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.

N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.

Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.

A altuia! A altuia va fi.

Cum era inainte a sarutarilor mele.

Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.

N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.

Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.

Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,

Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.

Chiar de-ar fi ultima durere pe care ea mi-o provoaca

Si acestea ultimele versuri pe care le scriu.

.

❤¸¸.•*¨*•❤

.

Pablo Neruda – Poemul 20

TU


Tu esti in globul de cristal
Ce-mi arata drumul catre mal,
Cand ma pierd in lumea mea…si-as vrea
Sa inving tristetea grea.

Nevazuta, dar te simt..
Te ignor, dar nu pot sa ma mint.
Esti in ceea ce respir, esti tu
Firul ce ma leaga de miracolul din zori,
Cand din vis usor cobori, in tot ce ating in jurul meu..
Chipul tau il vad mereu in gand.
Esti orice, oricum, oricand.

Tu- asteptarea din amurg,
Cand secundele incet se scurg,
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mana ta.

Tu esti ideea de intens,
Cautarii mele-i dai un sens,
Un motiv ca sa incerc mai mult.

Tu esti vocea ce-o ascult,
Esti chemarea de demult
Ce ma face sa nu-mi apartin – nu mai sunt eu!
Nu mai e nimic al meu, estï tu..
Nu pleca, nu spune nu…

 

%d blogeri au apreciat asta: