Tag Archive: zori



Cufarul Monicai

În insula uneori locuită ce suntem,
sunt nopţi, şi deznoptări şi zori, când nu-i nevoie să murim.
Atunci ştim tot despre ce a fost şi despre ce va fi.
Lumea apare definitiv explicată,
ne umplem de seninătate, iar vorbele singure se traduc.

Apucăm şi înălţăm în mâni un pumn de ţărână. Cu blândeţe.
În el se cuprinde tot adevărul suportabil: conturul, voinţa şi limitele.
Atunci putem zice că suntem liberi,
cu pacea şi surâsul celui ce se recunoaşte,
revenit din periplul său în jurul lumii,
energizat, pentru că s-a nutrit cu suflet până în măduva lui.

Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viaţa e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.

 

Jose Saramago (1985)


“Draga Dumnezeu,

Iti multumesc ca ai venit. Ai ales la fix momentul, ca nu ma simteam bine deloc. Cand m-am trezit din somn, mi-am adus aminte ca am nouazeci de ani si-am intors capul spre fereastra sa ma uit la zapada.
Si deodata am inteles c-ai sa vii. Era dimineata. Eram singur pe Pamant. Era atat de devreme, incat pana si pasarile dormeau, daramite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care tragea la aghioase, pe cand tu te munceai sa aduci zorile. Nu parea sa-ti iasa din prima, dar te straduiai. Cerul palise. Tu umpleai vazduhul de alb, de gri, de azuriu, inviorand lumea. Nu te opreai o secunda. Si-n clipa aceea am inteles care era diferenta dintre noi si tine: tu esti un tip infatigabil! Pus pe munca fara intrerupere. Caruia nu-i este niciodata lehamite. Ziua vreti, uite ziua! Noapte? Uite noapte! Si primavara! Si iarna! Si uite-o pe Peggy Blue! Si uite-l si pe Oscar! Si pe Tanti Roz! Asta zic si eu sanatate de fier!
Mi-am dat imediat seama ca venisesi. Si ca-mi dezvaluiai secretul, marele tau secret: priveste lumea in fiecare zi ca si cum ai vedea-o pentru intaia oara.
Urmandu-ti asadar sfatul, m-am straduit sa-l pun in aplicare. Contempland lumina, culorile, copacii, pasarile, animalele. Simteam cum aerul imi patrunde in nari facandu-ma sa respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Frematam de o bucurie necuprinsa si pura. Aceea de a exista. O bucurie care ma fermeca.
Iti multumesc, draga Dumnezeu, ca ai facut asta pentru mine. Era ca si cum m-ai fi luat de mana si m-ai fi dus in miezul tainei ca sa o cuprind cu mintea. Iti multumesc.
Pe maine. Te pup,
Oscar”

din cartea: “Oscar si Tanti Roz”, Eric-Emmanuel Schmitt

TU


Tu esti in globul de cristal
Ce-mi arata drumul catre mal,
Cand ma pierd in lumea mea…si-as vrea
Sa inving tristetea grea.

Nevazuta, dar te simt..
Te ignor, dar nu pot sa ma mint.
Esti in ceea ce respir, esti tu
Firul ce ma leaga de miracolul din zori,
Cand din vis usor cobori, in tot ce ating in jurul meu..
Chipul tau il vad mereu in gand.
Esti orice, oricum, oricand.

Tu- asteptarea din amurg,
Cand secundele incet se scurg,
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mana ta.

Tu esti ideea de intens,
Cautarii mele-i dai un sens,
Un motiv ca sa incerc mai mult.

Tu esti vocea ce-o ascult,
Esti chemarea de demult
Ce ma face sa nu-mi apartin – nu mai sunt eu!
Nu mai e nimic al meu, estï tu..
Nu pleca, nu spune nu…

 

%d blogeri au apreciat asta: