12 Nostalgii in fum de tigara

“De fiecare dată când mă uit la ceas, e fix.

Sunt indecis dacă  să alerg după tine cu ploaia de mână.

În loc de inimă ne bate luna când începem să vorbim despre dragoste.

Mă privești printr-un ciob de sticlă spartă cum devin, fără să vreau, un călător în tren de marfă.

Chitara murmură un cântec trist, de dragoste.

Redevenim copii și jucăm din nou șotron.

Iar când mă urăști, mă alungi și mă uiți: culorile toate dispar din inima mea!

Se lasă tăcere și ascult picăturile care-mi liniștesc bătăile inimii și cuvintele care zboară între noi”

(dintr-un cântec)

Am simțit nevoia să scriu. Simplu, mult, prost sau cum o ieși.

( Sebastian Mihail )

Nostalgie în fum de ţigară (I)

Merg de ceva vreme pe stradă. Încet, ca un bătrân, îmi duc în spate iluziile, speranţele, visele. Mă simt obosit. De fapt, chiar sunt. Nu credeam că visatul te poate osteni atât de tare. Şi iată-mă acum, în acest punct al vieţii, hoinărind pe străzile astea, neştiind încotro să apuc.

Îmi aprind o ţigară. Nu-mi face bine, respir cu greutate. E a şaptea zi de când fumez mai serios. Azi mi-am cumpărat un pachet cu ţigări mai tari. Mi-am stabilit un ritual: fumez una pe drum, dinspre birou spre casă. Alte trei le fumez când ajung, pe balcon. Una după alta. De fiecare dată mi se face rău. Foarte rău. Ameţeala care mă ia de pe drum se intensifică la cote alarmante. Inima îmi bate cu putere. Frisoane. Mă arunc în pat ca într-o apă rece. Habar nu am după cât timp adorm. Dar ştiu că până se întâmplă, toate gândurile mele sunt la ea.
Ea nu mai e. A plecat pentru că eu i-am spus să plece. Pare simplu, dar nu e aşa. Ar fi lăsat toată viaţa ei de dinainte şi ar fi rămas cu mine. Mi-a fost teamă. Se întrezărea un viitor fericit şi nu am ştiut cum să fac faţă unei asemenea imagini. Până acum, pentru mine fericirea a constat în chestii mărunte şi de durată scurtă. Şi dintr-o dată promisiunea unei fericiri de durată.
Acum îmi dau seama că am fost un prost. Laş, sceptic şi pesimist. Am crezut că dacă sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de moarte. Dar cele două sunt doar feţele unei singure monede. Acum ea a plecat şi fericirea mea odată cu ea. Fără să-mi dau seama, am ales faţa care nu trebuia a monedei.
Merg pe stradă încet şi trag cu sete dintr-o ţigară. Picioarele mi le simt din ce în ce mai fără de putere. Parcă asfaltul ar fi proaspăt turnat şi eu mă mişc cu greu printr-un mediu vâscos.
Ar fi trebuit să spun: rămâi. Mi-e dor de ea.

Nostalgie în fum de ţigară (II)

 Tăcere. O tăcere ca o gelatină care curge pe mine şi împrejurul meu, cucerindu-mi tot spaţiul vital. În depărtare, deasupra caselor, vreo două păsări sfidează în zbor frigul. Cred că e foarte rece acolo sus şi totuşi ele dau în răstimp din aripi, cumva alene, de parcă n-ar avea altceva de făcut.

Mai trag încă o dată dintr-o ţigară. Fumul se prelinge încet înăuntru, ca un animal ceţos care a găsit o nouă casă unde să se ascundă. Inima începe să bată mai repede.

Mă aflu pe o graniţă subţire. Într-o parte e plin de culori şi de căldură şi o posibilitate a viselor de a fi realizate. În cealaltă, nu ştiu dacă e cald şi dacă e lumină. Nimeni nu poate spune. Nimeni nu s-a întors.

Ambele teritorii sunt îmbietoare, fiecare are farmecul şi misterul ei. Deocamdată sunt pe graniţă.

Fumul de ţigară îmi crează o palidă senzaţie de căldură pe interior. Aerul rece de afară miroase a proaspăt. Îmi place. Din nou, două contraste. Deşi, dacă stau bine să mă gândesc, sunt contraste-în-contraste. Fumul de ţigară, cu tot cu căldura lui, mă omoară încet. Aerul rece aparţine lumii vii.

Primele amintiri despre ea le am de foarte mulţi ani în urmă, când nici nu o cunoşteam. Sunt nişte imagini alb-negru, cumva înceţoşate, deşi, dacă mă concentrez un pic, disting două detalii importante. Ochii ei şi zâmbetul. Pe atunci nu ştiam ce culoare au ochii ei, n-aveam cum să-mi dau seama dintr-o imagine alb-negru. Acum ştiu. I-am privit de foarte aproape, m-am oglindit în adâncurile lor, în după-amiezile când stăteam unul lângă celălalt transpiraţi de dragoste. Cei mai frumoşi ochi din lume.

Pe ea, cu foarte mult timp în urmă, o visasem.

Nostalgie în fum de ţigară (III)

Mă uit pe rând la cei doi aflaţi simetric de-a dreapta şi de-a stânga mea. Rotesc ochii şi observ camera mică în care mă aflu. Simt că-mi explodează capul, ciocane îmi izbesc pe rând când emisfera dreaptă, când cea stângă. Resimt acut durerea în ochi şi în limbă. Aş fi vrut să spun ceva, dar nu pot articula nimic.

Privesc din nou pe cei doi. Constat că, dintr-o dată, parcă nu au feţe, nu-s decât materie amorfă, sub formă de corpuri umane. Din ceea ce par a fi guri ies şerpi cu piei sclipitoare, verzi-albăstrii. Plutind prin aer, înghiţindu-se unii pe alţii, se îndreaptă spre mine. Oare astfel se văd cuvintele când muşcă din timpanele oamenilor? Ce cuvinte or fi astea? Care e Îngerul şi care Demonul?

Ceva este în lateral. Mişcare. Întorc cu mare greutate privirea, unde o uşă se deschide foarte încet. Fără zgomot. Rămân aşa, cine ştie cât, şi îmi dau seama într-un târziu că lângă mine se află o fată. Doi ochi mari mă privesc de aproape. Părul ei e lung, uşor cârlionţat. E foarte frumoasă. Exact când credeam că o să vorbească,  fata mă ia de mâini şi cu ochii îmi face semn: haide, că poţi!

Şerpii devin din ce în ce mai agitaţi, se încolăcesc unii peste alţii cu furie. Îi simt ca şi cum ar fi parte din mine.

Nu-i băga în seamă, nu au nici o putere asupra ta dacă nu-i hrăneşti. Nu-i hrăni cu atenţia ta. Mă uit la ea, dar sunt sigur că nu şi-a mişcat buzele.

Vocea ei are o rezonanţă ciudată, interesantă chiar, dar nu reuşesc să-mi dau seama în ce fel. Poate e acustica încăperii, m-am gândit şi am privit-o mai atent pe fată. Dacă ei sunt Îngerul şi Demonul, Ea cine e?

Dintr-o dată am simţit nevoia să ies din încăpere. De undeva din adâncul meu o forţă creşte, ca o hotărâre pe care o iei atunci când eşti pe o margine şi inevitabil lucrurile se simplifică până la alb şi negru: trăieşti sau mori. Parcă sunt un mugure pe ram care e gata să pocnească.

Haide, poţi! Ea mă priveşte în continuare în ochi, în timp ce mă ţine de mâini. Se îndreaptă uşor spre uşă, fără să mă tragă după ea.

Primul pas e copleşitor. Calc şi mă cufund în asfalt încins, asta e senzaţia. Tâmplele îmi zvâcnesc cu putere. Pentru că mă uit la ea sau pentru că mă deplasez cu greu, ţinând mâinile întinse? Sau poate că şerpii care încearcă cu disperare să mă prindă sunt de vină.

Haide! Ştii bine că poţi, pare că repetă ea, deşi buzele nu i se mişcă defel. Cireşe cărnoase. Roşii. Aş vrea să muşc cu poftă.

Mă simt din ce în ce mai eliberat, cumva entităţile amorfe şi-au pierdut din puteri. Dar se zbat în continuare într-o luptă pentru mine, trimiţând şerpi. Mulţi şerpi. Paşii îmi devin mai hotărîţi. Unul. Şi încă unul. Uşa e din ce în ce mai aproape.

Ea mă priveşte în ochi şi zâmbeşte. Acest zâmbet mi se lipeşte de retină şi rămâne acolo. Deşi ea nu a spus nimic, ştiu numele ei.

Alături, pe măsuţa de lângă pat, acele ceasului parcurg distanţa infinită dintre două secunde şi arătă o ora fixă. 3.00 am.

Deschid ochii şi ştiu deja că o iubesc.

Nostalgie în fum de ţigară (IV)

Sunt într-un oraş al cărui nume nu-l ştiu. Străzile poartă în ele un asfalt negru, cu trasee bine delimitate cu vopsea albă. Contrastul ăsta îmi place. Pornesc din gară la întâmplare, spre stânga. Oamenii îmi aruncă priviri curioase, dar sunt zâmbitori. Ochii le strălucesc ca şi cum s-ar bucura că mă aflu acolo, printre ei. Ajung la un pod. Are o construcţie ciudată. Prima porţiune e un bazin cu apă. Ca să pot trece în partea cealaltă trebuie să mă scufund. Doi trecători ce par a fi un fel de lucrători de întreţinere a structurii îmi confirmă că este singura modalitate.

Trag adând aer în plămâni şi fac un salt. Ating fundul şi încep să păşesc ţinând ochii întredeschişi. Zăresc undeva în faţă ceva care sclipeşte. Sau poate e reflecţia luminii prin apă. Ajung în faţa a ceva care seamănă cu o oglindă. Deschid un pic mai mult ochii, mirat. În oglindă o văd pe ea. Întind palma dreaptă. O întinde şi ea. Mişcările ne sunt sincronizate. Îmi zâmbeşte şi simt cum inima îmi bate cu putere. Simt în acelaşi timp şi inima ei. Câteva clipe mă bucur enorm de aceste bătăi la unison.

Când şoptesc „te iubesc” îmi pierd tot aerul şi parcă toată lumina din apă dispare încet. Fără să vreau, corpul mi se ridică spre suprafaţă. Simt înţepături în inimă văzând cum apa începe să-mi ascundă imaginea ei.

Din (ne)fericire a fost doar un vis.

Nostalgie în fum de ţigară (V)

Sunt într-un deşert.

Stăteam întins pe nisip. Ziua era nehotărîtă încă de dimineaţă: să fie frumos sau nu, să fie frig sau să nu fie. Şi aşa mă simţeam şi eu, ca şi cum aş fi fost într-o barcă clătinată de valuri. Era acea senzaţie că vrei să-ţi recapeţi echilibrul la fiecare secundă. Şi totuşi eram între dune de nisip, cît cuprindeai cu ochii depărtarea era numai nisip. Şi un vânt cu miros de iarnă începea să ridice nisipul în vîrtejuri ameţitoare.

“Mai departe de moarte, mai departe de viaţă, mai departe de dragoste, mai departe de mine, mai departe de noi, mai departe de cei care-am fost, de cei care-am fi putut deveni. Şi cursa continuă…” („Cursă”, Octavian Paler, Poeme)

Într-o noapte, am deschis geamul pentru aerul rece de afară şi am dat de un miros de lemne arse în sobă. Şi dintr-o dată, ca un tren rapid, o amintire m-a purtat până în munte, unde serile miros la fel, unde, de mână cu tine, pe înserat, am ieşit să ne plimbăm. Să cinăm. De fapt, poate s-a întâmplat doar în mintea mea, dar plăsmuirea a devenit atât de reală, încât acum e o amintire care mi-a devenit dragă.

Întotdeauna mi-a plăcut vântul rece, cu miros de iarnă. Acesta de azi-noapte mi-a aşternut în faţa ochilor cuvinte, rânduri. Paragrafe întregi. Parcă vîntul mi te aducea în felul ăsta. Am citit pe nerăsuflate, o dată, de două, de şase ori toate cele scrise în nisip. Şi, cumva, parcă totul era pentru mine, dar în acelaşi timp era şi pentru tine. Era un text ca un palindrom stricat: într-un sens citeam şi întelegeam că vorbeşti cu tine, iar când citeam invers vorbeai cu mine. Pe urmă, vîntul a suflat totul. M-am întors pe spate, să privesc cerul cu stele, să-mi găsesc locul în Calea Lactee.

Între timp, poate că am devenit un altul pentru tine, ca un oarecare. Pun privirile în pământ. Acolo sus, în Calea Lactee, nu luceşte nici o stea pentru mine.

Nostalgie în fum de ţigară (VI)

 E senzaţia aia când rămâi brusc fără aer în plămâni. Când simţi că tot sângele ţi se scurge din picioare şi vrei să te aşezi jos atunci, necontând că te afli în plină stradă.

Mi-aduc aminte că odată trebuia să prind un tren. Era o dimineaţă plină de ceaţă, cu miros de fum şi mergeam spre gară aproape dormind. Era un început rece de iarnă. Ningea liniştit, cu fulgi mici. Din când în când mă uitam la ceas şi vedeam cum timpul începea să nu-mi mai ajungă. Pe vremea aceea orele fixe abia intrau timid în viaţa mea. Cu cât mă apropiam mai mult de gară, cu atât paşii mei se înteţeau. Ajuns la capătul peronului, am început să alerg cu răsuflarea întretăiată. Din ce în ce mai repede.

Am traversat toată gara până la peronul unde ar fi trebuit să se afle acel tren spre care alergam. L-am văzut cum se îndepărta cu viteză. Nu mai aveam aer după atât alergat prin aerul rece şi simţeam că o să mă prăbuşesc.

Exact aşa e acum, după atâta vreme. Aceeaşi senzaţie. Încă mă trezesc nopţile la ora 4.

Pe albumul „Vreme rea”, Andrieş are un cântec extrem de frumos, intitulat „Dor de tine”.

‎”Lumea crede că tac / când eu de fapt te strig”.

Nostalgie în fum de ţigară (VII)

Eram pe o bancă în parc şi ascultam ploaia. Picuri reci mi se strecurau pe gât în jos, pe sub haine. Cu ochii strâns închişi îmi imaginam că e Soare.

Dintr-un ungher se apropie tiptil o amintire/imagine/plăsmuire: suntem pe o străduţă cu vitrine multe şi pline de lumină, cu mulţi oameni trecând pe lângă noi; vrem să intrăm într-o mică librărie, dar îţi ţiuie ceva din geantă când ajungem la uşă şi renunţăm. Amintirea are o lumină caldă, ca a unei lumînări  care pâlpâie într-o încăpere întunecată. Chiar dacă zâmbesc, din colţul ochiului porneşte spre propria-i pierire apă sărată. Eram ca un copil fascinat de micul orăşel, de toate vitrinile pline de lumină, de forfota oamenilor. Şi tu erai acolo, cu mine, lângă mine, visam la unison.

Pentru o clipă se oprise, parcă pentru a-mi lăsa timp să mă bucur de amintirea timidă. Apoi şi-a aruncat iar picurii  să se prelingă pe gâtul meu.

Ce declic se întâmplă în noi? Care este resortul împingător spre stări de statui cu ochii privind în gol dar cu mintea totuşi plină de frământări; spre dezamăgiri, spre lacrimi, spre prăpastia în care ne aruncăm în gol doar pentru că am ajuns acolo?

Strâng mai tare pleoapele: e Soare, e Soare, e Soare…

Niciodată în trecut, nu există vreo legendă care să pomenească despre vreo Morgana întrupată cînd călătorul, ajuns la capătul puterilor, a terminat de străbătut Deşertul. Să fie acolo cu el, să fie acea Morgana care să schimbe Totul. L-a iubit Morgana suficient de mult astfel încât legătura puternică creată s-o aducă iar la Lumină în marginea Deşertului?

Călătorul visează că Iubirea depăşeşte însuşi Infinitul.

Nostalgie în fum de ţigară (VIII)

Cum de am alunecat amândoi din zilele cu soare în străzile pline de ploaie?

Îmi doresc să înţeleg de ce-urile. Cred că astea-s cauzatoare de insomnii sau oricum, de cea mai mare parte din ele.

Cum să-mi amintesc de gustul buzelor tale când a trecut atât timp? Încerc să-mi aduc aminte seara când te-am sărutat prima oară. Aproape că reuşesc, senzaţia gustului e atât de aproape.

O rafală de vânt te-a îndepărtat brusc din memorie. Mă strâng mai tare în mine, închid iar ochii: e Soare, e Soare, e Soare…

Ieri! A fost un pic de Soare. Mă întreb dacă l-ai scos tu de undeva, ca un magician care face trucuri când audienţa e neatentă. De fapt, n-am reuşit să mă bucur prea mult de el. Cum să te bucuri de Soare singur? Dar am zâmbit totuşi pentru că ştiam că îţi va face bine puţinul acela de Soare…

Acum plouă de ceva vreme. Apa se prelinge peste tot, iar eu te ţin încă în braţe, fie şi în mintea mea, cu dor nebun să fii aievea.

Nostalgie în fum de ţigară (IX)

DOR, doruri, s. n.

1. Sentiment de melancolie produs de dorinţa de a vedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferatã.

2. Stare sufletească a celui care tinde, râvneşte, aspiră la ceva; năzuinţă, dorinţă. Sursa: DEX ’98

Toată ziua m-am frământat, am vrut să-ţi scriu. De fapt, de fiecare dată aş vrea să fie o intensă scrisoare de dragoste, o scrisoare de nebunie, de dor, de frământări. O scrisoare pe hârtie.

Totuşi îmi dau seama de rezultatul mediocru. Şi mă întristez, mă înfurii pe mine, şi-mi spun că n-am să-ţi mai scriu, pentru că tu meriţi mai mult de atât.

Şi de fiecare dată eşuez.

Nostalgie în fum de ţigară (X)

”Erau lucruri pe care nu le înțelegeam. Le-am înțeles mai târziu, ajungând să gândesc că oamenii sunt condamnați să lupte cu viața cum s-ar lupta cu o fiară. Mi-am dorit să nu mi se întâmple și mie la fel. De asta mă îndepărtez de tine când nu te aștepți. Mi-e teamă că dragostea va muri în lupta cu banii, cu cuvintele, cu toate ale vieții.” (Cella Serghi)

E un final de an care se petrece aşa cum îl prefiguram din vară. Unele întâmplări au avut loc, altele nu. Unele lucruri mi-au ieşit cum mi-am dorit, altele nu. De fumat, de exemplu, încă nu am reuşit să mă las.  Ce farmec ar mai avea nostalgia fără fumul de ţigară? Nişte vise s-au mai destrămat, altele noi s-au creat. E posibil, totuşi, să fie un echilibru în toată ecuaţia asta, dar eu încă nu-l văd. Chiar credeam că aş fi putut modela viitorul cunoscându-l dinainte? Se pare că nu. Nu de data asta. Mă simt prins ca într-o plasă, iar finalul este aşa cum îl prevăzusem. Şi nu e unul neapărat bun.

Nu ştiu dacă aceste sticle cu scrisori pe care le arunc în mare, din marginea Deşertului, ajung la tine. Poate s-a creat déjà un automatism, dincolo de memoria plină cu amintiri cu şi despre tine, de a arunca răvaşe în mare, în speranţa unui nu-ştiu-ce care să se întâmple. Simt că multe lucruri/întâmplări sunt încă într-o stare nemanifestată, nedefinită. O stare de aşteptare.

Îmi voi întoarce privirea spre interior şi voi afla.

Sigurătatea e lipsa mâinii care mângâie, lipsa fiinţei la a cărei apariţie îţi tremură picioarele şi inima ţi-o ia razna, e lipsa ascendentului în strălucirea căruia vrei să creşti, e lipsa tuturor celorlalte contexte când simţi că te înalţi.

Nostalgie în fum de ţigară (XI)

M-am născut gol.

Fiecare persoană pe care am întâlnit-o în viaţă m-a îmbrăcat cu câte puţin din sufletul ei. Cei pe care i-am iubit şi îi iubesc m-au îmbrăcat mai mult. Aşa simt.

Fiecare om e o bucăţică de puzzle pe care o aranjez în sufletul meu. Mai demult credeam că toţi pleacă. Acum îmi dau seama că nu e aşa. Ei trăiesc în mine, s-au alcătuit toţi în mine, în amintirile mele, în sentimentele mele pentru ei. N-a plecat nimeni, toţi sunt prezenţi în culori foarte vii.

Şi tot timpul apar persoane noi, iar în mine sclipeşte curiozitatea: cine e această persoană, de ce a apărut în viaţa mea, ce lucruri noi mai învăţ? Ce defecte vechi şlefuiesc?

Într-o zi mă gândeam că toţi oamenii ăştia apar datorită tumultului de întrebări din mine, din nopţile nedormite, dintr-un prea adânc de suflet. Poate chiar aşa e.

În seara asta sunt puţin trist. Dar ştiu că mâine va fi Soare şi-mi va trece.

Nostalgie în fum de ţigară (XII)

Poate că azi trecutul s-a întâlnit cu prezentul. Viitorul poate fi imaginat, simţit, visat din nou, fără alte urme mai adânci sau mai superficiale.

Sunt Ulysse preschimbat în Icar. Nu ştiu unde mă vor purta aceste aripi. Dar zâmbesc.

Aceasta este ultima dintre nostalgii. Câte una pentru fiecare oră.

De fiecare dată când mă uit la ceas, e fix.

Ştiu, simt. Şi cu ochii plini de lumină, zâmbesc.

      de Sebastian Mihail ( sebastianmihail.wordpress.com )

Ce să-i mai cer când ea mă întreabă
cu gura ei care mi-a şoptit
dacă mai vreau ceva

cu ochii ei care m-au orbit
cu degetele ei care m-au înlemnit
cu sânii ei care m-au topit
cu parfumul ei care mi-a decantat de trei ori fiinţa
(da, de trei ori a trebuit să trec prin alambic
fără să zic nimic)
ea mă întreabă dacă mai vreau ceva

dar eu ce să-i mai cer când ea m-a învăţat deja pe de rost
când fiecare cuvânt pe care-l pronunţ
în faţa ei
se face imediat din ce în ce mai mic
şi dispare din limbă.

Numerologie – 16 ianuarie 2012, zi de vibratie 4

Ziua de vibratie 4 este propice, in mod special, pentru a planifica viitorul si are legatura cu tot ceea ce inseamna constructiile: a pune piatra de temelie a unor proiecte importante, a construi o relatie, o casa, o afacere. Proiectele de natura intelectuala sunt si ele favorizate azi, la fel activitatile de organizare de orice fel, prestarile de servicii, comertul cu actiuni in industria miniera si a materiilor prime. Cei care sunt parinti se pot ocupa de rezolvarea problemelor scolare ale copiilor ( inscrieri la cursuri, sedinte cu parintii, discutii cu profesorii ). In plus, vibratia zilei  ajuta, ba chiar impinge la semnarea unor contracte de orice fel, pe termen lung, aceasta fiind o zi a seriozitatii, loialitatii, sinceritatii, increderii si meticulozitatii. Se pot cultiva relatiile cu cei care pot da o mana de ajutor in punerea in practica a ideilor si fanteziilor voastre. E recomandat ca azi  sa se evite suprasolicitarile fizice, insa se poate reorganiza garderoba si aranja ceva prin casa.

O zi faina!

Mergi inainte!

O simpla data din calendar imparte timpul tot atat cat un graunte de nisip imparte deşertul. Sfarsitul si Inceputul, cuprinse amandoua intr-o singura clipa – o clipa a Des-Facerii si a Facerii, a Vechiului si a Noului deopotriva, a Mortii si a (  Re ) Nasterii. Trecut si Viitor cuprinse in Prezent, Ieri si Maine in Azi si Acum. O clipa a Iertarii si a Sperantei. Si in aceasta Clipa, cand Cerurile se deschid, aleg sa iert Trecutul si sa binecuvantez Prezentul si Viitorul. Imi cer iertare tuturor celor ce le-am gresit, ii iert pe cei ce mi-au gresit, il iert si pe Dumnezeu si ma iert si pe mine.

Imi aduc aminte cand, intr-o noapte, am urcat pe un munte din mine si am urlat, am plans si am vorbit cu un Inger Albastru si cu Dumnezeu. M-am certat atunci cu El, pentru prima oara. Da, am indraznit sa ma cert cu El ! Iar voua, celor care inca mai credeti ca a fost pacat ce am facut eu, va spun acum ce mi-a spus si mie Ingerul Albastru cand, la randu-mi, am fost  roasa de indoiala ca ar fi pacat ce fac eu, dar hotarata si determinata sa ma cert si sa ma lupt cu El: “Nu, nu e pacat ce faci tu! Atunci cand te lupti cu Cel care te-a invatat sa lupti, Acesta n-o sa se simta jignit, fiindca doar asa poti invata cum sa te lupti! Continua ce ai inceput! Ridica-te si arata ca lupta ta are un rost, pentru ca ai stiut sa strabati Calea Inevitabilului. Unii navigheaza pe ea, dar naufragiaza, altii sunt tarati spre locuri ce nu le erau destinate. Dar tu o infrunti cu demnitate, ai stiut sa tii carma corabiei si incerci sa transformi durerea in lucrare.”

Mi-am facut datoria fata de Dumnezeu, fiindca am acceptat provocarea si onoarea de a lupta cu El. Inaintea acelei nopti cand urcat-am pe acel munte din mine, El imi spusese mereu: MERGI INAINTE! Dar eu nu L-am ascultat. De ce? – Pentru ca, asa cum fiecare dintre noi o face, eu imi hotarasem soarta: voiam sa fiu Ceva si sa fiu cu Cineva, imi dorisem NuStiuCe, iar uneori nu aveam nicio nazuinta decat aceea de a sta pana la sfarsitul zilelor mele. Ma obisnuisem asa si nu ma mai infiora Taina Sfanta a Vietii. Si atunci ce s-o fi gandit Dumnezeu: nu vrea sa mearga? Atunci se va satura stand! – Abia atunci I-am inteles mesajul.

Si am luptat cu El. Asa cum am luptat cu femeile si cu barbatii pe care i-am iubit in viata, intelegand ca lupta asta este binecuvantarea si inaltarea mea. Am profitat de nenorocirile care m-au lovit si mi-am facut datoria fata de Dumnezeu, aratandu-I ca sunt in stare sa-i implinesc porunca de A MERGE. Chiar in cele mai grele imprejurari mi-am continuat drumul. In viata sunt clipe in care Domnul ne cere sa-I dam ascultare si sunt clipe in care El vrea sa ne incerce vointa si ne provoaca sa-L intelegem. Si eu L-am inteles doar cand zidurile ce ma inconjurau erau la pamant: cazand, ele mi-au deschis ochii si am putut vedea de ce sunt in stare. Am incetat sa meditez asupra vietii si am inceput s-o traiesc. De atunci incoace tot strig sa fiu auzita: Lasati-ma sa cad! – Cea care voi deveni ma va prinde.

E Clipa Iertarii, Doamne si am sa-Ti marturisesc o lunga lista de pacate si greseli: Am fost slaba, fiindca mi-am nesocotit puterile, am fost ingaduitoare atunci cand ar fi trebuit sa fiu aspra, nu m-am invrednicit sa iau hotarari de teama sa nu gresesc, m-am resemnat prea degraba si am hulit atunci cand trebuia sa-Ti multumesc.. Totusi, Doamne, am o lista la fel de lunga cu pacatele si greselile savarsite de Tine fata de mine: M-ai facut sa sufar fara masura, mi-ai incurcat cararile vietii si asprimea Ta aproape ca m-a facut sa uit Iubirea. In tot acest timp m-am luptat cu Tine si Tu nu apreciezi demnitatea luptei mele. Daca vei compara cele doua liste, vei vedea ca-mi esti dator. Dar, pentru ca azi e o zi a Iertarii, Tu ma ierti, precum Te iert si eu, ca sa ne putem continua drumul impreuna.

La hotarul dintre ani, doar un indemn am pentru mine , pentru toti: MERGI INAINTE! Si ai incredere ca daca vei cadea, cel/cea care vei deveni, te va prinde.

( Multumesc, DoamneDoamne! Multumesc, Blue! Multumesc, Paulo Coelho! Multumesc tuturor celor prin intermediul carora mi-a vorbit Dumnezeu! Si-mi multumesc si mie ca am inteles si ca merg inainte! )

Inainte de tacere

Motto: “Voi fi intotdeauna cea care a asteptat sa i se deschida usa in fata unui perete fara usa…”

Colind de Craciun

Din an in an sosesc mereu la geam cu Moş Craciun. E ger cumplit, e drumul greu, da’i obicei strabun. Azi cu stramosii cant in cor colindul sfant si bun.- Tot moş era si’n vremea lor batranul Moş Craciun!- E praznic sfant si luminos in casa ta acum, ca astazi s’a nascut Hristos, e seara de Craciun! Si’acum te las, fii sanatos si vesel de Craciun! Dar nu uita: cand esti voios, române, sa fii bun!

De ce ne ocoleste dragostea

Vorbeam deunazi cu un amic despre dragoste si relatii de dragoste. Parea nefericit ca nu-si gaseste Sufletul Pereche, ca n-o gaseste pe Aceea. Chiar m-a intrebat la un moment dat, cu un tipat mut in cuvinte: “Unde gresesc? Cer atat de mult?”. Discutia cu el m-a inspirat sa scriu acest articol. Recunosc ca nu excelez in domeniul asta, insa sunt macar atat de isteata incat sa recunosc un alt prilej de a vorbi cu mine insami sub pretextul unei conversatii cu altcineva. Ce e frumos cand vine vorba de dragoste e ca toti putem fi deopotriva  elev si profesor, in orice moment al vietii noastre, dragostea fiind, de fapt, adevaratul maestru.  Asadar, pentru amicul meu, pentru mine si pentru toti ceilalti care au uitat cum..

Toti avem diverse scenarii inconstiente ce actioneaza pe cand asteptam, uneori tanjind disperati, la portile dragostei. Toti spunem ca vrem dragoste, dar, sa fim sinceri si  sa recunoastem: se mai aud si alte voci! E o schizofrenie, mascata bine, in fiecare dintre noi si fiecare voce, ce se aude din fundal, are un mesaj foarte diferit de vocea care ni se pare ca ne conduce. Asa ca, atunci cand ne intrebam de ce ne-a ocolit dragostea, este al naibii de important sa fim nemilosi de sinceri cu noi insine. Chiar daca nu suntem intotdeauna constienti de modul in care apasam pe butoane si invartim manivelele, adevarul gol-golut e ca noi suntem arhitectii propriilor vieti. Cu cat vom recunoaste mai repede acest lucru, cu atat mai repede vom obtine ceea ce ne dorim din adancul sufletului. Apoi, mai e ideea, conform careia, nimic nu-ti poate aduce mai repede dragostea decat dezvoltarea propriei capacitati de a iubi. A deveni constient ca fiecare persoana, moment si experienta constituie o ocazie de a cunoaste dragostea care ne leaga pe toti este ca o urare de bun venit adresat formei particulare de dragoste romantica pe care o cautam.

Fiindca atunci cand ne manifestam cu iubire, cand dam dovada de amabilitate, pretuire, generozitate, atentie, blandete, cand celebram miracolele vietii, suntem irezistibili, sa recunoastem! Devenim raze de bucurie si nu numai ca oamenii sunt atrasi de noi, dar primim si nenumarate oferte de iubire. Fiindca, dupa cum frumos graia cineva,  asa cum apa isi cauta nivelul, dragostea isi cauta adancimea. Daca, dimpotriva, suntem fitosi si nu acceptam nimic mai prejos decat cavaleri pe cai albi si printese in trasuri trase de sase sau doisprezece cai, atunci zavoram tocmai canalul prin care am putea atrage dragostea in viata noastra.

Aratandu-ne morocanosi si vesnic nemultumiti sau plini de amaraciune si negativisti, repetand fraze de genul: “Toata lumea are o relatie, numai eu nu voi avea niciodata!”, nu facem decat sa ne acrim pe zi ce trece si sa ne ofilim inlauntrul nostru. Invatand sa recunoastem miracolul dragostei in fiecare moment, cu timpul, se va petrece ceva uluitor: vom observa cum asemenea momente ne schimba spectaculos – o vorba frumoasa ne insenineaza ziua, o incurajare ne face sa ne simtim mai puternici si ne reda increderea pierduta, un compliment extraordinar ne face sa ne creasca inima si o mana alintatoare ne linisteste temerile.

Iubirea e o actiune, nu e ceva static pentru care suntem doar niste receptori pasivi. Musai sa si oferim! Culmea, cei mai multi dintre noi ne concentram asupra dragostei pe care vrem s-o primim si foarte rar sau niciodata asupra dragostei pe care putem s-o oferim! Asadar, daca suntem disperati si ne intrebam de ce nu ne-a batut dragostea la usa pana acum sau daca ne dam seama ca ne afundam in amaraciune, cel mai bun lucru de facut e sa mergem sa batem la usa cuiva si sa oferim dragoste. Si imediat dragostea dupa care tanjim va incepe sa vina catre noi, de fapt, va fi sosit deja. Sa incepem sa observam si sa recunoastem toate momente minunate, cat de marunte, ni s-ar oferi – si ni se ofera mereu, gratis! – si sa le lasam sa ne influenteze. Ele, cele mici, ne vor pregati pentru cele mari. Fiindca a primi putina dragoste este trambulina de pe care ne putem lua avantul catre marea dragoste ce ne va implini cu adevarat. In fiecare clipa se petrece un miracol, trebuie doar sa ne antrenam pentru a-l observa. Fiecare ocazie pe care o traim este o ocazie pentru a ne dezvolta propria capacitate de a iubi- fie ca receptor, fie ca emitator. Orice loc, persoana, lucru, animal sau experienta careia noi ii oferim dragostea noastra isi sporeste capacitatea de a iubi. Astfel, contribuim si noi, in mod activ, la miracolul dragostei, exersand, totodata,  pentru intalnirea cu Sufletul nostru Pereche.

Si mai e ceva: sa avem grija si sa nu uitam sa ne aratam exact asa cum suntem cu adevarat. Fiindca adevaratul nostru Eu este cel care are nevoie sa fie iubit – el e ranit si vulnerabil, nu e sigur ca arata destul de bine ori crede ca nu-i prea destept, cultivat, interesant ori charismatic, se teme ca n-are o slujba indeajuns de buna pentru o invitatie la restaurant s.a.m.d. Oricare ne-ar fi nesigurantele si temerile, ele  fac parte din noi, din frumusetea noastra ca persoane unice, asa ca sa nu ne mai ascundem adevaratul chip. A ne indragosti nu e o competitie in care sa ne intrecem cu altcineva, ci o sansa de a ne scoate in sfarsit la lumina adevaratul Eu, de a intra in atentia cuiva a carui bucurie va fi sa ne iubeasca, sa ne respecte si sa ne pretuiasca Sinele autentic, necamuflat. Nimic nu e mai pretios, mai demn de iubit, mai atragator sau mai interesant decat sa intalnim o fiinta umana autentica. Si sa nu uitam sa ascultam si sa intrebam. Sa ascultam e un risc, fiindca putem descoperi nu numai ce ne place, ci si lucruri care ne-ar putea deranja. A asculta e un act de iubire care spune ca ne aflam acolo ca sa primim orice va vrea sa ne dezvaluie acea persoana – un fapt, un secret, o atitudine, un vis – , chiar daca ne va  deranja. Si ca riscam sa fim deschisi, dispusi sa fim informati, speriati, incantati, fermecati sau schimbati. Ca suntem dispusi sa ascultam acel om dezvaluindu-se, oricum s-ar dovedi ca este el. A intreba inseamna a asculta la puterea a zecea, fiindca punand intrebari nu numai ca ne exercitam curiozitatea, ci ne asumam si un mare risc – riscul de a fi dezamagiti. Cand intrebam spunem, de fapt, ca suntem dispusi sa cunoastem omul acela nu doar ca fantezie a noastra, ci asa cum este el in realitate. Dragostea adevarata se bazeaza pe cunoastere adevarata. Cand punem intrebari cu curaj, demonstram ca suntem dispusi sa cunoastem persoana in intregime, cu defecte si calitati, aratand, de asemenea, ca putem infrunta lucrurile dificile dintr-o posibila relatie viitoare si ca nu avem tendinta de a le evita. Ne facem disponibili emotional, de aceea a intreba inseamna a iubi in cel mai inalt grad.

Ar mai fi multe de povestit si de intrebat in privinta dragostei, insa nu mi-am propus sa plictisesc pe nimeni. Pentru restul intrebarilor dinlauntrul nostru voi spune doar atat: “Ai rabdare cu tot ce e nerezolvat in inima ta si… incearca sa iubesti intrebarile insele… Nu cauta raspunsuri, care nu pot sa-ti fie date pentru ca n-ai putea sa le traiesti… Traieste acum intrebarile. Poate ca apoi, treptat, pe neobservate, vei trai… in raspuns.” ( Rainer Maria Rilke )

Numerologie, 6 decembrie 2011 – zi de vibratie 4

Ziua de vibratie 4 este propice, in mod special, pentru a planifica viitorul si are legatura cu tot ceea ce inseamna constructiile: a pune piatra de temelie a unor proiecte importante, a construi o relatie, o casa, o afacere. Proiectele de natura intelectuala sunt si ele favorizate azi, la fel activitatile de organizare de orice fel, prestarile de servicii, comertul cu actiuni in industria miniera si a materiilor prime. Cei care sunt parinti se pot ocupa de rezolvarea problemelor scolare ale copiilor ( inscrieri la cursuri, sedinte cu parintii, discutii cu profesorii ). In plus, vibratia zilei  ajuta, ba chiar impinge la semnarea unor contracte de orice fel, pe termen lung, aceasta fiind o zi a seriozitatii, loialitatii, sinceritatii, increderii si meticulozitatii. Se pot cultiva relatiile cu cei care pot da o mana de ajutor in punerea in practica a ideilor si fanteziilor voastre. E recomandat ca azi  sa se evite suprasolicitarile fizice, insa se poate reorganiza garderoba si aranja ceva prin casa – decorarea casei pentru sarbatorile ce tocmai au inceput e o idee buna, doar e 6 decembrie, Mosul Nicolae vine sa aduca daruri multe in ghetute si mai multa bucurie in suflete! Adaugati si cativa clopotei – clinchetul lor are darul de a purifica mediul! – si simboluri solare care sa alunge norii de pe cer, dar mai ales pe cei din suflete.

La multi ani sarbatoritilor zilei si o zi minunata tuturor !

Bratarile Prieteniei

Aplica-talisman Ochiul lui Horus ( model unicat )

  Aplica-talisman Ochiul lui Horus ( Ochiul Stang-Luna )

 

Ochiul lui Horus e un simbol antic egiptean, de protectie si de putere regala, considerat sursa de fluid magic, ochiul luminii purificator. Horus este adeseori asociat cu Ra-zeul soarelui ( se speculeaza chiar ca Horus ar fi fost fiul lui Ra ),desi simbolurile lui Ra sunt discul si cercul cu punct inauntru. Ochiul lui Horus are, de fapt, 3 versiuni: ochiul stang ( Luna ), ochiul drept ( Soarele ) si cei doi ochi.  Felul in care este realizat nu-i deloc intamplator si lipsit de sens, el fiind alcatuit din 6 parti, fiecare dintre cele 6 parti corespunzand celor 6 simturi: atingere ( tactil ), gust, auz, gand, vaz, miros- 6 usi care sa receptioneze informatii, 1/64 din el lipsind, aceasta reprezentand bucatica special adaugata prin magie de Thoth.

 

Materiale: lemn, piatra, piele, agatatoare metal, silicon, culori acrilice

Dimensiune: aprox. 10/6 cm

Pret: 100 lei

VANDUT !

Breloc-talisman Cho Ku Rei

  Breloc-talisman din turcoaz reconstruit

Pret: 30 lei

VANDUT!

Cana Vishuddha

  Cana este pictata manual cu simboluri esoterice pentru purificarea si energizarea bauturilor, precum si pentru o mai buna comunicare cu ceilalti, albastrul-turcoaz fiind culoarea Vishuddhei ( chakra 5 ).

Simboluri: Shi Ka Sei Ki, Cho Ku Rei, Om, Zonar, Hart, Shanti, Tripla Spirala, Triskelion, Quincunx, Antahkarana cu 3 brate, Ochiul Atotvazator

Gratie simbolurilor pictate pe cana, aceasta poate fi si un extraordinar talisman ambiental.

Cana Pagi Cerah

Cana este pictata manual cu simboluri esoterice pentru a putea fi folosita in purificarea si energizarea bauturilor, fiind, totodata, un puternic talisman ambiental.

Numele canii nu e ales intamplator, “pagi cerah” insemnand, in indoneziana, dimineti insorite. Ceea ce va doresc si voua.

Cana AGAPI

  Cana este pictata manual si e un extraordinar remediu feng-shui de dragoste, rosu si alb fiind culorile dragostei in feng-shui.

Numele canii nu e ales intamplator, AGAPI insemnand, in limba greaca, DRAGOSTE. Ceea ce va doresc si voua. 

Tablou – remediu feng-shui pentru dragoste

  Dimensiune: aprox.50/40 cm

Bratara handmade cu hematit

Bratara-talisman cu hematit

Numerologie- vibratia zilei, 18 noiembrie 2011- zi de vibratie 6

Vibratia zilei e 6.

Este o zi in care nu trebuie irosit nimic. Repartizati sarcinile, asumati’va responsabilitatile, planificati niste activitati de perfectionare pt voi si/sau membrii familiei, intretineti relatii interumane armonioase, invatati, cititi, indragostiti’va, ingrijiti florile, lucrati in echipa, aplanati conflictele. E o zi propice si pentru a primi sau a face propuneri de casatorie, pentru a studia arta, a cere sfatul in materie de moda, a face activitati culturale.

Pastrati’va zambetul, fiti multumiti si fericiti, indiferent ce faceti astazi, fie ca faceti cumparaturi, planuri sau dereticati bucataria.

O zi faina!

Numerologie- Vibratia zilei, 11 noiembrie 2011 ( 11.11.2011 ) – zi de vibratie 8

Vibratia zilei este 8.

O zi buna pt a va dovedi diplomatia, dar si pt a va impune, cu tact, autoritatea.

E o zi a indeplinirii dorintelor materiale si a obtinerii de bogatie sau putere, daca asta va doriti. De asemenea, incercati ca astazi sa reglementati chestiuni banesti si sa sustineti organizatiile de ajutorare sau sa ajutati, concret, pe cineva. Daca azi se intampla sa fiti propusi pentru o functie, nu refuzati, insa cereti sfatul cuiva de incredere. Vizitati’va prietenii sau rudele, faceti corespondenta, curatenie, spalati’va masinile..

E o zi in care puteti fi usor imitat de altii, asadar fiti atenti la exemplul pe care il dati, la figura pe care’o faceti. Si, nu in ultimul rand, orice altceva ati alege sa faceti azi, urmati’va intuitia!

O zi faina tuturor!

Talismanul Runic al numelui

Talisman runic

Un talisman runic al numelui intareste/accentueaza potenta numelui in viata voastra, fiecare litera ce compune numele avand propria semnificatie in alfabetul runic, ca si in numerologie, insa diferita de aceasta.

Nume: Elena

Simboluri runice: Ehwaz, Lagaz, Ehwaz, Nied, Ansuz

Semnificatia Talismanului:

Ehwaz ( influenta puternica, apare de 2 ori ): schimbare in bine ce implica si calatorii de un anume fel, poate chiar schimbarea localitatii de domiciliu, precum si calatorii in afara granitelor, persoane de ajutor

Lagaz: cunoastere intuitiva, vise premonitorii, , succesul e legat de ascultarea vocii interioare, runa feminina, de natura yin, memorie buna, succes la invatatura, imaginatie

Nied: rabdare, amanare, depasirea situatiilor dificile din care trebuie invatate lectiile, trecerea abisului/incercari emotionale extreme, catalizator pt depasirea obstacolelor, ragaz, asteptarea momentului prielnic

Ansuz: gura, cuvintele rostite, comunicarea verbala, acumularea intelepciunii, sfaturi, interviuri, examene, abilitatea de a naviga cu intelepciune si usurinta, indiferent de conditiile existente, ucenicie intr-o profesie/meserie noua, un nou aspect al vietii sau situatiilor, maestrul, sfatuitorul

Dimensiuni: aprox. 1cm/2cm

Pret: 30 lei ( personalizat ), 10 lei ( nepersonalizat )

 

Nota:

1. “Personalizat” nu se refera la nume, desi poate implica si numele, ci la actul magic/ritualul ce presupune impregnarea si incarcarea talismanului in vederea lucrarii sale magice pt o anume persoana.

2. Comenzile urgente se taxeaza, in general,  suplimentar, in functie de numarul comenzilor in asteptare si presupun de la 2 la 7 zile, in functie de menirea talismanului, fiecare zi a saptamanii fiind optima unei anumite calitati magice ( luni- divinatie si dragoste, marti- protectie si victorie s.a.m.d.), de asemenea culoarea are si ea importanta ei, la fel fazele lunii ( pentru comenzile urgente nu se mai asteapta fazele optime corespunzatoare, insa se respecta ziua optima menirii talismanului ).

3. Influenta Lunii Pline si a Lunii Noi se extinde 3 zile inainte si 3 zile dupa momentul astronomic.

Talisman Runic EOT

Talisman Runic din piatra pentru protectie si noroc ( vandut )

Simboluri runice:  Eihwaz, Eolh si Thurisaz

Interpretare talisman:

Eihwaz: schimbarea favorabila a situatiilor, schimbarea tragediilor in trumf, rezolvarea problemelor ascunse

Eolh: influenta noua si norocoasa in viata, oportunitati pt o cariera noua ori o noua cale de studii, runa prieteniei, runa protectoare foarte puternica- protectia fata de orice nenoroc si premonitii puternice ale pericolelor, care fac ca problema sa fie evitata in timp util

Thurisaz: puterea Ciocanului lui Thor- arma puternica, protectoare atat a oamenilor, cat si a bunurilor, protectie, noroc neasteptat, bunastare

Dimensiuni: aprox. 1 cm/2cm

Pret: 30 lei ( personalizat ), 10 lei ( nepersonalizat )

Vrabiuta