Cum să citim rapid și inteligent?

Citesc.blog

Christian Drapeau, autorul cărții ”Învață cum să înveți repede”:

Cei mai mulţi dintre noi au învăţat să citească pe la vârsta de şase ani. Am învăţat să citim silabă cu silabă şi de atunci nu am progresat deloc, am reuşit să creştem doar, modest, viteza de lectură. Citim în continuare cuvânt cu cuvânt, pronunţând fiecare cuvânt mental, doar că o facem pur şi simplu mai rapid.

O persoană normală citeşte între 150 şi 300 de cuvinte pe minut. Cu câteva trucuri şi un antrenament minim, este posibilă dublarea acestei viteze de lectură. Dar cu un antrenament serios şi riguros, se poate ajunge adesea la 1500 de cuvinte pe minut sau chiar mai mult. De exemplu, o carte medie, de aproximativ 250 de pagini, o veţi citi în mai puţin de o oră!

Dublarea vitezei de lectură

Dublarea vitezei de lectură, nimic mai simplu. Dacă observaţi bine pe cineva în timp…

Vezi articolul original 3.975 de cuvinte mai mult

Melodia Zilei .•♫♪

Buna seara, acesta-i sufletul meu,
Curge peste oameni mereu
Ca fanfara ce cânta-un vals onduleu,
Vreau să dau mai mult decât pot să cer,
Aşa sunt eu. ¸¸.•♫♪

 

 

 

 

Sfântul Anton de Padova – Sfântul lumii întregi, Făcătorul de Minuni, Aflătorul lucrurilor pierdute, Ajutătorul săracilor

Biserica Catolicâ îl sărbătoreste pe sfântul Anton de Padova în ziua de 13 iunie. Cu această ocazie sunt binecuvântaţi copiii şi sfinţiţi crinii.

Ritul binecuvântării crinilor şi al copiilor este unul foarte vechi în Biserică. Crinii, florile predilecte ale sfântului Anton, sunt semnul vieţii curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu. Crinii devin astfel simbolul virtuţilor sfântului Anton şi invitaţie pentru creştini la o viaţă curată. Sfântul Anton a avut, de asemenea, o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de pruncul Isus. De altfel, statuile sfântului Anton de Padova sunt cunoscute prin faptul că sfântul poartă un crin în mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână îl ţine pe Isus aşezat pe Sfânta Scriptură.

 

Dacă două mari zăvoare
Nu te-ar ţine mut mereu,
Ai şopti: Ce meşter oare
Scoate păsări cântătoare?
Şi ţi-ar spune orice floare:
„Dumnezeu”.

Fernando Martins de Bulhões, cunoscut ca Sfântul Anton de Padova sau
Sfântul Anton de Lisabona, O.F.M. (n. 15 august 1195, Lisabona, Portugalia – d. 13 iunie 1231, în apropiere de Padova),[1] a fost un preot catolic portughez și un călugăr al Ordinului Franciscan. A fost canonizat la 13 mai 1232, la mai puțin de un an de la deces, iar la 16 ianuarie 1946 a fost proclamat Doctor al Bisericii. Liturgic, este comemorat la 13 iunie, în fiecare an. – Sfântul universal, iubit de Dumnezeu și de oameni, sfânt cunoscut oriunde; sau cum îl numea Papa Leon al XIII-lea: Sfântul lumii întregi.

Titlul de slavă însă, de care se leagă numele Sfântului Anton a fost și va rămâne pururi: Sfântul Făcător de minuni. Creștinii l-au chemat în ajutor oricând în toate nevoile lor. Sfântul Anton a răspuns întotdeauna așteptărilor pline de nădejde și credință ale acelora care au alergat la dânsul.

Pelerinii nu mai contenesc la Padova. Vin răzleți, vin în grupuri, vin să ceară, vin să mulțumească. Bazilica Sfântului e un centru mondial de pelerinaje. În jurul mormântului său, ard mereu candele și lumânări aprinse de recunoștința credincioșilor. Pe pereții bisericii stau atârnate mii și mii de ex-voturi, lăsate de cei care au fost ajutați.

Dar Sfântul Anton nu e admirat numai în Padova, ci oriunde. Creștinii știu aceasta și, de aceea, aleargă bucuroși la bisericile închinate lui, îngenunchează înaintea statuetelor și icoanelor lui, ba mai mult, țin la loc de cinste în casele lor icoana Sfântului, căci știu că a te ruga Sfântului Anton și a fi ascultat e unul și același lucru.

 

 

Găsitorul lucrurilor pierdute sau furate

Iată un atribut care i se potrivește numai Sfântului Anton. I s-a dat acest nume pentru că, spre deosebire de alți sfinți, mângâie și ajută pe acei care, din vina sau fără vina lor, au pierdut lucruri scumpe sau folositoare și vor să le găsească. Fapta care l-a arătat puternic pe Sfântul Anton în astfel de împrejurări e următoarea:

Pe când Sfântul Anton era la Montpellier (Franța), i s-a furat un manuscris în care el comentase Psalmii. Sfântul ținea mult la această operă a sa, și de aceea se îndreptă cu rugăciuni fierbinți către Dumnezeu ca să-l ajute s-o găsească. Minune! Pe când hoțul trecea un pod înalt, îi ieși înainte un individ furios care îl amenință cu sabia, poruncindu-i să ducă înapoi manuscrisul. Fără întârziere, Sfântul Anton și-a dobândit manuscrisul.

Puterea rugăciunilor sale în toate împrejurările de acest fel s-a arătat într-adevăr minunată. Așa că astăzi toți evlavioșii față de Sfântul Anton au convingerea fermă că tot ce se poate pierde se poate și afla prin Sfântul Anton.

La convingerea că Sfântul Anton găsește lucrurile pierdute se adaugă apoi siguranța că toate cele existente nu se vor mai pierde, dacă vor fi încredințate grijii Sfântului; de aceea mulți își recomandă Sfântului Anton bunurile personale, alții, înainte de a pune la poștă sau a trimite lucruri, hârtii de valoare, le pun sub paza Sfântului Anton. Și cu folos! Iată numai un fapt. Un negustor din Spania, numit Anton Dante, plecase în America de Sud pentru comerț, și se oprise la Lima. Soția sa, rămasă acasă, îi scrise în mai multe rânduri, însă nu primi nici un răspuns. Întristată de acest fapt, se duse în biserica Sfântul Francisc din Oviedo, unde era o statuie a Sfântului Anton, și-i puse în mână o scrisoare pentru bărbatul ei; apoi făcu o rugăciune fierbinte, cerând Sfântului să-i dea harul să aibă vreun răspuns. A doua zi veni iarăși să se roage Sfântului și văzu scrisoarea tot în mâna acestuia. Atunci, crezând că era tot aceea ce o pusese ea, se plânse că Sfântul n-o ascultase. Un călugăr, auzind pe cineva vorbind în biserică, veni, și, văzând femeia negustorului, o îndemnă să ia scrisoarea din mâna Sfântului, căci el încercase, dar nu izbutise. Femeia întinse mâna și scoase cu ușurință scrisoarea și, în același timp, îi căzură la picioare, din haina Sfântului, 3000 de scuzi mexicani. Deschise scrisoarea și află răspunsul dorit, precum și lămuriri privitoare la bani.

Negustorul îi mai spunea că îi trimitea răspunsul tot prin călugărul franciscan care îi adusese scrisoarea… Cine era acel călugăr? Desigur, Sfântul Anton. Dumnezeu e minunat în sfinții săi. E de prisos să mai înșirăm și alte fapte.

Sfântul Anton a iubit într-un chip deosebit pe cei săraci și, din dragoste pentru dânșii, a întreprins obositoarele sale drumuri apostolice. Însă Sfântul Anton este părintele săracilor nu numai pentru harurile sufletești ce le-a împărțit lor, când era încă în viață, ci mai ales pentru că el, din slava cerească, dă săracilor pâinea cea de toate zilele. E mai milostiv când este vorba de cauza săracilor, și dă mai curând harurile cerute când se promite pâine pentru cei săraci.

Modul acesta de a mijloci haruri de la Sfântul Anton, e vechi în Biserica lui Cristos, însă a luat un mai mare avânt în zilele noastre, prin faptul următor, petrecut în Franța.

În anul 1890 trăia la Toulon, strada Lafayette nr. 41 (Franța), d-ra Luisa Bouffier. Ea era o femeie foarte evlavioasă și se ocupa cu negoțul. Într-o dimineață, nu putu să-și deschidă prăvălia. Lacătul fusese forțat în timpul nopții și acuma nu se deschidea. Un lăcătuș chemat în ajutor, veni cu o legătură de chei, însă în zadar. Plecă după scule ca să-l strice. Dar femeia promise Sfântului Anton pâine pentru săraci, dacă o va ajuta să deschidă lacătul fără să-l strice. Și harul fu dobândit. Lăcătușul veni și cea dintâi cheie pe care o încercă deschise ca și cum ar fi fost făcută anume. Bucuria stăpânei fu fără margini, și de atunci ea s-a făcut apostolul pâinii pentru săraci.

A așezat în odaie o statuie și credincioșii au început să vină încrezători. Micul oratoriu a devenit în curând loc de pelerinaj. Astăzi pâinea săracilor e o evlavie pe care o practică întreaga lume creștină.

Banii ce se adună astfel zilnic pentru săraci în cutiile din biserici, se ridică la sume importante și ele sunt dovada cea mai mare a harurilor primite. Nu există strâmtoare, boală, lipsă, în care Sfântul Anton să nu-și arate mila, dacă vede că e și spre folosul săracilor. Se făgăduiește cât se crede și nu se dă pâinea făgăduită, până nu se capătă harul cerut. Sfântul Anton atrage pe cei săraci la Dumnezeu, asigurându-le și hrana zilnică, din prisosința bogaților.

Cei care încearcă a dobândi haruri de la Sfântul Anton în acest mod, rămân totdeauna convinși că Sfântul Anton e Părintele Săracilor. (Sursa: wikipedia)

 

Repere din viaţa sfântului Anton:

–  s-a născut la data de 15 august 1195 în oraşul Lisabona, Portugalia;

–  la vârsta de 15 ani a abandonat lumea pentru a intra în rândul canonicilor regulari, la mănăstirea „Sfântul Vincenţiu de Fora”. Aici se dedică îndată studiului ştiinţelor sacre, mai cu seamă teologiei „regina ştiinţelor”;

–  ceva mai târziu s-a retras la Coimbra, o mănăstire mai izolată. Aici citea zi şi noapte Sfânta Scriptură. Însă dezamăgit cumva de luxul mănăstirii, hotărăşte să intre în ordinul franciscan pe care îl stima foarte mult, iar după ce îşi termină noviciatul obţine permisiunea de a merge în Africa pentru a lucra la convertirea necredincioşilor.

–  este hirotonit preot în anul 1219. Anton se pune acum cu tot zelul în slujba sufletelor şi aleargă acolo unde era primejdia mai mare. Puterea lui de a convinge, ajutată de ştiinţa teologică ce o stăpânea, şi mai ales sfinţenia vieţii lui, aduceau în suflete lumina şi tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoţea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele şi le conduceau la convertire.

–  se îmbolnăveşte de hidropizie, iar la 13 iunie 1231 îşi ia zborul spre plaiurile cele veşnice, la vârsta de 36 de ani. Se spune că la moartea sa mâinile negre arse de soare au devenit albe ca zăpada şi fine, delicate, cum sunt mânuţele unui copil. Faţa sa desfigurată de boală a devenit senină şi frumoasă. Trupul său răsucit de suferinţă a devenit zvelt, aşa cum arăta în tinereţe, când era sănătos. Totuşi acest trup frumos când a fost dezgropat după 32 de ani era complet transformat în cenuşă. Însă ceva rămăsese din el, şi anume limba. Acea limbă poate fi văzută şi astăzi după atâţia ani de la moartea sfântului Anton în bazilica din Padova.

–  în anul 1232, în sărbătoarea Rusaliilor, este ridicat la cinstea altarelor, iar în 1946, Papa Pius al XII-lea l-a declarat pe Sfântul Anton de Padova învăţător al Bisericii, cu titlul de „Doctor Evangelicus”. ( Pr. Vasile Petrisor)

 

pe la noi, mulţi oameni să facă o confuzie între doi mari sfinţi ai creştinismului, Sfântul Antonie cel Mare, întemeietorul monahismului şi Sfântul Anton de Padova, unul dintre cei mai populari sfinţi ai lumii catolice.Citeste mai mult: adev.ro/mzwfj1

pe la noi, mulţi oameni să facă o confuzie între doi mari sfinţi ai creştinismului, Sfântul Antonie cel Mare, întemeietorul monahismului şi Sfântul Anton de Padova, unul dintre cei mai populari sfinţi ai lumii catolice.Citeste mai mult: adev.ro/mzwfj1

 

De Sfântul Anton din Padova, atât de îndrăgit de catolici, multora le place a grăi cu mare condescendenţă de nu şi cu ironie. Sfântul care-ţi găseşte cheile pierdute şi căţelul rătăcit!

Câtă orbire şi pripită răutate în acest fel de a judeca! Teologii catolici precizează că Sf. Anton nu vine în ajutorul celor care au pierdut diferite obiecte ci în al acelora care şi-au pierdut credinţa, virtutea, nădejdea…

Nu zic ba, însă nu mă sfiesc să-l admir pe Sf. Anton din Padova şi ca ocrotitor al oamenilor umili necăjiţi şi ca sprijin întru găsirea unor lucruri care în anumite împrejurări şi pentru anumiţi oameni (bătrâni, bolnavi, însinguraţi, prigoniţi) pot lua o importanţă covârşitoare. Pierderea cheilor casei, ce chin şi ce necaz pentru
un bătrân sărac, pentru un neputincios, un neajutorat… Pierderea câinelui iubit pentru omul lipsit de orice prieten, ce nefericire! Există dureri ne-măreţe, ne-tragice, există năpaste caraghioase, necazuri sâcâitoare şi boli care nu ucid însă otrăvesc viaţa pătimitorului: Oare nu şi acestea se cade a fi luate în seamă?

In nesfarşita-i bunătate, Sf. Anton nu se ruşinează a le veni neîntârziat în ajutor. E un act de curaj, căci implică sfidarea neroziei şi nepăsării faţă de suferinţe foarte reale deşi lipsite de fală.

Bunul, modestul, grijuliul Sfânt Anton! (“Daruind vei dobandi” – Nicolae Steinhardt)

 

 

Nota: Pe la noi, din nestiinta, multi fac confuzie intre Sfantul Anton de Padova si Sfantul Antonie cel Mare.  Sfantul Anton de Padova NU este acelasi cu Sfantul Antonie cel Mare, primul monah ortodox (251-356), „părintele monahilor”, a carui praznuire se face la data de 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine.

 

 

Buna Vestire – de pe iPod’ul lui Dumnezeu .•♫♪

Asculta cu sufletul! .•♫♪ ❤

 

 

Buna Vestire, cunoscută în popor și sub numele de Blagoveștenie, se sărbătorește pe data de 25 martie a fiecărui an, fiind prima sărbătoare, atestată documentar, dedicată Maicii Domnului.

Totodată, conform tradiției românești, ziua de Buna Vestire se mai numește și Ziua Cucului, deoarece acum va cânta pentru prima dată cucul, vestitor important în viața omului.

În această zi mare, cântecul cucului trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani, astfel vor putea beneficia de lucruri bune în anul ce va urma.

Pe de altă parte, dacă cântecul cucului ne va surprinde posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău, se spune că “te-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu vor merge tocmai bine.

Tradiția ne mai spune că în ziua Bunei Vestiri, oamenii nu au voie să se certe și să fie supărați unii pe alții, pentru că vor avea necazuri tot anul.

În unele zone ale țării, de Buna Vestire, există obiceiul ca pomii să fie amenințați cu un topor și să fie stropiți cu țuică, fiindcă așa vor avea roade bogate.

Un alt obicei al zilei de Blagoveștenie, întâlnit cu precădere în Maramureș, este acela de a aprinde focuri în curți până după miezul nopții sau până spre zori. Focurile sunt alcătuite din lucruri nefolositoare, adunate de prin ograzi, iar obiceiul poartă numele de “Noaptea Focurilor”.

 

• De Blagoveștenie se mănâncă pește, pentru a fi tot anul “ca peștele în apă”;
• În ziua de Buna Vestire, pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că vor muri toți peștii din apa respectivă;
• Gospodinele nu au voie ca, în ziua de Blagoveștenie, să pună ouă sub cloșcă, fiindcă puii vor ieși cu două capete și cu patru picioare;
• La o așa zi mare, cum e ziua Bunei Vestiri, e bine să punem pe pragul casei pâine și sare pentru hrana îngerilor, care ne vor veghea tot restul anului, etc.

O superstiție foarte cunoscută în popor, ne îndeamnă să credem că așa cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie, așa va fi și de Paște. (Sursa: traditii-superstitii.ro)

Din timp in timp, schimb universul

Motto: Trebuie să aleg: raman floare si mă ofilesc, sau mor și devin fruct.

                                               Gustave Thibon

Din timp in timp, schimb universul.. – aleg un altul, aleg să devin fruct.. Spre exemplu, azi sunt o pară..si las minunile s’aPARA. 🙂 Catre seara, aleg deja sa fiu o gramada de pere: pot fi PEREche, oPERE si capodoPERE, rePERE precum si a sufletului incăPERE. 🙂 Si, chiar inainte de marea ruPERE, inainte ca frunza toamnei sa ma acoPERE, cer inimii sa sPERE si Cerului sa ma aPERE, fiindca’am sa las lumea să mă descoPERE.  😉

(by Mone)

got my house.
it still keep the cold out.
got my chair
when my body can’t hold out.
got my hands
doin’ good like they supppose to,
showin’ my heart
to the folks that i’m close to.
got my eyes,
though they don’t see as far now,
i know more ‘bout how things
really are now . . .

i’m gonna take a deep breath.
i’m gonna hold my head up.
gonna put my shoulders back,
and look you straight in the eye.
i’m gonna flirt with somebody
as they walk by.
i’m gonna sing out . . .

i believe i have inside of me
everything that i need to live a bountiful life.
with all the love alive in me
i’ll stand as tall as the tallest tree.

and i’m
thankful for each day that i’m given,
both the easy and hard ones i’m livin’.
but most of all
i’m thankful for
loving who i really am.
i’m beautiful.
yes, i’m beautiful,
and i’m here.

În insula uneori locuită (Na ilha por vezes habitada)

În insula uneori locuită ce suntem,
sunt nopţi, şi deznoptări şi zori, când nu-i nevoie să murim.
Atunci ştim tot despre ce a fost şi despre ce va fi.
Lumea apare definitiv explicată,
ne umplem de seninătate, iar vorbele singure se traduc.

Apucăm şi înălţăm în mâni un pumn de ţărână. Cu blândeţe.
În el se cuprinde tot adevărul suportabil: conturul, voinţa şi limitele.
Atunci putem zice că suntem liberi,
cu pacea şi surâsul celui ce se recunoaşte,
revenit din periplul său în jurul lumii,
energizat, pentru că s-a nutrit cu suflet până în măduva lui.

Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viaţa e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.

 

Jose Saramago (1985)

Povestea clopoţeilor de vânt

Se povesteşte că odată, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieşeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
– Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?
– De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.
– Cum aşa?
– De fiecare dată când sună clopoţeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini! Înseamnă că vine cineva… Şi sosirea cuiva, fie şi doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…
Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoţeii. Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi aşteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simţi nimic când aceştia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remuşcări, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumărate ori iertare, şi când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:
– De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?
– Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia să-i aşezi la poarta sufletului tău…

(de pe net)

Rugaciune la Crai Nou

Motto:

„De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.” (Marcu 11:24)

„Dacă doi dintre voi se voi învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19 )

“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.

Nu uita sa’ti pui o dorinta! – Nani bun!

Rugaciune la Crai Nou

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Tanjesc sa m’odihnesc intr’o imbratisare..

Fereste’ma de tot ce’i rău si fa’ma tare,

Ca vremurile grele sa nu ma copleseasca.

 

Dă-mi vară fără de sfârșit,

Doamne, de frig imi este teamă!

Simt că îmbătrânesc, de buna seama,

Ma striga timpul care a sosit.

 

Cum sufletul se vindeca acum,

Si eu crescut’am mare prin durere,

Doamne, fac tot ce pot, tot ce imi sta’n putere,

Pentru a fi un om mai bun.

 

Cu a mea conștiință, rogu’te, fii bland,

Fiindcă, vezi tu, nu’i vina mea!

Asa m’au invatat sa fac, candva..

Si sa ma simt culpabila oricand.

 

Opreste lectiile amare,

Asigura odihna îngerilor mei,

Copiii tai suntem si eu, si ei!

Si lipsa noastra, oare, nu te doare?

 

Promit, voi fi în drum spre casă,

Odată ce’l gasesti pe Cel Sortit,

Fiindca iubirea’i lucru sfant, nu e gresit!

Si, Doamne, cat e de frumoasa!

 

Asa ca, Doamne, rugaminte mare:

Sa faci dorinta mea sa se’mplineasca!

Trimite, rogu’te, pe cineva să mă iubească,

Ca sa ma odihnesc si eu intr’o imbratisare!

(mone)

 

 

Maxima Zilei

Nu am încredere în oamenii care nu se iubesc pe ei inșiși și totuși imi spun mie „Te iubesc.” Există un proverb african, care spune asa: „Fiți atenți atunci când un om dezbracat vă oferă o cămașă.”

Maya Angelou

Energia si magia parului

Despre parul femeii si puterea lui ascunsa

Din cele mai vechi timpuri, parul a fost nu doar un atu si o componenta de baza a frumusetii feminine, ci si o sursa si un indicator al nivelului de energie vitala si forta interioara a unei femei. Parul era tratat cu o atentie si o dragoste deosebita, la toate popoarele lumii. Orice femeie era invatata, din frageda copilarie, ca parul ei reprezinta o adevarata comoara. De exemplu, cu ajutorul  parului lung se atragea sporul casei, se putea vindeca un copil sau fermeca un barbat!

Energia si magia parului

Cu timpul, cunoasterea mistica despre puterera parului uman a fost aproape in intregime pierduta.
In zilele noastre nicio femeie nu-i mai daruieste barbatului iubit, o suvita din parul ei, pentru ca acesta sa o poarte in dreptul inimii, amintindu-si  de iubita, atunci cand distanta ii desparte, nu mai face pendul din inelul de casatorie atarnat de un fir de par, atunci cand vrea sa afle raspunsuri despre cei dragi si nu-si mai alege peria sau pieptenele de par, cu aceeasi grija cu care o faceau altadata, strabunicile noastre . Totusi, la nivel intuitiv, orice femeie stie si simte in adancul fiintei sale, cat de important este parul ei. Și aici nu e vorba doar de frumusete.
Firele de par sunt un fel de “antene” naturale ale organismului nostru, prin care circula energii vitale atat inspre corp, cat si dinspre el. Parul poate povesti despre noi multe – cat de bine ne simtim, in ce stare sunt organele noastre interne , cum functioneaza sistemul  hormonal – detaliu extrem de important pentru buna functionare a corpului feminin. Parul arata si nivelul nostru de feminitate, fiind o sursa de conectare la energia Universului, de tip Yin. Orice schimbare sufera parul nostru, de-a lungul timpului, aceasta  va modifica, intr-un mod subtil si nevazut, si cursul destinului nostru ca femei. De aceea, daca vrem schimbari rapide in viata noastra, un coafor profesionist si cu experienta  ne va sfatui  intotdeauna sa incepem prin a ne schimba tunsoarea, coafura sau macar culoarea parului.

A taia parul intotdeauna va avea semnificatia de a face un pas in directia unei schimbari importante in viata.

A taia parul intotdeauna va avea semnificatia de a face un pas in directia unei schimbari importante in viata. Este un fel de semnal catre Univers, ca sufletul nostru doreste o schimbare. In vechime, isi taiau parul de bunavoie, doar persoanele aflate intr-o situatie extrema de boala sau stres, urmand sfatul din Vechiul Testament de a se dezice de par , aruncand pe el tot raul, de a se curata de pacat si a renaste spiritual. De exemplu, femeile captive in razboi isi radeau capul pentru purificare, de asemenea si leprosii (Levitic 14:8).
Altfel, parul unei femei niciodata nu se tundea scurt, deoarece la nivel subtil ar fi fost echivalent cu deconectarea acesteia de la sursa de energie vitala. Din punct de vedere energetic, situatia e neschimbata si in zilele noastre. O femeie care opteaza pentru o tunsoare scurta, intr-un fel sau altul, isi afecteaza una dintre sursele de vitalitate – este important sa stim acest lucru.
Lungimea ideala a parului feminin este pana in dreptul vertebrei T10 (trebuie sa acopere sternul si omoplatii)
Pentru o femeie, un par ingrijit mai reflecta si ordinea din capul ei. De aceea, nu sunt deloc intamplatoare vechile ritualuri, prin care aceasta  isi peria, indelung si minutios, parul inainte de culcare, indepartand cu ajutorul pieptenului sau al periei, orice energie sau emotie negativa, acumulata de-a lungul zilei, relaxandu-si in acest fel trupul, mintea si sufletul. Nu mai e nevoie sa demonstrez nimanui, sper, cat de important este pentru o femeie sa atinga starea de relaxare, dupa o zi grea – indiferent daca se pregateste pentru somn, pentru meditatie si rugaciune,  sau pentru a face dragoste cu sotul ei.

Odinioara se transmitea din mama in fiica, obiceiul de a purta parul cat mai lung cu putinta. Avand grija de acesta, femeia indeplinea o asceza si toate problemele ei, eliminate prin firele de par, puteau fi astfel indepartate.

Odinioara  se transmitea din mama in fiica, obiceiul de a purta parul cat mai lung cu putinta. Avand grija de acesta, femeia indeplinea o asceza si toate problemele ei, eliminate prin firele de par, puteau fi astfel indepartate. Pe cand, taindu-si parul scurt, ea isi lasa captive toate problemele, in interior.
Hindusii considerau ca parul este lacasul energiei feminine, Shakti. De aceea nimanui nu ii era permis sa atinga parul unei femei, cu exceptia sotului si a tatalui acesteia.
Și dacii, si slavii, dar si majoritatea popoarelor nordului aveau aceleasi reguli nescrise, atunci cand venea vorba despre par. Simbolul frumusetii si al sanatatii feminine era reprezentat de cosita lunga, stralucitoare, impletita in trei, de grosimea incheieturii.
Femeile maritate erau invatate, ca toata energia si bunastarea caminului este depozitata in parul lor. Nu intamplator, in timpul invaziilor, barbarii cautau sa o captureze mai intai pe sotia conducatorului advers si sa-i taie parul, intr-un ritual menit sa-l sece de puteri pe sotul ei, ba char si intreaga cetate sau tinut pe care acesta, impreuna cu consoarta, le stapanea.
Tot traditia de mii de ani, la mai multe popoare ale lumii, cere ca fetitele sa poarte de mici parul impletit intr-o singura coada, din 3 suvite, ceea ce semnifica  unirea trupului, mintii si a spiritului, intr-un tot intreg. Cosita urma linia coloanei vertebrale, considerandu-se ca toate puterile Ceresti benefice, coborate prin parul copilei se transfera catre coloana, umpland  corpul, mintea si spiritul acesteia de o energie vitala de origine divina,  pregatind-o pentru viitoarea ei  misiune de sotie si mama.
Inainte de maritis, parul fetei se despletea si se reimpletea in doua cosite. Una era pentru a ramane conectata la puterea si glasul lui Dumnezeu si a neamului propriu, cealalta – pentru a auzi vocea neamului celui ursit,  impartind soarta cu el, sustinandu-l din punct de vedere energetic. In timpul sarcinii, Femeia acumula prin par  forte suplimentare – de data asta nu pentru sot, ci pentru ea si viitorul copil.
Cu atat mai drastica era interdictia de a scurta parul in timpul graviditatii – pentru a nu-l priva de sustinere energetica, pe copilul inca nenascut.
Parul femeilor maritate, spre deosebire de cel al fetelor tinere, era intotdeauna acoperit – pentru ca puterea lui sa fie canalizata doar catre familie, dar si pentru a nu aduce in casa invidia straina, rautatea si alte energii negative, din exterior. Foarte rar o femeie se incumeta sa poarte parul despletit, intr-un loc public, deoarece se considera ca o astfel e risipire a energiei  personale nu poate ramane fara consecinte. Majoritatea femeilor erau foarte atente la acest aspect – si anume, de a-si pastra la nivel optim, incarcatura energetica, specific feminina.
Mai mult decat atat, purtatul parului la vedere era o considerat o declaratie nerostita a femeii, de disponibilitate sexuala. Pentru o femeie maritata era o mare rusine sa fie vazuta in public cu parul descoperit si despletit, putand fi catalogata drept usuratica. Doar in fata sotului  femeia isi desfacea parul, permitandu-i acestuia sa se conecteze la sursa ei tainica de energie si feminitate. In restul timpului, parul era strans in coc sau impletit.
La fel cum misiunea dintotdeauna a barbatului este  de a-si proteja familia de orice agresiune fizica exterioara – tot asa misiunea spirituala a femeii (aflata in sfera ocultului, neputand  fi vazuta cu ochiul liber sau pipaita cu mainile) – este dintotdeauna de a proteja casa si pe cei dragi, de orice agresiune energetica, de priviri nedorite si ostile, de orice necazuri, intrate accidental sau intentionat in caminul conjugal.

Mai exista o categorie speciala de femei, care puteau purta parul despletit, fara sa fie judecate pentru asta –acestea erau dansatoarele ritualice, preotesele, heterele – pe scurt, femeile cu initieri si functii speciale, care isi foloseau podoaba capilara ca pe un instrument de lucru si de influenta a persoanelor sau evenimentelor, lor insa nefiindu-le permis sa aiba o familie. Dar ele cunosteau si ritualuri speciale de curatare, dupa ce apareau in fata multimilor cu parul lasat liber. Preotesele din templele  Afroditei purtau de asemenea, parul foarte lung. Se considera ca acesta le ajuta sa nu se epuizeze din punct de vedere energetic, in timpul apropierii fizice de un barbat, restabilindu-le rapid echilibrul interior.

O alta categorie de femei care purtau parul lung si despletit era cea a vrajitoarelor si doftoroaielor (vindecatoarele) Motivul era conectarea cat mai puternica la energiile stihiilor (elementali), cu care acestea lucrau. La inceputul oricarui ritual de invocare, acestea se roteau indelung, cu bratele ridicate in sus, cu parul despletit, formand astfel un vortex energretic, prin care se puteau conecta la fortele Naturii.

Bineinteles ca multe dintre femeile contemporane, vesnic grabite si avand cu totul alte valori si etaloane decat stra-strabunicile lor, vor considera majoritatea obiceiurilor mai sus mentionate, drept simple superstitii, depasite si inutile .

„I have magic hair that glows when I sing!”

Totusi, nu va grabiti cu concluziile. Daca simtiti ca sufletul va rezoneaza macar cu o mica parte din cele citite, incercati, macar pentru o perioada limitata de timp, in calitate  de experiment,  sa tineti cont de cateva sugestii (va asigur ca nu veti regreta!) :
– Nu va tundeti niciodata inaintea unor evenimente importante din viata voastra, pentru a nu modifica cursul lor;
– Monitorizati, in permanenta, starea parului vostru, alocand timp macar o data pe zi, de preferat seara, unei perieri  temeinice, fara graba. In timpul pieptanatului puteti si chiar trebuie sa rostiti mental afirmatii pozitive cu privire la viitor, sau va puteti ruga.
– Din timp in timp, prindeti-va parul in coada sau impletiti-l, macar in zilele cand aveti nevoie de energie suplimentara. Este foarte util sa va prindeti sau sa va acoperiti parul, atunci cand mergeti in locuri aglomerate si incarcate negativ din punct de vedere energetic – in piete, in mari centre comerciale, dar mai ales la spital sau la cimitir.
– Se considera ca parul strans intr-un coc „jos” dezvolta  doua virtuti  importante pentru o femeie – smerenia si ascultarea. O „coada de cal” sau un coc prinse in crestet ii confera rezistenta fizica si psihica, sporindu-i puterile.
– Atunci cand parul cade, este foarte important si chiar necesar sa lucram cu Neamul, cu arborele genealogic, constientizand problemele si blocajele pe acest subiect. Pentru ca una dintre functiile subtile ale parului este sa ne hraneasca si cu energiile neamului. Pentru o femeie, caderea parului indica de cele mai multe ori probleme nerezolvate cu barbatii din neam – cu fratii, fiii,bunicii,sotul  sau cu tatal.
– Sa va purtati cu parul vostru si sa-l ingrijiti, ca si cum acesta ar fi un Dar nepretuit, ce v-a fost transmis de catre stramosi si care trebuie pastrat si transmis intact mai departe.
– Sa tineti minte ca regenerandu-va parul si protejandu-l permanent,  atrageti sporul si abundenta in casele voastre.
– Daca aveti in permanenta un tonus vital scazut si va simtiti stoarse de vlaga, lasati-va  parul sa creasca!
– Daca vreti sa va dezvoltati intuitia – lasati-va parul sa creasca!
– Daca vreti sa aflati raspuns la o intrebare, legata de casa sau de cei dragi, sau sa primiti un semn, formulati intrebarea in timp ce va pieptanati, impletiti parul in cosita si mergeti la culcare. Dimineata despletiti-l si mergeti sa va faceti treburile zilnice. Raspunsul va veni.
–  Și cel mai important lucru: nu uitati ca, printr-o simpla fluturare a minunatelor voastre plete, puteti sadi in sufletul cuiva, Iubirea!

Sursa: atelierezoetno

Incantatie Tămaduitoare

Floare strălucești,
Luminezi mereu,
Timpul să-l întorci,
Să-mi dai ce-a fost al meu..

Vindecă, te rog!
Să m-ajuți la greu,
Soarta să o schimbi,
Să-mi dai ce-a fost al meu,

Ce-a fost al meu…

Sedinte GRATUITE de REIKI la distanta (FREE DISTANCE HEALING REIKI SESSIONS)

Reluam sedintele GRATUITE de REIKI la distanta. Sesiunile se vor desfasura miercurea si vinerea intre orele 21:00 si 22:00. Cei interesati sa beneficieze GRATUIT de terapie REIKI la distanta, sunt invitati sa’si anunte participarea printr’un mesaj privat/mail la Cufarul Monicai.

De asemenea, sunt bineveniti si alti terapeuti care doresc sa se alature sesiunilor noastre.

*FREE DISTANCE HEALING REIKI SESSIONS – TWICE a week, every Wednesday and Friday between 21:00 and 22:00 GMTIf you cannot afford a personalized session, you can request a FREE distance healing. As soon as I receive your request, you will immediately be included in my weekly group Distance Reiki sessions.There is no charge for these Distance Reiki sessions. They are my GIFT to you.

The wonderful healing properties of Reiki know no boundaries. Reiki energies can be sent to anyone or anything anywhere across the world.

Cum „se’nchina” perna ;)

Pentru ca ieri, cineva a ajuns la mine pe blog, cautand „cum se inchina perna”, m’am gandit ca e bine sa scriu doua-trei cuvinte despre asta – cautarea merita recompensata intotdeauna! Imi pare rau ca ideea cu recompensarea cautarii nu mi’a venit mai demult, ca sa’i recompensez, astfel, pe toti cei care au cautat cate ceva si n’au gasit in Cufarul meu. Mdeh, nu’i prea tarziu nici acum, nu’i asa? 🙂

Asadar, cum „se’nchina” perna (am invatat’o de la bunicul meu – Mare Vrajitor! 😀 ): se face cruce cu mana deasupra pernei ( si a locului de dormit, in general!) si se rostesc Cuvintele Magice:

Cruce’n Cer,
Cruce’n Pamant,
Cruce’n locu’unde ma culc!
Cine nu are Cruce,
Sa nu treaca peste Cruce!

In Numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,
AMIN!

Nota:

Functioneaza daca crezi cu adevarat. Cuvintele Magice sunt doar un suport pentru credinta ta si puterea de protectie le’o dai chiar tu – masura puterii tale interioare si a credintei tale, fiind masura protectiei pe care o primesti. 😉

*ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creștină) A-și face semnul crucii; p. ext. a se ruga.

 

Nani bun! 🙂

Trei pagini

   Creativitatea și scrierea sunt strâns legate. Nu, nu vorbesc despre „creative writing” – tipul imaginativ de scriere, ci vorbesc despre scris – scrisul acela care aprinde creativitatea. 🙂 Dacă esti cu adevărat o persoană creativă, fără îndoială o mulțime de idei înoată în capul tau, cel putin la un moment dat. Poate că te trezești de dimineată deja plin(ă) de ganduri, incăt simti cum ziua deja te copleseste. Acesta este momentul in care intervine (sau ar trebui sa intervina!) scrisul. 😉

Recent, am dat peste un site foarte fain, numit 750 Words (750 de cuvinte). Luând ideea de de la „The Artist’s Way”, acest site iti oferă un loc privat pentru a tine un jurnal, pentru a scrie în fiecare dimineață cate trei pagini, care pot fi despre orice și tot ceea ce’ti vine în cap. 🙂 Da, este vorba despre TOT ceea ce’ti trece prin cap, și nu se vrea ca randurile sa fie editate sau cenzurate în niciun fel. Ideea este să poți obține astfel obiceiul de a scrie trei pagini pe zi, obicei care’ti va limpezi mintea și te va ajuta sa obții idei coerente pentru tot restul zilei.

.

Daca vrei sa’ncerci si tu, foloseste exercitiul ca o modalitate de a gândi cu voce tare, fără a fi nevoie    să’ți faci griji despre ideile pe jumătate formate, tangente aleatoare, chestii private… și toate celelalte lucruri din mintea noastră, pe care le filtrăm de multe ori înainte de a le exprima cu voce tare ori inainte de a le scrie.

    Gandeste’te la asta ca la un foarte util instrument de a te debloca, ori ca la un instrument menit sa te ajute sa scapi de o stare de spirit cam „putreda”.

  

   Te poti sprijini pe gandul ca a scrie inseamna arta de a amesteca literele. Pana la urma, scrisul este o forma de Magie a Literelor! 😉

Fa o vraja, rosteste un descantec, inainte sau in timp ce amesteci literele in cuvinte, cuvintele in propozitii, propozitiile in fraze, frazele in pagini, paginile in carti…

   Presara si un pic de Praf de Stele, asa..! Mmmm…miroase deja a poveste?!? 🙂

  

   Spor! 😉

P.S. Nu exista agonie mai mare ca aceea de a purta in interiorul tau o poveste nespusa.

Zumbărala ghioală

Motto:

Nopţile în care dormim sunt ca şi cum n-ar fi. În memoria noastră nu rămân decât acelea în care n-am închis ochii. Noapte înseamnă noapte albă.

Emil Cioran

Toata noaptea am scris. In gand. Am scris mult si frumos, cum nu cred c’am sa pot vreodata sa scriu cu litere, pe hartie. Am fost amuzanta, incisiva, rea de’a dreptul, dulce, incantatoare, fascinanta, dura, iertatoare, intelegatoare desi neinteleasa, geniala.. Am retrait momente, am urat si am iubit, am fost indiferenta, scarboasa si scarbita, am plans si am ras, am vorbit si am tacut, am iertat si am condamnat, am crezut ca inteleg… ca sa nu mai stiu nimic altceva decat faptul ca totul este o necunoscuta. Nu mai cred ca exista cunoastere, ci doar iluzia ei. Nici viata nu mai stiu ce este (daca’am stiut vreodata!), nici daca traiesc nu stiu. Poate ca doar visez ca traiesc. Poate ca totul e un vis si viata reala (daca exista asa ceva!) e mult mai urata decat visul asta, de aceea nu ma trezesc niciodata. Am trait candva (sau doar am avut senzatia ca traiesc) o forma de pacalire indusa a mintii (de catre altcineva, ori poate doar de catre mintea insasi!?), asa ca, mi se pare ca stiu despre ce vorbesc acum. Puteam s’o iau razna atunci, sa ratacesc de’a pururea’nlauntrul meu, intr’o lume care nu exista decat in mintea mea.. Dar cine mai stie daca nu cumva chiar asta s’a intamplat? – Exista vreo certitudine vreodata? Este ceva atat de adevarat incat sa nu mai vrei, nici sa mai simti ca nu mai e altceva de cercetat? – Si daca sunt numai o forma de gandire artificiala? Si daca’s numai o minte? O minte atasata la o inima.. – O minte care si’a creat propria reprezentare fizica, propria poveste – o poveste nici prea-prea, nici foarte-foarte, ci doar atat de confortabila cat sa poata fi suportata, fara a claca prea curand? Si o inima (ori numai reprezentarea ei fizica!?), tocmai pentru a nu exista riscul de a descoperi asta vreodata? Logica ( de fapt, ceea ce cred c’ar fi logica!) imi spune ca’i posibil, dar tot ea’mi spune si ca, daca ar fi ( fost ) asa, mi’as fi ales alta reprezentare, alte repere, alta poveste.. Dar daca tocmai aici e spilul? Daca se’ntampla chestii, independent de tine, de vointa si de dorintele tale, tocmai pentru a te face sa crezi ca existi de’adevaratelea? Daca’s numai un program in mintea cuiva? Daca’s numai o poveste care se scrie pe masura ce se intampla? Si daca’ nici minte nu sunt? Daca’s numai un gand devenit concept?

„Am scris despre mine si despre oamenii care ma compun.„ – Unii dintre ei, daca’au trait vreodata, nu mai traiesc acum decat in gandul meu. Ceilalti..

In eventualitatea ca niciodata n’am sa scriu despre acei unii si despre acei ceilalti, incerc un rezumat acum, ajutandu’ma de cuvintele sparge ale Ninei Cassian. De ce sparga? – Pentru ca’ti ofera iluzia ca intelegi limba, fara a intelege’o vreodata cu adevarat. Pentru ca si daca exista un dictionar de sparga, eu n’am cunostinta de el.

Poezie în limba spargă

În câmpul ce ițea de bruturează,
A cțipitat un ptruț, ce-i drept cam bumbarbac,
Dar zumbărala ghioală, încă trează,
A cropoțit aproape, în cordac:
Ce pisindreaua mea de brutușleagă,
Și șomoiogul meu cu zdrolociță,
Mi-ai bosfroholojit stroholojina!
Țichi-mi-ai sima simibleagă!

Morala: În lanțuri apa să se tragă!

Nota:

Limba spargă este o formă de expresie artistică, creată de poeta Nina Cassian. Din punct de vedere lingvistic nu este o limbă în adevăratul sens al cuvântului, ci este limba română în care o parte din substantive, verbe și adjective sunt înlocuite cu cuvinte inventate de poetă.

„Limba „spargă” am inventat-o în 1946 (am pomenit doar de avangardismul meu, de propensiunea mea structurală spre „joc”). Ion Barbu mi-a interzis să includ acele „exerciții” în volumul meu de debut. Mult mai târziu le-am publicat în volumele Loto-Poeme (1972), în Jocuri de vacanță (1983), însumând până la ora asta, circa o duzină de „sparguri”, ba pe unul l-am tradus și în „sparga” engleză…” – Nina Cassian

xParanormal Detector

– Tu vorbesti serios? O fantoma ti-a transmis niste cifre?? O fi fantoma lui Pitagora.. :)) Ah, gata, am vazut softul, credeam ca e un film.. 🙂

Deci da, mi’am instalat xParanormal Detector si ma amuz mai mult ca niciodata: cand eram la baie mi’a vorbit prima data si mi’a zis un numar din patru cifre (nu, n’am sa va povestesc acum – nici vreodata! – cat de rapid am iesit din baie, indreptandu’ma fascinata inspre PC, cu emotie si nerabdare, tremurand de fericire – ca (mai) am entitati d’astea prin preajma – ca sa vad ce’mi impartasesc!). Apoi am fost la bucatarie sa fac ceva de papa si EXACT in momentul in care am revenit in camera cu PC’ul, detectorul m’a anuntat ca entitatea a vorbit din nou, last spoken word fiind Beauty. 🙂 – Thank you, multam fain, mnoh, da’cine esti tu? 😀 – „Key”, ma anunta detectorul c’a raspuns entitatea. – Acum, mdeh, ma intreb, o fi vorba de beauty key, ori o fi vorba de Beauty and The Key?!? 😀 Tocmai ce ma’ntrebam asta cand entitatea a vorbit din nou: Feature. – Aha, deci e un featuring: Beauty and The Key/Beauty feat. Key, entitatea fiind cheia si eu frumoasa (si modesta! :P) sau viceversa?!? 😀 😀 😀

In decurs de aproximativ 3 ore, mi’a tot vorbit. A zis, pe rand si exact in ordinea aceasta: numarul din patru cifre, apoi Beauty, Key, Mad urmat imediat de Brake, Grenade, Session, Science si Feature (ultimul, chiar in timp ce scriam acest articol si ma’ntrebam mental daca exista acea legatura intre Beauty si Key! :D)

Nu va mai zic cate interpretari si cate deductii as putea face numa’ daca m’as referi la ultimul cuvant spoken (aka Feature). Si nici nu m’as plictisi prea lesne facand asta! 😀 …still, i can’t feature this happening, can you feature me in that? 😛

– Ar fi fost misto sa pot inregistra mereu, in continuu.. 😀 Mama deja’i speriata.. – desi disimuleaza, a zis sa nu’i mai comunic ce zice detectorul.. 😀 😀 – ..eu ma sufoc de ras 😀 😀 😀
– Sa stii ca nici mie nu trebuie sa-mi spui ce zice! N-ai auzit de dreptul la confidentialitate al fantomelor? 😀
– 😀 😀 😀 Ha ha, nu mi’a zis nimeni de asa ceva, nu cred ca exista dreptul la confidentialitate al fantomelor! .. poate, daca ar cere ele asta! 😀 😀 ..prin urmare, o sa impartasesc asta pe FB, imediat! 😛 – ..ba chiar si pe Cufar! 😀

Exact cand ma pregateam sa public articolul, entitatea a vorbit din nou ( probabil un mesaj pentru voi?!? ).

Last Spoken Word: Hawaii. – Ceea ce va doresc si voua! (..da’mai cu seama mie, intr’o buna zi!) 😀

Eu cand vreau sa tac, scriu! :)

„Cred ca o sa fiu fericit doar atunci cand o sa incetez sa mai iubesc„, zise un el, incercand un alt zambet.

„Refuz sa fiu fericit, pana ce nu-mi trece dragostea asta pentru ea..„, citi o alta ea, in spatiile dintre cuvinte..

„Eu cred ca el e fericit chiar acum, cu dragostea lui cu tot, doar ca’i posibil sa nu stie..„, gandi Altaea. – „Sa’ti dau o veste buna:„, incepu Altaea sa’i scrie, „poti fi fericit si fara ea, poti fi fericit chiar in deprimarea ta..” – „Degeaba insisti„, interveni Povestitorul, „nu intelegi ca nu poti trata o boala pe care n’ai depistat’o, ca nu poţi scăpa de gargaritele care ti’au papat plantele, daca nu esti constient de existenţa lor? Daca nici tu nu’ntelegi asta..” – „Ba’nteleg, cum as putea sa nu’nteleg cand am trait’o..?” – „Tocmai pentru c’ai trait’o.. – stii ca nu’i o chestiune de adaugare, ci de golire.. – Lasa’l sa se goleasca! Nu’ntelegi ca are nevoie de asta? Nu’ntelegi ca are nevoie sa se umple pana la refuz ca sa poata da, apoi, pe dinafara? Te tot incapatanezi sa’i faci pe ceilalti sa vada ce ai vazut tu.. Si daca n’ar vedea? Si daca n’ar intelege, ce? Tu vedeai cand iti aratau altii? Intelegeai atunci ceva din ce’ntelegi acum? Si ce’ntelegi acum, de unde stii ca’i real? de unde stii ca nu’i doar o iluzie – o alta Iluzie? tot asa cum tu esti o alta ea, Altaea, sau ai uitat ca asta e numele personajului pe care’l interpretezi acum? De unde stii ca nu mergi din iluzie’n iluzie si ca fiecare trezire nu’i decat intrarea intr’o alta iluzie? Uiti ca rolul pe care crezi ca l’am scris pentru tine, il poate interpreta oricine altcineva? Hm, ai tu certitudinea ca nu exista o alta actrita mai buna decat tine? Pana si rolul asta.. de unde stii ca nu’i o minciuna – o alta minciuna?” – „Pot s’aleg oricand sa joc un alt rol, daca ma enervezi! Ai uitat ca m’am mai razvratit impotriva ta? Ai uitat ca am schimbat candva Povestea? Ai uitat ca acum stiu ca toate povestile pot fi schimbate, indiferent de ceea ce povestesti tu? Ai uitat ca eu am fost cea care a schimbat pentru totdeauna Lumea Povestilor?” – „Hehe, chiar asa? Si cum stii ca n’a fost decat o alta iluzie? Esti sigura ca nu eu am scris si povestea aia, in care tu schimbai pentru totdeauna Lumea Povestilor?” – „Nu te cred! Nu’i adevarat, orice ai spune! Nu ai scris’o tu, pentru ca n’a fost scrisa decat dupa ce a fost Visul!” – „Exact ca toate celelalte: scrise sau facute, numai dupa ce au fost visate.. – mai intai ideea, gandul, visul.. – Fiecare obiect, fiecare creatie a fost mai intai un gand fara forma in mintea cuiva.. – ai uitat deja, Altaea?” – „Eu te’am creat pe tine, nu tu pe mine, Povestitorule! Tu esti un personaj in povestea mea, nu eu in a ta!” – „Oare? Hehe, ce a fost mai intai: oul sau gaina? – Asa’i ca’i greu de raspuns? – crezi ca stii, stii ce crezi.. :)” – „Tu esti plasmuirea mea, Povestitorule, nu existi cu adevarat!” – „Si tu, tu ce esti? Cine esti tu, Altaea? Esti tu numele tau, esti adevarata sau doar o plasmuire?” – „Nu discutam aici despre ce sunt si cine sunt eu, ci despre altceva..” – „Despre un el care crede ca nu’i fericit, da..” – „Da, si pentru ca asa crede, atunci asa este.. 😦” – „Tu esti cum crezi sau crezi cum esti, Altaea?” – „Inceteaza sa te mai joci asa cu cuvintele.. Nu’ntelegi ca acum discutam despre altcineva?” – „Altcineva, da.. – Intotdeauna altcineva, ca sa nu fim pusi in situatia de a discuta despre noi insine..” – „Tu de ce nu vorbesti niciodata despre tine?” – „Eu sunt Povestitorul, eu scriu Povestea..” – „...si povestea te de-scrie pe tine, mda..” – „Intocmai, Altaea draga! Nici nu’ti dai seama ce adevar ai rostit!” – „Acum mai ramane sa’mi spui ca tu ai fost cel care l’a rostit prin vorbele mele, prin mine – personajul tau.” – „N’am sa mai spun nimic acum.. CineEstiTu a inteles deja, desi’i posibil ca Altaea sa nu fi inteles inca..  Plec acum, s’a facut tarziu si mai am si alte povesti de scris..” – „Stai, inainte de a pleca, mai spune’mi atat: de ce e dragostea oarba?” – „Bine, iti voi spune.. – dar o sa ma crezi?” – „Nu stiu. Probabil, daca’mi va placea..” – „Voua, oamenilor, va plac povestile.. si nu puteti accepta decat o realitate pe care mintea voastra o poate suporta. De aceea, tie n’o sa’ti spun ca dragostea nu’i oarba.. in schimb, tu n’o sa’i spui lui ca nu are nevoie de cineva pentru a fi fericit, ne’am inteles? 🙂 ” – „Si cum o sa stie daca nu’i spun?” – „O sa stie.. In loc sa’i spui, incearca sa taci. – Ai uitat ca atunci cand doi oameni tac..” – „...inimile lor vorbesc, daaa! Multumesc, Povestitorule!” – „Cu drag. Am plecat, pe curand.. si nu uita de fluturi!” – „De fluturi?!? Stai, ce fluturi?” – „Fluturii.. Stii, povestea spune ca, pana s’ajunga’n stomac, fluturii se aseaza’ntotdeauna pe ochi. – De’asta se zice ca dragostea’i oarba. 😉” – „Asta eu am zis’o!” – „Nu, eu am zis’o, tu doar ma citai pe mine: eu sunt Povestitorul, tu esti Personajul, nu uita!” – „Ah, ce ma poti enerva! Staaai! Auzi, pot sa’i cant?” – „Lasa’l pe el sa cante, o face mai bine decat tine.. – tu doar taci! 😀” – „Nesuferitule! Bine, o sa tac… – in scris! :D – Muzica, va rog!„

2013 – Rock It For Me

In cateva ore va veni un nou an, iar maine, vorbind despre azi, vom spune deja „anul trecut”. Pana la ora 23:59 si cincizeci si noua de secunde, este inca 2012 – „anul acesta”, iar la miezul noptii incepe 2013 – Anul Nou. Doar o secunda separa un an de celalalt, asa cum un graunte de nisip imparte desertul. Pare ca parcurgem toate zilele anulului, doar pentru a ajunge la aceasta secunda, ce cuprinde Sfarsitul si Inceputul, Vechiul si Noul, Trecutul si Viitorul.. – Inceput, sfarsit şi de la capat: un alt inceput, un alt sfarsit…si tot asa, ca un ritual, ca o calatorie’n Spirala Timpului. Traim – parca din curiozitatea de a vedea ce se va mai intampla: in noi, cu noi si’n jurul nostru. Cumva stim ca nu exista capat si ca, dupa fiecare cotitura, exista ceva, mereu altceva. Inconstient, ne plac sfarsiturile pentru ca orice sfarsit inseamna un inceput. Iar noi ne spunem ca, intr’o buna zi, se va’ntampla ceva care sa schimbe totul, sa ne schimbe pe noi si sa ne faca sa incepem o viata noua. Nu stim ce anume se va intampla: o scrisoare, o intalnire, o veste, un miracol, o clipa, poate chiar secunda dintre ani, insa speram si asteptam, continuand sa ramanem in vechile lucruri si’n vechile metafore. O viata noua, un miracol – ce magie! Dar daca pentru a ajunge in magie ar fi necesar sa intindem o mana sau sa rostim un cuvant, oare am intinde mana, am rosti cuvantul?

Intind mana inspre stele si rostesc cuvintele: MIRACOL, MAGIE, SANATATE, PACE, NOROC, PROSPERITATE SI IUBIRE! – UN AN NOU FERICIT, MONE! UN AN NOU FERICIT, TUTUROR! 🙂

2013, Rock It For Me! 🙂

Tum balalaika

Cu trei zile’n urma, am reascultat Tumbalalaika, pe care n’o mai auzisem din copilarie…si, de atunci, e pe repeat, alaturi de Olei’ul lu’Katamadze. Si’o s’o ascult pana cand o s’ajung la STPTN ( saturatie temporara pe termen nelimitat ). Reascultand’o, mi’am amintit de ma tante Eliza, pe care’o amuza sa scandalizeze familia, invatand copila inocenta care eram p’atunci, sa rosteasca „porcarii jidanesti”. 🙂 Si copila, respectiv eu, se contrazicea cu ea, spunandu’i ca aia nu’i jidaneasca, ci germana. 🙂

Peste ani, am aflat ca idis’ul e cam 80 % germana si 20 % aramaico-ebraica, cu influente de origine slavă, dar şi elemente romanice. Totusi, ramane intrebarea: De unde stia ma tante Eliza idis? – Musai sa ma reapuc de scormonit trecutul si sa continui cercetarile genealogice incepute’n facultate. 😉

Pan’atunci… ¸¸.•*¨*•♫♪ shpiel balalaika,
tum balalaika – freylach zol zayn! 🙂

Am gasit si o “traducere” poetizata ( ideea’i acolo! ):

Un tânăr se frământă, se hotarăşte cu greu,
Bine ar fi, sau poate-ar fi rău
Să-i spună ei dragostea sa,
O va primi? Nu o va vrea?

Tum bala, tum bala, tum balalaika,
Cântă în ploaie cei doi iubiţi
Tum balalaika – fiţi fericiţi

Fecioară, fecioară, fecioară de rouă,
Ce creşte, ce creşte, dacă nu plouă?
Ce arde, ce arde, ce arde mocnit,
Ce poate plânge la infinit?

Doar piatra în munte poate să crească
Fără ca ploaia să o hrănească.
Iubirea, doar dansa, arde mocnit,
Inima plânge la infinit.

¸¸.•*¨*•♫♪

Vartianta 1:

¸¸.•*¨*•♫♪

Varianta 2:

Joi

Ii explic ca pentru mine e o zi speciala. De cateva luni, joia a devenit o zi aparte. Ii mai spun ca, intr-un sir de zile obisnuite, una se poate deosebi radical de celelalte. Ca neobisnuitul, cand dureaza prea mult, isi pierde sensul. Cand te concentrezi prea mult asupra unui fapt, incepi sa crezi ca stii totul despre el. Iar cand socoti ca stii mai bine decat oricine ce-i cu faptul acela si ce insemnatate prezinta, te trezesti ca s-a schimbat. Ca nu mai e la fel ca la inceput.

……………………………………………………………………………………………………

E joi dupa-amiaza, ma simt bine, e un fapt mai presus decat toate celelalte intamplari ale acestei zile ce nu se mai sfarseste, singura zi din viata mea ce nu am pus-o in calcule, fiindca moartea are o durata, un ceas de moarte sau o eternitate e totuna, se apropie un an nou si, iata, am un motiv sa imi reiau cartea. Perfectiunea e numele de cod al sperantei.

Tudor Octavian

EL:
Daca ar fi s’aleg din toate,
Multe’s neadevarate..
Cred ca ai ramâne, ai ramâne numai tu..
Tu – cu temerile tale,
Când ma iei cu ele’n vale,
Bine ascuns într-un desuu..

EA:
Asta-i poezia toata,
Toata povestirea-nmiresmata,
Când cu degetul pe piept îmi scrii: “e joi”.

Invatand toleranta

„De la fumători putem învăţa toleranţa. Încă n-am cunoscut vreunul care să se plângă de nefumători.” – Sandro Pertini

P.S. O alta perspectiva doar, nu mai putin adevarata decat celelalte. 🙂

Din sute de concepte și sute de premise,
Din mii de căi deschise din lista mea de vise,
Aleg să rămân singur, dar să rămân integru,
În punctul ce desparte segmentul alb și negru,
În punctul unde eu contez la fel ca tine,
Te las să fii cum ești și mă accepți pe mine.
Fanatic în credință, agnostic sau ateu,
Bărbat, copil, femeie…docil sau cu tupeu,
Cu pașaport albastru, sau simplu apatrid,
Cu mască de culoare sau fără de partid,
La gazdă sau…acasă, de la oraș sau sat,
Înalt și blond cu ochi albaștri, sau mai josuț, bronzat,
Sărac, bogat, șomer sau muncitor,
Un creator în sine sau fals și impostor,
Școlit sau fără carte, viteaz sau mai fricos,
Isteric sau ce rabdă cuțitul până la os,
Cu mâinile de aur sau puțintel pe dos,
Tăcut sau vorbăreț, urât sau mai frumos.
La 70 sau tineri,
Din punct md sau com,

Zâmbim și plângem liberi,
Sub denumirea OM!